Realizator: Bogdan Nicolae Mateescu.
YOUTUBE
Local – Așteptați câteva momente până se încarcă (funcție de viteza conexiunii la internet).
YOUTUBE
Local – Așteptați câteva momente până se încarcă (funcție de viteza conexiunii la internet).
Astăzi va avea loc lansarea unei lucrări unicat, semnată de comandor doctor Ioan Damaschin.
Aceasta se intitulează „Domnitorii români ctitori la Sf. Munte Athos“.
Lucrarea îi prezintă pe toţi cei aproximativ 100 de domnitori români din Ţara Românească şi Moldova, care, timp de peste 500 de ani, au ctitorit cele 20 de mănăstiri de la Sf. Munte Athos.
Evenimentul se va desfășura de la orele 17.30, la Curtea Brâncovenească și va fi prezentat de directorul Muzeului Naţional Militar „Regele Ferdinand 1“, dr. Costin Scurtu, iar invitatul de onoare al evenimentului va fi Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Intrarea va fi liberă.
Biserica Ortodoxă a respins, din nou, legalizarea parteneriatelor civile.
Hotărârea a fost luată în cadrul ședinței de lucru a Sf. Sinod de săptămâna trecută.
Potrivit unui comunicat, legalizarea parteneriatelor civile va conduce la încurajarea și legalizarea concubinajului, precum și la deresponsabilizarea partenerilor de viață, în detrimentul interesului major al copiilor.
Respingerea parteneriatelor civile este și poziția tuturor Bisericilor Ortodoxe, exprimată la Sfântul și Marele Sinod din Creta din anul 2016.
Poziția Bisericii vine după ce în ultimele luni a existat o avalanșă de propuneri legislative de legalizare a parteneriatului civil, inclusiv între persoane de același sex.
Elevii vor avea o nouă zi liberă vineri, 1 iunie, de Ziua Copilului.
Nu se vor face cursuri nici pe 5 Iunie, de Ziua Învăţătorului, când în unităţile şcolare se vor desfăşura alte activităţi specifice.
Potrivit calendarului Ministerului Educaţiei, vacanţa de vară începe pe 16 iunie şi se încheie pe 9 septembrie.
Un nou ghișeu cu programare online a fost deschis la nivelul Compartimentului Înmatriculări din cadrul Serviciului Permise și Înmatriculări Auto Constanța.
Cei interesați se pot prezenta la data și ora decisă, pentru maxim 5 minute.
Programarea online se poate face pe site-ul Prefecturii, prefectura-ct.ro, la ghișeele 2 și 3.
La ghișeul numărul 2 sunt locuri disponibile inclusiv pentru ziua de mâine.
Prezentarea online se face pe baza rezervării emisă de aplicația informatică.
Ziua Mondială fără tutun va fi marcată și la Constanța.
Mâine vor fi organizate acțiuni de informare și educare în școli și în comunitate.
Centrul Antidrog Constanța vrea să atragă astfel, atenția, asupra efectelor pe care fumatul le are asupra sănătății.
Organizația Mondială a Sănătății propune ca temă, pentru ediția de anul acesta, „Tutunul și bolile cardiovasculare”.
Specialiștii spun că milioane de oameni mor din cauza infarctului, iar fumatul este unul dintre factorii de risc.
Proiectul de lege, prin care persoanele acuzate de evaziune fiscală vor putea scăpa de răspunderea penală, a trecut de Senat.
Propunerea legislativă a deputatului Cătălin Rădulescu vizează persoanele care achită integral prejudiciul, plus 50% penalități, în timpul anchetei.
De asemenea, se poate semna un angajament în care acuzatul se obligă să restituie banii în unul sau cel mult trei ani.
Austria elimină beneficiile sociale pentru străinii care nu vorbesc germana sau engleza.
Potrivit guvernului de dreapta, protecția minimă din Austria, un tip de venit lunar menit să garanteze un venit minim de bază, va rămâne la nivelul de 863 de euro.
Astfel, străinii fără cunoștințe medii de germană sau cunoștințe avansate de engleză vor primi cu 300 de euro mai puțin.
Organizațiile caritabile au criticat tratamentul diferit pentru străini și familiile mai mari.
Guvernul intenționează să reducă alocațiile pentru copiii din străinătate a căror părinți lucrează în Austria și să interzică vălul islamic în școlile elementare și centrele de zi.
O conferință dedicată mitropolitului Visarion Puiu va avea loc miercuri la Constanța.
Aceasta se intitulează ”Mitropolitul Visarion Puiu, fondator și consolidator al Marii Uniri” și va fi susținută de colonel Dumitru Stavarache, membru al Comisiei Române de Istorie Militară.
Totodată, el este și fondatorul și președintele de onoare al Asociației ”Visarion Puiu”.
Evenimentul se va desfășura de la orele 17, la Curtea Brâncovenească.
Organizatorii sunt prof. univ. dr. Gheorghe Anghelescu și Asis. Univ. dr. Ionuț Chircalan.
Mâine va avea loc lansarea unei lucrări unicat, semnată de comandor doctor Ioan Damaschin.
Aceasta se intitulează „Domnitorii români ctitori la Sf. Munte Athos“.
Lucrarea îi prezintă pe toţi cei aproximativ 100 de domnitori români din Ţara Românească şi Moldova, care, timp de peste 500 de ani, au ctitorit cele 20 de mănăstiri de la Sf. Munte Athos.
Evenimentul se va desfășura de la orele 17.30, la Curtea Brâncovenească și va fi prezentat de directorul Muzeului Naţional Militar „Regele Ferdinand 1“, dr. Costin Scurtu, iar invitatul de onoare al evenimentului va fi Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Intrarea va fi liberă.
Unul din 5 români este rezident în alte state ale Europei.
România este țara cu cea mai rapidă creștere în ultimii 10 ani ca pondere a cetățenilor plecați să trăiască în altă țară.
Cel mai redus procent al rezidenților este în Germania (1%), Marea Britanie (1,1%), Suedia și Franța (ambele cu câte 1,3%). 72% dintre românii rezidenți în alte state membre sunt angajați.
Valabilitatea paşaportului simplu electronic va creşte de la 5 la 10 ani.
Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege în calitate de for decizional.
Prin emiterea acestui act normativ se urmăreşte fluidizarea activităţii serviciilor de paşapoarte, prin scăderea numărului de solicitări pentru eliberarea documentelor.
Valabilitatea paşaportului simplu electronic va fi în continuare de trei ani pentru cei care nu au împlinit 12 ani şi de cinci ani pentru cei cu vârsta cuprinsă între 12 şi 18 ani.
Prima Casă ar putea deveni program social.
Aceasta este recomandarea Băncii Naţionale a României care cere Guvernului revizuirea condițiilor de accesare a acestui program, cu menținerea unui grad de îndatorare sustenabil.
Creșterea gradului de îndatorare a populației este un motiv de îngrijorare pentru BNR deoarece acesta poate fi „o provocare la adresa stabilităţii financiare“.
Comparativ cu anul trecut, valoarea medie a garanțiilor acordate pentru creditele „Prima Casă“ a înregistrat o creștere de 7%, iar ponderea imobilelor noi achiziționate prin Program a atins 60%.
Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice se poate depune și la primărie.
Facilitatea este valabilă pentru cei care au domiciliul într-o localitate în care nu există o unitate teritorială ANAF.
Totodată, până pe 15 iulie, contribuabilii primesc îndrumare și asistență, pentru a completa și depune corect formularul.
Declarația unică trebuie depusă până la 15 iulie, de cei care obțin venituri și din alte surse decât salariul.
Aproape 70% dintre irlandezi au votat pentru legalizarea avortului în cadrul unui referendum.
Purtătorul de cuvânt al unei campanii pro-viață a numit referendumul „o tragedie de proporții istorice”.
În prezent, legislația irlandeză rămâne printre cele mai restrictive din Europa, alături de cele din Irlanda de Nord și Malta.
Violul, incestul sau malformația fătului nu sunt considerate motive legale de a întrerupe sarcina.
Mașinile electrice vor fi dotate cu sisteme de zgomot până în iulie 2019.
Specialiștii spun că acestea sunt prea silențioase, ceea ce poate favoriza accidentele.
Ei mai sunt de părere că este nevoie de un astfel de sistem pentru că maşinile electrice sunt mult mai puternice decât cele cu motoare clasice.
Potrivit sondajelor, la nivel european, 53% dintre cei intervievați apreciază silențiozitatea mașinilor electrice, iar 70% cred că acesta este un avantaj pentru șoferi.
În România, autoturismele electrice și hibrid reprezintă aproximativ 2% din totalul pieței auto.
România a înregistrat cea mai mare creştere la preţul pentru un litru de combustibil, din Europa, în ultimele 5 luni.
Dacă la începutul anului, 1 litru de benzină costa 5,16 lei, la jumătatea acestei luni, prețul a ajuns la 5,72 de lei.
Datele statistice arată că este vorba despre o creştere de 11,8 la sută, iar în cazul motorinei, avansul este de 11%.
YOUTUBE
Local – Așteptați câteva momente până se încarcă (funcție de viteza conexiunii la internet).
Tot mâine, Biserica Ortodoxă îi va cinsti pe Sfântul Mucenic Iuliu Veteranul și pe Sfântul Mărturisitor Ioan Rusul.
Sf. Iuliu era traco-roman, originar din Durostorum (Silistra de astăzi).
Ostaş al împărăţiei seculare, a refuzat să se lepede de Hristos și a fost condamnat la tăierea capului de către Maxim, guvernatorul roman al locului.
A făcut parte din acelaşi corp de armată cu alţi mărturisitori de seamă, precum Pasicrat, Valention sau Eusichie muceniciți și ei în marea persecuţie de pe vremea lui Dioclețian și Maximian.
Sfântul Iuliu a fost decapitat la Durostorum, la 27 mai 302.
Sf. Ioan Rusul s-a născut într-un sat din Rusia, în jurul anului 1690 și a participat ca soldat în războiul ruşilor împotriva turcilor din anul 1711.
A fost luat prizonier de către tătari și a refuzat să renunțe la credința în Hristos.
Dormea puţin, se ruga mult și se hrănea cu pâine și apă.
În fiecare sâmbătă mergea la o biserică și se împărtășea cu Trupul și Sângele Domnului.
A trecut la cele veşnice, în anul 1730, iar mai târziu, în anul 1773, trupul său a fost descoperit întreg și neputrezit.
În anul 1832, Osman Pașa a aruncat în foc moaştele Sfântului Ioan Rusul, din dorința de a se răzbuna pe creştini, însă nu a ars.
După anul 1922, moaştele Sfântului Ioan au ajuns în insula Evvia, în actualul oraş Procopie.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sf. Liturghie, marți, de la ora 8.30 la biserica Sf. Ioan Rusul din localitatea Ovidiu, situată lângă podul de cale ferată.
Constănțenii sunt invitați la o nouă conferință.
Tema o constituie ”Cum ne ajutăm copiii să-și dezvolte încrederea în sine și să fie fericiți?” și va fi susținută de psihoterapeutul Irina Petrea.
Evenimentul se va desfășura luni, la Casa de Cultură din Constanța, de la orele 17.
Conferința este organizată de Școala Brâncovenească, iar intrarea va fi liberă.
Constănțenii sunt invitați la o nouă conferință.
Tema o constituie ”Cum ne ajutăm copiii să-și dezvolte încrederea în sine și să fie fericiți?” și va fi susținută de psihoterapeutul Irina Petrea.
Evenimentul se va desfășura luni, la Casa de Cultură din Constanța, de la orele 17.
Conferința este organizată de Școala Brâncovenească, iar intrarea va fi liberă.
O nouă sărbătoare a fost introdusă în calendarul Bisericii Ortodoxe Române.
Este vorba despre Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului – „Îndrumătoarea” de la Mănăstirea Neamț.
Hotărârea a fost luată în cadrul ședinței Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
De asemenea, a fost reiterată poziția Bisericii Ortodoxe Române privind legalizarea parteneriatelor civile, având în vedere faptul că aceasta va conduce la încurajarea și legalizarea concubinajului, precum și la deresponsabilizarea partenerilor de viață, în detrimentul interesului major al copiilor.
Tot în cadrul ședinței de lucru, Sfântul Sinod l-a ales prin vot secret pe Preasfințitul Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, ca Episcop de Bălți.
Autobuzele RATC vor circula în regim de week-end în minivacanța de Rusalii.
Astfel, acestea se vor afla pe traseu în intervalul orar 5:45 – 23:00.
Duminică și luni, autobuzele care deservesc linia 3B (Târg Legume), vor avea curse la orele 06:00;12:00 și 18:00.
Chioșcurile de bilete vor funcționa după program normal.
Podul de la Agigea se va închide din nou.
Motivul îl constituie demontarea macaralelor şi utilajelor, care au lucrat la reabilitarea lui, anunţă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Data închiderii podului nu a fost încă stabilită.
Pensiile se vor mări cu 10% de la 1 iulie.
Anunțul a fost făcut de ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, care a dat asigurări că nu vor fi probleme în privinţa plăţii pensiilor şi salariilor.
El a mai spus că impactul bugetar aferent tuturor măsurilor anunţate a fost prevăzut în bugetul pe 2018.
Proiectul privind statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc a fost dezbătut de plenul Senatului.
Toate grupurile parlamentare, cu excepţia UDMR, s-au pronunţat împotriva documentului.
UDMR susţine că propunerile nu urmăresc modificarea graniţelor ţării, ci doar autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc.
Votul în Senat este prevăzut pentru săptămâna viitoare.
Cei mai mulți dintre români se tratează acasă.
Potrivit unui studiu, peste 90% dintre respondenţi au declarat că au un medic de familie, iar o treime au mers la medic doar când au fost bolnavi sau în urmă cu mai mult de un an.
De asemenea, mai mult de jumătate se tratează cu analgezice şi antibiotice atunci când au dureri dentare, iar 73% au declarat că iau un analgezic dacă au dureri de cap, chiar dacă durerea este acută şi durează de câteva zile.
Studiul mai arată că, în privința problemelor dentare, mai mult de jumătate se tratează singuri şi nu merg la dentist de la primele simptome stomatologice.
Irlanda organizează, astăzi, un referendum pe tema legalizării totale a avortului.
În prezent, întreruperea de sarcină este interzisă, cu excepţia cazurilor în care este pusă în pericol viaţa mamei.
Violul, incestul sau malformaţia fătului nu sunt considerate motive legale de avort, o infracţiune pasibilă cu pedeapsa de până la 14 ani de închisoare.
Organizarea referendumului a fost o promisiune a premierului Leo Varadkar, care a apreciat legislația actuală ca fiind “prea restrictivă”.
Votul va avea loc cu câteva săptămâni înainte de vizita Papei Francisc în Irlanda cu ocazia Întâlnirii Mondiale a Familiilor, pe 25 şi 26 august, la Dublin.
YOUTUBE
Local – Așteptați câteva momente până se încarcă (funcție de viteza conexiunii la internet).