Realizatori: Pr. Cezar Axinte şi Prof. Mihail Chircor.
YOUTUBE
Local
YOUTUBE
Local
Joi se va desfășura Conferinţa Naţională ’’100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România (27 Martie 1918), primul pas spre Marea Unire’’.
Aceasta va avea loc în Sala Senatului din cadrul campusului Universității Ovidius, de la orele 12.
Vor conferenția istoricul Ion CONSTANTIN, Vicepreședintele Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” Bacău, Colonel Mihai PURCARU și Conf.Univ.Dr. Constantin Claudiu COTAN, de la Universitatea „Ovidius” din Constanța.
Evenimentul se înscrie în seria de manifestări desfășurate în cadrul Patriarhiei Române în acest an – Anul omagial al unității de credință și de neam, an comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918.
Conferința este organizată de profesor univ. dr. Gheorghe Anghelescu și preot lector universitar doctor Florin Spanache.
Astăzi este Ziua Mondială a Somnului.
Aceasta este coordonată de Asociaţia Mondială a Medicinei Somnului și are ca scop conştientizarea tulburărilor de somn, cu ajutorul unui specialist în domeniu.
Cele mai multe tulburări de somn pot fi prevenite sau tratate, dar mai puţin de o treime din suferinzi recurg la ajutor profesionist.
Tulburările de somn constituie o problemă globală ce ameninţă sănătatea şi calitatea vieţii pentru 45% din populaţia lumii.
Potrivit statisticilor, 10% din populaţia lumii este mulţumită cu 6-7 ore de somn pe noapte, iar 15% are nevoie de mai mult de 9 ore.
Locuitorii orașului Medgidia sunt așteptați să doneze sânge.
Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța anunță că acțiunea se va desfășura sâmbătă, la Spitalul Municipal Medgidia, între orele 8.30 – 13.30.
Sunt așteptate toate persoanele sănătoase care doresc să îi ajute pe pacienții care au nevoie de tratament transfuzional.
RATC anunță înființarea a două noi chioșcuri de bilete și abonamente.
Acestea vor fi amplasate pe Șoseaua Mangaliei, în stația KM4 – vizavi de Carrefour Market și pe Str. Eliberării – stația Primăverii, pe sensul de mers spre Centru.
Chioșcurile vor funcționa de mâine, în intervalul orar 9.00 – 17.00.
ANM a emis o informare meteorologică de ploi moderate cantitativ.
Aceasta este valabilă până mâine dimineață la ora 8.
Temporar va ploua, la început în jumătatea de vest a țării, apoi mai ales în regiunile estice, sudice și centrale.
Ploile vor avea și caracter de aversă și vor fi însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.
La munte vor predomina ploile, favorizând topirea stratului de zăpadă.
Cantitățile de apă vor depăși local 15…20 l/mp și izolat, 30…35 l/mp.
Cumpărăturile online vor fi mai sigure.
Ministerul Comunicațiilor spune că pregătește noi reglementări pentru magazinele de pe internet.
Astfel, ar putea fi înființată o instituţie care să verifice şi să certifice calitatea unui magazin online.
De la începutul anului, au fost făcute aproximativ 6.000 de reclamaţii.
Comerţul virtual ar urma să depășească 3 miliarde de euro anul acesta în România.
Pateurile de post sunt pline de chimicale.
Infocons a realizat un studiu pe etichetele produselor tip pate vegetal.
În total au fost analizate 23 de produse, iar la 39% dintre acestea au fost descoperite peste 10 E-uri.
Majoritatea pateurilor conțin caragenan și monoglutamat de sodiu, ascorbat de sodiu, dar și foarte multă sare.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede stabilirea zilei de Vinerea Mare ca sărbătoare legală nelucrătoare.
Potrivit expunerii de motive, Vinerea Mare este zi legală de sărbătoare în 16 dintre cele 28 de ţări ale Uniunii Europene.
Plenul Camerei Deputaţilor, for decizional, a adoptat proiectul, pe 28 februarie.
Guvernul respinge scăderea impozitului auto.
Motivul îl constituie diminuarea veniturilor la bugeturile primăriilor cu peste 40%.
Conform proiectului, erau vizate mașinile cu motoare de peste 1.600 centimetri cubi.
Proiectul va intra în dezbaterea comisiei de specialitate din Senat, în calitate de primă cameră sesizată.
Youtube
Local – Așteptați câteva momente până se încarcă (funcție de viteza conexiunii la internet).
Joi se va desfășura Conferinţa Naţională ’’100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România (27 Martie1918), primul pas spre Marea Unire’’.
Aceasta va avea loc în Sala Senatului din cadrul campusului Universității Ovidius, de la orele 12.
Vor conferenția istoricul Ion CONSTANTIN, Vicepreședintele Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” Bacău, Colonel Mihai PURCARU și Conf.Univ.Dr. Constantin Claudiu COTAN, de la Universitatea „Ovidius” din Constanța.
Evenimentul se înscrie în seria de manifestări desfășurate în cadrul Patriarhiei Române în acest an – Anul omagial al unității de credință și de neam, an comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918.
Conferința este organizată de profesor univ. dr. Gheorghe Anghelescu și preot lector universitar doctor Florin Spanache.
Locuitorii orașului Medgidia sunt așteptați să doneze sânge.
Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța anunță că acțiunea se va desfășura sâmbătă, la Spitalul Municipal Medgidia, între orele 8.30 – 13.30.
Sunt așteptate toate persoanele sănătoase care doresc să îi ajute pe pacienții care au nevoie de tratament transfuzional.
Traseele unor autobuze RATC vor fi astăzi deviate.
Regia anunță că, din cauza lucrărilor pentru remedierea unei avarii la intersecția str. Mircea cel Bătrân cu str. Nicolae Iorga, va devia traseele liniilor: 2-43, 43M și 43C, pe str. Mircea cel Bătrân – tronson: b-dul Mamaia – Str. Ion Rațiu, după următorul itinerar: Str. Mircea cel Bătrân – Bd. Mamaia (până la Capitol) – Bd. Tomis, pe sensul de mers spre Tomis Nord.
Autobuzele vor opri în stațiile: Capitol, Spital și Colegiul Tehnic Tomis, după care își vor continua traseul normal.
Legea care aduce modificări la reglementarea rovinietei a fost promulgată de preșesdintele Klaus Iohannis.
Aceasta prevede, printre altele, că amenda pentru lipsa acesteia se comunică în cel mult două luni de la data aplicării.
Actul normativ va intra în vigoare peste o jumătate de an.
Aproximativ 600.000 de amenzi pentru lipsa rovinietei au fost emise anul trecut şi numeroase procese verbale de sancţionare au ajuns la domiciliul șoferilor la mult timp după data abaterii, iar unii dintre ei au aflat de amendă după ce au fost executaţi silit.
Angajații din Sănătate se pregătesc de proteste.
Conducerea sindicatului SANITAS va stabili calendarul acţiunilor de protest, după eşecul negocierilor cu ministrul Sănătăţii.
Angajaţii din sistemul sanitar sunt nemulţumiţi de creşterile de salarii.
Ei spun că majorările promise de la 1 martie sunt doar pe hârtie și – tehnic – se aplică doar unui număr mic de angajați din sistem: medicilor și asistenților medicali.
Copiii din grădinițe și școli primare ar putea primi lunar un borcan cu miere.
Proiectul de lege prevede ca aceștia să primească 250 de mililitri lunar, numai de la producătorii români autorizați.
Peste 16 milioane de lei ar urma să aloce ministerul pentru această măsură.
România a devenit, în ultimii ani, producătorul principal de miere din Uniunea Europeană și a depășit țări precum Spania și Ungaria.
Magazinele din Polonia sunt închise duminica.
Potrivit legii care a intrat în vigoare din această lună, într-o primă fază, comerțul este interzis două duminici pe lună, dar progresiv, până în 2020, va fi interzis în aproape toate duminicile, cu excepția a șapte dintre acestea, în special în săptămânile dinaintea Crăciunului și Paștelui.
Legea a fost inițiată de un sindicat care vrea ca angajații să aibă mai mult timp alături de familii și a fost susținută de organizațiile catolice și de partidul de guvernământ.
O aplicaţie care blochează expresiile jignitoare și triviale pe care copiii le pot întâlni când navighează pe internet a fost lansată de organizaţia „Salvaţi Copiii”.
Coordonatorul liniei de consiliere a organizaţiei, Teodora Stoica, spune că aplicaţia se numește „Fără ură pe net” și poate fi instalată foarte uşor de către părinţi.
Aceasta detectează cuvintele agresive sau injurioase și le înlocuiește cu mesaje educative, de respect și de toleranță.
Aproape 70% dintre copiii români au fost hărţuiţi online, după cum arată statisticile.
Comisia Europeană avertizează România cu privire la calitatea carburanților din țara noastră.
Astfel, țara noastră nu a implementat în legislație o directivă europeană care stabilește cum trebuie calculate și raportate emisiile de gaze cu efect de seră.
Rezultatele urmau să fie folosite de către Comisia Europeană pentru a evalua performanțele producătorilor de carburanți.
România are la dispoziție două luni pentru a implementa această directivă, iar în caz contrar, va fi dată în judecată la Curtea Europeană de Justiție.
Un adolescent român din trei se află sub nivelul de bază al cunoștințelor necesare pentru citit și pentru matematică.
Banca Mondială atrage atenția că, dacă nu se va îmbunătăți calitatea învățământului, tinerii nu vor avea competențele necesare pentru a ocupa unul dintre locurile de muncă disponibile în viitor.
Acestea vor implica mai mult analiză și creativitate și mai puțin muncă fizică.
Totodată, Banca Mondială avertizează că extinderea tehnologiei în tot mai multe domenii va avea consecințe nefaste în cele mai sărace națiuni ale Europei.
Vor fi afectați lucrătorii necalificați, pe viitor înlocuiți de inteligența artificială, iar discrepanțele economice la nivelul Uniunii Europene se vor adânci.
Tulburarea liniştii persoanelor din locuinţe va fi sancționată.
Senatorii au aprobat proiectul de lege potrivit căruia perturbarea liniştii persoanelor din locuinţe sau din alte imobile între orele 22.00 – 08.00 şi 13.00 – 14.00, se pedepseşte cu amendă contravenţională de până la 1.500 de lei.
Totodată, există posibilitatea majorării cu jumătate a limitelor amenzilor în cazul repetării contravenţiilor.
Forul decizional este Camera Deputaţilor.
La Biserica Schimbarea la Față, cunoscută și ca Biserica Greacă din Constanța se va oficia luni de la ora 9, Taina Sf. Maslu.
Slujba va fi oficiată de un sobor de 7 preoți.
Totodată, credincioșii se vor putea închina și moaștelor Sf. Nectarie aduse de la biserica Sf. Nectarie din Constanța.
Bulgaria renunță la ratificarea Convenției de la Istanbul.
Premierul Bojko Borisov a anunțat că ratificarea Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței în familie va fi abrogată până când Curtea Constituțională se va pronunța asupra documentului.
Biserica Ortodoxă Bulgară s-a pronunțat împotriva ratificării documentului, despre care spune că va încuraja căsătoriile între homosexuali și va permite acceptarea unui al treilea gen.
Ungaria, Bulgaria, Slovacia, Lituania, Letonia și Croația au refuzat, de asemenea ratificarea Convenției.
În schimb, România a ratificat Convenția de la Istanbul încă din anul 2016.
Un seminar despre patrimoniul cultural creștin al Europei a avut loc marți la Bruxelles.
Tematica acestei întâlniri a fost propusă de Reprezentanța Patriarhiei Române pe lângă Instituțiile Europene, în contextul Anului European al Patrimoniului Cultural și al Centenarului Marii Unirii.
Prima sesiune a fost dedicată protejării monumentelor, iar cea de-a doua sesiune a seminarului a fost dedicată dimensiunii spirituale și educative a patrimoniului creștin.
La eveniment au participat reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe din Europa, cercetători și persoane implicate în derularea proiectelor de conservare și punere în valoare a patrimoniului cultural creștin din statele membre ale Uniunii Europene.
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia mâine Sfânta Liturghie la schitul „Sfântul Gherman” din apropierea localității Băneasa, de la ora 8.30.
Duminică, Biserica Ortodoxă se va afla în Duminica a 3-a din Post, a Sfintei Cruci.
Cu acest prilej, Ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, de la ora 8.45.
Părintele profesor doctor Constantin Necula vine la Constanța.
Acesta va susține o conferință cu tema ’’Despre responsabilitate și bucurie creștină’’.
Evenimentul se va desfășura astăzi, de la ora 18, la Biserica Sf. Maria de pe Bd. 1 Mai, în prezența Înalt Prea Sfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Conferința este organizată de Arhiepiscopia Tomisului, Societatea Biblică Interconfesională din România și Universitatea Lucian Blaga din Sibiu.
Nivelul de sărăcie din România este în creştere.
Potrivit statisticilor, gradul de ocupare a forţei de muncă a continuat să crească în 2017, iar rata şomajului a atins unul din cele mai scăzute nivele din ultimii 20 de ani.
De asemenea, performanţele scăzute ale sistemului de învăţământ limitează perspectivele lui de dezvoltare, iar cele din domeniul cercetării şi inovării rămân modeste.
Totodată, oferta de forţă de muncă şi de competenţe nu se adaptează la schimbările din sectorul economic, iar inegalitatea în materie de venituri se menţine la un nivel înalt.
Medicii atrag atenția că diferența de temperatură de 20 de grade ne poate îmbolnăvi.
Aceștia spun că trecerea bruscă de la ger la temperaturi ridicate, expune organismul la infecții.
Meteorologii spun că astfel de fluctuații de temperatură vor fi din ce în ce mai dese.
În zilele următoare, vremea va continua să se încălzească.
Proclamarea canonizării Sf. Ier. Iosif cel Milostiv și a Sf. Gheorghe Pelerinul va avea loc duminică, 25 martie.
Cei doi sfinți contemporani au fost canonizați de Sfântul Sinod pe 5 octombrie 2017.
Sf. Ier. Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei are dată de prăznuire în 26 ianuarie, iar Sf. Gheorghe Pelerinul în 17 august.
Anul trecut a mai fost canonizat Cuviosul Pafnutie – Pârvu Zugravul.
Nouă sfinți români vor fi introduși în calendarul Biserici Ortodoxe Ruse.
Anul trecut, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis o scrisoare tuturor Întâistătătorilor de Biserici Ortodoxe surori prin care aducea la cunoștință canonizările făcute de Biserica Ortodoxă Română în perioada 1950-2017 și propunea introducerea unora dintre aceștia în calendarele locale.
Astfel, printre sfinții care vor fi introduși în calendarul ortodox rus se numără Sfântul Cuvios Dionisie cel Smerit, Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul, Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla, Sfântul Domnitor Constantin Brâncoveanu și Sfinții Ierarhi Antim Ivireanul și Calinic de la Cernica.
Irlanda organizează un referendum pe tema unei relaxări a legislației cu privire la avort.
Consultarea ar urma să aibă loc la sfârşitul lunii mai.
Statul irlandez are una dintre cele mai stricte politici anti-avort unde nici violul, nici incestul nu permite o întrerupere de sarcină.
Biserica Catolică și-a exprimat dezacordul în privința relaxării legislației avortului.
Femeile din Constanța pot beneficia de analize gratuite pentru depistarea cancerului de sân și de col uterin.
Unitatea Mobilă de Diagnostic se află până pe 8 aprilie în fața mall-ului din Parcul Tăbăcăriei.
Aceasta are aparatură de ultimă generație şi este deservită de personal medical calificat.
Până acum peste 2.000 de persoane s-au arătat interesate de aceste investigaţii.
YOUTUBE
Local – Așteptați câteva momente până se încarcă (funcție de viteza conexiunii la internet).