Știri 9 aprilie 2025

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine la Catedrala arhiepiscopală.
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 6.30, Sfânta Liturghie, iar de la ora 21.00, Acatistul Maicii Domnului.
Vineri seara, va săvârși Taina Sfântului Maslu la biserica Sf. Mare Mucenic Gheorghe din Mangalia.

Linia 44 are traseul deviat și astăzi.
Măsura este luată din cauza lucrărilor de asfaltare de pe strada Baba Novac, pe tronsonul cuprins între străzile Soveja și Bogdan Vasile.
Astfel, la intersecția străzilor Baba Novac – Soveja pe sensul spre bd. Aurel Vlaicu, autobuzele vor vira la dreapta până la sensul giratoriu de la str. Ștefăniță Vodă.
De acolo se va circula pe traseul obișnuit până la stația Aurel Vlaicu ce devine cap de linie.

Facultatea de Istorie și Științe Politice din cadrul Universității Ovidius organizează două ședințe gratuite de pregătire la disciplina Istorie, pentru examenul de Bacalaureat.
Întâlnirile se vor desfășura online, în datele de 26 aprilie și 3 mai, de la ora 10.00.
Înscrierile au loc până miercuri, 23 aprilie.

Pacienţii vor putea face donaţii spitalelor, în loc să ofere atenții medicilor.
Legea a fost promulgată de preşedintele interimar, Ilie Bolojan.
Legea vizează eliminarea posibilităţii ca pacienţii să ofere plăţi suplimentare şi atenții angajaţilor spitalelor în care au fost îngrijiţi, dar să prevadă opţiunea acestora de a oferi donaţii unităţilor sanitare.
Unul dintre iniţiatori a declarat că prin acest proiect „nu se legalizează şpaga”.

Alocaţiile, indemnizaţiile şi ajutoarele sociale vor fi plătite anticipat.
Astfel, acestea vor ajunge la beneficiari înainte de Paşti – anunţă Agenţia Naţională de Plăţi şi Inspecţie Socială.
Vineri, 11 aprilie, vor fi viraţi banii către poştă, iar până joi, 17 aprilie, aceştia vor fi livraţi beneficiarilor.
Pe carduri sumele vor intra în intervalul 14-16 aprilie.

Preparatele și substanțele stupefiante și psihotrope pot fi utilizate în scop curativ doar pe baza prescripțiilor medicale.
Acestea se fac pe formulare speciale, securizate și care se rețin la eliberare, după cum prevede un proiect de lege adoptat de Camera Deputaților.
Proiectul, inițiat de Ministerul Sănătății, prevede și majorarea sancțiunilor pentru nerespectarea legislației cu până la 40.000 lei.

Angajatorii primesc facilităţi dacă angajează victime ale violenței domestice.
Legea a fost promulgată de președintele interimar, Ilie Bolojan.
Potrivit legii, dacă nu au un loc de muncă, aceste persoane sunt incluse în categoria şomerilor, pentru care angajatorii primesc lunar, timp de un an, 2.250 de lei.
Reglementarea are scopul de a le facilita victimelor violenţei domestice reintegrarea socio-profesională.

Știri 8 aprilie 2025

O parte din constănțeni va rămâne fără apă potabilă.
Pentru executarea lucrărilor de conectare a magistralelor nou edificate la sistemul centralizat de distribuție, RAJA va sista furnizarea apei potabile timp de 24 de ore, de astăzi, de la ora 23.00, până mâine la ora 23.00.
Vor fi afectați de lipsa apei, consumatorii din cartierul Tomis Nord (zonele Boema, Cireșica, Brotăcei, Tic-Tac), Cartierul Campus Universitar și bulevardul Tomis (tronsonul delimitat de bulevardul Alexandru Lăpușneanu și strada Petru Vulcan).
În același interval, vor avea apă cu presiune scăzută utilizatorii din zona Badea Cârțan.

Linia 44 are traseul deviat astăzi și mâine.
Măsura este luată din cauza lucrărilor de asfaltare de pe strada Baba Novac, pe tronsonul cuprins între străzile Soveja și Bogdan Vasile.
Astfel, la intersecția străzilor Baba Novac – Soveja pe sensul spre bd. Aurel Vlaicu, autobuzele vor vira la dreapta până la sensul giratoriu de la str. Ștefăniță Vodă.
De acolo se va circula pe traseul obișnuit până la stația Aurel Vlaicu ce devine cap de linie.

Cursul de prim-ajutor urmat la Crucea Roșie Română a devenit valabil și recunoscut oriunde în lume, datorită obținerii acreditării internaționale.
Cursul poate avea o durată de șase, opt sau douăsprezece ore și se finalizează cu un examen, în urma căruia fiecare participant primește un certificat de absolvire, care confirmă că persoana este instruită să acorde primul ajutor.
Organizația atrage atenția că opt din 10 români nu știu să acorde primul ajutor.

CFR Călători va suplimenta numărul de trenuri care vor circula spre și dinspre litoral în minivacanța de 1 Mai.
CFR va asigura, în perioada 25/26 aprilie – 4/5 mai, în plus față de trenurile existente în programul obișnuit de circulație, mai multe legături spre Constanța și stațiunile de pe litoral, inclusiv Mangalia, cu trenuri directe din București Nord, Suceava, Iași, Buzău și Oradea.
Compania recomandă pasagerilor cumpărarea cu anticipație a legitimațiilor de călătorie.

În județul Constanța se va desfășura săptămâna aceasta, acțiunea Speed.
Conform unui program al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa, acțiunea este destinată verificării respectării regimului legal de viteză și prevenirii evenimentelor rutiere cauzate de viteza excesivă.
Tot în acest context, mâine, în intervalul orar 00:00 – 24:00, se va desfășura operațiunea Speed Marathon pentru combaterea încălcării normelor legale privind viteza de deplasare.
Polițiștii rutieri vor acționa cu prioritate pentru depistarea celor care depășesc viteza legală.

Medicii stomatologi atrag atenția asupra importanței integrării sănătății orale în politicile publice de sănătate.
Un studiu arată că 67% dintre români suferă de cel puțin o afecțiune orală, iar 38% dintre adulți sunt diagnosticați cu parodontită.
De asemenea, doar 44% dintre respondenți au fost la medicul stomatolog în ultimul an, deși 92% recunosc importanța controalelor periodice.

Noile reguli de acordare a voucherelor de vacanţă urmează să fie definitivate săptămâna aceasta.
Potrivit documentului, pentru anul 2025, angajaţii din instituţiile publice ale căror salarii nu depăşesc 8.000 de lei net îşi vor exprima în scris angajamentul de a utiliza voucherele pentru plata a cel mult 50% din contravaloarea pachetelor de servicii turistice achiziţionate.
Acest lucru se va face printr-o declaraţie pe proprie răspundere a celor calificaţi să le primească, dar cu condiţia ca suma rămasă, de 800 de lei, să fie plătită din fonduri proprii.

Știri 7 aprilie 2025

Părintele Dr. Răzvan Andrei Ionescu va conferenția la Constanța.
Tema o constituie “Între dezumanizare și îndumnezeire, cumpăna unei alegeri personale cu impact existențial într-o eră a tehnologiei.”
Evenimentul se va desfășura mâine, de la ora 11.00, în Sala Senatului din cadrul Campusului Universitar Ovidius.
Conferința este organizată de Facultatea de Teologie Sf. Ap. Andrei din cadrul Universității Ovidius din Constanța, sub patronajul Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

Preasfințitul Benedict Bistrițeanul a fost desemnat noul episcop al Sălajului de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
În luna decembrie a anului trecut, fostul episcop Petroniu a fost suspendat.
Noul episcop al Sălajului, Benedict Bistrițeanul, are vârsta de 41 de ani și s-a născut în județul Alba.
Este autorul a numeroase cărți, studii și articole, iar în prezent este conferențiar universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

ANM a emis o informare meteorologică de vreme deosebit de rece, precipitații mixte și intensificări ale vântului pentru toată țara.
Aceasta este valabilă până joi, la ora 18.00.
Astfel, temperaturile maxime se vor situa în general între 2 și 10 grade, iar în cursul nopților și al dimineților se vor înregistra temperaturi preponderent negative, cuprinse între -7 și +2 grade.
Vor fi intervale cu precipitații, ninsori la munte și în jumătatea de nord a țării și mixte în sud.
Temporar, vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 45…50 km/h în cea mai mare parte a țării.

Astăzi este Ziua Mondială a Sănătăţii.
Din anul 1950, în fiecare an, la 7 aprilie, se celebrează Ziua Mondială a Sănătăţii.
În această zi sunt abordate probleme de maximă importanţă şi se încearcă să se atragă atenţia asupra unei zone prioritare de care să se ocupe Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

O parte din constănțeni va rămâne fără apă potabilă.
Pentru executarea lucrărilor de conectare a magistralelor nou edificate la sistemul centralizat de distribuție, RAJA va sista furnizarea apei potabile timp de 24 de ore, de mâine, ora 23.00, până miercuri, 9 aprilie, ora 23.00.
Vor fi afectați de lipsa apei, consumatorii din cartierul Tomis Nord (zonele Boema, Cireșica, Brotăcei, Tic-Tac), Cartierul Campus Universitar și bulevardul Tomis (tronsonul delimitat de bulevardul Alexandru Lăpușneanu și strada Petru Vulcan).
În același interval, vor avea apă cu presiune scăzută utilizatorii din zona Badea Cârțan.

Consiliul Județean Constanța a cumpărat 30 de microbuze electrice, destinate transportului elevilor din mediul rural.
Această inițiativă face parte dintr-un proiect amplu de modernizare a infrastructurii de transport public și de reducere a amprentei de carbon, contribuind totodată la îmbunătățirea accesului la educație pentru elevii din comunitățile izolate.
Într-o primă etapă vor beneficia de microbuze 25 de localități eligibile de pe raza județului Constanța, printre care Deleni, Crucea, Adamclisi, Ostrov, Pantelimon, Cobadin, Comana, Băneasa, Horia, Castelu, Ion Corvin și Poarta Albă.

Aproximativ 600 de autospeciale cumpărate de Departamentul pentru Situații de Urgenţă vor fi livrate în mai.
Anunțul a fost făcut de secretarul de stat în MAI, Raed Arafat.
El a explicat că achizițiile se fac centralizat, pentru ca toate serviciile de ambulanță, SMURD și inspectoratele pentru situații de urgență să aibă același tip de mașini, cu aceleași dotări.

Știri 4 aprilie 2025

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji în această seară la Catedrala arhiepiscopală.
Ierarhul nostru va oficia de la ora 17.00, Denia Acatistului Bunei Vestiri.
Mâine, de la ora 21.00, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.

Parohia Sf. Mare Mucenic Mina din Constanța organizează un concert caritabil intitulat “Lumina’n Dar de Înviere”.
Acesta se va desfășura mâine, de la ora 18.00, la clubul SNC.
Invitați vor fi pr. Doru Emanuel Pantazi, Arhidiacon Ionuț Boancheș și Arhidiacon Valentin Vădănoiu, Grupul psaltic Sf. Vasile cel Mare din Constanța, precum și interpreta de muzică bizantină, Maria Coman.
Evenimentul are loc cu binecuvântarea și în prezența Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului și are ca scop sprijinirea edificării Complexului filantropic “Așezămintele Sfântul Mare Mucenic Mina”.

CRTS Constanța și Primăria Orașului Năvodari organizează o nouă acțiune de donare de sânge.
Aceasta se va desfășura duminică, 6 aprilie, la Centrul de Zi pentru Copii și Persoane în Vârstă, din oraș, între orele 8.30 și 13.30.
Potrivit Centrului, nu pot dona sânge persoanele care au donat în data de 22 februarie 2025, în cadrul acțiunii desfășurate la Năvodari.

O parte din constănțeni va rămâne fără apă potabilă.
Pentru executarea lucrărilor de conectare a magistralelor nou edificate la sistemul centralizat de distribuție, RAJA va sista furnizarea apei potabile timp de 24 de ore, de marți, 8 aprilie, ora 23.00, până miercuri, 9 aprilie, ora 23.00.
Vor fi afectați de lipsa apei, consumatorii din cartierul Tomis Nord (zonele Boema, Cireșica, Brotăcei, Tic-Tac), Cartierul Campus Universitar și bulevardul Tomis (tronsonul delimitat de bulevardul Alexandru Lăpușneanu și strada Petru Vulcan).
În același interval, vor avea apă cu presiune scăzută utilizatorii din zona Badea Cârțan.

Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Constanţa va fi reabilitat.
Primăria a anunțat că a fost semnat contractul pentru elaborarea proiectului tehnic şi execuţia lucrărilor de reabilitare a unității sanitare.
Clădirea edificată în anul 1938 se încadrează în clasa I de risc seismic şi va fi parţial demolată până la demisol, după care va fi reconstruită.
Noua clădire va respecta normele impuse de DSP şi va fi îmbunătăţită din punct de vedere al eficienţei energetice.

Academia Română împlineşte astăzi 159 de ani.
A fost fondată în anul 1866, iniţial, sub numele de Societatea Literară Română și este definită drept cel mai înalt for de cultură şi ştiinţă românesc.
Transformată, în anul 1879, în Institut Național cu denumirea Academia Română, aceasta a primit ca misiune principală cultivarea „limbii și a istoriei naționale, a literaturilor, a științelor și frumoaselor arte”, ideal pe care membrii săi l-au slujit vreme de peste un secol și jumătate.

Ambasada SUA anunţă de luni, 7 aprilie, noi reguli pentru românii care cer viză.
Astfel, solicitanții de viză temporară trebuie să prezinte o copie tipărită a paginii de confirmare cu codul de bare, pentru a demonstra că au utilizat același formular de cerere DS-160 pentru a-și programa interviul.
Dacă numerele nu corespund, solicitanților care și-au programat interviul folosind un formular incomplet sau incorect nu li se va permite să susțină interviul și li se va cere să-l reprogrameze.

Știri 3 aprilie 2025

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji în această noapte la catedrala arhiepiscopală.
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 21.00, Acatistul Maicii Domnului.
Mâine, de la ora 6.30, va săvârși Sfânta Liturghie, tot la Catedrală.

ASCOR Constanța organizează o conferință duhovnicească.
Tema o constituie „Postul – poarta spre lumina Învierii” și va fi susținută de ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Evenimentul se va desfășura astăzi, de la ora 18.00, în Sala Magna a Palatului Arhiepiscopal.
Conferința este organizată în parteneriat cu Catedrala Arhiepiscopală “Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
Intrarea este liberă.

Parohia Sf. Mare Mucenic Mina din Constanța organizează un concert caritabil intitulat “Lumina’n Dar de Înviere”.
Acesta se va desfășura sâmbătă, 5 aprilie, de la ora 18.00, la clubul SNC.
Invitați vor fi pr. Doru Emanuel Pantazi, Arhidiacon Ionuț Boancheș și Arhidiacon Valentin Vădănoiu, Grupul psaltic Sf. Vasile cel Mare din Constanța, precum și interpreta de muzică bizantină, Maria Coman.
Evenimentul are loc cu binecuvântarea și în prezența Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului și are ca scop sprijinirea edificării Complexului filantropic “Așezămintele Sfântul Mare Mucenic Mina”.
Biletele se găsesc pe site-ul iabilet.ro.

Astăzi este Ziua Jandarmeriei Române.
Momentul marchează 175 de ani de existenţă a instituţiei care are ca scop apărarea ordinii şi a liniştii publice, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, protecţia instituţiilor fundamentale ale statului şi combaterea actelor de terorism.
Jandarmeria Română a fost înfiinţată la 3 aprilie 1850 printr-un ordin domnesc al domnitorului Grigore Alexandru Ghica.
Prin această lege, Jandarmeria a dobândit caracter militar şi juridic şi i s-au stabilit principiile de organizare şi funcţionare.

CRTS Constanța și Primăria Orașului Năvodari organizează o nouă acțiune de donare de sânge.
Aceasta se va desfășura duminică, 6 aprilie, la Centrul de Zi pentru Copii și Persoane în Vârstă, din oraș, între orele 8.30 și 13.30.
Potrivit Centrului, nu pot dona sânge persoanele care au donat în data de 22 februarie 2025, în cadrul acțiunii desfășurate la Năvodari.

România a devenit țara cu cea mai mare rată a șomajului în rândul tinerilor sub 25 de ani din Uniunea Europeană.
Rata este de 26,3%, se arată într-un raport.
În județul Constanța, datele oficiale indică un număr mult mai redus de șomeri în rândul tinerilor, de aproximativ 5 ori mai mic decât cel menționat anterior.
Astfel, în luna februarie, din cei aproape 6.500 de șomeri înregistrați la AJOFM Constanța, doar 350 aveau sub 25 de ani.

Aproape 1.500 de tineri din România vor avea ocazia să exploreze Europa cu trenul.
O nouă ediţie a programului DiscoverEU a fost lansată de Comisia Europeană.
Se pot înscrie tinerii născuţi între 1 iulie 2006 şi 30 iunie 2007, prin accesarea Portalului European pentru Tineret, până în data de 16 aprilie.
Ei vor beneficia şi de un card cu peste 40.000 de reduceri la transport public, cultură, cazare, mâncare sau sport.

Știri 2 aprilie 2025

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji în această seară la Catedrala arhiepiscopală.
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 17.00, Denia Canonului Mare.
Mâine, de la ora 6.30, va săvârși Sfânta Liturghie tot la Catedrala arhiepiscopală, iar de la ora 21.00, va oficia Acatistul Maicii Domnului.

ASCOR Constanța organizează o conferință duhovnicească.
Tema o constituie „Postul – poarta spre lumina Învierii” și va fi susținută de ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Evenimentul se va desfășura mâine, de la ora 18.00, în Sala Magna a Palatului Arhiepiscopal.
Conferința este organizată în parteneriat cu Catedrala Arhiepiscopală “Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
Intrarea este liberă.

Parohia Sf. Mare Mucenic Mina din Constanța organizează un concert caritabil intitulat “Lumina’n Dar de Înviere”.
Acesta se va desfășura sâmbătă, 5 aprilie, de la ora 18.00, la clubul SNC.
Invitați vor fi pr. Doru Emanuel Pantazi, Arhidiacon Ionuț Boancheș și Arhidiacon Valentin Vădănoiu, Grupul psaltic Sf. Vasile cel Mare din Constanța, precum și interpreta de muzică bizantină, Maria Coman.
Evenimentul are loc cu binecuvântarea și în prezența Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului și are ca scop sprijinirea edificării Complexului filantropic “Așezămintele Sfântul Mare Mucenic Mina”.
Biletele se găsesc pe site-ul iabilet.ro.

Astăzi este “Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului”.
Aceasta a fost declarată de Adunarea Generală a ONU pentru a încuraja statele să ia măsuri de diagnosticare şi tratare terapeutică timpurie a acestei afecţiuni.
Autismul este o tulburare complexă, care are efecte asupra comunicării, comportamentului şi relaţiilor cu cei din jur.
Potrivit unor estimări recente, la nivel mondial, autismul afectează un copil din 100.
Mii de clădiri emblematice din întreaga lume – între care şi unele din România – vor fi iluminate în albastru, pentru a marca această zi.

Cazinoul din Constanța ar putea fi inaugurat pe 21 mai, de zilele orașului.
Clădirea a fost predată administrației locale după cinci ani de lucrări de restaurare și va deveni centru cultural multifuncțional, potrivit primarului Vergil Chițac.
Reabilitarea a costat 188 de milioane de lei, iar investiția a fost suportată de Guvern, prin Ministerul Dezvoltării.

Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole din cadrul Universității Ovidius organizează o serie de ședințe gratuite de pregătire la disciplinele Biologie și Geografie, pentru examenul de Bacalaureat.
Întâlnirile se vor desfășura la sediul Facultății, de pe aleea Universității, începând de luni, 7 aprilie, pentru disciplina Geografie, respectiv, joi, 10 aprilie, pentru Biologie.
În acest program se pot înscrie elevii de clasa a XI-a și a XII-a până pe 6 aprilie.

Asiguratorii RCA ar putea fi obligați să respecte tarifele de referință stabilite de Autoritatea de Supraveghere Financiară.
În caz contrar, aceștia riscă amenzi de până la 500.000 de lei.
Prevederea face parte dintr-un nou set de reglementări aflat în Parlament.
Proiectul de lege a primit raport de adoptare din partea Comisiei pentru industrii din Camera Deputaților și va intra în dezbaterea plenului Camerei Deputaților, ca for decizional.

Știri 1 aprilie 2025

Biserica Ortodoxă o cinstește astăzi pe Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca.
A trăit între anii 355-431, iar viața i-a fost scrisă de patriarhul Sofronie al Ierusalimului.
La vârsta de 12 ani, a fugit de acasă și a devenit prostituată în oraşul Alexandria din Egipt.
Mai târziu, a ajuns la Ierusalim, unde a realizat starea ei de păcătoșenie și a simțit o mare dorinţă de îndreptare.
De aceea, a plecat în pustia de dincolo de Iordan, unde a vieţuit timp de 47 de ani.
În această stare a fost descoperită de un preot pe nume Zosima care a și împărtășit-o cu trupul și sângele Domnului.
Conform aceluiaşi preot, Cuvioasa Maria primise de la Dumnezeu daruri extraordinare, astfel încât a fost văzută cum mergea pe apa Iordanului și cum se înălța de la pământ în timpul rugăciunii.
S-a mutat la Domnul în anul 431, în timpul împăratului Teodosie cel Tânăr.
Sfânta Maria Egipteanca mai este cinstită și în a cincea duminică din Postul Mare.

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine dimineață la Catedrala arhiepiscopală.
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 5.00, Sfânta Liturghie.
Apoi, de la ora 11.00, alături de Îps Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, ierarhul nostru va participa la un eveniment cultural organizat la Muzeul Mitropoliei Clujului, cu prilejul lansării volumului „Povești clasice românești. Adaptate în versuri”, semnat de către scriitorul Ioan Ciorca.
Tot mâine, de la ora 17.00, va oficia Denia Canonului Mare la Catedrala arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
Joi, de la ora 6.30, va săvârși Sfânta Liturghie tot la Catedrala arhiepiscopală, iar de la ora 21.00, va oficia Acatistul Maicii Domnului.

ASCOR Constanța organizează o conferință duhovnicească.
Tema o constituie „Postul – poarta spre lumina Învierii” și va fi susținută de ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Evenimentul se va desfășura joi, de la ora 18.00, în Sala Magna a Palatului Arhiepiscopal.
Conferința este organizată în parteneriat cu Catedrala Arhiepiscopală “Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
Intrarea este liberă.

Parohia Sf. Mare Mucenic Mina din Constanța organizează un concert caritabil intitulat “Lumina’n Dar de Înviere”.
Acesta se va desfășura sâmbătă, 5 aprilie, de la ora 18.00, la clubul SNC.
Invitați vor fi pr. Doru Emanuel Pantazi, Arhidiacon Ionuț Boancheș și Arhidiacon Valentin Vădănoiu, Grupul psaltic Sf. Vasile cel Mare din Constanța, precum și interpreta de muzică bizantină, Maria Coman.
Evenimentul are loc cu binecuvântarea și în prezența Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului și are ca scop sprijinirea edificării Complexului filantropic “Așezămintele Sfântul Mare Mucenic Mina”.
Biletele se găsesc pe site-ul iabilet.ro.

Taxa pentru ocuparea domeniului public va fi achitată pentru toate autovehiculele, nu doar pentru cele înmatriculate în Constanța.
Declarația a fost făcută de primarul Vergil Chițac.
Pe de altă parte, numărul insuficient al parcărilor rezidențiale îi nemulțumește pe constănțeni.
Edilul a precizat că, pe măsură ce sunt amenajate noi parcări rezidențiale, acestea sunt alocate în funcție de vechimea solicitărilor depuse la Primărie.

Furnizarea încălzirii nu va fi oprită de astăzi.
Termoficare Constanța a anunțat că va continua să furnizeze căldură până pe 15 aprilie, întrucât prognoza meteorologică indică o scădere a temperaturilor exterioare în perioada următoare.
Furnizarea apei calde de consum se va face în continuare în program non-stop.

Traficul rutier este restricționat pe o porțiune din Autostrada A2 până pe 17 aprilie.
Măsura este luată din cauza unor lucrări de reparații pe sensul Constanța – București, la kilometrul 160+200 de metri, în zona localității Cernavodă.
Astfel, circulația este restricționată pe a doua bandă și parțial pe banda 1.
Traficul rutier se desfășoară cu viteză redusă pe banda de urgență și parțial pe prima bandă.