Știri 13 ianuarie 2018

Biserica Ortodoxă Română îi cinsteşte astăzi pe Sfinţii Mucenici Ermil şi Stratonic.
Aceştia au trăit în ţinutul Iliricului şi al Dunării de Mijloc, pe vremea persecuţiilor împotriva creştinilor declanşate de împăratul Licinius.
Diaconul Ermil a fost dus la împărat şi acuzat că este creştin, motiv pentru care a fost întemniţat.
Stratonic era însă temnicerul care îl păzea şi s-a convertit şi el la creştinism.
Împăratul a aflat aceasta şi a poruncit ca cei doi să fie duşi la judecată şi apoi chinuiţi.
În cele din urmă, împăratul a hotărât moartea lor prin înec în apropierea cetăţii Singidunum, Belgradul de astăzi.

Biserica Ortodoxă se va afla mâine în Duminica a 29-a după Rusalii și a Odovaniei Praznicului Botezului Domnului.
Astfel, de la ora 8.45, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sf. Liturghie la biserica Adormirea Maicii Domnului și Sf. Cuv. Parascheva din cartierul Palazu Mare.
Marile sărbători bisericești au o perioadă de înainte-prăznuire și una de după-prăznuire.
Durata acestora este în funcție de importanța sărbătorii.
Încheierea sărbătorii poartă numele de odovanie, iar în cazul Bobotezei, aceasta are loc la opt zile după Praznic.
Cea mai lungă perioadă până la odovanie întâlnim în cazul Învierii Domnului, care ține 39 de zile.

Luni, 15 ianuarie, vom sărbători Ziua Culturii Naționale și 168 de ani de la naşterea poetului naţional, prozatorului şi jurnalistului Mihai Eminescu.
Cu acest prilej, se va desfășura conferința intitulată ’’Iubesc acest popor – O sărbătoare a iubirii’’.
Evenimentul va avea loc de la orele 17, la Curtea Brâncovenească.
Invitaţi vor fi istoricul Ioan Damaschin, scriitorul Alexandru Mihalcea, profesor Paula Paliuc, profesor Carmen Ciornea și elevul Matei Benescu care vor susține alocuțiuni despre marele poet și scriitor Mihai Eminescu.
După ora 19:00, manifestarea va continua cu o seară de muzică folk susţinută de Walter Ghicolescu.

Știri 12 ianuarie 2018

Duminică, Biserica Ortodoxă se va afla în Duminica a 29-a după Rusalii și a Odovaniei Praznicului Botezului Domnului.

Românii resping căsătoriile homosexuale.
Un sondaj realizat în perioada 1-15 octombrie 2017 arată că peste 90% dintre români percep căsătoria drept uniunea între o femeie și un bărbat, cu scopul de a procrea, crește și educa copii.
Sondajul evidențiază și faptul că un număr foarte mare de români este de acord cu rolul pozitiv pe care îl are Biserica, în privința creșterii copiilor și a bunelor relații sociale.
În concluzie, pentru români, familia este legată fundamental de rolul de părinți, care trebuie luat serios în considerare.
În caz contrar, modul în care generațiile viitoare se vor dezvolta devine incert.

Peste 3.000 de creștini au fost uciși într-un an din cauza credinței lor, în perioada noiembrie 2016 și octombrie 2017.
Organizația nonguvernamentală „Open Doors” precizează că două treimi dintre aceștia sunt din Nigeria.
Coreea de Nord figurează pentru a 17-a oară consecutiv în topul acestui index anual și este urmată de Afganistan și Somalia.

Serviciul Paşapoarte al judeţului Constanţa va avea un nou sediu.
Este vorba despre o clădire aflată la intrarea în municipiu, care până acum a aparţinut Jandarmeriei, care
în prezent, a intrat în patrimoniul Prefecturii.
De asemenea, punctul de lucru al Serviciului Public de Impozite și Taxe Constanța din strada Ecaterina Varga se mută în cadrul sediului din strada Sulmona nr. 22, de luni, 15 ianuarie.

Meteorologii anunță ger și ninsori în acest week-end în Dobrogea.
Astfel, mâine va ninge viscolit, iar temperaturile se vor încadra între -2 şi +3 grade.
Duminică, deși se va arăta soarele, va fi ger și vânt puternic.
Noaptea vor fi minim -4 grade, iar ziua temperatura nu va depăși -1 grad.
Luni, se vor menţine aceleaşi valori termice, dar de marţi va începe să se încălzească, astfel că miercuri, 17 ianuarie, se vor înregistra 8 grade.

Grădiniţa ar putea deveni obligatorie.
Așa prevede o lege propusă de deputatul Marius Bota.
Acesta este de părere că astfel vor dispărea diferenţele de aptitudini şi învăţare în ciclul primar între elevii care au mers la grădiniţă şi cei care au stat acasă.
Cadrele didactice şi psihologii consideră că un copil se dezvoltă mai bine în colectivitate şi că astfel dobândeşte mai rapid aptitudinile şi deprinderile necesare în primii ani de şcoală.

CFR Călători oferă, în week-end, reduceri cuprinse între 15 şi 56% la biletele de tren.
Pentru Valea Prahovei, reducerile sunt cuprinse între 31 şi 56%, în zilele de vineri până duminică inclusiv, la trenurile InterRegio.
Reducerile se aplică numai la tariful de transport integral şi la tariful de copil, la vagon clasa a II-a şi nu se cumulează cu alte discount-uri acordate.
Potrivit companiei, pentru perioada de week-end, tariful de rezervare a locului este opţional pentru toate tipurile de legitimaţii, iar la cumpărarea online, acesta se achită automat.

Programul Prima Mașină s-a dovedit a fi ineficient.
În 3 ani, Ministerul de Finanțe a acordat aproximativ 320 de garanții.
Motivele sunt birocrația obținerii unei finanțări, care poate dura câteva luni, dar și interesul dealerilor auto care preferă propriile finanțări.
Mai mult, plafonul de 50.000 de lei, limitează doritorilor, opțiunile.
Programul a fost lansat pentru a stimula achiziția de mașini noi, dintre cele ieftine, cu putere mică şi consum redus de carburanţi.

Pensionarii și persoanele cu venituri reduse pot avea abonamente gratuite de la RATC.
Abonamentele se eliberează celor cu pensii de până la 1450 lei inclusiv, persoanelor de peste 70 ani și persoanelor de peste 60 de ani care nu realizează venituri.
Cererile se găsesc la pangarele bisericilor constănțene și se depun personal la Serviciul Public de Asistență Socială din Constanța.

Știri 11 ianuarie 2018

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfântul Cuvios Teodosie, începătorul vieţii călugărești de obşte din Palestina.
A trăit în perioada secolelor V-VI şi s-a născut în satul Mogarion din ţinutul Capadociei, în estul Turciei de astăzi.
De tânăr a intrat în monahism la o mânăstire din Ierusalim, iar după un timp s-a retras într-o peşteră din apropierea Betleemului şi s-a hrănit numai cu legume şi ierburi sălbatice.
Datorită vieţii duhovniceşti îmbunătăţite, în jurul său s-au adunat în scurt timp mulţi ucenici pentru a fi povăţuiţi în viaţa ascetică.
De aceea, a construit lângă peşteră, o mănăstire unde a pus bazele vieţii monahale de obşte, fapt ce i-a atras supranumele de „începător al vieţii de obşte”.
Sfântul Cuvios Teodosie s-a mutat la Domnul în jurul anului 529, la vârsta de 105 ani.

Duminică, Biserica Ortodoxă se va afla în Duminica a 29-a după Rusalii și a Odovaniei Praznicului Botezului Domnului.
Astfel, de la ora 8.45, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sf. Liturghie la biserica Adormirea Maicii Domnului și Sf. Cuv. Parascheva din cartierul Palazu Mare.
Marile sărbători bisericești au o perioadă de înainte-prăznuire și una de după-prăznuire.
Durata acestora este în funcție de importanța sărbătorii.
Încheierea sărbătorii poartă numele de odovanie, iar în cazul Bobotezei, aceasta are loc la opt zile după Praznic.
Cea mai lungă perioadă până la odovanie întâlnim în cazul Învierii Domnului, care ține 39 de zile.

Programul „Prima casă” continuă și în acest an, dar cu un plafon mai mic.
Acesta însumează 2 miliarde de lei și este cu 20% sub plafonul de anul trecut, potrivit unei Hotărâri aprobată în ședința Guvernului.
Principala modificare este limitarea marjei maxime de dobândă de la 2,50 la 2%.
Astfel, dobânzile creditelor Prima Casă sunt formate acum din dobânda ROBOR cu scadenţă la trei luni, care în prezent este de 2,03%.

Un proiect de lege prevede că pacientul poate oferi donaţii doar unităţii sanitare unde a fost îngrijit, nu şi medicilor.
Acestea ar urma să fie afişate lunar pe o pagină web creată de Ministerul Sănătăţii.
Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit însă că „fapta medicului de a primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi nu constituie o exercitare a unui drept recunoscut de lege”, urmând a fi angajată răspunderea penală a acestuia.
Proiectul a fost depus de USR, iar Camera Deputaţilor este for decizional.

Indemnizaţiile persoanelor cu dizabilităţi au crescut în acest an.
Modificările legii privind protecţia persoanelor cu dizabilităţi au intrat în vigoare de la 1 ianuarie și au în vedere şi stimularea integrării acestor persoane pe piaţa muncii.
Potrivit legii, la adultul cu handicap grav, cuantumul creşte de la 340 de lei pe lună, la 450 de lei; la adultul cu handicap accentuat, de la 272, la 350 de lei, iar la categoria de adulţi cu handicap încadraţi în grad mediu, de la 39 la 50 de lei.

Cadrele didactice vor alege manualele auxiliare care vor ajunge pe băncile elevilor.
Ministerul Educaţiei a reglementat astfel procedura de utilizare a auxiliarelor în şcoli, iar procedura este inclusă în Regulamentul unităților de învățământ preuniversitar.
După ce profesorii aleg lista auxiliarelor pe care doresc să le folosească la clasă, asociaţiile de părinţi din fiecare unitate de învăţământ îşi exprimă acordul pentru utilizarea acestor materiale.
Rezultatele primei sesiuni de aprobare și avizare a auxiliarelor didactice au fost publicate în 5 ianuarie şi au fost validate prin ordin de ministru.

Tinerii dezavantajaţi se vor putea angaja, timp de doi ani, în instituţiile publice locale, pentru a dobândi diverse competenţe.
Așa a decis ieri guvernul.
Potrivit agenției de presă RADOR, este vorba de cei cu vârste între 16 şi 26 ani, care nu au o vechime în muncă mai mare de 1 an şi care se află în sistemul de protecţie a copilului, ori au cel puţin un copil în întreţinere.
Astfel, o cotă de 5% din totalul posturilor specifice personalului contractual din instituţiile publice va fi atribuit, în mod exclusiv, tinerilor dezavantajaţi, cu condiţia ca acestea să fie vacante.
La finalul celor 24 de luni, contractul individual de muncă încetează de drept, iar postul va putea fi ocupat de o altă persoană aflată într-o situaţie similară.

Grădiniţa ar putea deveni obligatorie.
Așa prevede o lege propusă de deputatul Marius Bota.
Acesta este de părere că astfel vor dispărea diferenţele de aptitudini şi învăţare în ciclul primar între elevii care au mers la grădiniţă şi cei care au stat acasă.
Cadrele didactice şi psihologii consideră că un copil se dezvoltă mai bine în colectivitate şi că astfel dobândeşte mai rapid aptitudinile şi deprinderile necesare în primii ani de şcoală.

Pensionarii și persoanele cu venituri reduse pot avea abonamente gratuite de la RATC.
Abonamentele se eliberează celor cu pensii de până la 1450 lei inclusiv, persoanelor de peste 70 ani și persoanelor de peste 60 de ani care nu realizează venituri.
Cererile se găsesc la pangarele bisericilor constănțene și se depun personal la Serviciul Public de Asistență Socială din Constanța.

Știri 10 ianuarie 2018

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti.
S-a născut în anul 1816, în satul Calapodeşti, astăzi în judeţul Bacău şi a primit din botez numele de Alexandru.
La vârsta de 20 de ani şi-a părăsit familia şi a mers la Mănăstirea Căldăruşani, unde a fost tuns în monahism şi a primit numele de Alipie.
După doi ani a plecat la Muntele Athos, s-a aşezat la Schitul românesc Lacu, apoi patru ani a trăit în Mănăstirea Esfigmenu, în nordul Sfântului Munte.
După o vieţuire de aproape 20 de ani în Muntele Athos, Cuviosul Antipa, s-a reîntors în Moldova pentru a strânge ajutoare în vederea terminării lucrărilor de zidire a Schitului românesc Prodromu.
În anul 1865 s-a aşezat la Mănăstirea Valaam, iar după 17 ani de aspră vieţuire, în ziua de 10 ianuarie 1882, Cuviosul Antipa a trecut la cele veşnice şi a fost înmormântat în gropniţa Mănăstirii Valaam.
Sfântul Antipa de la Calapodeşti este singurul român athonit prăznuit de Biserica Ortodoxă Română, Biserica Ortodoxă Rusă şi Sfântul Munte Athos.
A fost trecut în rândul sfinţilor de către Biserica Ortodoxă Română în anul 1992.

Creştinii ortodocşi îl vor cinsti mâine pe Sfântul Cuvios Teodosie cel Mare începătorul vieţii de Obşte.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului îşi va cinsti ocrotitorul spiritual.
Astfel, Ierarhul Tomisului va săvârşi de la ora 8.15, Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.
Duminică, de la ora 8.45, Ierarhul nostru va oficia Sf. Liturghie la biserica Adormirea Maicii Domnului și Sf. Cuv. Parascheva din cartierul Palazu Mare.

Preţul gazelor creşte de astăzi pentru consumatorii casnici.
ANRE precizează că preţul gazelor naturale din producţia internă se stabileşte în mod liber pe piaţă, pe baza cererii şi ofertei, iar Comitetul său de Reglementare a stabilit acum un nivel de 88,28 lei pe megawatt oră, faţă de 81,48 lei, cât era anul trecut în aprilie.
Majorarea este de aproximativ 9 la sută, ceea ce ar însemna că preţul unei facturi de nivel mediu ar creşte cu aproape 5 lei pe lună.

Ministerul Sănătății va cumpăra 24 de aparate RMN.
Ministerul a reușit să deblocheze un fond de 250 de milioane euro de la Banca Mondială, din care vor fi cumpărate aceste aparate.
Durata foarte mare de așteptare face inutilă investigaţia, în unele cazuri.
În prezent, cei care vor să facă un RMN cerebral cu substanță de contrast la privat, trebuie să aștepte patru-cinci luni pentru investigația decontată sau a doua zi, contra unor sume între 500 și 900 de lei.
Doar 42 de aparate RMN are România, în spitalele de stat, și 71 în privat, în condițiile în care doar anul trecut, în spitalele din România s-au internat aproape 4 milioane de pacienți.

Culturile agricole sunt afectate de temperaturile ridicate din această iarnă.
În multe zone ale ţării pomii fructiferi au înmugurit deja, iar plantele semănate toamna trecută au crescut mult prea rapid.
În zonele în care s-au semnalat ploi abundente, agricultorii au ieşit pe câmp, pentru a drena apa, care inundă cerealele.
Potrivit fermierilor, temperaturile de peste 10-15 grade în luna ianuarie pot compromite întreaga producţie agricolă.

România se află printre statele europene cu cele mai slabe vânzări de mașini electrice.
În Europa, există discrepanțe majore în privința vânzărilor de vehicule electrice, arată un raport.
În România, aceste mașini ocupă doar 0,1% din totalul pieței, la fel ca Slovacia, Cehia sau Polonia.
Singurele state europene în care electricele depăşesc 1% din piaţă sunt Finlanda, Franţa si Marea Britanie cu 1,4%, Austria 1,5%, Belgia 1,7%, Elveţia 2%, Suedia 3,6%, Olanda 6% şi Norvegia, cu 29%.

98% dintre medicii de familie din toată ţara continuă colaborarea cu Casele de Asigurări de Sănătate.
Unii au semnat actele adiţionale de prelungire a contractelor pe care le aveau, alţii au ales contracte pe perioadă determinată. Potrivit agenției de presă RADOR, medicii de familie sunt în continuare nemulţumiţi de modul defectuos în care funcţionează sistemul informatic, cer eliminarea birocraţiei din domeniul sănătăţii şi o finanţare corespunzătoare.

Elevii nu vor mai putea fi sancționați dacă vin fără uniformă la ore.
Așa prevede regulamentul de organizare al școlilor, care a fost modificat și aprobat luni, 8 ianuarie.
Printre schimbări se află și interzicerea serviciului pe școală, efectuat până acum de elevi.
O altă modificare prevede faptul că pe durata orelor de curs telefoanele mobile se păstrează în locuri special amenajate din sala de clasă, setate astfel încât să nu deranjeze orele.
Elevii spun că modificările sunt în general, benefice, dar sunt nemulțumiți că nu au fost consultați înainte de aprobare.

Doar 10 la sută dintre mașinile rulate sunt verificate, deși unele sunt un real pericol.
Experții din sectorul auto spun că şoferii se dovedesc mai prudenţi atunci când cumpără maşini scumpe şi mărci germane, dar își asumă mai ușor riscuri pentru mașinile mai vechi și mai ieftine.
Dintre maşinile verificate anul trecut, jumătate aveau probleme legate de lipsa unor dotări din fabrică, avarii sau kilometraj.
Pentru a evita problemele grave, înainte de cumpărare, mașinile pot fi verificate online, la reprezentanțele auto și în atelierele service independente.