Știri 8 februarie 2018

Biserica Ortodoxă îl va cinsti sâmbătă pe Sf. Sfințit Mucenic Haralambie.
Cu acest prilej, astăzi, de la ora 19.00, la biserica „Sf. Haralambie” vor fi aduse moaștele „Sf. Nicolae”, apoi va fi oficiată Taina Sfântului Maslu.
Moaștele Sfântului ierarh Nicolae vor rămâne spre cinstire până luni dimineața, la ora 8.
Mâine, la ora 12.00, la biserică va fi adusă icoana Maicii Domnului „Eleusa”, care va rămâne spre închinare până duminică, la ora 17.
Sâmbătă, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, îi va avea oaspeți pe IPS Simeon, Mitropolit de Vinița și Bar (Ucraina) și IPS Naum, Mitropolit de Ruse (Bulgaria).
Ierarhii vor fi întâmpinați la ora 8.30, de către preoții și credincioșii parohiei „Sf. Haralambie” la intersecția bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu (zona vapor), apoi se va merge în procesiune la biserică, unde va fi oficiată Sfânta Liturghie.

Persoanele care tulbură liniştea publică vor plăti amenzi mari.
Senatul a adoptat o propunere legislativă care prevede amenzi mai mari pentru înjurături, ameninţări şi gesturi obscene în public, dar şi pentru deteriorarea indicatoarelor rutiere sau scrisul fără drept pe clădiri.
În acest caz, amenzile vor fi între 400 şi 1.200 de lei.
Sunt vizați și cei care tulbură liniştea locatarilor între orele 22.00 – 08.00 şi 13.00 – 16.00 şi cei care aruncă asupra unei persoane sau construcţii cu obiecte de orice fel, cu substanţe inflamante sau cu efect paralizant.
Pentru nerespectarea orelor de linişte, amenzile vor fi cuprinse între 700 și 1.800 de lei.

Accesul vizitatorilor în Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța este restricționat.
Măsura a fost luată ca urmare a numărului crescut de viroze și infecții respiratorii apărute în ultima lună la nivel național, dar și local.
Astfel, accesul vizitatorilor va fi permis, zilnic, în intervalul 13:30-17:00, iar în afara orelor de program este complet interzis.
De asemenea, purtarea măștii este obligatorie, iar în secțiile de Oncologie va fi interzis accesul aparținătorilor.

Pensionarii cu pensii sub 900 de lei vor avea medicamente compensate.
Indiferent dacă mai au și alte surse de venituri, aceștia primesc medicamente compensate 90%.
Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a declarat, ieri, că, de la 1 iulie, se va pune în aplicare programul de sănătate ce îi vizează pe pensionarii cu venituri mici.
De asemenea, ministrul a mai precizat că punctul de pensie va ajunge la 1.000 de lei în iulie 2018.

Sindicatele din învățământ amenință cu greva generală.
Cadrele didactice sunt nemulţumite de reacţia guvernului faţă de rezolvarea problemelor din educaţie.
Comasarea claselor şi a posturilor, dar şi bugetul prea mic per elev îi nemulţumesc, deopotrivă, pe dascăli.
Primele forme de protest ale profesorilor vor fi pichetările sediilor prefecturilor din toată ţara.

Aproape toți românii sunt dependenți de telefonul mobil.
Studiile arată că 95% dintre ei iau telefonul mobil ori de câte ori pleacă de acasă.
Mai bine de jumătate recunosc că au telefonul cu ei mai mult de 13 ore pe zi. 8 din 10 romani adorm cu telefonul mobil, după ce verifica mail-urile sau contul de social media şi 6 din 10 se trezesc făcând acelaşi lucru.
Psihologii vorbesc tot mai des despre dependența de telefonul mobil, care se numește nomofobie.

Șoferii ar putea afla informaţii despre mașina pe care vor s-o cumpere, printr-o aplicație de la Registrul Auto Român.
De la 1 ianuarie, orice automobil importat în România care ajunge la RAR pentru identificare este trecut într-o bază de date în care se trece şi kilometrajul.
Vor exista date despre toate mașinile pentru care a fost emisă o despăgubire, astfel încât un cumpărător să poată şti întregul istoric al accidentelor pentru un automobil.
Atât informaţiile despre kilometri cât şi cele legate de daunele suferite de o maşină, vor putea fi interogate foarte uşor în funcţie de seria de sașiu.

Anul școlar 2018 – 2019 va începe pe 10 septembrie.
De asemenea, vacanţa de iarnă va fi de trei săptămâni.
Hotărârile au fost luate de ministrul Educaţiei, Valentin Popa, după consultări cu partenerii sociali.

Drepturile românilor din Marea Britanie rămân garantate.
Așa a declarat ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, după ce premierul britanic Theresa May a precizat că cetăţenii europeni care vor sosi în Marea Britanie după martie 2019 vor fi trataţi în mod diferit față de cei stabiliți în această țară înainte de Brexit.
Pe de altă parte, ministrul Victor Negrescu, a declarat că ţara noastră, care va deţine în acel moment preşedinţia Consiliului UE, va găzdui în 2019 primul summit european post Brexit, ce va avea loc la Sibiu.

Știri 7 februarie 2018

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji în această seară la Schitul Cloșca, din satul cu același nume.
Astfel, Ierarhul nostru va oficia Taina Sf. Maslu, de la ora 21.45, urmată de Sf. Liturghie.
De asemenea, Arhiepiscopul Tomisului va sfinți racla care va adăposti un fragment din moaștele Sfântului Cuvios Iona din Kiev, ucenicul Sfântului Serafim de Sarov.

Biserica Ortodoxă îl va cinsti sâmbătă pe Sf. Sfințit Mucenic Haralambie.
Cu acest prilej, mâine, de la ora 19.00, la biserica „Sf. Haralambie” vor fi aduse moaștele „Sf. Nicolae”, apoi va fi oficiată Taina Sfântului Maslu.
Moaștele Sfântului ierarh Nicolae vor rămâne spre cinstire până luni dimineața, la ora 8.
Vineri, la ora 12.00, la biserică va fi adusă icoana Maicii Domnului „Eleusa”, care va rămâne spre închinare până duminică, la ora 17.
Sâmbătă, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, îi va avea oaspeți pe IPS Simeon, Mitropolit de Vinița și Bar (Ucraina) și IPS Naum, Mitropolit de Ruse (Bulgaria).
Ierarhii vor fi întâmpinați la ora 8.30, de către preoții și credincioșii parohiei „Sf. Haralambie” la intersecția bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu (zona vapor), apoi se va merge în procesiune la biserică, unde va fi oficiată Sfânta Liturghie.

Ierarhii Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei au aprobat introducerea Sfintei Matrona în calendarul Bisericii Ortodoxe Române.
Decizia a fost luată ieri, în cadrul ședinței de lucru a Sinodului Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei.
Pentru finalizarea demersurilor este necesară validarea din partea Sfântului Sinod care se va întruni în viitorul apropiat în şedinţă de lucru.
Sfânta Matrona a fost canonizată de Biserica Ortodoxă a Rusiei în anul 1999.
De asemenea, în cadrul şedinţei a Sinodului Mitropolitan au fost definitivate slujbele şi acatistele unor sfinţi care urmează să fie înaintate Sfântului Sinod.
Este vorba despre Acatistul Sfântului Mare Mucenic Hristosfor, Slujba şi Acatistul Sfinţilor Claudiu, Sempronian, Castor şi Nicostrat, Slujba şi Acatistul Sfinţilor 26 mucenici din Goţia, Acatistul Sfântului Apostol şi Evanghelist Luca și Slujba şi Acatistul icoanei Maicii Domnului „Siriaca” de la Mănăstirea Ghighiu.

Șoferii care circulă fără rovignetă pot scăpa de amendă.
Aceștia nu vor mai putea fi sancţionaţi de mai multe ori, în perioada cuprinsă între constatarea faptei şi primirea procesului verbal.
Preşedintele Comisiei pentru Transporturi şi Infrastructură, Lucian Bode a precizat că aplicarea sancţiunii se prescrie în termen de patru luni de la data săvârşirii faptei, iar procesul verbal se transmite obligatoriu în două luni de la data aplicării contravenţiei.
În cele două luni nu se mai poate aplica altă sancţiune.

Parlamentul a adoptat participarea României la programul european pentru şcoli.
Potrivit agenției Rador, decizia presupune încurajarea consumului de fructe şi legume în şcoli şi derularea acestui program până în anul 2023, în paralel cu cel prin care se distribuie produse de panificaţie şi lapte.
După cum a subliniat deputatul Tudor Ciuhodaru, programul va ajuta la formarea unor obiceiuri alimentare sănătoase şi la consumul de produse locale.

Armata va angaja 50 de psihologi, în acest an, şi va înfiinţa un centru naţional de psihologie operaţională.
Afirmația aparține ministrului apărării, Mihai Fifor.
El a mai anunţat că va încheia un protocol cu universităţile de profil din ţară, pentru dezvoltarea de programe postuniversitare în domeniu.
19 militari români sunt diagnosticaţi, în prezent, cu tulburare de stres post-traumatic.

România este cea mai expusă ţară din Europa în ceea ce priveşte numărul de joburi care riscă să fie în viitor înlocuite cu roboţi.
Peste 60% din locurile de muncă sunt ameninţate, cea mai mare pondere din blocul european.
Țara noastră este urmată de Croaţia şi Portugalia, cu proporţii cuprinse între 57,5% şi 60%, apoi de Bulgaria, Ungaria, Polonia, Grecia, Italia şi Spania, unde circa 55-57% din joburi sunt înlocuibile de roboţi.
La polul opus se află Marea Britanie şi Suedia, unde sub 47,5% din locurile de muncă sunt ameninţate de roboţi.

Astăzi este Ziua Siguranţei pe Internet.
Ajunsă la ediţia a XV-a, Ziua Siguranţei pe Internet este sărbătorită în peste 100 de ţări din toată lumea și are ca scop promovarea utilizării într-un mod mai sigur şi responsabil a tehnologiei, mai ales în rândul copiilor şi adolescenţilor.
Organizatorii doresc să scoată în evidenţă utilizarea pozitivă a tehnologiei, rolul pe care îl joacă în viaţa fiecăruia dintre noi şi face apel la tineri, părinți, profesori, asistenți sociali, companii, politicieni, oameni ai legii să se unească pentru un internet mai bun.
Copiii si adolescenţii sunt printre cei mai mari consumatori de internet, chat online și messenger.
Însă, în afara informaţiilor interesante şi a multitudinii de jocuri, internetul este plin şi de informaţii inadecvate şi de pericole, iar copiii pot fi expuşi intenţiilor răuvoitoare ale unor persoane.
Una dintre cele mai mari primejdii la care se expun copiii şi adolescenţii când accesează Internetul în lipsa părinţilor este hărţuirea online.

RATC anunță demararea acțiunii ,,Prioritate pentru autobuze”.
Scopul acesteia este prevenirea accidentelor rutiere dar și descongestionarea traficului.
Astfel, în colțul din stânga jos al capotei din spate a autobuzelor RATC au fost lipite însemne ce le amintesc șoferilor să acorde prioritate autobuzului, atat la ieșirea din stațiile uzuale cât și la ieșirea din stațiile prevăzute cu alveole.
Totodată, șoferii sunt rugați să evite să parcheze în imediata apropiere a stațiilor de autobuz și mai ales să evite staționarea în zonele marcate pentru oprirea mijloacelor de transport în comun.

Știri 6 februarie 2018

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine la Schitul Cloșca, din satul cu același nume.
Astfel, Ierarhul nostru va oficia Taina Sf. Maslu, de la ora 21.45, urmată de Sf. Liturghie.
De asemenea, Arhiepiscopul Tomisului va sfinți racla care va adăposti un fragment din moaștele Sfântului Cuvios Iona din Kiev, ucenicul Sfântului Serafim de Sarov.
Credincioșii vor putea cinsti și moaștele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ale Sfintelor Preacuvioase Maici Alexandra, Marta și Elena, starețele de la Diveevo, ale Sfintelor Fericite Pelaghia, Parascheva și Maria cele nebune pentru Hristos și ale Sfintei Cuvioase Matrona Mărturisitoarea, ucenițele Sfântului Serafim de Sarov.

Biserica Ortodoxă îl va cinsti sâmbătă pe Sf. Sfințit Mucenic Haralambie.
Cu acest prilej, joi, de la ora 19.00, la biserica „Sf. Haralambie” vor fi aduse moaștele „Sf. Nicolae”, apoi va fi oficiată Taina Sfântului Maslu.
Moaștele Sfântului ierarh Nicolae vor rămâne spre cinstire până luni dimineața, la ora 8.
Vineri, la ora 12.00, la biserică va fi adusă icoana Maicii Domnului „Eleusa”, apoi va fi citit Acatistul „Dulcea sărutare”.
Icoana va rămâne spre închinare până duminică, la ora 17.
Sâmbătă, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, îi va avea oaspeți pe IPS Simeon, Mitropolit de Vinița și Bar (Ucraina) și IPS Naum, Mitropolit de Ruse (Bulgaria).
Ierarhii vor fi întâmpinați de la ora 8.30, de către preoții și credincioșii parohiei „Sf. Haralambie” la intersecția bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu (zona vapor), apoi se va merge în procesiune la biserică, unde va fi oficiată Sfânta Liturghie.

O parte din constănțeni vor ramâne mâine fară apă.
RAJA va întrerupe furnizarea apei potabile în intervalul orar 09:00 – 12:00.
Măsura va fi luată pentru executarea unor lucrări de remediere a avariei pe conducta de distribuție apă, de pe strada Smârdan, din municipiul Constanța.
Vor fi afectați consumatorii din perimetrul delimitat de străzile: Mircea cel Bătrân – Smârdan – Mihai Eminescu – Bucovinei – Mamaia.

Peste două milioane de angajaţi vor lua salarii mai mici, după trecerea contribuţiilor sociale la angajat.
Președintele Blocului Național Sindical, Dumitru Costin, susține că pentru mai bine de 2 milioane de angajați din mediul privat nu au fost încă înregistrate acte adiționale cu majorarea salariilor brute, astfel încât să fie inclusă trecerea contribuțiilor sociale de la angajator la angajat.
De asemenea, aproape 22.000 de bugetari vor avea salarii mici.
Preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, Sebastian Oprescu spune că vor scădea veniturile funcţionarilor publici din ministere şi a celor din deconcentrate cu până la 40 la sută.

Laptele integral este benefic pentru inimă.
Oamenii de ştiinţă danezi au descoperit că laptele integral măreşte nivelul colesterolului „bun” din sânge, care este benefic pentru inimă şi vasele de sânge.
Colesterolul ridicat este asociat cu un risc crescut de boli cardiovasculare şi accident vascular cerebral şi este deosebit de periculos, deoarece deseori rămâne nediagnosticat şi netratat.
Un studiu anterior a arătat, de asemenea, că produsele lactate din lapte integral reduc riscul de diabet zaharat.
Cu toate acestea, el nu este bogat în grăsimi, laptele de vacă conţinând de obicei între 3,7 şi 5% la 100 ml.

Poşta Română are o nouă linie tehnologică de insert în plicuri.
Potrivit reprezentanţilor companiei, noul utilaj achiziţionat va ajuta la dezvoltarea de oferte complete şi integrate pentru trimiteri masive de documente.
Prin această nouă achiziţie, produsele poştale, destinate în special persoanelor juridice şi autorităţilor publice, vor fi îmbunătăţite.

Depresia a devenit o problemă de sănătate publică.
Potrivit unui studiu norvegian, persoanele cu depresie au un risc crescut de deces din cauza bolilor de inimă, bolilor respiratorii sau a unor boli ale sistemului nervos.
Consecinţele acesteia sunt înrăutăţirea generală a stării de sănătate şi creşterea riscului de sinucidere.
De asemenea, depresia ar putea avea un impact indirect deoarece încurajează comportamentele nesănătoase ca fumatul şi consumul de alcool.

Astăzi este Ziua fără telefoane mobile.
Iniţiativa unei zile fără telefoane mobile i-a aparţinut, în anul 2001, scriitorului francez Phil Marso.
Recomandarea sa a fost salutată la momentul respectiv, însă dependenţa de gadgeturi nu era atât de răspândită.
Dispozitivele inteligente au schimbat radical comportamentele şi comunicarea dintre oameni.
Astfel, deseori, pot fi observate grupuri de persoane care, deşi stau la aceeaşi masă pentru a socializa, privesc în ecranele telefoanelor mobile.

România și Ungaria vor construi o cale ferată de mare viteză între Cluj-Napoca și Budapesta.
Ministrul român de Externe, Teodor Meleșcanu, și omologul său ungar Peter Szijjarto au convenit, ieri, în privința dezvoltării acestei linii de cale ferată.
Guvernul Ungariei a aprobat o finanțare de 3,3 milioane de euro pentru studiul de fezabilitate al acestui proiect.
În România, din cauza infrastructurii, viteza medie a trenurilor este de 45 de kilometri la oră.
La nivelul CFR, există doar proiecte pentru modernizarea căii ferate pentru a se putea circula cu o viteză de 160 km/oră.

Propunerea ca ziua de 10 mai să devină Ziua Independenței Naționale a României a fost adoptată tacit de Senat.
Aceasta a avut ca termen pentru dezbatere și vot final în Senat data de 20 decembrie.
Propunerea vine în contextul împlinirii a 140 de ani de la Declararea de către Parlamentul României a independenței naționale a României.
Senatul este prima Cameră sesizată, urmând ca votul final să fie dat în Camera Deputaților.