Pruncul Dumnezeu ne dăruieşte putere să trecem peste toate relele istoriei
† Teodosie,
Prin harul lui Dumnezeu, Arhiepiscopul Tomisului,
Har, pace, milă şi bucurie de la Hristos, Cel născut în Betleem,
Iar de la noi arhierească binecuvântare.
„Fecioara astăzi, pe Cel mai presus de fiinţă naşte…”[1]
(Condacul Naşterii Domnului)
Iubiţi fii întru Hristos,
Sfânta şi preafrumoasa sărbătoare a Naşterii Domnului ne umple în fiecare an inimile de lumină şi de har mai presus de fire şi de cuvânt.
Se naşte în trup, Împăratul veacurilor, Cel fără de trup, într-o iesle smerită din Betleem, pentru a ne aminti, an de an, că în întreaga istorie, cel mai mare dar pe care l-am primit este Fiul lui Dumnezeu făcut Om pentru noi. „Hristos Se naşte, slăviţi-L, Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L, Hristos pe pământ, înălţaţi-vă, Cântaţi Domnului tot pământul” rostesc în slava îngerilor cântările de bucurie ale Bisericii, care a primit pe Pruncul Mântuitor. Cerurile s-au deschis şi nu vreun înger sau altă fiinţă cerească, ci Însuşi Dumnezeu a devenit Om pentru noi, răbdând toate suferinţele şi durerile noastre, pentru a ne ridica în bucuria cerului slavei Sale. Pruncul dumnezeiesc aduce aşadar unirea pentru totdeauna dintre Dumnezeu şi om. În acelaşi timp, pruncia Mântuitorului Hristos este modelul suprem de smerenie pentru întreaga umanitate: „Un prunc este întruparea adevăratei smerenii iubitoare. El primeşte integal iubirea celor din jur, fără de care ar muri în câteva ore. El este cel ce primește deplin iubirea şi o dăruieşte, prin frumuseţea lui tainică în care Dumnezeu surâde lumii”[2]. Am putea spune că, precum mama este născătoare de viaţă, pruncul este născător de iubire, prin nevinovăţia, frumuseţea şi curăţia sa.
Unirea dintre firea dumnezeiască şi cea omenească în Persoana unică a Cuvântului întrupat Iisus Hristos, este temelia începutului ridicării noastre către Cer, strigătul de mântuire al umanităţii, dezrădăcinarea robiei morţii care se înstăpânise peste lume, sfărâmarea puterii păcatului şi zorii Împărăţiei Iubirii veșnice a lui Dumnezeu.
Sfântul Ioan Gură de Aur, minunându-se de marea taină a întrupării Domnului, astfel glăsuiește: „Veniţi să sărbătorim! Veniţi să prăznuim! Străin e chipul sărbătorii, căci preaslăvit e cuvântul Naşterii. Astăzi legătura cea veche s-a dezlegat, diavolul s-a ruşinat, dracii au fugit, moartea s-a zdrobit, raiul s-a deschis, blestemul s-a pierdut, păcatul s-a alungat, înşelăciunea s-a izgonit, adevărul a venit, credinţa pretutindeni s-a răspândit”[3].
Nașterea pruncului Iisus este izvorul cel preacurat al darurilor lui Dumnezeu, zămislirea Bisericii lui Hristos, al cărei Cap este Însuşi Dumnezeu. Crăciunul este sfârșitul testamentului morţii în păcat şi începutul Testamentului iubirii care dăinuie veşnic prin unirea omului cu Dumnezeu. Prin Naşterea Fiului Său, Dumnezeu ne-a smuls din robia morţii şi ne-a dăruit cetăţenie în cetatea Cerurilor, în slava Împărăţiei lui Dumnezeu. Naşterea din Fecioară a Fiului lui Dumnezeu aduce pentru totdeauna integrarea omului în taina iubirii minunate şi dăruitoare a lui Dumnezeu[4].
Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,
Hristos, cel mai vechi decât veacurile şi totuşi atât de plăpând ca prunc, a fost primit cu dușmănie şi cu ură în această lume stăpânită de păcat şi de moarte. A fost refuzat şi izgonit din cetatea Betleemului, pentru a Se naşte în sărăcia unei peşteri. A fost urmărit pentru a fi omorât, din cauza mâniei ucigaşe a lui Irod, împăratul Iudeii. A peregrinat prin frigul deşertului pe timp de noapte fără a avea decât mângâierea şi iubirea cea mai presus de ceruri a Maicii Sale. În urma Pruncului dumnezeiesc, ura criminală va porni un fluviu de sânge nevinovat, prin uciderea pruncilor din tot ţinutul Betleemului. Mii de suflete preacurate s-au ridicat atunci la sânul Părintelui luminilor pentru a vesti cetelor de îngeri începutul Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ.
Tot aşa şi Biserica lui Hristos, încă din zorii apostolici ai istoriei, a îndurat mereu înverşunarea robilor morţii, scrâşnetul de dinţi al celor osândiţi la moarte de propria ură. Oamenii lui Dumnezeu au suferit mereu mânia şi furia ucigaşă a celor răi. Trimișii lui Dumnezeu au fost izgoniţi din cetăţi, au fost omorâţi, şi milioane de mucenici au sfinţit cu sângele lor pământurile unde au propovăduit venirea lui Dumnezeu pe pământ. Biserica lui Hristos îşi are cetățenii săi statornici în cer, dar fiii cerului mereu sporesc prin cei de pe pământ care se pregătesc pentru a sui la cer, căci pe pământ suntem străini și călători. Astăzi prigonirea Bisericii a luat diferite forme, mai subtile şi mai viclene. Creştinii nu mai sunt daţi la fiarele sălbatice, însă fiarele răutăţii muşcă mereu din Trupul Bisericii prin propaganda libertinismului, prin promovarea ateismului, prin acuze mincinoase, prin calomnie şi ură la adresa iubirii.
Dar Pruncul Dumnezeu, cel izgonit, urmărit şi prigonit de robii veacului trecător ne inspiră şi ne dăruieşte putere să trecem peste toate relele istoriei. De la cei ce s-au jertfit prin suferințe și moarte am învăţat că orice moarte pentru Dumnezeu e împlinită de Înviere. Pruncul Iisus Hristos, împotriva căruia s-au coalizat toate puterile iadului, a biruit lumea, a sfărâmat zidurile morţii şi ale separaţiei dintre om şi Dumnezeu, a zdrobit puterea păcatului şi a răutăţii din lume.
Dreptmăritori creştini,
Sărbătoarea Crăciunului este prilejul unei reflecţii adânci asupra menirii noastre pe pământ. Înainte de fireasca bucurie a întâlnirii cu cei dragi în jurul mesei, trebuie să ne întâlnim cu Dumnezeu în Liturghia Bisericii, care face ca Pruncul Iisus să coboare în peştera inimii noastre. Dincolo de luminiţele pe care le aprindem în case şi pe străzi, să avem sufletul luminat de puterea faptelor bune, de iubire frăţească şi de milostivire. Mai mult decât măreţia bradului împodobit, să căutăm Pomul Vieţii, adică pe Hristos cel veșnic Viu și dătător de slavă. Dincolo de aşteptarea darurilor lui Moş Crăciun, să primim Darul cel mai presus de veacuri al Trupului şi Sângelui Domnului nostru Iisus Hristos. Şi dincolo de ospăţul bunătăţilor de Crăciun, să primim mai întâi Cina cea de Taină, adică Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.
Iubiți fii duhovnicești,
Pământurile cele sfinte ale Dobrogei, şi prin acesta al întregii Românii, au fost întotdeauna roditoare de sfinţi şi de sfinţenie. Oamenii acestor ţinuturi l-au primit pe Sfântul Apostol Andrei şi au învăţat de la el Evanghelia vieţii şi a nemuririi. Sutele de martiri creştini despre care vorbesc documentele istoriei au sfinţit prin sânge şi prin lacrimi pământul sfânt pe care noi călcăm acum. Zecile de basilici şi de paraclise creştine descoperite pe teritoriul Scythiei Minor, adică al Dobrogei de azi, arată evlavia poporului de aici. Mai bine de jumătate din vestigiile arheologice găsite aici sunt vestigii creştine, cu simboluri ale Pruncului dumnezeiesc Iisus Hristos. Să păstrăm şi noi credința adevărată adusă de Sfântul Apostol Andrei.
Pentru toate acestea, să căutăm bisericile și mânăstirile şi să ne umplem de harul lui Dumnezeu care sălăşluieşte acolo. Să căutăm duhovnici şi părinţi pentru a afla sfat şi binecuvântare pentru viaţă. Să umplem lăcașurile sfinte cu prezența noastră, căci prin ele ne sfințim spre moştenirea Împărăţiei lui Dumnezeu. Să ne apărăm credinţa ortodoxă în faţa asaltului ateismului şi al secularizării și, de este nevoie, să-L apărăm pe Pruncul Iisus din noi, să oferim chiar propria noastră viață. Să rămânem nestrămutaţi în dreapta vieţuire şi în sfinţenia pe care părinţii şi strămoşii noştri ni le-au dăruit cu suferinţă şi sânge.
Cu adâncă iubire de părinte, cu bucurie pentru voi, cei credincioşi, cu durere în inimă pentru cei ce încă mai caută pe Dumnezeu, vă încredinţez de stăruinţa mea în propovăduirea Adevărului Hristos, cel născut în Peştera Betleemului. Vă port pe toţi în rugăciunile mele către Tronul iubirii Preasfintei Treimi. Vă pomenesc pe toţi plecându-mi genunchii în faţa Sfintei Mese, pe care se Naște și se jertfește Fiul lui Dumnezeu. Rămâneţi întru dragostea mea, în dreaptă credinţă a lui Dumnezeu şi în sfântă vieţuire întru Hristos.
Al vostru Arhipăstor,
Către Hristos, Cel născut în ieslea Betleemului, de tot binele rugător,
† Teodosie
Arhiepiscopul Tomisului
[1] Condacul Naşterii Domnului, Mineiul pe Decembrie, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1999.
[2] Pr. Dr. Ioan Valentin Istrati, Lumina răstignită – Cuvinte pentru cei ce plâng, Editura Pars pro toto, Iaşi, 2014, pp. 205-206.
[3] Sf. Ioan Gură de Aur, Predici la Sărbători împărăteşti, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2002, p. 29.
[4] Pannaiotis Nellas, Omul – animal îndumnezeit, Editura Deisis, 1999, p. 113.
