Știri 17 noiembrie 2017

Biserica Ortodoxă prăznuiește marți, 21 noiembrie Intrarea în biserică a Maicii Domnului.
Astfel, mâine, de la ora 8.30, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Capidava, cu prilejul hramului paraclisului.
Duminică, de la ora 8.30, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Colilia, așezământ monahal ce are hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”.
Credincioșii vor putea cinsti moaștele sfinților: Pantelimon, Ap. Andrei, Zotic, Atal, Camasie și Filip, aduse de la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
Marți, în ziua praznicului, de la ora 8.30, ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la parohia „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din, cartierul constănțean Compozitorilor.
Luni, 20 noiembrie, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Mucenic Dasie.
Cu acest prilej, de la ora 8.00, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Lipnița, unde paraclisul are hramul Sf. Dasie.

Astăzi este Ziua internațională a studenților.
Aceasta a fost declarată oficial în anul 1941, de către Consiliul Internațional al Studenților, pentru a comemora evenimentele din 1939, desfășurate la Praga.
Încă din anul 1939, ocupanții naziști din Cehoslovacia au suprimat o demonstrație a studenților, în urma căreia nouă studenți au murit, iar peste 1.200 au fost trimiși în lagăre de concentrare.
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România îndeamnă studenții la implicare activă în organizații și în structurile academice din comunitatea lor.
Pentru a marca ziua, în țară sunt organizate diferite manifestații de către organizații studențești.

Ziua de Constanța lansează o bibliotecă virtuală dedicată Dobrogei.
Aceasta se va numi Fondul documentar online – Dobrogea de ieri și de azi.
Evenimentul va avea loc joi, 23 noiembrie.
Fondul de documente este compus din cărți vechi, rare, fotografii de presă, dar și ilustrate și provine din achiziții din anticariate, din donații și din colecții private puse la dispoziția redacției Ziua de către proprietari.
Biblioteca virtuală se alătură altor inițiative naționale, cum ar fi bibliotecile digitale de la Cluj, Iași sau cea a Academiei de Științe Economice București.

Părintele Aurel Costache, fost protopop al Constanței a trecut ieri la cele veșnice.
S-a născut pe 2 martie 1942, în comuna Albești, jud. Constanța.
A fost hirotonit diacon și preot în anul 1967, de episcopul Chesarie Păunescu, în cadrul parohiei Beidaud, jud. Tulcea.
Până la ieșirea la pensie a slujit în parohiile: Runcu, în jud. Iași, bisericile „Sfântul Gheorghe” „Sfântul Ilie” și „Sfântul Dumitru” din Constanța.
Pe 5 decembrie 1985 a fost hirotesit iconom-stavrofor, de episcopul Lucian Florea, cu ocazia sfințirii bisericii „Sfântul Ilie” din Constanța.
Slujba înmormântării va avea loc mâine la ora 12.30 la biserica Sf. Dumitru din Constanța și va fi oficiată de Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Dumnezeu să îl odihnească!

Șoferii care vor consuma alcool sau stupefiante, după ce au produs un accident cu victime, înainte de recoltarea probelor biologice, vor avea dosar penal şi riscă pedeapsa cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau amendă.
Sunt modificările apărute într-un nou proiect de lege adoptat de Guvern, privind modificarea Codurilor Penal şi de Procedură penală.
Modificările vizează, printre altele, infracţiunile contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.
Astfel, este incriminată fapta de a conduce pe drumurile publice un tractor agricol sau forestier, neînmatriculat sau cu număr fals de înmatriculare.
Fapta se va pedepsi cu închisoare de la unu la 5 ani.

10 mii de cazuri de copii abuzaţi în familii au fost înregistrate anul trecut în România, un trend crescător faţă de anii anteriori.
Avocatul Copilului, o instituţie nouă, separată, independentă, ar putea trage la răspundere celelalte instituţii din domeniu dacă nu îşi fac treaba.
În luna octombrie, Guvernul a aprobat înfiinţarea Avocatului Copilului – structură care se va ocupa exclusiv de protecţia drepturilor copilului şi care-i dă acestuia posibilitatea să facă plângere direct către instituţie.
În prezent există astfel de entităţi în 40 de state.

Peste 1.200 de deţinuţi au părăsit închisorile doar în prima lună de la aplicarea legii recursului compensatoriu.
Așa susţin reprezentanţii sindicatelor din penitenciare.
Aceştia atrag atenţia că numărul este aproape dublu faţă de cât a anunţat luni, ministrul justiţiei, Tudorel Toader, în plenul Camerei Deputaţilor.
Ministrul Justiţiei a declarat ieri că datele furnizate de sindicatele din penitenciare sunt eronate și că ar fi vorba de circa 700de deţinuţi eliberaţi.
Sindicaliştii consideră că peste 8000 de deţinuţi vor fi eliberaţi într-un an de la aplicarea legii.
De asemenea, ei atrag atenţia că 80% dintre deţinuţi recidivează, ceea ce va însemna cu 5000 mai multe infracţiuni faţă de dinamica normală a criminalităţii.

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța organizează mâine, la Mangalia, o acţiune de donare de sânge.
Aceasta se va desfășura între orele 08.30- 13.30, la Spitalul Municipal Mangalia.
Sunt aşteptate toate persoanele sănătoase care doresc să îi ajute pe pacienţii care au nevoie de tratament transfuzional.

Știri 16 noiembrie 2017

Biserica Ortodoxă cinstește astăzi pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei.
Acesta a fost fiul lui Alfeu, era vameş în Capernaum și înainte de a fi chemat la apostolat de Mântuitorul se numea Levi.
După înălţarea la cer a Mântuitorului Hristos, a rămas la Ierusalim, unde a scris Evanghelia ce-i poartă numele.
Sfântul Matei s-a îndreptat apoi spre alte locuri ale Răsăritului, unde s-a străduit să aprindă credința în Hristos printre perși, etiopieni și nubieni.
Istoria Bisericii arată că Sfântul Apostol Matei a primit moarte martirică în Etiopia, fiind ars pe rug.

Doi supraviețuitori ai temnițelor comuniste vin la Constanța.
Mărturisitorii Nicolae Rădulescu și Emanoil Mihăilescu, singurii supraviețuitori ai lotului „Rugul Aprins” vor vorbi în cadrul simpozionului intitulat „Rugul Aprins și Patriarhul Justinian”.
Acesta se va desfășura mâine de la ora 12:00, în Sala Senatului a Universității „Ovidius”.
Vor lua cuvântul și Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, lect. univ. dr. Carmen Ciornea, protos. Maxim Vlad, prof. univ. dr. Răzvan Ionescu, prof. univ. dr. Gheorghe Anghelescu, pr. prof. univ. dr. Nechita Runcan, dr. Nicolae Georgescu și Ionuț Druche.
În cadrul evenimentului va avea loc și lansarea cărții „Sandu Tudor și asociațiile studențești creștine din România interbelică”, ce poartă semnătura lect. univ. dr. Carmen Ciornea.
Simpozionul face parte din proiectul „Apărători ai Ortodoxiei între Dunăre și Mare în timpul comunismului” și este organizat de Arhiepiscopia Tomisului, Editura Eikon și Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei” din cadrul Universității „Ovidius”.
Evenimentul are loc cu prilejul împlinirii a 55 de ani de la trecerea la cele veșnice a Părintelui Daniil Sandu Tudor, fondatorul Rugului Aprins.

Constănțenii sunt invitați la o conferință duhovnicească.
Tema o constituie Jertfă și mărturisire creștină în vremea prigoanei comuniste-atee din România(1945-1989). Profilul Părintelui Nil Dorobanțu și va fi suținută de părintele Ionel Dumitru Adam.
Evenimentul se va desfășura sub patronajul Înalt Prea Sfințitului Teodosie, astăzi, de la orele 17, la Curtea Brâncovenească.
Organizatorii sunt Prof. Univ. Dr. Gheorghe Anghelescu și Asist. Univ. Dr. Ionuț Chircalan.

Biserica Ortodoxă prăznuiește pe 21 noiembrie Intrarea în biserică a Maicii Domnului.
Astfel, sâmbătă, de la ora 8.30, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Capidava, cu prilejul hramului paraclisului.
Duminică, de la ora 8.30, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Colilia, așezământ monahal ce are hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”.
Credincioșii vor putea cinsti moaștele sfinților: Pantelimon, Ap. Andrei, Zotic, Atal, Camasie și Filip, aduse de la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.

Astăzi se împlinesc 114 ani de la naşterea părintelui Dumitru Stăniloae.
S-a născut la 16 noiembrie 1903 în localitatea Vlădeni din judeţul Braşov.
A urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Cernăuţi şi a fost profesor de dogmatica la Sibiu si Bucureşti.
În anul 1932 a fost hirotonit preot şi apoi hirotesit iconom-stavrofor în anul 1940.
Între anii 1958-1963, a făcut închisoare politică din cauza convingerilor sale religioase.
Timp de peste şase decenii, părintele Stăniloae a desfăşurat o bogată activitate ştiinţifică, mai ales în domeniul Dogmaticii unde a publicat lucrări în volum, studii în reviste şi traduceri.
Supranumit şi “teologul dragostei creştine”, părintele Stăniloae s-a mutat către Domnul pe 5 octombrie 1993, la vârsta de 90 de ani.

Astăzi este Ziua Internațională a Toleranței.
Aceasta a fost proclamată la 16 noiembrie 1995, în cadrul Conferinței generale a UNESCO de la Paris, când statele membre UNESCO au adoptat ”Declarația principiilor toleranței”, enunțată în 1986.
Toleranța înseamnă acceptarea și aprecierea bogăției și diversității culturale, a formelor de expresie, capacitatea de a recunoaște și respecta convingerile altora.
Totodată, este cel mai puternic fundament pentru pace și reconciliere.
Statele membre ONU sunt încurajate să organizeze manifestări axate pe programe și acțiuni educative prin care să-i mobilizeze pe cetățeni să aibă atitudini tolerante.

Meteorologii avertizează că iarna din acest an va fi una dintre cele mai grele, atât la noi în țară, cât și în Europa.
Potrivit ultimelor aprecieri, în acest weekend sunt aşteptate ninsori în centrul, nordul şi nord-vestul ţării.
ANM avertizează că, de duminică, prin nordul ţării, va pătrunde ciclonul polar Olaf, care va transforma precipitaţiile în ninsoare şi care ar putea interacţiona cu un alt ciclon, Numa.
Numa a afectat şi Grecia, cu inundaţii, Croaţia, cu vânt şi grindină şi se deplasează către sudul ţării noastre.
Olaf este format în zona peninsulei Scandinavice, şi ar urma să ajungă în România prin partea de nord.
Pentru iarna care urmează, meteorologii spun că vom avea parte de episoade severe de ger, viscol și ninsori abundente, iar temperaturile vor scădea cu mult sub pragul înghețului.

Guvernul susține inițiativa cetățenească prin care este propusă revizuirea Constituției astfel încât familia să fie definită drept căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie.
Executivul a avizat punctul de vedere de susținere a proiectului de lege, pe care îl va transmite Parlamentului.
Proiectul a fost deja adoptat de Camera Deputaților și se află în lucru la comisiile de specialitate ale Senatului.
Pentru a intra în vigoare, proiectul de reviziuire a Constituției va trebui aprobat și prin referendum.

Scenele care descriu Nașterea Domnului sunt definitiv interzise în clădirile publice din Franța.
Consiliul de Stat a decis să interzică expunerea scenelor care descriu Nașterea Domnului în clădirile publice, cu excepția „circumstanțelor speciale care ar arăta valoarea culturală, artistică sau festivă a inițiativei”.
Disputa a pornit de la decizia primarului din Beziers, de a inaugura în holul instituției o astfel de scenă în perioada Crăciunului din 2014.
În prima fază, decizia edilului a fost validată, dar apoi Curtea de Apel din Marsilia a schimbat-o în 2017.
Primarul a făcut recurs la această decizie în fața Consiliului de Stat, care a hotărât să respingă apelul acestuia.

Știri 15 noiembrie 2017

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfântul Cuvios Paisie Velicicovschi de la Neamţ.
Acesta s-a născut pe 21 decembrie 1722, în familia protoiereului din oraşul Poltava din Ucraina.
De tânăr a intrat în viaţa monahală la o mănăstire de lângă Kiev, după care a venit în Ţările Române, unde a învăţat limba românească la schiturile Dălhăuţi, Trăisteni şi Cârnu.
De aici, a mers la Muntele Athos, unde devine pustnicul Paisie şi este hirotonit ieromonah, după care a întemeiat o obşte monahală de 64 de călugări români, ucraineni şi ruşi.
În anul 1763 a venit în Moldova, la mânăstirea Dragomirna, cu o parte dintre ucenici şi a întemeiat o obşte de 350 de monahi.
Aici a tradus o parte dintre scrierile Sfinţilor Părinţi, şi a devenit astfel ctitorul Filocaliei în limbile română şi slavonă.
Totodată, a introdus isihasmul în viaţa monahală de obşte şi a dezvoltat un nou curent teologic-monahal numit paisianism.
În anul 1775, datorită ocupaţiei austriecilor, obştea Sfântului Paisie s-a mutat la mânăstirea Secu, iar apoi la Neamţ, datorită creşterii numărului de călugări.
În ziua de 15 noiembrie a anului 1794, Sfântul Paisie s-a mutat la Domnul, la vârsta de 72 de ani.
Sfântul Sinod a proclamat canonizarea Sfântului Paisie în anul 1988, iar cinstirea sa se face în toate ţările ortodoxe.

Creştinii ortodocşi au intrat, de astăzi în Postul Naşterii Domnului sau al Crăciunului.
Acest post simbolizează ajunarea de patruzeci de zile a Proorocului Moise, precum şi postul patriarhilor din Vechiul Testament deoarece după cum aceştia aşteptau venirea lui Mesia prin post şi rugăciune, aşa se cuvine şi creştinilor să întâmpine prin ajunare pe Iisus Hristos Cel născut din Fecioara Maria.
Postul are o durată 40 de zile, până la 25 decembrie, de sărbătoarea Naşterii Domnului.
Din punct de vedere al alimentaţiei, acest post este unul mai uşor, decât cel al Paştelui, deoarece cuprinde mai multe dezlegări la peşte, untdelemn şi vin.
Dezlegările la peşte sunt în zilele de sâmbătă şi duminică, în perioada 21 noiembrie-18 decembrie, precum şi la următoarele sărbători: Intrarea Maicii Domnului în Biserică pe 21 noiembrie, Sf. Apostol Andrei pe 30 noiembrie, Sf. Nicolae pe 6 decembrie, precum şi în zilele de 23 noiembrie, 4, 5, 7, 12 şi 18 decembrie când se cinstesc sfinţi mai importanţi în ortodoxie.

Moaștele Sfintelor Cuvioase de la Diveevo vor sosi la biserica Sf. Haralambie din Constanța.
Este vorba despre părticele din moaștele Sfintelor Cuvioase Starețe Alexandra, Marta și Elena, ale Sfintelor Fericite Parascheva, Pelaghia și Maria, cele nebune pentru Hristos, ale Sfintei Cuvioase Matrona Mărturisitoarea și un fragment din potcapul Sf. Serafim de Sarov, aduse de la Schitul Cloșca din comuna constănțeană Horia.
Sfintele odoare vor fi întâmpinate de către Înalt Prea Sfințitul Teodosie mâine, de la ora 16, la intersecția Bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu, apoi se va merge în procesiune până la biserica Sf. Haralambie, unde Ierarhul Tomisului va oficia Taina Sf. Maslu.
Evenimentul este prilejuit de începerea Postului Nașterii Domnului în Biserica Ortodoxă.
Moaștele vor rămâne spre închinare până luni, 20 noiembrie, perioadă în care la această biserică va fi săvârșită zilnic Taina Sf, Maslu, dar și pe tot parcursul postului.

Constănțenii sunt invitați la o conferință duhovnicească.
Tema o constituie Jertfă și mărturisire creștină în vremea prigoanei comuniste-atee din România(1945-1989). Profilul Părintelui Nil Dorobanțu și va fi suținută de părintele Ionel Dumitru Adam.
Evenimentul se va desfășura sub patronajul Înalt Prea Sfințitului Teodosie, joi, de la orele 17, la Curtea Brâncovenească.
Organizatorii sunt Prof. Univ. Dr. Gheorghe Anghelescu și Asist. Univ. Dr. Ionuț Chircalan.

Biserica Ortodoxă prăznuiește pe 21 noiembrie Intrarea în biserică a Maicii Domnului.
Astfel, sâmbătă, 18 noiembrie, de la ora 8.30, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Capidava, cu prilejul hramului paraclisului.
Duminică, de la ora 8.30, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Colilia, așezământ monahal ce are hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”.
Credincioșii vor putea cinsti moaștele sfinților: Pantelimon, Ap. Andrei, Zotic, Atal, Camasie și Filip, aduse de la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.

Mai multe linii de autobuze RATC vor fi deviate din cauza lucrărilor din cartierul Tomis 3.
Acestea se vor desfășura pe B-dul. Soveja și modifică traseele liniilor 1, 3, 102 și 102N.
Astfel, astăzi,, liniile 102N și 102P, pe sensul de la Delfinariu spre zona industrială, vor circula pe B-dul. Soveja – B-dul. Alexandru Lăpușneanu – B-dul. Tomis.
Mâine, liniile 102 și 102N, pe sensul spre Delfinariu, vor circula pe B-dul. Soveja – B-dul. Tomis – B-dul. Alexandru Lăpușneanu.
De asemenea, liniile 1 și 3 vor circula în ambele sensuri pe ruta B-dul. Tomis – str. Sucevei- str. Dobrila Eugeniu.

Funcţionarii publici trimişi în judecată pentru fapte de corupţie nu vor fi suspendaţi din funcţie pe durata procesului.
Decizia a fost luată de plenul Camerei Deputaţilor care a admis doar parţial cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis asupra legii privind statutul funcţionarilor publici. Anterior, şi Curtea Constituţională a declarat mai multe articole din document ca fiind neconstituţionale.
Documentul legislativ prevede totodată că funcţionarii publici pot lucra la cerere şi după îndeplinirea vârstei de pensionare, încă trei ani.

Un român din 10 suferă de diabet zaharat.
Medicii spun însă că în anii următori, numărul bolnavilor va crește din cauza stilului de viață nesănătos și a sedentarismului, dar și pentru că lipsesc strategiile coerente de prevenție și informare.
Autoritățile vor să majoreze cu 20 la sută bugetul pentru prevenirea și tratarea diabetului, care anul acesta a fost de un miliard de lei.
În România nu există deocamdată un registru național al bolnavilor de diabet.
Asociațiile de pacienți estimează că din lipsa informării și a specialiștilor, jumătate dintre cei care au aceasta boală nu sunt diagnosticați.