ULTIMELE EMISIUNI
No posts found.
ULTIMELE ȘTIRI
Arhiepiscopia Tomisului a oferit ajutoare de peste 100.000 de euro de la începutul pandemiei.
Astăzi este marcată Ziua naţională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste.
CRTS Constanța face apel la cetățeni să vină să doneze sânge.
Legea stării de alertă a fost votată de parlamentari și intră în vigoare de săptămâna viitoare.
De mâine se poate ieşi din localitate cu motive întemeiate.
Prima tabletă educațională românească a fost lansată în această săptămână, în cadrul unei conferințe online.
Comisia Europeană a prezentat un pachet pentru redeschiderea turismului şi a transporturilor în Uniune, pe perioada verii.
Ordonanţa militară nr. 12 a fost publicată ieri în Monitorul Oficial.
ANM a emis o informare meteorologică de instabilitate atmosferică și intensificări ale vântului pentru toată țara.
Slujbele religioase cu participarea credincioșilor vor putea fi oficiate în afara bisericilor din 15 mai.
Proiectul de lege privind starea de alertă a trecut de Senat.
Măștile de protecție vor fi distribuite în școli câte una la venire și una la plecare.
Ediția din acest an a Nopții Europene a Muzeelor va avea loc în 14 noiembrie, potrivit unei propuneri a organizatorilor.
Proprietarii de case pot primi până la 15.000 de euro pentru a-și eficientiza energetic imobilele.
Stimulentul acordat personalului medical implicat în tratarea bolnavilor de COVID-19, va fi acordat în două tranşe, în lunile mai şi iunie.
Parlamentari din toată lumea cer anularea datoriilor celor mai sărace țări.
Statele membre ale Uniunii Europene ar trebui să-și redeschidă frontierele pentru sezonul turistic după 15 iunie.
Notele elevilor minori pot fi trecute în catalog cu acordul elevului sau al părintelui.
Dunărea s-a micşorat cu 134 de kilometri în lungime în ultimele două secole.
Biserica Ortodoxă Română îl cinstește astăzi pe Sfântul Mucenic Ioan Valahul.
ANM a emis o avertizare cod galben de instabilitate atmosefrică pentru mai multe județe printre care și Constanța.
Joi vor fi adoptate prin ordonanţă de urgenţă măsurile ce se extind în perioada stării de alertă.
Profesorii peste 65 de ani pot veni la școală pentru pregătirea evaluării naționale și a bacalaureatului.
Radioul și televiziunea continuă să fie cele mai de încredere media din toată Europa.
Salariaţii care vor avea o temperatură de peste 37 de grade nu vor fi primiţi la locul de muncă.
Ministrul de Interne a anunțat emiterea Ordonanței Militare nr.11.
Poliția Română cumpără un sistem de recunoaştere facială pentru a obţine date de pe Facebook.
Materia ce se dorește a fi predată obligatoriu în cadrul orei de educație sexuală este una inutilă și nocivă.
