Știri 16 octombrie 2017

Astăzi este Ziua Mondială a Alimentaţiei.
Aceasta a fost marcată de Adunarea Generală ONU, în anul 1980, deoarece s-a considerat că ‘alimentaţia este o nevoie fundamentală a omului şi o condiţie necesară supravieţuirii şi prosperităţii fiinţei umane’.
Evaluarea stării de nutriţie şi a alimentaţiei populaţiei, realizată în anul 2011, a scos la iveală faptul că populaţia României are o alimentaţie preponderent nesănătoasă.
Conform specialiştilor, alimentaţia românilor se caracterizează printr-un aport mare de grăsimi şi proteine totale, un aport insuficient de carbohidraţi şi de fibre alimentare, dar şi de calciu, magneziu şi seleniu.
Totodată, dieta românilor conţine un consum dublu de sare faţă de valorile recomandate.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, principalele cauze de mortalitate în lume sunt legate de alimentaţia nesănătoasă, astfel că 14 milioane de decese sunt cauzate anual, la nivel global, de o alimentaţie incorectă şi dezechilibrată.

Vaccinarea antigripală pentru persoanele din grupele de risc va începe cel târziu în prima parte a lunii viitoare.
Anunţul a fost făcut de ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, în contextul în care datele Centrului de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile arată o creştere a cazurilor de infecţii respiratorii acute şi gripă faţă de sezonul trecut.
Totodată, a început să scadă numărul cazurilor de rujeolă în România.
În ultima săptămână au fost raportate 87 de cazuri noi, majoritatea în judeţele Braşov şi Cluj, faţă de 118 confirmate în săptămâna precedentă.

Poluarea atmosferică provoacă o jumătate de milion de decese pe an în Europa.
Semnalul de alarmă a fost lansat de Agenția Europeană de Mediu, în raportul anual dedicat calității aerului continentului nostru.
În Italia, poluarea a provocat în 2014 peste 79.000 de decese, aceasta fiind a doua țară din Europa (după Germania) în care se moare din cauza calității aerului.

România poate restricţiona vânzările de terenuri agricole.
Statele Uniunii Europene, inclusiv România, au primit de la Comisia Europeană dreptul de a restricţiona vânzările de terenuri agricole către investitori străini.
Cele mai recente statistici arată că firmele cu capital extern deţin 40% din suprafaţa arabilă a ţării noastre, adică aproximativ 5,3 milioane de hectare.
Specialiștii CE au publicat un ghid menit să ajute statele membre să-şi protejeze terenurile agricole de ameninţări, cum ar fi speculaţii excesive ale preţurilor şi concentrarea proprietăţii.

Medicii de familie ajută fumătorii să renunțe la viciu.
Timp de trei zile, medici de familie din toată țara au fost instruiți, de către un grup de experți internaționali, să vină în sprijinul pacienților care au acest viciu.
Din momentul în care o persoană renunță la fumat, în 48 de ore dispare nicotina din organism, își recapătă gustul, dar și mirosul, iar în 72 de ore respirația se îmbunătățește semnificativ.
Statisticile arată că, anual, 42 de mii de români mor din cauza fumatului, inclusiv tineri sub 25 de ani.

Poliția Română a derulat acțiuni pentru siguranța transporturilor aeriene, navale și feroviare.
Au fost efectuate 300 de controale în stații de cale ferată, precum și în 600 alte zone, respectiv în aerogări, rute feroviare și navale.
Activitățile au vizat prevenirea și combaterea criminalității și migrației ilegale, precum și diminuarea infracționalității economice.
Astfel, în urma verificărilor, au fost depistate cinci persoane date în urmărire națională și trei deţinători de substanţe halucinogene.
Au fost întocmite 35 de dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, lovire sau alte violențe, tâlhărie, înșelăciune, evaziune fiscală și distrugere.

Elevii de clasa a V-a vor avea manuale, în câteva zile.
Ministerul Educației și editurile vor semna, în cursul acestei săptămâni, contractele privind editarea și distribuirea în școli a manualelor școlare, în format tipărit, pentru 11 discipline de clasa a V-a.
Manualele pentru cele 11 discipline se adaugă celor 12 aprobate în lunile august și septembrie.

O biserică din Australia a fost vandalizată cu mesaje împotriva enoriașilor care vor vota pentru a permite sau nu căsătoria homosexuală.
Evenimentul s-a petrecut înainte de referendumul pe care Australia l-a stabilit în ceea ce privește dreptul homosexualilor de a se căsători, faptă ce în prezent este interzisă prin lege.
Majoritatea australienilor sunt în favoarea căsătoriei între persoane de același sex, însă un impas politic, care durează de aproape zece ani, a blocat orice pas înainte privind legalizarea mariajelor gay, așa cum a promis actualul șef al Guvernului în timpul campaniei electorale.

Profesorii români au cea mai slabă bază salarială din Europa.
Un profesor român are o limită minimă a salariului brut anual de aproximativ 21 de ori mai mică decât cea a unui dascăl din Luxemburg, respectiv 3.533 de euro, față de 72.000 de euro.
Datele rezultă din raportul 2015-2016 privind salariile profesorilor în Europa, prezentat recent de Comisia Europeană.
În Franța, un profesor angajat în școala primară câștigă cel puțin 24.600 de euro pe an brut, aproape ca un profesor italian, cipriot sau portughez, dar de două ori mai mult decât un dascăl estonian, grec sau ceh.

Știri 13 octombrie 2017

Biserica Ortodoxă va cinsti mâine pe Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași, ocrotitoarea Moldovei.
Cu acest prilej, astăzi, de la ora 15, la Biserica Sf. Parascheva din localitatea Cumpăna, IPS Teodosie va oficia Sf. Taină a Botezului pentru 5 copii aflați în asistență maternală.
La acest lăcaș de cult au fost aduse și moaștele Sf. Ap. Andrei și ale Sf. Pantelimon, care vor rămâne spre închinare până luni, 16 octombrie.
De la ora 17.30, Ierarhul Tomisului va oficia slujba Vecerniei la biserica Sf. Cuv. Parascheva din Năvodari, apoi va conduce o procesiune cu Icoana și Veșmântul Sfintei Cuvioase Parascheva, pe traseul Biserica Sf. Parascheva din zona Kaufland – Strada Constanței – Biserica Bunavestire – Strada Mării – Strada Frunzelor – Strada Rândunelelor – Biserica Sf. Parascheva.
Mâine, Arhiepiscopul Tomisului va răspunde invitaţiei IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, şi va participa la Sfânta Liturghie oficiată pe podiumul amenajat pe B-dul Ştefan cel Mare şi Sfânt din Iaşi, unde are loc cel mai mare pelerinaj ortodox din România.
Duminică, ierarhul nostru va face parte din soborul de arhierei care va săvârși slujba de sfințire a picturii bisericii „Nașterea Maicii Domnului, Sfântul Proroc Ilie și Sfântul Nectarie” din Iași, urmată de oficierea Sfintei Liturghii.

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța și Primăria orașului Cernavodă organizează mâine o acţiune de donare de sânge în localitatea Cernavodă.
Aceasta se va desfășura între orele 08.30-13.30 la Spitalul Orășenesc din localitate.
Sunt aşteptate toate persoanele sănătoase care doresc să îi ajute pe pacienţii care au nevoie de tratament transfuzional.

Cinci programe de depistare din timp a bolilor grave vor fi implementate din acest an.
Este vorba despre depistarea precoce a cancerului de col uterin, cancerului de sân, tuberculozei, hepatitelor B, C și D, precum și screening prenatal.
Acestea sunt demarate de Ministerul Sănătății, cu finanțare europeană nerambursabilă.
Peste 70.000 de persoane vor beneficia de servicii de sănătate de prevenire și este prevăzut ca 90% din persoanele care vor intra în program să provină din regiuni mai puţin dezvoltate ale României.

Peste 400.000 de români suferă de boli neurologice.
Conform studiilor sociologice, tulburările psihice şi de comportament sunt subdiagnosticate în România, deoarece chiar şi simpla consultare a unui medic psihiatru este privită deseori în mod negativ.
Datele CNAS arată că din totalul de 9 milioane de asiguraţi care au beneficiat anul trecut de prescripţii medicale decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate doar circa 440.000 – sub 5% – au avut prescripţii pentru o boală psihică sau neurologică degenerativă.

Ministerul Dezvoltării alocă aproape 500 de milioane de euro pentru finanțarea proiectelor Start Up.
Acesta a decis suplimentarea alocării prevăzute inițial pentru apelul România Start Up pentru a da posibilitatea antreprenorilor care au avut proiecte admise în urma evaluării să aibă acces la finanțare din fonduri europene.
Prin crearea a 5.070 de IMM-uri și a cel puțin 10.400 noi locuri de muncă, peste 50.000 de persoane vor beneficia de sprijin în cadrul celor 169 de proiecte aprobate.

Asociaţia Elevilor din Constanţa a lansat a doua ediţie a caravanei ‘ABC-ul carierei’ – un proiect de consiliere profesională şi educaţională.
Sub sloganul ‘Te ajutăm să îţi conturezi viitorul’, caravana ajunge în nouă localităţi constănţene.
Vor fi discuţii şi prezentări, la care participă elevi, părinţi şi oameni de succes din diferite domenii de activitate.
Preşedintele Asociaţiei, Alexandru Manda, spune că a ainiţiat proiectul, pentru că, în sistemul românesc de învăţământ lipsesc programele de orientare în carieră pentru elevi.
Caravana ‘ABC-ul carierei’ va mai ajunge la Mangalia, Medgidia, Eforie, Negru-Vodă, Hârşova, Mihail Kogălniceanu, Cobadin şi Nicolae Bălcescu.

Deputaţii de la Chişinău au semnat o iniţiativă de modificare a articolului 13 din Constituţie, astfel încât limba moldovenească să fie redenumită limba română.
Proiectul a fost depus la Curtea Constituţională.
Dacă instituţia va aviza proiectul, Parlamentul va putea să-l examineze peste şase luni.
Potrivi agenției de presă Rador, în urmă cu patru ani, Curtea Constituţională a stabilit că Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova, în care este menţionată limba română, prevalează asupra textului constituţional care face referire la „limba moldovenească” ca limbă de stat.

România s-a angajat să închidă orfelinatele vechi până în anul 2020.
Copiii vor fi mutaţi în case de tip familial, construite cu bani europeni şi cu sprijin din partea ONG-urilor.
Statisticile arată că 8 mii de copii mai trăiesc în centre de plasament de tip vechi.
La nivelul întregii ţări, 50 de centre de plasament trebuie închise urgent.
Cele mai multe sunt în judeţele Iaşi, Buzău, Constanţa, Vâlcea, Braşov, Tulcea, Neamţ, Prahova sau Timiş.

Românii care vor să beneficieze de tarife naţionale la convorbirile în roaming trebuie să plătească mai mult atunci când îşi înnoiesc abonamentul.
La fel se întâmplă şi în cazul pachetelor preplătite.
Recent, cele mai mari companii de telefonie mobilă au mărit costurile pentru clienţii care vor facilităţi de roaming.
De exemplu, pentru a avea tarife naţionale şi în cazul convorbirilor din spaţiul european, cartela este mai scumpă, în medie, cu 2 euro.
În cazul abonamentelor, preţul creşte în medie cu 4 euro.
Companiile au schimbat preţurile la scurt timp după ce s-au egalizat tarifele pentru convorbirile în tot spaţiul Uniunii.
Clienţii au observat şi au făcut deja reclamaţii, însă autorităţile nu au răspunsuri, dar au început anchete.

Manualele vor fi editate numai de Editura Didactică şi Pedagogică.
Guvernul a aprobat reorganizarea acesteia în societate pe acţiuni, de interes național, cu capital integral de stat.
În premieră, ministrul Liviu Pop a accentuat necesitatea introducerii în şcoli a tuturor celor trei forme ale manualelor.
este vorba despre forma letrică, forma virtuală şi cea electronică.
El a mai adăugat că, simultan, trebuie făcută şi reevaluarea manualelor pentru clasele primare.

Știri 12 octombrie 2017

Biserica Ortodoxă va cinsti sâmbătă pe Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași, ocrotitoarea Moldovei.
Cu acest prilej, mâine, de la ora 15, la Biserica Sf. Parascheva din localitatea Cumpăna, IPS Teodosie va oficia Sf. Taină a Botezului pentru 5 copii aflați în asistență maternală.
La acest lăcaș de cult au fost aduse și moaștele Sf. Ap. Andrei și ale Sf. Pantelimon, care vor rămâne spre închinare până luni, 16 octombrie.
De la ora 17.30, Ierarhul Tomisului va oficia slujba Vecerniei la biserica Sf. Cuv. Parascheva din Năvodari, apoi va conduce o procesiune cu Icoana și Veșmântul Sfintei Cuvioase Parascheva, pe traseul Biserica Sf. Parascheva din zona Kaufland – Strada Constanței – Biserica Bunavestire – Strada Mării – Strada Frunzelor – Strada Rândunelelor – Biserica Sf. Parascheva.
Sâmbătă, Arhiepiscopul Tomisului va răspunde invitaţiei IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, şi va participa la Sfânta Liturghie oficiată pe podiumul amenajat pe B-dul Ştefan cel Mare şi Sfânt din Iaşi, unde are loc cel mai mare pelerinaj ortodox din România.
Duminică, ierarhul nostru va face parte din soborul de arhierei care va săvârși slujba de sfințire a picturii bisericii „Nașterea Maicii Domnului, Sfântul Proroc Ilie și Sfântul Nectarie” din Iași, urmată de oficierea Sfintei Liturghii.

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța și Primăria orașului Cernavodă organizează sâmbătă o acţiune de donare de sânge în localitatea Cernavodă.
Aceasta se va desfășura între orele 08.30-13.30 la Spitalul Orășenesc din localitate.
Sunt aşteptate toate persoanele sănătoase care doresc să îi ajute pe pacienţii care au nevoie de tratament transfuzional.

Guvernul a aprobat cadrul legal pentru cumpărarea a 2.200 de ambulanţe, într-o perioadă de 4 ani.
Achiziţia se va face în sistem centralizat prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
Executivul apreciază că măsura va permite economii substanţiale, iar standardizarea echipamentelor va genera proceduri de lucru unitare în utilizarea acestora.
Decizia Guvernului a fost luată pe fondul protestelor angajaţilor de la ambulanţă, nemulţumiţi de condiţiile în care-şi desfăşoară activitatea, dar şi de faptul că aplicarea de la anul a noului Regulament de sporuri ar putea să ducă la scăderea veniturilor lor.

Numărul copiilor şi adolescenţilor obezi a crescut de zece ori în întreaga lume, în ultimele patru decenii.
Aceasta este concluzia unui studiu elaborat de Colegiul Imperial din Londra şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Definirea obezităţii este relativă şi depinde în funcţie de vârstă, fiind consideraţi copii obezi cei care depăşesc de două ori media greutăţii normale.
Spre exemplu, o fată în vârstă de şapte ani cu înălţimea de 125 de cm va fi considerată obeză la greutatea de peste 31 de kilograme.
Cele mai ridicate niveluri de obezitate infantilă din lume sunt în Insulele Polinezia şi Micronezia, situate în Oceanul Pacific.
Dintre ţările bogate, Statele Unite sunt pe primul loc la obezitate în rândul copiilor, cu circa 20%, iar în Europa Occidentală, nivelurile de obezitate infantilă variază între şapte şi zece la sută.
În urmă cu 40 de ani, 0,8% dintre copii erau obezi la nivel mondial, iar în prezent, nivelul este aproape de 7%.

Transportatorii români ameninţă cu proteste, nemulţumiţi de acciza la carburanţi.
Secretarul general adjunct al Federaţiei Operatorilor Români de Transport, Siegfred Mayer, susţine că transportatorii nu pot ţine pasul cu concurenţa din vestul Europei în lipsa sprijinului Guvernului.
El spune că, dacă în trecut în Codul Fiscal, exista mecanismul de recuperare cotă-parte din acciză, acum acesta nu mai este.
Discuţiile cu premierul nu au avut rezultatele scontate de transportatori, motiv pentru care aceştia anunţă proteste pe 3 noiembrie.

Guvernul a aprobat înființarea Avocatului Copilului, ca structură distinctă în cadrul instituției Avocatul Poporului.
Aceasta se va ocupa exclusiv de protecția drepturilor minorilor.
Noua structură va putea primi și soluționa plângerile individuale făcute de copii sau de reprezentanți ai acestora față de instituții publice din domeniul sănătății, educației și protecției speciale a copilului.
Ulterior, Avocatul Copilului va verifica instituțiile publice reclamate.
Vor fi înființate 18 noi posturi în cadrul acestei structuri, începând cu 1 ianuarie 2018, dintre care patru în aparatul central al Avocatului Poporului și câte un post pentru fiecare birou teritorial.

Iarna aceasta va fi ultima în care primăriile vor putea subvenţiona agentul termic pentru încălzirea populaţiei.
Reprezentanţii ANRE au anunţat că subvenţia va fi retrasă din luna aprilie a anului viitor şi că se vor acorda ajutoare financiare de încălzire doar familiilor care se înscriu în categoria de consumator vulnerabil.
Şefa Serviciului de Eficienţă Energetică din cadrul ANRE, Mirela Pleşca, a precizat că, în prezent, este în dezbatere legislaţia secundară privind noţiunea de „consumator vulnerabil”.

Bugetul alocat Programului Rabla Clasic se majorează cu aproximativ 25 de milioane de lei, ceea ce înseamnă 3.800 de vouchere în plus pentru acest an.
Măsura a fost aprobată ieri de Executiv.
Totodată, Guvernul a alocat 10 milioane de lei pentru demararea Programului RO-LA, prin care se urmărește reducerea poluării, a noxelor și a emisiilor de CO2 din atmosferă.
Concret, noul program de finanțare vizează reducerea efectelor negative pe care transporturile rutiere de marfă le produc asupra mediului, prin transferul unui segment al transportului de marfă dinspre transportul rutier către calea ferată.

Vaccinul antigripal va fi achiziționat în regim de urgență.
Este vorba despre un lot de 19.000 de doze de vaccin, iar autoritățile promit că săptămâna viitoare vaccinul va fi distribuit Direcțiilor de Sănătate Publică.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății, Oana Grigore a declarat că un milion de doze vor ajunge în țară la finele lunii.
Cantitatea de vaccin ce va ajunge la populație este dublă față de anul trecut.

Bugetarii rămân şi fără bonuri de masă de anul viitor.
De asemenea, conform proiectului legislativ, multe sporuri vor fi tăiate.
Dacă negocierile nu vor duce la un numitor comun, salariații de la stat ameninţă că vor ieşi în stradă.
În continuare se poartă discuţii pe actul normativ.

Știri 11 octombrie 2017

Un colegiu universitar de la Oxford i-a exclus pe creștini de la un eveniment, pe motiv că religia lor este folosită ca „scuză pentru homofobie și neocolonialism”.
Acesta a interzis Uniunii Creștină, una dintre cele mai mari organizații studențești, să participe, cu un stand, la târgul anual al bobocilor.
Reprezentanții colegiului spun că prezența Uniunii Creștine la acest târg ar putea înstrăina noii studenți, în condițiile în care târgul de la Oxford se dorește a fi „un spațiu laic”.
În schimb, studenții sunt obligați să vină la seminarii LGBT.

Recalcularea pensiilor va aduce venituri mai mari doar pentru câteva procente dintre beneficiari.
Sindicaliștii spun că din această recalculare, nu vor primi pensii mai mari decât circa 200.000 dintre cei cinci milioane, ale căror pensii vor fi recalculate.
Pentru restul, dacă valoarea din recalculare va fi mai mică, se va menţine suma actuală în plată.
De asemenea, autorităţile vor să elimine cumulul pensie plus salariu, iar reprezentanţii Cartel Alfa sunt de acord, mai ales în cazul anumitor categorii de pensionari.
Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a declarat că aceste modificări vor fi adoptate după ce va exista şi un gir politic pentru ele, iar premierul Tudose a anunţat că procesul de recalculare va dura luni de zile.

Stabilirea unui prag pentru abuzul în serviciu este din nou în atenţie, după adoptarea recentă a unei directive europene, care impune un nivel de zece mii de euro.
Directiva se referă la fraudarea fondurilor europene şi mai prevede că, dacă prejudiciul depăşeşte o sută de mii de euro, fapta va fi judecată cu circumstanţe agravante.
În România s-a încercat impunerea unei limite a prejudiciului în cazul abuzului în serviciu, dar intenția a generat protestele uriașe din iarna trecută.
Experţii în drept atrag atenţia că în nici un caz nu trebuie să existe un prag financiar în cazul abuzului în serviciu.

Astăzi este ziua internaţională a fetelor.
Organizaţia Naţiunilor Unite marchează, la 11 octombrie, ziua internaţională a fetelor, instituită printr-o rezoluţie adoptată în decembrie 2011.
Sunt programate evenimente în care sunt dezbătute drepturile și provocările cu care se confruntă fetele din întreaga lume.
Beneficiind de o viață în condiții de siguranță şi educaţie, fetele pot schimba lumea atât în perioada adolescenţei, cât şi în cea a maturităţii, ca viitoare mame, mentori şi lideri politici.
Deşi în ultimii ani s-au făcut progrese în domeniu, acestea trebuie continuate.

Ministerul Transporturilor intenţionează să creeze un centru naţional de management al traficului rutier.
Anunțul a fost făcut de secretarul de stat în cadrul instituţiei Ionel Minea.
Potrivit acestuia, Ministerul Transporturilor implementează, în prezent, sistemul inteligent de avertizare timpurie pentru riscurile asociate transportului rutier.
Acesta va oferi servicii de informare privind traficul rutier prin intermediul unei aplicaţii de mobil sau web îmbunătăţind siguranţa traficului şi reducând congestia acestuia.

Ghiozdanele pot deforma coloana vertebrală.
Specialiștii recomandă ca ghiozdanul să nu cântărească mai mult de 10% din greutatea copilului.
Mai multe kilograme înseamnă deformări serioase ale coloanei.
În stadii incipiente, când curbura coloanei nu depășește 30 de grade, exercițiile de kinetoterapie îi salvează pe copii, însă în alte cazuri, se poate ajunge și la intervenții chirurgicale.
În București, inspectorii școlari fac verificări, după ce o mamă s-a plâns că ghiozdanul copilului cântărește 25% din greutatea corpului.
O soluție ar fi ca autoritățile locale să doteze școlile cu dulapuri pentru manuale și elevii să le depoziteze acolo, însă școlarii au nevoie de cărți și caiete pentru teme.

Majorarea accizei la carburanți rămâne în vigoare în forma adoptată de Guvern.
Senatorii au respins ieri, în plen, raportul Comisiei, care cuprindea un amendament de eliminare a supraaccizei.
Raportul Comisiei de buget-finanțe care prevedea eliminarea supraaccizei, a fost respins în plenul Senatului, cu 57 de voturi “împotrivă” și 37 de voturi “pentru”.
Guvernul a aprobat, în ședința din 30 august, majorarea accizelor la carburanți în două etape – de la 15 septembrie și 1 octombrie.

Studenții de peste 26 de ani nu mai au gratuitate la transportul feroviar.
Uniunea Națională a Studenților din România a transmis o scrisoare deschisă premierului privind nemulțumirea față de hotărârea Guvernului de a nu mai oferi transport feroviar gratuit studenților, care au peste 26 de ani, după ce, anul universitar precedent, aceștia au beneficiat de acest drept.
Studenții cer ministerului Educației o explicație în baza căreia s-a luat această decizie, dar și un raport al impactului bugetar.
De asemenea, UNSR precizează că, potrivit datelor de pe site-ul ministerului Educației, în perioada 2009-2015, în învățătântul universitar superior, în fiecare an, aproximativ 5% dintre studenți au avut vârste cuprinse între 25 și 29 de ani.

Infectarea cu HIV/SIDA a partenerului a devenit legală în California.
Guvernatorul statului american California, Jerry Brown a promulgat recent un amendament la codul penal prin care se dezincriminează expunerea cu bună știință a partenerului sexual la infectarea cu virusul HIV.
Astfel, californienii care știu că sunt infectați cu HIV sau că suferă de SIDA vor primi o simplă amendă administrativă, dacă întrețin relații intime și nu comunică partenerului riscul de infecție.
Anterior, infracțiunea era pasibilă de închisoare între 3 și 8 ani, executați într-o închisoare federală.
Noile prevederi se aplică și celor care donează sânge și nu comunică instituției medicale starea lor reală.

Carnea de mici conține până la 7 E-uri și peste 50% din doza zilnică recomandată de sare.
Asociația pentru Protecția Consumatorilor InfoCons a realizat un studiu, în cadrul căruia au fost analizate 14 produse de tip mici.
Ca urmare a realizării acestui studiu, în ceea ce privește numărul de E-uri, a reieșit faptul că acesta variază între 1 și 7 E-uri.
Cei mai mulți aditivi au fost găsiți în produsele Agricola și Doly, iar cea mai mare cantitate de sare o conțin micii produși de Aldis, Integra și Bunea Haiducul.