Știri 26 septembrie 2017

Biserica Ortodoxă Română cinsteşte astăzi pe Sfântul Voievod Neagoe Basarab.
Acesta a fost domnitor al Ţării Româneşti între anii 1512 şi 1521 şi a rămas în istorie ca unul dintre cei mai darnici şi mai mari ctitori de biserici.
Printre ctitoriile sale se numără celebra Biserică a Mânăstirii Curtea de Argeş, care a şi generat în literatură legenda Meşterului Manole.
A făcut numeroase donaţii către mânăstirile din ţară precum Cotmeana, Cozia, Snagov şi Ostrov, dar şi la cele din străinătate de la Sfântul Munte Athos, de la Ierusalim şi de la Muntele Sinai.
Datorită prieteniei sale cu călugărul tipograf Macarie de la Bistriţa, a participat la tipărirea primelor cărţi de cult la noi şi anume Liturghierul din 1508, Octoihul din 1510 şi Tetraevanghelul din 1512.
Totodată a scris şi un testament numit „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, o lucrare ce conţine sfaturi administrative şi duhovniceşti ale domnitorului şi care este considerată primul tratat de teologie românească.
Domnitorul român a fost trecut în rândul sfinţilor de către Sfântul Sinod în anul 2008.

Elevii nu vor face cursuri pe 5 octombrie, de Ziua Educației.
Potrivit Ministerului Educaţiei, fiecare școală va decide ce se va face în această zi.
Şcolile se pot închide sau pot organiza diverse activităţi, pe care trebuie însă să le anunţe din timp.
5 octombrie a fost stabilită de UNESCO drept Ziua Internațională a Educației.

Hotelierii vor putea solicita primii să închirieze porțiuni de plajă din vecinătatea unității de cazare, dar nu de anul viitor.
Modalitatea în care se vor închiria sectoarele de plajă va fi cuprinsă în legea turismului și ulterior detaliată prin normele de aplicare astfel încât hotelierii să aibă dreptul de a le oferi turiștilor acces liber pe plajă.
Ministrul Turismului, Titus Dobre, susține ca hotelurile să fie primele care să poată închiria plaja în funcție de câteva criterii clare cum ar fi numărul de locuri și categoria unității de cazare.
Despre taxa de promovare, aceasta va rămâne la latitudinea consiliilor locale dacă o vor introduce ca taxă specială, a mai afirmat Ministrul Turismului.

Interpolul a anunţat confiscarea unei cantităţi record de 25 de milioane de medicamente contrafăcute şi interzise la nivel mondial, cu o valoare de peste 43 de milioane de euro.
Printre medicamentele confiscate se numără suplimente alimentare, medicamente împotriva durerii, tratamente împotriva epilepsiei şi produse nutriţionale, a anunţat organizaţia internaţională de cooperare a forţelor de poliţie.
În cadrul operaţiunii, au fost făcute peste patru sute de arestări, au fost închise 3.584 de site-uri de internet şi au fost suspendate peste 3.000 de reclame pe internet pentru vânzarea de produse farmaceutice.

Președintele Ucrainei a promulgat legea controversată a educației.
Președintele Petro Poroşenko a menționat că noua lege sporește rolul utilizării limbii ucrainene în procesul de învățământ, însă a evidenţiat, totodată, importanța respectării drepturilor minorităților naționale în cadrul procesului educaţional.
Amintim că românii şi maghiarii din Ucraina au cerut preşedintelui Poroşenko să nu promulge noua Lege a educaţiei, acuzând că aceasta îngrădeşte drepturile minorităţilor naţionale la învăţământ în limba maternă.

Bolnavii pot primi despăgubiri dacă au fost puși șă-și cumpere medicamente în timpul internării.
Mai puţin de zece la sută dintre românii spitalizaţi îşi recuperează banii daţi pe medicamente, estimează asociaţiile de pacienţi.
Pentru recuperarea banilor daţi pe medicamente, nu este suficient doar bonul fiscal, ci trebuie depus şi un referat pe care să îl semneze şeful de secţie.
Procedurile nu sunt respectate, susţin reprezentanţii asociaţiilor de pacienţi.
O soluție ar putea fi aplicarea sistemului folosit în prezent pentru antibiotice.
Statul cumpără centralizat, iar pentru că volumul este mare și prețul obținut este mic se fac, astfel, și economii.

Locurile de joacă din Constanța vor fi demolate și reabilitate.
Decizia a fost luată de reprezentanţii Primăriei, după ce comisarii ANPC Constanţa au reclamat mai multe defecţiuni.
Constanţa are 66 de locuri de joacă, vechi de peste 10 ani, iar în multe dintre ele, copiii puteau ajunge în situaţii periculoase. Demolarea lor a început după ce un copil s-a rănit destul de serios.
Starea parcurilor va fi verificată, în toată ţara de ANPC.

Elevii din România sunt fruntași la studiul limbilor străine.
Aproape 19 milioane de elevi de școală primară din Uniunea Europeană studiau cel puțin o limbă străină în 2015, iar un milion dintre aceștia învățau două limbi străine sau mai mult.
Așa arată datele Eurostat.
Engleza este cea mai populară limbă străină studiată în învățământul primar, fiind învățată de 17,5 milioane de elevi, urmată de franceză, germană, spaniolă, rusă și italiană.
În România, engleza este cea mai studiată limbă străină de 82,7% dintre elevii din învățământul primar, urmată de franceză (15,2%).
Statisticile publicate de Eurostat marchează Ziua Europeană a Limbilor, celebrată în fiecare an pe 26 septembrie.

O parte din constănțenii vor rămâne fără apă începând de mâine noapte.
Pentru executarea unor lucrări de înlocuire a conductei de distribuţie apă, de pe Aleea Universităţii, RAJA va întrerupe furnizarea apei mâine noapte de la ora 24.00, și până joi, la ora 16.00.
Vor fi afectați consumatorii din perimetrul delimitat de bulevardul Aurel Vlaicu – bulevardul Alexandru Lăpușneanu – strada Suceava – strada Lotus – strada Cişmelei – strada Dispensarului, cei din blocurile de pe bulevardul Tomis şi aleea Hortensiei, precum şi cei din Satul de Vacanţă – Complexul Dobrogea, Mamaia Nord și Mamaia Sat.

Știri 25 septembrie 2017

Patriarhia Română derulează o serie de programe sociale prin care sunt distribuite beneficiarilor bunuri alimentare și hrană caldă.
Astfel, în cadrul programului național Masa Bucuriei, anul trecut, 17.048 persoane au beneficiat de acest tip de servicii sociale.
Programul este implementat în 24 de eparhii, prin 178 instituții social-filantropice.
Beneficiarii programelor sociale desfășurate de Patriarhia Română sunt persoane care se află în atenția serviciilor sociale ale unităților de cult, la nivel de eparhie.

Constănțenii au rămas de astăzi fără apa caldă.
Potrivit reprezentanţilor CET Palas, măsura a fost luată pentru efectuarea reviziei anuale.
Astfel, până joi, 28 septembrie la ora 20.00, va fi sistată furnizarea apei calde.
Constănţenii vor avea din nou apă caldă la robinete, etapizat, începând de vineri, ora 06.00.

Ministerul de Interne propune închisoare pe viaţă pentru uciderea unui poliţist.
De asemenea, se are în vedere creşterea amenzilor contravenţionale aplicate persoanelor care refuză să se legitimeze în faţa unui poliţist.
Grupuri de lucru formate din specialişti ai MAI şi reprezentanţi ai sindicatelor vor discuta, începând de astăzi, mai multe măsuri care să contribuie la siguranţa cetăţeanului şi la protejarea poliţiştilor în timpul serviciului.

Deputații vor o lege pentru bicicliști.
Iniţiativa parlamentară, lansată de Ziua Europeană fără Maşini, îşi propune să încurajeze folosirea bicicletei în scop utilitar, recreativ, turistic şi sportiv.
Potrivit proiectului, promovarea utilizării bicicletei va fi declarată obiectiv de interes public şi se vor aduce modificări legislaţiei rutiere, urbanistice şi fiscale.
Propunerea va prevedea şi adoptarea unei strategii naţionale şi a unui masterplan în acest sens.
Vor fi create elemente instituţionale la nivelul autorităţilor centrale şi locale care să permită coordonarea între autorităţi, atât în elaborarea măsurilor, cât şi în punerea lor în practică.

Sistemul de alertare a populaţiei prin SMS ar urma să fie gata în câteva zile sau în cel mult câteva săptămâni.
Așa spun specialiştii care au participat, vineri, la o nouă întâlnire la guvern pe această temă.
Alertele ar urma să fie emise de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă sau de inspectoratele locale şi ar urma să ajungă pe telefoanele mobile ale locuitorilor sau chiar ale turiştilor din zonele afectate.

40% dintre produsele din carne vândute în România sunt contrafăcute.
Așa susține Asociaţia Consumatorilor – Infocons, care a trimis o informare în acest sens premierului şi autorităţilor competente din domeniu.
Preşedintele asociaţiei, Sorin Mierlea, spune că situaţia a apărut pentru că legislaţia în acest moment ar fi prea permisivă.
De asemenea, în urma unor analize efectuate pe mai multe produse tip parizer de porc și cremvurști, s-au descoperit 12 aditivi alimentari, care pot afecta sănătatea, iar pe lângă aceștia, parizerul și cremvurștii conțin multă sare, șorici, piele de pui și conservanți.
Consumul constant de produse procesate poate duce la alergii cutanate, tulburări gastrointestinale, poate afecta funcția de detoxifiere a ficatului, poate scădea imunitatea și poate produce cancer.

Pasajul pietonal de pe strada Ştefan cel Mare din Constanţa a devenit galerie de artă, în memoria istoricului Virgil Coman.
Asociația Culturală Wild Art a dorit ca astfel, regretatul istoric să rămână veșnic în memoria constănțenilor.
La eveniment au participat și cei doi copii ai lui Virgil Coman, care au tăiat panglica inaugurării.
Istoricul Virgil Coman, directorul Arhivelor Județene Constanța, a murit în luna august a anului trecut, în urma unui stop cardiorespirator.

Legea risipei alimentare va fi modificată.
Un proiect de amendare a Legii diminuării risipei alimentare prevede ca asociațiile și fundațiile să nu mai poată cumpăra de la comercianți la prețuri foarte mici alimente aflate în curs de expirare, astfel ca ulterior să le revândă.
Rolul acestor amendamente este de a face legea aplicabilă. Acest lucru vine în contextul în care guvernul a amânat intrarea în vigoare a legii tocmai din cauza problemelor de aplicabilitate, iar Parlamentul pregătește o nouă amânare.

Legea anti-fumat se află din nou în dezbatere în Comisia de Sănătate din Parlament pentru modificări.
Inițiatorii doresc ca fumatul să fie permis în anumite localuri.
Propunerile de modificare au în vedere ca „fumătorii să se poată constitui în asociații sau cluburi de fumători care pot amenaja spații speciale destinate exclusiv fumatului și activităților asociate fumatului” sau eliminarea sintagmei „exclusiv în zona de tranzit a aeroporturilor internaționale”.
Astfel, va fi deschisă posibilitatea de amenajare a spațiilor de fumat și în alte spații natural accesibile publicului, precum baruri sau restaurante.

55.000 de profesori din învăţământul primar şi gimnazial vor urma cursuri de formare pentru a preda în conformitate cu noile planuri-cadru şi programe şcolare.
Acestea fac parte din proiectul „Curriculum relevant, educaţie deschisă pentru toţi”, finanţat de Uniunea Europeană.
În cadrul programului, vor fi elaborate 26 de ghiduri metodologice care acoperă toate disciplinele prevăzute în noile planuri-cadru pentru învăţământul primar şi gimnazial şi vor fi puse la dispoziţia elevilor şi profesorilor 7.200 de resurse educaţionale deschise.

Știri 22 septembrie 2017

Biserica Ortodoxă Română cinsteşte astăzi pe Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie de la Brazi, mitropolitul Moldovei.
Acesta s-a născut în prima jumătate a secolului al 17-lea şi s-a călugărit de tânăr la Mânăstirea Bogdana.
În anul 1670 a fost hirotonit episcop de Rădăuţi, iar în anul 1671 a fost ales episcop al Romanului, după care, în anul 1674 a devenit mitropolit al Moldovei.
Retras în sudul Moldovei, Sfântul Teodosie s-a îngrijit de construirea Mânăstirii Brazi, unde în anul 1694 a fost decapitat,după ce a refuzat să predea tătarilor odoarele bisericii.
Sinodul Bisericii noastre l-a canonizat în anul 2003 şi este considerat patronul spiritual al Vrancei.

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia astăzi, de la ora 21.15, Taina Sf. Maslu la mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului şi Sfinţii Nicolae şi Bretanion” de lângă localitatea 23 August, urmată de Sfânta Liturghie.
Mâine, de la ora 11.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba parastasului la mănăstirea Dervent, la împlinirea unui an de la mutarea la Domnul a cântărețului Aurelian Preda.
Duminică, de la ora 7.30, Ierarhul nostru va oficia slujba de sfințire mare a bisericii „Înălțarea Domnului” din cadrul mănăstirii Stejarul, urmată de Sfânta Liturghie.
La sfințire, biserica va primi și hramul Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan.
Mănăstirea se află în apropierea localității constănțene Saraiu.
Tot duminică, de la ora 18.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Sf. Filofteia” din Constanța, zona Doraly.

În România sunt 16.403 biserici ortodoxe și 19.543 școli.
Secretariatul de Stat pentru Culte a publicat recent pe site-ul oficial o statistică privitoare la numărul lăcașurilor de cult aparținând celor 18 culte religioase recunoscute în România.
Biserica Ortodoxă Română are 86,45% credincioși din totalul populației și 60% din totalul lăcașurilor de cult.
Datele mai arată că procentul de lăcașuri de cult aferent fiecărui cult, cu excepția Bisericii Ortodoxe Române, este mai mare față de procentul de adepți ai fiecărui cult din totalul populației.
Astfel, cele două instituții, școala și biserica, nu sunt în opoziție, ci se completează deoarece bisericile sunt destinate tuturor vârstelor, iar școlile doar elevilor.

Astăzi este Ziua mersului fără mașini.
Aceasta este celebrată la inițiativa Comisiei Europene din anul 1999.
Astfel, Ziua europeană fără mașini s-a transformat în Ziua mondială fără mașini, datorită extinderii la nivel mondial.
Scopul imediat este descurajarea, pe cât posibil, a circulației cu automobilul personal sau de serviciu, în favoarea deplasării cu bicicleta, a mersului pe jos ori a transportului în comun.
Ziua a fost celebrată pentru prima oară și în Constanța la Palatul Copiilor.

Astăzi are loc echinocţiul şi începutul toamnei astronomice.
Acesta reprezintă momentul în care ziua este egală cu noaptea. Echinocțiul de toamnă are loc când Soarele traversează ecuatorul din emisfera nordică în cea sudică.
De astăzi, ziua începe sa scadă, până la solstițiul de iarnă, la 21 decembrie.

Poliţia Locală nu mai are voie să dea amenzi şoferilor.
Amenzile în trafic pot fi date doar de poliţiştii de la Rutieră. Decizia, dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la sesizarea Avocatului Poporului, a fost publicată în Monitorul Oficial.
Astfel, Poliţia Locală nu mai are voie să le dea amenzi şoferilor, pentru că agenţii nu mai au dreptul să le ceară şoferilor anumite documente, a considerat Curtea.
Decizia a devenit deja obligatorie pentru toate instanţele.
În aceste condiţii, Poliţia Locală va putea da amenzi doar pentru parcarea neregulamentară şi va putea să dispună ridicarea autoturismelor parcate ilegal.

Șoferii beneficiază de o nouă modalitate de a plăti rovinieta și taxa peste podul de la Fetești-Cernavodă.
Este vorba despre aplicația mobilă “etarife”, iar accesul se realizează prin intermediul conturilor create pe portalul erovinieta.ro și pune la dispoziția acestora toate facilitățile care se regăsesc și în portal.
Plățile prin intermediul erovinieta.ro și etarife, se realizează doar prin card bancar.
Utilizatorii nu vor suporta costurile comisionului de tranzacționare sau alte costuri asociate tranzacțiilor online.

O comisie parlamentară înfiinţată la nivelul Senatului va verifica situaţia depozitării deşeurilor.
Măsura vine ca urmare a declanșării din partea Comisiei Europene a procedurii de infringement împotriva României pentru că nu şi-a respectat angajamentele în acest domeniu.
Preşedintele Comisiei pentru Mediu, Allen Coliban, a precizat că, timp de două luni, comisia va analiza situaţia din întreaga ţară şi va prezenta un raport în luna noiembrie.
De-a lungul timpului, Ministerul Mediului a punctat faptul că responsabilitatea pentru închiderea gropilor de gunoi neconforme aparţine, în totalitate, autorităţilor locale, iar sancţiunile impuse de la Bruxelles vor fi suportate de la bugetele locale.

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța și Primăria Comana organizează duminică o acţiune de donare de sânge.
Aceasta se va desfășura între orele 08.30-13.30 la Căminul Cultural din localitatea Comana.
Sunt aşteptate toate persoanele sănătoase din localitatea Comana și localităţile învecinate care doresc să îi ajute pe pacienţii care au nevoie de tratament transfuzional.
Primăria Comana asigură transportul potenţialilor donatori din localitatea Tătaru până în Comana.

Tratatul de liber-schimb dintre Uniunea Europeană şi Canada, CETA, intră în aplicare provizorie a tuturor prevederilor sale.
Concret, de ieri, sunt suspendate taxele vamale pentru 98 la sută dintre produsele care fac obiectul comerţului între cele două părţi, precum şi pentru o mare parte dintre servicii, între care transporturile şi telecomunicaţiile.
În baza aceluiaşi acord, sunt recunoscute 143 de produse de origine protejate în Canada, ceea ce va permite intrarea pe piaţa europeană a numeroase produse alimentare şi agricole.
Acest lucru îi nemulţumeşte cel mai mult pe producătorii europeni, care se tem că vor rămâne cu marfa nevândută, după ce pieţele din ţările membre vor fi invadate de produse canadiene mult mai ieftine.