Știri 6 noiembrie 2017

Biserica Ortodoxă va cinsti miercuri Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil și al tuturor cereștilor puteri.
Cu acest prilej, mâine, de la ora 17.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba Vecerniei la biserica „Sfinții Îngeri” din Constanța (Capela militară).
Miercuri, ierarhul Tomisului va răspunde invitației IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și va lua parte la Sfânta Liturghie oficiată la biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Marginea, jud. Suceava.
Joi, 9 noiembrie, în Biserica Ortodoxă este cinstit Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina.
Astfel, mâine, la biserica „Sf. Ierarh Nectarie” din Constanța vor fi aduse spre cinstire moaștele Sfinților și Drepților dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana (din Mitropolia de Odessa, Ucraina; și moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul (de la mănăstirea Bistrița, jud. Vâlcea).
Întâmpinarea sfintelor odoare va avea loc la ora 15.45, de către Arhiepiscopul Tomisului, pe bulevardul Aurel Vlaicu (la sensul giratoriu, vizavi de CET Constanța, intersecția str. Vârful cu Dor), urmată de procesiunea Calea Sfântului Nectarie, pe următorul traseu: bulevardul Aurel Vlaicu, str. Cumpenei, biserica „Sf. Nectarie”.
Joi, cu binecuvântarea IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la schitul „Înălțarea Domnului și Sfântul Nectarie” de pe raza orașului Vatra Dornei.

Biserica Ortodoxă va cinsti sâmbătă pe Sfântul Mare Mucenic Mina, făcătorul de minuni.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie de la ora 8.30 la biserica Sf. Mina din parcul Tăbăcărie.
Credincioșii vor putea cinsti moaștele Sf. Mina aflate spre închinare permanentă la acest lăcaș de cult.

Eforturile Bisericii Ortodoxe Române de a sprijini actul medical continuă.
În cadrul campaniei Donează sânge salvează o viaţă, săptămâna trecută au fost recoltaţi peste 300 litri de sânge, care se adaugă la cele 10 tone de sânge recoltate de la începutul campaniei, din 2013.
Acţiunea de săptămâna trecută a avut loc la Sediul Academiei de poliţie Alexandru Ioan Cuza din Bucureşti şi la Facultatea de Pompieri din cadrul aceleiaşi instituţii.
Celor peste 600 de donatori li s-au alăturat voluntarii de la paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului conduşi de părintele arhim. Ciprian Grădinariu.

Un oraș din Bulgaria a interzis sărbătorirea Halloweenului în școli, grădinițe sau centre culturale.
Oficialii din orașul Elin Pelin, la aproximativ 30 de kilometri de Sofia, au interzis pentru al doilea an la rând sărbătorirea Halloweenului în școli, grădinițe sau centre culturale din oraș.
Ordinul a fost emis de primarul Ivailo Simeonov, care a spus că sărbătoare, umbrește Ziua bulgărească a luminilor.
Bulgaria sărbătorește Ziua Luminilor pe 1 noiembrie, în onoarea scriitorilor, revoluționarilor și conducătorilor spirituali care au construit conștiința națională bulgară și au pus bazele educației și a burselor de merit pentru a depăși moștenirea dominației otomane.
Simeonov a spus că, anul trecut, copiii nu știau de ce au avut o zi liberă pe 1 noiembrie și au crezut că a fost datorită Halloweenului, nu a Zilei luminilor.

Ministerul pentru Mediul de Afaceri anunță că de astăzi, micii întreprinzători din România se pot înscrie în programul de susţinere a meşteşugurilor şi artizanatului.
Înscrierile online se fac pe site-ul aippimm.ro.
Aplicanţilor admişi în program li se asigură participarea gratuită la târguri, fiind suportate atât cheltuielile de transport, cât şi cheltuielile de cazare.
Târgul Naţional pentru Artizanat şi Meşteşuguri face parte din programul de stimulare a înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii.
Aplicaţia este deschisă până la epuizarea bugetului, iar bugetul alocat pentru acest an este de 890.000 de lei.

Un salariat din doi în România primeşte, în prezent, tichete de masă.
Numărul persoanelor, care vor beneficia de asemenea tichete, după data de 1 ianuarie 2018, ar putea scădea dramatic, în urma modificării sistemului de impozitare a firmelor cu cifra de afaceri sub un milion de euro.
Explicaţia este că dispare noţiunea de impozitare a profitului şi, concomitent, cea de deductibilitate a cheltuielilor.
De anul viitor, se va plăti impozit în funcţie de veniturile firmei şi nu în funcţie de profitul acesteia, iar angajatorii nu vor mai fi motivaţi fiscal să acorde tichetele de masă, care se scădeau din profitul impozabil.
În România, peste 2,5 milioane angajaţi primesc tichete masă de la angajatori.

Elevii din învățământul primar și preșcolarii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanță.
Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației, vacanțele elevilor din toate ciclurile de învățământ sunt programate astfel: vacanța de iarnă (23 decembrie 2017 — 14 ianuarie 2018), vacanță intersemestrială (3 — 11 februarie 2018), vacanța de primăvară (31 martie — 10 aprilie 2018) și vacanța de vară (16 iunie — 9 septembrie 2018).
Pentru clasele terminale din învățământul liceal, anul școlar se încheie pe 25 mai, iar pentru clasa a VIII-a pe 8 iunie.

Un program naţional de screening pentru cancerul la sân ar creşte cu aproape 50 la sută numărul cazurilor descoperite în stadiu incipient.
Acest lucru va mări semnificativ şansele de supravieţuire, potrivit unui studiu recent.
De exemplu, peste 10% dintre femeile din mediul rural ar putea avea cancer de sân fără să ştie.
În prezent sunt identificate aproximativ 7.000 de noi cazuri pe an, un număr mult mai mic decât cel real.
Ministerul Sănătaţii a anunţat, luna trecută că va începe, cu finanţare europeana nerambursabilă, 5 programe naţionale de screening, printre care şi cel pentru cancerul de sân.
Acesta va avea o finanţare de 21 de milioane de euro pentru programe regionale de prevenţie, depistare precoce, diagnostic şi tratament precoce al cancerului de sân.

Preţul gazelor vândute de producătorii interni a crescut cu 50% din aprilie, când piaţa a fost liberalizată.
ANRE a dat însă asigurări că scumpirea nu va fi mai mare de 2,5%, a declarat parlamentarul Iulian Iancu, preşedintele comisiei de anchetă privind activitatea ANRE.
El a mai spus că operatorii au prezentat date şi informaţii din contractele lor, din care s-au putut constata creşteri cu 25% în timp de vară şi 50% pentru sezonul rece.

Un român din patru nu va mai avea medic de familie.
Sute de medici de familie au depus memorii şi au pichetat, săptămâna trecută, sediile caselor judeţene de asigurări de sănătate, pentru a atrage atenţia asupra veniturilor mici și birocraţiei.
O analiză a Societății Naţionale de Medicină a Familiei arată că în următorii cinci ani, un sfert din români nu va mai avea medic de familie, iar până în anul 2030, doi din trei români riscă să rămână fără medic de familie, în condiţiile în care populaţia țării îmbătrâneşte şi, odată cu această tendinţă, va creşte incidenţa bolilor.
În prezent, aproximativ 650 de localităţi din România nu au cabinete de medicină de familie.

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța și Primăria comunei Cobadin organizează sâmbătă, 11 noiembrie o acţiune de donare de sânge.
Aceasta se va desfășura între orele 08.30-13.30 la Căminul Cultural din localitatea Cobadin.
Sunt aşteptate toate persoanele sănătoase care doresc să îi ajute pe pacienţii care au nevoie de tratament transfuzional.

Știri 3 noiembrie 2017

Mâine, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va răspunde invitației PS Visarion, Episcopul Tulcii, și va face parte din soborul de arhierei care va sfinți biserica din satul Sâmbăta Nouă, județul Tulcea.
Duminică dimineață, Ierarhul nostru va sluji la mănăstirea Strunga din jud. Constanța, cu ocazia hramului Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil, cinstiți de Biserica Ortodoxă, miercuri, 8 noiembrie.
Astfel, de la ora 8.00, va sfinți pictura clopotniței, apoi va săvârși Sfânta Liturghie.
Marți, 7 noiembrie, de la ora 17.00, IPS Teodosie va oficia slujba Vecerniei la biserica „Sfinții Îngeri” din Constanța (Capela militară).
Miercuri, 8 noiembrie, ierarhul Tomisului va răspunde invitației IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și va lua parte la Sfânta Liturghie oficiată la biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Marginea, jud. Suceava.
Joi, 9 noiembrie, în Biserica Ortodoxă este sărbătorit Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina.
Cu acest prilej, marți, la biserica „Sf. Ierarh Nectarie” din Constanța vor fi aduse spre cinstire moaștele Sfinților și Drepților dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana (din Mitropolia de Odessa, Ucraina; și moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul (de la mănăstirea Bistrița, jud. Vâlcea).
Întâmpinarea sfintelor odoare va avea loc la ora 15.45, pe bulevardul Aurel Vlaicu (la sensul giratoriu, vizavi de CET Constanța, intersecția str. Vârful cu Dor), urmată de procesiunea Calea Sfântului Nectarie, pe următorul traseu: bulevardul Aurel Vlaicu, str. Cumpenei, biserica „Sf. Nectarie”.
Joi, cu binecuvântarea IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la schitul „Înălțarea Domnului și Sfântul Nectarie” de pe raza orașului Vatra Dornei.

Constanţa este în primele cinci judeţe din ţară, unde părinţii se întorc la serviciu, înainte ca cel mic să împlinească doi ani.
La nivel naţional, luna trecută, erau înregistraţi 87 de mii de beneficiari ai stimulentului de inserţie pentru creşterea copilului.
Cei mai mulţi sunt în Bucureşti, peste 12 mii, dar şi în judeţele Cluj, Timiş, Iaşi şi Constanţa, peste 3 mii.
Stimulentul de inserţie pentru creşterea copilului, în valoare de 650 lei/lună, se acordă părinţilor care decid să se întoarcă mai devreme la serviciu din concediul pentru creşterea copilului.

Autoritățile dau asigurări că judeţul Constanţa este pregătit să facă faţă sezonului rece.
Preşedintele CJC, Horia Ţuţuianu, i-a atenţionat pe reprezentanţii ENEL să nu se repete situaţiile din sezonul trecut când sute de sate au rămas fără curent.
La rândul lor, specialiştii Centrului Regional Meteo Dobrogea au anunţat precipitaţii cu până la 30 de litri în plus faţă de media lunilor noiembrie şi decembrie.
Potrivit prognozei, prima lună de iarnă va fi mai caldă decât normalul perioadei.
Situaţia cea mai dificilă este la Serviciul de Ambulantă, unde 70% dintre autospeciale ar trebui înlocuite.

România este ţara cu cei mai mulţi proprietari de locuinţe din Uniunea Europeană.
96% dintre români trăiesc în locuinţe proprietate personală, cu mult peste media europeană, de 69%, arată datele Eurostat.
Ţara noastră este urmată de Lituania, Croaţia, Slovacia şi Ungaria.
Cele mai reduse procente de proprietari se găsesc în Germania 51%, Austria 55%, Franţa 64 şi Suedia 65%.
În România, 63% din populaţie locuia anul trecut în case, în timp ce 36% în apartamente.

Comisia parlamentară de anchetă ANRE solicită investigarea prețului gazelor.
Astfel, se va afla dacă producătorii au avut prețuri corecte în acest an, după liberalizarea de la 1 aprilie, a declarat președintele Comisiei, deputatul Iulian Iancu.
În urmă cu o săptămână, deputatul a anunțat că prețul gazelor pentru consumatorii casnici nu va mai fi majorat la 1 noiembrie, așa cum declarase fostul președinte al ANRE, Niculae Havrileț. Potrivit lui Iulian Iancu, ANRE va analiza o posibilă modificare a prețului în luna martie a anului viitor.

Aproape un milion de copii mor în fiecare an de pneumonie, deşi boala poate fi tratată cu antibiotice.
Organizaţia umanitară „Salvaţi Copiii” a descris pneumonia drept „ucigaşul uitat al copilăriei” şi a afirmat că boala este responsabilă de moartea mai multor copii sub vârsta de cinci ani decât orice altă afecţiune.
Marea majoritate a deceselor se înregistrează la vârste de sub doi ani, în multe dintre cazuri copiii având sistemul imunitar atât de slăbit de malnutriţie că nu pot lupta cu boala.
„Salvaţi Copiii” face apel pentru ca summitul liderilor mondiali să se ocupe de problema pneumoniei.
De asemenea a cerut vaccinuri mai ieftine, acces sporit la medicamente şi oxigen şi ca cei peste 160 de milioane de copii din lume să fie imunizaţi împotriva bolii.

Românii ajung prea târziu la medic.
Medicii români trag un semnal de alarmă asupra numărului tot mai mare de persoane care ajung la doctor în stadii avansate ale bolilor de care suferă, după ce au consumat timp îndelungat medicamente fără prescripţie sau suplimente alimentare crezând că acestea le vindecă.
O campanie de informare în acest sens a fost demarată, la începutul săptămânii, de Asociaţia română a producătorilor de medicamente fără prescripţie, suplimente alimentare şi dispozitive medicale.
Potrivit datelor Asociației Pro Consumatori, trei români din patru se tratează fără a consulta medicul de familie, iar un părinte din șapte își tratează singur copiii.

Furnizorii de energie anunță prețuri mai mari dacă va fi o iarnă grea.
În plus, există şi riscul ca unii consumatori să nu mai fie alimentaţi pe timp de ger şi viscol.
Declarațiile au fost făcute în comisia parlamentară, care anchetează activitatea ANRE.
În schimb, reprezentanții Romgaz şi cei ai ministerului Energiei dau asigurări că stocul de gaze este suficient.

Polițiștii vor avea în dotare arme neletale, precum bastonul cu electroșocuri.
De asemenea, injuriile și gesturile obscene la adresa polițiștilor vor fi considerate infracțiuni.
Proiectul de lege care promite siguranţă și încredere pentru oamenii legii le va permite să înregistreze audio-video și să amendeze în momentul unui control.
În prezent, în dotarea Brigăzii Rutiere București sunt 44 de camere video.
La începutul anului viitor alte 120 vor fi achiziționate și distribuite în județe.
Potrivit proiectului, cei care refuză să se legitimeze vor avea de plată amenzi care pot ajunge până la 1500 de lei.