Știri 10 octombrie 2017

Astăzi este Ziua Mondială a Sănătății Mintale.
Aceasta a fost stabilită, în 1992, de către Federația Mondială pentru Sănătate Mintală, pentru a crește gradul de conștientizare și educare, la nivel mondial, în privința sănătății mintale.
Campania din acest an are ca temă ”Sănătatea mintală la locul de muncă” și pornește de la faptul că mii de oameni cu probleme de sănătate mintală, din întreaga lume, sunt lipsiți de drepturile omului, fiind discriminați, stigmatizați, marginalizați, supuși abuzurilor emoționale și fizice de către comunitatea în care trăiesc.
La nivel mondial, milioane de oameni suferă în prezent, de afecțiuni mintale sau neurologice sau de probleme psihosociale provocate de abuzul de alcool și de droguri.

Pregătirea plajelor pentru sezonul viitor a fost întârziată.
Vântul puternic din ultima perioadă a făcut imposibilă montarea parapeţilor de stuf pe plaje, iar în lipsa lor, acelaşi fenomen a mutat nisipul pe faleză, fapt pentru care pregătirea plajelor pentru sezonul viitor a fost întârziată.
În staţiunea Mamaia, cantităţi însemnate de nisip au format dune pe faleză.
Odată cu îmbunătăţirea vremii, ABADL va începe pregătirile pentru conservarea pe timp de iarnă a plajelor.
ABADL a început cel de-al doilea proiect de extindere şi consolidare a plajelor, în valoare de 800 de milioane de lei, în două etape.

AJOFM Constanţa organizează o nouă bursă a locurilor de muncă pentru absolvenţi.
Evenimentul va avea loc pe 20 octombrie, în Campusul Universităţii „Ovidius” din municipiu, începând cu ora 10.00.
Se doreşte intermedierea unui dialog între agenţii economici interesaţi de forţă de muncă şi şomeri.
Până acum, şi-au confirmat participarea 14 agenţi economici, care scot la bătaie peste 740 de locuri de muncă, dintre care doar 12 pentru absolvenţii de studii superioare.

Ministerul Educației a aprobat contractul și certificatul de pregătire practică pentru elevii din învățământul dual.
Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial la sfârșitul săptămânii trecute.
Astfel, contractul se încheie între unitatea de învățământ, operatorul economic partener de practică și elevul sau părintele acestuia.
Documentul reglementează statutul practicantului, drepturile și obligațiile acestuia, modul de evaluare a stagiului, precum și drepturile și obligațiile partenerilor de practică și ale unității de învățământ.
Ministerul Educației spune că rezultatele evaluării activității realizate în timpul pregătirii practice se consemnează într-un certificat, care va fi inclus în portofoliul individual al elevului.

Recuperarea taxei auto şi a timbrului de mediu poate fi făcută şi fără dovada plăţii.
Printr-o Ordonanţă de Urgenţă adoptată, vor fi reglementate situaţiile specifice în operaţiunea de restituire a sumelor achitate către Fondul pentru mediu.
Noile prevederi vin în sprijinul persoanelor îndreptăţite să li se restituie sumele achitate către Fondul pentru mediu, dar care se află în imposibilitatea de a anexa dovada plăţii acestora, în copie sau original.
În cazul în care contribuabilul nu anexează documentul doveditor al plăţii, ANAF va verifica existenţa acestui document în baza de date.

Secţia de Terapie Intensivă Nou-Născuţi din cadrul Spitalului Județean Constanța va fi reabilitată.
Noua secţie va avea locuri suficiente pentru terapie intensivă, dar şi pentru prematuri, iar copiii vor fi îngrijiţi în încăperi sterile şi sigure.
Totodată, sistemul performant de climatizare şi tratare a aerului va asigura sterilitatea necesară.
La ora actuală, secţia de Terapie Intensivă Nou-Născuţi din cadrul SCJU este singura secţie care îngrijeşte în regim de terapie intensivă copiii nou-născuţi prematur sau cu afecţiuni medicale, din zona de sud-est a României.

Astăzi este marcată pentru prima dată Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti.
Este o zi în care sunt promovate produsele obţinute pe teritoriul ţării noastre din materii prime de bază provenite de la producători autohtoni.
De asemenea, se dorește îmbunătățirea statutului producătorului român în lanțul alimentar scurt și încurajarea consumului de produse agroalimentare autohtone și de produse tradiționale.
Propunerea legislativă a fost adoptată de Senat la 2 mai 2017, în calitate de primă Cameră sesizată, și de Camera Deputaților la 13 iunie 2017, aceasta având rol decizional.

Românii din diaspora vor să investească acasă.
Mai mult de jumătate dintre românii emigraţi intenţionează să se întoarcă în ţară, conform rezultatelor unui studiu despre diaspora românească.
56% dintre românii plecaţi vor să investească în România, mai ales în turism şi agricultură, însă au reticenţe din cauza corupţiei şi a birocraţiei.
În cazul românilor care nu vor să se întoarcă în ţară, 82% declară că principalul motiv este corupţia şi 70%, clasa politică.

Comisia pentru constituționalitate din Senat a dat aviz favorabil proiectului de lege privind vaccinarea obligatorie.
Aceasta a avut în vedere, în principal, două prevederi din Constituție: articolul 34, care prevede că statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea sănătății publice și articolul 53, care spune că exercițiul drepturilor individuale poate fi restrâns prin lege, pentru apărarea sănătății publice.
Președintele Comisiei, senatorul Ionuț Sibinescu a declarat că membrii Comisiei nu au considerat că proiectul propus de Guvern ar încălca legea fundamentală a țării.

Medicii avertizează că medicația inhalatorie pentru copii este periculoasă, fără recomandarea specialiștilor.
Pe lângă consumul de antibiotice, de câţiva ani, medicii se plâng de o adevărată “epidemie”de medicaţie inhalatorie, care face mai mult rău decât bine.
Cei mai mulţi părinți nu ştiu că îşi expun astfel copiii la pericole.
Un studiu recent făcut pe un eşantion de 1500 de părinţi arată că peste 90 la sută dintre aceştia au folosit pentru copiii lor medicaţie inhalatorie.

Știri 9 octombrie 2017

Proiectul școlar „România în sărbătoare” debutează astăzi.
Evenimentul va începe la orele 16.00, la Liceul Teoretic „Traian” și este organizat de către Arhiepiscopia Tomisului, Inspectoratul Școlar Județean Constanța, Asociația Națională „Cultul Eroilor Regina Maria”, filiala Constanța, și Asociația „Casa Mării Negre”.
Proiectul este pus sub egida împlinirii, în 2018, a 140 de ani de la recunoașterea independenței de stat a României față de Imperiul Otoman și revenirea Dobrogei la Patria Mamă, dar și a centenarului Marii Uniri.
El se va desfășura în școli și licee din județul Constanța, pe parcursul anului școlar 2017-2018, în două etape.
Astfel, în primul semestru vor avea loc activități închinate împlinirii a 140 de ani de la revenirea Dobrogei la Patria Mamă în urma Războiului de Independență, iar în al doilea semestru se vor desfășura activități dedicate împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire.
Activitățile din primul semestru vor cuprinde dezbateri în școli cu participarea unor colaboratori – invitați speciali, Concursuri: de fotografie, de desene și de eseuri, dar și excursii la principalele obiective culturale din Dobrogea.

Lactatele şi produsele de panificaţie vor fi analizate de Asociaţia Consumatorilor.
După ce a anunţat că 40% din semipreparatele din carne vândute în România sunt neconforme, Asociaţia Consumatorilor – Infocons va supune analizelor de laborator şi produsele lactate şi de panificaţie.
Este pentru prima dată, în ultimii 27 de ani, când se va face o astfel de evaluare, pe o gamă atât de largă de produse.
Preşedintele Infocons, Sorin Mierlea, a explicat că deşi a transmis rezultatele către ANSVSA, Ministerul Agriculturii şi ANPC nu a primit nici un răspuns oficial.

RADET Constanța începe de astăzi probele la instalațiile de încălzire.
Regia roagă consumatorii să își ia măsurile necesare pentru a preveni eventualele inundații în apartamente, mai ales acolo unde s-au executat lucrări pe timpul verii.
Totodată, Parlamentul pregăteşte interzicerea debranşării de la sistemul centralizat de încălzire.
Pentru a se evita pierderile provocate de debranşările masive de la sistemul centralizat, primăriile au propus introducerea unor zone unitare de încălzire, în care, practic, oamenilor le va fi interzis să se debranşeze.

Ministerul Educației a finalizat procedura de încărcare pe platforma manuale.edu.ro a versiunilor electronice aferente manualelor școlare pentru 11 materii de clasa a V-a.
Titlurile publicate vizează următoarele discipline: Matematică, Limba și literatura română, Limba engleză, Limba franceză, Limba germană, Biologie, Educație socială, Geografie, Educație plastică, Educație muzicală, Consiliere și dezvoltare personală.
În această săptămână, cadrele didactice își vor exprima opțiunile pentru aceste manuale, urmând ca pe baza acestora Ministerul Educației să încheie contracte cu editurile furnizoare.

Sistemul de educaţie din România nu este pregătit să evite şi să gestioneze situaţiile de bullying.
Așa atrag atenţia profesorii din cadrul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ.
Potrivit unui studiu al Organizaţiei „Salvaţi Copiii”, în şcolile româneşti trei din 10 copii sunt excluşi din grupul de colegi, ameninţaţi cu bătaia sau lovirea de către colegi, iar unul din patru copii a fost umilit în faţa colegilor.
Preşedintele FSLI, Simion Hăncescu, spune că, în acest moment, în şcolile din România, sunt doar 1.900 de consilieri, adică unul pentru 800 de elevi.
El afirmă că ar trebui ca un consilier şcolar să se ocupe de cel mult 400 de elevi.

Turbulențele din timpul zborurilor se vor înmulți în următoarele decenii.
Zborurile comerciale se vor confrunta cu de trei ori mai multe turbulențe în următoarele decenii, din cauza încălzirii globale, potrivit concluziilor unui studiu recent efectuat în Marea Britanie.
Pe unele rute populare, cum ar fi zborurile transatlantice, cazurile de turbulențe se vor înmulți cu 180%, în timp ce în Europa rata de înmulțire a unor astfel de evenimente va crește cu 160%.
Echipa de cercetători a făcut apel la îmbunătățirea sistemelor de prognoză care ar permite personalului de la bordul aeronavelor să îi avertizeze din timp pe pasageri să își ocupe locurile și să își lege centurile.

Mai multe categorii de bugetari ar putea rămâne fără pensiile speciale.
Potrivit unui document înaintat la Senat spre dezbatere, ar putea rămâne fără pensii speciale personalul aeronautic care beneficiază acum de pensii de serviciu, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parlamentarii.
De asemenea, pensiile de serviciu ale judecătorilor și procurorilor nu vor putea fi mai mari decât salariul de bază brut lunar din ultima lună de activitate înainte de pensionare.
184.000 de persoane beneficiază de pensii de serviciu instituite prin legi speciale, iar bugetul total pentru aceste pensii speciale este de 6.6 miliarde de lei în 2017.

Știri 6 octombrie 2017

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sfinți biserica Sf. Cuv. Ioan Iacob Hozevitul din incinta Grup Social Ceres, în localitatea Mihail Kogălniceanu.
Slujba de sfințire mare a lăcașului de cult va avea loc duminică, de la ora 7.30, cu prilejul încheierii lucrărilor, urmată de Sf. Liturghie.
Piatra de temelie a bisericii a fost pusă pe 26 februarie 2012, iar pictura este în stil fresco.
Credincioșii se vor putea închina icoanei Maicii Domnului Odighitria adusă de la biserica Sf. Nectarie din Constanța, care va rămâne spre închinare până marți.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales ieri prin vot secret ca Episcop al Hușilor, pe Preasfințitul Părinte Ignatie Mureșeanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei.
Pe ordinea de zi a ședinței de lucru a Sfântului Sinod s-au aflat: trecerea în rândul sfinților a Mitropolitului Iosif Naniescu și a mireanului Gheorghe Lazăr, dar și înscrierea în calendarul Bisericii noastre a Sfântului Neofit Zăvorâtul din Biserica Ciprului.
De asemenea au fost aprobate textul Acatistului Sfinților Mucenici Donat, Romul, Silvan și Venust și organizarea concursului național cu tema „Unirea: libertate și unitate” în cadrul manifestărilor dedicate Anului omagial al unității de credință și de neam și al Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918.
Sf. Sinod a aprobat, totodată, propunerea Înaltpreasfințitului Iosif, Arhiepiscopul ortodox român al Europei Occidentale și Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, de înființare a unui post de episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale, dar și a unui post de arhiereu-vicar la Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, la
solicitarea Preasfințitului Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei.

ANM a emis o avertizare cod portocaliu de ploi abundente și vânt puternic pentru mai multe județe printre care și Constanța.
Aceasta va intra în vigoare mâine dimineață, la ora 9 și este valabilă până duminică la ora 15.
Astfel, în județele Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Buzău, Prahova, Ilfov și Municipiul București, Constanța, Tulcea, Galați și Vrancea ploile vor fi temporar abundente și se vor cumula cantități de apă importante, în general între 40 și 60 l/mp, iar pe arii restrânse peste 80…90 l/mp.
Vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăși local 60 km/h, iar începând din după-amiaza zilei de mâine în Dobrogea vântul va sufla cu putere, cu peste 80…90 km/h.

Guvernul a înfiinţat Ro-Alert, un sistem ce anunţă cetăţenii care se află într-o zonă de pericol, în timp real, prin mesaje pe telefoanele mobile.
Acesta va fi implementat pe teritoriul României în scopul prevenirii pierderii de vieți omenești ca urmare a fenomenelor meteorologice și hidrologice periculoase.
Sisteme similare și-au dovedit eficiența în SUA, Olanda, Lituania, Franța, Germania și Belgia.

În municipiul Constanţa a fost introdus un nou sistem de taxare a parcării: plata prin SMS.
Noua metodă se aplică doar în zona centrală, pe bulevardul Tomis între bulevardul Mamaia şi strada Ştefan cel Mare şi în parcarea de la Sala Sporturilor.
Tarifele de parcare au fost majorate cu aproximativ 20%, dar noul sistem permite achitarea unor abonamente în valoare 90 de lei/săptămână sau 225 de lei/lună.

Pungile de transport din plastic subţire și foarte subţire cu mâner vor fi interzise pe piață, de la 1 iulie 2018.
Așa prevede un proiect de lege aprobat ieri de Guvern.
Potrivit Guvernului, în România, nivelul actual al consumului de pungi de transport din plastic creează cantități ridicate de deşeuri, care conduc la poluarea mediului si agravează problema deşeurilor abandonate inclusiv în corpurile de apă, ameninţând biodiversitatea ecosistemelor acvatice.

Parlamentul European a aprobat un text prin se înfiinţează Parchetul European.
Instituţia va urmări fraudele cu fonduri structurale europene și va avea competențe în depistarea fraudelor transfrontaliere cu TVA, pentru sume mai mari de 10 milioane de euro.
20 de țări membre printre care şi România vor coopera în cadrul noii instanţe independente antifraudă.
Proiectul nu prevede înființarea de tribunale penale europene: când magistrații își vor încheia investigațiile, ei vor trebui să-i trimită pe suspecți în fața instanţelor naționale.
În Europa, cel puțin 50 miliarde de euro sunt fraudate, anual, din taxa pe valoarea adăugată.

Familiile din România cheltuiesc lunar aproximativ 150 de lei pentru alimentele cu care îşi trimit copiii la şcoală sau la grădiniţă.
În alte ţări europene investiţiile lunare de pe acest segment sunt cu până la 5-6 ori mai mari, conform unui studiu realizat de o companie alimentară.
În viziunea realizatorilor studiului, părinţii ar trebui să evite să le cumpere copiilor snack-uri sau dulciuri procesate care conţin coloranţi, conservanţi, sulfiţi, amplificatori de gust, să aleagă alimente bogate în fibre şi proteine.

Bisericile maramureşene aflate în patrimoniul UNESCO, dar şi alte biserici din lemn sau piatră considerate valoare de patrimoniu naţional vor fi promovate în spaţiul public pe site-ul www.bisericimaramures.eu.
Anunțul a fost făcut de preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea.
Lansarea site-ului face parte din proiectul „Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord”, având scopul punerii în valoare a bisericilor de lemn din Bârsana, Bogdan Vodă, Botiza, Budeşti, Călineşti, Copalnic-Mănăştur, Deseşti, Ocna Şugatag, Poienile Izei, Remetea Chioarului, Rozavlea și Săcălăşeni.

Proiectul școlar „România în sărbătoare” va debuta luni, 9 octombrie.
Evenimentul va începe la orele 16.00, la Liceul Teoretic „Traian” și este organizat de către Arhiepiscopia Tomisului, Inspectoratul Școlar Județean Constanța, Asociația Națională „Cultul Eroilor Regina Maria”, filiala Constanța, și Asociația „Casa Mării Negre”.
Proiectul este pus sub egida împlinirii, în 2018, a 140 de ani de la recunoașterea independenței de stat a României față de Imperiul Otoman și revenirea Dobrogei la Patria Mamă, dar și a centenarului Marii Uniri.
El se va desfășura în școli și licee din județul Constanța, pe parcursul anului școlar 2017-2018, în două etape.
Astfel, în primul semestru vor avea loc activități închinate împlinirii a 140 de ani de la revenirea Dobrogei la Patria Mamă în urma Războiului de Independență, iar în al doilea semestru se vor desfășura activități dedicate împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire.
Activitățile din primul semestru vor cuprinde dezbateri în școli cu participarea unor colaboratori – invitați speciali, Concursuri: de fotografie, de desene și de eseuri, dar și excursii la principalele obiective culturale din Dobrogea.

Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Dionisie Exiguul” din Constanța a marcat Ziua Mondială a Educației prin activități din cadrul educației religioase.
Astfel, marile personalități ale Bisericii Ortodoxe Române care, în pofida regimului totalitar comunist, au reușit să promoveze valorile credinței ortodoxe au fost evocate în cadrul unei dezbateri.
De asemenea, spectacolul intitulat „Dreptul la educație”, a cuprins momente de recitare pregătite de elevii seminariști din cadrul Cercului Teatral-Artistic, coordonat de prof. dr. Carmen Ciornea, respectiv piese pregătite de grupul psaltic al Seminarului, sub îndrumarea prof. Marian Bostan, dar și de corul de muzică liniară, instruit de pr. prof. Adrian Clinciu.
Scopul concursului „Educație și educatori”, derulat sub îndrumarea prof. Doina Girel, a fost acela de a prezenta aspecte semnificative ale dreptului la educație și de a evidenția importanța educației pentru viitorul lor.
În încheiere, Directorul Seminarului, pr. prof. dr. Ilie Petre, a arătat că „în dezvoltarea unei educații autentice pentru viață este esențial dialogul între Biserică, Familie și Școală.”

Știri 5 octombrie 2017

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sfinți biserica Sf. Cuv. Ioan Iacob Hozevitul din incinta Grup Social Ceres, în localitatea Mihail Kogălniceanu.
Slujba de sfințire mare a lăcașului de cult va avea loc duminică, de la ora 7.30, cu prilejul încheierii lucrărilor, urmată de Sf. Liturghie.
Piatra de temelie a bisericii a fost pusă pe 26 februarie 2012, iar pictura este în stil fresco.

Unitățile de învățământ din țară desfășoară programul educaţional de protecţie a mediului „Patrula de Reciclare”.
La ediţia din acest an, din fiecare judeţ se pot înscrie până pe 20 octombrie, cel mult 20 de unităţi de învăţământ: 10 ca patrule şcolare, iar alte 10 ca suporteri.
În cadrul programului, elevii şi profesorii lor vor desfăşura activităţi de promovare a colectării selective a deşeurilor electrice în comunităţile lor, cu scopul de a reduce poluarea şi pentru a proteja mediul.
În premieră, la această ediţie, vor fi acordate premii.
Înscrierile în program se pot face pe pagina de internet www.patruladereciclare.ro.

Astăzi este Ziua Mondială a Educaţiei.
Aceasta este celebrată anual din anul 1994, în întreaga lume, pentru a aminti de importanţa rolului educaţiei.
Conform UNESCO, Ziua Mondială a Educaţiei este o ocazie de a respecta şi aprecia contribuţia pe care dascălii de pretutindeni o aduc educaţiei generaţiilor viitoare.
Cu acest prilej, Ministerul Educaţiei a decis ca astăzi cursurile să fie suspendate.
Potrivit unui ordin al ministrului, unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare decid cum vor marca această zi, conform planificărilor de la nivelul fiecărei şcoli.

Astăzi se împlinesc 24 de ani de la mutarea către Domnul a părintelui profesor Dumitru Stăniloae.
Acesta s-a născut la data de 16 noiembrie 1903 în localitatea Vlădeni din judeţul Braşov.
A urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Cernăuţi şi a fost profesor de dogmatica la Sibiu si Bucureşti.
În anul 1932 a fost hirotonit preot şi apoi hirotesit iconom-stavrofor în anul 1940.
Între anii 1958-1963, a făcut închisoare politică din cauza convingerilor sale religioase.
Timp de peste şase decenii, părintele Stăniloae a desfăşurat o bogată activitate ştiinţifică, mai ales în domeniul Dogmaticii unde a publicat lucrări în volum, studii în reviste şi traduceri.
Supranumit şi “teologul dragostei creştine”, părintele Stăniloae s-a mutat către Domnul pe 5 octombrie 1993, la vârsta de 90 de ani.

Primăria Constanţa ia măsuri împotriva celor care parchează neregulamentar.
Confort Urban se va ocupa de ridicarea maşinilor, după ce va fi votat un proiect de hotărâre în acest sens.
De asemenea, Confort Urban a introdus un nou sistem de plată prin SMS, pentru parcarea în Constanţa şi în Staţiunea Mamaia.
Mesajul se trimite la numărul 7420 și trebuie să conțină un cod în funcție de numărul de ore de staționare și numărul de înmatriculare ai mașinii.
Deocamdată, sistemul de plată se aplică în două zone din Constanţa, dar se dorește extinderea lui.

Federația Sindicală Ambulanța declanşează astăzi un protest național, pe o perioadă nedeterminată.
Protestul va consta în afișarea pe toate ambulanțele operative a inscripției „PROTEST NAȚIONAL”.
În paralel, se va desfășura procesul de strângere de semnături, până pe 11 octombrie, dată la care vor fi pichetate Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Ministerul Sănătății și Ministerul Finanțelor Publice.
Activitatea în serviciile de ambulanță nu va fi întreruptă până la noi hotărâri.
Sindicaliştii cer stoparea diminuării veniturilor lunare a personalului din sistemul sanitar, respectiv din serviciile de ambulanţă, începând cu 1 ianuarie 2018.
De asemenea, reprezentanţii Federaţiei Ambulanţa cer renunţarea la măsura de transfer a taxelor sociale de la angajator la angajat.

Peste 40 de mii de femei gravide nasc fără să vină la medic în timpul sarcinii.
Statisticile arată că peste 20 la sută din totalul celor aproape 190 de mii de nașteri au fost neinvestigate, iar 11 la sută dintre femeile care au adus pe lume un bebeluș anul trecut erau minore.
Cu o sarcină dusă fără ajutorul medicului, apar complicațiile, principala cauză de deces în rândul gravidelor.
ONG-urile desfășoară în zonele defavorizate proiecte prin care mamele primesc ajutor, inclusiv bani, acces la informație și sprijin medical.
Un astfel de proiect se desfășoară în rândul a peste 150 de mii de femei din zone defavorizate ale județelor Dolj, Vaslui și Vâlcea.

Excesul de greutate a fost asociat cu aproape 40% dintre cazurile de cancer din Statele Unite.
Un studiu arată că obezitatea crește probabilitatea de apariție a treisprezece tipuri de cancer, printre care se numără cel esofagian, tiroidian, de stomac, de ficat, de pancreas, ovarian și de colon.
Diagnosticele de tumori asociate cu excesul de greutate sunt în continuă creștere în Statele Unite, în timp ce numărul total al cazurilor noi de cancer este în scădere din anii ’90.
Aproximativ două treimi din cele 630.000 de tipuri de cancer asociate problemelor de greutate detectate în 2014 au apărut la persoane având vârsta cuprinsă între 50 și 74 de ani.
Femeile sunt cele mai afectate — 55% dintre cazurile de cancer diagnosticate la acestea au fost asociate excesului de greutate, comparativ cu 24% la bărbați.
Potrivit celor mai recente statistici, 33% dintre locuitorii din Statele Unite sunt supraponderali, iar 38% sunt obezi.

Un proiect social va reduce abandonul școlar în orașul Techirghiol.
Administrația publică a orașului a demarat un proiect pentru familiile cu venituri reduse intitulat O șansă la educație. O șansă la o viață mai bună.
Acesta este derulat de primăria orașului Techirghiol în parteneriat cu Liceul Emil Racoviță, Parohia Sf. Ilie și Fundația Breath România.
Prin intermediul proiectului se va oferi o masă caldă copiilor nevoiași de la clasa pregătitoare și până la clasa a 8-a.