Știri 18 august 2017

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia mâine, de la ora 8, Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
Duminică, Ierarhul nostru va sfinți biserica mică cu hramurile „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil și Sf. Ioan Rusu” a Mănăstirii Strunga, de la ora 7.45, apoi va oficia Sf. Liturghie.
Slujba de sfințire are loc după realizarea unor lucrări de reparații la vechiul locaș de cult.
Mănăstirea este ridicată în jurul vechii biserici a satului Strunga și datează de la începutul secolului al XIX-a.

ANM a emis o informare meteorologică de caniculă și disconfort termic pentru toată țara.
Aceasta este valabilă astăzi și mâine.
Astfel, vremea va fi călduroasă în toate regiunile, local caniculară astăzi, în regiunile sudice și sud-vestice, iar mâine, în toate zonele de câmpie și de podiș.
Se vor înregistra temperaturi maxime de 34…36 de grade, iar în sudul Olteniei și sud-vestul Munteniei, izolat chiar 37 de grade. Indicele temperatură-umezeală local va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unități în special în Câmpia Română și în Câmpia de Vest.
În cursul zilei de duminică, în sudul, centrul și estul ţării vremea se va menţine călduroasă, pe arii restrânse caniculară, cu temperaturi maxime de 34…35 de grade.
În regiunile vestice instabilitatea atmosferică se va accentua treptat, iar temperatura va fi în scădere.

Peste 10% din școlile din țară nu au autorizație de securitate la incendiu.
Reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență spun că, pentru eliberarea autorizaţiei de securitate la incendiu nu se percep taxe, însă autorităţile locale invocă lipsa de fonduri pentru cumpărarea echipamentelor necesare dotării şcolilor.
Inspectoratul reaminteşte faptul că există obligaţia obţinerii acestui document până pe 30 septembrie.
După această dată, cei care nu vor avea autorizaţia vor primi amenzi cuprinse, între 20 şi 50 de mii de lei.

Peste 100 de noi locuri de muncă se vor crea prin programul Start-up Nation.
Ministerul pentru Mediul de Afaceri a semnat 20 de acorduri de finanțare pentru programul Start-up Nation, cu o sumă totală de aproape 4 milioane de lei.
În cadrul acestor acorduri se vor crea 155 de noi locuri de muncă, a declarat ministrul de resort, Ilan Laufer.
Printre beneficiari se numără companii din domeniile panificație, încălțăminte, firme de software, precum și companii ce fabrică mobilă pentru birouri și magazine.

Părinții pot beneficia de concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav cronic.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împreună cu Ministerul Sănătății au convenit asupra unor schimbări în cadrul legal al sistemului de sănătate, mai ales cu scopul debirocratizării.
În acest context, reprezentanții CNAS anunță că s-a decis creşterea limitei de vârstă, de la 7 la 16 ani, a copilului bolnav pentru care unul dintre părinţi poate beneficia de concediu medical.
Oficialii Casei Naționale de Sănătate anunță că urmează să se stabilească lista cu afecţiunile cronice depistate la copiii cu vârsta de până la 16 ani, situație în care unul dintre părinți are dreptul la concediu.

Ministerul Sănătății a finalizat procesul de achiziție a vaccinului pneumococic.
Campania de vaccinare va începe luna viitoare, iar dozele de vaccin achiziționate acoperă necesarul pentru campania de imunizare din acest an, precum și pentru primele luni din 2018.
Ministerul Sănătății precizează că bolile pneumocice pot provoca în rândul copiilor afecțiuni grave sau chiar decese.
Conform datelor oficiale, țara noastră înregistrează cea mai ridicată rată de mortalitate infantilă dintre statele membre ale Uniunii Europene, iar pneumonia constituie principala cauză de deces la copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.

Episcopia Spaniei şi Portugaliei îşi exprimă compasiunea şi solidaritatea faţă de poporul spaniol greu încercat în urma atacului terorist care a avut loc ieri în Barcelona.
În urma acestuia, 13 persoane şi-au pierdut viaţa şi aproximativ 100 au fost rănite.
Prin intermediul unui mesaj adresat cu acest prilej, PS Timotei îndeamnă pe românii din Spania care au această posibilitate, să meargă în spitalele din Barcelona și să doneze sânge, răspunzând astfel unui apel al autorităților medicale locale.
De asemenea, Ierarhul face un apel către toți preoții și credincioșii din Spania să pomenească la slujbe și în rugăciune pe cei ce sunt victime nevinovate ale acestui atac terorist.

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța și Primăria Oraşului Medgidia organizează mâine o acţiune de donare de sânge.
Aceasta se va desfășura între orele 08.30- 13.30, la Spitalul Municipal Medgidia.
Sunt aşteptate toate persoanele sănătoase din localitatea Medgidia și localităţile învecinate care doresc să îi ajute pe pacienţii care au nevoie de tratament transfuzional.

Persoanele care au avut un comportament agresiv sau antisocial în școală sunt predispuse la șomaj sau sărăcie la vârsta adultă.
În urma unui studiu, oamenii de știință americani au ajuns la concluzia că un astfel de comportament antisocial este un puternic indicator, alături de abilitățile cognitive scăzute, pentru problemele pe care unele persoane le au în a fi integrate în câmpul muncii până la vârsta de 50 de ani.
Ei spun că există o puternică tendință antisocială care începe cu un tip de lipsă de control care mai târziu se manifestă prin delincvență și comportament antisocial.
În timp ce unii oameni se maturizează, alții continuă să ducă o viață tumultoasă, au probleme cu alcoolul, sunt violenți sau divorțează.

Știri 17 august 2017

Statul Texas interzice finanțarea din bani publici a avorturilor.
Guvernatorul Greg Abbott a semnat legislația care asigură faptul că niciun texan nu este obligat vreodată să plătească pentru o procedură prin care se termină viața unui copil nenăscut.
Acest proiect de lege interzice furnizorilor de asigurări din Texas să-i forțeze pe deținătorii de polițe pentru a subvenționa avorturile.
Noul proiect de lege include o scutire doar pentru o urgență medicală și doar pentru a salva viața mamei.

Turiştii vor fi despăgubiţi în cazul falimentului agenţiei de turism.
Proiectul de ordonanţă în acest sens a fost pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Turismului.
În cazul în care în contractul privind comercializarea pachetului de servicii turistice este inclus şi transportul de pasageri, agenția de turism asigură şi garanţii pentru repatriere.
Suma asigurată şi modalitatea de organizare şi funcţionare a sistemelor de garantare vor fi stabilite prin ordin de ministru şi norme ale Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Ministerul Afacerilor Europene a lansat un Telverde pentru soluționarea problemelor legate de drepturile europene.
Ministrul Victor Negrescu a declarat că scopul acestuia este de a soluţiona în regim de urgenţă problemele generate de aplicarea necorespunzătoare a legislaţiei europene privind piaţa internă.
Potrivit MAE, numărul 0800 672 507 poate fi apelat, gratuit, din orice reţea de telefonie fixă sau mobilă, de luni până vineri, în intervalul orar 9,00 – 16,00.

Firmele mici şi mijlocii pot primi finanţare nerambursabilă.
Acestea se pot înscrie în programul Comerţ 2017, prin care pot obţine fonduri nerambursabile de la bugetul de stat, în valoare de cel mult 250 de mii de lei.
Aplicaţiile pot fi făcute online, până pe 29 august, pe site-ul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, unde se pot depune planurile de investiţii şi celelalte documente necesare.
Firmele câştigătoare vor primi ajutorul nerambursabil de la stat numai după ce antreprenorul efectuează cheltuielile din resursele proprii.

Un loc de muncă nesatisfăcător este mai nociv pentru sănătate decât șomajul.
Un studiu a descoperit că persoanele angajate în posturi prost plătite sau cu un nivel foarte ridicat de stres pot suferi mai mult decât cele care nu ocupă niciun loc de muncă.
Scopul studiului a fost acela de a analiza modul în care schimbarea serviciului poate afecta sănătatea și nivelul de stres.
Studiul a demonstrat că efectuarea oricărei activități profesionale nu a fost asociată cu o îmbunătățire a stării de sănătate fizică, în comparație cu persoanele șomere.

Vânzările de autovehicule ecologice s-a triplat în România.
În primele șapte luni ale anului, s-au vândut 1.237 de astfel de mașini, potrivit Asociației Producătorilor și Importatorilor de Autoturisme.
Conform statisticii, în perioada ianuarie — iulie 2017, comparativ cu primele șapte luni din anul anterior, ponderea autoturismelor “eco” în totalul vânzărilor a fost de 1,8% pe plan local, iar comercializarea de mașini electrice s-a majorat cu circa 180%, în timp ce în cazul celor hibride s-a consemnat de peste 215%.
În prezent, se derulează o nouă ediție a Programului ‘Rabla Plus’, destinat achiziționării de mașini prietenoase cu mediul. Prin intermediul programului, valoarea ecotichetului acordat celor care vor să-și achiziționeze un autovehicul nou 100% electric este, în acest an, de 10.000 de euro, iar pentru cele hibrid plug-in de 4.500 euro.

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța și Primăria Oraşului Medgidia si Spitalul Municipal Medgidia organizează sâmbătă o acţiune de donare de sânge.
Aceasta se va desfășura între orele 08.30- 13.30.
Sunt aşteptate toate persoanele sănătoase din localitatea Medgidia și localităţile învecinate care doresc să îi ajute pe pacienţii care au nevoie de tratament transfuzional.

Angajații Fiscului nu mai vor să lucreze sâmbăta și duminica.
Aceasta este o modalitate de a protesta față de mai multe măsuri ale Guvernului.
Ei sunt nemulțumiți că nu li se plătesc orele suplimentare, că au pierdut 20% din sporul de stres și, după aplicarea Legii Salarizării, nu au fost reîncadrați în funcții de stat.
Potrivit sindicatelor, în luna septembrie urmează și alte forme de protest.

Primăria Constanța vrea să introducă plata parcării prin SMS, iar cei care vor parca neregulamentar vor rămâne fără mașină.
Societatea Confort Urban se va ocupa de ridicarea autovehiculelor parcate neregulamentar pe domeniul public al municipiului Constanţa, după ce va fi votat un proiect de hotărâre în acest sens.
Reprezentanții instituției au declarat că propunerea legislativă va cuprinde prevederi despre costurile pe care trebuie să le achite proprietarul pentru a-şi recupera maşina.
Directorul Confort Urban, Florian Andrei, a declarat că va fi achiziționată pentru început o mașină cu care vor fi tractate autovehiculele și au demarat procedurile pentru găsirea unui teren unde acestea vor fi ţinute.

40 la sută dintre șomerii români se gândesc să plece din țară.
Potrivit datelor unui studiu realizat la începutul anului, 34% dintre români care au răspuns la întrebări nu sunt optimişti în privinţa găsirii unui loc de muncă în acest an.
De asemenea, aproape 39% dintre aceştia iau în calcul relocarea într-un alt oraş pentru a găsi un job, iar 40% se gândesc chiar la părăsirea ţării pentru a-şi căuta un loc de muncă.
În ceea ce priveşte românii angajaţi, o treime din aceştia ar fi dispuşi să se mute în alt oraş pentru un post mai bun, în timp ce peste jumătate dintre ei vor să rămână la actualul loc de muncă.

Știri 16 august 2017

Biserica Ortodoxă Română cinsteşte astăzi pe Sfinţii Martiri Brâncoveni.
Aceştia sunt Voievodul Constantin Brâncoveanu cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache.
Voievodul este ctitorul mai multor lăcaşe de cult, şcoli, biblioteci şi mânăstiri din Ţara Românească, Transilvania şi de la Locurile Sfinte.
În anul 1714, în Săptămâna Patimilor, sultanul Ahmet al 3-lea a trimis ostaşi pentru a aduce la Constantinopol pe domnitor şi fii săi, unde au fost întemniţaţi şi chinuiţi timp de patru luni.
La 15 august 1714, la Praznicul Adormirii Maicii Domnului, când voievodul împlinea 60 de ani, a fost martirizat, împreună cu copiii săi şi un sfetnic.
După moarte, trupurile au fost aruncate în mare, de unde au fost recuperate de creştini şi îngropate în insula Halchi.
În anul 1720, doamna Maria, soţia voievodului, a adus în ţară trupul acestuia şi l-a îngropat în Biserica Sfântul Gheorghe-Nou din Bucureşti, unde se află şi astăzi.
Sfântul Sinod a canonizat pe cei şase martiri brâncoveni în anul 1992.

Tot astăzi, Biserica noastră cinsteşte şi pe Sfântul Cuvios Iosif de la Văratec.
Acesta s-a născut în jurul anului 1750, în satul Valea Jidanului din Transilvania.
A intrat în monahism încă din tinereţe, la Mănăstirea Dragomirna, ca ucenic al Cuviosului Paisie Velicicovschi.
În anul 1779 Sfântul Iosif era duhovnicul schiturilor Pocrov, Gura Carpenului şi Durău, iar după o vreme, a devenit sihastru în Munţii Neamţului.
După anul 1785, Cuviosul Iosif a fost rânduit să pună bazele Mănăstirii Văratec, unde a ctitorit două biserici, cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, una din lemn şi alta din zid.
Pentru viaţa sa sfântă, Dumnezeu l-a înzestrat pe alesul Său cu darul facerii de minuni şi al izgonirii duhurilor necurate.
Cuviosul părinte Iosif a trecut la cele veşnice la 28 decembrie 1828, şi a fost înmormântat la Mănăstirea Văratec.
Sfântul Sinod l-a trecut în rândul sfinţilor în anul 2008.

Un sistem electronic de înregistrare a turiștilor va înlocui completarea fișelor la hotel.
Ministrul Turismului, Mircea Dobre susţine că implementarea acestui sistem va duce la scăderea evaziunii.
El a mai spus că nu are o cifră care să reprezinte o estimare a evaziunii în turism.
Ministrul consideră că locurile de cazare din România sunt mult mai multe decât cele autorizate de Ministerul Turismului.

Vremea se va încălzi treptat în perioada următoare.
Astfel, temperaturile vor ajunge până la 34 de grade sâmbătă, 19 august, în Banat, Muntenia și Oltenia.
Așa relevă prognoza ANM, valabilă pentru perioada 14-28 august 2017.
În Crișana, valorile termice diurne vor atinge în medie, 33 de grade, iar în Transilvania temperaturile maxime vor atinge în medie 32 de grade.
În Dobrogea, în cele două săptămâni de prognoză media maximelor se va situa între 28 și 30 de grade.

Poliţia Rutieră acţionează cu 340 de aparate radar pentru depistarea celor care conduc cu viteză neregulamentară.
Circulaţia pe A2 este supravegheată de un elicopter din cadrul Inspectoratului General al Aviaţiei Române.
DN 1 este aglomerat, astfel că poliţiştii acţionează pentru siguranţa cetăţenilor şi fluenţa traficului rutier.
În această minivacanţă, cele mai multe sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, dar au fost şi aproximativ 300 de sancţiuni pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

România a preluat până în prezent 700 de solicitanţi de azil, pe baza cotelor obligatorii privind refugiaţii.
Acest număr este mult mai mic faţă de cel planificat iniţial. Oficiul Român pentru Imigrări ar fi trebuit să găzduiască pe teritoriul ţării peste 4 mii de migranţi sosiţi în Italia sau Grecia. Conform Oficiului, persoanele care solicită protecţie au îndeplinit condiţiile relocării într-o măsură mult mai mică faţă de estimările Uniunii Europene.

Primele şase luni din acest an au fost cele mai călduroase din 1880, de când se fac măsurători.
Așa susțin meteorologii americani, iar specialiștii români vorbesc despre recorduri de temperatură la noi în ţară.
2016 a fost cel mai călduros, dar acest an este primul în care au fost două coduri roşii de caniculă.
Schimbările climatice afectează grav plantele, în sensul că unele nu se pot adapta, astfel că soluţia de moment este importul de seminţe modificate genetic.
Experții spun că zona de sud-est a României este în plin proces de deşertificare, care se extinde din cauza lipsei irigării.

Ministerul Agriculturii și-a dat acordul pentru un proiect de lege care prevede scoaterea hipermarket-urilor în afara orașelor mari.
Acesta prevede pentru supermarket-uri o distanță de cel puțin 1 kilometru față de o piață, iar pentru hipermarket-uri scoaterea în afara orașelor mari.
Pentru hipermarketuri, propunerea este să poată fi amplasate în zonele cu densitate comercială redusă, după criterii geografice specifice.

Accesul pe la Poarta 1 va fi închis până anul viitor.
Pentru începerea lucrărilor de modernizare, de mâine, traficul auto va fi deviat pe la Poarta 1 bis, precum și pe la toate celelalte porți de acces, iar traficul pietonal va fi permis pe la porțile 2 și 3.
Termenul estimat de finalizare a lucrărilor este mijlocul lunii mai 2018.
Lucrările de modernizare și sistematizare vor reconfigura zona de intrare în port, vizând fluidizarea circulației rutiere și pietonale.
După implementarea proiectului se va realiza un tranzit mai rapid al zonei de acces port – oraș, care va veni în sprijinul lucrătorilor portuari.