Realizatori: Pr. Mircea-Cristian Pricop şi Prof. Mihail Chircor.
YOUTUBE
Local – Așteptați câteva momente până se încarcă (funcție de viteza conexiunii la internet).
YOUTUBE
Local – Așteptați câteva momente până se încarcă (funcție de viteza conexiunii la internet).
Constănţenii au salarii mai mici decât media pe ţară.
În Constanţa, salariul mediu net a fost în luna iulie, de 2.122 de lei, faţă de Cluj şi Sibiu, unde este mai mare cu peste 600, respectiv 300 de lei.
Explicaţia ţine de oferta de job-uri de pe litoral, dar şi de lipsa de investiţii strategice, care să genereze locuri de muncă, spune, potrivit patronatului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Constanţa.
Majoritatea forţei de muncă din Constanţa este absorbită, vara, în sectorul turismului, unde mulţi patroni îşi plătesc salariaţii la negru, ne-au declarat surse din acest domeniu.
Constănțenii care au nevoie de pașaport se pot programa online.
Aplicația poate fi găsită pe ePasapoarte.ro, însă link-uri către aceasta sunt disponibile și pe site-ul Prefecturii Constanța.
Șeful Serviciului de Pașapoarte, Adrian Manea, a declarat că județul Constanța a devenit al zecelea din țară care implementează utilizarea acestei aplicații.
Utilizatorii care accesează aplicația vor primi o confirmare pe adresa de e-mail, iar programările se pot face de pe o zi pe alta, însă numai de luni până vineri și în afara sărbătorilor legale.
De asemenea, va exista un ghișeu separat pentru cei care au programare online.
Ministerul Finanţelor nu intenționează să impoziteze bacşişul primit de ospătari şi barmani.
Dezminţirea vine după ce mai multe site-uri au publicat informaţia că guvernul va impozita aceste sume.
Săptămâna trecută, o serie de operatori economici şi-au exprimat dorinţa revenirii la reglementări privind evidenţa contabilă.
În legătură cu impozitarea bacşişului, regimul fiscal al acestor sume primite la nivelul persoanelor fizice este deja reglementat, fiind considerate venituri din alte surse.
Sistemul de avertizare rapidă – RoAlert – va fi disponibil de la începutul anului viitor.
Secretarul de stat în Ministerul de Interne, Raed Arafat, a explicat că sistemul va trimite avertismente, inclusiv sms-uri, prin intermediul tuturor operatorilor de telefonie.
Vor exista însă şi alte modalităţi de prevenire, de exemplu în zonele unde nu există semnal pentru telefonul mobil.
Raed Arafat a mai spus că decizia privind introducerea RoAlert vine pe fondul înmulţirii fenomenelor meteo extreme faţă de care timpul de reacţie trebuie să fie foarte scurt.
Potrivit agenției de presă Rador, noul sistem de alertare a populaţiei a fost aprobat de guvern prin ordonanţă de urgenţă, iar fondurile alocate sunt de 30 de milioane de lei.
Inspectorii OPC au descoperit la Constanţa o reţea de falşi producători agricoli.
Din 20 de comercianţi verificaţi, niciunul nu a putut demonstra că legumele puse la vânzare provin de pe terenurile proprii.
Inspectorii OPC au descoperit că cei mai mulţi dintre comercianți nu deţin grădini ori sere, iar marfa este cumpărată la negru, fără niciun act de provenienţă.
Adevăraţii cultivatori susţin că vina o poartă primăriile care emit certificate de producător fără să verifice mai atent dacă solicitanţii deţin şi suprafeţe cultivate de teren.
Românii se află pe ultimele locuri în ceea ce privește igiena personală.
Numai în 2015, peste 5.000 de persoane s-au îmbolnăvit de Hepatita A, arată datele Institutului Național de Sănătate Publică.
Boala este cel mai des întâlnită la copiii între 5 și 9 ani.
Spălatul pe mâini previne apariția unor boli grave ca Hepatita A, cunoscută ca boala “mâinilor murdare”.
În România, o familie cheltuie în medie 14 lei pe lună pentru produsele de îngrijire personală.
De exemplu, pentru săpun, un român alocă doar 1 și 60 de bani pe lună.
Ministerul Mediului vrea să lanseze programul Rabla pentru biciclete.
Ministerul pregăteşte o serie de programe destinate reducerii poluării, printre care se află achiziţia de maşini electrice, iar din anul următor a bicicletelor electrice.
Declarațiile au fost făcute de ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu.
Şcolile din Constanţa vor fi supravegheate video.
De asemenea, orașul nostru va avea semafoare şi parcări inteligente, autobuze electrice, dar și camere de luat vederi pe bulevarde, de la un capăt la altul.
Așa a declarat primarul Decebal Făgădău după ultimele întâlniri cu Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Constanţa.
Autorităţile locale au aprobat planul de mobilitate urbană şi au apelat la specialişti atât de la Banca Europeană de Dezvoltare, cât şi de la Banca Mondială pentru asistenţă, elaborarea planurilor, prioritizarea proiectelor şi identificarea de finanţări.
Prima prioritate a Primăriei Constanţa este însă resistematizarea traficului din municipiu, una dintre cele mai aglomerate zone din ţară.
Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța și Primăria orașului Năvodari organizează sâmbătă o acţiune de donare de sânge.
Aceasta se va desfășura între orele 08.30- 13.30, la Centrul de Zi pentru Copii și Persoane în Vârstă.
Sunt aşteptate toate persoanele sănătoase din orașul Năvodari și localităţile învecinate care doresc să îi ajute pe pacienţii care au nevoie de tratament transfuzional.
YOUTUBE
Local – Așteptați câteva momente până se încarcă (funcție de viteza conexiunii la internet).
Vaccinarea antigripală pentru persoanele din grupele de risc va începe cel târziu în prima parte a lunii viitoare.
Anunţul a fost făcut de ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, în contextul în care datele Centrului de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile arată o creştere a cazurilor de infecţii respiratorii acute şi gripă faţă de sezonul trecut.
Totodată, a început să scadă numărul cazurilor de rujeolă în România.
În ultima săptămână au fost raportate 87 de cazuri noi, majoritatea în judeţele Braşov şi Cluj, faţă de 118 confirmate în săptămâna precedentă.
Poluarea atmosferică provoacă o jumătate de milion de decese pe an în Europa.
Semnalul de alarmă a fost lansat de Agenția Europeană de Mediu, în raportul anual dedicat calității aerului continentului nostru.
În Italia, poluarea a provocat în 2014 peste 79.000 de decese, aceasta fiind a doua țară din Europa (după Germania) în care se moare din cauza calității aerului.
România poate restricţiona vânzările de terenuri agricole.
Statele Uniunii Europene, inclusiv România, au primit de la Comisia Europeană dreptul de a restricţiona vânzările de terenuri agricole către investitori străini.
Cele mai recente statistici arată că firmele cu capital extern deţin 40% din suprafaţa arabilă a ţării noastre, adică aproximativ 5,3 milioane de hectare.
Specialiștii CE au publicat un ghid menit să ajute statele membre să-şi protejeze terenurile agricole de ameninţări, cum ar fi speculaţii excesive ale preţurilor şi concentrarea proprietăţii.
Medicii de familie ajută fumătorii să renunțe la viciu.
Timp de trei zile, medici de familie din toată țara au fost instruiți, de către un grup de experți internaționali, să vină în sprijinul pacienților care au acest viciu.
Din momentul în care o persoană renunță la fumat, în 48 de ore dispare nicotina din organism, își recapătă gustul, dar și mirosul, iar în 72 de ore respirația se îmbunătățește semnificativ.
Statisticile arată că, anual, 42 de mii de români mor din cauza fumatului, inclusiv tineri sub 25 de ani.
Poliția Română a derulat acțiuni pentru siguranța transporturilor aeriene, navale și feroviare.
Au fost efectuate 300 de controale în stații de cale ferată, precum și în 600 alte zone, respectiv în aerogări, rute feroviare și navale.
Activitățile au vizat prevenirea și combaterea criminalității și migrației ilegale, precum și diminuarea infracționalității economice.
Astfel, în urma verificărilor, au fost depistate cinci persoane date în urmărire națională și trei deţinători de substanţe halucinogene.
Au fost întocmite 35 de dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, lovire sau alte violențe, tâlhărie, înșelăciune, evaziune fiscală și distrugere.
Elevii de clasa a V-a vor avea manuale, în câteva zile.
Ministerul Educației și editurile vor semna, în cursul acestei săptămâni, contractele privind editarea și distribuirea în școli a manualelor școlare, în format tipărit, pentru 11 discipline de clasa a V-a.
Manualele pentru cele 11 discipline se adaugă celor 12 aprobate în lunile august și septembrie.
O biserică din Australia a fost vandalizată cu mesaje împotriva enoriașilor care vor vota pentru a permite sau nu căsătoria homosexuală.
Evenimentul s-a petrecut înainte de referendumul pe care Australia l-a stabilit în ceea ce privește dreptul homosexualilor de a se căsători, faptă ce în prezent este interzisă prin lege.
Majoritatea australienilor sunt în favoarea căsătoriei între persoane de același sex, însă un impas politic, care durează de aproape zece ani, a blocat orice pas înainte privind legalizarea mariajelor gay, așa cum a promis actualul șef al Guvernului în timpul campaniei electorale.
Profesorii români au cea mai slabă bază salarială din Europa.
Un profesor român are o limită minimă a salariului brut anual de aproximativ 21 de ori mai mică decât cea a unui dascăl din Luxemburg, respectiv 3.533 de euro, față de 72.000 de euro.
Datele rezultă din raportul 2015-2016 privind salariile profesorilor în Europa, prezentat recent de Comisia Europeană.
În Franța, un profesor angajat în școala primară câștigă cel puțin 24.600 de euro pe an brut, aproape ca un profesor italian, cipriot sau portughez, dar de două ori mai mult decât un dascăl estonian, grec sau ceh.
YOUTUBE
Local – Așteptați câteva momente până se încarcă (funcție de viteza conexiunii la internet).
Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța și Primăria orașului Cernavodă organizează mâine o acţiune de donare de sânge în localitatea Cernavodă.
Aceasta se va desfășura între orele 08.30-13.30 la Spitalul Orășenesc din localitate.
Sunt aşteptate toate persoanele sănătoase care doresc să îi ajute pe pacienţii care au nevoie de tratament transfuzional.
Cinci programe de depistare din timp a bolilor grave vor fi implementate din acest an.
Este vorba despre depistarea precoce a cancerului de col uterin, cancerului de sân, tuberculozei, hepatitelor B, C și D, precum și screening prenatal.
Acestea sunt demarate de Ministerul Sănătății, cu finanțare europeană nerambursabilă.
Peste 70.000 de persoane vor beneficia de servicii de sănătate de prevenire și este prevăzut ca 90% din persoanele care vor intra în program să provină din regiuni mai puţin dezvoltate ale României.
Peste 400.000 de români suferă de boli neurologice.
Conform studiilor sociologice, tulburările psihice şi de comportament sunt subdiagnosticate în România, deoarece chiar şi simpla consultare a unui medic psihiatru este privită deseori în mod negativ.
Datele CNAS arată că din totalul de 9 milioane de asiguraţi care au beneficiat anul trecut de prescripţii medicale decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate doar circa 440.000 – sub 5% – au avut prescripţii pentru o boală psihică sau neurologică degenerativă.
Ministerul Dezvoltării alocă aproape 500 de milioane de euro pentru finanțarea proiectelor Start Up.
Acesta a decis suplimentarea alocării prevăzute inițial pentru apelul România Start Up pentru a da posibilitatea antreprenorilor care au avut proiecte admise în urma evaluării să aibă acces la finanțare din fonduri europene.
Prin crearea a 5.070 de IMM-uri și a cel puțin 10.400 noi locuri de muncă, peste 50.000 de persoane vor beneficia de sprijin în cadrul celor 169 de proiecte aprobate.
Asociaţia Elevilor din Constanţa a lansat a doua ediţie a caravanei ‘ABC-ul carierei’ – un proiect de consiliere profesională şi educaţională.
Sub sloganul ‘Te ajutăm să îţi conturezi viitorul’, caravana ajunge în nouă localităţi constănţene.
Vor fi discuţii şi prezentări, la care participă elevi, părinţi şi oameni de succes din diferite domenii de activitate.
Preşedintele Asociaţiei, Alexandru Manda, spune că a ainiţiat proiectul, pentru că, în sistemul românesc de învăţământ lipsesc programele de orientare în carieră pentru elevi.
Caravana ‘ABC-ul carierei’ va mai ajunge la Mangalia, Medgidia, Eforie, Negru-Vodă, Hârşova, Mihail Kogălniceanu, Cobadin şi Nicolae Bălcescu.
Deputaţii de la Chişinău au semnat o iniţiativă de modificare a articolului 13 din Constituţie, astfel încât limba moldovenească să fie redenumită limba română.
Proiectul a fost depus la Curtea Constituţională.
Dacă instituţia va aviza proiectul, Parlamentul va putea să-l examineze peste şase luni.
Potrivi agenției de presă Rador, în urmă cu patru ani, Curtea Constituţională a stabilit că Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova, în care este menţionată limba română, prevalează asupra textului constituţional care face referire la „limba moldovenească” ca limbă de stat.
România s-a angajat să închidă orfelinatele vechi până în anul 2020.
Copiii vor fi mutaţi în case de tip familial, construite cu bani europeni şi cu sprijin din partea ONG-urilor.
Statisticile arată că 8 mii de copii mai trăiesc în centre de plasament de tip vechi.
La nivelul întregii ţări, 50 de centre de plasament trebuie închise urgent.
Cele mai multe sunt în judeţele Iaşi, Buzău, Constanţa, Vâlcea, Braşov, Tulcea, Neamţ, Prahova sau Timiş.
Românii care vor să beneficieze de tarife naţionale la convorbirile în roaming trebuie să plătească mai mult atunci când îşi înnoiesc abonamentul.
La fel se întâmplă şi în cazul pachetelor preplătite.
Recent, cele mai mari companii de telefonie mobilă au mărit costurile pentru clienţii care vor facilităţi de roaming.
De exemplu, pentru a avea tarife naţionale şi în cazul convorbirilor din spaţiul european, cartela este mai scumpă, în medie, cu 2 euro.
În cazul abonamentelor, preţul creşte în medie cu 4 euro.
Companiile au schimbat preţurile la scurt timp după ce s-au egalizat tarifele pentru convorbirile în tot spaţiul Uniunii.
Clienţii au observat şi au făcut deja reclamaţii, însă autorităţile nu au răspunsuri, dar au început anchete.
Manualele vor fi editate numai de Editura Didactică şi Pedagogică.
Guvernul a aprobat reorganizarea acesteia în societate pe acţiuni, de interes național, cu capital integral de stat.
În premieră, ministrul Liviu Pop a accentuat necesitatea introducerii în şcoli a tuturor celor trei forme ale manualelor.
este vorba despre forma letrică, forma virtuală şi cea electronică.
El a mai adăugat că, simultan, trebuie făcută şi reevaluarea manualelor pentru clasele primare.
YOUTUBE
Local