Știri 4 august 2017

Biserica Ortodoxă va prăznui duminică Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși mâine de la ora 8.15, Sfânta Liturghie la Biserica Sf. Mina din parcul Tăbăcărie care-și va sărbători hramul de vară.
Duminică, de la ora 8.45, Ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Crucea, cu prilejul serbării celui de-al doilea hram al așezământului monahal, Sf. Teodora de la Sihla.

Constanța se află sub cod portocaliu de caniculă, alături de alte județe.
Avertizarea ANM este valabilă astăzi și mâine.
Potrivit meteorologilor, în Moldova, Dobrogea, Muntenia și local în Maramureș, Transilvania și Oltenia temperaturile maxime se vor situa, în general, între 36 și 39 de grade, valori cu mult mai ridicate decât mediile climatologice specifice perioadei.
De asemenea, județele din vestul țării se află sub cod roșu de caniculă, ceea ce înseamnă că se vor înregistra temperaturi de până la 42 de grade.
Treptat, valul de căldură se va restrânge către regiunile sudice și va persista până spre mijlocul săptămânii viitoare.

12 puncte de prim ajutor au fost amenajate, în cluburile pensionarilor din Constanţa.
Anunţul a fost făcut de reprezentanţii Primăriei.
Aici, personal medical specializat va asigura asistenţa medicală de urgenţă între orele 11.00 şi 18.00.
Punctele de prim ajutor sunt dotate cu filtre de apă şi aparate de ceai şi cafea.
În plus, în aceste zile, bulevardele şi străzile principale sunt stropite cu apă iar fântânile arteziene din oraş vor fi pornite pentru a diminua disconfortul termic.

Parcul Tăbăcărie și lacurile Tăbăcărie şi Siutghiol vor deveni locuri de atracţie.
Primarul Decebal Făgădău spune că în cel mult trei ani va fi posibil acest lucru.
Edilul Constanţei consideră că este inadmisibil ca aceste lacuri să nu fie exploatate la maxim şi spune că va face toate demersurile legale pentru ca Apele Române, administratorul lacurilor, să se implice total în acest proiect.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă recomandă respectarea unor măsuri de prevenire şi protecţie, în perioadele de caniculă.
Astfel, este interzisă utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu, în zonele afectate de uscăciune avansată, precum şi pe timp de vânt.
Trebuie verificate utilajele agricole folosite la recoltarea cerealelor păioase astfel încât să nu constituie surse de aprindere.
De asemenea, este necesară asigurarea protejării faţă de efectul direct al razelor solare a recipientelor care conţin vapori inflamabili sau gaze lichefiate sub presiune.
Este necesar ca persoanele vârstnice, copiii și bolnavii cu afecțiuni cronice, cardiace și respiratorii, să evite deplasările în aer liber, între orele 11:00 – 18:00, dar și locurile aglomerate.
În cazul expunerii la soare trebuie, obligatoriu, să fie folosite mijloace de protecție și se recomandă creșterea consumului de apă și evitarea alimentației bogată în grăsimi şi a consumului de cafea sau băuturi alcoolice.

Elevii nu vor avea voie cu telefoanele mobile în timpul orelor de curs.
Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a anunţat că în toate clasele va exista un spaţiu în care elevii îşi vor putea depozita telefoanele mobile pe parcursul orelor.
Reprezentanţii părinţilor au explicat că este vorba despre un dulap sau o cutie în care vor sta aceste dispozitive.
Pe de altă parte, Consiliul Naţional al Elevilor a precizat că această măsură „nu ar fi legală” pentru că Statutul Elevului prevede că elevul poate folosi telefonul mobil, în timpul orelor, „în scop educaţional”, dar şi că elevilor nu le pot fi confiscate bunurile.

Medicamentele ieftine vor fi scoase din farmaciile din România.
Din cauza faptului că multe medicamente s-au ieftinit foarte mult, producătorii au decis retragerea acestora de pe piaţa românească, deoarece nu mai făceau profit.
Mai multe specialităţi medicale au fost afectate de această dispariţie a medicamentelor.
La rândul lor, bolnavii nu au prea multe opţiuni, astfel că ei pot să înlocuiască medicamentele cu alte substanţe, care au aproximativ acelaşi efect, sau să treacă graniţa, în Bulgaria sau Republica Moldova, unde se găsesc aceste medicamente.

Autoritățile anunță un val de scumpiri la electricitate, care se adaugă la majorarea aprobată la 1 iulie.
Prima modificare ar putea veni la 1 octombrie, iar la sfârșitul anului facturile se vor mai scumpi o dată, spune șeful ANRE, Nicolae Havrileț.
De vină sunt prețurile de pe bursă, care continuă să crească și se apropie de valorile istorice înregistrate la începutul anului. Autoritățile au început o nouă investigație, pentru a identifica sursa recentelor majorări.
Cumulate, scumpirile ar putea ajunge la 10% față de prețul actual, majorat deja cu 8%, în medie, de la 1 iulie.

Elevii de clasa a V-a ar putea începe școala fără manuale.
Cărţile pentru majoritatea materiilor ar putea întârzia, întrucât licitaţiile pentru alegerea lor au fost contestate.
Ghiozdanele elevilor sunt foarte grele, pentru că sunt ticsite de auxiliare neaprobate de minister, este de părere ministrul Liviu Pop.
De aceea, atât ministrul, cât şi părinţii au căzut de acord ca niciun astfel de material neavizat să nu mai intre în şcoli.
Mai mult, nici manualele aprobate nu ar trebui duse, obligatoriu, la toate orele.
În privinţa manualului de sport, părinţii aşteaptă ca acesta să treacă testul primului semestru.

Știri 3 august 2017

Biserica Ortodoxă va prăznui duminică Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși sâmbătă de la ora 8.15, Sfânta Liturghie la Biserica Sf. Mina din parcul Tăbăcărie care-și va sărbători hramul de vară.
Duminică, de la ora 8.45, Ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Crucea, cu prilejul serbării celui de-al doilea hram al așezământului monahal, Sf. Teodora de la Sihla.

Plafonul până la care vor fi acordate gratuități pentru pensionari la transportul în comun din Constanța se mărește de la 1.250 la 1.450 lei.
Serviciul Public de Asistență Socială Constanța aduce la cunoștința persoanelor interesate că în perioada 1 – 20 ale fiecărei luni, între orele 09:00-16:00, pensionarii cu pensii până în 1.450 lei pot depune cererile pentru acordarea legitimațiilor de călătorie gratuite.
Acestea vor fi trimise prin poștă la adresa de domiciliu a fiecărui beneficiar.

Instituţiile publice pot acorda vouchere de vacanţă de anul acesta.
Condiția este să le aibă cuprinse în buget la rectificarea din septembrie, potrivit ministrului Turismului, Mircea Dobre.
Demnitarul a dat exemplul Primăriei Constanţa, care va acorda aceste vouchere pentru cei peste 1.000 de angajaţi.
O cifră exactă a instituţiilor care au acordat tichete de vacanţă angajaţilor va fi cunoscută la sfârşitul anului.

Crescătorii de porci din România ar putea intra în faliment din cauza pestei porcine africane.
Federația Națională PRO AGRO a tras un semnal de alarmă în acest sens, în condițiile în care a fost deja confirmat un focar în două gospodării de la periferia orașului Satu Mare.
Asociaţia a solicitat Guvernului să aprobe de urgență măsurile care se impun în cazul acestei boli, dar și sumele necesare acoperirii costurilor de despăgubire a fermierilor în caz de necesitate.
De cealaltă parte, ministrul de Interne, Carmen Dan, a anunţat că a decis ca Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor să activeze Planul de contingenţă al României pentru situaţii de pestă porcină.
Serviciul Federal Veterinar din Rusia a introdus restricţii temporare pentru porcii vii şi pentru produsele de porc din România.

Peste 260 de mii de persoane beneficiază de alocaţii sociale pentru susţinerea familiei.
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, în luna iunie alocaţiile au totalizat aproximativ 42 de milioane de lei, iar cei mai mulţi beneficiari sunt în judeţele din zona Moldovei – Bacău, Suceava, Vaslui şi Iaşi.
Acest tip de ajutor social se adresează familiilor care au în îngrijire copii şi realizează venituri mai mici decât valoarea unui prag stabilit de lege.
În Vaslui, unul dintre judeţele cu cei mai mulţi şomeri, autorităţile locale au decis să suspende acordarea unor ajutoare sociale pentru a-i determina pe oameni să îşi caute de lucru.
Decizia a fost luată în condiţiile în care cei mai mulţi dintre ei nu manifestă niciun interes pentru angajare.

Uniunea Europeană a adoptat o directivă care prevede pedepse extrem de dure pentru furtul din banii europeni.
Aceasta prevede pedepse de minim 4 ani de închisoare dacă prejudiciul e mai mare de 100.000 de euro.
Potrivit directivei, corupţia constituie o ameninţare deosebit de gravă pentru interesele financiare ale Uniunii, putând fi, în multe cazuri, de asemenea legată de comportamentul fraudulos.
Directiva este obligatorie pentru toate țările membre și trebuie implementată până în iulie 2019.

Îndulcitorii artificiali din băuturile răcoritoare dietetice determină creșterea poftei de mâncare.
Așa susține un studiu realizat de experții australieni.
Subiecții experimentului — musculițele de oțet — au primit hrană cu aport redus de carbohidrați cu sau fără adaos de sucraloză, un îndulcitor artificial, substitut al zahărului.
“Insectele care au primit hrană cu adaos de îndulcitor au mâncat mult mai mult”.
Deși îndulcitorii artificiali nu sunt considerați nocivi, specialiștii au explicat că există dovezi care arată că efecte similare cu cele studiate la insecte au loc și în organismul uman.

Peste 600.000 de români iau zilnic antibiotice, fără să știe că astfel contribuie la creșterea numărului de infecții nosocomiale.
Deși farmaciile nu au voie să vândă antibiotice fără rețetă de la medic, 16% dintre români le cumpără în acest mod.
Un raport avertizează că în România consumul de antibiotice este excesiv și în continuă creștere.
Potrivit experților, infecțiile asociate îngrijirilor medicale reprezintă zona cea mai vizibilă a manifestării rezistenței microbiene la antibiotice.
Ele sunt cel mai adesea determinate de germeni cu rezistență la antibiotice, tot mai frecvent multirezistenți sau cu rezistență extinsă, inclusiv la antibiotice de rezervă sau de salvare.
Raportat la numărul de locuitori, nivelul consumului din țara noastră este al doilea în Europa.

Departamentul pentru Situații de Urgență avertizează că în perioada caniculei cei mai vulnerabili sunt copiii.
Reprezentanții DSU atrag atenția că aceștia nu trebuie lăsați singuri în mașini, pentru că în soare mașinile se încing foarte repede și se pot produce tragedii.
Valul de căldură din aceste zile va persista atât în weekend-ul care urmează, mai ales în regiunile vestice, cât și în primele zile ale săptămânii viitoare, în special în sudul și sud-estul teritoriului.

Știri 2 august 2017

Biserica Ortodoxă va prăznui duminică Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși sâmbătă de la ora 8.15, Sfânta Liturghie la Biserica Sf. Mina din parcul Tăbăcărie care-și va sărbători hramul de vară.
Duminică, de la ora 8.45, Ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Crucea, cu prilejul serbării celui de-al doilea hram al așezământului monahal, Sf. Teodora de la Sihla.

ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă pentru mai multe județe, printre care și Constanța.
Aceasta este valabilă până mâine, inclusiv.
Astfel, în nordul și estul Olteniei, sud-estul Transilvaniei, Moldova, Muntenia și Dobrogea, disconfortul va fi ridicat, iar maximele termice se vor situa în general între 35…37 de grade.
Meteorologii spun că valul de căldură va persista și la sfârșitul săptămânii.

Zeci de mii de copii români sunt neșcolarizați.
Potrivit calculelor, aproape 40.000 de copii eligibili pentru înscrierea în clasa pregătitoare obligatorie nu se regăsesc în documentele oficiale, în sensul că nu au fost înscrişi la şcoală. Cei mai mulţi dintre copiii neşcolarizaţi provin din comunităţi sărace.
Datele Ministerului Educației arată că aproape 30.000 au fost şcolarizaţi în ciclul 2016-2017, împlinind vârsta de 6 ani în intervalul septembrie-decembrie 2016.
Explicația ministrului educaţiei, Liviu Pop, este aceea că „pot fi părinţi care au uitat să facă această înscriere”.

Noţiunea elevul de serviciu ar putea să dispară din septembrie.
Acesta este unul dintre obiectivele ministrului educaţiei, Liviu Pop.
Acesta s-a arătat îngrijorat de faptul că o parte dintre primării au anunţat că nu vor să mai asigure paza în şcoli pe timpul zilei, ci numai după terminarea orelor.
Ministrul speră că autorităţile locale vor rezolva această problemă până la 11 septembrie, când vor începe cursurile.

IGSU va desfășura lunar exerciții pentru testarea și verificarea sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă.
Astfel, în prima zi de miercuri a fiecărei luni, în intervalul orar 10.00 – 11.00, vor fi acționate sirenele de alarmare publică existente la nivel național.
Simulările vor începe astăzi și vizează atât verificarea echipamentelor care pot fi acționate în mod centralizat, dar și a celor cu acționare locală.
In județul Constanța verificarea mijloacelor de înștiințare/alarmate se va face în: Constanța, Mangalia, Medgidia, Murfatlar, Cernavodă, Eforie, Hârșova, Năvodari, Negru Vodă, Ovidiu, Techirghiol, Băneasa, Adamclisi și Agigea.

Toate parcările din stațiunea Mamaia vor fi cu plată de anul viitor.
Declaraţia a fost făcută de primarul Decebal Făgădău la întâlnirea cu reprezentanţii patronatelor din turism şi cei ai agenţilor economici de pe litoral.
Nici cei care lucrează în staţiune nu vor scăpa de plata parcării, însă pentru aceştia, edilul spune că politica de preţ va fi una mai mică.
Paralel cu această decizie, Primăria va pune accent pe transportul în comun, astfel că va creşte numărul autobuzelor RATC care vor circula în staţiunea Mamaia.
Decizia însă îi nemulţumeşte pe hotelieri, care afirmă că turiştii ar trebui să beneficieze de parcare gratuită în staţiune, în condiţiile în care aceştia achită cazarea la hotel.

Viteza de circulaţie a trenurilor va fi redusă în perioada caniculei.
CFR anunţă că în perioada în care temperatura va depăşi 50 de grade la şine, viteza de circulaţie a trenurilor va fi redusă cu aproape 20 de kilometri pe oră.
Se vor face revizii suplimentare la reţea, iar în trenuri se va afla personal de specialitate, care să intervină în caz de pericol.
CFR recomandă călătorilor să solicite informaţii despre orele de sosire şi plecare ale garniturilor şi să aibă asupra lor în timpul călătoriei apă şi medicamente.

Copiii nevaccinați vor putea urma doar școli private.
Ministrul Sănătății, Florian Bodog a declarat că părinții care refuză vaccinarea și consilierea nu își vor putea înscrie copiii în colectivitate, dar vor putea găsi alternative educaționale.
Potrivit proiectului de lege, vor fi aplicate sancțiuni părinților care nu se prezintă la medic și celor care refuză să fie informați cu privire la vaccinare.
De asemenea, directorii şcolilor şi grădiniţelor vor fi implicaţi în procesul de vaccinare.
Ei trebuie să facă public procentul copiilor nevaccinaţi sau riscă amenzi de până la 2.500 de lei.
Profesorii trebuie, la rândul lor, să le explice copiilor la orele de biologie, cultură civică şi dirigenţie importanţa vaccinării.
Dacă va fi adoptată în forma prezentată, legea ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2019.

Niciun salariu din România nu va scădea în urma schimbării sistemului de contribuții.
Declarația a fost făcută de ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, potrivit căreia salariul net al angajatului va crește, iar acesta va avea în contul de pensii o sumă mult mai mare.
Deși salariul minim în plată la această oră este de 1.450 de lei, ministrul a subliniat că salariul minim real în România este 1.750 de lei, rezultat după ce se plătesc contribuțiile către stat de 39,25%.

Omenirea a consumat până astăzi totalitatea resurselor pe care planeta poate să le reînnoiască într-un an.
Astfel, va trăi „pe credit” până pe 31 decembrie, după calculele organizațiilor Global Footprint Network și World Wide Fund for Nature, potrivit cărora acest moment istoric se produce din ce în ce mai devreme în fiecare an.
În calculele celor două organizații s-a ținut cont în special de amprenta de carbon, resursele consumate pentru pescuit, creșterea animalelor, culturi agricole, construcții și utilizarea apei.
Potrivit specialiștilor, această zi a trecut de la sfârșitul lunii septembrie în 1997 la 2 august în acest an.

Știri 1 august 2017

Creştinii ortodocşi au intrat de astăzi în Postul Adormirii Maicii Domnului.
Acest post are o durată de 2 săptămâni şi ţine până la Praznicul Adormirii Maicii Domnului din ziua de 15 august.
El ne aduce aminte de virtuţile alese ale Sfintei Fecioare precum şi de postul ţinut de aceasta prin care s-a pregătit pentru trecerea la cele veşnice.
Ca vechime, acest post este de dată mai recentă faţă de celelalte posturi de peste an.
Originea lui se situează undeva în secolul 5 odată cu dezvoltarea cultului Maicii Domnului.
Uniformizarea rânduielilor bisericeşti cu privire la acest post s-a petrecut abia în anul 1166 la un sinod local din Constantinopol.
Canoanele bisericii prescriu dezlegare la peşte în data de 6 august, la Praznicul Schimbării la faţă a Domnului nostru Iisus Hristos.

Călătorii RATC vor putea beneficia de un nou tip de bilet.
Este vorba despre cel cu valabilitate de o oră.
Acesta va costa 2 lei și va putea fi folosit pe oricare dintre liniile Regiei.
Totodată, cei care au pensii de până la 1450 de lei vor primi acasă abonamentele gratuite.
De asemenea, pentru elevi, autoritățile iau în calcul acordarea unor reduceri mai mari la transportul în comun din Constanța.

Primăria lansează o aplicație online în care pot fi depuse reclamații și sesizări.
Primarul Constanței, Decebal Fagadau, a anunţat ca va lansa pe 1 octombrie o aplicaţie online de tipul civic alert astfel încât cetăţenii să poată reclama diversele probleme pe care le întâmpina cu privire la administrarea oraşului.
El a menționat că activitatea administrației locale se va îmbunătăți, iar ieri au fost aprobate în acest sens o serie de proiecte de hotărâre de către consilierii municipali.

Astăzi este lansat noul Program european de încurajare a consumului de fructe şi legume în şcoli.
Autorităţile comunitare doresc să introducă proiectul în întreaga Uniune încă din prima zi a anului şcolar 2017-2018.
Uniunea Europeană va aloca în total 250 de milioane de euro pentru a promova obiceiurile alimentare sănătoase în rândul copiilor.
Mai mult de jumătate din această sumă va merge către fructe şi legume, iar restul pentru lapte.
Şcolarii pot primi, dacă este cazul, şi produse prelucrate, precum supe, compoturi de fructe, sucuri, iaurturi sau brânzeturi, dacă această opţiune este aprobată de autorităţile naţionale. Nu sunt permise însă adaosurile de sare, zahăr şi grăsimi.

2400 de persoane cu deficienţe de auz sau de vorbire s-au înscris până acum în baza de date a Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă, pentru a putea accesa serviciul de urgenţă prin SMS la numărul 113.
Astfel, aceste categorii de persoane vor putea transmite care este urgenţa şi locul exact al producerii incidentului prin mesaje text.
Din octombrie 2015, în România este funcţional serviciul de anunţare a urgenţelor prin SMS prin mesaje scurte la numărul 113.
Apelarea abuzivă a numărului 112 sau transmiterea de mesaje false la numărul 113 constituie contravenţie iar faptele sunt sancţionate cu amendă de la 500 la 1000 de lei.

Orașul Honolulu a interzis consultarea telefoanelor mobile pe stradă.
Noua măsură va intra în vigoare în luna octombrie în capitala statului american Hawaii și are ca scop reducerea numărului de accidente și de decese cauzate de „pietonii neatenți”.
Potrivit noii legi, persoanele care sunt surprinse în timp ce consultă dispozitive mobile, inclusiv laptopuri și camere digitale, în timp ce traversează o stradă, vor primi o amendă cuprinsă între 15 și 35 de dolari, la prima abatere, și o amendă de până la 99 de dolari dacă repetă această infracțiune.

Părinții au obligația de a se prezenta la medicul de familie, chiar dacă refuză vaccinarea copilului.
În acest caz, ei riscă să fie audiați de Comisia județeană de vaccinare, iar în caz contrar amenzile ajung și la 10.000 de lei, potrivit proiectului Legii vaccinării.
În cazul vaccinărilor obligatorii, consimțământul pentru vaccinare se prezumă ca fiind dat.
Excepție fac doar situațiile în care părinții refuză în scris la medicul de familie vaccinarea copilului minor.
La data înscrierii copiilor într-o unitate de învățământ sau într-o altă colectivitate, aceasta are obligația de a solicita o adeverință, care să ateste efectuarea vaccinărilor obligatorii.

Angajatorii vor plăti de astăzi contribuţiile pentru pensii şi sănătate pentru salariaţii cu venituri sub 1.450 de lei.
Schimbarea Codului Fiscal a fost făcută de Guvern, luna trecută, prin ordonanţă de urgenţă şi ar urmări combaterea muncii la negru.
Decizia a nemulţumit însă atât sindicatele, cât şi patronatele, care au cerut Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională.
Excepţie de la aplicarea acestei măsuri fac salariaţii elevi, studenţi, persoane cu dizabilităţi, pensionari şi cei care cumulează venituri cel puţin la nivelul salariului minim brut pe ţară.

Angajaţii din penitenciare declanşează proteste pe durată nedeterminată.
Acestea vin ca reacţie la lipsa de interes a Guvernului în ceea ce priveşte rezolvarea problemelor din penitenciare.
Într-o primă etapă, începând de astăzi, angajaţii din penitenciare refuză să efectueze ore suplimentare şi alte atribuţii decât cele specifice funcţiilor ocupate.
La fiecare penitenciar vor fi organizate pichetări şi fiecare angajat va acţiona în justiţie, în faţa instantelor naţionale şi internaţionale de jurisdicţie a muncii.
Dacă autorităţile nu vor reacţiona pozitiv, acţiunile de protest se vor muta la sediul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Ministerului Justiţiei şi Guvernului României.

Aproape jumătate dintre mașinile second-hand aduse din Vest au defecte ascunse.
Multe dintre ele sunt recondiţionate după ce au fost accidentate cu daună totală.
Cea mai frecventă fraudă a samsarilor este schimbarea kilometrajului.
Importurile de maşini vechi, aduse din Vestul Europei, au luat amploare din februarie, când a fost eliminat timbrul de mediu.
Peste 250 de mii de astfel de autoturisme au fost înmatriculate numai în prima jumătate a acestui an, aproape dublu faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Știri 31 iulie 2017

Parohia „Sf. Vasile cel Mare” din Constanța organizează, pe tot parcursul lunii august a acestui an, o tabără de vară destinată copiilor.
Acţiunea se desfăşoară din iniţiativa părintelui Jean Ion, sprijinit de Parohia „Sf. Vasile cel Mare” și câţiva voluntari.
Astfel, copiii vor participa zilnic, timp de două ore, de la 10.00 – 12.00, la activităţi educative şi recreative menite să-i ajute să-şi dezvolte abilităţi practice, comunicaţionale şi de socializare.
Totodată, copiii vor primi în fiecare zi o gustare oferită de parohie.
În ultima duminică din luna august, după slujba Sfintei Liturghii, părinţii şi bunicii vor primi, din partea Parohiei, creaţiile celor mici, , iar colaboratorii acestui proiect vor primi din partea parohiei diplome de apreciere.

Ministerul Educaţiei vrea să relanseze învăţământul profesional şi tehnic.
7 din 10 companii reclamă că nu reuşesc să ocupe posturile libere din cauză că nu găsesc meseriaşi, arată un studiu recent.
În prezent, şcolile de meserii sunt puţine şi nu îi atrag pe elevi.
Din cele 35.000 de locuri disponibile în învăţământul profesional şi tehnic, jumătate au rămas neocupate.

Autoritățile din țara noastră iau măsuri pentru protejarea românilor care muncesc în străinătate.
Premierul Mihai Tudose îi va da puteri mai mari ministrului pentru Românii de Pretutindeni pentru a putea acţiona astfel încât niciun cetăţean român din străinătate să nu mai fie discriminat.
Vineri, Federaţia Asociaţiilor de Români din Europa i-a cerut premierului intervenţia urgentă pentru protejarea românilor care muncesc în străinătate şi sunt abuzaţi.
Săptămâna trecută, autorităţile din Italia şi din Spania au descoperit zeci de români exploataţi de angajatorii lor din aceste ţări.

Punctele de trecere a frontierei de la Lipniţa şi Dobromir vor putea fi folosite de la jumătatea lunii viitoare.
Acestea vor deveni operaţionale, astfel că, pe lângă Vama Veche, Negru Vodă şi Ostrov, vor mai exista încă două puncte care vor descongestiona traficul spre şi dinspre Bulgaria.
Traficul prin punctele de frontieră din judeţul Constanţa a crescut substanţial faţă de anii trecuţi, iar cel mai aglomerat este în continuare Vama Veche.
Acesta devine foarte solicitat mai ales în weekend, când timpul de staţionare este de peste 30-40 de minute, deşi a fost extins tranzitul cu încă o bandă.

Reparaţiile pe Podurile Borcea şi Cernavodă au fost reprogramate după 15 august.
În acea perioadă se prognozează o scădere a traficului rutier spre şi dinspre litoral.
Anunţul a fost făcut de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Potrivit programării iniţiale, lucrările pe aceste două poduri ar fi urmat să se încheie pe 15 august şi ar fi fost executate noaptea, în intervalul orar 22.00 – 06.00, în zilele de luni, marţi, miercuri şi joi.

Indemnizaţia pentru creşterea copilului va fi plafonată la 1.800 de euro.
Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, potrivit căreia proiectul de ordonanţă va fi gata în două săptămâni.
Ministrul a precizat că indemnizaţia maximă în Europa este la ora actuală, de 1.800 de euro, în Germania.

Ministrul Educației, Liviu Pop a semnat ordinele pentru aprobarea manualelor de clasa a V-a pentru şapte discipline.
Manualele aprobate vor fi depuse la Centrul Național de Evaluare și Examinare la data de 3 august împreună cu versiunile digitale corespunzătoare.
Ulterior, acestea vor fi încărcate pe platforma manuale.edu.ro. În perioada 7-11 august, unităţile de învăţământ vor selecta titlurile ce vor face obiectul contractelor cu editurile furnizoare. Potrivit ministerului, manualele vor ajunge în posesia elevilor din prima zi a noului anul şcolar.

Meșteșugurile tradiționale românești se vor preda în școală ca materie opțională.
Ministerul Culturii lucrează la o inițiativă legislativă de încurajare, protecție și perpetuare a datinilor și de recunoaștere a statutului de meșteșugar popular, inclusiv de predare în școală.
Potrivit ministrului Culturii, la acest proiect de lege se lucrează împreună cu meșterii populari, pentru a stabili ce trebuie întreprins pentru ca aceștia să poată trăi de pe urma muncii lor.

Pensiile speciale nu se vor mai actualiza în raport cu salariile celor aflați în activitate ci vor crește în raport cu rata inflației.
Ministerul Muncii va emite săptămâna viitoare o Ordonanță de Urgență în acest sens.
Ministrul Olguța Vasilescu, a precizat că această ordonanță va intra în vigoare în jurul datei de 15 septembrie.
Ea a subliniat că în prezent foarte mulți dintre cei din sistem preferă să iasă la pensie chiar și la 40 de ani, deoarece pot primi o pensie de 120% față de salariu.

Salariile poliţiştilor vor crește cu 10%.
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan a precizat că pregăteşte actul normativ pentru şedinţa de Guvern din această săptămână și că majorarea se va aplica din momentul intrării în vigoare a acestuia.
Ministrul anunţă că vor fi angajaţi 4.000 de oameni în sistem și că pensionarea din MAI în condiţiile actuale se va mai putea face până în 15 septembrie.

Știri 28 iulie 2017

Duminică, Biserica Ortodoxă se va afla în duminica a 8-a după Rusalii sau a Înmulțirii pâinilor.
Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși de la ora 9, Sf. Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel.
Apoi, de la ora 19, Ierarhul nostru va oficia Taina Sf. Maslu la biserica Sf. Filofteea din zona Billa.
Totodată, va fi adusă spre închinare Icoana Maicii Domnului Prodromița de la Mănăstirea Prodromița din Hârșova.

Biserica Ortodoxă Română plăteşte taxe şi impozite.
Patriarhia Română a făcut unele precizări în urma reapariției în spațiul public a insinuării că Biserica Ortodoxă Română nu plătește impozite către stat și a discuției referitoare la o nouă formulă de impozitare a cultelor religioase din România.
Astfel, potrivit Patriarhiei, cultele religioase au un statut fiscal similar cu al ONG-urilor, partidelor politice, sindicatelor sau universităților, fondurile care circulă în interiorul organizației fiind menite să consolideze organizația și să înlesnească buna ei funcționare, în beneficiul societății în mijlocul căreia aceasta activează.
De asemenea, Biserica Ortodoxă Română plătește impozit pe clădiri și terenuri aflate în folosință, dar și pe salariile angajaților.
În acest moment, Biserica Ortodoxă Română este instituția cu cea mai mare și intensă activitate filantropică din România.

Parohia „Sf. Vasile cel Mare” din Constanța organizează, pe tot parcursul lunii august a acestui an, o tabără de vară destinată copiilor.
Acţiunea se desfăşoară din iniţiativa părintelui Jean Ion, sprijinit de Parohia „Sf. Vasile cel Mare” și câţiva voluntari.
Astfel, copiii vor participa zilnic, timp de două ore, de la 10.00 – 12.00, la activităţi educative şi recreative menite să-i ajute să-şi dezvolte abilităţi practice, comunicaţionale şi de socializare.
Totodată, copiii vor primi în fiecare zi o gustare oferită de parohie.
În ultima duminică din luna august, după slujba Sfintei Liturghii, părinţii şi bunicii vor primi, din partea Parohiei, creaţiile celor mici, , iar colaboratorii acestui proiect vor primi din partea parohiei diplome de apreciere.

Astăzi este Ziua Mondială de Luptă Împotriva Hepatitei.
Pe plan naţional, obiectivele acestei zile urmăresc conştientizarea populaţiei cu privire la igiena stilului de viaţă ca factor major de protecţie împotriva hepatitelor virale.
La nivel mondial, aproximativ 500 milioane persoane sunt infectate cronic cu virusul hepatitei B sau cu virusul hepatitei C, în timp ce aproape un milion mor anual.

Tot astăzi este și Ziua Naţională a Ambulanţei.
Instituită printr-o lege intrată în vigoare de la 13 martie 2015, această zi este marcată de autorităţile publice centrale şi locale prin organizarea de evenimente dedicate recunoaşterii rolului ambulanţei în salvarea de vieţi omeneşti.
Această zi nu a fost aleasă întâmplător întrucât prima „Salvare” din Bucureşti a apărut la data de 28 iulie 1906, din iniţiativa privată a prof. Nicolae Minovici.

Contribuabilii care înstrăinează clădiri, terenuri, mijloace de transport pe parcursul anului curent trebuie să achite impozitul aferent bunului respectiv pentru întreg anul 2017.
Drept urmare, cumpărătorii datorează impozit începând cu data de 1 ianuarie 2018.
Spre exemplu, dacă în cursul acestui an este înstrăinat un apartament, vânzătorul are obligația de a achita integral impozitul datorat în anul curent.
Amintim că atât cumpărătorul, cât și vânzătorul au obligația depunerii declarațiilor fiscale pentru declararea/scoaterea din evidență a bunului, în termen de 30 de zile de la data dobândirii/înstrăinării.

Ministerul Finanţelor precizează că, de la 1 ianuarie anul viitor, CAS şi CASS vor fi datorate de către angajat.
Obligaţia calculului, reţinerii şi plăţii acestor contribuţii către bugetele de asigurări sociale va reveni, însă, în continuare, angajatorului.
În acest sens, sumele, care în prezent sunt datorate de angajator în nume propriu, vor fi preluate de către angajat. Autorităţile afirmă că măsura va asigura angajatului creşterea punctajului luat în calcul la stabilirea pensiei şi, implicit, o pensie mai mare.
De asemenea, având în vedere şi scăderea cotei de impozitare, venitul net al angajatului nu va fi afectat.

Elevii din clasa a 5-a vor avea manual şi la sport.
Ministrul Educației, Liviu Pop a postat pe pagina sa de Facebook un link unde poate fi consultat unul dintre manualele aprobate.
Printre subiectele abordate în manual se numără ‘Dezvoltare fizică armonioasă’, ‘Capacitate motrică’, Comportamente și atitudini.
De asemenea, elevii vor învăţa despre disciplinele sportive, dar și despre igienă şi protecţie individuală.

Utilizatorii care doresc acces la servicii în roaming trebuie să activeze un plan tarifar specific.
Operatorii mobili pot comercializa abonamente sau cartele preplătite fără acces la servicii în roaming, ale căror resurse pot fi utilizate doar pe teritoriul României, iar utilizatorii care doresc acces la servicii în roaming trebuie să aibă activat un plan tarifar cu roaming inclus.
Anunțul a fost făcut de ANCOM.
Potrivit acestuia, dacă operatorul mobil nu respectă drepturile de utilizare a serviciului de roaming în spațiul comunitar, se poate trimite o sesizare către ANCOM.

7 milioane de nou-născuţi au fost înregistrați de la începutul anului în China.
Guvernul de la Beijing a anunţat că aproximativ 60% din numărul naşterilor înregistrate în acest an sunt naşteri în familii care au deja un copil.
Noile reglementări adoptate de guvern încurajează mai ales familiile din zonele urbane să aibă doi copii, după decenii întregi de limitare a numărului de copii la unul, în fiecare familie.