Realizator: Bogdan Nicolae Mateescu.
YOUTUBE
Local – Așteptați câteva momente până se încarcă (funcție de viteza conexiunii la internet).
YOUTUBE
Local – Așteptați câteva momente până se încarcă (funcție de viteza conexiunii la internet).
Procesiunea „Calea mărturisitorilor români” va avea loc sâmbătă la Poarta Albă.
Evenimentul face parte din proiectul „Apărători ai Ortodoxiei între Dunăre și Mare în timpul comunismului” și este dedicat memoriei celor care au suferit sau au murit pentru credință și libertate în regimul comunist.
Plecarea din Constanța va fi la ora 8, cu două autocare, din stația de la Vaporașul de la Gară.
Astfel, de la ora 9, se va porni de la monumentul memorial Poarta Albă până la Mănăstirea Galeșu.
Apoi, de la ora 13, în incinta mănăstirii va avea loc o masă rotundă cu tema: „În căutarea poporului pierdut”.
Vor participa: Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, cercetătorul Marius Oprea, istoricul Adrian Nicolae Petcu, Președintele Asociației Foștilor Deținuți Politic din România – Filiala Constanța, Paul Andreescu, Lector Univ. Dr. Carmen Ciornea, protos. Maxim Vlad și cercetător din cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, Ionuț Druche.
Icoana Maicii Domnului Bucurie Neașteptată va poposi la biserica Sf. Ioan Rusul din localitatea Ovidiu.
Aceasta va fi adusă astăzi, la ora 17 și va rămâne spre închinare până duminică.
Parohia oferă zilnic o masă caldă pentru 50 de oameni nevoiași din orașul Ovidiu.
Astăzi este Ziua mondială a donatorului de sânge.
Decizia marcării anuale a acestui eveniment s-a luat la cea de-a 58-a reuniune a Organizației Mondiale a Sănătății, la care statele membre și-au declarat în unanimitate angajamentul și sprijinul pentru donarea voluntară de sânge.
Manifestarea are rolul de a aduce un omagiu donatorilor voluntari, dar și de a crește gradul de conștientizare a nevoii de donații constante de sânge pentru a asigura calitatea, siguranța și disponibilitatea sângelui și a produselor din sânge pentru pacienții care au nevoie.
Transfuziile de sânge și produse din sânge ajută la salvarea a milioane de vieți în fiecare an.
Tema din acest an a Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge este Donează sânge. Donează acum. Donează constant.
Drumurile spre cetățile Histria și Capidava vor fi reabilitate.
Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța a început ieri reabilitarea drumului spre Cetatea Histria şi se va încheia sâmbătă, potrivit directorului instituţiei, Lucian Lungoci.
Acesta a mai precizat că lucrările pe acest tronson se vor finaliza sâmbătă.
De asemenea, de săptămâna viitoare, vor începe lucrările la Drumul Judeţean 223 spre Cetatea Capidava.
Tarifele de roaming vor fi eliminate de mâine.
Prin urmare, utilizatorii vor plăti acelaşi preţ pentru apeluri în oricare dintre ţările Uniunii.
Noul regulament introduce, însă, o noţiune de care va trebui să se ţină seama: „utilizare rezonabilă a serviciilor de telefonie mobilă”.
Aceasta prevede faptul că apelurile sau utilizarea sms-urilor și a serviciilor de date trebuie să fie mai ridicată în țara de origine, acolo unde este încheiat abonamentul decât în țările terțe din Uniunea Europeană.
Dacă această condiţie, de utilizare nu este respectată, compania de telefonie va clarifica situaţia împreună cu abonatul.
Ministerul Educaţiei a lansat procedura de achiziţie pentru noile manuale de clasa a V-a.
Depunerea ofertelor se va încheia pe 16 iunie, după care va urma evaluarea ofertelor.
Reînnoirea şi revizuirea tuturor manualelor din învăţământul preuniversitar se vor încheia în anul 2020.
Potrivit ministrului Pavel Năstase, la începutul anului şcolar viitor, ar putea fi lansată producţia de manuale şcolare simultan pentru clasele VI-VIII, astfel încât elevii să aibă toate manualele de gimnaziu noi, dar şi revizuite în anul şcolar 2018-2019.
România are cele mai multe locuințe vechi din Europa.
Conform ultimelor date Eurostat, țara noastră are circa 3 milioane de apartamente construite înainte de ‘89, majoritatea având nevoie urgentă de reparaţii.
Pentru a putea să-şi renoveze locuinţa, 41% din români trebuie să facă economii, în vreme ce doar 29% pot miza pe venituri, potrivit unui studiu realizat de IRSOP.
De altfel, 84% dintre cei care au răspuns sondajului au menţionat cel puţin o problemă cu locuinţa.
Salariile unor bugetari se majorează de la 1 iulie.
Deputaţii au adoptat o serie de amendamente prin care sunt majorate cu 30% salariile personalului din bibliotecile naţionale, cu 20% salariile din instituţiile subordonate Ministerului Agriculturii, precum şi din unităţile din subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului.
De aceste majorări salariale ar urma să mai beneficieze şi personalul medical din cabinetele medicale aflate în subordinea Casei Naţionale de Pensii Publice şi cel din instituţiile de spectacole sau concerte aflate în subordinea Ministerului Culturii, precum şi direcţiile judeţene de cultură.
YOUTUBE
Local
Icoana Maicii Domnului Bucurie Neașteptată va poposi la biserica Sf. Ioan Rusul din localitatea Ovidiu.
Aceasta va fi adusă mâine, la ora 17 și va rămâne spre închinare până duminică.
Parohia oferă zilnic o masă caldă pentru 50 de oameni nevoiași din orașul Ovidiu.
Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanta și Protoieria Medgidia organizează mâine, o acţiune de donare de sânge.
Aceasta va avea loc între orele 08.30- 13.30.
Sunt aşteptate toate persoanele sănătoase din localitatea Medgidia și localităţile învecinate care doresc sa îi ajute pe pacienţii care au nevoie de tratament transfuzional.
Groapa de gunoi ilegală de la Limanu va fi desfiinţată anul acesta.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Horia Ţuţuianu, a declarat că la prima şedinţă a CJC va propune alocarea unei sume între 5 sute de mii şi 7 sute de mii de lei pentru a se trece la curăţarea zonei.
La mijlocul lunii trecute, zeci de voluntari au curăţat terenurile agricole de pe raza localităţii Limanu, acoperite de gunoaie.
Potrivit autorităţilor locale, era vorba de o groapă de gunoi neconformă şi ilegală, ce se întindea pe o suprafaţă de aproximativ 6 hectare.
De la începutul campaniei, s-au strâns 80 de tone de gunoi.
Copiii românilor din Serbia de nord-est se pot înscrie la cursurile şcolare de învăţare a limbii române în anul şcolar 2017-2018.
Înscrierile vor începe pe 28 iunie.
Responsabila Departamentului Învăţământ al Consiliul Naţional al Minorităţii Naţionale Române din Serbia, prof. Anişoara Ţăran, a declarat că „părinţii elevilor au obligaţia, când ridică carnetele de elev ale acestora, să completeze un formular prin care să îşi exprime opţiunea în legătură cu alegerea limbii române drept a doua limbă străină de studiu”.
Normele pentru aplicarea Legii insolvenţei persoanelor fizice au fost aprobate de Guvern.
Legea va intra în vigoare în mai puțin de două luni.
Românii cu datorii vor avea, astfel, posibilitatea de a se redresa financiar, în cinci ani, pe baza unui plan strict de rambursare a datoriilor.
Dacă se va hotărî că este necesară vânzarea locuinţei familiale, datornicii vor putea să rămână în casă cu chirie, aceasta urmând să fie stabilită de comisia de insolvenţă.
Unul din trei copii cu vârsta de până la 6 ani suferă de privare materială severă în România.
Potrivit unui raport, procentul este de peste trei ori mai mare decât media celor 28 de state europene.
Acest lucru înseamnă că nu-și permit unele lucruri cum ar fi căldura, chiria, să aibă televizor sau maşină de spălat, telefon sau sa facă față unor cheltuieli neaşteptate.
Raportul a fost prezentat public săptămâna trecută, în timpul unei conferinţe naţionale despre asistenta sociala care a avut loc la Agnita, în judeţul Sibiu și la care au participat peste o suta de specialişti, profesori și preoţi.
Aproape fiecare a treia persoană din lume este supraponderală sau obeză.
Ponderea persoanelor obeze s-a dublat din 1980 în peste 70 de țări și a crescut în majoritatea celorlalte, potrivit unui studiu care a acoperit 195 de țări în intervalul 1980 — 2015.
În 2015, excesul de greutate corporală a afectat 2,2 miliarde de copii și adulți.
Dintre primele 20 cele mai populate țări din lume, Statele Unite prezintă cel mai ridicat nivel de obezitate în rândul copiilor și adulților tineri, cu o rată de 13%, în timp ce Bangladesh și Vietnam au fost statele cu cea mai mic număr de cazuri la ambele categorii, de aproximativ 1%.
De asemenea, potrivit studiului, 4 milioane de persoane au decedat în 2015 din cauza unor boli legate de obezitate.
Bolile cardiovasculare au fost responsabile pentru două treimi dintre aceste decese, urmate de diabet, boli de rinichi și de cancer.
Orașul Băneasa din județul Constanța a redevenit comună.
Locuitorii din Băneasa au participat duminică la un referendum, în urma căruia au hotărât revenirea la statutul de comună.
Din cei 1.700 de cetăteni prezenţi la urne, aproape 1.530 au răspuns cu DA, referendumul fiind validat.
Localitatea Băneasa a fost declarată oraş în anul 2004, însă promisiunile de locuri de muncă şi atragerea de fonduri europene care să ducă la dezvoltarea urbei nu s-au îndeplinit, astfel că Băneasa devenit mai săracă şi decât unele comune.
În schimb, cetăţenii vor plăti taxe la nivel de oraş.
YOUTUBE
Local
Taina Botezului se oficiază, în perioada postului, cu masă de post.
Postul presupune îndepărtarea temporară de la bucurii și plăceri ale vieții, îngăduite de Dumnezeu, în scopul dobândirii discernământului și înfrânării necesare progresului spiritual al omului.
Astfel, petrecerile organizate după slujba Botezului, prin plăcerea diverselor preparate culinare și veselia muzicii și a dansului, contrastează cu atitudinea ascetică a postului.
Este esențial ca intrarea în creștinism a unui prunc să se facă prin respectarea rânduielilor creștine, care, în esența lor, constituie un ansamblu de valori educaționale pentru desăvârșirea spiritului.
În concluzie, nu se cuvine intrarea cuiva în creștinism, pentru a deveni trăitor în Hristos, fără a respecta principiile educaționale ale acestuia.
Festivitatea de premiere a concursului Apărători ai Ortodoxiei între Dunăre și Mare în timpul comunismului va avea loc mâine, la Biblioteca Arhiepiscopiei Tomisului.
Aceasta va debuta la ora 12 și vor fi acordate 4 premii și 3 mențiuni, dar și diplome de participare pentru toți concurenții.
Totodată, vor fi expuse și lucrările participante la concurs.
Din comisia de jurizare au făcut parte Inspectorul de Specialitate ISJ, Daniela Stan, Președintele Asociației Foștilor Deținuți Politic din România – Filiala Constanța, Paul Andreescu, Directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului, Ionuț Druche și profesorul Gabriel Mitroi.
La eveniment va participa și Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Procesiunea „Calea mărturisitorilor români” va avea loc sâmbătă la Poarta Albă.
Evenimentul face parte din proiectul „Apărători ai Ortodoxiei între Dunăre și Mare în timpul comunismului” și este dedicat memoriei celor care au suferit sau au murit pentru credință și libertate în regimul comunist.
Astfel, de la ora 9, se va porni de la monumentul memorial Poarta Albă până la Mănăstirea Galeșu.
De la ora 13, în incinta mănăstirii va avea loc o masă rotundă cu tema: „În căutarea poporului pierdut”.
Vor participa: Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, cercetătorul Marius Oprea, istoricul Adrian Nicolae Petcu, Președintele Asociației Foștilor Deținuți Politic din România – Filiala Constanța, Paul Andreescu, Lector Univ. Dr. Carmen Ciornea, protos. Maxim Vlad și cercetător din cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, Ionuț Druche.
Icoana Maicii Domnului Bucurie Neașteptată va poposi la biserica Sf. Ioan Rusul din localitatea Ovidiu.
Aceasta va fi adusă miercuri, la ora 17 și va rămâne spre închinare până duminică.
Parohia oferă zilnic o masă caldă pentru 50 de oameni nevoiași din orașul Ovidiu.
Constanța va avea autobuze noi.
Potrivit RATC, vor fi achiziţionate, printr-un credit accesat de la BERD de Primăria Constanţa, cel mult 100 de autobuze noi, care vor înlocui maşinile vechi aflate în prezent în dotarea Regiei de Transport.
Potrivit directorului Regiei, Bogdan Niţă, licitația va fi lansată până la sfârșitul acestei luni.
Regulile pentru notele obţinute de elevi după contestaţii la Bacalaureat şi la Evaluarea Naţională se modifică.
Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Ariana Bucur, a anunţat că rezultatul obţinut după cererea de recorectare a lucrărilor va fi cel final, chiar dacă diferenţa este mai mică de 0,5 puncte.
Până acum nota finală era schimbată doar dacă exista această diferenţă între nota iniţială şi cea de după contestaţie.
Astăzi continuă probele orale ale bacalaureatului, iar din 26 iunie încep examenele scrise.
Rezultatele finale vor fi făcute publice pe 10 iulie.
Bugetarii vor primi tichetele de vacanță în luna august, după rectificarea bugetară.
Instituțiile publice centrale, locale și companiile de stat sunt obligate să cuprindă la acel moment în buget aceste cheltuieli.
Cuantumul voucherului de vacanță va fi de 1.450, iar persoanele care îşi vând tichetul sunt pasibile de amenzi de până la 14 salarii minime brute.
Ministrul Turismului, Mircea Dobre a precizat că, de la 1 decembrie 2018, modalitatea de acordare a voucherelor de vacanță se va schimba.
Cancerul poate fi depistat din timp cu ajutorul unor teste de sânge.
Specialiştii sunt de părere că pe viitor, un simplu test de sânge ar putea detecta cu exactitate mai multe forme de cancer chiar cu câţiva ani înainte ca simptomele bolii să apară.
Medicii mai spun că testul s-ar putea dovedi extrem de folositor în cazul unor anumite tipuri de cancer greu de identificat în stadii incipiente.
Astfel, toate celulele din organism eliberează informaţii în fluxul sanguin.
Ca urmare, pentru dezvoltarea testului, echipa de cercetători s-a folosit de mai multe mostre de ţesut de la 124 de pacienţi care sufereau de cancer şi au scanat probele pentru 500 de mutaţii genetice, analizând zone specifice ale genomului.
Ei au stabilit că noua metodă generează de 100 de ori mai multe date decât alte tehnici valabile.
Purtarea vălului islamic în spațiile publice va fi interzisă în Austria de la 1 octombrie.
Interdicția, care se referă la vălul integral și funcționează deja în țări ca Franța, Belgia, Bulgaria, precum și în unele regiuni din Elveția, face parte din „legea integrării” votată la jumătatea lunii trecute de parlamentul de la Viena.
Încălcarea acestei prevederi urmează să fie sancționată cu o amendă de până la 150 de euro.
Urmare a confuziei existente pe alocuri în privința săvârșirii Tainei Botezului în perioada postului, Arhiepiscopia Tomisului reamintește rânduielile canonice ale Bisericii Ortodoxe referitoare la acest subiect.
Postul, ca mijloc de întărire spirituală a celui credincios, se desfășoară după anumite reguli ascetice, care presupun îndepărtarea temporară de la bucurii și plăceri ale vieții, îngăduite de Dumnezeu, în scopul dobândirii discernământului și înfrânării necesare progresului spiritual al omului. Astfel, printre acestea se găsește și regula opririi de la petreceri, ca unele care, prin plăcerea diverselor preparate culinare și veselia muzicii și a dansului, contrastează cu atitudinea ascetică a postului.
La rândul lor, slujbele bisericești ale Sfintelor Taine (cum sunt Botezul și Cununia) sunt mijloace duhovnicești prin care omul primește binecuvântarea și harul lui Dumnezeu, în momente importante ale vieții sale. Cum însă bucuria ocazionată de aceste slujbe se manifestă și prin participarea credincioșilor la agape care au caracter de petrecere, Biserica a rânduit ca, în perioada postului, aceste slujbe să urmeze anumite reguli care să nu pună în contradicție rânduiala ascetică a postului cu strălucirea și bucuria duhovnicească evenimentului respectiv.
Astfel, în privința Cununiei, Biserica a rânduit să nu fie săvârșită în post (Canonul 52 al Sinodului din Laodiceea), deoarece bucuria firească a întemeierii unei familii, manifestată și prin agapa de după slujbă, contrastează puternic cu caracterul ascetic al postului. Doar în cazuri deosebite, episcopul locului poate acorda dispensă cu privire la săvârșirea slujbei în sine, dar cu condiția ca după slujbă să nu se facă petrecere, spre a se păstra rânduiala postului.
În privința Botezului, există două canoane specifice. Primul stabilește că Botezul nu se săvârșește în timpul Postului Mare, exceptând situații urgente, după cum spune textul: „fără numai de a fi nevoie; atunci se poate boteza chiar și în Săptămâna Mare” (Canon 156, Pravila de la Târgoviște, 1665). Al doilea canon stabilește că Botezul, fiind ușa de intrare în creștinism, nu se poate opri nici în timpul postului, dar se face cu respectarea rânduielii postirii (Canonul IX, 25 al Sf. Simeon al Tesalonicului).
Prin urmare, în timpul posturilor, slujba Botezului se poate oficia, cu condiția respectării rânduielii ascetice a postirii. O eventuală organizare, după slujbă, a unei agape, trebuie să respecte rânduiala mesei de post, fără a îmbrăca aspectul unei petreceri vesele, cu muzică ce contravine atmosferei duhovnicești a postului și preparate culinare ce desfată plăcerile trupului.
Este esențial ca intrarea în creștinism a unui prunc să se facă prin respectarea rânduielilor creștine, care, în esența lor, constituie un ansamblu de valori educaționale pentru desăvârșirea spiritului. Așa cum știm, rolul părinților este decisiv în educarea copiilor. O educație bună va înnobila spiritual familia, în vreme ce carențele educaționale ale părinților pot genera pagube majore în viața copiilor. Scriptura atrage atenția în două locuri asupra acestui risc educațional. Mai întâi cartea Ieșirea, cap. 34, v.7 scrie că Dumnezeu „pentru păcatele părinţilor pedepseşte pe copii şi pe copiii copiilor până la al treilea şi al patrulea neam!”. Apoi, cartea Ieremia, cap. 31, v.29 relatează despre carențele educaționale astfel „Părinţii au mâncat aguridă şi copiilor li s-au strepezit dinţii”.
În concluzie, nu se cuvine intrarea cuiva în creștinism, pentru a deveni trăitor în Hristos, fără a respecta principiile educaționale ale acestuia.