Mesaj de condoleanțe pentru familia compozitorului Dumitru Lupu


Trecerea fulgerătoare la cele veșnice a profesorului și compozitorului Dumitru Lupu a întristat profund pe Arhiepiscopul IPS Teodosie, clerul și credincioșii Arhiepiscopiei Tomisului.
Cadru universitar de aleasă ținută academică, compozitor muzical cu numeroase șlagăre în palmares, soț și tată al unei familii devotate lumii muzicii ușoare românești, Dumitru Lupu va rămâne în memoria noastră ca un demn reprezentant al spațiului artistic românesc, care a oferit publicului vibrații ale scânteierii divine în numeroase acorduri muzicale.
La ceas de prohodire, rugăm pe Bunul Dumnezeu să odihnească în cântări îngerești sufletul robului Său Dumitru și să aline durerea despărțirii din inimile soției Ileana și fiicei Dumitrana-Teodora.
IPS Teodosie va oficia slujba de înhumare, luni, 24 iul. 2017,de la ora 13, la biserica Sf. Gheorghe din Constanța (situată pe str. Nicolae Iorga, zona Spitalul Județean).

Biroul de Comunicare

Surprindere în reținerea unui manager de la Arhiepiscopia Tomisului

Urmare a luării măsurii preventive de reținere a trei persoane (Popa Gabriel, Duna Anișoara și Badiu Florin) de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Arhiepiscopia Tomisului face următoarele precizări:
1. Preotul misionar Popa Gabriel este angajat al Arhiepiscopiei Tomisului, cu atribuții de manager pentru mânăstirea Galeșu (loc. Poarta-Albă, jud. Constanța).
2. Duna Anișoara este călugărită în obștea mânăstirii Galeșu, sub numele de Eleodora, nevând nici o funcție administrativă în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului. În prezent nu mai este reținută, fiind doar audiată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.
3. Conducerea Arhiepiscopiei Tomisului a primit cu surprindere comunicatul Parchetului și așteaptă cu nerăbdare finalizarea dosarului în cauză, întrucât cei doi sunt cunoscuți ca persoane cu conduită morală corectă, ceea ce a și dus la hirotonirea lui Popa Gabriel ca preot misionar și la tunderea în monahism a Dunei Anișoara.

Biroul de Comunicare

Știri 21 iulie 2017

Biserica Ortodoxă Română îi cinstește astăzi pe Sfinţii Cuvioşi Rafael şi Partenie de la Agapia Veche.
Sfântul Rafael a trăit în secolul 16 și a avut o viaţă de sihastru.
Sfântul Partenie a trăit în secolul 17 și a sihăstrit în zonă, pe muntele Scaunele.
Datorită rugăciunii şi povăţuirii sale blânde, mulţi călugări şi pustnici s-au mântuit și a fost învrednicit cu darurile tămăduirii şi scoaterii demonilor.

Biserica Ortodoxă va cinsti mâine pe Sfânta Mironosiță întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena.
Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va participa de la ora 8, la Sfânta Liturghie oficiată la mănăstirea Maria Magdalena din apropierea localității Cobadin.
Duminică, Ierarhul nostru va răspunde invitației Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, în timpul căreia Preacuviosul Părinte Arhimandrit Damaschin Luchian va fi hirotonit episcop.

Duminică, se va desfășura conferința „Damnatio memoriae sau legitimarea prin reabilitare”.
Aceasta va debuta de la ora 11.00, la biserica „Sfânta Maria” din Constanța (zona Far).
Vor susține alocuțiuni: președintele Asociației Foștilor Deținuți Politic din România, filiala Constanța, Paul Andreescu, Lect. Univ. Dr. Carmen Ciornea, Protos. Maxim Vlad, istoricul Adrian Nicolae Petcu, Ionuț Druche și părintele George Constantin Codreanu, parohul bisericii „Sf. Maria”.
Evenimentul face parte din cadrul proiectului „Apărători ai Ortodoxiei între Dunăre și Mare în timpul comunismului”, organizat de către Departamentul Cultural-Educațional al Arhiepiscopiei Tomisului.
Proiectul a debutat în data de 22 ianuarie 2017 și se va finaliza pe 17 noiembrie 2017.

Ziua de luni, 14 august, va fi liberă pentru salariaţii din sectorul public.
Decizia a fost luată ieri de guvern, pentru se face punte între weekend şi ziua de marţi, 15 august, zi liberă, când se sărbătoreşte Adormirea Maicii Domnului dar şi Ziua Marinei.
Potrivit deciziei guvernului, ziua de 14 august va fi recuperată, fie în regim de program normal, pe 19 august, fie prin prelungirea programului de lucru până pe 25 august.

Guvernul a aprobat obligaţia plăţii de către angajator a CAS şi CASS în cazul contractelor part-time.
Excepţie fac salariaţii elevi, studenţi, persoane cu dizabilităţi, pensionari şi cei care cumulează venituri de cel puţin nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată.
La acest moment, din calculul guvernanţilor rezultă că sunt, în total, 500.000 de contracte de muncă part-time.
Noile reglementări urmează să intre în vigoare la 1 august şi să se aplice începând cu veniturile aferente lunii august 2017.

Un cod de conduită pentru miniștri a fost aprobat de guvern.
Acesta îi obligă pe miniştri să declare, prin orice mijloc, situaţiile de natură să genereze un conflict de interese sau de incompatibilitate.
De asemenea, membrilor executivului le este interzis să permită utilizarea numelui sau a imaginii proprii în acţiuni publicitare pentru promovarea unei activităţi comerciale.
O altă obligaţie este aceea de a prezenta, în cadrul dezbaterilor publice la care sunt invitaţi, poziţia oficială asumată de Guvernul României.
Sesizările în legătură cu încălcarea codului de conduită de către membrii guvernului se aduc la cunoştinţa premierului prin intermediul Secretariatului General.

Guvernul îngheață angajările la stat până la sfârșitul anului.
Acesta dorește o administraţie mai eficientă, dar şi economii la bugetul de stat.
Un grup interministerial va analiza toate rapoartele pe care le vor face ministerele, iar șefii instituţiilor trebuie să facă o analiză clară a personalului din subordine.
Ordonanţa adoptată de executiv nu îi va bloca să lucreze la stat pe cei care au dat deja concursuri şi care urmează să fie angajaţi.
Mai pot fi ocupate posturile vacante pentru care s-au publicat anunţuri în Monitorul Oficial.
În administraţia publică centrală lucrează aproximativ 500 de mii de persoane, din totalul de 1,3 milioane de bugetari.

Medicii cardiologi atrag atenția asupra incidenței crescute a mortalității de cauză cardiovasculară.
Ei susțin că este nevoie de un program național de prevenție, care să ajute la o mai bună informare a populației și la prezentarea din timp a pacientului la medic.
Statisticile arată că numărul deceselor cauzate de bolile de inimă este mult mai mare decât cel înregistrat din cauza cancerelor.
Principalii factori de risc sunt fumatul, sedentarismul, obiceiurile alimentare și diabetul zaharat.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii și-a propus ca până în anul 2025 decesele premature cauzate de bolile cardiovasculare să fie diminuate cu 25%.

Aproape trei sferturi din angajaţii români ar vrea să lucreze de acasă.
Un studiu arată că doar 28% din totalul participanților la cercetare sunt mulţumiţi de beneficiile oferite de firma la care lucrează.
Angajaţii şi-ar dori și alte facilităţi, cele mai râvnite fiind munca de acasă (70%), team building-uri (58%) sau plăţi pentru evenimente speciale din viaţa angajatului.
În acest moment, cel mai des întâlnite cinci beneficii oferite de către angajatori sunt abonamentele medicale la clinici private, programul flexibil de lucru, cursurile de dezvoltare personală, tichete valorice sau reduceri la parteneri agreaţi, facilităţi sportive şi de recreere.

Știri 20 iulie 2017

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfântul și Slăvitul Prooroc Ilie Tesviteanul.
Originar din cetatea Tesva, fiu al unui preot evreu, Sfântul Ilie este cunoscut în special datorită unei minuni legate de lipsa ploii.
La Horeb, Dumnezeu i se descoperă lui Ilie „într-o adiere de vânt lin”, precedată de manifestări ale puterii dumnezeieşti: vârtej nimicitor, cutremur şi foc.
Înainte de sfârşitul misiunii sale profetice, Sfântul Ilie l-a lăsat urmaş pe Elisei, apoi Ilie s-a înălţat la cer într-un „car cu cai de foc”.
În Noul Testament, Sfântul Ilie este prezent la Schimbarea la Faţă a Mântuitorului, pe muntele Tabor.
Sfântul Ilie va veni la sfârşitul veacurilor, va propovădui credinţa şi va fi ucis de către Antihrist, alături de Dreptul Enoh, un alt drept al Vechiului Testament care nu a cunoscut moartea, asemenea Sfântului Ilie.
Sf. Mare Prooroc Ilie este considerat ocrotitorul recoltelor şi a rămas în istoria Bisericii Ortodoxe ca un exemplu de credinţă şi curaj demn de urmat.
Cu acest prilej, de la ora 8.30, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie, la biserica „Sf. Ilie” din Constanța, zona CET.

Astăzi este Ziua Aviaţiei Române.
Această zi este marcată, în fiecare an, de sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, patronul Forţelor Aeriene şi al aviaţiei din ţara noastră.
Misiunea Forţelor Aeriene constă în apărarea spaţiului aerian naţional, sprijinul autorităţilor locale pentru înlăturarea urmărilor calamităţilor naturale şi intervenţia în situaţii de urgenţă civilă, asigurând transportul de materiale, medicamente şi alimente, precum şi evacuarea răniţilor şi bolnavilor din zonele afectate.
Forțele Aeriene Române au desfășurat activităţi comune, exerciţii multinaţionale şi misiuni în teatrele de operaţii din Irak, Balcanii de Vest și Afganistan.

Telemeaua de pe piață conține clorură de calciu, folosită la deszăpezire.
Cel mai recent studiu realizat de Asociaţia Pro Consumatori scoate la iveală faptul că aproape jumătate din sortimentele de pe piaţă au calitatea a doua, iar unul din trei sortimente de brânză telemea conţine clorură de calciu.
Cea mai largă utilizare, în ultimii şi viitorii ani, a clorurii de calciu vizează prevenirea formării gheţii şi îndepărtarea acesteia de pe şosele.
Acumularea clorurii de calciu în organism, cunoscută sub numele de hipercalcemie, determină o serie de reacţii, printre care dureri de stomac, bufeuri, greaţă şi vărsături, lipsa apetitului, dureri osoase, aritmie, pietre la rinichi și comă.

Elevii vor începe școala pe 11 septembrie.
Ȋn acest an școlar, cursurile se vor încheia pe 22 iunie 2018, dupã 36 de sãptãmâni.
În perioada 28 octombrie – 5 noiembrie 2017, clasele din învățământul primar și grupele din învățământul preșcolar sunt în vacanță.
Vacanța de iarnă va începe pe 23 decembrie și se va încheia pe 7 ianuarie 2018.
Pentru liceenii care dau Bacalaureatul, anul se va termina pe 25 mai, iar elevii de clasa a VIII-a vor lua vacanțã pe 8 iunie.

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa are aparatură nouă.
Este vorba despre şapte aparate de anestezie de înaltă performanţă, achiziţionate prin programul Băncii Mondiale, care au fost recepţionate de către unitatea sanitară.
Astfel, în momentul de faţă, trei echipamente standard pentru anestezie cu monitorizare completă au fost montate în blocurile operatorii ORL, Obstetrică Ginecologie şi Chirurgie Pediatrică. Alte două aparate cu funcţii extinse au ajuns pe secţia Neurochirurgie şi sunt deja utilizate în blocul operator şi celelalte două aparate cu monitorizare cardiovasculară avansată sunt destinate intervenţiilor din secţia Chirurgie Cardiovasculară.

Guvernul pregăteşte o altă măsură pentru mediul de afaceri.
TVA split este o nouă formă de colectare a taxei pe valoare adăugată, prin care contribuabilul nu va mai intra în posesia TVA-ului.
Taxa va fi direcţionată direct în contul statului.
Premierul susţine că astfel vor determina reducerea evaziunii fiscale, însă unii antreprenori critică dur această iniţiativă.
Aceștia susţin că măsura poate crea destabilizări în mediul de afaceri, mai ales în rândul celor care au făcut investiţii substanţiale pe premisa actualului sistem de TVA.
Potrivit raportului de activitate al Guvernului, noul model de colectare a TVA va intra în dezbatere de la 1 august, pentru a putea fi implementat la începutul lunii septembrie.

Guvernul va dezvolta o campanie accelerată de vaccinare în rândul copiilor cu vârste cuprinse între nouă luni şi nouă ani.
Decizia anunţată de ministrul sănătăţii Florian Bodog a fost luată în condiţiile în care în ţara noastră au fost semnalate peste 8.000 de îmbolnăviri de rujeolă.
Totodată, ministrul a cerut ca autorităţile locale să organizeze centre de vaccinare în comunităţile în care nu există medici de familie.
El a dat asigurări că sunt stocuri suficiente în teritoriu, existând posibilitatea suplimentării cu doze de vaccin acolo unde va fi nevoie.

Codul Rutier va fi modificat.
Un proiect de Ordonanță de Urgență prevede reguli mult mai drastice la cumpărarea mașinilor la mâna a doua.
Atunci când se schimbă proprietarul unei mașini, Codul Rutier va stabili că va exista o perioadă fixă în care noul proprietar să fie obligat să notifice autorităților tranzacția.
În caz contrar, înmatricularea automobilului va fi suspendată automat, iar cel care va circula cu acesta va risca o amendă de până la 2.900 de lei.
Proiectul mai prevede că circularea pe drumurile publice cu mașinile a căror înmatriculare a fost suspendată va fi interzisă și va putea fi sancționată cu amenzi drastice.