Știri 2 iunie 2017

Biserica Ortodoxă Română cinsteşte astăzi pe Sf. Ioan cel Nou de la Suceava.
Acesta s-a născut în cetatea Trapezunt de pe coasta Mării Negre, în jurul anului 1300, şi era creştin-ortodox, iar de meserie era negustor.
În timpul unei călătorii către Cetatea –Albă a fost trădat de unul din partenerii de drum şi pârât în chip mincinos către mai marele cetăţii că Ioan ar dori să se convertească la păgânism.
Pentru că Sf. Ioan a mărturisit pe adevăratul Dumnezeu, Mântuitorul Hristos, mai marele cetăţii s-a mâniat şi a poruncit ca sa fie omorât prin tăierea capului.
Creştinii din Cetatea Albă au luat trupul Sfântului mucenic Ioan şi l-au îngropat în Biserica cetăţii vreme de 70 de ani.
În anul 1402, Voievodul Alexandru cel Bun, împreună cu mitropolitul Iosif au adus în Moldova moaştele Sf. Ioan cel Nou.
Ele au rămas aici până în 1686 când au fost duse pentru scurt timp în Polonia, pentru a fi ferite de armata lui Ioan Sobieski.
În anul 1783, moaştele Sf. Ioan cel Nou au fost readuse în Moldova, la Suceava, unde se regăsesc şi astăzi, în biserica Arhiepiscopală din Suceava.

Mâine, în ajunul praznicului Pogorârii Sfântului Duh, Biserica Ortodoxă a statornicit pomenirea de obște a celor adormiți, cunoscută drept Moșii de vară.
Înalt Prea Sfințitul Teodosie va oficia, de la ora 7.30, Sfânta Liturghie și slujba de pomenire de obște a celor adormiți la biserica Sfânta Treime din localitatea Culmea Nord.
Duminică, de sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, cu binecuvântarea Preafericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Arhiepiscopul Tomisului va face parte din soborul de arhierei condus de către Patriarhul Neofit al Bisericii Ortodoxe Bulgare, care va oficia Sf. Liturghie la biserica românească Sf. Treime din Sofia, Bulgaria.
De la ora 22.30, Ierarhul nostru va sfinți demisolul bisericii Sfinții 4 Martiri de la Niculițel din cartierul Faleză Nord, apoi va săvârși Sf. Liturghie.

Unui copil din patru din întreaga lume i se fură copilăria.
Așa arată un raport al organizației internaționale Salvaţi Copiii, care include un index global al țărilor unde copilăria este mai mult sau mai puțin amenințată.
România ocupă la acest capitol locul 52 din 172, sub țări ca Ucraina, Kazahstan, Muntenegru şi Bulgaria.
Totodată, ţara noastră se numără printre țările europene cu cel mai ridicat număr de decese ale copiilor sub 5 ani (11 la mie).
În plus, datele Eurostat arată că, în Europa, România înregistrează cel mai mare număr de nașteri cu mame între 10 și 17 ani.
La indicatorul abandon școlar, România rămâne printre țările care se confruntă în mod serios cu această problemă, cu un procent de 12,1 considerat ca fiind scăzut prin raportarea la situația globală, însă îngrijorător la nivel european.

Un nou web-site, pentru semnalarea abuzurilor sexuale comise asupra copiiilor este lansat de Europol.
Agenția şi-a exprimat speranţa că o serie de detalii, precum o pungă sau o sticlă de şampon ar putea alerta pe cineva care să contacteze ulterior poliţia sub acoperirea anonimatului pentru a oferi informaţii.
Zeci de mii de pedofili sunt implicaţi în abuzuri comise asupra copiilor şi în distribuirea de fotografii şi înregistrări video online. Directorul departamentului pentru combaterea pirateriei informatice din cadrul Europol, Steven Wilson, şi-a exprimat speranţa că oamenii vor ajuta a identificarea locurilor unde au loc astfel de abuzuri.

Marile orașe din întreaga lume vor înregistra temperaturi mai ridicate până în anul 2100.
Cel mai recent studiu arată că, sub efectul încălzirii globale și al fenomenului de „insule de căldură urbane”, marile orașe ar putea înregistra o creștere suplimentară a temperaturii de 7 grade C sau chiar 8 grade C până în 2100.
Aceste proiecții se bazează pe scenariul unei creșteri continue a emisiilor de gaze cu efect de seră pe tot parcursul secolului. Aceste „insule” sunt cele care fac orașele mai calde decât împrejurimile lor și accentuează canicula și valurile de căldură. Consecințele sunt un consum mai mare de energie pentru răcirea clădirilor, creșterea riscurilor pentru sănătate, disconfort, un aer mai poluat, calitate mai proastă a apei și mai puțină productivitate la locul de muncă.

Aproximativ 30.000 de copii au beneficiat de sprijinul Bisericii anul trecut.
Biserica Ortodoxă Română a manifestat o grijă deosebită atât pentru educația lor – prin proiectele Alege școala! și Hristos Împărtășit copiilor-, cât și pentru ajutorarea spirituală și materială a acestora.
Din cele 718 instituții sociale care există în Patriarhia Română, următoarele instituții sunt dedicate strict copiilor: 93 centre de zi, 36 centre de tip familial, 40 de grădinițe sociale,14 campusuri de tabără și 47 centre educaționale.

Astăzi este Ziua Națională pentru Adopție.
Aceasta urmează în calendar celei internaţionale a copilului şi a părinţilor.
Iniţiativa acestei zile a avut-o, în 2014, fundația ‘Ador Copiii’. Astfel, sunt promovate adopția și soluțiile pentru simplificarea acestui proces, care în România este îngreunat de proceduri birocratice.
Statistica arată că un copil instituţionalizat dorit de o familie ajunge în grija acesteia nu mai devreme de un an şi jumătate, timp în care trebuie parcurse numeroase proceduri legale.

Universităţile vor putea acorda, exclusiv din venituri proprii, un spor de performanţă academică de 10%.
De acesta vor putea beneficia 15% din posturile didactice, conform unui amendament adoptat de Comisia de muncă din Camera Deputaţilor.
Acest lucru a fost hotărât în cadrul dezbaterilor asupra proiectului de lege privind salarizarea.
Sporul de performanţă academică se acordă pe o perioadă de un an.

Știri 1 iunie 2017

Biserica Ortodoxă îl cinstește astăzi pe Sf. Iustin Martirul și Filosoful.
Acesta era fiul unor coloniști greci, păgâni, din vechiul Sichem din Palestina, numit după colonizarea romană din anul 70 Flavia Neapolis, iar astăzi Nablus, și s-a născut la începutul secolului al II-lea.
Crescut în păgânism, din tinerețe a fost atras spre filozofie, astfel a cercetat conceptele filosofice ale vremii.
La Roma a deschis o școală de doctrină creștină.
Martirizarea Sf. Iustin are loc în vremea lui Marc Aureliu, între anii 165-166.
Biserica Ortodoxă îl cinstește pe 1 iunie, iar cea Catolică la 14 aprilie.

Sâmbătă, în ajunul praznicului Pogorârii Sfântului Duh, Biserica Ortodoxă a statornicit pomenirea de obște a celor adormiți, cunoscută drept Moșii de vară.
Înalt Prea Sfințitul Teodosie va oficia, de la ora 7.30, Sfânta Liturghie și slujba de pomenire de obște a celor adormiți la biserica Sfânta Treime din localitatea Culmea Nord.
Duminică, de sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, de la ora 7.30, Ierarhul nostru va sfinți demisolul bisericii Sfinții 4 Martiri de la Niculițel din cartierul Faleză Nord, apoi va săvârși Sf. Liturghie.
De la ora 12, va oficia slujba Vecerniei la Catedrala Arhiepiscopală, apoi va citi rugăciunea de binecuvântare a frunzelor de nuc, care simbolizează „limbile de foc” pogorâte peste Apostoli.
Luni, de sărbătoarea Sfintei Treimi, cu binecuvântarea Preafericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Arhiepiscopul Tomisului va face parte din soborul de arhierei condus de către Patriarhul Neofit al Bisericii Ortodoxe Bulgare, care va oficia Sf. Liturghie la biserica românească Sf. Treime din Sofia, Bulgaria.

Icoana Maicii Domnului „Bucurie neașteptată” va sosi pentru prima dată la Constanța.
Aceasta va fi adusă astăzi din Ucraina la biserica Sf. Haralambie din zona Boema și va fi întâmpinată de credincioșii parohiei de la orele 17, la intersecția bulevardului Aurel Vlaicu cu bd. Tomis.
Apoi se va merge în procesiune cu icoana până la biserică.
Icoana este prăznuită pe 9 decembrie, 25 ianuarie și 1 mai și a fost pictată în amintirea unei minuni săvârșite în fața Icoanei Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu.
Icoana făcătoare de minuni este cunoscută ca fiind vindecătoare de diferite boli fizice și psihice, dar și ca alungătoare a tristeții și ajutătoare a celor stăpâniți de patimi trupești.

Astăzi este Ziua Internaţională a Ocrotirii Copilului.
Această zi a fost iniţiată în anul 1924 când Liga Naţiunilor Unite a adoptat Declaraţia Drepturilor Copilului.
În anul 1954 Consiliul ONU a recomandat tuturor ţărilor să adopte o zi internaţională a copiilor, pentru a sublinia nevoia de bună înţelegere între copii.
În 1989 Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat Convenţia cu privire la Drepturile Copilului, iar un an mai târziu, în 1990, România a ratificat şi ea această Convenţie.
Cu toate acestea, Ziua Copilului este sărbătorită în lume la date diferite, în funcţie de istoria naţională a fiecărei ţări.
Astfel, data de 1 iunie este Ziua copilului în România şi alte 24 de ţări, printre care Bulgaria, Polonia, Germania sau Rusia.

Primăria Constanța va cofinanța extinderea rețelelor de apă și canalizare.
Conform primarului Decebal Făgădău, vor fi extinse rețelele de alimentare cu apă și canalizare pe străzile unde acestea nu există, iar pe celelalte se vor moderniza.
Edilul a mai spus că primăria va trimite adrese și celorlalți furnizori de utilități, pentru ca și aceștia să-și înființeze rețelele pe străzile unde acestea nu există și să treacă la modernizarea lor unde acest lucru se impune.

Ministerul Educaţiei intenționează să introducă bacalaureatul tehnic, pentru absolvenţii liceelor tehnologice.
Bacalaureatul diferențiat este una dintre schimbările în noua lege a educaţiei, ce ar putea intra în vigoare în 2018.
În acest fel, tinerii care urmează învăţământul profesional şi tehnic vor putea susține bacalaureatul pe profilul studiat.
Ministrul Educației urmărește o mai mare flexibilitate a sistemului de învăţământ, în sensul că elevii integraţi în învăţământul profesional dual să aibă opţiunea de a face şi facultate, dacă este integrat în liceu în clasa a XI a sau a XII a, în funcţie de nivelul de calificare.

Medicii ieșeni de la Maternitatea „Cuza Vodă” refuză să mai facă avorturi.
Secţia rămâne închisă pentru reamenajare până la toamnă, dar există medici în secţie care au anunţat că nu vor să mai facă chiuretaje nici după finalizarea lucrărilor, motivând că ei trebuie „să aducă viaţă, nu să o ia”.
Potrivit conducerii maternităţii, mai mulţi doctori şi-au exprimat refuzul de a realiza intervenţii de întrerupere a sarcinii la cerere, chiar şi după redeschiderea secţiei.
Sunt exceptate cazurile în care, din motive medicale serioase, sarcina trebuie oprită din evoluţie.
Maternitatea „Cuza Vodă” din Iaşi este cea mai mare unitate de acest tip din ţară.

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea RCA.
Potrivit legii, persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării sau înregistrării în România, au obligația să se asigure pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a prejudiciilor produse prin accidente.
Textul prevede că tariful de referință va fi calculat pe baza unei formule.
Tariful de referință se calculează semestrial de către o societate cu expertiză recunoscută în domeniu, contractată de Autoritatea de Supraveghere Financiară, după formulă, și se publică de ASF.

Știri 31 mai 2017

Biserica Ortodoxă îl va cinsti mâine pe Sf. Iustin Martirul și Filosoful.
Cu acest prilej, IPS Teodosie va săvârși de la ora 8 Sfânta Liturghie la mânăstirea Poarta Albă-Galeșu, care își va sărbători cel de-al doilea hram.
La finalul slujbei, Arhiepiscopul Tomisului va oficia o slujbă de parastas pentru părintele Arhim. Iustin Pârvu.
Sâmbătă, în ajunul praznicului Pogorârii Duhului Sfânt, Biserica Ortodoxă a statornicit pomenirea de obște a celor adormiți, cunoscută drept Moșii de vară.
Ierarhul Tomisului va oficia, de la ora 7.30, Sfânta Liturghie și slujba de pomenire de obște a celor adormiți la biserica Sfânta Treime din localitatea Culmea Nord.
Duminică, de sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, de la ora 7.30, Ierarhul nostru va sfinți demisolul bisericii Sfinții 4 Martiri de la Niculițel din cartierul Faleză Nord, apoi va săvârși Sf. Liturghie.
De la ora 12, va oficia slujba Vecerniei la Catedrala Arhiepiscopală, apoi va citi rugăciunea de binecuvântare a frunzelor de nuc, care simbolizează „limbile de foc” pogorâte peste Apostoli.
Luni, de sărbătoarea Sfintei Treimi, cu binecuvântarea Preafericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Arhiepiscopul Tomisului va face parte din soborul de arhierei condus de către Patriarhul Neofit al Bisericii Ortodoxe Bulgare, care va oficia Sf. Liturghie la biserica românească Sf. Treime din Sofia, Bulgaria.

Icoana Maicii Domnului „Bucurie neașteptată” va sosi pentru prima dată la Constanța.
Aceasta va fi adusă mâine din Ucraina la biserica Sf. Haralambie din zona Boema și va fi întâmpinată de credincioșii parohiei de la orele 17, la intersecția bulevardului Aurel Vlaicu cu bd. Tomis.
Apoi se va merge în procesiune cu icoana până la biserică.
Icoana este prăznuită pe 9 decembrie, 25 ianuarie și 1 mai și a fost pictată în amintirea unei minuni săvârșite în fața Icoanei Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu.
Icoana făcătoare de minuni este cunoscută ca fiind vindecătoare de diferite boli fizice și psihice, dar și ca alungătoare a tristeții și ajutătoare a celor stăpâniți de patimi trupești.

Constănțenii sunt invitați la o lansare de carte religioasă.
Este vorba despre volumele de poezii intitulate ’’Lumina șoptită’’ și ’’Strigătul frunzelor’’ scrise de către părintele Arsenie Obreja.
Evenimentul se va desfășura astăzi, de la orele 17, la Muzeul de Artă din Constanța și este organizat de ASCOR Constanța.
Invitați vor fi Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, directorul Editurii Vinea, Nicolae Tzone, scriitorii Doina Păuleanu și Ovidiu Dunăreanu și postfațatorul Florin Caragiu.
Intrarea va fi liberă.

Bugetarii nu vor mai primi vouchere de vacanţă, de la 1 iulie.
O decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, arată că tichetele de vacanţă pot fi acordate doar dacă există alocări bugetare pentru ele, în bugetul de stat şi în cele locale.
În proiectul de buget aprobat la început de an nu sunt bani alocaţi.
Ministrul Turismului, Mircea Dobre, a afirmat la Parlament, că proiectul de Ordonanță privind voucherele de vacanţă este în faza de avizare la ministere, urmând a fi adoptat de Guvern până la data de 1 iulie.
Ministrul a ţinut să precizeze că instituţiile publice care nu şi-au bugetat aceste vouchere vor trebui să o facă abia după rectificarea bugetară din vară.

Astăzi este Ziua Mondială fără Tutun.
Această zi a fost stabilită de Organizaţia Mondială a Sănătăţii în anul 1987 în dorinţa de a atrage atenţia asupra pericolului utilizării tutunului pentru societate, nu numai pentru fumători.
OMS propune tuturor fumătorilor de pe Glob să se străduiască să reziste, o zi, fără tutun.
Timp de 24 de ore, fumătorii sunt provocați la abstinență de la fumat, în favoarea vieții și a sănătății.
Chiar dacă o zi nu va rezolva milioanele de cazuri tragice de decesuri din cauza fumatului, totuși, ar putea aduce în conștiința fumătorilor că fumatul nu este o alegere, ci un viciu care le face rău tuturor, nu doar lor.

Ziua de 14 mai a fost declarată Ziua națională de cinstire a martirilor români din temnițele comuniste.
Președintele Klaus Iohannis a semnat, ieri, decretul de promulgare a Legii.
În expunerea de motive se arată că „marea sărbătoare a tuturor românilor care cinstesc sfânta jertfă a martirilor din temnițele comuniste este ziua de 14 mai 1948.
Atunci au fost arestați de regimul comunist marea majoritate a tinerilor, a intelectualilor, alți mulți români care, prin exemplul de neascultare și reală libertate exprimată în fața regimului dictatorial ateu, au pătimit asemenea primilor creștini.

Mâine copiii vor beneficia de intrare gratuită în mai multe muzee din Constanța.
Astfel, cei mici vor avea gratuitate atât la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, Muzeul de Artă, cât și la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii ce include Delfinariul, Microrezervația, Planetariul și Acvariul.
Și Teatrul de copii și tineret „Căluțul de Mare” are un program special în această perioadă.
Astfel, spectacolele Teatrului se vor juca gratuit atât astăzi, în localitatea Cernavodă, cât și mâine în localitatea Techirghiol.

Prima grădină zoo concepută special pentru copii se va deschide mâine la Constanța.
Baby Zoo este locul special amenajat în cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii din Constanța în care cei mici vor putea interacționa cu animalele.
Directorul complexului, Adrian Bîlbă a declarat că acest spațiu acoperit, de aproximativ 150 de metri, va funcționa și iarna.
El a mai spus că dascălii și-ar putea desfășura aici orele de biologie sau de educație civică.
Grădina Zoologica pentru copii are o clădire din lemn, de tip pavilion, dar și țarcuri în aer liber.

Știri 30 mai 2017

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins contestația procurorilor DNA privind arestul la domiciliu a Înalt Prea Sfințitului Teodosie.
Decizia magistraților este definitivă, iar arhiepiscopul Tomisului rămâne sub control judiciar.
Reamintim că magistrații Curții de Apel Constanța au respins, pe 22 mai, cererea DNA de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu arestul la domiciliu, decizia de la acea dată nefiind definitivă s-a judecat apelul la ÎCCJ.

Icoana Maicii Domnului „Bucurie neașteptată” va sosi pentru prima dată la Constanța.
Aceasta va fi adusă joi din Ucraina la biserica Sf. Haralambie din zona Boema și va fi întâmpinată de credincioșii parohiei de la orele 17, la intersecția bulevardului Aurel Vlaicu cu bd. Tomis.
Apoi se va merge în procesiune cu icoana până la biserică.
Icoana este prăznuită pe 9 decembrie, 25 ianuarie și 1 mai și a fost pictată în amintirea unei minuni săvârșite în fața Icoanei Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu.
Icoana făcătoare de minuni este cunoscută ca fiind vindecătoare de diferite boli fizice și psihice, dar și ca alungătoare a tristeții și ajutătoare a celor stăpâniți de patimi trupești.

Constănțenii sunt invitați la o lansare de carte religioasă.
Este vorba despre volumele de poezii intitulate ’’Lumina șoptită’’ și ’’Strigătul frunzelor’’ scrise într-o notă religioasă romantică de către părintele Arsenie Obreja.
Evenimentul se va desfășura miercuri, de la orele 17, la Muzeul de Artă din Constanța și este organizat de ASCOR Constanța.
Invitați vor fi Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, directorul Editurii Vinea, Nicolae Tzone, scriitorii Doina Păuleanu și Ovidiu Dunăreanu și postfațatorul Florin Caragiu.
Intrarea va fi liberă.

Toate oficiile Poștei Române vor fi închise în zilele de 1, 2 şi 5 iunie.
Salariaţii vor recupera ziua de 2 iunie – sâmbătă, 10 iunie, când toate subunităţile poştale din mediul urban şi rural vor avea program normal de lucru.
Ca urmare a programului anunţat este posibil ca trimiterile poştale prezentate în această perioadă să înregistreze timpi mai mari de circulaţie.

Exerciţiul NATO JUMP 2017 va îngreuna traficul pe mai multe drumuri și autostrăzi din România.
Potrivit Poliţiei Române, de joi până duminică, mai multe coloane militare se vor deplasa în cadrul unui exerciţiu NATO desfăşurat pe teritoriul Bulgariei, Greciei şi României.
Poliţiştii le recomandă celor care întâlnesc aceste coloane să circule cu atenţie sporită şi să respecte indicaţiile şi semnalele agenţilor de circulaţie.

Sindicaliștii din învățământ vor protesta mâine la Parlament.
La această acţiune vor participa aproximativ 200 de persoane, membri de sindicat din municipiul Bucureşti şi județele limitrofe, inclusiv Constanța.
Motivul protestului îl constituie faptul că Senatul a votat Proiectul Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, fără să ţină cont de solicitările şi observaţiile federaţiilor sindicale din învățământ.
Deputații urmează să dezbată şi să aprobe, ca for dedizional, acest proiect legislativ.

Contractul cadru pentru achiziţionarea vaccinurilor va fi încheiat pe o perioadă de cel puţin doi ani pentru evitarea crizelor în aprovizionare.
Şeful guvernului şi ministrul Sănătăţii s-au întâlnit, ieri, cu reprezentanţii companiilor farmaceutice şi au convenit că această procedură va permite asigurarea continuă şi la timp a dozelor de vaccin şi crearea unor stocuri de rezervă.
Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a precizat că, la ora actuală, există doze suficiente de vaccin împotriva rujeolei, a oreionului şi a rubeolei.

Fumatul poate afecta grav ficatul fetusului.
Impactul pe care ţigările îl au asupra copiilor nenăscuţi a fost prezentat într-un nou studiu privind celulele stem.
Oamenii de ştiinţă au descoperit că un amestec alcătuit din substanţe chimice pe care îl conţin țigările este deosebit de dăunător pentru dezvoltarea celulelor hepatice.
Aceste substanţe afectează fetuşii de sex masculin în proporţie diferită față de cei de gen feminin.
Celulele hepatice au fost expuse la substanţele chimice dăunătoare găsite în ţigări, inclusiv substanţele specifice cunoscute datorită faptului că circulă în făt atunci când mamele fumează.
Ficatul este vital în curățarea substanţelor toxice și joacă un rol major în reglarea metabolismului.

Un program european prevede Internet wireless gratis în pieţe, parcuri, spitale din România și celelalte state europene.
Acesta este în valoare de 120 de milioane de euro, sumă ce va fi alocată pentru a finanţa echipamentul pentru servicii gratuite Wi-Fi în 6.000 – 8.000 de localităţi din toate statele membre.
Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker a afirmat că fiecare sat și oraș european va avea acces gratuit la internet wireless în jurul principalelor centre ale vieţii publice, până în 2020.
Autorităţile locale vor putea solicita finanţare odată ce sistemul va fi pus în funcţiune.

Peste jumătate dintre bucureşteni s-au declarat trişti şi depresivi.
Un studiu arată că acest lucru îi împinge la un stil de viaţă nesănătos.
Alimentaţia nesănătoasă duce la apariţia bolilor precum diabetul zaharat, iar consumul de ţigări şi alcool în Bucureşti este semnificativ peste mediile europene.
Totuși Bucureştiul stă foarte bine la capitolul siguranţa publică.
Din acest punct de vedere, Capitala se află pe locul 29 în Europa.
Scăderile sunt remarcabile în privinţa infracțiunilor precum furturi, violențe, agresiuni, tâlhărie.

Știri 29 mai 2017

Icoana Maicii Domnului „Bucurie neașteptată” va sosi pentru prima dată la Constanța.
Aceasta va fi adusă joi din Ucraina la biserica Sf. Haralambie din zona Boema și va fi întâmpinată de credincioșii parohiei de la orele 17, la intersecția bulevardului Aurel Vlaicu cu bd. Tomis.
Apoi se va merge în procesiune cu icoana până la biserică.
Icoana este prăznuită pe 9 decembrie, 25 ianuarie și 1 mai și a fost pictată în amintirea unei minuni săvârșite în fața ei.
Icoana făcătoare de minuni este cunoscută ca fiind vindecătoare de diferite boli fizice și psihice, dar și ca alungătoare a tristeții și ajutătoare a celor stăpâniți de patimi trupești.

În acest an au fost făcute diferite modificări în ceea ce priveşte desfășurarea examenului de Evaluarea Naţională la clasa a VIII-a.
Astfel, părinţii pot vedea lucrările copilului lor, după afişarea rezultatelor finale, în urma contestaţiilor.
De asemenea, au apărut şi alte noutăţi, cum ar fi creşterea mediei de la Evaluarea Naţională la 80% din media de admitere la liceu.
În acest an, a fost eliminată prevederea, conform căreia, nota finală după soluţionarea contestaţiilor se modifică numai în cazul în care, între nota iniţială şi cea de la contestaţie există o diferenţă de minim 0,5 puncte.

Astăzi a început sesiunea specială a examenului de bacalaureat.
Aceasta a debutat pentru olimpici cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română.
Miercuri este programată evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, iar în zilele de 2 şi 3 iunie, evaluarea competenţelor digitale.
La jumătatea lunii iunie va avea loc şi sesiunea specială a Evaluării Naţionale, la acestea urmând să participe peste 250 de elevi.

CFR va suplimenta trenurile în mini-vacanța de Rusalii.
Trenurile către cele mai solicitate destinaţii – Braşov, Sibiu, Cluj Napoca, Constanţa, Iaşi, Satu Mare, Timişoara – vor fi suplimentate cu peste 8.000 de locuri faţă de zilele obişnuite.
Casele de bilete vor funcţiona la capacitate maximă acolo unde sunt solicitări şi vor avea program normal de lucru.
De asemenea, biletele pot fi achiziţionate din timp şi pentru trenurile directe către Salonic, Halkali/Istanbul, Sofia şi retur, care vor intra în circulaţie de vineri, 2 iunie.

Obezitatea are o prevalenţă egală sau mai mare comparativ cu malnutriţia şi bolile infecţioase.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii atrage atenția că în lipsa unor măsuri drastice de prevenţie şi tratament, în 2025, peste jumătate din populaţia lumii va fi obeză.
Determinanţii obezităţii sunt obiceiurile alimentare nesănătoase, alimentaţia cu mâncăruri tip fast-food şi dulciuri concentrate, consumate în exces şi din cauza ambalajelor şi reclamelor ispititoare; nerespectarea de către majoritatea oamenilor a regimului de muncă şi odihnă; practicarea insuficientă a sportului etc.
De asemenea trebuie ținut cont și de factorii ereditari, deoarece la anumite persoane există o predispoziţie la obezitate, de obicei comună mai multor membri ai unei familii.

Șoselele Transalpina şi Transfăgărăşan s-au redeschis de astăzi.
Tronsonul Rânca – Obârşia Lotrului de pe Transalpina a fost redeschis, după un ultim control de siguranţă.
Transalpina este cea mai înaltă şosea de România – atinge o altitudine de 2145 de metri -, iar circulaţia va fi permisă numai pe timpul zilei şi cu restricţie de 3,5 tone.

Trei din 10 deținuți nu reușesc să revină la o viață normală după eliberare.
Oamenii fie nu-şi găsesc de lucru, fie nu mai au parte de susţinerea familiei, astfel că se întorc la vechile obiceiuri care le-au distrus viaţa.
Mult mai facilă a fost reintegrarea deţinuţilor care au avut parte de sprijinul familiei după eliberare.
Serviciul Umanitar pentru Penitenciare organizează cursuri de calificare în meserii care pot fi puse mai uşor în practică de deţinuţii care ies din închisoare.
Potrivit rapoartelor de activitate ale Agenţiei Naţionale a Penitenciarelor, în 2016, rata de recidivă a deţinuţilor a fost de 38%.

Constănțenii sunt invitați la o lansare de carte religioasă.
Este vorba despre volumele de poezii intitulate ’’Lumina șoptită’’ și ’’Strigătul frunzelor’’ scrise într-o notă religioasă romantică de către părintele Arsenie Obreja.
Evenimentul se va desfășura miercuri, de la orele 17, la Muzeul de Artă din Constanța și este organizat de ASCOR Constanța.
Invitați vor fi Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, directorul Editurii Vinea, Nicolae Tzone, scriitorii Doina Păuleanu și Ovidiu Dunăreanu și postfațatorul Florin Caragiu.
Intrarea va fi liberă.

Din ce în ce mai mulți români cumpără mașini ecologice.
În primele patru luni ale anului, numărul autoturismelor ecologice achiziţionate de români a crescut de aproape două ori în comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2016, până la 548 de unităţi.
Așa relevă statistica Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme.
Tendinţa ascendentă a vânzărilor de maşini ecologice din ultimii ani a fost stimulată şi de programul Rabla Plus.
Subvenţia acordată pentru maşinile sută la sută electrice este de 10.000 de euro.

Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase dă asigurări că manualele şcolare noi pentru clasa a V-a vor fi gata la timp.
El a precizat că a cerut editurilor să reducă termenul de finalizare a manualelor de la șase luni la o sută de zile.
Pavel Năstase a vorbit şi despre un nou proiect de revizuire a tuturor programelor şcolare, de la clasa I până la clasa a XII-a.
În paralel sunt în curs de realizare manuale digitale, întrucât se urmăreşte crearea de „resurse educaţionale deschise”.