Invitat: teolog Marius Mocanu.
Realizator: Pr. Valentin Berechet.
YOUTUBE
Local – Așteptați câteva momente până se încarcă (funcție de viteza conexiunii la internet).
YOUTUBE
Local – Așteptați câteva momente până se încarcă (funcție de viteza conexiunii la internet).


Arhiepiscopia Tomisului organizează două evenimente dedicate zilelor Constanței.
Primul este Concertul extraordinar de folclor în interpretare coral-instrumentală ce se va desfășura joi, de la ora 18.00, în Piața Ovidiu.
Evenimentul reunește reprezentanți ai majorității și ai minorităților armânească, greacă și turcă, ce vor interpreta în deschidere.
Concertul este susținut de către Corala bărbătească „Armonia” și Orchestra folclorică „Muzica Divertis”.
Cel de-al doilea eveniment este Festivalul coral-tradițional, cu ocazia sărbătorii „Sfinților Împărați Constantin și Elena”, ocrotitorii orașului Constanța, ajuns la cea de-a XVI-a ediție. Acesta va avea loc vineri, de la ora 18.00, pe scena Casei de Cultură.
Își vor da concursul: Corala bărbătească „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului, Grupul psaltic „Sf. Vasile cel Mare” al Arhiepiscopiei Tomisului și Corul de copii „Belcanto” al Școlii generale nr. 39 – Nicolae Tonitza din Constanța.
Intrarea va fi liberă.
Astăzi este Ziua Internaţională a Familiei.
Această zi a fost stabilită în anul 1994, proclamat de Naţiunile Unite Anul Internaţional al Familiilor ca răspuns la schimbările economice şi sociale ce pot afecta structura şi stabilitatea unei familii.
La propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului, ziua de 15 mai a devenit oficial şi Ziua familiei române şi este susţinută şi de Patriarhia Română.
Tot astăzi este și Ziua Poliției Militare.
La 15 mai 1990, se reînfiinţau unităţile şi subunităţile de Poliţie Militară din cadrul Armatei.
Structuri specializate în cadrul Statului Major General, acestea au responsabilități în paza obiectivelor militare, controlul traficului rutier şi protecția unor persoane importante.
Poliţiştii militari au participat la aproape toate misiunile externe la care România a dislocat trupe.
Operele lui Constantin Brâncuşi de la Târgu-Jiu nu mai pot fi atinse.
Amenzile sunt cuprinse între 500 şi 2.500 de lei, avertizează reprezentanţii Primăriei Târgu-Jiu.
Măsura a fost luată după ce două adolescente au vandalizat Coloana Infinitului, scriindu-şi numele pe opera lui Constantin Brâncuşi.
Primarul interimar al municipiului Târgu-Jiu, Aurel Popescu, a declarat, că, pentru început, poliţiştii locali vor avertiza turiştii să nu atingă operele.
UDMR vrea autonomie regională, steag secuiesc și drepturi sporite pentru minorități.
Acestea sunt câteva dintre punctele prevăzute în strategia UDMR, un document care a fost prezentat la cel de-al 13-lea congres al formațiunii, care s-a desfășurat sâmbătă la Zalău.
Formațiunea dorește inclusiv modificarea Constituției astfel încât comunitatea maghiară să fie recunoscută drept element constitutiv al statului.
Una dintre cele mai importante decizii luate la congres este continuarea şi extinderea demersului pentru apărarea drepturilor minorităţii maghiare din România, dar şi îmbunătăţirea relaţiilor dintre România şi Ungaria, atât sub aspect politic, cât şi economic.
Guvernul nu va impozita bursele, ajutoarele de înmormântare și indemnizațiile pentru copii, odată cu trecerea la impozitul anual global.
Așa se arată într-un comunicat al Ministerului Finanțelor.
Conform proiectului Codului Economic, Cota unică de impozitare a veniturilor persoanelor fizice ar putea fi înlocuită cu un impozit de 10% pe venitul global al gospodăriilor.
Venitul impozabil urmează să fie stabilit după ce din suma totală câștigată de membrii unei gospodării vor fi scăzute o serie de cheltuieli și acordate anumite deduceri.
Fiecare gospodărie va beneficia de un punctaj acordat în funcție de numărul membrilor de familie și de un plafon neimpozabil.
Primul Summit Mondial pentru Apărarea Creștinilor Persecutați, a avut loc în Washington, Statele Unite.
Acesta s-a desfășurat în perioada 10-13 mai și a reunit lideri ai Bisericilor și victime ale persecuției creștine din întreaga lume.
Potrivit organizației Open Doors din SUA, creștinii reprezintă, astăzi, unul dintre grupările cele mai persecutate in lume. Aproximativ 215 milioane de creștini suferă „persecuții dure și extreme“, în cele 50 de țări în care este dificil sa fii creștin.
Mitropolitul Ilarion, președintele Departamentului pentru Relații Externe al Patriarhiei Moscovei a declarat în cadrul summitului că nu a existat niciun secol, în istoria Creștinismului, în care creştinii sa nu fie persecutați.
Peste 200.000 de sisteme informatice din 150 de țări au fost afectate de atacurile cibernetice.
Rusia se află pe primul loc în rândul țărilor afectate de virusul informatic WannaCry, aici fiind semnalate peste 70% din atacuri, în timp ce România se află pe locul 9, la mică distanță de China, fiind a doua cea mai afectată țară din Europa, după Luxemburg.
Atacurile au fost lansate cu un virus informatic care blochează computerele şi solicită plăţi pentru deblocare în moneda virtuală Bitcoin.
Ministrul român al Comunicațiilor și Societății Informaționale a transmis o recomandare către populație, companii și instituțiile statului:
Astfel, „trebuie urgent actualizat sistemul de operare, trebuie să se actualizeze aplicațiile software pe care acest sistem de operare le utilizează, apoi folosirea unui sistem antivirus și efectuarea unui backup la date.
Documentele medievale ale Arhivelor Naționale ale României au fost restaurate, scanate şi sunt accesibile gratuit.
Astfel, cea mai veche scrisoare în limba română şi documente scrise de Vlad Ţepeş, Mircea cel Bătrân sau Radu Mihnea, domnitori ai Țării Românești, pot fi consultate online, pe site-ul arhivamedievala.ro.
80% dintre documente sunt în limba latină, 10% în slavonă şi română, iar 10% în alte limbi.
Digitalizarea lor a costat 900 de mii de euro, din care peste 85% sunt bani norvegieni nerambursabili.
YOUTUBE
Local – Așteptați câteva momente până se încarcă (funcție de viteza conexiunii la internet).
Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va participa la proclamarea unor noi sfinți români.
Duminică, Ierarhul nostru va răspunde invitației Înalt Prea Sfințitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și va participa, alături de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul BOR, Înalt Prea Sfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și de numeroși membri ai Sfântului Sinod, la ceremoniile legate de proclamarea solemnă a canonizării Sfântului Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, și a Sfinților Cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei.
Ceremoniile se vor desfășura în perioada 13-16 mai la Mânăstirile Putna și Sihăstria Putnei.
Tot duminică, Arhiepiscopia Tomisului, prin Departamentul Social Misionar, organizează în municipiul Constanța o colectă pentru dotarea unui așezământ parohial construit în cartierul social „Henri Coandă” din Constanța.
Profesorul universitar Carmen Ciornea va lansa luni un nou volum.
Acesta se intitulează Dezlegarea ochilor, iar evenimentul se va desfășura de la ora 10, în Sala Umberto Eco din cadrul Campusului Universității Ovidius.
Vor fi invitați Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, scriitorul Ovidiu Dunăreanu, poetul Ioan Dan Nistor, prof. dr. Anastasia Dumitru, părintele prof. univ. dr. Nechita Runcan și părintele prof. univ. dr. Bogdan Moise.
În cadrul evenimentului va avea loc și un moment artistic susținut de grupul bizantin Sf. Vasile cel Mare și de Cercul teatral-artistic Sfântul Dionisie Exiguul al Seminarului Teologic Ortodox din Constanța.
Programele „Rabla Clasic” şi „Rabla Plus” pot fi accesate din 18 mai.
Cei care renunţă la maşina veche pentru a-şi cumpăra una nouă, electrică, primesc un voucher de 10.000 de euro.
La acest program se pot înscrie persoanele care au o maşină mai veche de 8 ani, dar pe care nu trebuie neapărat să o caseze.
Cei care vor să-şi caseze maşina vor primi încă 6.500 de lei – tichetul clasic de casare, a explicat ministrul Mediului.
Pentru maşinile ecologice hibrid se acordă o subvenţie de 4.500 de lei, la care se poate adăuga valoarea tichetului de 6.500 de lei, obţinut după casare.
Regulile de circulație din stațiunea Mamaia au fost modificate.
Astfel, viteza maximă de circulație în stațiunea Mamaia este de 50 de km/h.
În același timp, șoferii care vin dinspre Năvodari sau dinspre Pescărie, nu mai pot face viraj la stânga, la intersecția bulevardelor Mamaia și Aurel Vlaicu.
Astfel, cei care vin dinspre Pescărie și vor să meargă spre Campus, sunt nevoiți să întoarcă la sensul giratoriu din zona hotelului Meridian.
De asemenea, la intrarea în stațiunea Mamaia, în zona Satului de Vacanță, se execută lucrări de asfaltare a bulevardului Aurel Vlaicu.
Energia electrică pentru populaţie s-ar putea scumpi cu cel mult 1% de la 1 iulie.
La acea dată este programată o nouă etapă de liberalizare a preţurilor pentru consumatorii casnici.
Declaraţia a fost făcută de preşedintele ANRE, Niculae Havrileţ.
El a mai menţionat că pierderile distribuitorilor de energie, cauzate de viscolul şi de temperaturile scăzute din luna aprilie, vor avea un impact nesemnificativ în factura populaţiei, undeva sub 0,5%.
Programul „Prima Casă“ a atins un maxim istoric al solicitărilor de garantare.
Astfel, sunt înregistrate zilnic peste 500 de noi solicitări, potrivit Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii.
Acesta asigură pe potențialii beneficiari că, în această perioadă, există suficiente fonduri pentru emiterea garanțiilor aferente dosarelor aprobate de către finanțatori.
Fondul anunță totodată că a suplimentat numărul de angajați implicați în toate etapele procesului de analiză și a extins programul de lucru, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.
Ministerul Muncii va propune o variantă de plafonare a indemnizațiilor pentru creșterea copilului.
Ministrul Olguța Vasilescu a anunțat că analizează și urmează să propună Guvernului introducerea plafonului la indemnizația pentru creșterea copilului, „undeva între 5.000 și 10.000 lei”, menționând că devine o practică ca angajatorii să plătească salarii mai mari în ultimele luni de sarcină, astfel încât cuantumul indemnizației să crească.
Ea a menționat că în România s-a ajuns în situația în care pentru o astfel de indemnizație se plătește 35.000 euro pe lună pentru o singură persoană, după ce anul trecut s-a scos plafonul care era la 3.400 lei.
România se situează pe primul loc în Europa la incidenţa cancerului de col uterin.
Potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică, anual peste 4.000 de românce sunt diagnosticate cu această boală.
De asemenea, mortalitatea este de patru ori peste media europeană.
Conform medicilor, cele mai afectate de cancerul de col uterin sunt femeile cu vârsta cuprinsă între 15 şi 44 de ani, această boală fiind și principala cauză de mortalitate la aceste categorii de vârstă.
Local – Așteptați câteva momente până se încarcă (funcție de viteza conexiunii la internet).
Comunităţile rurale din România vor avea la dispoziţie 50 de milioane de euro.
Finanţarea vine din partea Ministerului Apelor şi Pădurilor.
Banii vor fi folosiţi pentru lucrări de reducere a poluării apelor cu nitriţi proveniţi din agricultură.
O primă iniţiativă de acest fel a avut succes în ultimii nouă ani.
Astfel, au fost realizate 83 de platforme comunale, s-au plantat peste 250 de hectare de perdele de protecţie în 63 de localităţi și s-au construit peste 170 km de reţele de canalizare în 11 localităţi.
Numărul tinerilor care suferă de o formă de cancer a crescut în mod alarmant în ultimii ani.
Situaţia este cu atât mai gravă, cu cât ei se prezintă la medic atunci când boala se află deja într-un stadiu avansat şi riscul de deces este, de asemenea, ridicat.
Faptul că numărul persoanelor afectate de cancer a luat amploare în ultimii ani este confirmat de statistici, care arată că în judeţul Constanţa sunt peste 20.000 de bolnavi de cancer.
Medicii spun câ zilnic 10-15 constănţeni sunt diagnosticaţi cu această boală.
România organizează cea de-a 59-a Olimpiadă Internațională de Matematică, cea mai importantă competiție de matematică din lume.
Aceasta se va desfășura în perioada 3 – 14 iulie 2018 la Cluj-Napoca.
Manifestarea reunește în fiecare an, peste 600 de elevi din aproximativ 110 țări, fiecare țară fiind reprezentată de o echipă formată din maxim 6 elevi și însoțită de cel puțin doi profesori matematicieni.
Parteneri în organizare sunt Ministerul Educației, Societatea de Științe Matematice din România și Inspectoratul Școlar Cluj.
Guvernul ar putea introduce noi taxe.
Printre măsurile de modificare a Codului Fiscal se numără introducerea unor impozite.
Potrivit documentului Ministerului de Finanțe, vor fi fiscalizate ajutoarele, indemnizațiile și alte forme de sprijin cu destinație specială, pensiile pentru invalizii de război, orfanii, văduvele de război.
De asemenea, nu scap de fiscalizare nici bursele primite de elevi și studenți, precum și premiile sportivilor medaliați.
SPIT Constanţa trimite somaţii de plată pentru cei care nu şi-au achitat obligaţiile către bugetul local.
Potrivit reprezentanţilor SPIT, peste 90% dintre somaţii sunt pentru persoanele fizice.
Neachitarea taxelor în termen de 15 zile de la data comunicării somației duce la luarea unor măsuri de executare silită constând în popriri pe venituri sau sechestre pe bunuri mobile sau imobile.
Plata taxelor şi a impozitelor locale se poate face şi online.
România a fost una dintre cele mai nepopulare destinații turistice din UE în 2015.
În aceeași categorie se află țări precum Slovacia, Letonia și Luxemburg.
Potrivit Eurostat, în 2015, Spania a fost principala destinație turistică din UE pentru non-rezidenți, urmată de, Italia, Franța și Marea Britanie.
Raportul arată că mai puțin de 10% din călătoriile realizate de locuitorii din România, Spania și Portugalia au fost în alte state.
Elveția a limitat accesul muncitorilor români și bulgari.
Comisia Europeană și-a exprimat regretul față de decizia Guvernului elvețian.
Libera circulație a muncitorilor între Elveția și Uniunea Europeană este reglementată printr-o serie de acorduri bilaterale, însă o clauză permite Elveției să reintroducă, în mod unilateral, o limită cu privire la numărul de noi permise de ședere eliberate dacă numărul persoanelor care ajung în Elveția depășește un anumit nivel.
Potrivit datelor comunicate de către autoritățile elvețiene, în perioada iunie 2016 — mai 2017 au fost acordate aproximativ 3.900 permise de ședere pentru cetățenii români și bulgari, cifră care depășește pragul mediu al ultimilor trei ani.
Centrul Regional deTransfuzii Sanguine Constanța, Spitalul Municipal Mangalia și Primăria Municipiului Mangalia organizează sâmbătă o acţiune de donare de sânge.
Acțiunea va avea loc între orele 08.30-13.30.
Sunt aşteptate toat0e persoanele sănătoase din localitatea Mangalia și localităţile învecinate care doresc sa îi ajute pe pacienţii care au nevoie de tratament transfuzional.