Știri 2 mai 2017

Biserica Ortodoxă îl cinstește astăzi pe Sfântul Atanasie al 3-lea Patelarie, patriarhul Constantinopolului.
Acesta s-a născut în anul 1560, într-o localitate din insula Creta, cu numele de botez Alexie.
Rămas orfan de tată, a îmbrățișat viața monahală, fie în metocul sinaitic din Heracleea, fie în Mănăstirea Sfânta Ecaterina, din Muntele Sinai, unde a primit numele Anania.
După ce a petrecut o vreme într-o mănăstire din Tesalonic, unde a fost hirotonit ierodiacon, a pornit spre Sfântul Munte Athos, unde a fost hirotonit ieromonah, sub numele de Atanasie.
Potrivit unei vechi însemnări greceşti, în anul 1626, Sfântul Atanasie Patelarie s-a aflat în Țara Românească, în postul de dascăl, perioadă în care a tradus în limba greacă populară “Psaltirea”.
În anul 1652, cu ajutorul voievodului Vasile Lupu, Sfântul Atanasie Patelarie a fost ales pentru a doua oară pe tronul Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol.
A trecut la cele veşnice în ziua de 2 mai 1654, la Mănăstirea Schimbarea la Față, din oraşul Lubensk, în Ucraina.

Biserica Ortodoxă va cinsti vineri pe Sf. Cuv. Mc. Efrem cel Nou.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia sâmbătă, de la ora 8.30, Sf. Liturghie la Mănăstirea Sf. Dionisie Exiguul și Sf. Efrem cel Nou din comuna Târgușor, jud. Constanța.
Lăcașul de cult este situat în Rezervația Naturală Gura Dobrogei, lângă Mănăstirea Sf. Ioan Casian.
Racla cu veșmintele Sfântului Efrem cel Nou va fi deschisă credincioșilor spre închinare.

O conferință dedicată părintelui Daniil Sandu Tudor va avea loc mâine la Târgoviște.
Tema o constituie ’’Părintele Daniil Sandu Tudor – Model de rezistență prin credință și cultură’’ și va fi susținută de lector univ. dr. Carmen Ciornea de la Universitatea Ovidius din Constanța.
Evenimentul se va desfășura de la ora 12 în Sala Bibliotecii Facultății de Teologie Ortodoxă și Științele Educației a Universității Valahia din Târgoviște.
Organizatorii conferinței sunt prof. univ. dr. Gheorghe Anghelescu, părintele Marian Bugiulescu și asistent univ. dr. Ionuț Chircalan.

Astăzi este Ziua naţională a Tineretului.
România a instituit ziua de 2 Mai ca Zi Naţională a Tineretului, prin lege, în anul 2004.
Cu acest prilej, sunt organizate activităţi sociale, culturale, artistice şi sportive care vizează domeniile de interes ale tineretului.

Elevii şi preşcolarii s-au reîntors de astăzi la cursuri, după două săptămâni de vacanță.
Vacanţa de vară va fi între 17 iunie şi 10 septembrie.
Pentru cei din clasa a XII-a, anul şcolar se încheie pe 26 mai, urmând bacalaureatul.
Examenul de capacitate la final de gimnaziu este programat pentru luna iunie, astfel că elevii de clasa a VIII-a vor termina anul şcolar pe 9 iunie.

Poliţiştii care lucrează în timpul liber vor avea spor de 40%.
Anunțul a fost făcut de Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan.
Ea a dat ca exemplu poliţiştii din mediul rural, care sunt nevoiţi uneori să intervină şi după terminarea orelor de program.
Referindu-se la majorările salariale, Carmen Dan a mai spus că un agent principal de Poliţie, care dispune de un spor de fidelitate de 15% şi care în prezent are un salariu de 1676 lei, va avea, de la 1 iulie, 1760 de lei, respectiv un plus 84 lei.
În ceea ce priveşte alte ‘inechităţi salariale’ reclamate de sindicatul poliţiştilor, ministrul de Interne a precizat că acestea vor fi eliminate după intrarea în vigoare a Legii salarizării unice.

Pedepsele pentru deținuți vor fi reduse.
Camera Deputaţilor va dezbate şi va vota, săptămâna aceasta, proiectul de lege care prevede reducerea pedepselor unor deţinuţi din cauza condiţiilor din închisori.
Documentul a fost avizat favorabil de Comisia Juridică a Camerei, care a adoptat o serie de amendamente referitoare, în special, la dreptul la muncă al deţinuţilor.
CEDO a decis, în urmă cu câteva zile, că în România, condiţiile din închisori contravin Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului, iar autorităţile române au la dispoziţie şase luni pentru a stabili un calendar de rezolvare a situaţiei.

De ieri, cetăţenii români care au avut în ultimii zece ani viză pentru Canada sau au în prezent viză pentru SUA pot călători în Canada doar completând un formular.
Autorizaţia de Călătorie Electronică se poate obţine online.
Ministerul Afacerilor Externe transmite că este important ca, în momentul efectuării cererii, toate rubricile să fie completate şi să fie introduse datele personale exact aşa cum sunt menţionate în paşaport.
Taxa pentru obţinerea Autorizaţiei de Călătorie Electronice este de 7 dolari canadieni şi trebuie plătită în momentul completării aplicaţiei online.

Înalt Prea Sfințitul Nicolae a fost întronizat Mitropolit al nou înființatei Mitropolii Ortodoxe Române a celor două Americi.
Evenimentul a avut loc duminică după oficierea Sfintei Liturghii în Catedrala Sfinții Împărați Constantin și Elena din Chicago.
Înalt Prea Sfințitul Nicolae s-a născut pe 15 aprilie 1967 în Constanța.
A fost tuns în monahism în decembrie 2001 la Mănăstirea Radu Vodă din București, iar din martie 2002 a slujit ca Arhiepiscop Ortodox Român al celor două Americi.

Știri 28 aprilie 2017

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia astăzi Taina Sf. Maslu la Mănăstirea Sf. Bretanion din jud. Constanța.
Slujba va fi săvârșită de la ora 21 și va fi urmată de Sf. Liturghie.
Mănăstirea Sf. Bretanion este situată lângă localitatea 23 August.
Mâine, de la ora 9, Ierarhul nostru va asista la Sfânta Liturghie săvârșită la mănăstirea Colilia, apoi va oficia slujba Parastasului la împlinirea a 7 ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui Dometian Jora, primul duhovnic al mănăstirii.
De la ora 16, Ierarhul nostru va fi prezent la întâmpinarea moaștelor Sfântului Sfințit Mucenic Ciprian, apoi va lua parte la Procesiunea „Calea Sfinților” din Râmnicu-Vâlcea.
De la ora 17.30, împreună cu alți membri ai Sf. Sinod, va oficia Slujba de Priveghere în Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea.
Astfel, ierarhul nostru va răspunde invitației Înaltpreasfințitului Varsanufie și va participa la evenimentele dedicate sărbătorii locale „Aducerea Moaștelor Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Ocrotitorul Arhiepiscopiei Râmnicului, în Oltenia”, care este ocrotitorul spiritual al Catedralei arhiepiscopale din Râmnicu-Vâlcea.
Duminică, la invitația Preasfințitului Galaction, Arhiepiscopul Tomisului va participa la Sfânta Liturghie la mănăstirea „Pantocrator” din Eparhia Alexandriei şi Teleromanului.

Delfinariul din Constanţa are un program nou, din acest sfârşit de săptămână.
Astfel, în perioada 29 aprilie – 2 mai, reprezentaţiile delfinilor vor avea loc în weekend, la orele 11.00, 14.00 şi 17.00.
În zilele lucrătoare, delfinii vor putea fi admiraţi la orele 11.00 şi 15.00.
Tarifele rămân neschimbate până la 31 mai.
Intrarea la Microrezervaţie, Planetariu şi Delfinariu costă 12 lei pentru adulţi şi 3 lei pentru elevi şi studenţi.

Ministerul de Externe a emis o avertizare pentru românii care intenţionează să călătorească în Grecia sau la Istanbul, în Turcia, în perioada minivacanţei de 1 Mai.
În Grecia este anunţată o grevă a navigatorilor, astfel că toate feriboturile vor rămâne în porturi, iar turiştii nu vor putea să meargă pe insule.
La Istanbul, în contextul celebrării zilei de 1 Mai, există posibilitatea desfăşurării unor demonstraţii neautorizate în Piaţa Taksim.
Ministerul de Externe le recomandă cetăţenilor români care călătoresc totuşi în Istanbul să se delimiteze de orice acţiune de protest.
Românii care s-ar putea confrunta cu o situaţie dificilă, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonele oficiilor consulare, ce se găsesc pe site-ul Ministerului de Externe.

Încă 5 noi molecule au fost introduse în Lista medicamentelor compensate și gratuite, de care beneficiază asigurații.
Noile medicamente sunt destinate tratamentului pacienților cu hepatite cronice de etiologie virală, tuberculoză și boli rare.
Decontarea celor 5 noi denumiri comune internaționale se face cu încadrarea în bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate aprobat pentru 2017.

Comisia Europeană va trimite în judecată România pentru că nu a revizuit activităţile de gestionare a deşeurilor şi nu a adoptat planul naţional în acest domeniu, în conformitate cu obiectivele Uniunii Europene.
În pofida avertismentelor anterioare ale Comisiei, autorităţile române nu au reuşit să actualizeze nici programul de prevenire a acumulării deşeurilor.
România este unul dintre statele membre UE cu cele mai slabe performanţe în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor municipale solide.

Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa se confruntă în această perioadă cu o avalanşă de îmbolnăviri de scarlatină şi varicelă la copii.
Conducerea spitalului spune că sunt peste 20 de prezentări pe zi, cazurile mai grave având nevoie de internare.
Din cauza aglomerării sunt utilizate şi saloane de la secţia de adulţi, cea de pediatrie fiind supraaglomerată.
Specialiştii recomandă prezentarea la medicul de familie la primele semne de boală şi izolarea copilului pe durata tratamentului.

Profesorii riscă să fie cercetați penal și să ajungă la închisoare dacă iau mită.
De marți, cadrele didactice din învățământul preuniversitar de stat au calitatea de funcționar public în sensul legii penale, astfel încât riscă 10 ani după gratii pentru luare de mită.
Decizia a fost luată de Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce o profesoară de liceu a cerut mită 500 de lei pentru a promova copiii la geografie.

Autobuzele etajate vor circula în mini-vacanţa de 1 Mai.
Este vorba despre traseele turistice spre staţiunea Mamaia, de pe liniile 40 Mamaia şi 100 Mamaia.
Autobuzele etajate vor circula între orele 10 şi 18, cu plecări din Gară, cu o frecvenţă de 22 de minute pe ambele linii şi 45 de minute pe fiecare linie.
Accesul în autobuzele etajate se face pe bază de bilet RATC de 1,5 lei pentru o călătorie.
Biletele se pot procura şi de la conducătorii auto, iar gratuităţile şi abonamentele nu sunt valabile, deoarece este traseu turistic.

Aglomeraţia, stresul și programul încărcat afectează sănătatea.
Acestea duc la degradarea creierului, după cum a explicat prof. dr. Vlad Ciurea de la Facultatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila şi medic primar neurochirurg.
Potrivit acestuia, creierul funcţionează prin sinapse, care au un chimism.
Când acest chimism este suprasolicitat, creierul nu are timp să se refacă, iar din această cauză a apărut şi sindromul de epuizare nervoasă burn-out.
Plecând de la epuizarea creierului şi de la faptul că omul nu reuşește să facă faţă la atâtea solicitări, un element pe care îl avem este telefonul, care este o unealtă foarte bună, un rău necesar, ca şi automobilul sau avionul.
Medicul spune că cel mai important este ca nimic să nu fie în exces.

O carte despre supraviețuirea creștinului în cetate a apărut la editura Doxologia din Iași.
Profesorii Adrian Papahagi și Radu Preda, autorii volumului „Creștinul în cetate” explică publicului român faptul că „ordinea politică și administrarea ei nu pot fi reduse la simple forme, formule sau modele instituționale.
Acestea sunt în ultimă instanță tot atât de bune sau tot atât de rele pe cât sunt oamenii ce le creează, adoptă, mențin și conduc.
Evenimentul de lansare va avea loc miercuri, 3 mai, la Muzeul Unirii din Iași.

Știrile 26 aprilie 2017

Biserica Ortodoxă Română cinsteşte astăzi pe sfinţii Mucenici Chiril, Chindeu şi Dasie din Dobrogea.
Chiril şi Chindeu au suferit moarte martirică pe vremea împăratului Diocleţian în cetatea Axiopolis (astăzi Cernavodă) din Dobrogea într-o zi de 26 aprilie.
În vechime, Sfântul Chiril avea cinci zile de sărbătoare, iar pe mormântul său a fost înălţată o biserică, ale cărei ruine se văd şi astăzi.
Sfântul Dasie era soldat în legiunea romană şi a fost martirizat în anul 304 în cetatea Durostorum (astăzi Silistra).

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia vineri Taina Sf. Maslu la Mănăstirea Sf. Bretanion din jud. Constanța.
Slujba va fi săvârșită de la ora 21 și va fi urmată de Sf. Liturghie.
Mănăstirea Sf. Bretanion este situată lângă localitatea 23 August.
Sâmbătă, de la ora 9, Ierarhul nostru va asista la Sfânta Liturghie săvârșită la mănăstirea Colilia, apoi va oficia slujba Parastasului la împlinirea a 7 ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui Dometian Jora, primul duhovnic al mănăstirii.
Ierarhul Tomisului va răspunde invitației Înaltpreasfințitului Varsanufie și va participa la evenimentele dedicate sărbătorii locale „Aducerea Moaștelor Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Ocrotitorul Arhiepiscopiei Râmnicului, în Oltenia”, hramul Catedralei arhiepiscopale din Râmnicu-Vâlcea.
Astfel, de la ora 16, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent la întâmpinarea moaștelor Sfântului Sfințit Mucenic Ciprian, apoi va lua parte la Procesiunea „Calea Sfinților”.
Apoi, de la ora 17.30, în Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea, va fi săvârșită Slujba de Priveghere.
Duminică, la invitația Preasfințitul Părinte Galaction, Arhiepiscopul Tomisului va participa la Sfânta Liturghie la mănăstirea „Pantocrator” din Eparhia Alexandriei şi Teleromanului, care își sărbătorește hramul, Duminica Mironosițelor.
Cu acest prilej, vor fi aduse spre închinare moaștele Sfântului Ierarh Spiridon din Insula Corfu.

Camera Deputaţilor a aprobat Ordonanţa de Urgenţă care elimină plafoanele pentru cheltuielile bugetare pe care le pot face autorităţile publice.
Faţă de forma adoptată de Senat, deputaţii au aprobat şi unele modificări care prevăd majorări de salarii.
Astfel, soldele de bază ale militarilor, poliţiştilor şi gardienilor din penitenciare vor fi actualizate la nivelul salariului minim.
Totodată, se va acorda un spor de 40% pentru personalul care intervine în timpul liber la diverse situaţii operative.
De asemenea vor fi mărite şi indemnizaţiile primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor de consilii judeţene și vicepreşedinţilor, cu 30%.
Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest act normativ.

Toate salariile din sectorul bugetar vor crește cu 25 la sută, de la 1 ianuarie 2018.
Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu a declarat că bugetul de stat poate susține măririle salariale.
Ministrul a mai spus că, de la jumătatea acestui an, se va schimba sistemul de salarizare din administrația publică locală și că aproape două miliarde de lei vor veni de la majorarea salariului minim pe economie.

300 de localități din mediul rural vor fi conectate la internet în bandă largă.
Potrivit ministrului comunicațiilor Augustin Jianu, va fi implementat proiectul Ro-Net, finanţat prin fonduri structurale europene și considerat a fi unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură de comunicații din România.
Proiectul și-a propus să conecteze la internet, în acest an, 783 de localităţi rurale, după finalizarea lucrărilor de legare la rețea a 300 de localităţi.
Ro-Net a început în perioada 2007-2013 şi se desfăşoară în două etape.
Conform Eurostat, România a fost anul trecut 2016 printre ultimele ţari din Europa în privința accesului la internet, cu doar 72% din gospodării conectate.
La nivelul întregii Uniuni, aproape 90% dintre locuinţe au acces la internet.

Programele Rabla clasic și Rabla PLUS au fost aprobate.
Prima de casare prevăzută în Rabla clasic pentru autoturisme mai vechi de 8 ani este de 6.500 lei și se acordă pentru achiziționarea unui autovehicul nou.
La aceasta se poate adăuga un ecobonus de 1.700 lei, dacă autovehiculul nou este hibrid, și un ecobonus de 1.000 lei, dacă autovehiculul nou generează maximum 98 de g CO2/km.
Participarea populației la programul Rabla PLUS nu este condiționată de casarea și radierea unei mașini uzate.
Astfel, cei care vor să-și achiziționeze un autoturism electric pot beneficia de un ecotichet în valoare de 45.000 de lei iar cei care optează pentru unul electric hibrid- de un ecotichet cu valoare de 20.000 de lei.

CEDO a dat un ultimatum României pentru rezolvarea problemelor din penitenciare.
Aceasta solicită adoptarea unui plan de măsuri pentru suprapopularea și condiţiile din penitenciare, care sunt contrare Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi relevă o disfuncţionalitate structurală.
CEDO dă un termen de șase luni țării noastre pentru a rezolva problema.

Autobuzele etajate vor circula în mini-vacanţa de 1 Mai.
Este vorba despre traseele turistice spre staţiunea Mamaia, de pe liniile 40 Mamaia şi 100 Mamaia.
Autobuzele etajate vor circula între orele 10 şi 18, cu plecări din Gară, cu o frecvenţă de 22 de minute pe ambele linii şi 45 de minute pe fiecare linie.
Accesul în autobuzele etajate se face pe bază de bilet RATC de 1,5 lei pentru o călătorie.
Biletele se pot procura şi de la conducătorii auto, iar gratuităţile şi abonamentele nu sunt valabile, deoarece este traseu turistic.

O aplicație software care conectează în timp real farmaciile, distribuitorii de medicamente și asociațiile de pacienți a fost lansată pentru prima dată în România.
În acest fel medicamentele vor ajunge în cel mai scurt timp posibil la bolnavi.
Aplicația a fost lansată de Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune şi Asociaţia Bolnavilor de Cancer, care invită farmaciile să-şi procure programul informatic.
Preşedintele Asociaţiei, Rozalina Lepădatu a explicat că în cazul în care distribuitorul are medicamentul în stoc, anunţă când îl poate livra, iar pacientul se întoarce în farmacie şi îl ridică.

Știri 25 aprilie 2017

Biserica Ortodoxă Română cinsteşte astăzi pe Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului.
Acesta s-a născut în anul 1692 la Poltava, în Ucraina, dar activitatea sa în slujba bisericii şi-a desfăşurat-o în Ţara Românească.
De numele Cuviosului Vasile se leagă existenţa isihasmului românesc, adică practicarea rugăciunii minţii.
După ce a înfiinţat câteva schituri în Buzău şi Vrancea, Cuviosul Vasile s-a mutat la Mănăstirea Poiana Mărului, unde a devenit stareţ.
A fost părintele duhovnicesc al Sfântului Cuvios Paisie de la Neamţ, pe care l-a tuns în monahism, la Muntele Athos.
Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului a trecut la cele veşnice la 25 aprilie 1767.
Pentru viaţa sa curată în slujba Domnului, Sfântul Sinod l-a canonizat în anul 2003.

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia vineri Taina Sf. Maslu la Mănăstirea Sf. Bretanion din jud. Constanța.
Slujba va fi săvârșită de la ora 21 și va fi urmată de Sf. Liturghie.
Mănăstirea Sf. Bretanion este situată lângă localitatea 23 August.

Familiile cu venituri reduse şi copii în întreţinere vor primi alocaţia de susţinere indiferent dacă şi-au plătit sau nu impozitele locale.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat ieri legea prin care aceşti bani nu mai sunt condiţionaţi de achitarea taxelor pentru bunurile în proprietate.
Actul normativ stabileşte ca plăţile să fie reluate din oficiu pentru cei cărora le-a fost sistat dreptul, inclusiv retroactiv.
Alocaţia pentru susţinerea familiei se acordă familiilor ale căror venituri lunare pentru fiecare membru sunt mai mici de 530 de lei şi se calculează în funcţie de numărul de copii şi de venitul pentru fiecare membru al familiei.

Românii vor avea o nouă minivacanţă de trei zile, de 1 Mai.
În zilele de sărbătoare legală nu se lucrează, cu excepţia unităţilor în care activitatea nu poate fi întreruptă.
Salariaţii de aici au dreptul la compensarea cu timp liber corespunzător, acordat în următoarele 30 de zile.
Codul Muncii mai prevede ca, pentru celelalte cazuri în care nu se acordă zile libere în sărbătorile legale, salariaţii trebuie să beneficieze de un spor la salariul de bază de 100%.
Sindicaliştii, dar şi avocaţii spun că de multe ori angajaţii nu beneficiază de aceste drepturi şi le amintesc faptul că se pot adresa Inspectoratului Teritorial de Muncă sau chiar instanţei în astfel de situaţii.
Angajatorul poate primi amendă până la 10 mii de lei.

Noul proiect de reformă a sistemului de educaţie din România ar urma să fie gata spre sfârşitul anului viitor.
Proiectul ar urma să modifice tot învăţământul preuniversitar, să simplifice manualele, iar profesorii să fie mai bine pregătiţi.
Ministrul educaţiei, Pavel Năstase a precizat că pentru toate acestea va fi nevoie de un pachet mai mare de acte normative.
El a mai spus că proiectul de reformă porneşte de la iniţiativa Preşedinţiei – „România educată”, lansată anul trecut.
Viitorul proiect de reformă ar urma să stea în dezbatere publică aproximativ şase luni.

Comercianţii şi instituţiile publice vor fi obligate să accepte plata cu cardul.
Ministerul Finanţelor a publicat un proiect de hotărâre privind introducerea plăţii cu cardul la firmele care au o cifră de afaceri mai mare de 10.000 de euro.
Obligativitatea acceptării plăţii cu cardul vizează atât firmele private, cât şi operatorii economici furnizori de servicii de utilitate publică, precum şi instituţiile publice care încasează impozite și taxe.

Secţia de neonatologie a Spitalului Judeţean Constanţa va fi reabilitată.
Aceasta va fi reconstruită complet şi va cuprinde 20 de locuri pentru terapie intensivă şi 8 – 10 locuri pentru prematuri.
Copiii vor fi îngrijiţi în încăperi individuale, sterile și sigure.
Fiecare încăpere de tratament va avea gaze medicale, incubatoare şi echipamente medicale de ultimă generaţie, mobilier specializat.
Părinţii vor putea fi alături de cei mici cât timp vor dori.
Documentele medicale vor fi stocate electronic şi sistemul de telemedicină va asigura conectarea permanentă a medicilor cu pacienţii din secţie, dar şi posibilitatea conectării cu colegi specialişti din orice colţ al lumii.

Băuturile dietetice ar putea crește riscul de a dezvolta demență și accident vascular cerebral.
Așa arată un studiu efectuat de oamenii de știință americani pe un grup de circa 3000 de persoane cu vârste de peste 45 de ani și respectiv, de peste 60 de ani.
În urma evaluării factorilor de risc, specialiștii au concluzionat că persoanele care au consumat cel puțin o băutură îndulcită artificial pe zi aveau un risc de trei ori mai mare de a dezvolta accident vascular ischemic și de 2,9% de demență.
Medicii recomandă ca oamenii să bea apă în locul băuturilor pe bază de zahăr sau îndulcite artificial.

Copiii care merg la culcare la aceeași oră au un risc mai mic de a deveni obezi.
În urma studiului privind obiceiurile zilnice ale aproape 11.000 de copii britanici născuți între anii 2000 și 2002, oamenii de știință au identificat o legătură între rutină, emoții și greutate.
Cercetarea a concluzionat, de asemenea, că mesele luate la aceleași ore și timpul redus petrecut în fața televizorului ajută la reducerea riscului de a dezvolta această boală mai târziu în viață.
Acest studiu oferă mai multe dovezi potrivit cărora activitățile zilnice ale copiilor preșcolari au legătură cu dezvoltarea lor sănătoasă și pot reduce posibilitatea ca ei să devină obezi.

Acuzarea IPS Teodosie de fraudă cu fonduri europene nu are fundament legal

Astăzi, 24 aprilie 2017, Cabinetul de avocatură Vasii, Florin și Asociații a depus la instanță opinia renumitului avocat Bernard O’Connor din Bruxelles, specializat pe legislația europeană privind fondurile europene pentru agricultură, opinie pe care v-o comunicăm în documentul atașat.

Pe scurt, concluzia acestei opinii este că „utilizarea legii penale cu privire la fraudă în legătură cu faptele din prezenta cauză nu este în conformitate cu practica UE.”

Totodată s-a solicitat instanței amânarea cauzei pentru a se acorda posibilitatea procurorului și celeilalte părți să o cunoască și să-și exprime un punct de vedere.

Ne exprimăm încrederea că procurorii vor înțelege că au greșit în acest dosar și vor renunța la acuzații.

Cu considerație,

Biroul de Comunicare

Opinie Av Bernard by Anonymous RW6qbp7YpB on Scribd