Știri 22 martie 2017

Biserica Ortodoxă va prăznui sâmbătă Bunavestire.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia vineri, de la ora 17, slujba Vecerniei la biserica „Buna Vestire” din Năvodari.
În timpul slujbei, ierarhul, preoții și credincioșii vor merge în procesiune, cu moaștele Sfinților Epictet și Astion, pe următorul traseu: biserica „Buna Vestire” – str. Constanței – centru – întoarcere la biserică pe str. Albinelor.
De asemenea, astăzi la ora 16 va fi adusă spre închinare Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Grabnic Ascultătoare din Ucraina, care va rămâne la biserica din Năvodari până sâmbătă.
Apoi, de la ora 19.30, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Buna Vestire” din Constanța, de pe str. Dionisie cel Mic.
Sâmbătă, de la ora 8.30, Ierarhul nostru va săvârși slujba de sfințire mică a apei, urmată de Sfânta Liturghie la mănăstirea „Buna Vestire”, situată pe drumul dintre localitățile Mircea Vodă și Țibrinu.
Duminică, Ierarhul Tomisului va oficia, de la ora 8.45, Sfânta Liturghie la mănăstirea Strunga, care va sărbători hramul bisericii mari, Buna Vestire.

Constănţenii sunt invitaţi la Marşul pentru Viaţă.
La solicitarea preoților, în Arhiepiscopia Tomisului, acesta se va desfăşura duminică, 26 martie, datorită programului pastoral-misionar foarte încărcat de praznicul Bunei Vestiri.
Marșul va începe la ora 13, cu plecare de la Catedrala arhiepiscopală, pe următorul traseu: Piața Ovidiu – Str. Mircea cel Bătrân – Capitol – Spitalul Județean – B.dul Tomis – Capitol – Piața Ovidiu.
Scopul marşului este sensibilizarea întregii societăţi în privinţa avortului şi a efectelor negative ale acestuia asupra familiei şi civilizaţiei umane.
Acţiunea este organizată de către Asociația „Simplu – Provita”, căreia i s-au alăturat: Arhiepiscopia Tomisului, Școala Brâncovenească, ASCOR, „Studenți Pentru Viață” Constanța.

Astăzi este Ziua Mondială a Apei.
Decizia instituirii acestei sărbători a fost luată în cadrul Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvoltare din anul 1992.
În România, această zi se sărbătoreşte din anul 1993 şi are ca scop aducerea în atenţia societăţii a problemelor legate de necesitatea protejării cantitative şi calitative a apelor.

Românii vor da ceasurile cu o oră înainte în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Astfel, România va trece la ora de vară, iar ora 3 va deveni ora 4.
Măsura se aplică în România din anul 1979 şi permite folosirea optimă a luminii naturale şi reducerea iluminatului artificial.

Mai mulți constănțeni vor rămâne, mâine, fără apă.
Pentru remedierea unei defecțuni în zona intersecției dintre bulevardul Tomis cu bulevardul Alexandru Lăpușneanu, va fi întreruptă furnizarea apei potabile mâine, în intervalul orar 9.30 – 15.30.
Vor fi afectați consumatorii din perimetrul delimitat de strazile Poporului – Mihai Viteazu – Alexandru Lăpușneanu – Farului – Tomis – Poporului, cei de pe bulevardul Tomis pe tronsonul delimitat de intersecțiile cu bulevardul Alexandru Lăpușneanu și strada Petru Vulcan – blocurile TS.

Astăzi se încheie prima etapă pentru înscrierea la clasa pregătitoare.
Copiii înscriși în această perioadă sunt repartizați, în funcție de alegerea părinților și de alte criterii, pe locurile disponibile din școli.
Potrivit calendarului, astăzi și mâine, la sediile școlilor, precum și pe site-urile inspectoratelor școlare județene vor apărea listele cu copiii înscriși, precum și numărul de locuri libere și lista cu cei care au rămas neînscriși.
Pentru a doua etapă, cererile de înscriere se vor depune în perioada 24 – 30 martie, urmând ca procesarea acestora să se facă până la data de 5 aprilie.

Copiii până la 3 ani sunt exceptați de la plata cheltuielilor de întreţinere ale locuinţei.
Camera Deputaților a aprobat ieri, modificarea Legii privind organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari.
Potrivit expunerii de motive, s-a specificat că includerea minorilor care au sub 3 ani în numărul persoanelor care plătesc cheltuielile de întreţinere ale locuinţei nu se justifică.
De asemenea, se prevede modificarea articolului 49 din lege, în sensul majorării termenului de plată a cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari de la maxim 20 de zile la maxim 30 de zile.

Rata avorturilor din România este de două ori mai mare decât în Europa.
Totodată, sistemul de sănătate din România este în colaps, calitatea acestuia plasând țara noastră pe ultimul loc în Europa.
Aceste informații sunt cuprinse în raportul EuroHealth Consumer Index.
Potrivit acestuia, țara noastră înregistrează deficiențe severe în administrarea întregului sector public de sănătate, iar accesul la servicii medicale este inegal.
De asemenea, România înregistrează deficiențe majore la mortalitatea infantilă, fiind pe primul loc în clasament, cu o valoare de aproape 3 ori mai mare decât media statelor europene.

Peste 36.000 de români învață în străinătate.
Specialiștii estimează că dintre aceștia, cel mult 500 se vor întoarce în țară.
Marea Britanie a rămas destinația preferată de tinerii români, urmată de Olanda, Danemarca și Germania.
Universitățile din România încearcă să îi convingă pe absolvenții de liceu să rămână în țară, oferindu-le încă din primul an parteneriate cu firme la care pot face practică.

Guvernul elvețian a respins o lege de interzicere a vălului musulman.
O inițiativă de interzicere a vălului, aparţinând Partidului Popular Elvețian, un partid politic de dreapta, a fost respinsă de către Parlamentul superior elvețian.
Dezbaterea pe aceasta temă a dus la acumularea de tensiuni culturale pe scară largă, în câteva regiuni europene.

Av. Maria Vasii: Acuzarea IPS Teodosie este în afara legii.

Interviul acordat de către avocatul Înaltpreasfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, televiziunii Neptun TV, în emisiunea „Cu capsa pusă” din 20 martie 2017, realizată de Monixa Coroiu.

Monixa Coroiu, realizator  (MC): Sunt foarte multe comentarii care se fac pe marginea acestui dosar. Cum proiectați dumneavoastră, în spațiul public, dosarul pe care-l are Înaltpreasfințitul Teodosie?

Avocat Maria Vasii (AMV): Vă mulțumesc pentru întrebare și vă mulțumesc că onorați personalitatea publică a Înaltului Teodosie prin dezbatere corectă asupra cazului său. La rândul meu am cerut sfatul unui domn expert, din Bruxelles, care a fundamentat politicile agrare ale Uniunii Europene și ceea ce vă voi spune se bazează pe concluziile preliminarii pe care le-am primit de la Bruxelles. Această poziție oficială, însă, o veți auzi direct din gura domnului expert care va veni în România la dezbaterea cauzei Înaltului Teodosie și va susține în fața judecătorilor punctul de vedere autorizat.

Așadar, pentru a discuta de infracțiunea prevăzută de articolul 18, indice 1 din legea 78 / 2000, temeiul legal în baza căreia este acuzat Înaltul Teodosie, ar fi trebuit ca procurorii să depisteze un fals într-un înscris semnat de Înaltul Teodosie prin care se afirma, de exemplu, că Arhiepiscopia folosește o suprafață de vie care, în realitate, nu exista și atunci eram în plin câmp de aplicare a acestei legi și răspundea penal. Deci, dacă se declara o suprafață inexistentă.

În realitate, Înaltului Teodosie nici măcar procurorii nu-i aduc o asemenea acuzație. În fapt, pentru că nu pot afirma că ar fi declarat în fals suprafața, procurorii îl acuză pe Înaltul Teodosie că, pe această suprafață pentru care a fost acordată subvenția au fost depistate în teren buruieni și nu vie, dar această situație nu e prevăzută de lege, respectiv pentru buruieni nu se aplică legea penală. Se aplica pentru un fals în declarația privind întinderea suprafeței.

De aceea, eu spun că restul discuțiilor despre probe  nu pot fi făcute, pentru că nu ne găsim într-o situație care să se oglindească în lege. Veți vedea că, potrivit opiniei specialiștilor de la nivelul Uniunii Europene, de la nivelul Bruxelles-ului, pentru situația unor producții care nu reflectă investiția în acele terenuri, cel mult APIA trebuia să anunțe Episcopia că sunt aceste probleme, se făceau anumite regularizări, puteau fi sistate plățile până când se intra în normalitate, dar sub nicio formă nu se putea ajunge la o acuzație penală cu privire la producție, cu privire la randamentul acelei plantații. Aici a greșit procurorul, nu am niciun dubiu. La finalul judecății nu va putea fi o altă soluție decât de scoatere a Înaltului de sub acuzații.

Ce este însă de remarcat, procesul nu trebuia să continue, procurorul trebuia să observe că nu poate suprapune situația Arhiepiscopiei Tomisului cu privire la ferma Nazarcea peste ceea ce legea penală prevede. Apoi, mai este o împrejurare. Pentru modul de derulare a fondurilor europene, fie și cele prin APIA, Uniunea Europeană a creat un organism special pentru a investiga cazurile de fraudă și acesta este OLAF-ul, cu reprezentare în România printr-un așa-zis Departament de Luptă Împotriva acestor fraude europene, DLAF-ul. Ei, acest organism s-a sesizat după ce noi am făcut vorbire în sală că doar ei erau specializați, DNA-ul i-a sesizat, dar DLAF-ul nu a făcut nicio investigație reală, pentru că și-a dat seama că nu este cazul de fraudă și era un abuz să dezvolte o acuzație cu privire la Înaltul Teodosie. Și, atunci, iarăși ne întrebăm: cum și-a permis DNA-ul să meargă cu o investigație pentru care nu avea autorizarea legală, pentru că era acest organism competent?

 

MC – Deci, nu există vreun act sau vreo sesizare din partea acestui organism de control specific pentru activitățile cu fonduri europene de acest gen?

AMV – Nu. Ca să am o investigație a DNA-ului, DLAF-ul făcea cercetări, vedea dacă este caz de anchetă penală și, apoi, toată documentația se transmitea către DNA. Aici a fost operațiune inversă. DNA-ul s-a sesizat, nu știm pe ce motiv și cine anume a determinat această anchetă peste lege, după care s-au adresat și DLAF-ului.

De asemenea, nu avem nicio reclamație de la APIA, de asemenea nu avem nicio investigație cu privire la funcționarii de la APIA care ei erau responsabili cu privire la modul în care Înaltul Teodosie sau Arhiepiscopia ar fi fost informați cu privire la modul de acordare a subvențiilor și cu privire la dosarul Arhiepiscopiei.

 

MC – Doamna avocat, eu nu sunt de specialitate, dar după tot ceea ce ați expus dumneavoastră, întrebarea mea, de bună credință, este până la urmă ce există în acest dosar?

AMV – Foarte bine gândiți. Vreau să vă spun că în ceea ce privește acest articol din legea 78/2000, odată cu punerea în aplicare a noului Cod Penal, prin legea de punere în aplicare, prin legea 187, s-a introdus un articol special, care spune că suntem în ipoteza acestei fapte doar dacă au fost socotite ca nereguli săvârșite cu rea credință, s-a introdus noțiunea de rea credință. Unde este reaua credință pe seama Arhiepiscopiei și a Înaltului, câtă vreme nu există nicio mică notificare din partea APIA cum că acolo ar fi o neregulă cu privire la acele suprafețe.

 

Pr. Eugen Tănăsescu – mai mult, dacă-mi permiteți, din ce știu, în 2013, APIA chiar a constatat că e în regulă. S-a făcut un control.

AMV: Corect. Și aceeași funcționari de la APIA și acea societate de topografie care a mers în teren și a făcut măsurătorile și toată documentația sunt cei care, după ce-i cheamă procurorul DNA își schimbă total opinia și peste propriile lor socoteli, peste propriile lor investigații în teren, acum, la comanda procurorului DNA vin și tăgăduiesc totul. Cum se poate așa ceva, iar ei să nu fie trași la răspundere?  Păi atunci, cum ai făcut primele investigații la controlul pe teren în care ai spus altceva.

 

MC: Concret, ce ați cerut dumneavoastră după tot ceea ce ne-ați expus vizavi de acest dosar, care a fost cerința dumneavoastră?

AMV: – Noi am depus aceste cereri de a se constata nulitatea rechizitoriului și a actelor de urmărire pentru că ele au fost întocmite în afara autorizării date de lege, în afara legii și, în aceste condiții, procurorul are 10 zile la dispoziție, atât i-a acordat judecătorul pentru ca procurorul să răspundă, iar la următorul termen de judecată noi ne spunem punctul de vedere, procurorul își spune punctul de vedere, judecătorul va pronunța o hotărâre. Acea hotărâre cu privire la legalitatea rechizitoriului sau a contestației, se va judeca la Înalta Curte de Casație și Justiție și, în măsura în care judecătorul din Constanța va fi supus la vreo presiune care să încline balanța justiției, oricum, am încredere că Înalta Curte va avea forța necesară să judece obiectiv și, în aceste condiții, soluția nu poate fi decât una corectă, una care va constata că Serviciul Teritorial Constanța al Direcției Naționale Anticorupție a fost într-o profundă eroare atunci când a socotit că poate desfășura o anchetă prin care să pună sub acuzare pe Înaltul sau Arhiepiscopia pentru nereguli în ce privesc fondurile APIA.

 

MC: Vreau să vă întreb un lucru și acum ne depărtăm puțin de cazuistica aceasta, de acest dosar și mă pun în pielea unui telespectator care ne urmărește în acest moment și care se gândește și el, un om, din mediul rural, din România, care și el are în lucru, pentru terenul pe care l-a moștenit de la părinți, un contract cu APIA, a derulat același tip de activitate. După tot expozeul dumneavoastră, mă gândesc că dacă aș fi în locul omului respectiv, eu m-aș teme pentru o procedură de acest gen. Mi se pare că trăim într-o țară în care orice este posibil la un moment dat, nimeni nu mai aplică prezumția de nevinovăție și din start ești plimbat în spațiul public, pe la televiziuni ca un om care ai înfăptuit niște lucruri, urmând ca tu, într-un final, să reușești să arăți că ești nevinovat.

AMV: Se discută în mediile juridice despre principiul securității juridice. Orice cetățean are dreptul să se simtă în siguranță în țara lui și chiar dacă cere și primește fonduri de la APIA pentru terenul lui să le folosească cu încredere fără să-i fie teamă că într-o bună zi vine DNA-ul sau un alt procuror și îl pune sub acuzare și îi cere banii înapoi. Pentru aceasta, avem nevoie ca judecătorii să fie în asemenea măsură pregătiți din punct de vedere juridic, dar și cu minte curată, astfel încât, în asemenea situații să vină cu această corecție, respectiv să socotească în mod corect lucrurile și să vadă că nu discutăm de rea-credință, chiar dacă a existat o eroare și un cetățean a declarat o suprafață mai mare sau mai mică și să judece lucrurile în mod corect, să nu pună sub acuzare oameni pentru fapte care nu au ce căuta în domeniul penalului și așa sunt inserate suficiente nenorociri în țară, să zicem, fapte penale: omoruri, vătămări corporale, distrugeri, violuri. Acestea sunt de domeniul penalului.

Or, în modul în care ați văzut, noi mai ieșim în public și facem discuții despre securitatea juridică, o facem pentru că avem încredere că avem un corp de magistrați care chiar vor să răspundă și în fața oamenilor, și în fața lui Dumnezeu, pentru judecata dreaptă pe care o fac . De aceea, nu cred că nu mai putem permite judecăți de conjunctură, să avem un număr statistic de condamnări pentru Fondurile Europene, să refuzăm acest mod de a prezenta statistic condamnările. Trebuie să încurajăm o viață curată, o viață normală, o viață onestă și dacă oamenii greșesc să-i informăm și dacă un om nu e un infractor care să facă rău în jurul lui trebuie să îl ajutăm să depășească o situație de criză și să reintre în societate în mod normal. Trebuie să ne încurajăm unii pe alții, să trăim frumos unii cu alții, să ne bucurăm unii de alții.

În cazul Înaltului Teodosie am constatat cu durere că oameni care nu au gânduri bune față de Biserică abia au așteptat să găsească acest zvon despre proces ca să lovească cu noroi atât în Înaltul Teodosie, cât și în Biserică. Și nu este corect să încurajăm acest mod de a se manipula opinia publică prin exagerarea unor informații, prin prezentarea lor deformată.

 

MC: Dar, vă întreb acum pe dumneavoastră că sunteți un profesionist. Nu doar Înaltpreasfințitul Teodosie, ci orice cetățean care este în această ipostază, care are imaginea defăimată, da, călcată în picioare, după ani de muncă în cazul domniei sale în această instituție a Bisericii, dar sunt oameni în situații similare care nu au niște funcții grozave, dar defăimarea aceasta există. Cum ne mai putem păstra, să zicem așa, demnitatea, imaginea noastră într-o țară în care defăimăm atât de ușor, călcăm în imagine, distrugem, după care vine Statul și spune: domnule, dintr-o regretabilă eroare sau cum am văzut în multe alte dosare, nu în acesta, dar în altele, DNA-ul își retrage acuzațiile. Pur și simplu. Gata.

AMV: Cu ajutorul dumneavoastră, jurnaliștilor. De multe ori constat că nu îndreaptă lucrurile procurorii șefi sau judecătorii în funcțiile cele mai mari într-o instanță, deseori corecțiile se fac mult mai ușor prin televizor. Observ că modul în care este adusă în spațiul public o persoană contează mult mai mult decât ce se întâmplă într-o procedură judiciară.

Dacă dumneavoastră, jurnaliștii, ați responsabiliza mai mult societatea, în sensul de a nu perpetua faptele negative sau blamările unei persoane ci, dimpotrivă, măsura în care ați cere echilibru, pace socială, trebuie să nu ne mai fie frică de aceste concepte, ele nu sunt comuniste, țin de o abordare de oameni cinstiți, de oameni deschiși să trăiască între ceilalți. Eu cred că așa-i putem încuraja și pe judecători, și pe procurori să nu le mai fie teamă să dea hotărâri de achitare pentru că nu-i mai pune nimeni sub acuzare pe ei, pe judecători, dacă își permit să vină cu o părere contrară a procurorilor. Și eu dacă aș fi procuror aș acuza. Niciodată nu aș putea fi procuror, desigur, însă vreau să zic că și procurorii au rolul lor, sunt foarte mulți oameni care distrug pe ceilalți oameni.

Sunt oameni care merită condiții foarte bune de pușcărie, dar care poate că mă doare să spun acest lucru, fac rău celorlalți, merită izolați de oameni. De aceea, și procurorii au rolul lor foarte bine definit, doar că ar trebui să eliberăm și pe procurori de presiunea de a pune sub acuzare ca să avem număr statistic de condamnări pe fonduri europene, pe corupție, pe evaziune, să le dăm putere să judece cu adevărat, să aprecieze și dânșii când merită o persoană să fie izolată, să fie pusă sub acuzare și când merită să manifeste prudență, pentru că așa cum a sesizat Înaltul Teodosie s-a format zeci de ani ca slujitor al lui Dumnezeu, a învățat concepte religioase și noi, acum, îl punem la zid pentru chestiuni administrative? Pentru că pe o parcelă sunt buruieni sau nu sunt buruieni? De când buruiana, într-adevăr așa spuneau oamenii simpli din jur, de când buruiana a ajuns să fie faptă penală? Pentru că despre asta-i vorba aicea.

MC – Da, vă mulțumesc mult pentru prezență, vă doresc spor la lucru și succes!

Știri 21 martie 2017

Astăzi este Ziua Internaţională a Poeziei.
Aceasta a fost instituită de UNESCO, în anul 1999, ca o recunoaştere a faptului că, poeţii şi scriitorii din întreaga lume şi-au adus o contribuţie remarcabilă la îmbogăţirea culturii şi spiritualităţii universale.
Ziua Mondială a Poeziei promovează printre altele şi eforturile editurilor mici care încearcă să se afirme în acest domeniu prin publicarea de colecţii ale poeţilor tineri.
Tot astăzi este și Ziua Internațională a Pădurilor.
Inițiativa își propune să sporească gradul de conștientizare asupra gestionării, conservării și dezvoltării durabile a tuturor tipurilor de suprafețe forestiere, în beneficiul generațiilor prezente și viitoare.
ONU recomandă celor 193 de state membre să organizeze campanii susținute de plantare a arborilor.

15 trasee turistice vor fi disponibile de luna viitoare în Parcul Naţional Munţii Măcinului.
Anunțul a fost făcut de directorul parcului, Viorel Roșca.
Acesta a mai spus că este vorba despre un traseu care începe pe Dealul Consul, din Parcul Naţional Munţii Măcinului.
Potrivit lui Viorel Roșca, acest deal are o istorie de 500 de milioane de ani, care păstrează o grădină botanică în care se regăseşte jumătate din flora României.

Organizația Mondială a Sănătății avertizează asupra pericolului mortal reprezentat de un grup de superbacterii.
Acestea fac parte din categoria de prioritate critică, fiind rezistente la antibiotice și reprezentând un pericol pentru persoanele internate în spitale, pentru copiii din creșe și pentru persoanele din sanatorii.
Conform OMS, bacteriile rezistente la antibiotice, așa-numitele superbacterii, reprezintă o prioritate critică pentru că de multe ori infecțiile cu astfel de patogeni sunt mortale.
Spre exemplu, pacienții care sunt infectați cu Stafilococul auriu rezistent la meticilină se confruntă cu un risc de mortalitate cu 64% mai mare decât cei infectați cu varianta non-rezistentă a stafilococului.

Senatul a respins definitiv „Ordonanţa traseiştilor”.
Aceasta a permis timp de 45 de zile migraţia aleşilor locali la alte partide politice, fără ca aceştia să îşi piardă funcţiile.
Ordonanţa fusese declarată neconstituţională în decembrie 2014, la o lună și jumătate după ce a intrat în vigoare, însă nu a fost respinsă până acum de parlament.
Legea va merge spre promulgare.

BREXIT-ul se va declanşa pe 29 martie.
Premierul britanic, Theresa May va adresa o scrisoare Uniunii Europene prin intermediul căreia va anunța oficial retragerea Marii Britanii din blocul comunitar.
Negociatorii vor avea la dispoziţie doi ani, pentru a ajunge la un acord privind relaţiile viitoare dintre Londra şi Bruxelles.
Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, va trebui în schimb să distribuie până pe 31 martie un proiect pentru negocierea Brexit-ului către celălalte 27 de ţări ale Uniunii Europene.

Călătorii români vor primi despăgubiri la întârzieri CFR în 2024.
Prevederea din Regulamentul Comisiei Europene potrivit căreia călătorii trebuie despăgubiţi dacă trenurile întârzie mai mult de 60 de minute se va aplica şi în România peste şapte ani, deoarece Ministerul Transporturilor va solicita o derogare a aplicării facilităţii până în anul 2024.
În România, sunt despăgubiți numai călătorii din trenurile internaţionale.
În Europa călătorii primesc despăgubiri, din 2009, de 25% din preţul biletului dacă trenurile întârzie între 60 şi 119 minute sau de 50% pentru întârzieri de peste 120 de minute.
Despăgubirea poate ajunge la 100% plus cazarea pe o noapte la un hotel de trei stele dacă întârzierea trenului a provocat pierderea ultimei legături feroviare din acea zi.

Pe Şoseaua Mangaliei va fi amenajat un nou sens giratoriu.
Primăria Constanţa a emis autorizaţia de construcţie pentru scuarul ce va fi realizat în zona podului Doraly Mall.
Sensul giratoriu va face legătura cu noul centru comercial care va fi ridicat în zonă.
Constănţenii se tem însă că prin crearea unui nou sens giratoriu, mai ales pe timpul verii, când fluxul de maşini este foarte mare, circulaţia în zonă va fi îngreunată.

Lucrările de restaurare a Sfântului Mormânt al lui Iisus Hristos au fost finalizate.
Acestea au început anul trecut, după ce autorităţile israeliene atrăseseră atenţia că existau anumite probleme de siguranţă la elementul central al Bisericii Sfântului Mormânt.
Restaurarea a costat 3,3 milioane de euro, fiind suportată în principal de Bisericile Ortodoxă, Armeană şi Catolică.
Ceremonia de redeschidere pentru public a Sfântului Mormânt al lui Iisus Hristos este programată mâine, în prezenţa unui reprezentant al Sanctităţii Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, şi a unuia din partea Papei Francisc, şeful Bisericii Catolice.

Episcopia Ortodoxe Române a Europei de Nord a transmis recent un apel la rugăciune pentru Camelia-Mihaela Smicală.
După îndepărtarea de cei doi copii ai săi, medicul Camelia-Mihaela Smicală din Finlanda se confruntă cu încă o încercare. Românca a fost dată în judecată de statul finlandez pentru defăimarea autorităților, respectiv a executorilor judecătorești care au intervenit în forță, în urmă cu doi ani, pentru a-i prelua copiii.
Joi, 23 martie, va avea loc prima înfățișare în cadrul acestui proces.
Procuratura îi cere despăgubiri materiale pe care Camelia-Mihaela Smicală nu-și permite să le achite.
De altfel, onorariul avocatului este achitat în urma ajutorului frățesc al românilor din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord care au răspuns apelului PS Macarie.

Noua carte electronică de identitate ar putea intra în vigoare la jumătatea anului viitor.
Proiectul de lege a fost prezentat, ieri, de ministrul de interne, Carmen Dan, care a precizat că documentul va uşura accesul cetăţenilor la diverse servicii, dar şi interacţiunea cu autorităţile. Ea a mai spus că persoanele care vor refuza noul document electronic, din motive religioase sau de conştiinţă, vor putea obţine o carte de identitate simplă, ca şi până acum.

Știri 20 martie 2017

Patriarhia Română a stabilit tematica omagială și comemorativă a anului 2019.
Astfel, Patriarhia Română va omagia interpreții de muzică bisericească și va comemora pe cel de-al doilea Patriarh al României, Nicodim Munteanu.
În același an vor fi comemorați și traducătorii cărților bisericești.
În perioada următoare, Cancelaria Sfântului Sinod va întocmi și detalia programul cadru al „Anului omagial al interpreților de muzică bisericească” și al „Anului comemorativ Nicodim Patriarhul și al traducătorilor de cărți bisericești”.
Tematica anului 2019, împreună cu programul cadru vor fi prezentate spre aprobare la proxima ședință de lucru a Sfântului Sinod.

Sute de oameni au participat la Crosul pentru viață, manifestare care precede Marșul pentru viață din 25 martie.
Peste 250 adulți și aproape 150 copii au luat startul la Crosul pentru viață, în parcul bucureștean Alexandru Ioan Cuza.
Alergătorii au putut participa la una din cele două curse de 10 km, respectiv 3 km, și să-și înscrie copiii la cursele dedicate lor.
Scopul crosului a fost sprijinirea femeilor aflate în situații de criză și a familiilor cu copii mici care trec prin momente dificile și pentru care ajutorul prompt este vital.
Crosul a fost organizat și anul acesta de Asociația Studenți pentru viață.
Voluntarii asociației și-au propus sprijinirea unui număr de 10 mame și 14 copii pentru a acoperi costurile nevoilor de bază, adică alimentație, igienă, utilități și consultații medicale.

Astăzi are loc echinocţiul de primăvară.
Astfel, ziua este egală cu noaptea.
De acum, durata zilei va creşte, iar a nopţii va scădea, până pe 21 iunie, la solstiţiul de vară.
Fenomenul astronomic este datorat înclinării axei Pământului, faţă de direcţia luminii Soarelui.

Astăzi este Ziua Mondiala a Fericirii.
Printr-o inițiativă avută în anul 2012, Organizația Națiunilor Unite încurajează guvernele lumii să depună eforturi pentru a asigura starea de bine a fiecărui cetățean.
Fericirea este unul dintre scopurile fundamentale ale fiinţei umane.
Asociațiile internaționale și persoanele fizice sunt invitate să marcheze Ziua Internațională a Fericirii prin diverse activități publice.

Aproape jumătate dintre șomeri vor să plece din România.
Potrivit unui studiu, aproximativ 40 la sută dintre şomerii din România se gândesc să plece din ţară pentru a-şi găsi un loc de muncă.
În ceea ce priveşte românii angajaţi care au fost incluși în acest studiu, o treime ar fi dispuşi să se mute în alt oraş pentru un post mai bun, în timp ce peste 51% dintre ei vor să rămână la actualul loc de muncă.
În ceea ce priveşte o eventuală vacanţă, 45% dintre cei intervievaţi au declarat că nu îşi vor permite o excursie mai scumpă faţă de anii trecuţi.

Contractele colective de muncă vor redeveni obligatorii.
Anunțul a fost făcut de ministrul Consultării Publice şi Dialogului Social, Gabriel Petrea.
Acest lucru va fi prevăzut în noua Lege a dialogului social, care va fi lansată spre dezbatere imediat după intrarea în vigoare a Legii salarizării unice în sistemul bugetar.
Ministrul consideră că Guvernul a făcut o eroare, în 2011, când a eliminat contractele colective de muncă la nivel de ramură şi unitate.

Obiectivele istorice din judeţul Constanţa şi din Bulgaria vor fi puse în valoare cu ajutorul dronelor.
Proiectul intitulat Arhive, desfăşurat de Universitatea din Ruse, Muzeul Regional de Istorie din Ruse şi Muzeul de Istorie din Constanţa, va include reprezentări 3D.
Potrivit profesorului Paul Zahariev, de la Universitatea din Ruse, peste șase luni va fi lansată o nouă expoziție la Muzeul de Istorie din Constanța în care vor apărea toate materialele care fac parte din acest proiect.
Acesta a început în aprilie 2016 şi se va finaliza în luna octombrie a acestui an.
Valoarea proiectului este de peste 490 de mii de euro, din care peste 420 de mii provin din Fondul European de Dezvoltare Regională.

Cărţile de identitate vor fi schimbate cu cărţi electronice.
Potrivit unui proiect de lege pus în dezbatere publică de Ministerul Afacerilor Interne, acestea vor putea fi eliberate de la naştere, la solicitarea părinţilor, cu valabilitate doi ani, patru ani sau zece ani, în funcţie de vârsta titularului.
Pe cartea electronică de identitate vor fi datele titularului, precum şi date biometrice, respectiv imaginea facială şi amprentele de la două degete.
După introducerea cărţii electronice de identitate nu va mai fi folosit cardul de sănătate.

12.000 de bolnavi vor primi tratament fără interferon.
Dintre acesștia, 2.000 au ciroză hepatică decompensată şi 10.000 au hepatită C în diverse stadii.
Reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate dau asigurări că în primul caz contractele au fost semnate, iar pentru restul, negocierile se vor încheia săptămâna viitoare.
Pe baza protocolului aprobat de Ministerul Sănătăţii, comisia de experţi din CNAS va elabora formularul specific care va fi completat de medicul prescriptor la momentul eliberării reţetei.
Aceste medicamente, la fel ca şi celelalte din programul naţional, nu vor mai avea nevoie de aprobarea CNAS.

Chiriile în blocurile ANL ar putea scădea.
Guvernul intenţionează să reducă nivelul chiriilor ANL la maxim 10-20% din valoarea unui salariu minim pe economie, adică maxim 290 lei.
Dacă acum chiriaşii unei garsoniere ANL plătesc 170 de lei, în noua variantă vor achita 85 de lei, adică o scădere de 50%.
La fel, chiriaşii care locuiesc în apartamente cu două camere, care acum plătesc minim 237 lei, după noile calcule vor plăti cel puţin 120 de lei.
În cazul celor care au închiriat trei camere în blocurile ANL, de la circa 300 de lei cât trebuie să plătească acum, chiria se reduce la minim 150 lei.