Știri 15 februarie 2017

Biserica Ortodoxă va cinsti vineri pe Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron.
Astfel, biserica Sfântul Nectarie din cartierul constănţean Medeea îşi va sărbători cel de-al doilea hram.
Cu acest prilej, mâine, la ora 16 vor fi aduse spre cinstire centura Sfântului Nectarie de la Mănăstirea Sihăstria Putnei și icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Mănăstirea Nicula, care vor rămâne până duminică, 26 februarie.
Acestea vor fi purtate în procesiune pe Bd. I. C. Bratianu, pe podul de la butelii spre Biserica Sf. Nectarie.
Vineri, de la ora 8.30, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sf. Liturghie la această biserică.
Tot vineri, de la ora 22, Ierarhul nostru va oficia Taina Sf. Maslu la Mănăstirea Sf. Bretanion de lângă localitatea 23 August, urmată de Sf. Liturghie.

Timbrul de mediu va fi înlocuit cu o altă taxă.
La Comisia de transport şi infrastructură din Camera Deputaţilor, se vor purta discuţii cu transportatorii şi reprezentanţi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului, în vederea implementării unei alte taxe care să înlocuiască timbrul de mediu.
Potrivit estimărilor reprezentanţilor industriei auto, în acest an vor fi importate în România aproximativ 20.000 de autoturisme Euro2.
Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile anunţa, la începutul lunii februarie, că decizia de a elimina timbrul de mediu va produce efecte negative în ceea ce priveşte parcul auto naţional şi eforturile financiare de curăţare a parcului, realizate în ultimii 12 ani.

Pedeapsa corporală asupra copiilor a fost interzisă prin lege în Lituania.
Măsura a fost luată la o lună după ce un băiat în vârstă de patru ani a fost bătut până la moarte de către mama sa și partenerul ei.
Testele au arătat că cei doi adulți consumaseră metamfetamină înainte de a-l agresa pe copil.
Activiști pentru drepturile copilului au depus în Parlament o petiție semnată de peste 30.000 de oameni, prin care au cerut votarea noii legi.
Noua legislație face din Lituania cea de-a 52-a țară care scoate în afara legii pedeapsa corporală asupra copiilor.

Bebeluşii vor putea fi vaccinaţi din nou.
Luna aceasta, Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană a distribuit către maternităţile constănţene un număr de 12.000 de doze de vaccin antituberculos (BCG) şi alte 3.000 de fiole de vaccin ROR, care protejează împotriva rujeolei, oreionului şi rubeolei.
Vaccinul BCG se face obligatoriu tuturor nou-născuţilor, acesta fiind inclus în programul naţional de vaccinări.
Acest ser permite obţinerea unei imunităţi durabile faţă de tuberculoză, el putând fi utilizat şi ca imuno-stimulant în anumite boli maligne.

Ordonanța 14 a fost adoptată de Senat.
Aceasta abrogă ordonanța 13 care prevedea grațierea unor pedepse și a fost votată, luni, de Comisia juridică din Senat.
Ordonanţa 14 trebuie să primească şi votul Camerei Deputaţilor.

Luna aceasta încep înscrierile la clasa pregătitoare.
Până la data de 22 februarie, fiecare unitate de învăţământ va afişa planul de şcolarizare şi străzile arondate circumscripţiei şcolare.
În perioada 23 februarie – 2 martie se va organiza în fiecare şcoală „Ziua porţilor deschise”, părinţii şi copiii având posibilitatea de a vizita spaţiile dedicate activităţilor claselor pregătitoare şi de a discuta cu personalul unităţii de învăţământ.
Copiii care vor împlini 6 ani până la 31 august 2017 vor fi înscrişi, obligatoriu, la clasa pregătitoare în anul şcolar 2017-2018.

Gazele pentru populație s-ar putea scumpi cu peste 10% de la 1 aprilie.
Prețul producției interne va fi complet liberalizat, astfel că ANRE ar trebui să intervină pentru a stabili un mecanism de creștere graduală.
În prezent, prețul plătit de populație este înghețat la 60 lei pe MWh până la 1 aprilie, în urma unei Hotărâri de Guvern aprobate vara trecută.

Șase țări europene vor să strângă 600 de milioane de dolari pentru a finanța ONG-urile pro avort.
Noul președinte al SUA, Donald Trump a semnat un memorandum prin care anulează orice formă de finanțare din banii guvernului american a ONG-urilor și programelor care promovează avortul și sterilizarea forțată.
Astfel, Olanda, Suedia, Danemarca, Belgia, Luxemburg, Finlanda, Canada și Insulele Capului Verde au anunțat că vor constitui un fond de 600 de milioane de dolari pentru viitorii patru ani.
Potrivit vicepremierului Suediei, la 2 martie va avea loc o conferință în care se va anunța declanșarea campaniei de strângere de fonduri pentru ONG-urile care nu își mai pot desfășura activitatea în SUA din cauza tăierii finanțării.

Publicitatea la alimente va trebui să nu încurajeze consumul acestora prin folosirea în reclamă a minorilor între 3 și 15 ani.
Membrii CNA au adoptat, ieri, o decizie privind modificarea Codului audiovizualului.
Prevederea va intra în vigoare la 6 luni de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial.
O altă modificare în Codul audiovizualului a fost includerea, în rândul mesajelor de avertizare care trebuie difuzate, a recomandării „Pentru o bună sănătate orală, spălați-vă pe dinți de două ori pe zi!”

În SUA a apărut prima „păpușă” transsexuală.
Aceasta va fi prezentată la târgul de jucării de la New York, din 18 februarie, iar creatorii ei spun că este destinată „copiilor transsexuali”, cu vârste de peste 8 ani.
Numele păpușii a fost ales în onoarea lui Jazz Jennings, cea mai tânără persoană din lume care s-a declarat transgender, în urmă cu 10 ani.
Teoria genului presupune distrugerea identității bărbatului și femeii în scopul unei revoluții antropologice cu puternice implicații ontologice și sociale.
Adepții teorii cred că genul nu este dat de realitatea biologică, masculină ori feminină, ci este un construct social și poate fi ales și schimbat după cum dorește omul.

Știri 14 februarie 2017

Biserica Ortodoxă va cinsti vineri pe Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron.
Astfel, biserica Sfântul Nectarie din cartierul constănţean Medeea îşi va sărbători cel de-al doilea hram.
Cu acest prilej, joi, la ora 16 vor fi aduse spre cinstire centura Sfântului Nectarie de la Mănăstirea Sihăstria Putnei și icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Mănăstirea Nicula, care vor rămâne până duminică, 26 februarie.
Acestea vor fi purtate în procesiune pe Bd. I. C. Bratianu, vis-a-vis de Lidl, pe podul de la butelii spre Biserica Sf. Nectarie.
Vineri, de la ora 8.30, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sf. Liturghie la această biserică.
Tot vineri, de la ora 22, Ierarhul nostru va oficia Taina Sf. Maslu la Mănăstirea Sf. Bretanion de lângă localitatea 23 August, urmată de Sf. Liturghie.

Parlamentul României a avizat favorabil solicitarea președintelui Klaus Iohannis privind inițierea unui referendum național cu privire la continuarea luptei împotriva corupției.
Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi.
Astfel, Plenul Parlamentului a adoptat hotărârea cu recomandarea ca prin întrebarea formulată să se respecte Constituția României, legea privind referendumul, deciziile CCR în materie și recomandările codului de bune practici în materie de referendum adoptat de Comisia de la Veneția.

Şoferii care suferă de afecţiuni neurologice nu mai au voie să urce la volan.
Ministerul Sănătăţii a modificat normele minime privind aptitudinile fizice şi mentale necesare pentru conducerea unui autovehicul.
Potrivit noii legi, permisele de conducere nu vor mai fi eliberate sau reînnoite celor care suferă de afecţiuni neurologice grave, decât dacă candidatul aduce un aviz medical autorizat.
Potrivit unui studiu, România este pe locul 5 în clasamentul european al adormirii la volan şi 270.000 de şoferi suferă de apnee în somn.

România nu își mai poate asigura consumul de energie din producția internă.
Astfel, țara noastră este nevoită să importe mai multă energie, potrivit datelor postate pe site-ul Transelectrica.
Cele mai mari cantități importate provin din Ucraina, Ungaria și Serbia.
Cu Bulgaria, România are un sold negativ, respectiv exporturile sunt mai mari decât importurile.

Elevii vor avea încă o săptămână de vacanță de anul viitor.
Federația Națională a Asociațiilor de Părinţi – Învățământ Preuniversitar, a participat, împreună cu sindicatele şi reprezentanţii elevilor, la dezbaterea cu privire la structura anului şcolar 2017-2018.
Astfel, şcoala va începe la 11 septembrie 2017, noua propunere vizând prelungirea vacanţei de iarnă cu încă o săptămână, respectiv de pe 23 decembrie 2017 până pe 14 ianuarie 2018.
De asemenea, se scurtează semestrul II cu o săptămână, astfel încât şcoala se va încheia pe 15 iunie 2018, în loc de 22 iunie.

Polița auto RCA vine cu noi reguli.
Astfel, firmele de asigurare sunt obligate să constate avariile unui autovehicul, produse în urma unui accident, în locul indicat de către păgubit şi nu doar în centrele lor de constatare a daunelor.
În plus, maşina poate fi reparată la orice service.
Totodată, asiguratorul RCA are obligaţia de a efectua constatarea prejudiciilor în termen de 5 zile lucrătoare de la data notificării primite de la persoana prejudiciată.

Patriarhul României îndeamnă la susținerea familiei tradiționale.
Acesta spune că familia se găseşte într-o situaţie fragilă şi dificilă, deoarece modelul însuşi al familiei tradiţionale este considerat de unii ca fiind învechit sau perimat.
Preafericirea Sa trage un semnal de alarmă faţă subminarea valorilor tradiţionale ale familiei creştine și avertizează că există un număr în creştere a persoanelor care tratează căsătoria ca un simplu contract sau parteneriat între două persoane de gen diferit sau de acelaşi gen.
Patriarhul îndeamnă să susţinem efortul Bisericii de a apăra familia naturală, tradiţională, universală şi de a rezista în faţa unor „modele” noi de familie, care consideră că uniunea firească bărbat-femeie ar fi doar un model printre altele.

Poliția Locală nu mai poate amenda șoferii.
Avocatul Poporului a promovat la Înalta Curte de Casație și Justiție un recurs în interesul legii privind competențele de a aplica sancțiuni legate de circulația pe drumurile publice.
În opinia Avocatului Poporului, polițistul rutier este singurul care poate constata contravențiile reglementate de OUG nr. 195/2002.
Totodată, norma legală instituie îndeplinirea de condiții pentru calitatea de polițist rutier — să fie agent de poliție specializat și să fie desemnat prin dispoziție a inspectorului general al IGPR.

Meteorologii anunță o încălzire a vremii în următoarea perioadă.
În Dobrogea, vremea va intra într-un proces de încălzire începând de mâine, urmând ca valorile medii ale temperaturilor maxime să crească de la 0…3 grade până la 8…10 grade spre sfârșitul acestei săptămâni.
Minimele nocturne vor crește, în medie, de la -10…-8 grade la început, spre -5…-2 grade în intervalul 15- 17 februarie, iar ulterior procesul de încălzire va continua astfel că vor fi valori medii termice nocturne de -2…0 grade în zilele de 17 și 18 februarie și 2…4 grade, la sfârșitul celei de-a doua săptămâni. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor slabe cantitativ, mai ales ploi, va fi relativ ridicată săptămâna viitoare, în special în intervalul 20- 22 februarie.

Biserica înmulțirii pâinilor și peștilor din nordul Israelului a fost redeschisă.
Complexul unde se află biserica romano-catolică din Tabgha, situată pe malul Mării Galileii, a fost aproape distrus complet în 2015 în urma unui incendiu declanșat de fanatici evrei.
Lucrările de renovare au durat opt luni și s-au ridicat la aproximativ un milion de dolari.
Biserica înmulțirii pâinilor și peștilor din Tabgha este locul în care Mântuitorul a hrănit aproape 5.000 de oameni cu numai cinci pâini și doi pești.
Prima Biserică a “Saturării celor 5.000 de oameni” a fost ridicată aici în jurul anului 350.

Știri 13 februarie 2017

Biserica Ortodoxă va cinsti vineri pe Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron.
Astfel, biserica Sfântul Nectarie din cartierul constănţean Medeea îşi va sărbători al doilea hram.
Cu acest prilej, joi, la ora 16 vor fi aduse spre cinstire centura Sfântului Nectarie și icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Mănăstirea Nicula, care vor rămâne până duminică, 26 februarie.
Acestea vor fi purtate în procesiune pe Bd. I. C. Bratianu, vis-a-vis de Lidl, pe podul de la butelii spre Biserica Sf. Nectarie.
Vineri, de la ora 8.30, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sf. Liturghie la această biserică.

Astăzi este Ziua Mondială a Radioului.
Aceasta a fost instituită pe 3 noiembrie 2011 de UNESCO cu scopul de a întări cooperarea internaţională între posturile de radio.
Obiectivele acestei zile sunt orientate spre conştientizarea marelui public şi a mass-media asupra importanţei radioului, spre facilitarea accesului la informaţii prin intermediul radio, spre creşterea şi dezvoltarea reţelelor de transmisie şi spre cooperarea internaţională între radiodifuzori.

Pacienţii cu hepatita C, forma F4 vor avea acces din nou la tratamentul fără interferon de luna viitoare.
Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Florian Bodog.
Autorităţile estimează că vor beneficia de tratament gratuit 10.000 de bolnavi.
Pentru celelalte stadii de boală care urmează să intre în tratament, negocierile vor fi terminate la mijlocul lunii martie.
Aproape 6.000 de pacienţi diagnosticaţi cu hepatita C au primit anul trecut tratamentul gratuit fără interferon, în prima parte a programului de tratament.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate spune că aproape 99% dintre ei s-au vindecat.

Peste jumătate din apelurile la 112 sunt false.
Judeţele fruntaşe la apeluri false sunt Covasna, Mureş şi Gorj.
S-au aplicat, pe parcursul anului 2016, mai multe amenzi în Teleorman, Bucureşti şi Prahova.
Peste 60% dintre apeluri au fost efectuate către Ambulanţa, peste 21% către Poliție peste 14% către SMURD și peste 2% către Jandarmerie.
În urma campaniilor de educare şi informare desfăşurate de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale numărul de apeluri false a scăzut în ultimii ani cu aproximativ 30 % şi se situează la circa 58%, înscriindu-se în media înregistrată la nivel european.
Apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112 sau transmiterea de mesaje false la 113 constituie contravenţie, amenzile fiind de la 500 la 1000 de lei.

Elevii și preșcolarii s-au întors astăzi la cursuri.
Următoarea vacanță, cea de primăvară, este programată între 19 și 30 aprilie.
Vacanța de vară va fi între 17 iunie și 10 septembrie.
Pentru clasele terminale din învățământul liceal, anul școlar se încheie în data de 26 mai, iar pentru clasa a VIII-a pe 9 iunie.

Factura la energie electrică a consumatorilor casnici va creşte cu 30 de bani pe lună, odată cu reforma care va avea loc în acest an în domeniul energiei regenerabile.
Potrivit Ministerului Energiei, această măsură este menită să aducă un echilibru între efortul suportat de consumatorul final şi sprijinul acordat producătorilor de energie din surse regenerabile.
Conform legislaţiei, o anumită cotă obligatorie de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi.
Cota obligatorie pentru anul 2017 este 8,3%.

Numărul infracțiunilor sesizate în şcoli a scăzut anul trecut cu 11,5% şi cu 9,5% în învăţământul universitar.
Potrivit Poliţiei Române, este al treilea an consecutiv când scade numărul faptelor penale sesizate în şcoli.
Pe parcursul anului școlar 2015-2016, nu s-au comis fapte cu pericol social deosebit sau care să aibă urmări grave din punct de vedere al vieţii sau integrităţii corporale a elevilor.
Din totalul infracţiunilor sesizate, 93,3% au fost comise în şcoli, iar 6,7% în zona adiacentă acestora.
Peste 5.600 de poliţişti, alături de jandarmi şi poliţişti locali, au patrulat în zona şcolilor, în fiecare lună, anul trecut.

Poliţiştii ameninţă cu proteste de stradă.
Aceștia cer ca salariile să le fie recalculate.
De asemenea, Federaţia Sindicatelor Naţionale a Poliţiştilor şi Personalului Contractual atrage atenţia asupra politicii de subfinanţare a MAI, nefiind exclusă posibilitatea unor organizări de mitinguri şi chiar greve, dacă rezultatele vor fi negative.
Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie susţine că personalul MAI reprezintă singura categorie bugetară care a rămas cu salarizarea în urma tuturor bugetarilor, adică la nivelul anului 2009.

Numeroase manifestaţii pro şi contra avort au avut loc sâmbătă în Statele Unite ale Americii.
Zeci de adunări s-au desfășurat împotriva marii reţele de planning familial Planned Parenthood, care a organizat contramanifestaţii pentru apărarea dreptului la avort, ameninţat de republicanii aflaţi la putere la Washington.
Peste 200 de reuniuni la apelul Pro-Life Action League erau prevăzute în 45 de state, în faţa sau în apropierea clinicilor de planning familial, din California la New York, trecând prin Alabama sau Texas.
Aceşti manifestanţi cer în special anularea finanţărilor publice pentru reţeaua de clinici.
Ca răspuns, susţinătorii planning-ului familial au chemat la manifestaţii în special în oraşele-capitale de state, unde se află autorităţile locale.

Bulgaria şi România aveau la începutul acestui an cele mai mici salarii minime pe economie din Europa, 235 de euro, respectiv, 275 euro pe lună.
Așa arată datele publicate de Eurostat.
Faţă de 2008, salariul minim pe economie s-a dublat în cele două state.
Potrivit Oficiului European pentru Statistică, cele mai mari salarii din Uniunea Europeană sunt în Luxemburg, aproape 2.000 de euro şi în Germania, Belgia, Olanda şi Irlanda, în jur de 1.500 de euro.