Realizator: Eduard Mindirigiu.
YOUTUBE
Local – Așteptați câteva momente până se încarcă (funcție de viteza conexiunii la internet).
YOUTUBE
Local – Așteptați câteva momente până se încarcă (funcție de viteza conexiunii la internet).
Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sfinți duminică, biserica Sf. Ioan Botezătorul din Techirghiol.
Slujba va fi oficiată de la ora 7.45 și va fi urmată de Sfânta Liturghie, la care va participa și Preasfințitul Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.
Credincioșii se vor putea închina moaștelor sfinților Ioan Botezătorul, Nicolae, Constantin și Elena, Ciprian, Varsanufie cel Mare și unei părticele din lemnul Sfintei Cruci, ce vor fi aduse sâmbătă, la orele 18.
De asemenea, cei prezenți vor putea intra prin Sfântul Altar.
ANM a emis o informare meteorologică de ploi moderate cantitativ și temperaturi scăzute pentru toată țara.
Aceasta este valabilă până mâine după-amiază.
În intervalul menţionat în Maramureş, Crişana, precum şi în nord-vestul Transilvaniei va ploua pe arii extinse, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp şi izolat 25…30 l/mp.
Temporar vântul va avea intensificări în nord-vestul teritoriului, dar mai ales la munte, unde vitezele la rafală vor atinge 65…70 km/h.
Vremea se va menţine deosebit de rece în special în regiunile intracarpatice, iar temperaturile minime vor fi negative local în Transilvania şi pe arii restrânse în Moldova, nordul Olteniei şi al Munteniei, unde se va produce brumă.
Din această seară şi până mâine după-amiază, ploile se vor extinde treptat şi vor cuprinde regiunile din jumătatea de sud-est a teritoriului, unde cantităţile de apă vor fi însemnate.
Directorul RADET Constanţa, Liviu Popa a confirmat că prețul gigacaloriei va rămâne la nivelul sezonului trecut, de 250 de lei.
Acesta consideră că este un nivel de cost foarte accesibil, care presupune cheltuieli totale mai mici decât în cazul unui apartament cu două camere încălzit pe gaze naturale, cu ajutorul unei centrale termice.
În cadrul întâlnirii avute cu reprezentanţii asociaţiilor de proprietari, conducerea RADET şi-a mai anunţat disponibilitatea de a ajuta din punct de vedere juridic asociaţiile să recupereze datoriile de la rău-platnici.
Banii pentru decontarea navetei elevilor întârzie.
Din acest motiv, asociaţiile de elevi şi părinţi, alături sindicatele din educaţie cer demiterea funcţionarilor care tergiversează actul normativ.
Preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa, Alexandru Manda a declarat că s-ar putea ajunge chiar şi la proteste în şcoli.
La nivel naţional, peste 130.000 de elevi sunt afectaţi de această întârziere în decontarea navetei, iar în judeţul Constanţa aproximativ 4.000.
Programul Casa Verde va începe luni.
Administraţia Fondului pentru Mediu a deschis o nouă sesiune de finanţare pentru programul Casa Verde pentru persoane fizice, prin care doritorii pot să schimbe sau să completeze sistemele clasice de încălzire cu unele moderne şi eficiente şi care utilizează energia regenerabilă.
Pentru instalarea de panouri solare nepresurizate se acordă o finanţare de până la 3.000 lei, pentru instalarea de panouri solare presurizate se acordă maxim 6.000 de lei, iar pentru instalarea pompelor de căldură, se acordă o finanţare de până la 8.000 lei.
Dosarele pot fi depuse până pe 24 octombrie, la sediul Agenţiei de Mediu.
Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană va primi, săptămâna viitoare, dozele de vaccin hexavalent necesare imunizării copiilor cu vârsta de până într-un an.
Vaccinul hexavalent face parte din schema de imunizare obligatorie a copiilor şi se administrează împotriva tetanosului, tusei convulsive, difteriei, poliomielitei şi hepatitei B.
Totodată, Ministerul Sănătății a semnat pentru achiziția a 360.000 de doze de vaccin antigripal, urmând ca acesta să ajungă în cabinetele medicilor de familie în maxim două săptămâni.
Ministerul Educației anunță că a contractat noile manuale pentru disciplinele Matematică şi Limba engleză.
Termenul de livrare a acestora în depozitele de carte școlară este 4 noiembrie, măsura fiind urmare a soluţionării contestaţiilor aflate pe rolul instanţelor.
Pentru alte trei discipline, Limba şi literatura română, Ştiinţe ale naturii şi Istorie, termenul de livrare al acestora în școli este sfârșitul lunii noiembrie.
Și preşcolarii vor beneficia de fructe proaspete.
Guvernul a decis să extindă și la preșcolarii din grădinițe de stat și particulare acreditate programul de încurajare a consumului de fructe proaspete, adoptând în şedinţa de miercuri, o Ordonanţă de Urgenţă în acest sens.
Costurile extinderii acestui program sunt de 13 milioane lei în perioada 2016-2017.
În prezent, grupul-țintă al Programului include elevii din clasele I-VIII din învățământul de stat și privat autorizat/acreditat, extins ulterior și la elevii din clasa pregătitoare.
Peste 16% dintre copiii din mediul rural, între 7 și 10 ani, nu merg la școală.
Potrivit organizației Salvați Copiii, un sfert dintre cei ce au între 11 și 14 ani nu sunt înscriși într-o formă de învățământ.
Cele mai mici rate de cuprindere școlară se înregistrează în regiunile cele mai afectate de sărăcie (în special regiunea de nord-est) și în mediul rural.
De asemenea, rata sărăciei relative în mediul urban este de 9%, iar în cel rural este de 29%.
YOUTUBE
Local
Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sfinți duminică, biserica Sf. Ioan Botezătorul din Techirghiol.
Slujba va fi oficiată de la ora 7.45 și va fi urmată de Sfânta Liturghie, la care va participa și Preasfințitul Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.
Credincioșii se vor putea închina moaștelor sfinților Ioan Botezătorul, Nicolae, Constantin și Elena, Ciprian, Varsanufie cel Mare și unei părticele din lemnul Sfintei Cruci, ce vor fi aduse sâmbătă, la orele 18.
De asemenea, cei prezenți vor putea intra prin Sfântul Altar.
Copiii școlii Spectrum din Constanța au fost ieri în vizită la cantina socială a parohiei Amzacea.
Despre această acțiune caritabilă ne spune mai multe părintele paroh Viorel Dădârlad.
Liderii bisericilor catolică şi anglicană au făcut un pact istoric.
Aceștia au declarat că vor lucra împreună pentru a-i ajuta pe cei săraci şi a proteja mediul înconjurător, în pofida diferenţelor dintre cele două religii în ceea ce priveşte femeile-preot şi căsătoria persoanelor de acelaşi sex.
Papa Francisc şi Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, şi-au luat acest angajament într-o declaraţie comună la Vecernie, la Roma, pentru a marca 50 de ani de la începerea dialogului teologic între cele două Biserici, în 1966.
Cei doi lideri religioşi au promis să lupte împotriva unei “culturi a deşeurilor”, în care majoritatea oamenilor vulnerabili din societate sunt marginalizaţi şi eliminaţi, şi să lucreze împreună pentru pace şi pentru a aduce educaţie, asistenţă medicală, hrană, apă curată şi adăpost celor săraci.
Comunitatea anglicană numară 85 de milioane de credincioşi, iar Biserica Romano-Catolică are aproximativ 1,2 miliarde.
Debranşările ilegale, de la sistemul centralizat de încălzire al RADET au luat amploare.
Tot mai mulţi constănţeni, nemulţumiţi de facturile mari, aleg să se debranşeze singuri.
Potrivit directorului Regiei, Liviu Popa, deși vecinii nu reclamă, cei de la RADET află, în cele din urmă dacă au fost făcute lucrări neautorizate.
Poliţia locală este cea care aplică amenzi, în cazul debranşărilor ilegale, iar amenda este de 500 de lei.
Angajaţii care lucrează mai mult de 6 ore ar putea avea pauze de masă de cel puţin 60 de minute şi cantine sau săli de mese.
Așa prevede un proiect de lege depus, la Senat, de deputatul Andrei Valentin Sava.
Iniţiatorul proiectului de lege susţine în expunerea de motive că “după 6 ore de muncă, randamentul fiecărui angajat scade, iar aportul alimentar este vital pentru revigorarea organismului”.
De asemenea, angajatorii trebuie să fie din ce în ce mai responsabili în relaţia cu angajaţii şi să se preocupe de asigurarea unor condiţii sănătoase de muncă.
O serie de măsuri pentru prevenirea și reducerea poluării aerului au fost stabilite printr-un proiect de lege adoptat ieri de Guvern.
Proiectul de act normativ include prevederi și noi cerințe tehnice pentru operatorii economici din domeniu, care au scopul să limiteze cantitățile de vapori de benzină emiși în atmosferă în timpul depozitării, încărcării, descărcării și distribuției acestui carburant, precum și în timpul alimentării autovehiculelor la stațiile de benzină.
Proiectul de lege actualizează și adaptează legislația națională cu noile reglementări introduse în Directivele europene.
România va avea cea mai mare creştere economică în acest an.
Conform prognozelor Fondului Monetar Internaţional, România va înregistra, în acest an, cea mai mare creştere economică din Europa, de 5%, urmată de Irlanda cu 4,9%.
Potrivit acelorași date, anul vitor, creşterea economică a țării noastre va fi de 3,8%, iar în 2018, de 3,3%.
Medicii nu recomandă folosirea ibuprofenului de către persoanele cu vârste de peste 40 de ani.
Potrivit celor mai recente studii, acesta creşte mult riscul infarctului miocardic şi a accidentelor vasculare cerebrale, chiar după o perioadă scurtă de la utilizare, iar riscurile sunt mai mari în cazul celor care au deja boli cardiace.
În plus, şansele ca bolile de inimă să apară sunt mai mari în cazul oamenilor de peste 40 de ani.
Ibuprofenul este unul dintre cele mai folosite medicamente în tratarea durerilor.
În Franța, site-urile care se opun avortului ar putea intra sub incidența legii penale.
Noul delict se va numi „obstrucție digitală” și va urmări să elimine ceea ce ministrul francez pentru familie a numit „manipulare” și „informații părtinitoare” cu scopul de a convinge femeile să nu facă avort.
Sancțiunile ar putea cuprinde închisoarea și amenzi de până la 30.000 de euro.
În Franța există încă din anul 1993 legi care pedepsesc „manevrele morale și psihologice” menite să convingă femeile să nu avorteze, dar acestea au fost rareori puse în practică.
YOUTUBE
Local – Așteptați câteva momente până se încarcă (funcție de viteza conexiunii la internet).
Astăzi se împlinesc 23 de ani de la mutarea către Domnul a părintelui profesor Dumitru Stăniloae.
Acesta s-a născut la data de 16 noiembrie 1903 în localitatea Vlădeni din judeţul Braşov.
A urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Cernăuţi şi a fost profesor de dogmatica la Sibiu si Bucureşti.
În anul 1932 a fost hirotonit preot şi apoi hirotesit iconom-stavrofor în anul 1940.
Între anii 1958-1963, a făcut închisoare politică din cauza convingerilor sale religioase.
Timp de peste şase decenii, părintele Stăniloae a desfăşurat o bogată activitate ştiinţifică, mai ales în domeniul Dogmaticii unde a publicat lucrări în volum, studii în reviste şi traduceri.
Supranumit şi “teologul dragostei creştine”, părintele Stăniloae s-a mutat către Domnul pe 5 octombrie 1993, la vârsta de 90 de ani.
Premierul polonez nu dorește interzicerea totală a avortului.
El a anunțat că Guvernul său nu lucrează la o propunere de înăsprire a actualelor reglementări.
Deocamdată nu este clar dacă propunerea va fi retrasă imediat din Comisia parlamentară care o analizează sau dacă va ajunge totuşi în plen.
Proiectul de interzicere completă a avortului a fost lansat de o organizaţie care a strâns 450.000 de semnături şi este sprijinit de Biserică.
Majoritatea opiniei publice i se opune, însă.
Luni, aproape 100.000 de oameni îmbrăcaţi în negru au protestat în mai multe oraşe.
Şcolile doctorale vor fi evaluate.
Potrivit ministrului Mircea Dumitru, primele vor fi cele care au dovedit că „furtul intelectual nu este un accident”.
Oficialul a declarat că „prin cercetare, dezvoltare și inovare, mediul academic trebuie să își canalizeze resursele pentru a găsi răspunsuri la nevoile și la problemele comunității mai largi din care face parte.
Ministerul Educației va demara procesul de evaluare în această toamnă.
Primăria Constanța execută săptămâna aceasta, lucrări de tăiere și toaletare a copacilor.
Muncitorii de la Gospodărire Comunală acționează în special în zonele: Poarta 6, bulevardul Tomis, Teatrul de Stat și parcul Tomis II.
De asemenea, au fost începute lucrările de asfaltare pentru șase străzi din cartierul Palazu Mare.
În proiectul de reabilitare a străzilor mai sunt incluse alte 16 artere rutiere din zonele Baba Novac și Compozitorilor.
Parlamentul European a ratificat Acordul de la Paris pentru combaterea schimbărilor climatice.
Acesta va intra în vigoare luna viitoare, Uniunea Europeană alăturându-se Statelor Unite, Chinei și Indiei, precum și altor jucători globali, emitenți importanți de gaze cu efect de seră, la reuniunea din noiembrie de la Marrakesh.
Pentru ca acordul să intre în vigoare, este necesară ratificarea de către cel puțin 55 de părți, reprezentând 55% din emisiile globale.
Cele șapte state membre care au încheiat procesele interne naționale sunt Ungaria, Franța, Slovacia, Austria, Malta, Portugalia și Germania, ele reprezentând 5% din emisiile globale.
Toate datele şi documentele pentru obţinerea unui serviciu public vor putea fi accesate online.
Acestea vor fi publicate din oficiu, în format electronic, pe edirect.e-guvernare.ro – punctul de contact unic electronic.
Platforma permite căutarea serviciilor pe domenii de activitate, pe profesii reglementate, dintr-o anumită zonă geografică, respectiv serviciile publice destinate unei persoane fizice sau juridice.
Mai mult, anumite ministere au demarat deja procesul de transmitere a documentelor de către utilizator prin intermediul platformei, astfel încât acesta să nu mai meargă fizic la ghişeu pentru depunerea lor.
Primăria acordă și anul acesta subvenţii persoanelor singure sau familiilor cu venituri mici pentru încălzirea locuinţelor.
Astfel, în cazul energiei termice, ajutorul poate fi obţinut de familiile cu un venit net mediu lunar pe membru de 786 de lei şi de persoanele singure cu un venit net mediu lunar de 1.082 de lei.
În cazul ajutoarelor pentru gaze naturale, energie electrică şi lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri, limita maximă a venitului net mediu lunar pe persoană trebuie să fie de cel mult 615 lei.
Legea privind procedura insolvenţei persoanelor fizice întră în vigoare de la 1 noiembrie.
Ieri, Camera Deputaţilor a modificat Ordonanţa de Urgenţă a guvernului care stabilise termenul de 31 decembrie.
Actul normativ prevede că românii care au datorii vor putea să beneficieze de două proceduri: una administrativă, care prevede reeşalonarea datoriilor pe cinci ani, în faţa unei comisii de insolvenţă, şi alta de lichidare, în faţa instanţelor de judecată.
Aproape o cincime din copiii din ţările în curs de dezvoltare trăiesc în condiţii de sărăcie extremă.
Anunțul a fost făcut de Banca Mondială şi UNICEF.
385 de milioane de copii trăiesc în familii care câştigă 1,90 dolari pe zi sau mai puţin, se arată într-un raport, care include jumătate dintre copiii din Africa Subsahariană şi mai mult de o treime din Asia de Sud.
UNICEF şi Banca Mondială au cerut guvernelor din ţările afectate să facă mai mult pentru a ajuta copiii.
De altfel, UNICEF şi-a fixat drept obiectiv eradicarea sărăciei extreme până în anul 2030.
YOUTUBE
Local