Știri 19 noiembrie 2024

Biserica Ortodoxă va prăznui joi Intrarea în biserică a Maicii Domnului.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea Sfinții Mc. Epictet și Astion din localitatea Capidava.
Așezământul monahal are hramul paraclisului “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”.

Astăzi este Ziua Internațională de Prevenire a Abuzului asupra Copilului.
Aceasta a fost instituită în anul 2000, de către o fundație internațională a femeilor cu sediul în Elveția, pentru a mobiliza guvernele şi comunităţile să ia măsuri pentru prevenirea abuzului asupra copiilor.
Abuzul sexual, în special, este o problemă universală şi alarmantă, iar atenţia sporită şi abilităţile de protecţie eficiente, alături de măsurile de prevenire sunt necesare la nivel familial, local, naţional şi internaţional.

Pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României, trenurile CFR vor circula din toată țara către Alba Iulia.
Pentru a marca evenimentul Marii Uniri, trenurile CFR Călători vor purta în mod special numele unor personalități ale vremii, iar mai multe trenuri vor fi tractate de locomotive tricolore.
Acestea vor străbate toată țara și vor asigura legătura tuturor regiunilor istorice și etnografice ale României, cu Alba Iulia.
Trenurile Unirii vor circula conform graficului de circulație din Mersul Trenurilor.

Noi restricţii de circulaţie sunt instituite pe Valea Oltului, până pe 15 decembrie.
Este vorba despre kilometrul 234, unde va fi construit un sens giratoriu pentru accesul la organizarea de şantier a autostrăzii Sibiu-Piteşti, segmentul dintre Boiţa şi Cornetu.
Pentru executarea acestuia se va circula alternativ, pe perioade limitate de timp, la intervale de maxim 7 minute.

Primul serviciu naţional de plăţi instant cu mobilul, RoPay, a fost lansat, ieri, la sediul central al Băncii Naţionale.
El include deocamdată doar trei bănci însă, de anul viitor, vor fi şapte.
Prin acest sistem se vor putea realiza, ulterior, şi plăţi instant la micii comercianţi şi retrageri de numerar de la bancomate fără card bancar, a explicat prim-viceguvernatorul BNR, Leonardo Badea.
De asemenea, odată cu extinderea RoPay vor fi posibile şi plăţi instant de facturi sau donaţii, pe baza scanării unui cod QR.

Aproximativ 200.000 de pensionari din România vor primi în luna decembrie două pensii.
Este vorba despre suma aferentă lunii curente și plăți restante din lunile anterioare.
Casa Naţională de Pensii a explicat că întârzierile în prelucrarea dosarelor de pensionare și în emiterea deciziilor au dus la acumularea unor restanțe. Pensionarii afectați sunt cei care au depus cereri în ultimele luni, dar nu au primit încă nicio plată.

Italia se află pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte decesele cauzate de infecţiile cu bacterii rezistente la antibiotice.
Anunţul a fost făcut de Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor.
În Italia sunt înregistrate aproximativ 12.000 dintre cele 35.000 de decese cauzate de infecţiile cu bacterii rezistente la antibiotice în Uniune, anual.
Potrivit raportului, consumul de antibiotice în UE a crescut cu 1% între 2019 şi 2023 și a îndepărtat astfel blocul european de obiectivul său de reducere a acestui consum cu 20% până în 2030 pentru a combate rezistenţa la antimicrobiene.

Știri 18 noiembrie 2024

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine la Catedrala arhiepiscopală.
Ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie, de la ora 6.30.
Joi, Biserica Ortodoxă va prăznui Intrarea în biserică a Maicii Domnului.
Cu acest prilej, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea Capidava, care își serbează hramul paraclisului.

ASCOR Constanța împreună cu Arhiepiscopia Tomisului organizează o nouă acțiune de donare de sânge.
Aceasta face parte din cadrul Campaniei Naționale “Uniți pentru viață”, ce va avea loc mâine.
Activitatea se va desfășura între orele 7:30-15:00, la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța.
Campania se desfășoară la nivel național în toate filialele ASCOR din țară.

15 milioane de naşteri premature se înregistrează, în fiecare an, la nivel mondial.
Aceasta este cea mai importantă cauză a mortalităţii bebeluşilor iar 75% din aceşti bebeluşi ar putea fi salvaţi cu ajutorul echipamentelor medicale performante.
În România, mor anual, în medie, 1900 de copii mai mici de un an, adică un copil la fiecare 5 ore.
De asemenea, 20% din bebeluşii născuţi la maternitatea Spitalului Judeţean Constanţa sunt prematuri și doar o treime dintre mame sunt în evidenţa unui doctor, care să le supravegheze sarcina.

Consiliul Județean Constanța va reorganiza transportul în comun interurban.
Măsura va fi luată din cauza multiplelor disfuncționalități din prezent, care îi afectează pe navetiști, inclusiv pe elevi.
Neregulile vizează, printre altele, nerespectarea orarului, aglomerația, dar și prețurile percepute de transportatori.
Aceste aspecte au fost semnalate constant, în ultimii ani, fără ca autoritățile să găsească soluții eficiente, acuză mulți dintre navetiști.

Un nou instrument online care permite localizarea trenurilor de călători este disponibil din această săptămână.
Pe platforma bilete.infofer.ro, la rubrica ‘Trenul meu’, se poate urmări în timp real poziţia trenurilor aflate în circulaţie pe teritoriul României, indicate pe o hartă inclusiv cu date privind eventuale întârzieri faţă de graficul programat.
Platforma urmează să fie actualizată, iar informaţiile oferite vor fi mai precise pe măsură ce fiecare companie de transport feroviar va accepta să furnizeze accesul la date GPS.

Elevii şi preşcolarii care provin din familii defavorizate primesc de astăzi, un ajutor de la stat de 500 lei, pe un card special.
Banii pot fi folosiţi doar pentru achiziţionarea de rechizite şi îmbrăcăminte.
Programul social ar urma să se desfăşoare până în anul 2027, iar banii se acordă anual, într-o singură tranşă.

Mersul la somn după ora 22:00, poate afecta sănătatea.
Culcatul târziu devenit obișnuință și somnul insuficient ar putea duce mai ușor la obezitate și la o îmbătrânire prematură, iar suplimentarea somnului în timpul zilei nu poate înlătura aceste riscuri.
În comparație cu persoanele care se culcă între orele 20:00 și 22:00, riscul de a suferi de obezitate la persoanele care merg la somn după ora 22:00, crește cu 27%, arată un studiu.
De asemenea, mersul la somn la ora 22:00 previne cancerul, inflamațiile și reduce depresia.

Știri 15 noiembrie 2024

Biserica Ortodoxă îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Cuvios Paisie Velicicovschi de la Neamţ.
S-a născut pe 21 decembrie 1722, în familia protoiereului din oraşul Poltava din Ucraina.
De tânăr a intrat în viaţa monahală la o mănăstire de lângă Kiev, după care a venit în Ţările Române, unde a învăţat limba română la schiturile Dălhăuţi, Trăisteni şi Cârnu.
De aici, a mers la Muntele Athos, unde a devenit pustnicul Paisie şi a fost hirotonit ieromonah, după care a întemeiat o obşte monahală de 64 de călugări români, ucraineni şi ruşi.
În anul 1763 a venit în Moldova, la mânăstirea Dragomirna, cu o parte dintre ucenici şi a întemeiat o obşte de 350 de monahi.
Aici a tradus o parte dintre scrierile Sfinţilor Părinţi, şi a devenit astfel ctitorul Filocaliei în limbile română şi slavonă.
Totodată, a introdus isihasmul în viaţa monahală de obşte şi a dezvoltat un nou curent teologic-monahal numit paisianism.
În anul 1775, din cauza ocupaţiei austriecilor, obştea Sfântului Paisie s-a mutat la mânăstirea Secu, iar apoi la Neamţ, datorită creşterii numărului de călugări.
În ziua de 15 noiembrie a anului 1794, Sfântul Paisie s-a mutat la Domnul, la vârsta de 72 de ani.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a proclamat canonizarea Sfântului Paisie în anul 1988, iar cinstirea sa se face în toate ţările ortodoxe.

Creştinii ortodocşi au intrat, de astăzi în Postul Naşterii Domnului sau al Crăciunului.
Acesta simbolizează ajunarea de patruzeci de zile a Proorocului Moise, precum şi postul patriarhilor din Vechiul Testament deoarece după cum aceştia aşteptau venirea lui Mesia prin post şi rugăciune, aşa se cuvine şi creştinilor să întâmpine prin ajunare pe Iisus Hristos Cel născut din Fecioara Maria.
Postul are o durată de 40 de zile, până la 25 decembrie, de sărbătoarea Naşterii Domnului.
Din punct de vedere al alimentaţiei, acest post este unul mai uşor, decât cel al Paştelui, deoarece cuprinde mai multe dezlegări la peşte, untdelemn şi vin.
Dezlegările la peşte sunt în zilele de sâmbătă şi duminică, în perioada 21 noiembrie-18 decembrie, precum şi la următoarele sărbători: Intrarea Maicii Domnului în Biserică pe 21 noiembrie, Sf. Apostol Andrei pe 30 noiembrie, Sf. Nicolae pe 6 decembrie, dar şi în zilele de 3, 5, 9 și 12 decembrie când se cinstesc sfinţi mai importanţi în ortodoxie.

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine la mănăstirea Dervent.
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 7.00, Sfânta Liturghie și parastasul de pomenire a celor ce au făcut parte din Rugul Aprins.
De la ora 12.30, tot la Dervent va participa la cea de-a V-a ediție a Conferinței naționale intitulate „Rezistența Bisericii sub totalitarismul comunist”.
Apoi, de la ora 21.15, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.

O conferință națională duhovnicească se desfășoară zilele acestea la Constanța.
Evenimentul se intitulează „Rezistența Bisericii sub totalitarismul comunist. Sub semnul Rugului Aprins: memorie, identitate, modele” și se află la ediția a V-a.
Conferința a debutat astăzi în Sala Senatului din Campusul Universității Ovidius și se va încheia mâine, la Mănăstirea Dervent.

ASCOR Constanța împreună cu Arhiepiscopia Tomisului organizează o nouă acțiune de donare de sânge.
Aceasta face parte din cadrul Campaniei Naționale “Uniți pentru viață”, ce va avea loc pe 19 noiembrie.
Activitatea se va desfășura între orele 7:30-15:00, la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța.
Campania se desfășoară la nivel național în toate filialele ASCOR din țară.

Prima plată a burselor școlare din acest an se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie.
Elevii cu peste 10 absențe nemotivate într-o lună, nu mai primesc bursa.
Elevii vor primi, în acest an școlar, mai multe tipuri de burse, cum ar fi cele de excelenţă olimpică, de merit, de rezilienţă, dar şi sociale, tehnologice şi pentru mame minore.
O premieră în acest an şcolar o constituie acordarea bursei de rezilienţă pentru elevii de gimnaziu şi liceu care au medii între 7 şi 9,50.

Știri 14 noiembrie 2024

Biserica Ortodoxă îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Apostol Filip.
Acesta a fost unul din cei 12 apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos şi era originar din cetatea Betsaida, din Galileea.
Lui îi spune Iisus Hristos „Urmează Mie”, iar Sfântul Apostol Filip a urmat cu entuziasm această chemare, care a văzut în persoana Mântuitorului pe Mesia cel aşteptat de poporul evreu.
A îndurat mari suferinţe şi ispite în strădania de a face cunoscută vestea cea bună printre popoarele păgâne.
Sfântul Apostol Filip a fost ucis la Ierapole, prin crucificare cu capul în jos.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă îl pomeneşte și pe Sfântul Grigorie Palama.
S-a născut în anul 1296, la Constantinopol, într-o familie nobilă şi evlavioasă.
A intrat în legătură cu monahismul încă din adolescenţă, iar în anul 1326 a fost hirotonit preot.
În jurul anului 1331, Sfântul Grigorie s-a stabilit în schitul Sfântul Sava de la Athos, unde a început să scrie şi să ţină predici.
S-a mutat la Domnul în anul 1359 şi a fost proclamat sfânt prin sinodul convocat în anul 1368 de către patriarhul Filotei.

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji în această noapte la Catedrala arhiepiscopală.
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 21.00, Acatistul Maicii Domnului și va rosti Rugăciunea de început a postului Nașterii Domnului.
Mâine, de la ora 7.00, va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfântul Apostol și Evanghelist Matei”.
Așezământul monahal este situat pe DN22C, la ieșirea din Mircea Vodă Gară.
Sâmbătă, de la ora 7.00, la mănăstirea Dervent va oficia Sfânta Liturghie și parastasul de pomenire celor ce au făcut parte din Rugul Aprins.
De la ora 12.30, la Dervent va participa la cea de-a V-a ediție a Conferinței naționale intitulate „Rezistența Bisericii sub totalitarismul comunist. Sub semnul Rugului Aprins: memorie, identitate, modele”.
Apoi, de la ora 21.15, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.

O conferință națională duhovnicească se va desfășura zilele acestea la Constanța.
Evenimentul se intitulează „Rezistența Bisericii sub totalitarismul comunist. Sub semnul Rugului Aprins: memorie, identitate, modele” și se află la ediția a V-a.
Conferința va debuta mâine, la ora 11.00, în Sala Senatului din Campusul Universității Ovidius și se va încheia sâmbătă, la Mănăstirea Dervent.

Astăzi este Ziua Dobrogei.
Aceasta marchează 146 de ani de la reintrarea Dobrogei în componenţa statului român modern.
Pe 14 noiembrie 1878 au intrat în vigoare două documente fundamentale, semnate de către domnitorul Carol I şi anume „Proclamaţia către dobrogeni“, respectiv „Înalt Ordin de Zi către Armată“.
Documentele arătau că „Dobrogea, vechea posesiune a lui Mircea cel Bătrân, face parte din România”.
Revenirea Dobrogei la statul român a avut o importanţă istorică deosebită, deoarece a devenit o cale de comunicare a României cu restul lumii.

Tot astăzi este și Ziua Mondială a Diabetului.
Aceasta are loc în fiecare an în data de 14 noiembrie, la iniţiativa Federaţiei Internaţionale de Diabet, cu sprijinul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Specialiştii spun că numărul persoanelor bolnave de diabet este în creştere.
Astfel, din anul 2008, când au fost realizate testele de screening pentru sănătatea populaţiei, au intrat în evidenţe cu aproape 50 la sută mai mulţi diabetici, faţă de câţi erau până atunci.
Medicii spun că cea mai importantă cauză a diabetului este obezitatea.
De asemenea, un stil de viaţă neadecvat, lipsa efortului fizic sau alimentaţia nepotrivită sunt factorii care favorizează apariţia diabetului.

Două noi sensuri giratorii vor fi amplasate în următoarele zile în municipiul Constanța.
Unul dintre ele va fi în zona Abator, iar cel de-al doilea, pe varianta spre orașul Ovidiu.
Acestea vor fi situate la intersecția Șoselei Mangaliei cu strada Caraiman și la intersecția dintre DN3C, DC 89 și strada Amsterdam și vor avea caracter provizoriu.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei, Luminița Lare, măsura înființării acestor sensuri giratorii a fost adoptată de comisia de circulație, în urma solicitărilor primite de la cetățenii care locuiesc în zonă.

Știri 13 noiembrie 2024

Biserica Ortodoxă îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului.
Acesta s-a născut în anul 344 în cetatea Antiohia, într-o familie nobilă.
A fost atras de viaţa călugărească, astfel că în anul 374, a petrecut patru ani într-o mănăstire din Antiohia şi doi ani ca pustnic într-o peşteră, iar în anul 381 a fost hirotonit diacon şi apoi sfinţit preot.
În timpul celor doisprezece ani de slujire în rânduiala preoţească, Sfântul Ioan a devenit vestit prin predicile sale rostite în toate bisericile din Antiohia şi din împrejurimi.
În anul 398 a fost ridicat la rangul de Arhiepiscop al Constantinopolului de către împăratul Arcadie.
Sfântul Ioan Gură de Aur a depus mari eforturi pentru evanghelizarea locuitorilor de la sate şi pentru îndreptarea celor căzuţi în erezii.
S-a mutat la Domnul în anul 407, în oraşul Comane din Armenia.
Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur care se celebrează în Biserica de Răsărit în marea majoritate a duminicilor și sărbătorilor de peste an este un exemplu viu al harului de care a fost însufleţit acest mare părinte al Bisericii.

Biserica Ortodoxă îl va cinsti mâine pe Sfântul Apostol Filip, unul din cei 12 Apostoli.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși, de la ora 7.30, Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfântul Apostol Filip”, din apropierea localității Adamclisi.
Apoi, de la ora 21.00, va oficia Acatistul Maicii Domnului și rugăciunea la începutul postului, la Catedrala arhiepiscopală.

Astăzi este Ziua Mondială a Bibliei.
Această zi își propune să sensibilizeze conștiința publică în privința rolului pe care Sfânta Scriptură îl are în viața liturgică și formarea duhovnicească.
Sfântul Sinod a instituit această zi în anul 2006 și coincide cu ziua de pomenire a Sfântului Ioan Gură de Aur.

Factorii de risc alimentar sunt responsabili pentru 25% din totalul deceselor din România.
Astfel, țara noastră se află pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul de decese din cauze prevenibile, iar printre factorii de risc alimentar se numără zahărul și sarea consumate în exces.
Raportul la nivelul Comisiei Europene de anul trecut arată că 73% din populaţia României nu consumă fructe şi legume.

Șoferii prinși fără permis la volan vor primi pedepse mai mari.
Potrivit unor amendamente admise în Comisia juridică din Senat, pedepsele cu închisoarea cresc cu o treime.
În plus, cei prinși la volan fără permis nu vor mai primi pedepse cu suspendare – ci le vor executa în mod obligatoriu, fie că produc sau nu un accident rutier.
Senatul este primul for legislativ sesizat în acest caz.

Victimele tentativelor de omor sau care au suferit vătămări în urma agresiunilor sexuale vor primi compensații financiare și asistență judiciară.
Legea a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.
De asemenea, de asistenţa judiciară gratuită beneficiază şi membrii de familie ai persoanelor decedate ca urmare a unui omor.
Legea mai prevede că victimele au dreptul să fie informate cu privire la situaţia inculpatului, inclusiv în cazul în care acesta este eliberat sau evadează.

Românii din străinătate vor putea vota în 950 de secții la alegerile prezidențiale și parlamentare.
Acesta este cel mai mare număr de secții de votare organizate vreodată în afara țării, iar alegătorii din diaspora pot vota timp de mai multe zile.
Pe site-ul Ministerului de Externe, ei pot găsi toate informațiile despre adresa secției situate cât mai aproape de locuința lor și despre documentele necesare, a declarat ministrul de Externe, Luminița Odobescu.

Știri 12 noiembrie 2024

Biserica Ortodoxă Română îi cinsteşte astăzi pe sfinţii martiri şi mărturisitori năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu.
Sfântul Atanasie Todoran a fost militar în armata habsburgică, în timpul lui Leopold I, în secolele 17, 18.
A părăsit armata austriacă şi s-a refugiat în Munţii Ţibleşului, apoi în Maramureş şi în Moldova, unde a rămas o perioadă mai îndelungată.
A revenit în ţinuturile de obârşie din Ţara Năsăudului, în perioada în care Imperiul habsburgic urmărea atragerea românilor la catolicism, prin unirea cu Biserica Romei.
În acest context se desfăşoară mişcarea de la Salva din 1763, condusă de Atanasie Todoran.
Pentru că a îndemnat două batalioane grănicereşti să nu renunţe la ortodoxie, Sfântul Atanasie Todoran a fost condamnat la moarte prin frângerea cu roata.
Alături de el au fost executaţi, la 12 noiembrie 1763, şi ceilalţi sfinţi pomeniţi astăzi, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu.

Biserica Ortodoxă îl va cinsti mâine pe Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului.
Cu acest prilej, de la ora 7.30, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfinții Ioan Casian și Gherman” din satul Casian, comuna Grădina.
Joi, de la ora 7.30, ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfântul Apostol Filip”, din apropierea localității Adamclisi, cu prilejul hramului.
Apoi, de la ora 21.15, va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.

Astăzi este Ziua Mondială de Luptă Împotriva Pneumoniei.
Cu această ocazie, specialiştii trag numeroase semnale de alarmă cu privire la incidenţa acestei boli, dar vorbesc şi despre importanţa măsurilor de prevenţie.
Reprezentanţii Societăţii Române de Pediatrie au declarat că pneumonia rămâne principala cauză de deces la copiii sub 5 ani, atât la nivel internaţional, cât şi în România.
Potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în România, mor anual, 900 de copii din cauza pneumoniei.

ANM a prelungit până mâine dimineaţă la ora 10.00, informarea meteorologică de precipitații moderate cantitativ și intensificări ale vântului.
Vor predomina ploile, dar pe arii restrânse vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.
Se vor acumula cantități de 10…15 l/mp.
Vântul va avea intensificări pe litoral, dar și în jumătatea de est a Munteniei și în partea continentală a Dobrogei.

Liniile CT BUS 1 și 3 sunt deviate în cartierul Tomis Nord.
Măsura este luată din cauza lucrărilor de asfaltare care au loc astăzi, pe strada Suceava.
Devierea este valabilă până la finalizarea lucrărilor.

O parte din constănțeni va rămâne fără apă potabilă.
RAJA va sista furnizarea apei, mâine, în intervalul orar 08.30 – 20.00.
Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii și punctele termice din perimetrul delimitat de străzile: Ștefăniță Vodă – Soveja – bd. Tomis – bd. Aurel Vlaicu, mai exact zonele Badea Cârțan, Vivo și Euromaterna.

Secțiuni din șoselele Transfăgărășan și Transalpina sunt închise circulației rutiere, ca urmare a condițiilor meteo.
De astăzi, s-a închis circulația rutieră pe Drumul Național 7C – Transfăgărășan, între kilometrii 104 și 130, între Piscu Negru și Bâlea Cascadă.
De asemenea, de ieri dimineață a fost închisă circulația și pe DN67C – Transalpina, între Rânca și Curpăt.

Știri 11 noiembrie 2024

Biserica Ortodoxă îl cinstește astăzi pe Sfântul Mare Mucenic Mina, făcătorul de minuni.
Era originar din Egipt şi a trăit în secolul al III-lea, în timpul împăraţilor romani Diocleţian și Maximian.
A slujit în armata romană şi apoi s-a retras în pustie pentru a se dedica rugăciunii şi pentru a fugi de închinarea la idoli, la care erau obligaţi soldaţii.
Pentru că şi-a mărturisit credinţa în Hristos, Sfântul Mina a fost supus la chinuri cumplite şi în cele din urmă decapitat.
În evlavia populară, Sfântul Mina este cunoscut şi ca sfântul ajutător în pagube şi pierderi materiale.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 16.30, Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfântul Mare Mucenic Mina” din parcul Tăbăcărie.

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine la Catedrala arhiepiscopală.
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 5.30, Sfânta Liturghie.
Miercuri, Biserica Ortodoxă îl va cinsti pe Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului.
Cu acest prilej, de la ora 7.30, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfinții Ioan Casian și Gherman” din comuna Grădina, județul Constanța.
Joi, de la ora 7.45, va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfântul Apostol Filip”, din apropierea localității Adamclisi.
Apoi, de la ora 21.15, va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.

ANM a emis o informare meteorologică de precipitații moderate cantitativ și intensificări ale vântului pentru toată țara.
Aceasta este valabilă până mâine dimineață la ora 10.00.
Astfel, în sudul, sud-estul și local în centrul țării va ploua, dar pe arii în general restrânse vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.
Se vor acumula cantități de 10…20 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.

O parte din constănțeni va rămâne fără apă potabilă.
RAJA va sista furnizarea apei, miercuri – 13 noiembrie, în intervalul orar 08.30 – 20.00.
Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii și punctele termice din perimetrul delimitat de străzile: Ștefăniță Vodă – Soveja – bd. Tomis – bd. Aurel Vlaicu, mai exact zonele Badea Cârțan, Vivo și Euromaterna.

Primul tren cumpărat de România în ultimii 20 de ani va intra în circulaţie cu călători pe 20 noiembrie.
Trenul nou va fi operat de CFR Călători şi va circula pe ruta Bucureşti – Braşov.
Acesta a început deja probele de anduranţă, care vor fi efectuate timp de 10 zile pe două dintre cele mai importante destinaţii: Bucureşti – Braşov şi Bucureşti – Constanţa.

ANPC recomandă consumatorilor să achiziţioneze produse alimentare de post numai din locuri autorizate.
De asemenea, aceștia trebuie să verifice cu atenţie eticheta produselor pentru a evita să fie induşi în eroare.
Data durabilităţii minimale este un alt sfat recomandat de ANPC de care trebuie să ţină cont consumatorii.
Recomandările vin în contextul în care vineri, 15 noiembrie, pentru creștinii ortodocși, începe Postul Crăciunului.

Salariul minim brut pe țară va fi de 4.050 lei, de la 1 ianuarie.
Așa prevede un proiect de act normativ postat pe site-ul Ministerului Muncii.
Măsura a fost convenită la ultima întâlnire a Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social și ar trebui să intre pe agenda Guvernului înainte de alegeri.
Majorarea va atrage după sine și alte drepturi și obligații, cum ar fi creșterea contribuției pentru persoanele cu handicap neîncadrate și va determina, totodată, creșterea punctului de amendă.