Știri 15 septembrie 2016

Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolitul Banatului.
Acesta s-a născut în anul 1568, în Dalmaţia, şi a ajuns Mitropolit al Banatului la vârsta de 80 de ani.
A intrat în monahism în Mănăstirea Maicii Domnului din Ohrid, sub numele de Iosif și a fost hirotonit ieromonah la vârsta de 20 de ani.
A vieţuit în mai multe mănăstiri din Muntele Athos şi a devenit egumen al Mănăstirii “Sfântul Ştefan” din Adrianopol.
A fost ales mitropolit al Timişoarei şi a păstorit până în 1653, când, din cauza vârstei înaintate, s-a retras la Mănăstirea Partoş, în Banat.
A trecut la cele veşnice în anul 1656, la data de 15 august.
Sfintele sale moaşte se află în Catedrala Mitropolitană din Timişoara.
Canonizarea sfântului Iosif cel nou de la Partoş a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1950.

Astăzi este Ziua Internațională a Democrației.
Aceasta a fost marcată pentru prima dată în 2008, iar decizia privind sărbătorirea acestei zile a fost luată de Adunarea Generală a ONU, la 8 noiembrie 2007, ca rezultat al unei propuneri avansate inițial de Qatar și un grup de 8 state, printre care și România.
Potrivit Adunării Generale a ONU, democrația este o valoare universală bazată pe voința liber exprimată a oamenilor de a-și determina propriile sisteme politice, economice, sociale și culturale și cu participarea lor deplină în toate aspectele vieții lor.
Ziua reprezintă un prilej pentru un noi angajamente de respectare a statului de drept și a drepturilor fundamentale ale omului.

Prețurile la polițele RCA vor fi înghețate.
Guvernul a decis să vină cu o ordonanță de urgență în problema RCA care să prevadă, printre altele, înghețarea prețurilor la primele de asigurare pe o perioadă de șase luni.
Anunțul a fost făcut ieri de premierul Dacian Cioloș.
El a mai spus că proiectul mai conţine şi alte prevederi, printre care faptul că un contract RCA poate fi încheiat şi pe o lună sau multiplul unei luni, că un contract poate fi suspendat la cererea asiguratului dacă are permisul suspendat sau vehiculul este imobilizat şi posibilitatea ca păgubitul să poată fi despăgubit de propriul asigurator, iar acesta să-şi recupereze ulterior banii.

Anul viitor vor fi mai multe locuri de joacă în Constanţa.
Astfel, numărul lor va ajunge la 100.
Deocamdată însă, cele care există deja sunt într-o stare avansată de degradare.
Reprezentanţii primăriei susţin că lipsa arhitectului șef a dus la îngreunarea și încetinirea demarării lucrărilor de reabilitare a celor 63 de locuri de joacă pentru copii.
Aceștia estimează că până la sfârșitul anului va începe reabilitarea locurilor de joacă.

Minorii nu vor mai putea să apară în reclamele pentru produse alimentare.
Decizia a fost luată de CNA în cadrul ședinței de ieri.
De asemenea, reclamele la suplimentele alimentare nu vor mai putea induce în eroare publicul și nu vor mai putea fi prezentate ca având efecte de tipul medicamentelor.
Codul de reglementare in audiovizual va fi publicat pe site-ul Consiliului, după care va intra în dezbatere publică, timp de 30 de zile.

Guvernul a demarat procedurile pentru înfiinţarea Parcului Naţional Munţii Făgăraş.
Din estimările ministrului Mediului, proiectul ar putea fi gata în 2020.
Parcul Naţional va constitui cel mai important rezervor de biodiversitate din Munţii Carpaţi, cu 27 de tipuri de habitate naturale, 6 specii de mamifere, 3 de amfibieni, 4 de peşti, 13 de nevertebrate şi 66 de plante endemice, toate de interes european, rezervor de apă curată cu debit constant şi cel mai mare bazin forestier al României.

De astăzi, constănțenii care vor arunca gunoaie pe stradă şi nu vor strânge după propriile animale vor fi sancţionaţi cu amenzi de până la 800 de lei.
Primăria Municipiului Constanţa derulează în perioada 1-30 septembrie, o campanie privind menţinerea curăţeniei şi protejarea mediului.
Perioada de informare se încheie astăzi, iar în zilele următoare echipe mixte de poliţişti locali şi jandarmi vor efectua controale tematice.

Ministerul Finanţelor propune din nou suplimentarea plafonului pentru Programul „Prima Casă”, de această dată cu 500 de milioane de lei.
Ministerul intenţionează să modifice şi mecanismul de alocare a sumelor pe bănci în funcţie de volumul de credite acordate în cadrul programului.
În acest moment, rata de neperformanţă a programului Prima Casă este de doar 0,3%.

Folosiriea animalelor sălbatice la circ ar putea fi interzisă.
Proiectul prevede că, în termen de 5 ani, necuvântătoarele din circuri trebuie trimise în rezervaţii, sanctuare sau chiar în sălbăticie.
Se estimează că în Europa sunt între 2.400 şi 5.900 de animale sălbatice folosite în spectacole de circ.
În paralel, la comisia juridică a camerei deputaţilor este şi un alt proiect de lege, care vrea să înăsprească pedepsele penale pentru cei care chinuie animalele.
Acestea ar putea ajunge la 7 ani de închisoare.
Decizia pe cele două proiecte va fi luată de plenul Camerei Deputaților săptămâna viitoare.

Știri 14 septembrie 2016

Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi Înălţarea Sfintei Cruci.
Această sărbătoare ne aduce aminte de două momente importante din istoria lemnului Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Iisus Hristos.
Primul moment a fost înălţarea solemnă a Sfintei Cruci înaintea credincioşilor din Ierusalim, în data de 14 septembrie a anului 335, de către patriarhul Macarie, după ce lemnul Crucii a fost descoperit de către mama Sfântului împărat Constantin cel Mare, împărăteasa Elena.
Al doilea moment este tot o înălţare solemnă a Sfintei Cruci înaintea credincioşilor din Ierusalim, în anul 630, de către patriarhul Zaharia al Ierusalimului.
Momentul a marcat recuperarea Sfintei Cruci de la perşi, în anul 629, de către împăratul bizantin Heraclius.
Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci a avut la început un caracter local, dar până în secolul 6 s-a generalizat în întreaga Biserică.
Ziua de astăzi este marcată ca zi de post în amintirea Patimilor, Răstignirii şi morţii de pe Cruce a Mântuitorului.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia de la ora 9, Sfânta Liturghie la Mânăstirea Dervent, care îşi serbează unul din hramuri.
După Sfânta Liturghie va avea loc procesiunea spre Izvorul Tămăduitor, unde va fi oficiată slujba de sfințire a apei.
De la ora 18:00, la Biserica „Sf. Împărați Constantin și Elena” din Constanța, IPS Teodosie va aduce o raclă cu moaștele Sfinților: Constantin și Elena, Gheorghe, Dimitrie, Ciprian si Varsanufie, dar și o părticică din lemnul Sfintei Cruci, care vor rămâne în permanență la această parohie.

La Constanța se va desfășura un simpozion internațional dedicat Sfântului Antim Ivireanul.
Acesta se intitulează Sf. Antim Ivireanul – Cultură și Spiritualitate Europeană și Caucaziană din Secolul 17 până în Secolul 18.
Simpozionul va debuta mâine la Constanța, de la ora 9.30, în Sala Senatului din Campusul Universității Ovidius.
Evenimentul se desfășoară până duminică în orașele Constanța și Râmnicu-Vâlcea și vor participa profesori, academicieni și cercetători din România, Georgia, Polonia și Macedonia.
Simpozionul este organizat de Academia Oamenilor de Știință din România, Academia Națională de Științe din Georgia, Centrul de Studii şi Cercetări Religioase şi Juridico-canonice al celor Trei Religii Monoteiste al Facultăţii de Teologie, din cadrul Universității „Ovidius” în colaborare cu Universitatea Silesia din Katowice, Polonia.

Legea RCA s-a modificat.
Senatul a adoptat, ieri propunerea de lege privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule.
principalele modificări vizează introducerea tarifului de referință și înființarea unei societăți cu capital de stat care să asigure piața concurențială.
Legea propune, totodată, eliminarea criteriului vârstei în calcularea prețului contractului.
Asigurarea RCA va putea fi încheiată integral sau în rate, pe o perioadă cuprinsă între o lună și un an, iar service-urile care refuză repararea unei mașini asigurate riscă să-și piardă licența.

Data de 1 iunie ar putea fi declarată zi nelucrătoare.
Senatul a adoptat propunerea legislativă.
Potrivit iniţiatorilor, legea este oportuna întrucât de Ziua Copilului în majoritatea grădiniţelor și şcolilor primare sunt organizate spectacole, iar părinţii sunt nevoiţi să își ia concediu pentru a putea asista la aceste evenimente.
Lipsa părinţilor din cadrul acestor evenimente are implicaţii psihologice negative în dezvoltarea copiilor.
Camera Deputaţilor este decizională pe acest proiect.

Copiii cu vârsta până în 3 ani ar putea fi exceptaţi de la plata cheltuielilor de întreţinere.
Senatul a adoptat propunerea legislativă, în calitate de primă Cameră sesizată.
Aceasta prevede ca termenul de plată a cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari, afişate pe lista lunara de plata, este de maxim 30 de zile calendaristice.
Inițiatorul Dragos Luchian susţine că nu se justifică includerea minorilor care au sub trei ani in numărul persoanelor care plătesc cheltuielile de întreţinere ale locuinţei si cele ale asociaţiei de proprietari.

Taxa de liniște plătită în Constanța a fost anulată definitiv de instanță.
Astfel, operatorii economici scapă de o taxă în plus, iar pe de altă parte, autoritățile locale vor fi nevoite să găsească alte surse de finanțare pentru asigurarea serviciilor de pază.
Taxa pentru creșterea gradului de liniște și siguranță în Constanța și stațiunea Mamaia a fost instituită în 2003, fiind fundamentată de necesitatea menţinerii condiţiilor civilizate de trai în locurile publice.
Banii colectați de pe urma acestei obligații fiscale sunt utilizați pentru paza bunurilor publice, prevenirea şi combaterea infracţiunilor şi a faptelor ilegale, pentru combaterea comerţului stradal neorganizat și a faptelor de vandalism.

Elevii nu mai au voie să părăsească incinta şcolii nici dacă vor să-şi cumpere de mâncare.
Așa prevede Statutul Elevului, intrat în vigoare odată cu începerea noului an școlar.
Astfel, elevii pot contesta notele şi chiar profesorii, dacă aceştia se poartă abuziv.
În schimb, uniforma nu mai este obligatorie, iar profesorii nu mai au voie să-i trimită acasă pe cei care nu o poartă.
Elevii pot veni la şcoală cu telefoane mobile, dar nu le pot utiliza decât cu acordul profesorilor şi în caz de forţă majoră.
În ce priveşte lucrările scrise, elevii trebuie să primească rezultatul în cel mult 15 zile de la susţinerea lor şi pot contesta notele.

Românii nu pun preț pe igiena orală.
O analiză citată de Societatea Estetică din România arată că un român din cinci a rămas fără toţi dinţii.
În mediul rural, oamenii îşi schimbă periuţa de dinţi o dată la 10 ani.
Medicii recomandă perierea dinţilor de cel puţin două ori pe zi şi folosirea apei de gură şi a aţei dentare.
De asemenea, periuţa de dinţi trebuie schimbată cel puţin o dată la trei luni.

19% din conservele industriale conțin clorură de calciu, o soluție folosită iarna la dezghețarea drumurilor.
Cele 15 tipuri de conserve industriale analizate, au în compoziție numeroși aditivi alimentari, printre care gumă de guar, benzoat de sodiu, acid benzoic sau sorbat de potasiu.
O parte a industriei alimentare a denaturat rețetele tradiționale prin adaosuri chimice care prelungesc termenul de valabilitate, dar care pot duce la apariția unor probleme de sănătate.
Studiul face parte din Campania Națională de Informare și Educare: ”Să învățăm să înțelegem eticheta!” a Asociației Pro Consumatori.

Vaccinul hexavalent va fi distribuit în cel mult 20 de zile.
Procedura de atribuire a contractului privind vaccinul hexavalent a fost finalizată luni.
Ministerul Sănătăţii a notificat la finele lunii trecute compania Polisano că va rezilia contractul, după ce aceasta a transmis o notificare prin care informa că nu va mai putea livra dozele de vaccin.
Vaccinul hexavalent se administrează nou-născuţilor şi combină, într-o singură doză, cele 3 vaccinuri care se fac bebeluşilor la vârstele de două luni, 4 luni, 6 luni şi un an.

Știri 13 septembrie 2016

Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte astăzi pe Sf. Cuvios Ioan de la Prislop.
Fiu al Ţării Haţegului, Sfântul a trăit la începutul secolului al 16-lea şi s-a nevoit la Mănăstirea Prislop.
Dornic de o viaţă mai aspră, s-a retras într-o peşteră din apropierea mânăstirii, unde a trăit în post şi rugăciune.
Tradiţia populară spune că a fost împuşcat de doi vânători în timp ce îşi făcea o fereastră la chilie.
Sfântul Ioan de la Prislop a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 1992.

Tot astăzi pomenim şi pe Sfinţii Mucenici din Dobrogea Macrobie, Gordian, Ilie, Zotic, Lucian, Valerian, Seleuc, Straton, Marina, Victor, Marcial şi Servul.
Ei au pătimit prin anii 323-324, în timpul persecuţiei lui Liciniu.
Macrobie şi Gordian erau doi tineri din parţile Asiei Mici, unul din Paflagonia, celalalt din Capadocia.
Ei slujeau la curtea împăratului Liciniu, iar pentru că s-a aflat că sunt creştini au fost exilaţi în Scythia Minor, la Tomis.
Aici au asistat la procesul Sfinţilor Zotic, Lucian şi Ilie care în final au fost decapitaţi pentru faptul că au refuzat să se lepede de credinţa creştină.
Ulterior, Macrobiu şi Gordian au fost condamnaţi la moarte prin ardere în foc.
Un alt sfânt pomenit astăzi, Valerian, a murit în lacrimi pe mormintele fraţilor săi de credinţă.

Biserica Ortodoxă va prăznui mâine Înălţarea Sfintei Cruci.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia de la ora 18:00 slujba Vecerniei la biserica Parohiei „Sf. Cruce” din Constanța (str. Eduard Caudella, colț cu Baba Novac).
Mâine, de la ora 9.00, Ierarhul nostru, va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent, apoi, va conduce o procesiune spre Izvorul Tămăduitor din apropiere, unde va avea loc slujba de sfințire a apei.
Tot mâine, de la ora 18:00, la Biserica „Sf. Împărați Constantin și Elena” din Constanța (situată pe str. Mihăilescu), IPS Teodosie va aduce o raclă cu moaștele Sfinților: Constantin și Elena, Gheorghe, Dimitrie, Ciprian si Varsanufie, dar și o părticică din lemnul Sfintei Cruci, care vor rămâne în permanență la această parohie.

La Constanța se va desfășura un simpozion internațional dedicat Sfântului Antim Ivireanul.
Acesta se intitulează Sf. Antim Ivireanul – Cultură și Spiritualitate Europeană și Caucaziană din Secolul 17 până în Secolul 18.
Simpozionul va debuta joi la Constanța, între orele 9.30 și 19.30, în Sala Senatului din Campusul Universității Ovidius.
Evenimentul se desfășoară până duminică în orașele Constanța și Râmnicu-Vâlcea și vor participa profesori, academicieni și cercetători din România, Georgia, Polonia și Macedonia.
Simpozionul este organizat de Academia Oamenilor de Știință din România, Academia Națională de Științe din Georgia, Centrul de Studii şi Cercetări Religioase şi Juridico-canonice al celor Trei Religii Monoteiste al Facultăţii de Teologie, din cadrul Universității „Ovidius” în colaborare cu Universitatea Silesia din Katowice, Polonia.

Astăzi este Ziua Pompierilor din România.
Aceștia sunt sărbătoriţi din anul 1953, ca urmare a faptelor de patriotism şi devotament de care au dat dovadă în 1848, atunci când au apărat Revoluţia paşoptistă împotriva intervenţiei otomane, în bătălia din Dealul Spirii.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” a organizat o serie de manifestări pentru a marca momentul.

Două linii de autobuz au fost suspendate.
Este vorba despre liniile estivale 40 Mamaia şi 100 Mamaia care au fost suspendate, începând de ieri, deoarece a scăzut numărul de călători.
Directorul adjunct al RATC, Dumitru Coiciu a precizat că autobuzele au fost retrase la garaj, dar sunt disponibile pentru trasee turistice la cerere, pentru grupuri de turişti sau elevi.

Populația României este în continuă scădere.
Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, în primele șapte luni din acest an, populația a scăzut cu 45.690 de locuitori din cauza declinului demografic.
România este pe locul al treilea în Europa în rândul statelor cu cel mai mare declin demografic, după Germania și Italia, ca număr absolut.
Experții se așteaptă la o adâncire a declinului demografic al României în deceniile următoare.
Astfel, potrivit unui raport al Organizației Națiunilor Unite, populația țării noastre va ajunge la 14,5 milioane locuitori în anul 2050.

O parte din constănțeni vor rămâne joi fără apă.
Pentru executarea unor lucrări în zona intersecţiei bulevardului Tomis cu Aurel Vlaicu, RAJA va întrerupe furnizarea apei potabile joi, în intervalul 08,00 – 18,00.
Vor fi afectaţi consumatorii de pe străzile Aleea Universităţii, Rubinului, Smarandului, Agatului, Opalului, Perlei, Safirului, Topazului, Aleea Hortensiei şi cei de pe bulevardul Aurel Vlaicu – pe tronsonul delimitat de intersecţiile cu Aleea Universităţii şi bulevardul Tomis.

Noul an școlar vine cu o serie de noutăți.
Printre ele se numără aprobarea Statului Elevului.
Elevii claselor a XI-a si a XII-a vor avea manuale gratuite, naveta va fi decontată integral, iar Ministerul Educației promite revizuirea cadrului legal privind combaterea segregării școlare și dezvoltarea învățământului profesional-dual.
Pentru elevii din anii terminali a fost eliminată prevederea conform căreia nota finală după soluționarea contestațiilor se modifică numai dacă, între nota iniţială și nota de la contestaţii exista o diferenţă de minim 0,5 puncte.
În cazul admiterii la liceu, ponderea mediei claselor V-VIII in calculul mediei de admitere a fost redusa la 20%.

Înregistrarea nou-născutului se va putea face în 30 de zile de la data naşterii copilului, faţă de 15 zile cât este în prezent.
De asemenea, mama fără acte de identitate îşi va putea înregistra copilul fără să prezinte o expertiză medico-legală, identificarea urmând să o facă poliţia prin “verificări specifice”.
O altă noutate este aceea că înregistrarea naşterii se va putea realiza, ca situaţie de excepţie, şi după termenul de 30 de zile, însă doar prin parcurgerea unor proceduri administrative.
Guvernul a aprobat noua hotărâre, în condițiile în care la 30 iunie a intrat în vigoare ordonanța privind actele de stare civilă.

Știri 12 septembrie 2016

Podul de la Agigea se închide de astăzi.
Până pe 30 noiembrie, circulaţia rutieră pe podul de la Agigea va fi închisă total pentru toate categoriile de vehicule, pentru a fi executate și finalizate lucrările de înlocuire a hobanelor.
Circulaţia pietonală se va realiza tot pe podul Agigea, printr-un culoar protejat, sub directa supraveghere a piloţilor de trafic.

Guvernul propune schimbări radicale pentru polița RCA.
Este vorba despre posibilitatea încheierii contractelor RCA pe o perioada între una și 12 luni și a suspendării poliţei RCA la cererea asiguratului, precum și introducerea compensării directe.
Documentul a fost realizat în urma unor consultări cu asociaţiile transportatorilor si cu societăţile de asigurare și se află în dezbatere publică.

O inițiativă legislativă prevede „cumpărarea” de vechime pentru persoanele care nu au stagiul de pensie complet.
Aceasta a fost adoptată de Comisia de muncă a Camerei Deputaților.
Proiectul prevede că „persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuției de asigurări sociale pentru perioadele de timp în care nu au avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii.
Persoanele interesate „să își cumpere vechime” încheie un contract de asigurare socială, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a inițiativei legislative.

Săpunul antibacterian conţine substanţe periculoase.
Oamenii de știință americani susțin că acesta crește rezistenţa la antibiotice şi produce dereglări hormonale.
De asemenea, ei spun că regula de bază a igienei este spălatul pe mâini, timp de 20 de secunde, cu apă şi săpun.
În Statele Unite, produsele antibacteriene au fost retrase de pe piaţă, iar producătorii au la dispoziţie un an să elimine substanţele interzise.

În Primăria Constanţa se va intra pe bază de cartele.
Municipalitatea a lansat o consultare de piaţă pentru achiziţia unui sistem de control acces cartele şi pontaj, prin care nu se va face doar o selecţie riguroasă a celor care vor intra în instituţie, dar se va şti în orice moment dacă un angajat a venit la timp la birou ori dacă a plecat mai devreme.
Deocamdată este nevoie de soluția tehnică pentru implementarea sistemului de control și de oferte de preț de la operatori pentru acest sistem.

Biserica „Sfântul Gheorghe” din Constanța intră în reabilitare.
Vor fi înlocuiți învelitorii din tablă zincată cu tablă de cupru, fără modificarea pantelor şi a geometriei acoperişului.
De asemenea, va fi amenajat subsolul tehnic ca spaţiu de expunere, cu acces din interiorul bisericii.
Lăcaşul de cult este situat pe strada Nicolae Iorga nr. 12.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj cu prilejul începutului noului an școlar.
El subliniază că, într-o societate în care copiii și tinerii sunt îndemnați ‘să gândească în termeni de succes material’, este necesară intensificarea ‘cooperării dintre Familie, Biserică și școală’.
Patriarhul a mai spus că Biserica, prin rolul ei spiritual și educațional, dorește să vină în întâmpinarea tinerilor care caută ‘un sens al vieții și al devenirii lor în societate’.

Anul 2015 a fost cel mai violent din istoria modernă.
Centrul de monitorizare a drepturilor și libertăților creștinilor ortodocși din Europa a publicat recent raportul anual aferent anului 2015.
În document au fost analizate aproximativ 100 cazuri de încălcare a drepturilor, libertății de expresie, de conștiință, atitudini ostile față de bisericile ortodoxe din 47 de țări europene.
Unul dintre cele mai grave incidente înregistrate anul trecut a fost uciderea unui preot din Ucraina.
În studiu se menționează și faptul că în 2015 au crescut campaniile de defăimare a Bisericii Ortodoxe, a ierarhilor, precum și a personalităților care o susțin.
Patriarhul României a subliniat că și creștinii români se confruntă cu o abordare din ce în ce mai secularizată a educației care are drept scop eliminarea contribuției creștine.

Medicii ameninţă cu noi proteste, dacă nu vor fi plătiţi cel puţin dublu pentru gărzile suplimentare.
Ei spun că, mai ales în ţară – unde medicii sunt puţini, sunt obligaţi să facă gărzi suplimentare, plătite la nivelul anului 2009.
Deşi ministrul Sănătăţii a anunţat că de la 1 octombrie, plata acestor servicii va creşte semnificativ, medicii demontează declaraţiile lui Vlad Voiculescu.
Medicii spun că, din cauza lipsei de personal, fac şi câte şapte gărzi suplimentare lunar, pe lângă program şi gărzile obligatorii.

Peste 3 milioane de elevi încep astăzi un nou an școlar.
Acesta are 35 de săptămâni de cursuri și se structurează în două semestre: 12 septembrie 2016 — 3 februarie 2017, respectiv 13 februarie — 16 iunie.
Vacanțele elevilor sunt programate astfel: vacanța de iarnă — 24 decembrie 2016 — 8 ianuarie 2017, vacanța intersemestrială — 4—12 februarie, vacanța de primăvară — 19-30 aprilie și vacanța de vară — 17 iunie — 10 septembrie. De asemenea, în săptămâna 29 octombrie — 6 noiembrie 2016, clasele din învățământul primar și grupele din învățământul preșcolar sunt în vacanță.
Pentru clasele terminale din învățământul liceal, anul școlar se încheie în data de 26 mai, iar pentru clasa a opta, în data de 9 iunie.

Știri 9 septembrie 2016

Biserica Ortodoxă Română îi cinstește, astăzi, pe sfinţii şi Dumnezeieştii Părinţi Ioachim şi Ana, părinţii Fecioarei Maria.
Dreptul Ioachim provenea din seminţia lui Iuda şi era un păstor bogat, iar familia lui se distingea printr-o adâncă evlavie.
O veche tradiţie arată că Dreptul Ioachim îşi împărţea în fiecare an câştigul muncii sale în trei părţi: una pentru templul din Ierusalim, alta pentru săraci şi a treia pentru nevoile sale.
Acesta trăia în Nazaretul Galileii, şi avea ca soţie pe Ana din seminţia lui Levi.
Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana erau bogaţi material, dar mai presus de toate bogaţi spiritual, deoarece erau drepţi înaintea lui Dumnezeu şi trăiau după lege.

Biserica Ortodoxă Română îi cinsteşte astăzi şi pe Sfinţii Cuvioşi Onufrie de la Vorona şi Chiriac de la Tazlău.
Sfântul Cuvios Onufrie de la Vorona s-a născut în anul 1700 în Rusia, iar timp de 25 de ani a vieţuit într-o peşteră pe malul pârâului Vorona.
A fost ucenicul Sfinţilor Vasile de la Poiana Mărului şi Paisie Velicicovski.
S-a mutat la Domnul în peştera sa la 29 martie 1789.
Sfântul Cuvios Chiriac de la Tazlău s-a născut la începutul secolului al XVII-lea în satul Mesteacăn din judeţul Neamţ.
A intrat de tânăr în obştea Mănăstirii Tazlău, iar pentru viaţa sa a dobândit de la Dumnezeu darul rugăciunii curate, al vindecării bolilor şi al izgonirii demonilor.
Sfântul Chiriac a trecut la Domnul în jurul anului 1660.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă sărbătorește pe Sfinţii Părinţi de la sinodul 3 ecumenic, la care a participat şi Arhiepiscopul Timotei al Tomisului.
Desfăşurat la Efes în anul 431, sinodul a condamnat erezia nestorianismului, care susţinea că Maica Domnului l-a născut pe Iisus omul, motiv pentru care nu poate fi numită Născătoare de Dumnezeu.
Cei 200 de episcopi participanţi au stabilit că Hristos este o singură persoană, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, astfel că Sfânta Fecioară este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu.

Arhiepiscopul Tomisului sfințește, mâine, pictura bisericii Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și Înălțarea Domnului din localitatea constănțeană Ion Corvin.
Înalt Prea Sfinția Sa Teodosie va oficia slujba de sfințire a picturii de la ora 8.30, apoi va săvârși Sfânta Liturghie arhierească.
Pictura a fost realizată de către Mihai Gheorghe, în tehnica fresco.
Duminică, începând cu ora 8.45, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Eforie Nord, de pe strada Republicii, nr. 55.

O campanie anti-Biserică a dus la un record de atei în Danemarca.
În perioada aprilie – iunie, zece mii de oameni au părăsit Biserica Danemarcei, în urma campaniei desfășurate la nivel național de Societatea Ateistă Daneză.
Campania a fost susținută inclusiv de sloganuri ca “De ce să crezi într-un Dumnezeu?” sau “De ce credința trebuie să coste ceva?”.
Biserica este parțial finanțată printr-o taxă care se oprește automat tuturor membrilor.
După cum arată Societatea Ateistă Daneză, un om care părăsește Biserica “economisește” într-o viață circa 133.000 de coroane, adică aproape 18 mii de euro.

Podul de la Butelii intră în reparații.

Contractul cu firmele care au câștigat licitația pentru lucrări a fost semnat.
Săptămâna viitoare se va întocmi planul de execuție, iar muncitorii ar putea să înceapă lucrările la sfârșitul acestei luni.
Data exactă va fi stabilită, cel mai probabil după ce autoritățile vor găsi rute alternative pentru șoferi și transportul în comun.
Traficul de pe podul de la Butelii nu va fi închis în totalitate, însă vor fi restricții de circulație pe toată durata lucrărilor.
Conform contractului, termenul de execuție este de 12 luni, iar investiția se ridică la aproximativ șase milioane de lei.

Ministerul Sănătății impune norme tehnice noi în ceea ce privește curățenia în spitale.

Primul act normativ din pachetul legislativ privind controlul infecțiilor nosocomiale aduce unele modificări la modalitățile de curățare, dezinfecție și sterilizare din unitățile sanitare.
În afara acestor norme tehnice, legea stipulează că, la achiziția de produse de curățenie și dezinfecție, toate spitalele sunt obligate să solicite avizul Comisiei Naționale de Produse Biocide și rezultatele testelor de eficacitate în baza cărora a fost emis avizul pentru produsul respectiv.

Băncile impun condiții mai stricte de acordare a creditelor imobiliare.
O analiză a Băncii Naționale a României arată că în a doua parte a acestui an, băncile au acordat mai greu creditele destinate cumpărării de locuințe și terenuri, ceea ce a dus la o reducere semnificativă a cererii.
Asta deoarece a intrat în vigoare Legea privind darea în plată.
Pentru creditele de consum, însă, cererea este în creştere și nu se anticipează modificări pe acest segment.
Casa de Asigurări de Sănătate a fost dată în judecată.
Asociația ”Dăruiește Viață” a anunțat că pe 1 septembrie a chemat în instanță Casa Națională de Asigurări de Sănătate, pentru a obține drepturile pacienților bolnavi de cancer.
Asociația acuză instituția statului că pune în pericol viețile a mii de pacienți bolnavi de cancer și semnalează felul în care CNAS folosește proceduri birocratice, neperformante, cu termene neclare.
Astfel, bolnavii sunt nevoiți să aștepte și trei luni ca să primească un medicament prescris de către medic.

Legumele şi fructele româneşti au fost analizate în laborator de autorități.
Rezultatele controalelor sunt în parametrii ceruți de legislația în vigoare, atât la nivel național cât și european.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a anunțat printr-un comunicat de presă, că legumele şi fructele produse în România sunt în concordanţă cu prevederile europene în privința reziduurilor de pesticide şi nu reprezintă nici un risc pentru consumatori.

Știri 8 septembrie 2016

Biserica Ortodoxă Română prăznuiește astăzi Nașterea Maicii Domnului.
Este prima mare sărbătoare a anului bisericesc, început la 1 septembrie.
Părinții Fecioarei Maria, Ioachim și Ana, erau din neamul lui David și locuiau în cetatea Nazaret din Galileea.
Pentru că nu aveau copii, Ioachim și Ana erau defăimați de comunitate, fiind considerați blestemați.
Cu nădejde în Dumnezeu, Ioachim s-a retras în munte, în post și rugăciune, iar Ana a rămas acasă, rugându-se lui Dumnezeu.
Arhanghelul Gavriil s-a arătat fiecăruia în parte și le-a vestit că ruga le-a fost ascultată și vor fi binecuvântați, iar prunca va fi „vas ales” al lui Dumnezeu. Prunca a primit, în a opta zi de la naștere, numele de Maria, care înseamnă doamnă, împărăteasă.

Mâine, în calendarul ortodox sunt serbaţi Sfinţii Ioachim şi Ana, părinţii Fecioarei Maria.
Cu acest prilej, mâine dimineață, începând cu ora 9, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârşi Sfânta Liturghie arhierească la biserica „Sfinţii Ioachim şi Ana” din Constanţa, de pe strada Badea Cârțan, în zona stadionului de Rugby.
Dreptul Ioachim provenea din seminţia lui Iuda şi era un păstor bogat, iar familia lui se distingea printr-o adâncă evlavie.
O veche tradiţie arată că Dreptul Ioachim îşi împărţea în fiecare an câştigul muncii sale în trei părţi: una pentru templul din Ierusalim, alta pentru săraci şi a treia pentru nevoile sale.
Acesta trăia în Nazaretul Galileii, şi avea ca soţie pe Ana din seminţia lui Levi.
Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana erau bogaţi material, dar mai presus de toate bogaţi spiritual, deoarece erau drepţi înaintea lui Dumnezeu şi trăiau după lege.

32 de copii de la Centrul de primiri urgențe a copiilor abuzați, situat în cartierul constănțean Coiciu primesc, astăzi, rechizite din partea bisericii Sfântul Dumitru din Constanța.
Parohia le oferă micuților cu vârste cuprinse între 3 și 16 ani, câte un ghiozdan echipat cu rechizitele necesare noului an școlar.
Acțiunea socială se desfășoară azi la biserica Sfântul Dumitru din zona Delfinariu.

Notele obținute în gimnaziu vor conta mai puțin pentru admiterea în liceu începând din noul an școlar.
Ministerul Educației a anunțat noutățile anului școlar 2016 – 2017 ce va debuta pe 12 septembrie, iar una dintre cele mai importante îi vizează pe absolvenții de gimnaziu.
De anul viitor, la admiterea în liceu, ponderea mediei de la evaluarea națională va fi de 80 la sută, iar notele din gimnaziu vor conta în proporție de 20 la sută.
Până acum, mediia claselor V-VIII conta în proporție de 25 la sută la admiterea în liceu.

Tinerii liceeni interesați de un schimb de experiență în Statele Unite ale Americii se pot înscrie în programul FLEX pentru anul școlar 2017 – 2018, organizat de Ambasada americană în România.
Programul de schimb de experiență FLEX este finanțat de către Departamentul de Stat al Guvernului Statelor Unite ale Americii și își propune să ofere liceenilor din România ocazia de a trăi în cadrul unei familii americane și de a studia într-un liceu american pe parcursul anului academic 2017-2018.
Participarea este gratuită.
Cei interesați pot aplica online până pe 18 octombrie pe site-ul Consiliului American.

CNADNR are în plan construirea unui drum expres spre sudul litoralului.
Directorul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, Cătălin Homor, a explicat că instituţia intenționează să realizeze un drum expres spre sudul litoralului, pentru a evita blocajele care se produc în trafic, în timpul verii, pe DN 39.
CNADNR propune o varianta ocolitoare a lacului Techirghiol si a localității Agigea, pe podul nou și cu intrare pe DN39 după localitatea 23 August.
Drumul va avea o lungime de 22 de kilometri, iar valoarea investiţiei este de 50 de milioane de euro, bani pe care CNADNR vrea să-i acceseze de la uniunea Europeană.

Persoanele cu dizabilități primesc ajutor gratuit din partea CFR pentru transportul cu trenul.
Compania oferă servicii de asistență la urcarea și coborârea din tren, la bordul trenului, dar și posibilitatea de a rezerva locuri speciale.
Cei interesați de aceste servicii trebuie să completeze un formular tip disponibil pe pagina de internet a companiei, sau în punctele de vânzare ale CFR Călători.
Cererea ar trebui depusă cu cel puțin 48 de ore înainte de plecare, spun reprezentanții CFR.
Facilităţile sunt valabile și în gările din Constanța, Fetești și Mangalia.

Autoritățile locale au dat undă verde pentru modernizarea locurilor de joacă din Constanța.
Primăria a emis săptămâna aceasta certificatul de urbanism pentru reamenajarea locurilor de joacă existente în municipiu, act valabil 24 de luni.
Săptămâna trecută, în cadrul unei conferinţe de presă, primarul Constanței, Decebal Făgădău a declarat că în cursul anului 2016 s-au alocat nouă milioane de lei pentru reabilitarea locurilor de joacă din oraș.

Ministerul Finanțelor nu are în vedere majorări de taxe și impozite în acest an.
Singurele măsuri care au fost și sunt vizate se referă la simplificarea procedurilor fiscale și în favoarea activității economice, se arată într-un comunicat de presă al instituției.
Așdar, Ministerul Finanțelor Publice nu are în vedere o creștere a contribuțiilor sociale obligatorii nici pentru angajat, nici pentru angajator.