Știri 15 august 2016

Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi Adormirea Maicii Domnului.
Sărbătoarea ne aminteşte de moartea, învierea şi slăvirea Sfintei Fecioare Maria.
Astfel, când Născătoarea de Dumnezeu a adormit, sfinţii apostoli, afară de Toma, au venit pentru a o îngropa.
Ajuns după îngropare, Sfântul apostol Toma a dorit să se deschidă mormântul, care a fost găsit gol, ceea ce înseamnă că Sfânta Fecioară a fost luată de Dumnezeu în împărăţia cerească al lui Hristos.
Sărbătoarea este cea mai veche dintre praznicele închinate Maicii Domnului şi este atestată documentar în Siria, prin secolul 5.
Locul originar al sărbătorii este Ierusalimul, unde se sărbătorea anual sfinţirea unei biserici ridicate între Ierusalim şi Betleem, în apropierea unui loc unde Fecioara Maria ar fi poposit înainte de naşterea Domnului.
Generalizarea sărbătorii a avut loc în secolele 6-7 când împăratul bizantin Mauriciu, a rezidit Biserica Maicii Domnului din grădina Ghetsimani şi a fixat data praznicului la 15 august.
Conform datelor statistice, peste 2 milioane de români îşi serbează astăzi onomastica.
Dintre aceştia, 1 milion 800 mii sunt femei, iar 400 de mii sunt bărbaţi.
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a fost declarată zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează, în anul 2008.

Tot astăzi este Ziua Marinei Române.
Declarată Zi de Sărbătoare Naţională, sărbătoarea a fost oficializată la 15 august 1902.
Atunci, primarul Constanţei, Cristea Georgescu, din dorinţa de a atrage turişti, anunţa primarilor din reşedinţele de judeţ din toată ţara că, cităm, „cu ocazia serbării Sfintei Maria, patroana Marinei, în apele Constanţei şi pe uscat se organizează nişte serbări demne de văzut precum regale, alergări, corabia Argonauţilor şi altele”, am încheiat citatul.
Tot atunci, la bordul crucişătorului „Elisabeta” a avut loc o slujbă de Te-Deum la care a luat parte şi ministrul de Război Dimitrie A. Sturdza.
De atunci, din an în an, serbările au sporit în amploare şi semnificaţii, astfel că adeseori Ziua Marinei a fost pusă sub înaltul patronaj al oficialităţilor de stat, precum Regina Elisabeta, Regele Carol al II-lea sau Ministerul Apărării Naţionale.
Însă, perioada anilor ’60-’90 a fost o perioadă neagră în istoria Zilei Marinei, prin politizarea şi accentul propagandistic al evenimentului, în detrimentul încărcăturii spirituale ortodoxe, motiv pentru care a fost despărţită de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.
Revenirea la tradiţie s-a petrecut în 1990, iar în anul 2004, prin Legea 328, Ziua de 15 august a fost reinstituită ca Ziua Marinei Române.

Podul de la Agigea va fi închis de la 1 septembrie.
Anunţul a fost făcut de directorul general al CNADNR, Cătălin Homor.
El a mai spus că până la sfârșitul anului traficul va fi reluat în condiții normale, pe două benzi, în condiții de siguranță.
Cătălin Humor a anunțat că Autostrada Soarelui va intra în reabilitare în martie 2017, cu traficul restricționat pe câte o bandă, însă lucrările vor fi terminate până la începutul sezonului estival.

Transportatorii ameninţă cu oprirea totală a activităţii.
Aceștia sunt nemulțumiți de poliţa RCA care s-a triplat ca valoare.
Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România face un apel la front comun în vederea declanşării unui protest naţional, pe data de 14 şi 15 septembrie, prin oprirea totală a activităţii.
De asemenea, taximetriştii, transportatorii de marfă şi călători spun că dacă Guvernul nu va lua atitudine, lucrurile nu vor reveni la normal până nu se va rezolva problema taxei RCA.

Peste 400 de poliţişti vor acţiona astăzi pentru păstrarea ordinii şi siguranţei publice în Constanţa.
Poliţişti de la investigarea fraudelor, ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, din domeniul armelor şi substanţelor periculoase, vor fi prezenţi în stradă.
O atenţie deosebită va fi acordată staţiunilor de pe litoral şi zonelor unde se aşteaptă un număr mare de persoane, ca urmare a activităţilor religioase sau de Ziua Marinei.
Poliţiştii de la Rutieră vor instala aparate radar pentru combaterea excesului de viteză în trafic.

România a avut cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană, în perioada aprilie – iunie 2016.
Potrivit Oficiului de Statistică European, economia ţării noastre a crescut cu aproape 6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Creşterea economică a ansamblului Uniunii Europene a fost de 1,7%.
Grecia este singura ţară a cărei economii a continuat să scadă, iar Spania a avut în trimestrul II o creştere economică de peste 3 procente.

Șoferii prinși băuți al volan și-ar putea pierde definitiv dreptul de a conduce.
Mai mulți politicieni au depus un proiect de lege în acest sens.
Este vorba despre cei care ar fi depistați pentru a doua oară în această ipostază.
Potrivit proiectului, la o primă abatere, indivizii care conduc băuți s-ar alege cu suspendarea permisului pentru o perioadă cuprinsă între doi și cinci ani.
De asemenea, cea mai mică amendă pentru șoferii care conduc băuți ar fi de 5.000 de lei, iar cea mai mare ar atinge pragul de 15.000 de lei.

Aproape jumătate din populația R. Moldova se opune unirii cu România.
Potrivit unui sondaj realizat de Fundația Universitară a Mării Negre, 47% din populația R. Moldova este împotriva unirii cu România.
Pe de altă parte, 28% este total și mai degrabă de acord cu unirea.
Între cei care se opun Unirii, 4% ar fi pregătiți să participe la proteste violente, 29% din cetățeni ar vota cu partide anti-unioniste, 25% ar ieși la proteste pașnice împotriva unirii, iar 35% nu s-ar opune în nici un fel.

CFR Călători suplimentează astăzi trenurile dinspre litoral.
Compania introduce un tren suplimentar pe ruta Mangalia-Constanţa-Bucureşti-Piteşti-Sibiu pentru a prelua turiştii care se întorc din minivacanţă.
Acesta are o capacitate de 600 de locuri și opriri în toate staţiunile şi în gările în care opreşte şi Trenul Tineretului.
De asemenea, Trenurile Soarelui circulă în această perioadă la capacitate maximă.

Știri 12 august 2016

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji în această noapte la mănăstirea Lipnița.
Astfel, de la ora 01.30, Ierarhul nostru va sfinți crucile ce vor fi așezate pe clădirea paraclisului nou, închinat Sfinților Luca al Crimeei și Paisie Aghioritul, și pe clopotniță.
După slujba de sfințire, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie.

Biserica Ortodoxă va prăznui luni Adormirea Maicii Domnului.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia duminică de la ora 8.20 o slujbă de pomenire la Crucea Marinarilor, iar de la ora 8.45 va săvârși Sf. Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel.
Apoi, de la orele 17, Ierarhul nostru va oficia slujba de priveghere la biserica „Adormirea Maicii Domnului II” din Constanţa (zona Dacia), iar de la ora 19.00, Prohodul Maicii Domnului la biserica „Adormirea Maicii Domnului I” (zona Tomis mall).
De la ora 22.30, la mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din apropierea localității 23 August, Ierarhul Tomisului va oficia slujba punerii pietrei de temelie pentru un nou corp de chilii și va sfinți clopotnița, slujbă urmată de Sfânta Liturghie.
Luni, de la ora 10.00, IPS Teodosie va fi prezent la manifestările dedicate Zilei Marinei, iar de la ora 11.30, la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Cumpăna, va oficia Taina Sfântului Botez pentru 2 copii instituționalizați.

Astăzi este Ziua Internaţională a Tineretului.
Iniţiativa a fost adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, în urmă cu 16 ani.
Ziua însă nu este un prilej de sărbătoare pentru tineri.
Datele Organizaţiei Mondiale a Muncii arată că peste 70 milioane de tineri, de pe glob, nu au un loc de muncă, adică 6% din totalul persoanelor cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani.
În România, 15% dintre tineri nu-şi găsesc un loc de muncă.

Părinţii care adoptă un copil au dreptul, de astăzi, la un concediu de acomodare de un an, indiferent de vârsta copilului.
Conform Legii adopţiei, angajatorii sunt obligaţi să acorde, la cererea salariatului, o perioadă de concediu, pentru ca acesta să stea acasă cu copilul adoptat.
În plus, părinţii primesc şi indemnizaţie lunară de 1.700 de lei.
De asemenea, actul normativ prevede că noul concediu va avea o durată de cel mult un an şi va include şi perioada încredinţării copilului, în vederea adopţiei.

Ghişeele fiscale vor fi închise luni.
Măsura respectă prevederile legii, potrivit căreia în ziua sărbătorii Adormirii Maicii Domnului nu se lucrează.
Directorul executiv al SPIT, Virginia Uzun a declarat că programul cu publicul va fi reluat marţi, 16 august.

Poliţia Română suplimentează numărul agenţilor de Ziua Marinei.
Astfel, peste 400 de poliţişti vor avea ca scop protejarea cetăţenilor de comiterea oricăror ilegalităţi.
Cei 400 de poliţişti fac parte din structurile de investigare a fraudelor, de ordine publică, rutieră şi investigaţii criminale.

Nivelul mărilor creşte într-un ritm accelerat.
Creşterea nivelului mărilor de pe Terra este inevitabilă în condiţiile încălzirii climatice, întrucât gheţarii de pe uscat se topesc şi apele îşi fac drum spre ocean.
Potrivit datelor NASA, nivelul mărilor creşte actualmente cu 3,5 milimetri pe an.
Potrivit savanţilor, marile calote glaciare, din Groenlanda şi Antarctica, vor pierde tot mai multă masă şi oceanele se vor încălzi mai rapid.

Departamentul de Stat al SUA a dat publicității raportul pe 2015 privind libertatea religioasă din România.
Documentul critică, precum în anii trecuți, Guvernul României pentru că nu ar fi restituit toate proprietățile și lăcașele de cult către Biserica Greco-Catolică.
De asemenea, Departamentul de Stat al SUA critică politicienii români care se opun construcției Marii Moschei de la București.
În document se afirmă totodată că “Media a susținut că numărul mare de copii care s-au scris la ora de religie – peste 90%, se datorează presiunilor și manipulării Bisericii Ortodoxe Române și a directorilor de școli”.
În realitate, acest punct de vedere a aparținut numai reprezentanților ONG-ului anti-religios ASUR.

Ieri a început Târgul Gaudeamus Litoral.
Acesta se află în piațeta Perla din stațiunea Mamaia, până luni,15 august și va fi deschis zilnic, între orele 15:00 şi 23:00.
În cadrul târgului, vor avea loc peste 100 de evenimente – lansări de carte, lecturi publice, dezbateri, proiecții de filme, prezentare de modă și momente muzicale.
Târgul Gaudeamus Litoral este organizat de Radio România, prin Centrul Cultural Media Radio România şi Radio Constanţa.
Intrarea este liberă.

Știri 11 august 2016

Biserica Ortodoxă Română cinsteşte astăzi pe Sfântul Ierarh Nifon, patriarhul Constantinopolului şi mitropolitul Ţării Româneşti, care a fost primul sfânt canonizat de biserica noastră.
Acesta a fost grec de origine, mitropolit al Tesalonicului între anii 1483-1486 şi patriarh al Constantinopolului, unde a păstorit în două rânduri, până în anul 1498, când a fost exilat la Adrianopol.
Aici l-a întâlnit pe voievodul muntean Radu cel Mare, care l-a rugat să păstorească în Ţara Românească.
Ajuns la Târgovişte, sfântul Nifon a înfiinţat două noi episcopii, a Râmnicului şi a Buzăului, şi a propovăduit cu vrednicie cuvântul Domnului.
În anul 1505, ierarhul grec a intrat în conflict cu Radu cel Mare, motiv pentru care a plecat în Sfântul Munte , unde s-a mutat către Domnul în ziua de 11 august a anului 1508, la vârsta de 90 de ani.
Capul şi o mână a sfântului au fost aduse în Ţara Românească, la mânăstirea Curtea de Argeş, după care, în 1949 au fost mutate la catedrala Mitropoliei Olteniei, unde se află şi astăzi.
În anul 1517 Sfântul Ierarh Nifon a fost canonizat de Sinodul Bisericii noastre.

Biserica Ortodoxă va prăznui luni Adormirea Maicii Domnului.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia duminică de la ora 8.20 o slujbă de pomenire la Crucea Marinarilor, iar de la ora 9 va săvârși Sf. Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel.
Apoi, de la orele 17, Ierarhul nostru va oficia slujba de priveghere la biserica „Adormirea Maicii Domnului II” din Constanţa (zona Dacia), iar de la ora 19.00, Prohodul Maicii Domnului la biserica „Adormirea Maicii Domnului I” (zona Tomis mall).
De la ora 22.30, Ierarhul Tomisului va oficia slujba punerii pietrei de temelie pentru un nou corp de chilii și va sfinți clopotnița la mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din apropierea localității 23 August, slujbă urmată de Sfânta Liturghie.

ANM a emis o informare meteorologică de instabilitate atmosferică și caniculă pentru toată țara.
Aceasta este valabilă până mâine la ora 15.
Astfel, astăzi, în vestul, centrul şi nordul teritoriului vremea va fi instabilă şi se va răci.
Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, care pot lua aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină.
Începând din orele serii şi până în după-amiaza zilei de mâine, astfel de fenomene se vor manifesta pe arii extinse în regiunile sud-estice şi estice precum şi în zona de munte.
În cea mai mare parte a Munteniei, în sudul Moldovei, precum şi în Dobrogea continentală, în această după-amiază, vremea va fi caniculară, cu maxime de 35…36 de grade, iar disconfortul termic va fi accentuat.

Vechiul pod rutier de la Agigea ar putea fi închis complet, din această toamnă.
Conform reprezentantei Ministerului Transporturilor, Manuela Dumitru, ministerul a reluat, prin intermediul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale, discuțiile cu firma germană care va executa lucrarea.
În acest moment, nu se știe cu exactitate când se va dispune închiderea podului, iar momentul va fi decis în funcție de negocierile dintre cele două părți.
Șoferii vor avea, la dispoziție, în tot acest timp, noul pod.
În prezent, pe vechiul pod se circulă cu restricții, fapt care produce aglomerarea semnificativă a traficului, mai ales în zilele de week-end.

Programul „Prima Casă” ar putea avea parte de încă o suplimentare de fonduri anul acesta.
Anunţul a fost făcut de ministrul de Finanţe, Anca Dragu.
Decizia va fi luată luna viitoare, dar deocamdată nu se ştie la cât ar putea să se ridice noile garanţii.
Ministrul Finanțelor a mai precizat că viitorul acestui program va depinde de discuţiile cu băncile şi cu clienţii.

Tribunalul Constanţa a anulat actul prin care se blochează roţile autoturismelor, iar decizia a fost atacată de Consiliul Local.
Cel mai probabil, luna viitoare ar putea fi luată decizia definitivă.
Poliţia Locală Constanţa susţine că va pune imediat în aplicare orice decizie definitivă luată de instanţele judecătoreşti.
Poliţiştii locali vor trebui să se reorienteze către alte metode de a identifica şoferii care au parcat neregulamentar, întrucât a fost interzisă măsura ridicării autoturismelor, iar blocarea roţilor este la un pas de anularea definitivă.

Statutul Elevului a fost aprobat de Ministerul Educației.
Din acest an școlar, elevii au propriul statut, după ce ministrul Educației, Mircea Dumitru, a aprobat printr-un ordin documentul care reglementează drepturile și obligațiile elevilor înmatriculați în instituțiile de învățământ de stat, particular sau confesional din România.
Este primul document de acest tip, elaborat în România după 1990, care consacră într-o formă consolidată drepturile şi obligaţiile elevilor.
O componentă majoră a acestui document o reprezintă întărirea rolului elevilor în comunitatea şcolară.

Guvernul a aprobat ieri prima rectificare bugetară din acest an.
Premierul Dacian Cioloș a declarat că este o rectificare pozitivă, fără amprentă politică, iar prioritățile rectificării sunt sănătate, educația și drepturile sociale.
Premierul a mai spus că sunt alocate resurse și pentru investiții.
Ministerul Transporturilor este cel care a pierdut cel mai mult după această rectificare, apoi Ministerul Culturii și cel al Agriculturii.

Institutul Național de Statistică a anunțat că sporul natural se menține negativ în România.
INS pune acest fapt pe o serie de cauze care țin mai multe de economie decât pe faptul că românii aleg să facă mai puțini copii și astfel apare un fenomen de îmbătrânire a populației.
Primul motiv invocat pentru situația din prezent este faptul că tinerii aleg să locuiască mai mult cu părinții din cauză că nu își permit să găsească o locuință convenabilă.
Aproape trei sferturi dintre tinerii de 14-29 de ani și jumătate dintre cei între 18-29 de ani locuiesc cu parinții,
De asemenea, cuplurile aleg să facă copii mai târziu pentru a se concentra pe carieră întâi.
Alte motive ar fi sistemul educațional ineficient și migrația tinerilor care aleg să lucreze în străinătate.

Banii primiți de Ministerul Sănătăţii la rectificarea bugetară vor fi folosiți pentru prevenirea şi combaterea infecţiilor intraspitaliceşti.
Concret, banii vor fi folosiţi pentru testarea pacienţilor în vederea depistării unor eventuale infecţii.
Astfel, înainte de a fi internaţi, bolnavii vor fi testaţi într-o secţie de anestezie şi terapie intensivă.
Din aceeaşi sumă vor fi plătite cursuri specializate pentru sute de medici şi asistente.