Știri 5 septembrie 2016

Arhiepiscopul Tomisului s-a aflat, ieri, în Bulgaria, unde a fost marcată împlinirea a o sută de ani de la marea Bătălie de la Turtucaia.
Câteva mii de oameni au fost prezenți, ieri, la Tutrakan, Turtucaia, în Bulgaria, pentru a comemora trecerea a o sută de ani de la bătălia care a avut loc în această localitate în anul 1916.
Evenimentul a fost marcat de prezența a doi ierarhi: arhipastorul locului, Înaltpreasfinția Sa Mitropolitul Naum de Ruse și Înaltpreasfinția Sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Sfânta Liturghie a fost oficiată în mica biserică-paraclis cu hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință.
Pomenirea tuturor celor căzuți pe câmpul de luptă a fost făcută de către Inaltpreasfințitul Teodosie.

Mii de tineri și credincioși s-au rugat, ieri, împreună cu Patriarhul României pentru prima oară în Catedrala Națională.
În Duminica a 11-a după Rusalii, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat prima Sfântă Liturghie la Catedrala Mântuirii Neamului.
Slujba a fost oficiată pe o scenă special amenajată în fața Catedralei Naționale.

Astăzi este Ziua Internațională a Carității.
Acțiunile de caritate contribuie la promovarea dialogului, a solidarității și înțelegerii reciproce între oameni, în situația în care sărăcia persistă în toate țările lumii, indiferent de situația lor economică, socială și culturală, mai ales în țările în curs de dezvoltare, potrivit ONU.
În semn de recunoaștere a eforturilor organizațiilor de caritate și a persoanelor, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a desemnat ziua de 5 septembrie ca Ziua internațională a carității.
Data a fost aleasă pentru a comemora trecerea la cele veșnice a Maicii Tereza.

Constanța se numără, printre cele mai sigure orașe din țară în caz de cutremur.
Potrivit Institutului Național de Fizică a Pământului, istoricul seismografic al României arată că județele în care cutremurele se resimt cel mai puțin sunt Timiș, Caraș-Severin, Satu Mare și Constanța.
În schimb, cea mai periculoasă zonă din România în ceea ce privește riscul seismic este cea cuprinsă între București, Ploiești, Buzău, Focșani și Iași.

România ar putea rămâne fără gropi de gunoi de anul viitor.
În țara noastră există doar 26 de depozite de deșeuri care își vor sista activitatea la data de 17 iulie 2017.
Conform unui studiu realizat de InfoCons cu privire la situația depozitelor de deșeuri, în luna decembrie 2015 existau pe teritoriul României 35 de depozite de deșeuri municipale conforme, dintre care nouă și-au sistat activitatea vara aceasta, iar celelalte vor fi închise vara viitoare.
Informațiile au fost transmise în mod oficial de către Agenția Națională de Protecția Mediului și reprezintă un serios semnal de alarmă.

O informare meteorologică de ploi moderate cantitativ a intrat azi în vigoare în toată țara.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, avertizarea este valabilă până mâine dimineață la ora 10.
În acest interval va ploua în Banat, Crişana, Maramureş, vestul Transilvaniei şi al Olteniei, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20 – 30 l/mp şi izolat 40 l/mp, îndeosebi în zona Carpaţilor Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali.
Vor fi mai ales averse, însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului

Apa caldă se oprește total în Constanța pentru revizia anuală.
Societatea Electrocentrale Constanța efectuează revizia anuală a instalației de producere și transport a energiei termice, cu oprire totală, de astăzi, de la ora 0 până pe 8 septembrie, la ora 18, în vederea executării lucrărilor necesare.
Furnizarea agentului termic primar va fi reluată etapizat, de joi dimineață, de la ora 8.

Elevii care vin din familii cu posibilități financiare reduse primesc rechizite de la autorități.
Primăria Constanța va distribui materiale necesare începerii anului școlar de astăzi până pe 10 septembrie către peste 30 de mii de copii.
Elevii din învățământul preșcolar, școlar și gimnazial vor primi gratuit ghiozdane și rechizite specifice fiecărui nivel de învățământ.

Autoritățile impun restricții de circulație, astăzi, pe Autostrada Soarelui.
Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române informează că, azi până la ora 15, pe Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, pe sensul de mers către litoral, între kilometrii 106 şi 110, au fost programate lucrări de întreţinere a parapeţilor medieni, motiv pentru care a doua bandă a fost restricţionată.
Polițiștii le recomandă șoferilor să circule cu prudenţă şi să respecte semnalizarea temporară instituită.

Legislaţia în cazul eliberării condiţionate ar putea fi modificată.
Anunţul a fost făcut de ministrul Justiţiei, care vrea să dea putere mai mare de decizie Comisiilor speciale din penitenciare.
Argumentul este că membrii comisiei îi cunosc mult mai bine pe deţinuţi, spre deosebire de magistratul care îi vede pentru prima oară atunci când decide dacă îi eliberează sau nu înainte de termen.
Ministerul vrea să elimine, astfel, amânările nejustificate şi să reducă aglomeraţia din penitenciare.

Știri 2 septembrie 2016

Moaștele Sfântului Dionisie Areopagitul au sosit la Constanța.
Acestea au fost aduse de la Mitropolia Mitilini din Grecia și au fost depuse la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel.
Sfintele odoare vor ajunge mâine după-amiază la biserica Sf. Mina din Mangalia, cu ocazia zilelor orașului.

Zilele municipiului Mangalia se vor desfășura în acest week-end.
Cu acest prilej, mâine, la ora 16 vor fi aduse de la Mitropolia Mitilini, din Grecia, moaştele Sfântului Dionisie Areopagitul la biserica Sf. Mina.
Apoi de la ora 20.20, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului împreună cu preoții și credincioşii va merge în procesiune cu moaștele Sfântului Dionisie Areopagitul și ale Sfântului Pantelimon, de la biserica Sf. Mina până la biserica Sf. Gheorghe, unde va oficia Taina Sf. Maslu.
Duminică, Ierarhul nostru va săvârși de la ora 6, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Dervent, apoi de la ora 10, va oficia o slujbă de pomenire a soldaților morți în bătălia de la Turtucaia la cimitirul militar din Șumenți, în Bulgaria.

Timbrul de mediu va fi introdus în preţul carburanţilor.
Legislaţia a fost modificată după principiul „poluatorul plăteşte”, astfel încât cumpărătorii de autovehicule să nu mai plătească taxa, declarată ilegală de UE, ci aceasta să fie conţinută în preţul carburanţilor.
Este vorba despre un adaos de 5 bani la litrul de combustibil, bani care vor ajunge în conturile administrate de Ministerul Mediului.

Gărzile din spitale vor primi de două ori mai mulți bani.
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat că printr-o ordonanţă de urgenţă adoptată miercuri, plata gărzilor pentru cadrele medicale va fi majorată, astfel că, în cazul medicilor rezidenţi, creşterile vor fi de la 42 la sută până la peste 90 la sută.
Astfel, un medic primar cu o vechime de peste 20 de ani va primi 800 de lei pentru o gardă pe timpul săptămânii şi 1.200 de lei pentru o gardă în week-end.
Plăţile vor fi acordate de la 1 octombrie.

Medicii din afara Uniunii Europene vor putea profesa și în România.
Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care au fost înlăturate bariere pentru profesioniştii din domeniul medical, care vor să profeseze în România.
Potrivit ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, au existat mulţi studenţi din spaţiul arabic care au studiat în România și care nu au putut profesa aici, neavând cetățenie română sau rezidență permanentă.
Ordonanța prevede că aceşti medici vor putea exercita profesia fără concurs în primii doi ani, numai în regim salarial, în unităţile sanitare care înregistrează un deficit de minim 30% din necesarul de medici specialişti confirmaţi în specialitatea solicitantului.

Admiterea la liceu va fi modificată.
Noua Metodologie de organizare a admiterii în învăţământul liceal care a fost aprobată recent prevede ca, în calculul mediei de admitere, ponderea mediei claselor V – VIII să reprezinte 20%, şi nu 25% cum a fost până anul acesta.
Restul de 80% este reprezentat de media între cele două probe scrise de examen, la limba română şi la matematică.
De asemenea, admiterea la liceu se va realiza într-o singură etapă computerizată, urmată de o etapă în care se vor analiza cazurile speciale, astfel încât procesul se va finaliza mai repede.
Ministerul Educației a mai anunțat, ieri, că elevii din ultimii ani de liceu vor primi, pentru prima dată, manuale gratuite.

Guvernul va investi peste 20 de milioane de euro pentru construirea unei săli polivalente în Constanța.
Decizia a fost luată în ședința de miercuri a Executivului.
Potrivit proiectului, cea mai mare parte a finanţării va fi asigurată de la bugetul de stat, prin Ministerul Dezvoltării Regionale, iar autorității publice locale din Constanța revenindu-i misiunea de a asigura partea de cofinanțare.
Viitoarea Sală Polivalentă va fi ridicată în zona Badea Cârțan de către Compania Naţională de Investiţii, va avea 5.000 locuri și va fi omologată pentru multiple discipline individuale, dar și pentru sporturi de echipă.

Astăzi este zi de doliu național în România, pentru victimele cutremurului din Italia.
Astfel, drapelele sunt arborate în bernă la toate sediile instituţiilor publice, precum şi în aeroporturi, porturi, gări şi autogări, iar posturile naţionale de radio şi televiziune, precum şi instituţiile de cultură trebuie să îşi adapteze programul.
Doliul naţional a fost hotărât de Guvern în şedinţa de miercuri.

Urmașii veteranilor de război vor fi scutiți de plata impozitelor locale.
Guvernul a modificat, prin ordonanță de urgență, Codul Fiscal pentru a reintroduce facilitățile fiscale acordate veteranilor de război, văduvelor de război, persoanelor persecutate din motive politice, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.
Scutirile de impozit se vor aplica de la data intrării în vigoare a actului normativ.

38 de școli din județul Constanța nu dețin autorizație de funcționare.
În unităţile de învăţământ constănţene din mediul rural, pregătirile continuă pentru obţinerea tuturor avizelor.
Printre acestea se numără cele din localitățile Făurei, Dobromir, Fântâna Mare și Canlia.
Pe de altă parte, școlile din Valu lui Traian, Poarta Albă și Peștera oferă condiții excepționale elevilor, fiind reabilitate.