Știri 19 august 2016

Duminică, Biserica Ortodoxă se va afla în duminica a 9-a după Rusalii.
Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 9, Sf. Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel.
După slujbă, Ierarhul nostru va rosti un cuvânt de învățătură.

Astăzi este Ziua Mondială pentru asistență umanitară.
Aceasta a fost stabilită de către Adunarea Generală a ONU în decembrie 2008.
Data de 19 august a fost aleasă pentru a aduce un omagiu asistenților umanitari care și-au pierdut viața practicând această meserie.
Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului și Reprezentantul Special al Secretarului General în Irak, Sergio Vieira de Mello, și cei 21 de colegi care au murit, la 19 august 2003, într-un atentat cu bombă asupra Hotelului Canal din Bagdad, dar și cei 102 asistenți umanitari ai ONU, care au murit în timpul cutremurului din Haiti din 2010, reprezintă cea mai mare pierdere la acest nivel din istoria ONU.

Diaspora ar putea beneficia de mai multe secții de votare.
Proiectul de ordonanţă privind votul prin corespondenţă ar putea permite înfiinţarea unor secţii de votare pentru românii din străinătate şi în alte localităţi decât cele în care se află misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României.
Ministerul Afacerilor Externe propune ca Autoritatea Electorală Permanentă să poată organiza astfel de secţii suplimentare în termen de 15 zile de la stabilirea datei alegerilor.
Documentul mai prevede şi secţii de votare pentru localităţile sau grupurile de localităţi din alte ţări în care îşi au domiciliul sau reşedinţa cel puţin 100 de alegători români.

350.000 de hectare de teren agricol sunt afectate de secetă.
Afirmația aparține ministrului Agriculturii, Achim Irimescu.
Potrivit acestuia, numai la sfârşitul anului, suprafaţa totală afectată de secetă va putea fi cunoscută, întrucât se primesc în continuare notificări din teren.
Ministerul Agriculturii ia în calcul şi o schemă de ajutor în vederea compensării datoriilor acumulate cu energia electrică şi cu apa pentru irigaţii.

Ministerul Agriculturii supune dezbaterii publice “Programul pentru școli”.
Documentul are în vedere unificarea programelor de distribuire a fructelor, respectiv a laptelui și produselor lactate în unitățile de învățământ, “pliat pe nevoile copiilor din România”.
Ministerul urmărește să primească reacții din partea publicului larg pe marginea acestui proiect de la reprezentanți ai asociațiilor profesionale din agricultură, administrația publică centrală sau locală precum și de la părinți, profesori și elevi.
Cetățenii interesați de derularea acestui program pot să transmită opinii, propuneri ori sugestii în termen de 45 zile.

Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din toată lumea va avea loc la Bucureşti, în perioada 1-4 septembrie.
La acest eveniment vor participa 2.500 de tineri cu vârsta cuprinsă între 16 şi 35 de ani din toate eparhiile Patriarhiei Române, precum şi reprezentanţi ai unor Biserici Ortodoxe surori.
Întâlnirea este organizată cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de Arhiepiscopia Bucureştilor, în colaborare cu Patriarhia Română, în contextul Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox.

Părinții tratează greșit febra și durerea copiilor.
Potrivit unui studiu al Societății Naționale a Medicilor de Familie, jumătate din părinții români tratează durerea și febra copiilor cu vârste între 7 și 12 ani cu medicamente ce nu sunt recomandate acestei categorii de vârstă.
Tratamentele incorect administrate sunt cele aplicate în cazul infecțiilor respiratorii.
Astfel, 88% dintre copii răcesc în fiecare an, iar circa 38% pot fi afectați de infecții respiratorii chiar și de trei ori pe an.
În ceea ce privește alegerea medicamentelor pentru tratament, 94% din părinți aleg medicamente doar la recomandarea medicului sau farmacistului, iar 10% aleg medicamentele fabricate sub o marcă de încredere.

Legea vaccinării va fi promovată de luna viitoare.
Ministrul sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat că actul normativ va avea în vedere şi stocuri mult mai largi, care să asigure mai bine nevoia populaţiei.
În prezent, Ministerul Sănătății lucrează la acest proiect, care ar fi trebuit să fie gata încă din luna aprilie.

Guvernul a decis suplimentarea bugetului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate cu peste 1 miliard de lei.
Suma va permite extinderea tratamentului fără interferon la pacienţii cu hepatită cronică C, în alte stadii de fibroză decât cele tratate în prezent, reînnoirea contractelor încheiate în anul 2015 pentru oncologie.
Din aceste fonduri suplimentare, aproximativ 870 de milioane de lei vor fi utilizaţi pentru asigurarea serviciilor medicale, a medicamentelor şi dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de sănătate și pentru programele naţionale de sănătate curative.

Medicii îşi vor putea calcula, de la 1 octombrie, venitul net din gărzile efectuate în perioada 1 august – 1 octombrie, folosind aplicaţia „calculatorul medicului“.
În acest fel, medicii vor putea afla venitul pe gărzi în raport cu tipul unităţii medicale în care lucrează, funcţie, vechime, sporul de gardă din timpul săptămânii, sporul de gardă din weekend şi sărbători legale.
Medicii care doresc să îşi calculeze veniturile pe gărzi o pot face deja accesând site-ul www.respectpentrumedici.ro.

Știri 18 august 2016

Două noi spitale ar urma să se construiască în viitorul apropiat la Constanţa.
Decizia aparține consilierilor judeţeni.
Este vorba despre o structură medicală în domeniul Obstetrică, Ginecologie şi Neonatologie şi un spital care să asigure condiţii de tratament şi spitalizare decente pentru bolnavii de cancer.
Propunerile pentru cele două unităţi medicale au la bază Strategia Natională de Sănătate 2014-2020, iar finanţarea va fi asigurată prin accesarea de fonduri europene.

Jumătate dintre români trăiesc înghesuiţi în locuinţe mici şi cu dotări puţine.
Așa arată o statistică realizată la nivel european.
Peste jumătate dintre români trăiesc în locuinţe supraaglomerate, adică nu au camere pentru fiecare membru al familiei.
Prin comparaţie, doar 2 la sută dintre belgieni au aceeaşi problemă de confort.
În timp ce media europeană a suprafeţelor de locuit depăşeşte 96 de metri pătraţi, în România aceasta este la doar 44,6 metri pătraţi.

Noua lege a adopţiei a fost schimbată, în așa fel încât să le vină în sprijin copiilor care au cele mai mici șanse de a fi adoptați.
Aceasta prevede, printre altele, ca o familie să nu mai poată selecta etnia copilului pe care doreşte să îl ia acasă, iar la un număr de cinci refuzuri, părinţii adoptatori să nu mai poată continua procedurile de potrivire decât după finalizarea unui program de consiliere.
Prin noua lege a adopţiilor, autorităţile îşi propun să scadă la jumătate timpul mediu necesar perfectării procedurilor, de la un an şi jumătate, cât este în prezent, la mai puţin de 12 luni.

Un centru social pentru ajutorarea copiilor sărmani va fi construit la mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din 23 August.
Centrul va fi dotat cu tot ceea ce este necesar educării celor mici, dar şi învăţării acestora a diferitelor meserii practice.
Copiii vor fi ajutaţi să se integreze pe piaţa muncii şi să îşi poată institui o familie civilizată.

Din toamnă, elevii sau părinții care vor amenința sau agresa cadrele didactice riscă să primească pedepse mai mari cu închisoarea.
Propunerea legislativă a trecut de deputaţi în luna mai şi mai are nevoie de votul decisiv al Senatului pentru a se aplica.
În motivarea demersului lor, iniţiatorii proiectului de lege arată că respectul pe care elevii şi părinţii îl acordă în prezent profesorilor este din ce în ce mai scăzut, existând numeroase cazuri în care dascălii sunt agresaţi fizic sau verbal.

Sistemul sanitar din România se află în criză din cauza lipsei acute de personal.
Un studiu arată că din spitale lipsesc 13 mii de medici, adică aproximativ un sfert.
În fiecare an, în sistem intră 3.000 de doctori dar pleacă 3.500, iar exodul început înainte de 2007 continuă.
Majoritatea medicilor se plâng de salariile mici și de condițiile precare din spitale.
Responsabilii din minister lucrează în acest moment la un plan de ocupare a posturilor libere.

Ministerul Apărării susţine introducerea unui stagiu militar voluntar pentru liceeni şi studenţi.
Proiectul se adresează deopotrivă băieților și fetelor și ar presupune antrenarea acestora într-o unitate militară, cu program de la ora 05.30 la ora 22.00.
Tinerii își vor însuși atât noțiuni organizatorice cum ar fi curățenia în dormitoare sau cantine, cât și noțiuni de tehnică militară.
Elevii şi studenţii din Cluj vor putea efectua stagii militare de două – trei săptămâni, la sfârşitul fiecarui an şcolar, a anunţat, comandantul Diviziei 4 Infanterie GEMINA Cluj, general-maior, Ioan Manci.

Românii din diaspora ameninţă cu boicotarea alegerilor parlamentare.
Aceştia sunt nemulţumiţi de noua lege potrivit căreia amenajarea la cerere a unei secţii de votare este posibilă doar dacă se primesc cel puţin 100 de cereri din aceeaşi localitate.
Această prevedere va face, spun ei, ca numărul celor prezenţi la vot să fie mai mic decât la alegerile precedente.
Românii cer cel puţin acelaşi număr de secţii de vot ca la alegerile anterioare și să se înfiinţeze secţii în toate oraşele unde există comunități însemnate de români.

Guvernul va modifica, după 25 de ani, clasificarea orașelor și municipiilor.
Schimbarea va fi realizată în funcție de numărul de locuitori, de acces la aeroporturi și drumuri expres sau autostrăzi, astfel că în multe cazuri se vor alipi în componența orașelor și localități apropiate mai mici.
De exemplu, stațiunea Mamaia va fi inclusă, alături de Palazu Mare, în orașul Constanța.
Noile clasificări vor putea fi utilizate pentru direcționarea anumitor tipuri de investiții spre localități cu probleme de dezvoltare.
De asemenea, taxele și impozitele ar putea suferi modificări importante.

Știri 17 august 2016

Un muzeu al satului dobrogean unde vor putea fi admirate locuinţe vechi va fi amenajat la Mănăstirea Dervent.
Deocamdată, a fost strămutată şi reconstruită o casă ţărănească, autentic dobrogeană, din Oltina.
Aici sunt expuse şi obiecte pe care ţăranul de altădată le avea în gospodărie cum ar fi război de ţesut ori sanie de transportat mărfuri.
Cei de la mănăstire vor ca următoarea casă adusă în micul muzeu să fie una din satul Râmnic, locuită de macedoromâni.

Un medicament esențial pentru femeile care au cancer mamar este de astăzi, disponibil în farmacii.
Este vorba despre Tamoxifen, în lipsa căruia 150 mii de femei din ţară au fost nevoite să îl cumpere din Bulgaria sau Ungaria.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Laurenţiu Colintineanu, a precizat că medicamentul va fi livrat de un producător timp de un an.
În acest timp, autorităţile vor pune la punct şi mecanismele legate de preţ, astfel încât piaţa să nu se mai confrunte cu această criză, aşa cum s-a întâmplat în ultimele luni.

Asociaţia InfoCons, împreună cu Federaţia Asociaţiilor de Consumatori, a iniţiat un proiect de reducere a numărului de aditivi alimentari, coloranţi şi conservanţi la maxim cinci.
În cadrul acestui proiect au fost transmise propuneri de informare şi implicare către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, Ministerul Agriculturii, Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Federaţia Patronală din Industria Alimentară – Romalimenta şi Asociaţia Română a Cărnii.
Potrivit inițiatorilor, prin implementarea acestui proiect vom avea o creştere a produselor agroalimentare pe o piaţă concurenţială reală, la standarde europene.

Banca Centrală a Germaniei vrea să ridice vârsta legală de pensionare la 69 de ani până în 2060.
Măsura vine pentru a relaxa presiunea pusă pe sistemul statal de pensii, în condiţiile în care se înregistrează o îmbătrânire a populaţiei.
Reformele recente nu au reuşit să protejeze cetăţenii de o scădere a nivelului pensiilor.
Planul momentan al băncii este să ridice vârsta de pensionare la 67 de ani până în 2030.

Ministerul Economiei a lansat, ieri două programe de finanţare pentru tineri.
Este vorba despre programul START, pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului la finanţare și programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri.
Acestea fac parte din seria celor zece programe pe care ministerul le implementează în acest an.
Obiectivul principal al celor două programe îl constituie stimularea înfiinţării de noi întreprinderi mici şi mijlocii, îmbunătăţirea performanţelor economice ale celor existente și creşterea potenţialului de accesare a surselor de finanţare.

Mii de pensii ar urma să fie recalculate şi să intre în plată din decembrie anul acesta.
Este vorba despre persoanele din grupele cu condiţii deosebite, 1 şi 2, dar şi despre pensiile de invaliditate şi de urmaş.
Un document oficial de la Guvern va fi aprobat de Executiv în perioada următoare.
Acesta modifică anumite norme de aplicare pentru pensii şi, astfel, mii de oameni vor avea recalculate pensiile.
De aceste recalculări vor avea parte doar cei care beneficiază de pensii de dinainte de 2011.

Teologia a primit statut academic oficial în Rusia.
În prezent, s-a încheiat etapa finală de aprobare a recunoaşterii teologiei ca știință.
Acum, Comisia Superioara de Atestare este autorizată să ofere diplome academice și titluri, conform ordonanţei aprobate de Ministerul Educației.
Ideea de a conferi grade academice în teologie a fost luată în discuţie în 2007, la iniţiativa Consiliului Interreligios din Rusia.
Motivul discuției a fost dat, în primul rând, de necesitatea unei educări spiritual-morale a noi generaţii a naţiunii.

Condamnații pentru abuz în serviciu, conflict de interese sau infracțiuni privind sănătatea publică își pot pierde toată averea prin confiscare.
Așa prevede un proiect al Ministerului Justiției, potrivit căruia aceștia își vor pierde averea dobândită în ultimii 5 ani, dacă prin astfel de fapte a fost obținut un folos material, iar persoana în cauză este condamnată la închisoare pe o perioadă de cel puțin 4 ani.
Documentul introduce astfel principiul confiscării extinse a averii și pentru alte infracțiuni, cu argumentul că actele de criminalitate pot fi combătute într-o manieră mult mai eficientă dacă, pe lângă confiscarea specială, este aplicată și confiscarea extinsă.

Alocațiile de hrană pentru pacienții din spitalele publice vor crește din luna octombrie.
Așa prevede un proiect de act normativ, pus în dezbatere publică de Ministerul Sănătății.
Astfel, alocațiile de hrană pentru pacienții adulți vor fi cuprinse între 7 și 19,4 lei pe zi, iar pentru copii – între 3 și 17,5 lei pe zi.
În prezent, nivelul alocațiilor de hrană se situează între 7 lei și 13 lei pentru bolnavii adulți, și între 1,8 și 14,5 lei pentru copii.

Știri 16 august 2016

Biserica Ortodoxă Română cinsteşte astăzi pe Sfinţii Martiri Brâncoveni.
Aceştia sunt Voievodul Constantin Brâncoveanu cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache.
Voievodul este ctitorul mai multor lăcaşe de cult, şcoli, biblioteci şi mânăstiri din Ţara Românească, Transilvania şi de la Locurile Sfinte.
În anul 1714, în Săptămâna Patimilor, sultanul Ahmet al 3-lea a trimis ostaşi pentru a aduce la Constantinopol pe domnitor şi fii săi, unde au fost întemniţaţi şi chinuiţi timp de patru luni.
La 15 august 1714, la Praznicul Adormirii Maicii Domnului, când voievodul împlinea 60 de ani, a fost martirizat, împreună cu copiii săi şi un sfetnic.
După moarte, trupurile au fost aruncate în mare, de unde au fost recuperate de creştini şi îngropate în insula Halchi.
În anul 1720, doamna Maria, soţia voievodului, a adus în ţară trupul acestuia şi l-a îngropat în Biserica Sfântul Gheorghe-Nou din Bucureşti, unde se află şi astăzi.
Sfântul Sinod a canonizat pe cei şase martiri brâncoveni în anul 1992.

Tot astăzi, Biserica noastră cinsteşte şi pe Sfântul Cuvios Iosif de la Văratec.
Acesta s-a născut în jurul anului 1750, în satul Valea Jidanului din Transilvania.
A intrat în monahism încă din tinereţe, la Mănăstirea Dragomirna, ca ucenic al Cuviosului Paisie Velicicovschi.
În anul 1779 Sfântul Iosif era duhovnicul schiturilor Pocrov, Gura Carpenului şi Durău, iar după o vreme, a devenit sihastru în Munţii Neamţului.
După anul 1785, Cuviosul Iosif a fost rânduit să pună bazele Mănăstirii Văratec, unde a ctitorit două biserici, cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, una din lemn şi alta din zid.
Pentru viaţa sa sfântă, Dumnezeu l-a înzestrat pe alesul Său cu darul facerii de minuni şi al izgonirii duhurilor necurate.
Cuviosul părinte Iosif a trecut la cele veşnice la 28 decembrie 1828, şi a fost înmormântat la Mănăstirea Văratec.
Sfântul Sinod l-a trecut în rândul sfinţilor în anul 2008.

Astăzi începe cea de a doua sesiune de Bacalaureat.
aceasta debutează cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală la limba română, urmând ca în perioada 17 – 19 august elevii să susţină evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională şi, în perioada 18 – 19 august, evaluarea competenţelor digitale.
Din 22 august vor începe probele scrise.
Primele rezultate vor fi afişate în 29 august, până la ora 16.00, iar contestaţiile vor fi depuse între orele 16.00 şi 20.00.
Rezultatele finale vor fi afişate pe 1 septembrie.

6.000 de puncte de alimentare a maşinilor electrice vor fi realizate, la nivel naţional, în următorii trei ani.
Ministerul Mediului a lansat Ghidul Programului Infrastructură de alimentare verde.
Programul a fost realizat în conformitate cu reglementările europene şi pune bazele viitoarei reţele naţionale de puncte de alimentare pentru autovehicule electrice din România.
Acesta este finanţat prin Administrația Fondului de Mediu şi beneficiază, pentru anul 2016, de suma de 70 de milioane de lei.

România va avea o mie de kilometri de autostradă peste doi ani, faţă de aproape 700 câţi sunt acum.
Anunțul a fost făcut de directorul general al Companiei de Drumuri.
Anul acesta ar urma să fie deschişi circulaţiei aproape 66 de kilometri de şosea rapidă din tronsonul Lugoj – Deva şi din Sebeş – Turda.
Până atunci, directorul de la Drumuri promite că, la sfârşitul lunii viitoare, se va merge şi pe cei 22 de kilometri dintre Sibiu şi Orăştie, porţiunea închisă pentru reparaţii.

Apelurile la numărul de urgenţă 112 vor putea fi localizate în 20 de secunde.
Iniţiativa aparține Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii.
Furnizorii de reţele publice de telefonie mobilă au obligaţia ca, până la 1 iunie 2017, să ia toate măsurile necesare, astfel încât să permită transmiterea către administratorul Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă, în maxim 20 de secunde de la momentul iniţierii apelului de urgenţă, a informaţiilor de localizare.

Persoanele care refuză două oferte consecutive de muncă ar putea să nu mai primească șomaj.
Totodată, românilor care nu vor participa, după o lună de stat acasă, la cursurile organizate de Ministerul Muncii pentru a se reangaja, li se va tăia șomajul.
Inițiativa legislativă aparține deputatului Petru Movilă, care a anunțat că va depune luna viitoare legea în Parlament.

Unul din 5 locuri de cazare de pe litoralul românesc este ilegal.
Multe dintre pensiuni sunt declarate case particulare pentru evitarea taxelor.
Potrivit preşedintelui Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, Alin Burcea, patronatele din turism estimează diferit numărul turiştilor de pe litoralul românesc.
Astfel, informaţiile apărute în mass-media, potrivit cărora numărul turiştilor de la mare ar fi de peste 250.000, sunt nerealiste.
Numărul total al locurilor de cazare ar fi de 140.000, din care circa 30.000 ar fi ilegale.

Trei sferturi dintre locuitorii țării ar putea fi afectați în cazul unui cutremur puternic.
Infrastructura din multe zone este una “critică”, iar dotările cu echipamente pentru misiuni de salvare-căutare în caz de cutremur sunt slabe sau absente.
Specialiștii spun că este nevoie și de intensificarea activităților de prevenire prin educarea populației.

Știri 15 august 2016

Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi Adormirea Maicii Domnului.
Sărbătoarea ne aminteşte de moartea, învierea şi slăvirea Sfintei Fecioare Maria.
Astfel, când Născătoarea de Dumnezeu a adormit, sfinţii apostoli, afară de Toma, au venit pentru a o îngropa.
Ajuns după îngropare, Sfântul apostol Toma a dorit să se deschidă mormântul, care a fost găsit gol, ceea ce înseamnă că Sfânta Fecioară a fost luată de Dumnezeu în împărăţia cerească al lui Hristos.
Sărbătoarea este cea mai veche dintre praznicele închinate Maicii Domnului şi este atestată documentar în Siria, prin secolul 5.
Locul originar al sărbătorii este Ierusalimul, unde se sărbătorea anual sfinţirea unei biserici ridicate între Ierusalim şi Betleem, în apropierea unui loc unde Fecioara Maria ar fi poposit înainte de naşterea Domnului.
Generalizarea sărbătorii a avut loc în secolele 6-7 când împăratul bizantin Mauriciu, a rezidit Biserica Maicii Domnului din grădina Ghetsimani şi a fixat data praznicului la 15 august.
Conform datelor statistice, peste 2 milioane de români îşi serbează astăzi onomastica.
Dintre aceştia, 1 milion 800 mii sunt femei, iar 400 de mii sunt bărbaţi.
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a fost declarată zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează, în anul 2008.

Tot astăzi este Ziua Marinei Române.
Declarată Zi de Sărbătoare Naţională, sărbătoarea a fost oficializată la 15 august 1902.
Atunci, primarul Constanţei, Cristea Georgescu, din dorinţa de a atrage turişti, anunţa primarilor din reşedinţele de judeţ din toată ţara că, cităm, „cu ocazia serbării Sfintei Maria, patroana Marinei, în apele Constanţei şi pe uscat se organizează nişte serbări demne de văzut precum regale, alergări, corabia Argonauţilor şi altele”, am încheiat citatul.
Tot atunci, la bordul crucişătorului „Elisabeta” a avut loc o slujbă de Te-Deum la care a luat parte şi ministrul de Război Dimitrie A. Sturdza.
De atunci, din an în an, serbările au sporit în amploare şi semnificaţii, astfel că adeseori Ziua Marinei a fost pusă sub înaltul patronaj al oficialităţilor de stat, precum Regina Elisabeta, Regele Carol al II-lea sau Ministerul Apărării Naţionale.
Însă, perioada anilor ’60-’90 a fost o perioadă neagră în istoria Zilei Marinei, prin politizarea şi accentul propagandistic al evenimentului, în detrimentul încărcăturii spirituale ortodoxe, motiv pentru care a fost despărţită de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.
Revenirea la tradiţie s-a petrecut în 1990, iar în anul 2004, prin Legea 328, Ziua de 15 august a fost reinstituită ca Ziua Marinei Române.

Podul de la Agigea va fi închis de la 1 septembrie.
Anunţul a fost făcut de directorul general al CNADNR, Cătălin Homor.
El a mai spus că până la sfârșitul anului traficul va fi reluat în condiții normale, pe două benzi, în condiții de siguranță.
Cătălin Humor a anunțat că Autostrada Soarelui va intra în reabilitare în martie 2017, cu traficul restricționat pe câte o bandă, însă lucrările vor fi terminate până la începutul sezonului estival.

Transportatorii ameninţă cu oprirea totală a activităţii.
Aceștia sunt nemulțumiți de poliţa RCA care s-a triplat ca valoare.
Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România face un apel la front comun în vederea declanşării unui protest naţional, pe data de 14 şi 15 septembrie, prin oprirea totală a activităţii.
De asemenea, taximetriştii, transportatorii de marfă şi călători spun că dacă Guvernul nu va lua atitudine, lucrurile nu vor reveni la normal până nu se va rezolva problema taxei RCA.

Peste 400 de poliţişti vor acţiona astăzi pentru păstrarea ordinii şi siguranţei publice în Constanţa.
Poliţişti de la investigarea fraudelor, ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, din domeniul armelor şi substanţelor periculoase, vor fi prezenţi în stradă.
O atenţie deosebită va fi acordată staţiunilor de pe litoral şi zonelor unde se aşteaptă un număr mare de persoane, ca urmare a activităţilor religioase sau de Ziua Marinei.
Poliţiştii de la Rutieră vor instala aparate radar pentru combaterea excesului de viteză în trafic.

România a avut cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană, în perioada aprilie – iunie 2016.
Potrivit Oficiului de Statistică European, economia ţării noastre a crescut cu aproape 6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Creşterea economică a ansamblului Uniunii Europene a fost de 1,7%.
Grecia este singura ţară a cărei economii a continuat să scadă, iar Spania a avut în trimestrul II o creştere economică de peste 3 procente.

Șoferii prinși băuți al volan și-ar putea pierde definitiv dreptul de a conduce.
Mai mulți politicieni au depus un proiect de lege în acest sens.
Este vorba despre cei care ar fi depistați pentru a doua oară în această ipostază.
Potrivit proiectului, la o primă abatere, indivizii care conduc băuți s-ar alege cu suspendarea permisului pentru o perioadă cuprinsă între doi și cinci ani.
De asemenea, cea mai mică amendă pentru șoferii care conduc băuți ar fi de 5.000 de lei, iar cea mai mare ar atinge pragul de 15.000 de lei.

Aproape jumătate din populația R. Moldova se opune unirii cu România.
Potrivit unui sondaj realizat de Fundația Universitară a Mării Negre, 47% din populația R. Moldova este împotriva unirii cu România.
Pe de altă parte, 28% este total și mai degrabă de acord cu unirea.
Între cei care se opun Unirii, 4% ar fi pregătiți să participe la proteste violente, 29% din cetățeni ar vota cu partide anti-unioniste, 25% ar ieși la proteste pașnice împotriva unirii, iar 35% nu s-ar opune în nici un fel.

CFR Călători suplimentează astăzi trenurile dinspre litoral.
Compania introduce un tren suplimentar pe ruta Mangalia-Constanţa-Bucureşti-Piteşti-Sibiu pentru a prelua turiştii care se întorc din minivacanţă.
Acesta are o capacitate de 600 de locuri și opriri în toate staţiunile şi în gările în care opreşte şi Trenul Tineretului.
De asemenea, Trenurile Soarelui circulă în această perioadă la capacitate maximă.

Știri 12 august 2016

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji în această noapte la mănăstirea Lipnița.
Astfel, de la ora 01.30, Ierarhul nostru va sfinți crucile ce vor fi așezate pe clădirea paraclisului nou, închinat Sfinților Luca al Crimeei și Paisie Aghioritul, și pe clopotniță.
După slujba de sfințire, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie.

Biserica Ortodoxă va prăznui luni Adormirea Maicii Domnului.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia duminică de la ora 8.20 o slujbă de pomenire la Crucea Marinarilor, iar de la ora 8.45 va săvârși Sf. Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel.
Apoi, de la orele 17, Ierarhul nostru va oficia slujba de priveghere la biserica „Adormirea Maicii Domnului II” din Constanţa (zona Dacia), iar de la ora 19.00, Prohodul Maicii Domnului la biserica „Adormirea Maicii Domnului I” (zona Tomis mall).
De la ora 22.30, la mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din apropierea localității 23 August, Ierarhul Tomisului va oficia slujba punerii pietrei de temelie pentru un nou corp de chilii și va sfinți clopotnița, slujbă urmată de Sfânta Liturghie.
Luni, de la ora 10.00, IPS Teodosie va fi prezent la manifestările dedicate Zilei Marinei, iar de la ora 11.30, la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Cumpăna, va oficia Taina Sfântului Botez pentru 2 copii instituționalizați.

Astăzi este Ziua Internaţională a Tineretului.
Iniţiativa a fost adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, în urmă cu 16 ani.
Ziua însă nu este un prilej de sărbătoare pentru tineri.
Datele Organizaţiei Mondiale a Muncii arată că peste 70 milioane de tineri, de pe glob, nu au un loc de muncă, adică 6% din totalul persoanelor cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani.
În România, 15% dintre tineri nu-şi găsesc un loc de muncă.

Părinţii care adoptă un copil au dreptul, de astăzi, la un concediu de acomodare de un an, indiferent de vârsta copilului.
Conform Legii adopţiei, angajatorii sunt obligaţi să acorde, la cererea salariatului, o perioadă de concediu, pentru ca acesta să stea acasă cu copilul adoptat.
În plus, părinţii primesc şi indemnizaţie lunară de 1.700 de lei.
De asemenea, actul normativ prevede că noul concediu va avea o durată de cel mult un an şi va include şi perioada încredinţării copilului, în vederea adopţiei.

Ghişeele fiscale vor fi închise luni.
Măsura respectă prevederile legii, potrivit căreia în ziua sărbătorii Adormirii Maicii Domnului nu se lucrează.
Directorul executiv al SPIT, Virginia Uzun a declarat că programul cu publicul va fi reluat marţi, 16 august.

Poliţia Română suplimentează numărul agenţilor de Ziua Marinei.
Astfel, peste 400 de poliţişti vor avea ca scop protejarea cetăţenilor de comiterea oricăror ilegalităţi.
Cei 400 de poliţişti fac parte din structurile de investigare a fraudelor, de ordine publică, rutieră şi investigaţii criminale.

Nivelul mărilor creşte într-un ritm accelerat.
Creşterea nivelului mărilor de pe Terra este inevitabilă în condiţiile încălzirii climatice, întrucât gheţarii de pe uscat se topesc şi apele îşi fac drum spre ocean.
Potrivit datelor NASA, nivelul mărilor creşte actualmente cu 3,5 milimetri pe an.
Potrivit savanţilor, marile calote glaciare, din Groenlanda şi Antarctica, vor pierde tot mai multă masă şi oceanele se vor încălzi mai rapid.

Departamentul de Stat al SUA a dat publicității raportul pe 2015 privind libertatea religioasă din România.
Documentul critică, precum în anii trecuți, Guvernul României pentru că nu ar fi restituit toate proprietățile și lăcașele de cult către Biserica Greco-Catolică.
De asemenea, Departamentul de Stat al SUA critică politicienii români care se opun construcției Marii Moschei de la București.
În document se afirmă totodată că “Media a susținut că numărul mare de copii care s-au scris la ora de religie – peste 90%, se datorează presiunilor și manipulării Bisericii Ortodoxe Române și a directorilor de școli”.
În realitate, acest punct de vedere a aparținut numai reprezentanților ONG-ului anti-religios ASUR.

Ieri a început Târgul Gaudeamus Litoral.
Acesta se află în piațeta Perla din stațiunea Mamaia, până luni,15 august și va fi deschis zilnic, între orele 15:00 şi 23:00.
În cadrul târgului, vor avea loc peste 100 de evenimente – lansări de carte, lecturi publice, dezbateri, proiecții de filme, prezentare de modă și momente muzicale.
Târgul Gaudeamus Litoral este organizat de Radio România, prin Centrul Cultural Media Radio România şi Radio Constanţa.
Intrarea este liberă.