Știri 23 iunie 2016

Biserica Ortodoxă sărbătorește mâine Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul.
Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia diseară, de la ora 18, slujba vecerniei, la biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Constanța, situată în zona Brotăcei.
De ziua hramului, mâine, preoții parohiei vor oficia Sfânta Liturghie.
Sâmbătă dimineață, de la ora 8,30, Arhiepiscopul nostru va oficia Sfânta Liturghie la capela Penitenciarului Poarta Albă, deoarece se apropie sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, care sunt și ocrotitorii celor din penitenciare.
La slujbă vor participa aproximativ 100 de persoane private de libertate.
Duminică, Biserica Ortodoxă se va afla în prima duminică după Rusalii, numită și Duminica tuturor Sfinților.
Ierarhul nostru va fi prezent la biserica „Duminica Tuturor Sfinților” din cartierul constănțean Brătianu, care își serbează hramul.
Astfel, de la ora 8, Înaltpreasfințitul Teodosie va sfinți un așezământ ce cuprinde casa mortuară, cancelaria parohială, biblioteca și clopotnița.
Apoi, de la ora 9, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie.
Tot duminică, în calendarul ortodox este consemnat lăsatul secului pentru Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, care va începe luni, 27 iunie.
Acest post este închinat celor doi mari apostoli ai Creștinătății, și are o durată variabilă, stabilită în funcție de praznicul Învierii.
De aceea, anul acesta postul ține doar două zile, situație similară cu cea din 1983, 1994 și 2005.

Aviatorul Horia Agarici va fi comemorat, astăzi, la Constanța.
Astăzi se împlinesc 75 de ani de la celebrele bombardamente ale armatei sovietice asupra litoralului românesc, și cu precădere asupra Constanței.
Pe 23 iunie 1941, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, deasupra orașului Constanța se apropiau cinci avioane rusești cu scopul de a bombarda portul.
Intervenția aviatorului Horia Agarici, care a eliminat trei din cele cinci avioane, a făcut ca portul și orașul Constanța să fie salvate în acea zi.
Pentru a marca acest episod istoric, Arhiepiscopia Tomisului, Departamentul Cultural-Educațional, în colaborare cu Asociația Culturală „Astra Dobrogeană”, Filiala Constanța a Muzeului Militar Național, Direcţia Judeţeană a Arhivelor Statului Constanţa și Filiala Județeană Constanța a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” organizează la mormântul eroului Horia Agarici, din Cimitirul Central Constanța, un moment comemorativ, astăzi, de la ora 17.
La eveniment vor participa și cei doi copii ai lui Horia Agarici: Ilie și Horiana Agarici.

Aproximativ 1.300 de absolvenți de liceu din Constanța au fost prezenți, ieri, în a doua zi a probei de evaluare a competențelor digitale din cadrul bacalaureatului.
Proba se derulează până mâine, iar candidații participă în funcție de planificarea realizată de comisia din fiecare centru și susțin acest examen în intervalul orar 13-14.30, conform prevederilor legale în vigoare.
Testarea se desfășoară în cele 51 de centre din județ, dintre care 26 în municipiul Constanța.
În total, pentru evaluarea competențelor digitale, din județul Constanța s-au înscris mai mult de 3.000 de candidați.

Peste 15 tone de mâncare improprie consumului au fost retrase de la vânzare, săptămâna trecută, din unitățile de alimentație constănțene.
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța a continuat acțiunile de supraveghere și control în perioada 13 – 17 iunie.
Au fost verificate aproximativ 200 de obiective.
În urma controalelor s-au constatat neconformităţi cu privire la respectarea condiţiilor de igienă în spaţiile de lucru.
Pentru abateri a fost aplicată o amendă de 2.000 de lei.
Totodată, inspectorii au confiscat mâncare în valoare de peste 170 de mii de lei.

Ziua Universală a Iei se sărbătorește mâine, 24 iunie.
Ia este o adevărată matrice culturală, un simbol al identităţii şi creativităţii spaţiului românesc, care dăinuie din timpuri străvechi.
Ziua Universală a Iei va începe azi la apusul soarelui, odată cu noaptea de Sânziene.
La Constanța, anul acesta Ziua Iei va fi sărbătorită în Piața Ovidiu, mâine, între orele 17 și 21.
Cei prezenți vor purta ii, vor admira cămăși dobrogene cusute manual și vor avea parte de surprize.

Constanța se află sub cod galben de caniculă până mâine, inclusiv.
Meteorologii au emis, ieri, atenţionarea.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei, în jumătatea sudică a Olteniei şi a Moldovei şi pe arii restrânse în celelalte regiuni, vremea va fi caniculară.
Temperaturile vor ajunge ziua până la 37 de grade, iar nopţile vor fi tropicale cu temperaturi de peste 20 de grade.
Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură – umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Conducerea CFR a declanșat o anchetă după ce călătorii care au venit de la Arad la Mangalia au petrecut 24 de ore în tren.
Sute de pasageri au ajuns luni, pe litoral, cu întârziere după ce s-au înregistrat defecțiuni la locomotivele trenurilor InterRegio Arad – Mangalia și Constanța – București Nord.
Cele două trenuri au rămas blocate ore în șir în câmp, din cauza furtunilor violente care au dărâmat copaci pe șine, dar și pentru că, fără niciun motiv, li s-au defectat locomotivele.
Trenul care venea dinspre Arad a avut o întârziere de opt ore, iar cel de la București a ajuns mai târziu cu două ore după ce locomotiva ar fi luat foc.
După finalizarea anchetei, Comisia de Cercetare va dispune măsurile aferente.

Indemnizaţia pentru creşterea copilului se majorează de la 1 iulie.
Guvernul a găsit banii pentru majorarea indemnizaţiei de creştere a copilului, a aprobat normele de aplicare a legii menite să stimuleze natalitatea și a tăiat birocrația.
Aproximativ 78 de mii de persoane vor beneficia de indemnizația minimă majorată de la 600 lei la 1.062 lei.
Alte 5.500 de persoane care primesc în prezent indemnizația maximă vor beneficia de eliminarea plafonului.
Dosarele pot fi depuse de la 1 iulie și prin poştă, sau scanate pe e-mail.

Un român din trei regretă că nu a plecat definitiv din țară.
Este una dintre cele mai importante concluzii ale unui studiu realizat de Provident Financial, care spune foarte multe despre felul nostru de a fi.
Casa este un fel de obsesie pentru cei mai mulți dintre noi, căci același studiu arată că 16 la sută dintre participanți au spus că cea mai importantă realizare a lor a fost cumpărarea unei case.
Studiul mai arată că o treime dintre români regretă că nu au plecat definitiv din țară, semn că au senzația că peste hotare și-ar putea îndeplini mai ușor planurile de viitor.
Mult mai puțini sunt preocupați de faptul că nu petrec atât de mult timp cu familia sau că nu și-au deschis propria afacere.

Știri 22 iunie

Biserica Ortodoxă Română cinsteşte astăzi pe Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul, mitropolitul Ţării Româneşti.
Acesta s-a născut la Bucureşti în anul 1765. A fost ucenic al Sfântului Paisie Velicicovschi, şi călugărit la Mănăstirea Neamţ.
În anul 1823, Sfântul Grigorie a fost ales mitropolit al Ţării Româneşti.
A numit ierarhi în scaunele episcopale de la Argeş, Râmnic şi Buzău şi a întemeiat şcoli teologice în fiecare dintre aceste centre eparhiale.
S-a îngrijit de restaurarea Catedralei mitropolitane din Bucureşti, precum şi de traducerea şi tipărirea în limba română a Vieţilor Sfinţilor.
Activitatea mitropolitului Grigorie a fost întreruptă de administraţia rusă instaurată în Principatele Române şi a fost exilat timp de patru ani la Chişinău, Buzău şi Căldăruşani.
Pentru viaţa şi activitatea sa, în octombrie 2005, Sfântul Grigorie a fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Racla cu moaştele Sfântului Ierarh Grigorie Dascălu se află în biserica Mănăstirii Căldăruşani.

Biserica Ortodoxă sărbătorește vineri Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul.
Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia mâine seară, de la ora 18, 00, slujba vecerniei, la biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Constanța, situată în zona Brotăcei.
Sâmbătă dimineață, de la ora 8,30, Arhiepiscopul nostru va oficia Sfânta Liturghie la capela Penitenciarului Poarta Albă, deoarece de apropie sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, care sunt și ocrotitorii celor din penitenciare La slujbă vor participa aproximativ 100 de persoane private de libertate.
Duminică, Biserica Ortodoxă se va afla în prima duminică după Rusalii, numită și Duminica tuturor Sfinților
Ierarhul nostru va fi prezent la biserica „Duminica Tuturor Sfinților” din cartierul constănțean Brătianu, care își serbează hramul.
Astfel, de la ora 8, Înaltpreasfințitul Teodosie va sfinți un așezământ ce cuprinde casă mortuară, cancelarie parohială, bibliotecă și clopotniță.
Apoi, de la ora 9. 00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie.
Tot duminică, în calendarul ortodox este consemnat lăsatul secului pentru Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, care va începe luni, 27 iunie. Acest post este închinat celor doi mari apostoli ai Creștinătății, și are o durată variabilă, stabilită în funcție de praznicul Învierii. De aceea, anul acesta postul ține doar două zile, situație similară cu cea din 1983, 1994 și 2005.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea al județului Constanța amintește cetățenilor ce măsuri trebuie să respecte când merg la scăldat.
ISU Dobrogea recomandă frecventarea locurilor special amenajate pentru înot și evitarea scăldatului în mare, lacuri, sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte și curenții foarte puternici.
Totodată, oamenii nu ar trebui să se aventureze în apă când sunt în stare de ebrietate sau pe timp de noapte și să nu lase copiii nesupravegheați lângă și în apă.
Cetățenii mai au obligația să respecte panourile de avertizare care interzic scăldatul și să conștientizeze riscurile la care se expun atunci când se scaldă în locuri neamenajate.

80 la sută dintre medicii tineri se gândesc serios să părăsească România.
Cifrele apar într-un sondaj al Fundației Colegiului Medicilor din București.
Salariile prea mici, condițiile materiale din unitătile medicale, lipsa de suport pentru activitățile de cercetare și condițiile sociale în care își fac profesia sunt câteva dintre cauzele exodului.
Tinerii pleacă însă și pentru nevoia de recunoaștere și afirmare.
Aproape 24.000 de medici au plecat peste hotare în ultimii nouă ani, după aderarea la Uniunea Europeană.

Șase din zece oameni publică știri pe Facebook fără să le citească, arată un studiu recent.
Oamenii sunt mai dispuși să partajeze un articol decât să îl citească.
Acest tip de conținut, publicat aproape inconștient, are efecte asupra opiniilor politice și culturale ale oamenilor.
Cercetarea a fost realizată de o echipă de la Columbia University și French National Institute, care a analizat milioane de știri partajate pe Twitter și Facebook.
Cercetătorii au aflat că pe 59% dintre link-urile publicate nu s-a dat clic nici măcar o dată.
Un alt studiu recent a arătat că majoritatea oamenilor, 70%, comentează la articolele publicate pe Facebook după ce le citesc doar titlul.

Peste trei mii de absolvenți de liceu din Constanța participă pana vineri, la proba de evaluare a competențelor digitale din cadrul examenului de bacalaureat.
Conform prevederilor metodologice în vigoare, acest examen se susține după un grafic stabilit la nivelul unității de învățământ, în zilele programate, în intervalul orar 13 – 14.30.
Rezultatele obținute de candidați sunt afișate după evaluarea tuturor candidaților care au susținut proba în aceeași zi, în termen de cel mult două zile de la susținerea probei, informează Inspectoratul Școlar Județean Constanța.

Sudul litoralului va fi monitorizat de 400 de camere de supraveghere.
Acestea au fost montate, iar 60 dintre ele sunt deja funcționale.
Imaginile video sunt urmărite pe monitoare de polițiștii locali, pregătiți să trimită echipaje acolo unde este nevoie.
Proiectul implementat de Primăria Mangalia are o valoare de aproximativ o sută de mii de euro, bani din bugetul local.

Constanța se află sub cod galben de caniculă de astăzi până vineri, inclusiv.
Meteorologii au emis, azi, atenţionarea.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei, în jumătatea sudică a Olteniei şi a Moldovei şi pe arii restrânse în celelalte regiuni, vremea va fi caniculară.
Temperaturile vor ajunge ziua până la 37 de grade, iar nopţile vor fi tropicale cu temperaturi de peste 20 de grade.
Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură – umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Legea pensiilor speciale pentru aleșii locali, declarată neconstituțională, a fost adoptată de Parlament.
Senatul a adoptat, ieri, propunerea legislativă privind pensiile speciale pentru primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de consilii județene.
Proiectul a întrunit 101 voturi ‘pentru’, 6 abțineri și un vot ‘împotrivă’.
Potrivit legii, aleșii locali vor primi pensii speciale după un mandat întreg.
Nu vor beneficia de această pensie cei care au fost condamnați definitiv cu executare în exercitarea funcției de ales local, primar, viceprimar, președinte de consiliu județean și vicepreședinte de Consiliu Județean.

Anghel Iordănescu pleacă de la cârma tricolorilor.
Naţionala de fotbal a României s-a intors luni noapte la București, după ce a fost eliminată din faza grupelor de la Euro 2016, cu un singur punct în trei partide disputate
Antrenorul echipei, Anghel Iordănescu s-a declarat principalul vinovat pentru necalificare.
Selecţionerul şi-a cerut scuze faţă de suporteri şi acuză problemele din fotbalul romanesc.
Iordănescu a mai anunțat că nu va mai continua la echipa națională a României, după eliminarea din faza grupelor de la Euro 2016.
Presa sportivă anunța că oficialii FRF se gândesc deja la câteva nume pentru a-l înlocui pe actualul selecționer: neamțul Bruno Labbadia, Mircea Rednic sau Laurențiu Reghecampf.

Știri 21 iunie 2016

Patriarhul României a subliniat importanța respectării sinodalității nu doar la nivel local, ci și panortodox.
Preafericitul Daniel a adresat un cuvânt, ieri, în cadrul sesiunii inaugurale a Sfântului și Marelui Sinod de la Creta.
„Dacă sinodalitatea este o normă canonică la nivel local, ea trebuie să fie o normă și la nivel panortodox sau universal”, a declarat înaltul ierarh.
El a precizat că activitatea pastorală și misionară a Bisericii trebuie să țină cont, astăzi, de problemele și provocările contemporane, iar în acest sens, Sinodul nu trebuie să formuleze noi dogme sau sfinte canoane noi, ci trebuie să aibă o semnificație pastorală și misionară actuală, pentru a mărturisi iubirea lui Hristos pentru Biserica Sa și pentru întreaga umanitate.

Marele Sinod din Creta vrea să îi apere pe ortodocși, în fața sectelor creștine înșelătoare.
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană Sfântul Mina din Heraklion, Creta și a atras atenția asupra pericolului pe care îl prezintă erorile răspândite de sectele înșelătoare creștine.
Patriarhul Ecumenic a explicat că din acest motiv, episcopii trebuie să se întâlnească pentru a discuta problemele cu care se confruntă Biserica Ortodoxă în diferite perioade de timp și în diferite locuri din lume, în vederea adoptării de măsuri adecvate pentru ferirea credincioșilor de erorile predominante.

Toate mașinile noi, la prima înmatriculare, dar și autoturismele la mâna a doua, care sunt aduse în țară pentru înmatriculare, vor primi cărți de identitate auto de tip nou, de la 1 iulie.
Registrul Auto Român își actualizează, astfel, conținutul, pentru ca proprietarii și autoritățile să aibă mai multe informații despre datele tehnice ale mașinii – unele necesare inclusiv la stabilirea impozitelor.
Principala schimbare va fi în completarea mult mai multor rubrici în cartea de identitate, a declarat directorul general al RAR, George Dincă.

Canada a legalizat sinuciderea asistată pentru bolnavii în fază terminală.
Senatul a aprobat la sfârșitul săptămânii trecute un controversat proiect de lege cu 44 de voturi pentru și 28 împotrivă.
Legea pentru reglementarea sinuciderii asistate a fost cerută de Tribunalul Suprem al Canadei, în februarie 2015, când a decis că legea existentă atunci, care penaliza moartea asistată medicamentos, era anticonstituțională și a dat Parlamentului un an pentru redactarea unei noi legi.
Sinuciderea asistată este deja legală în Elveția, Olanda, Albania, Columbia și Japonia.

Astăzi este aniversată Ziua mondială a Soarelui.
Este o sărbătoare anuală instituită de Societatea Internațională pentru Energie Solară și are drept scop principal popularizarea posibilităților de utilizare a energiei solare.
Pe lângă aspectul economic, Ziua mondială a Soarelui are semnificații astronomice, căci data de 21 iunie coincide cu cea mai lungă zi din an, ziua solstițiului de vară, ce marchează începutul verii astronomice.
Ziua Mondială a Soarelui a fost marcată pentru prima dată în România în 1997.

Patronul unei terase din Satul de Vacanță a fost amendat, duminică seară, de comisarii de la Protecția Consumatorului.
Asta după ce o constănțeancă a reclamat că a fost servită cu o porție de tiramisu, în care a găsit o muscă.
O echipă de comisari de la Protecția Consumatorilor a verificat locația și, potrivit directorului general al ANPC, Paul Anghel, la ora controlului au fost găsite șase bucăți de prăjitură, fără documente de proveniență, care au fost oprite definitiv de la comercializare.
Potrivit operatorului economic, desertul era preparat în laboratorul propriu.
Pentru acest lucru, comisarii OPC i-au aplicat o amenda de 5.000 lei.
Reprezentanții ANPC îi sfătuiesc pe turiști și constănțeni să reclame orice situație în care drepturile le sunt încălcate, fie la unul din comandamentele care funcționează pe litoral, fie la sediul din Constanța.

Peste 120 de medicamente vor dispărea de pe piață peste nouă zile și alte câteva sute până la sfârșitul anului, conform estimărilor, din cauza metodologiei proaste de stabilire a prețurilor.
Deși problema este gravă și a fost semnalată atât de medici, cât și de presă de săptămâni bune, nicio soluție nu a fost avansată până acum nici de noul ministru al Sănătății, nici de alt responsabil guvernamental.
Astfel, de la 1 iulie, timp de câteva luni, 123 de medicamente vor dispărea de pe piață.
Vor fi afectați sute de mii de pacienți care suferă de boli cardiovasculare, neurologice sau de cancer, dar și cu alte afecțiuni.

Telefoanele mobile ar putea fi interzise în școli.
Cel mult şapte ore pe zi la şcoală şi fără telefoane mobile.
Sunt doar două dintre noutăţile din Statutul elevului, proiect pus în dezbatere de Ministerul Educaţiei.
Oficialii mai vor ca elevii care jignesc, intimidează sau discriminează colegii să fie aspru sancţionaţi.
Totodată, la cursuri, telefoanele mobile pot fi folosite ca material didiactic sau dacă este o urgenţă, însă doar profesorii pot decide acest lucru.

Transfăgărășanul a fost redeschis weekendul trecut.
Drumul Național 7C – Transfăgărășanul a fost redeschis circulației, sâmbătă, mai devreme decât în anii anteriori, întrucât condițiile meteo au permis acest lucru.
Reprezentanții CNADNR au luat această decizie după ce șoseaua a fost reparată unde era necesar, iar zona a fost ecologizată.
Potrivit unui comunicat al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri din România, de la 1 mai până pe 10 iunie, pe Transfăgărășan s-au făcut lucrări de îndepărtare a blocurilor de stânci, a pietrelor, de deszăpezire, au fost ridicate parapete flexibile și s-au vopsit bornele kilometrice.

Astăzi este solstiţiul de vară.
Această zi este cea mai lungă din an şi este momentul care marchează începutul verii astronomice.
Astfel, durata zilei este de 15h 32m, iar durata nopţii de numai 8h 28m.
Solstiţiul reprezintă cele două momente ale anului când Soarele se află la cea mai mare sau cea mai mică înălţime faţă de ecuator.
După momentul solstiţiului de vară, durata zilei va începe să scadă, iar a nopţii să crească, timp de şase luni, până la 21 decembrie, momentul solstiţiului de iarnă.

Știri 17 iunie 2016

În ajunul praznicului Pogorârii Duhului Sfânt, Biserica Ortodoxă a statornicit pomenirea de obște a celor adormiți, cunoscută drept Moșii de vară.
Înalt Prea Sfințitul Teodosie va oficia mâine dimineață, de la ora 8, Sfânta Liturghie și slujba de pomenire de obște a celor adormiți la biserica Sfânta Treime din Culmea Nord.
Biserica se roagă, astfel, pentru cei răposați ca și aceștia să se bucure de darurile Duhului Sfânt a cărui Pogorâre este prăznuită la 50 de zile de la Înviere.
Practica pomenirii în această sâmbătă este veche, fiind generalizată în secolul al VIII-lea

Biserica Ortodoxă prăznuiește duminică Pogorârea Sfântului Duh.
Cu acest prilej, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, începând cu ora 8.30.
La sfârșitul slujbei, ierarhul Tomisului va citi rugăciunea de binecuvântare a frunzelor de nuc, care simbolizează „limbile de foc” pogorâte peste Apostoli.
Duminica Cincizecimii, numită în popor şi Duminica Rusaliilor, este sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli.
Conform Noului Testament, aceștia stăruiau în rugăciune în Ierusalim când s-a făcut un vuiet mare, iar deasupra lor S-a pogorât Duhul Sfânt în formă de limbi de foc.
Pe moment s-a iscat confuzie căci nimeni nu înțelegea ce s-a întâmplat.
Apostolii au început a grăi în toate limbile pământului, dobândind putere şi înţelepciune duhovnicească.
Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh marchează întemeierea Bisericii creștine.

Subofițerul Areta Teodorescu va fi comemorat duminică în parohia Grivița din județul Ialomița.
La eveniment va participa și nepotul lui Areta Teodorescu, Ion Ionescu.
Areta Teodorescu a murit în Primul Război Mondial, în timpul luptelor din Dobrogea, în toamna anului 1916.
Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Tomisului, Departamentul Cultural-Educațional, în colaborare cu Episcopia Sloboziei și Călărașilor, Asociația Culturală „Astra Dobrogeană”, Filiala Constanța a Muzeului Militar Național, A.S.C.O.R – Filiala Constanța și Filiala Județeană Constanța a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, in cadrul proiectului „Preoți militari dobrogeni în Primul Război Mondial.

Guvernul Cioloș aduce schimbări majore la organizarea nunților și botezurilor.
Așadar, organizatorii de nunți și botezuri vor avea dreptul să ceară Fiscului depășirea plafonului de încasări în numerar de la persoane fizice, fixat în prezent la 10.000 de lei/persoană zilnic.
Argumentul adus de către aceștia este că serviciile prestate sunt plătite în cele mai multe cazuri cu bani în numerar, obținuti din daruri.
Facilitatea va fi introdusă de Guvern prin ordonanță de urgență și se va aplica din luna august.
În prezent, legea limitează operațiunile în numerar în relația operatori economici-persoane fizice la 10.000 de lei/zi/de la /către o persoană.

Astăzi este ziua mondială pentru combaterea deșertificării și a secetei.
În 1994, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a declarat ziua de 17 iunie, Ziua mondială pentru combaterea deșertificării și a secetei, în vederea conștientizării publice a acestei probleme, precum și pentru promovarea punerii în aplicare a Convenției Națiunilor Unite pentru combaterea deșertificării, în țările care se confruntă cu o gravă secetă sau deșertificare, în special în Africa.
În acest an, marcarea evenimentului la nivel mondial are loc la Beijing.
Deșertificarea se numără printre cele mai mari probleme de mediu ale timpului nostru.

Turiștii sunt așteptați în număr mai mare în acest weekend pe litoral, mai ales că luni este zi liberă, de Rusalii.
În stațiuni au fost luate măsurile de asigurare a ordinii publice și prevenire a evenimentelor care ar putea afecta vacanța turiștilor.
Peste 1.500 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne se vor afla în perioada sezonului estival pe litoralul românesc.

Traficul greu pe Autostrada Soarelui şi pe DN39 va fi restricţionat în zilele de sărbătoare legală.
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a anunţat că traficul mașinilor de mare tonaj, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzis mâine, duminică şi luni, când se sărbătoresc Rusaliile.
Astfel, pe DN39, pe relaţia Agigea și Mangalia circulaţia pe ambele sensuri va fi restricţionată mâine, între orele 16 și 22, duminică, între 6 și 22 şi luni, în intervalul 6 – 22.
Restricția se aplică pentru vehiculele rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.
Totodată, pe Autostrada Soarelui, pe relaţia Bucureşti – Feteşti – Cernavodă – Murfatlar, circulaţia autovehiculelor mai grele de 3,5 tone va fi restricţionată pe ambele sensuri mâine, în intervalul 16 – 22, duminică, între orele 6 și 22 şi luni, în intervalul 6 – 22.

Un val de caniculă cuprinde România zilele acestea.
Administrația Națională de Meteorologie anunţă că sfârşitul de săptămână vine cu valori chiar şi de 50 de grade la soare.
„De astăzi se instalează canicula în toată ţara şi vorbim aici de maxime de 37 de grade Celsius la umbră, în special în Sudul ţării, au spus reprezentanții ANM care au explicat că valul acesta de căldură vine dinspre nordul Africii.
ANM a transmis și o informare meteorologică de caniculă valabilă în toată țara de azi de la ora prânzului până mâine seară, la ora 23.
Disconfortul termic va fi accentuat în cea mai mare parte a ţării, iar indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în zonele de câmpie şi podiş.

Pompierii constănțenii și medicii SMURD au câteva recomandări pe timp de caniculă.
Specialiștii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea îi sfătuiesc pe cetățeni să respecte unele măsuri preventive, cum ar fi limitarea utilizării aparatelor electrocasnice și a surselor de căldură și închiderea geamurilor când temperatura exterioară este mai mare decât cea din spațiul închis.
Totodată, aparatul de aer condiționat ar trebui reglat cinci grade sub temperatura ambientală.
În spații deschise, deplasările sunt recomandate dimineața sau seara, sau pe cât posibil în zonele cu umbră.
Specialiștii recomandă hainele lejere, subțiri, deschise la culoare, pălării, ochelari de soare și consumul de cel puțin doi litri de lichide pe zi.