Știri 13 mai 2016

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va binecuvânta mâine, la ora 11, deschiderea celei de-a XI-a ediții a Festivalului – Concurs Național de Folclor pentru Tineri Interpreți „Dor de Cânt Românesc”.
Evenimentul se va desfășura în Sala de Spectacole a Casei de Cultură din comuna Cumpăna.
Tot mâine, de la ora 14.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba intrării în monahism a fratelui Daniel Petre la schitul „Sfântul Cuvios Gherman”, de lângă localitatea Băneasa.
Duminică, Ierarhul nostru va răspunde invitației IPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, și va participa la Sfânta Liturghie oficiată cu prilejul hramului Catedralei Arhiepiscopale din Râmnicu-Vâlcea.

Brâul Maicii Domnului, Capul Sfântului Mc. Ioan Valahul, precum și moaște ale Sfintei Împărătese Elena vor sosi la Constanța, cu prilejul sărbătoririi patronilor spirituali ai municipiului Constanța, Sfinții Împărați Constantin și Elena.
Acestea vor fi întâmpinate miercuri, 18 mai, de la orele 18, în Zona Campus Universitar de către Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Apoi, se va porni în procesiune pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, până la biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, situată pe Aleea Capidava nr.7, unde racla cu Brâul Maicii Domnului și sfintele moaște vor rămâne până vineri, 20 mai.
De la ora 19.00, la această biserică va fi oficiată Taina Sfântului Maslu.
Vineri, 20 mai, de la ora 8.30, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”.
În aceeași zi, de la ora 18.00, Brâul Maicii Domnului, împreună cu Sfintele Moaște, vor fi duse în procesiune la biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”.
Pe 21 mai, de sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, de la ora 8.30, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Constanța.
La ora 15.00, Brâul Maicii Domnului și sfintele moaște vor fi duse în procesiune, de la biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.

Absolvenţii instituţiilor de învăţământ în vârstă de minim 16 ani pot beneficia de o indemnizaţie de şomaj pe o perioadă de şase luni.
Aceasta reprezintă 50 la sută din valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă în vigoare.
Ei trebuie să se înregistreze la agenţia de ocupare a forţei de muncă din raza căreia îşi au domiciliul, în maxim 60 de zile calendaristice de la data absolvirii.
Indemnizaţia de şomaj se acordă după 60 de zile calendaristice de la data absolvirii, perioadă în care absolventul beneficiază de servicii gratuite în vederea angajării.

ANM a emis o informare meteorologică de instabilitate atmosferică accentuată pentru toată țara.
Aceasta este valabilă până la ora 21.
În intervalul menţionat, vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi condiţii de grindină.
Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp şi izolat 30…40 l/mp.
Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilelor de sâmbătă şi duminică, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în regiunile intracarpatice, la deal şi la munte.

Produsele româneşti vor fi promovate în capitalele lumii de 12 ataşaţi agricoli.
Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care se înfiinţează un număr de 12 posturi de ataşat agricol.
Cei 12 ataşaţi agricoli vor fi selectaţi, prin concurs, din cei 11.500 de angajaţi ai Ministerului Agriculturii şi vor fi trimişi să promoveze produsele româneşti în cele mai importante capitale ale lumii.
Până acum au fost stabilite opt ţări în care vor fi trimişi ataşaţi agricoli.
Este vorba despre Germania, Spania, Turcia, Israel, Rusia, China, Statele Unite ale Americii şi Egipt.

Medicii de familie din mediul urban își vor putea continua activitatea și după vârsta de pensionare.
Aceștia trebuie să solicite un aviz anual Direcției de Sănătate Publică și Colegiului Medicilor de care aparțin.
Prevederea este cuprinsă într-un proiect de lege, adoptat recent, ca măsură de eliminare a discriminării dintre medicii de familie care lucrează în mediul urban şi cei care lucrează în mediul rural şi care au posibilitatea să îşi continue activitatea după împlinirea vârstei de pensionare.
Totodată, măsura are și rolul de a completa deficitul de medici, la un nivel deja destul de ridicat.

Elevii din clasele a II-a, a IV-a și a VI-a vor susține în perioada următoare Evaluarea Națională.
Ministerul Educației a publicat manualul de proceduri care reglementează modul în care se desfășoară verificarea cunoștințelor elevilor pe fiecare nivel de clasă.
Astfel, evaluarea competențelor fundamentale la finalul clasei a VI-a va începe pe 23 mai, cu proba de Limbă și Comunicare, următoarea probă fiind pe 24 mai, la Matematică și Științele Naturii.
Evaluarea la clasa a IV-a este programată în perioada 30 mai – 2 iunie.
Ultimii vor fi testați elevii de clasa a II-a, care vor susține examenele între 6 și 10 iunie.

Săptămâna de lucru ar putea avea 38 de ore.
Un proiect de lege prevede că toți salariații ar putea beneficia în viitor de scurtarea cu 2 ore a săptămânii de lucru, prin stabilirea unui program redus de 6 ore pentru ziua de vineri.
Parlamentarii arată că scopul propunerii legislative este de a sprijini salariații în lupta lor cu stresul, prin consolidarea programului de relaxare săptămânal, dar nu în detrimentul productivității muncii.
Senatul este prima Cameră sesizată în acest caz, iar forul decizional este Camera Deputaților.

Sute de autobuze din Marea Britanie vor purta mesajul „Slavă lui Allah”.
Este vorba despre o campanie publicitară a unui ONG care colectează fonduri pentru ajutorarea victimelor războiului din Siria.
ONG-ul a fost interzis încă din 2014, în Israel și Emiratele Arabe Unite, pentru presupusele sale legături cu Hamas și Al-Qaeda.
Creștinii din Marea Britanie acuză însă folosirea unui dublu standard.
Ȋn perioada Crăciunului, un videoclip al bisericii anglicane, în care oamenii erau îndemnați să se roage, a fost interzis de la difuzare, pe motiv că el ar putea ofensa persoanele de altă religie.

Legea care obliga supermarketurile să comercializeze minim 51% produse românești a fost blocată în Parlament.
Plenul Camerei Deputaților a decis retrimiterea Legii la comisiile avizatoare din cauza unei neconcordanțe pe firul birocratic al inițiativei legislative.
Conform noii legi, marile magazine ar putea fi obligate să vândă mai multe produse locale, altfel primesc amenzi și chiar riscă închiderea.
Fermierii români sunt nemulțumiți de actuala situație și speră că actul normativ va fi adoptat.

Legea dării în plată a intrat astăzi în vigoare.
Pentru a putea beneficia de lege, datornicii băncilor vor trebui să îndeplinească o serie de condiţii: valoarea creditului să nu fie mai mare de 250.000 de euro, creditul să nu fi fost luat prin programul Prima Casă, iar împrumutul să nu fi fost făcut în scopuri comerciale.
Toţi cei care vor să predea imobilul băncii trebuie să meargă la notar, avocat sau executor judecătoresc pentru a face o notificare către bancă.
Încă nu se ştie cine va achita taxele tranzacţiilor, iar notarii au cerut mai multe clarificări Ministerului de Finanţe.

Știri 12 mai 2016

Biserica Ortodoxă Română cinstește astăzi pe Sfântul Mucenic Ioan Valahul.
Acesta s-a născut în anul 1644 în Ţara Românească și a fost luat ostatic de turci în anul 1659.
Pe drumul către Istanbul, un oştean turc mai bogat l-a cumpărat cu gând spurcat, pentru că era frumos la chip şi tânăr la trup, însă Ioan s-a împotrivit, iar oşteanul a căzut şi a murit.
În urma judecăţii vizirului, Ioan a fost dat soţiei turcului, care i-a promis că îl ia de soţ, numai să renunţe la Hristos.
Dar pentru că Sfântul Ioan a fost neclintit în credinţă, văduva l-a dat mai-marelui cetăţii să fie judecat pentru uciderea soţului ei.
Sfântul a fost supus la multe suferinţe şi chinuri, dar le-a îndurat cu bărbăţie.
Însă, la rugămintea femeii, Sfântul Ioan a fost spânzurat în marginea Istanbulului, la 12 mai 1662, înainte de Înălţarea Domnului.

Astăzi va avea loc comemorarea preotului Aurelian Ciocan.
Evenimentul se va desfășura de la ora 16, în biblioteca Centrului Eparhial Tomis, la împlinirea a patru ani de la trecerea la cele veşnice.
Vor lua cuvântul Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, arhimandritul Vasile Miron, preotul Florin Ioniţă, Directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului, Ionuţ Druche şi Simona Florenţa Ciocan.
Părintele Aurelian Ciocan s-a născut pe 6 decembrie 1975, în satul Viile, com. Ion Corvin, din jud. Constanţa.
În anul 2002, a fost hirotonit preot de către Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, la parohia „Înălţarea Domnului”, din municipiul Tulcea.
A trecut la cele veşnice pe 12 mai 2012.
Evenimentul este organizat de Departamentul Cultural al Arhiepiscopiei Tomisului.

Brâul Maicii Domnului, Capul Sfântului Mc. Ioan Valahul, precum și moaște ale Sfintei Împărătese Elena vor sosi la Constanța.
Acestea vor fi aduse miercuri, 18 mai, de o delegație din Grecia, cu prilejul sărbătoririi patronilor spirituali ai municipiului Constanța, Sfinții Împărați Constantin și Elena.
Racla cu Brâul Maicii Domnului și sfintele moaște vor fi întâmpinate în Zona Campus Universitar de către Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
De la orele 18, soborul de ierarhi şi clerici români şi greci, alături de credincioși, va porni în procesiune pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, până la biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, situată pe Aleea Capidava nr.7, unde racla cu Brâul Maicii Domnului și sfintele moaște vor rămâne până vineri, 20 mai, orele 18.00.

Guvernul a reluat licitația pentru găsirea unui constructor care să restaureze cazinoul din Constanța.
Contractul este evaluat la peste 7 milioane de euro, în condițiile în care licitația precedentă, de anul trecut, a fost blocată de contestații.
Întreaga lucrare ar fi programată să fie terminată în 2 ani, dacă autoritățile vor reuși de această dată să aleagă un constructor.

România organizează cel mai mare curs de resuscitare din lume.
Aproape 12.000 de români vor învăţa manevrele de specialitate.
Managerul serviciului de Ambulanța Bucuresti – Ilfov, Alice Grasu speră ca noii concurenţi să se alăture apoi celor peste 11.000 de persoane deja instruite în Capitală pentru acordarea primului ajutor.
Evenimentul va fi organizat pe 28 mai, la Arena Națională.

Interlopii care îşi fac dreptate prin violență vor ajunge după gratii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis o decizie publicată în Monitorul Oficial, care impune tuturor instanţelor o interpretare unică a Articolului 371 din Codul Penal, care defineşte infracţiunea de „Tulburarea ordinii şi liniştii publice”.
Potrivit acestuia, toţi cei care comit agresiuni şi scandaluri în spaţii publice ar putea face închisoare.
Înalta Curte a decis că şi atunci când victima este o singură persoană se poate reţine comiterea infracţiunii.
Până acum, mulţi interlopi şi alte persoane violente au scăpat de consecinţe legale pentru că bătăile aplicate au fost interpretate legal de procurori doar ca „loviri şi alte violenţe”, fără a se acţiona împotriva lor.

Numărul de infracţiuni comise de elevii constănţeni a crescut.
În această săptămână, sunt intensificate activităţile de prevenire a violenţei în şcoli, prin prezentarea de către oamenii legii a unor teme din domeniul delicvenţei juvenile.
Activităţile se derulează la nivel naţional ca urmare a campaniei Poliției Române de prevenire a faptelor antisociale în şcolile din România.
În Constanţa, s-a înregistrat o creştere a infracţiunilor comise de elevi, atât în cadrul instituţiilor şcolare, cât şi în afara acestora.
Cele mai multe infracţiuni au fost comise cu preponderenţă în mediul rural.

Vaccinul pentru bebeluși Hexacima nu se găseşte de câteva săptămâni în cabinetele medicilor de familie sau în farmacii.
Produsul previne difteria, tetanosul şi hepatita B şi face parte din schema obligatorie de vaccinare a bebeluşilor în primele luni de viaţă.
Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii recunosc problema ca fiind una generală a vaccinurilor şi spun că producătorii, puţini la număr, dar şi distribuitorii sunt de vină.
Contractul cu firma producătoare a fost semnat în martie, însă producătorul nu a putut asigura stocul necesar.

Pacienții români vor avea acces la celulele stem donate de voluntari străini.
Astfel, identificarea donatorilor compatibili cu pacienți din România se va putea face și din baze de date externe.
Guvernul a aprobat plata cotizațiilor și taxelor pentru interconectarea instituțiilor specializate din România cu instituții similare internaționale în domeniul donatorilor voluntari de celule stem.

Firmele care vând substanțe dezinfectante ineficiente vor fi sancționate mai aspru.
O hotărâre de Guvern adoptată ieri prevede că nerespectarea declaraţiei pe propria răspundere în ceea ce priveşte conţinutul şi concentraţia substanţei active în cazul biocidelor se consideră contravenţie şi se pedepseşte cu o amendă cuprinsă între 35.000 şi 50.000 lei.
Guvernul precizează că responsabilii cu efectuarea controalelor pot sesiza şi organele de urmărire penală în cazul în care au suspiciuni privind comiterea unor infracțiuni.

Parlamentul italian a aprobat parteneriatele civile între persoanele de același sex.
Legea conferă acestora, drepturi egale cu cele ale cuplurilor căsătorite în privința moștenirii, locuinței, pensiei, vizitelor medicale și ar permite cuplurilor gay și adopțiile.
Sute de mii de italieni care se opun uniunii civile între persoanele de același sex au manifestat în ultimele luni la Roma împotriva acestei propuneri de lege.
Italia era ultima dintre marile țări vest-europene care nu avea o astfel de lege, susținută de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, dar dezaprobată de Biserica Catolică.

Știri 11 mai 2016

Mâine va avea loc comemorarea preotului Aurelian Ciocan.
Evenimentul se va desfășura de la ora 16, în biblioteca Centrului Eparhial Tomis, la împlinirea a patru ani de la trecerea la cele veşnice.
Vor lua cuvântul: Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, arhimandritul Vasile Miron, preotul Ioniţă Florin, Directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului, Ionuţ Druche şi Simona Florenţa Ciocan.
Părintele Aurelian Ciocan s-a născut pe 6 decembrie 1975, în satul Viile, com. Ion Corvin, din jud. Constanţa.
În anul 2002, a fost hirotonit preot de către Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, la parohia „Înălţarea Domnului”, din municipiul Tulcea.
A trecut la cele veşnice pe 12 mai 2012.
Evenimentul este organizat de Departamentul Cultural al Arhiepiscopiei Tomisului.

Astăzi la Constanța se va desășura conferința publică cu tema„Drepturile omului în Islam”.
Aceasta va fi susținută de Prof. Univ. Dr. Şeic Abdullah Bin Abdulmohsen Al-Turki, în prezența IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Totodată, va face și o prezentare a Ligii Musulmane Mondiale.
Evenimentul va avea loc astăzi de la orele 18, la Casa de Cultură.
Organizatorii sunt Arhiepiscopia Tomisului şi Centrul de Studii şi Cercetări Religioase şi Juridico-canonice al celor Trei Religii Monoteiste al Facultăţii de Teologie, din cadrul Universității „Ovidius”.

Mâine se va desfășura sinaxa monahală în Mitropolia Munteniei și Dobrogei.
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va prezida lucrările Sinaxei, care se vor desfășura de la ora 10:30 la Palatul Patriarhiei.
Evenimentul va debuta cu oficierea Sfintei Liturghii în Catedrala Patriarhală de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va susține referatul principal care va avea tema Formarea duhovnicească şi culturală a vieţuitorilor din sfintele mănăstiri.

Elevii şi studenţii vor avea dreptul la un număr nelimitat de bilete de tren cu reducere de 50 la sută, din toamnă.
Până acum, ei beneficiau de doar 12 călătorii pe an cu reducere la trenurile InterRegio.
Autorităţile vor astfel să îi încurajeze pe elevi şi studenţi să folosească transportul feroviar, fără formalităţi birocratice.

Programul “Prima Casă” va primi garanţii suplimentare de 500 de milioane de lei.
Potrivit Ministerului Finanțelor, măsura răspunde solicitărilor potenţialilor beneficiari ai programului şi ţine cont de dinamica semnificativ crescută a volumelor garantate în cadrul programului şi de adoptarea legislaţiei privind „darea în plată”.
Ministerul Finanţelor Publice va monitoriza indicatorii pieţei creditelor ipotecare pentru persoane fizice în perioada următoare şi va anunţa în curând strategia pe termen mediu privind derularea programului „Prima Casă”.

Trei din 10 copii sunt amenințați cu bătaia de colegii de şcoală.
În școlile din România, în mod repetat, trei din 10 copii sunt excluși din grupul de colegi, tot trei din 10 copii sunt amenințați cu bătaia sau lovirea de către colegi, iar unul din patru copii a fost umilit în fața colegilor.
Așa arată rezultatele unui studiu național realizat de organizația „Salvați Copiii”.
Au fost vizate diferitele tipuri de comportamente, printre care se numără excluderea din grup, umilirea, distrugerea lucrurilor altcuiva sau violenţa fizică.

Consiliul Județean va aloca 10 milioane de lei pentru Serviciul de Radioterapie Constanța.
Ministerul Sănătății a promis că va include și spitalul constănțean în programul național finanțat de Banca Mondială, prin care va dota unitatea sanitară cu un aparat de ultimă generație de radioterapie pentru tratarea bolnavilor de cancer.
Serviciul de radioterapie și-a încetat activitatea pentru că aparatura din dotare nu mai îndeplinea condițiile de funcționare.

Programul Litoralul pentru toți va începe duminică, 15 mai.
Acesta a rămas cu preţurile neschimbate de trei ani, iar cele mai avantajoase pachete sunt pentru 6 nopţi.
În Mamaia şi Eforie tarifele pornesc de la 205 lei pentru hotelurile de o stea şi ajung la 605 lei în hoteluri de cinci stele cu mic dejun inclus.
Ofertele cele mai ieftine sunt în sudul litoralului: între 159 şi 469 de lei de persoană pentru şase zile, iar turiştii au la dispoziţie şi varianta All inclusive.
Programul se va încheia pe 12 iunie.

Australia a interzis protestele anti-avort.
De luni, în statul australian Victoria au fost interzise protestele anti avort pe o rază de 150 de metri de spitalele în care se fac întreruperi de sarcină.
Cei care nu respectă legea riscă amenzi sau chiar arestarea.
Asociațiile pro viață contestă legea în cauză și susțin că astfel este suprimată libertatea de exprimare.

Școlile profesionale duale vor fi reglementate prin lege.
Autorităţile doresc elaborarea unui plan concret de măsuri pentru punerea în practică, la nivel naţional, a strategiei pentru educaţie şi formare profesională şi duală.
Școlile duale oferă elevilor imediat după absolvire locuri de muncă, iar pe timpul şcolarizării sunt acordate cursanţilor diferite stimulente financiare şi ore de pregătire practică în cadrul companiilor.

Știri 10 mai 2016

La Constanța se va desfășura conferința cu tema ’’Omul în concepția religiei musulmane’’.
Aceasta va fi susținută de secretarul general al Ligii Musulmane Mondiale, Prof. Univ. Dr. Excelența Sa, Șeicul Abdullah Bin Abdulmohsen Al-Turki.
Evenimentul va avea loc joi, de la orele 11, în Aula Magna a Universității Ovidius, sediul vechi.
Conferința este organizată de Institutul de Știință, Cultură și Spiritualitate Dobrogeană, Centrul de Studii și Cercetări Religioase și Juridico-Canonice al celor trei Religii Monoteiste, în parteneriat cu Arhiepiscopia Tomisului.

Joi se va desfășura sinaxa monahală în Mitropolia Munteniei și Dobrogei.
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va prezida lucrările Sinaxei, care se vor desfășura de la ora 10:30 la Palatul Patriarhiei.
Evenimentul va debuta cu oficierea Sfintei Liturghii în Catedrala Patriarhală de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va susține referatul principal care va avea tema Formarea duhovnicească şi culturală a vieţuitorilor din sfintele mănăstiri.

Astăzi este Ziua Regalității în România.
În acest an, se împlinesc 150 de ani de când Carol I a fost proclamat principe suveran al Principatelor Unite.
Castelul Peleş găzduiește astăzi pentru prima dată ceremoniile dedicate sărbătorii de 10 mai.
Peste 300 de invitați vor ocupa Sala Florentină, Sala Coloanelor şi Salonul Maur, unde vor fi întâmpinaţi de Alteţa sa Regală Principesa Margareta.

Crenvurștii sunt periculoși pentru sănătate.
Inspectorii ANPC au analizat 43 de tipuri de crenvurști din hipermarketuri, pentru a atrage atenția consumatorilor cu privire la potențialele efecte asupra sănătății.
93% din produsele analizate conțin de la doi până la 11 aditivi, iar 42% sunt colorate cu carmin, obținut dintr-o specie de insectă numită coșenilă.
De asemenea, la 44% dintre produsele analizate, gustul și aroma au fost potențate cu monoglutamat de sodiu, iar la 9% dintre produsele analizate s-a folosit caragenan, un agent de îngroșare suspect de apariția anumitor afecțiuni medicale.

Poliţiştii îşi cer drepturile salariale.
Aceștia trebuiau să le primească în anul 2014, pe perioada 1 iulie-31 decembrie.
Circa 54.000 de membri ai Sindicatului Național al Agenților de Poliție, dintre care aproximativ 400 sunt constănțeni, vor să își recupereze banii pe care legea îi garanta.
Suma pe care aceștia ar trebui să o recupereze este în jur de 3.500 de lei de polițist.

Un nou sens giratoriu va fi amenajat în Constanța.
Acesta va fi amplasat în zona Galeriilor Soveja.
De asemenea, vor fi înființate noi stații de taxi, iar cele existente vor fi reamenajate.
Potrivit Primăriei, se va regândi şi modifica modul de desfăşurare a activităţii de maxi-taxi în Municipiul Constanţa.

Oamenii de știință americani au creat un medicament anti-cancer pe baza unui anticorp preluat de la persoanele rezistente la cancer.
Anticorpul atacă celulele canceroase fără a afecta celelalte celule.
Potrivit specialiștilor, această descoperire poate reprezenta o nouă abordare în tratarea cancerului, deoarece anticorpul ucide selectiv celulele tumorale, astfel că nu are efecte secundare semnificative.

Străinii vor cumpăra mai greu suprafeţe agricole în ţara noastră.
Anunțul a fost făcut de ministrul agriculturii, Achim Irimescu.
Legea privind vânzarea terenurilor agricole va fi modificată la presiunea fermierilor români.
De la momentul liberalizării pieţei funciare, 1 ianuarie 2014, şi până la acest moment, aproximativ 40% din suprafaţa agricolă a ţării este exploatată de investitori străini.
Potrivit demnitarului, decizia a fost luată în urma unei discuţii cu premierul Dacian Cioloş, iar specialiştii ministerului au termen două săptămâni pentru a finaliza un nou proiect de act normativ care să fie apoi lansat în dezbatere publică.

Legea educației în privința doctoratelor a fost modificată de Senat.
Aceasta presupune creșterea autonomiei universitare, pasând în curtea școlilor doctorale-universitățile acreditate să organizeze studii de doctorat-atât responsabilitatea de a acorda calitatea de conducător de doctorate, dar și de a analiza sesizările privind plagiatele din doctorate.
Senatul este camera decizională în acest caz.