Știri 26 mai 2016

Biserica Ortodoxă va cinsti mâine pe Sf. Mărturisitor Ioan Rusul.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sf. Liturghie, de la ora 8 la biserica Sf. Ioan Rusul din localitatea Ovidiu, situată lângă podul de cale ferată.
Tot mâine, de la ora 10.30, la hotel Ibis se va desfășura festivitatea de încheiere a Proiectului Național „Unde-i lege, nu-i tocmeală”, la care va participa și Ierarhul Tomisului.
Proiectul este dedicat copiilor din clasele V-XII și a avut ca scop analiza aspectelor moralității din perspectiva Religiei și a Codului Penal.
Sâmbătă, de la ora 8, Ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sf. Ioan Rusul” din apropierea localităţii Palazu Mic, jud. Constanţa.
Duminică, de la ora 7.45, Arhiepiscopul Tomisului, va resfinți biserica „Sfântul Mare Mc. Dimitrie” din satul Dulcești, comuna 23 August.
Apoi, de la ora 18.15, Ierarhul nostru va săvârşi slujba sfinţirii celei mari a bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din localitatea Dorobanţu, iar de la ora 23:00, va oficia aici Sfânta Liturghie.

Toate plajele de pe litoralul românesc, până la Vama Veche, vor fi extinse.
Uniunea Europeană va aproba anul acesta proiectul pentru finanţarea celei de-a doua etape de combatere a eroziunii costiere şi reabilitare a plajelor.
Anunţul a fost făcut de preşedintele companiei care a supravegheat lucrările de reabilitare şi extindere a plajelor din Mamaia şi Constanţa, Gheorghe Boeru.
La finalul primului proiect, de 170 de milioane de euro, plajele au fost extinse cu 33 de hectare, prin lucrări de înnisipare realizate în cadrul a cinci zone distincte din Mamaia şi Constanţa.

România nu mai are nevoie de import de gaze.
Potrivit unui document ANRE, producția internă de gaze a României va fi mai mare decât consumul în luna iunie, prin urmare nu va fi nevoie de importuri de gaze.
Estimările arată că, în luna iunie, consumul total de gaze al țării se va ridica la 6,2 milioane de MWh, în timp ce producția internă curentă va fi de 8,6 milioane de MWh.
Anii trecuți, importurile de gaze ajungeau și la 25% din consum.

Programul Rabla va începe luni, 30 mai.
În acest an, valoarea totală a programului este de 220 de milioane lei, din care 75 de milioane de lei vor fi alocate extensiei „Rabla Plus”, prin care românii pot cumpăra mașini electrice 100%.
Cuantumul tichetului valoric va fi tot de 6.500 de lei ca și în anul anterior, în program fiind admise la casare mașinile mai vechi de 8 ani.
Termenul-limită de depunere a dosarelor în vederea validării este 3 iunie.

Falsurile din piață vor fi făcute publice.
În această toamnă va fi reactivată Platforma naţională de control, prin intermediul căreia Autoritatea Sanitar-Veterinară va informa cetățenii cu privire la eventualele contaminări cu pesticide ori cu bacterii periculoase ale produselor importate, după verificări riguroase.
În ultima perioadă, au fost depistate produse de origine animală, respectiv carne de pasăre provenită din Polonia infestată cu Salmonella, dar şi legume şi fructe din Turcia şi Iordania cu limitele de pesticide depăşite.

Obezitatea la copii reprezintă risc de diabet zaharat tip 2.
Potrivit medicilor, cauzele dezvoltării diabetului la copil sunt reprezentate de un indice de masă corporală crescut.
De asemenea, alături de alimentaţia nesănătoasă mai sunt implicaţi şi alţi factori care pot duce la obezitate, cum ar fi nerespectarea orelor de masă, înlocuirea activităţii fizice cu jocurile pe calculator, folosirea excesivă a telefonului sau tabletei, care presupun un consum foarte mic de energie. Personalul medical trebuie avizat să îndrume copilul către un specialist sau să efectueze teste screening la copiii cu risc de a dezvolta diabet zaharat de tip 2, acest lucru determinând implicit un diagnostic precoce şi un tratament adecvat al bolii.

Elevii de clasa a IV-a vor susține luni testarea la Limba română din cadrul Evaluării Naționale.
De asemenea, pe 31 mai va avea loc proba la Matematică, iar proba de evaluare a cunoștințelor în limba maternă pentru elevii care aparțin minorităților naționale va avea loc pe 2 iunie.
Rezultatele obținute nu se înregistrează în catalogul clasei.

O stradă din Constanța va purta numele doctorului Alexandru Pesamosca.
Este vorba despre Strada Neatârnării din cartierul Tomis Nord.
Chirurgul Alexandru Pesamosca s-a născut în Constanța, la 14 martie 1930, într-o familie cu origini italiene.
Redenumirea străzii Neatârnării este unul dintre proiectele de hotărâre aflate pe ordinea de zi a ultimei ședințe de Consiliu Local Constanța din acest mandat, care va avea loc luni, 30 mai.

Mamele care se întorc la serviciu la un an de la naștere ar putea primi mai mulți bani.
Un proiect de lege depus la Senat prevede că mamele vor primi atât salariul, cât și jumătate din indemnizație.
De altfel, de la 1 iulie indemnizația va reprezenta 85% din salariu.
Senatorul Alexandru Cordoș susține că prea multe femei din România nu mai fac copii din cauza constrângerilor financiare sau dacă aleg să devină mame, sunt nevoite să revină mult prea repede la muncă.

Cancerul unei persoane poate fi tratat cu celule imune împrumutate de la altcineva.
Pentru prima dată, oamenii de ştiinţă au arătat că, dacă propriile celule din sistemul imunitar al pacientului sunt incapabile să recunoască şi să atace tumorile, celulele sistemului imunitar al altei persoane ar putea face acest lucru.
Într-un nou studiu, oamenii de ştiinţă au demonstrat că, prin introducerea anumitor componente ale celulelor imune de la un donator sănătos în celulele imune disfuncţionale ale unui pacient cu cancer, ei pot “învăţa” aceste celule să recunoască celulele canceroase şi să le atace.
Experții spun că descoperirile lor arată că răspunsul imun la pacienţii cu cancer poate fi consolidat.

Știri 25 mai 2016

Biserica Ortodoxă va cinsti vineri pe Sf. Mărturisitor Ioan Rusul.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sf. Liturghie, de la ora 8 la biserica Sf. Ioan Rusul din localitatea Ovidiu, situată lângă podul de cale ferată.
Tot vineri, de la ora 10.30, la hotel Ibis se va desfășura festivitatea de încheiere a Proiectului Național „Unde-i lege, nu-i tocmeală”, la care va participa și Ierarhul Tomisului.
Proiectul este dedicat copiilor din clasele V-XII și a avut ca scop analiza aspectelor moralității din perspectiva Religiei și a Codului Penal.
Sâmbătă, de la ora 8, Ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sf. Ioan Rusul” din apropierea localităţii Palazu Mic, jud. Constanţa.
Duminică, de la ora 7.45, Arhiepiscopul Tomisului, va resfinți biserica „Sfântul Mare Mc. Dimitrie” din satul Dulcești, comuna 23 August.
Apoi, de la ora 18.15, Ierarhul nostru va săvârşi slujba sfinţirii celei mari a bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din localitatea Dorobanţu, iar de la ora 23:00, va oficia aici Sfânta Liturghie.

Profesorul Dr. Radu Ciuceanu va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Ovidius.
Acesta este cunoscut ca Directorul Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române,
Evenimentul se va desfășura mâine, de la orele 12 în Sala Senatului din Campusul Universității Ovidius.

Biserica din Scoția le permite preoţilor să înregistreze căsătoriile între persoane de același sex.
Decizia a fost adoptată sâmbăta trecută, printr-un vot al Consiliului Bisericii, în Edinburgh.
Cu toate acestea, Biserica Prezbiteriană din Scoția a confirmat poziția de “susținere a viziunii tradiționale asupra căsătoriei, ca uniune între un bărbat și o femeie”.
Problema interpretării teologice a “căsătoriilor între homosexuali” va fi discutată pe larg, în Biserica Scoției, în perioada următoare.

Noile plaje vor fi monitorizate cu drone.
Anunțul a fost făcut de Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral.
Obiectivul general al proiectului a inclus realizarea măsurilor de protecţie şi reabilitare a plajei împotriva riscului de eroziune accelerată, care au afectat zonele Mamaia Sud, Tomis Nord, Tomis Centru, Tomis Sud şi Eforie Nord pe o lungime de 7,3 kilometri.
Scopul proiectului a constat în reducerea eroziunii costiere, în zonele cele mai expuse la risc, în vederea protejării mijloacelor fixe şi creşterea siguranţei caselor şi rezidenţilor din zonă.

România se află pe ultimul loc din Europa la eficiența sistemului de sănătate.
Un raport Eurostat arată că aproape jumătate din decesele care au avut loc în spitalele româneşti, în anul 2013, ar fi putut fi evitate având în vedere evoluţia tehnologică şi cunoştinţele medicale actuale.
Astfel, raportul plasează țara noastră pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește eficiența sistemului de sănătate.
În aceeași situație se află și ţări precum Letonia, Lituania şi Slovacia.

22 de străzi din Constanța vor fi reabilitate până în 15 septembrie.
Primarul interimar Decebal Făgădău, a anunțat că au fost demarate lucrările premergătoare asfaltării străzilor din cartierele Compozitorilor, Baba Novac și Palazu Mare.
Printre acestea se numără Haricleea Darclee, Dinu Lipatti și Rapsodiei în Compozitorilor, străzile Liviu Rebreanu și George Topârceanu în Palazu Mare, iar în cartierul Baba Novac, A.D. Xenopol, Prelungirea Meșterul Manole și Vrâncioaiei.

Secretariatul Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe a lansat ieri, pagina oficială de internet a evenimentului care se va desfășura în luna iunie în insula Creta.
Pagina prezintă documentele care se vor discuta la lucrările sinodale, istoricul pregătirii acestei întruniri panortodoxe, link-uri la paginile oficiale ale tuturor Bisericilor Ortodoxe Autocefale, precum şi modalităţile de acreditare a jurnaliştilor.
Pagina de internet, care poate fi accesată la adresa holycouncil.org, este realizată în cele patru limbi oficale în care se vor desfășura lucrările Sfântului şi Marelui Sinod: engleză, franceză, rusă şi greacă.
Site-ul Sinodului anunţă că lucrările oficiale vor începe în ziua Pogorârii Duhului Sfânt, pe 19 iunie şi se vor încheia în Duminica Tuturor Sfinţilor, pe 26 iunie.

CNA nu este de acord cu interzicerea publicității la jocuri de noroc.
De asemenea, CNA a dat aviz negativ și pentru o iniţiativă legislativă ce ar obliga toate posturile să difuzeze Imnul Naţional.
Reprezentanții Consiliului au argumentat că Televiziunea Română are rolul de a difuza imnul, rol pe care îl respectă.

Guvernul a făcut o nouă propunere sindicaliştilor din învăţământ, prin care salariile dascălilor ar urma să crească în trei etape.
Legea salarizării, care ar urma să se aplice de la 1 august 2017, vine cu majorări salariale de 10% pentru dascăli.
Sindicaliştii vor ca această lege să se aplice mai devreme, această ordonanţă să vină cu majorări de la 1 august anul acesta sau, cel mai târziu, de la 1 ianuarie 2017.
Sindicaliştii ameninţă cu un protest de amploare dacă nu vor ajunge la o înţelegere cu Executivul.
Astfel, la 1 iunie, 15.000 de dascăli vor porni într-un marş de protest din faţa Guvernului către Palatul Cotroceni.
Până atunci însă, va mai urma încă o întâlnire la sfârşitul acestei săptămâni.

Polițele RCA vor avea prețuri mai mari dacă firmele de asigurări vor fi nevoite să emită polițe pe durate mai scurte de șase luni.
Așa prevede noua lege RCA, întrucât firmele vor înregistra costuri în plus cu angajarea de personal suplimentar.
Președintele Uniunii Naționale a Societăților de Intermediere și Consultanță în Asigurări, Bogdan Andriescu a declarat că proiectul de lege RCA, în forma care a ajuns în Parlament, ar putea genera riscuri suplimentare, atât pentru asigurători, cât mai ales pentru consumatori.

Știri 24 mai 2016

ANM a emis o atenționare cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru aproape toată țara.
Aceasta este valabilă de la ora 15 până mâine la ora 21.
În intervalul menţionat, vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua aspect de vijelie şi pe arii restrânse grindină.
În Moldova, Dobrogea, Transilvania, Maramureş, nordul şi estul Munteniei, precum şi în zona de munte, cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp şi izolat, 50…70 l/mp.
După-amiază și la noapte, instabilitatea atmosferică se va semnala cu o intensitate mai mare şi în centrul şi sudul Munteniei.

În Croația s-a desfășurat un marș anti-avort.
Câteva mii de croaţi s-au alăturat unui marş anti-avort în Zagreb, fapt ce ar putea semnala o posibilă interzicere a avortului de către Guvernul conservator.
Poliţia a anunţat că aproximativ 7.000 de persoane au participat la evenimentul „Marş pentru Viaţă”.

O porțiune din bulevardul Tomis este închisă circulației rutiere.
Primăria Constanța și Confort Urban, a anunțat că circulația pe b-dul Tomis, pe tronsonul cuprins între b-dul Mamaia și str. Decebal, va fi închisă de astăzi până mâine la ora 7.
Restricționarea este impusă de lucrările de reabilitare ale bulevardului Tomis.
Conducătorii auto sunt rugați să utilizeze celelalte artere rutiere.

Traficul rutier va fi restricționat pe podul de la Medgidia.
De astăzi, pe suprafața carosabilă a podului rutier din Medgidia va începe montarea rosturilor de dilatație.
Pentru executarea lucrărilor, circulația rutieră și pietonală va fi parțial restricționată.
Lucrările se vor executa cu închiderea circulației pentru autovehicule și pietoni pe câte o bandă din partea carosabilă și un trotuar, pe toată lungimea podului.
Circulația se va desfășura pe jumătate de parte carosabilă, pe două benzi, câte una pe sens.
Lucrările se desfășoară până pe 3 iunie.

Pasajul de la Tomis Mall a intrat în reparaţii.
Autoritățile locale vor să amenajeze o expoziţie cu fotografii realizate de artişti constănţeni mai puţin cunoscuţi.
După finalizarea lucrărilor de pe strada Ştefan cel Mare, va veni rândul pasajului pietonal de la Gară.
În prezent, acesta se află într-o stare avansată de degradare.

Elevii vor putea obține certificate de calificare recunoscute internațional.
Ministerul Educaţiei a lansat în dezbatere publică un plan de reformă a învăţământului profesional, astfel că elevii vor avea posibilitatea să obţină certificat superior de calificare, recunoscut internaţional.
De asemenea, ei vor putea migra oricând de la învăţământul profesional către liceu şi invers.
Ministerul propune şi mai multe beneficii financiare şi facilităţi fiscale pentru elevi și companiile partenere.
Astfel, elevii ar urma să primească o bursă profesională de la bugetul de stat pe întreaga perioadă cât urmează un program de formare în sistem profesional dual de nivel 4.

Preţul mediu pe litrul de benzină a fost, în primele trei luni ale acestui an, cu 10% mai mic față de perioada similară a anului trecut.
În schimb, litrul de motorină s-a ieftinit cu aproape 17%.
Astfel. potrivit unui raport, un litru de benzină costă în medie circa 5,3 lei, în timp ce unul de motorină, 5,4 lei.
Se estimează că, în acest an, marjele de rafinare vor scădea faţă de nivelul înregistrat în 2015, ca efect al persistenţei supracapacităţii de rafinare pe pieţele europene.

Profesorul Dr. Radu Ciuceanu va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Ovidius.
Acesta este cunoscut ca Directorul Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române,
Evenimentul se va desfășura joi, de la orele 12 în Sala Senatului din Campusul Universității.

România a devenit furnizorul principal de plante medicinale pentru țările din Europa, dar și pentru America sau Canada.
Sute de tone pleacă la export în fiecare an.
Plantele sunt culese din toată țara și ajung la străinii care le folosesc în industria farmaceutică și cosmetică.
Prețul variază între 3 și 5 euro pentru kilogramul de urzici, păpădii, ciuboțica cucului, tei sau soc.
Una dintre cele mai scumpe plante este însă arnica – aceasta se vinde cu 40 de euro kilogramul.

Autorităţile bulgare pregătesc sancţiuni pentru străinii care au maşini înmatriculate în Bulgaria şi nu au încheiate asigurări RCA.
În ultimii ani peste 100 de mii de automobile ce circulă în România, Moldova şi Grecia au fost înmatriculate în Bulgaria.
Potrivit Ministerului bulgar de Interne, fondul de garanţie va verifica periodic automobilele cu asigurare obligatorie expirată și va trimite informaţia respectivă Poliţiei Rutiere ce va anuala înmatricularea.
Proprietarii străini vor putea evita problemele reînnoind la timp asigurarea respectivă.