Știri 16 decembrie 2024

ANM a emis o atenționare cod galben de intensificări ale vântului pentru mai multe județe ale țării, printre care și Constanța.
Aceasta este valabilă până mâine la ora 21.
Astfel, în Dobrogea, jumătatea de nord a Moldovei și Crișanei, în cea mai mare parte a Munteniei, precum și în vestul și sudul Olteniei și al Transilvaniei, vântul va avea intensificări cu viteze la rafală, în general, de 50…60 km/h.

Contribuabilii beneficiază de facilităţile fiscale până la data de 19 decembrie 2024 inclusiv.
Anunțul a fost făcut de SPIT Constanța.
De amnisitie fiscală beneficiază contribuabilii care au obligaţii bugetare principale datorate bugetului local, restante la 31 august 2024 inclusiv.

La Spitalul de Pneumoftiziologie Constanța a fost deschis un cabinet de oncologie.
Astfel, traseul pacienților cu afecțiuni neoplazice de la diagnostic până la inițierea tratamentului a fost scurtat la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța, prin deschiderea acestui cabinet de oncologie medicală.
Potrivit conducerii unității sanitare, se fac demersurile pentru contractarea serviciilor de spitalizare de zi și includerea în Programul Național de Oncologie.
Diagnosticat la vârste din ce în ce mai tinere, cancerul pulmonar nu are simptome decât în stadiile avansate, astfel că este vitală depistarea precoce a bolii.

Noul mers al trenurilor a intrat de ieri în vigoare și este valabil până în decembrie anul viitor.
Peste 1.100 de garnituri vor circula zilnic în întreaga ţară, iar pe ruta Bucureşti – Braşov vor fi introduse patru trenuri noi, echipate cu rame electrice moderne.
De asemenea, între principalele oraşe şi litoral vor fi trenuri care vor asigura conexiuni directe.
Tot de ieri, prețul biletelor de tren s-a majorat cu 4,6% și este actualizat cu rata inflaţiei.

Românii vor avea de anul viitor două noi zile libere.
Este vorba despre 6 și 7 ianuarie, zile în care sărbătorim Boboteaza și pe Sfântul Proroc Ioan Botezătorul.
Astfel, în total, luna ianuarie va avea 5 zile libere, împreună cu zilele de 1, 2 și 24.

Înscrierea pentru susţinerea probelor de evaluare a competenţelor din cadrul examenului de Bacalaureat 2025 a început astăzi și se va încheia vineri.
Conform Ministerului Educaţiei, în perioada 27 – 29 ianuarie va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, iar între 29 și 31 ianuarie vor fi evaluate cele în limba maternă.
De asemenea, în intervalul 3 – 5 februarie vor fi evaluate competenţele lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, iar în perioada 5 – 7 februarie, competenţele digitale.
Probele scrise ale examenului de bacalaureat vor începe pe 10 iunie.

Știri 13 decembrie 2024

Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei.
S-a născut în anul 1624, cel mai probabil în oraşul Suceava, într-o familie de mazili.
În anul 1649, după încheierea studiilor, s-a retras la Mănăstirea Probota, unde a fost tuns în monahism.
Aici şi-a început activitatea cărturărească, cu traducerea, pentru prima oară în româneşte, a Istoriilor lui Herodot.
La începutul anului 1658 a fost hirotonit episcop de Huşi, iar doi ani mai târziu, a fost instalat pe scaunul episcopal al Romanului.
A revizuit traducerea Septuagintei, realizată de spătarul Nicolae Milescu la Constantinopol, iar în jurul anului 1665 a început să lucreze la “Psaltirea în versuri” şi la “Viaţa şi petrecerea sfinţilor”.
Astfel, Sfântul Dosoftei este cel dintâi ierarh moldovean care a pus bazele procesului de pătrundere a limbii române în Biserică, prin înlocuirea slavonei bisericeşti.
După 11 ani de păstorire la Roman, în anul 1671 a fost ales mitropolit al Moldovei.
S-a mutat la Domnul în anul 1693 şi a fost înmormântat la Biserica “Naşterea Domnului” din Zolkiew, în Polonia.
Sfântul Ierarh Dosoftei a fost canonizat de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, în anul 2005.

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji în această seară la biserica Buna-Vestire din Constanța.
Ierarhul nostru va oficia de la ora 18.00, Taina Sfântului Maslu.
Biserica este situată pe strada Dionisie cel Mic.

Parohia “Sfântul Vasile cel Mare” din Constanța organizează un concert caritabil de Crăciun.
Acesta se află la cea de a X-a ediție și se va desfășura duminică, de la ora 18.00, la Centrul pentru Tineret Jean Constantin.
Concertul va fi susținut de Grupul psaltic “Sfântul Vasile cel Mare”, dirijat de Protopsalt Marian Bostan, Corul de copii “Noii ostași ai lui Hristos” al parohiei Basarabi, Corul Colegiului Național de Arte “Regina Maria” din Constanța și Corul “Sf. Cuvios Dionisie Exiguul” al Seminarului Teologic Ortodox din Constanța.
Invitați vor fi Mihai Trăistariu, Lucian Colareza și Elena Gatcin.
Fondurile colectate în urma evenimentului vor fi folosite pentru ajutorarea a doi copii cu probleme grave de sănătate.

Astăzi este Ziua Tipografului Român.
La 13 decembrie 1918, circa 600 de tipografi bucureşteni au realizat o manifestaţie în care solicitau condiţii socio-economice pentru munca pe care o desfăşurau şi libertate pentru presă.
În urma evenimentului, zeci de tipografi şi-au pierdut viaţa sau au fost răniţi doar pentru ca au revendicat condiţii mai bune de muncă şi de trai.

Cardurile pentru alimente au început să fie încărcate, de ieri, cu suma de 250 de lei.
De acest sprijin beneficiază aproximativ 2,6 milioane de români, potrivit Ministerului Investiţiilor.
Măsura este finanţată prin Programul Incluziune şi Demnitate Socială 2021-2027.

Casa Națională de Pensii anunță emiterea deciziilor de pensionare pentru cererile depuse începând din luna septembrie 2024.
Drepturile curente și cele restante vor fi achitate în această lună, iar plata se va efectua în mod obișnuit, fie prin mandat poștal, fie în cont bancar.
În cazuri excepționale, beneficiarii vor primi sumele direct, de la casieria caselor teritoriale de pensii.

Înscrierea pentru susţinerea probelor de evaluare a competenţelor din cadrul examenului de Bacalaureat 2025 va avea loc în perioada 16-20 decembrie.
Conform Ministerului Educaţiei, în perioada 27 – 29 ianuarie va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, iar între 29 și 31 ianuarie vor fi evaluate cele în limba maternă.
De asemenea, în intervalul 3 – 5 februarie vor fi evaluate competenţele lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, iar în perioada 5 – 7 februarie, competenţele digitale.
Probele scrise ale examenului de bacalaureat vor începe pe 10 iunie.

Știri 12 decembrie 2024

Biserica Ortodoxă îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni.
A fost un simplu păstor din insula Ciprului, a fost căsătorit şi a avut o fiică pe nume Irina.
Încă din tinereţe era foarte smerit şi se îngrijea de ajutorarea săracilor.
Pentru bunătatea si curăţia inimii a fost rânduit episcop al Trimitundei din Cipru.
Sfântul Spiridon a luat parte la întâiul Sinod Ecumenic de la Niceea din anul 325, unde a mărturisit cu dârzenie dreapta credinţă în Iisus Hristos, împotriva ereziei lui Arie.
Sfântul este cunoscut ca un mare făcător de minuni, deoarece are darul tămăduirii prin rugăciune.
S-a mutat la Domnul în anul 347, iar moaştele sale se află în insula Corfu din Grecia.
Pentru această zi, Biserica a rânduit dezlegare la pește.

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va asista astăzi, de la ora 15.00, la concertul caritabil „Lu’ Mina-n dar”, organizat de către parohia „Sf. M. Mc. Mina” din Constanța în parteneriat cu trustul de presă „Cuget Liber” și Antena 3 Constanța.
Fondurile provenite din vânzarea de bilete vor fi direcționate către proiectul filantropic Așezămintele „Sfântului M. Mc Mina”.
Tot astăzi, de la ora 21.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Mâine, de la ora 7.00, va săvârși Sfânta Liturghie la biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena din orașul Hârșova.
Seara, de la ora 18.00, va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica Buna-Vestire din Constanța.

Parohia “Sfântul Vasile cel Mare” din Constanța organizează un concert caritabil de Crăciun.
Acesta se află la cea de a X-a ediție și se va desfășura duminică, de la ora 18.00, la Centrul pentru Tineret Jean Constantin.
Concertul va fi susținut de Grupul psaltic “Sfântul Vasile cel Mare”, dirijat de Protopsalt Marian Bostan, Corul de copii “Noii ostași ai lui Hristos” al parohiei Basarabi, Corul Colegiului Național de Arte “Regina Maria” din Constanța și Corul “Sf. Cuvios Dionisie Exiguul” al Seminarului Teologic Ortodox din Constanța.
Invitați vor fi Mihai Trăistariu, Lucian Colareza și Elena Gatcin.
Fondurile colectate în urma evenimentului vor fi folosite pentru ajutorarea a doi copii cu probleme grave de sănătate.

Linia 44 este în continuare deviată astăzi și mâine.
Măsura se aplică în intervalul orar 07.30 – 15.30.
Astfel, la intersecția străzilor Baba Novac – Soveja pe sensul spre bd. Aurel Vlaicu, autobuzele vor vira la dreapta până la sensul giratoriu de la str. Ștefăniță Vodă.
De acolo se va circula pe traseul obișnuit până la stația Aurel Vlaicu ce devine cap de linie.

România și Bulgaria ar putea intra în spațiul Schengen, de la 1 ianuarie și cu frontierele terestre.
Austria a anunțat că renunță la dreptul de veto, iar decizia finală va fi luată în cadrul Consiliului Justiție și Afaceri Interne.
Cu toate acestea, controalele de la frontierele României cu Bulgaria și Ungaria nu vor fi înlăturate de la 1 ianuarie.
Ele vor fi menținute pe o perioadă de minim șase luni pentru reducerea schimbării potențiale a rutelor migratorii, potrivit unui acord încheiat între România, Bulgaria, Austria și Ungaria.

Prosumatorii nu mai sunt obligaţi să monteze baterii pentru stocarea energiei.
Prevederea se aplică şi celor existenţi, dar şi persoanelor care doresc să devină prosumatori în viitor şi vor solicita avize tehnice de racordare.
Actul normativ a fost adoptat ieri, de Camera Deputaţilor, ca for decizional.
Acesta stabilește totodată şi prelungirea plafonării preţului gazului natural vândut de producători până la 31 martie 2025.

Studenții de la facultățile din alte țări beneficiază de asigurări de sănătate fără plata contribuției.
Legea a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis.
Aceasta prevede că vor beneficia de asigurare de sănătate, fără plata contribuției, copiii cu vârsta de până la 18 ani, tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de trei luni de la terminarea studiilor.

Știri 11 decembrie 2024

Biserica Ortodoxă îl va cinsti mâine pe Sf. Ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni.
Cu acest prilej, astăzi, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba Vecerniei la biserica „Sfântul Ierarh Spiridon” din cartierul constănţean Inel II, de la ora 17.00.
Mâine, ierarhul nostru va oficia, de la ora 7.25, Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală.
De la ora 15.00, va asista la concertul caritabil „Lu’ Mina-n dar”, organizat de către parohia „Sf. M. Mc. Mina” din Constanța în parteneriat cu trustul de presă „Cuget Liber” și Antena 3 Constanța.
Fondurile provenite din vânzarea de bilete vor fi direcționate către proiectul filantropic Așezămintele „Sfântului M. Mc Mina”.
De la ora 21.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.

Parohia “Sfântul Vasile cel Mare” din Constanța organizează un concert caritabil de Crăciun.
Acesta se află la cea de a X-a ediție și se va desfășura duminică, 15 decembrie, de la ora 18.00, la Centrul pentru Tineret Jean Constantin.
Concertul va fi susținut de Grupul psaltic “Sfântul Vasile cel Mare”, dirijat de Protopsalt Marian Bostan, Corul de copii “Noii ostași ai lui Hristos” al parohiei Basarabi, Corul Colegiului Național de Arte “Regina Maria” din Constanța și Corul “Sf. Cuvios Dionisie Exiguul” al Seminarului Teologic Ortodox din Constanța.
Invitați vor fi Mihai Trăistariu, Lucian Colareza și Elena Gatcin.
Fondurile colectate în urma evenimentului vor fi folosite pentru ajutorarea a doi copii cu probleme grave de sănătate.

Linia 44 este astăzi deviată temporar.
Potrivit CT BUS, măsura este luată din cauza lucrărilor de pe strada Baba Novac.
Astfel, la intersecția străzilor Baba Novac – Soveja pe sensul spre bd. Aurel Vlaicu, autobuzele vor vira la dreapta până la sensul giratoriu de la strada Ștefăniță Vodă.
De acolo se va circula pe traseul obișnuit până la stația Aurel Vlaicu ce devine cap de linie.

Noi reguli de circulație vor fi instituite pe bulevardul Tomis.
Este vorba despre porțiunea cuprinsă între bulevardele Mamaia și Ferdinand.
Potrivit Primăriei, proiectul prevede înființarea unei benzi dedicate transportului în comun /taxi /autospeciale în locul actualelor locuri de parcare ce vor fi relocate pe amplasamentul pistelor de biciclete.
De asemenea, pistele de biciclete au fost deja relocate pe strada Mircea cel Bătrân, prin proiectul de îmbunătățire a mobilității urbane.

Alocațiile copiiilor vor fi majorate cu 10,4%, de la 1 ianuarie.
Astfel, acestea vor crește de la 719 la 794 de lei pentru copiii sub doi ani sau cu dizabilități și de la 292 la 323 de lei pentru copiii care au peste doi ani.
Potrivit ministrului Muncii, fondurile necesare provin din bugetul Ministerului, iar plățile sunt gestionate de Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială.

Elevii cu performanțe școlare deosebite pot face doi ani într-unul singur.
Proiectul este pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Educației.
Parcurgerea a 2 ani de studii într-un singur an școlar se poate face pentru 2 ani de studii consecutive și se poate realiza o singură dată, în fiecare dintre ciclurile de învățământ.
În învățământul primar, înscrierea în program se poate realiza începând cu nivelul de vârstă specific clasei a 3-a.

Atenţie la mesajele prin care se cere actualizarea datelor bancare!
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică semnalează mai multe tentative de fraudă care folosesc identitatea unei bănci.
Specialiştii recomandă cetățenilor să nu apeleze numere de telefon primite prin mesaje, să nu acceseze linkuri din mesaje text de la surse necunoscute și să contacteze banca pentru a cere lămuriri despre activităţile contului.

Știri 10 decembrie 2024

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji în această noapte în comuna Ion Corvin din județul Constanța.
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 20.00, slujba Privegherii și Sfânta Liturghie în cinstea Sfântului Daniil Stâlpnicul la biserica „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din satul Crângu.
Mâine, de la ora 17.00, va săvârși slujba Vecerniei la biserica „Sfântul Ierarh Spiridon” din cartierul constănţean Inel II, cu prilejul hramului.
Joi, de la ora 7.30, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală.

Parohia “Sfântul Vasile cel Mare” din Constanța organizează un concert caritabil de Crăciun.
Acesta se află la cea de a X-a ediție și se va desfășura duminică, 15 decembrie, de la ora 18.00, la Centrul pentru Tineret Jean Constantin.
Concertul va fi susținut de Grupul psaltic “Sfântul Vasile cel Mare”, dirijat de Protopsalt Marian Bostan, Corul de copii “Noii ostași ai lui Hristos” al parohiei Basarabi, Corul Colegiului Național de Arte “Regina Maria” din Constanța și Corul “Sf. Cuvios Dionisie Exiguul” al Seminarului Teologic Ortodox din Constanța.
Invitați vor fi Mihai Trăistariu, Lucian Colareza și Elena Gatcin.
Fondurile colectate în urma evenimentului vor fi folosite pentru ajutorarea a doi copii cu probleme grave de sănătate.

CRTS Constanța organizează o nouă acţiune de donare de sânge.
Aceasta se va desfășura mâine, la Centrul pentru Tineret “George Leolea” din localitatea Mihail Kogălniceanu, între orele 8.30 și 13.30.
Pentru donatorii din localitățile învecinate se decontează biletul de microbuz.

Astăzi este Ziua Internațională a Drepturilor Omului.
La această dată, în anul 1948, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat Declarația Universală a Drepturilor Omului, care stipulează că toți oamenii s-au născut cu drepturi egale și cu libertăți fundamentale.
Ulterior, aceasta a fost completată cu: Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, Convenția internațională asupra drepturilor politice și civile, Convenția pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor și Convenția drepturilor copilului.

Linia 44 va fi mâine, deviată temporar.
Potrivit CT BUS, măsura este luată din cauza lucrărilor de pe strada Baba Novac.
Astfel, la intersecția străzilor Baba Novac – Soveja pe sensul spre bd. Aurel Vlaicu, autobuzele vor vira la dreapta până la sensul giratoriu de la strada Ștefăniță Vodă.
De acolo se va circula pe traseul obișnuit până la stația Aurel Vlaicu ce devine cap de linie.

Meteorologii anunţă o vreme mai caldă decât normalul perioadei pe întreg teritoriul României, până pe 6 ianuarie.
Nu vor lipsi ploile, mai ales în regiunile estice, sudice şi intracarpatice, potrivit prognozei pe patru săptămâni emise de ANM.
Prima lună de iarnă se caracterizează prin mai multe fenomene, între care ninsori, care, asociate cu intensificări ale vântului, vor determina producerea viscolului, cel mai des în Câmpia Munteniei, în Dobrogea şi în estul Moldovei.

Polonia va prelua președinția Consiliului Uniunii Europene.
Într-un context marcat de războiul din Ucraina, de criza energetică şi radicalizarea politică, Polonia a stabilit securitatea drept temă centrală a preşedinţiei de șase luni a Consiliului UE pe care o va prelua la 1 ianuarie.
Premierul Donald Tusk a pledat, într-o conferință de presă, pentru o Europă mai solidară şi centrată pe apărarea propriilor interese.

Știri 9 decembrie 2024

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine la Catedrala arhiepiscopală.
Ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie, de la ora 6.15.
După slujbă, va rosti un cuvânt de învățătură.

Parohia “Sfântul Vasile cel Mare” din Constanța organizează un concert caritabil de Crăciun.
Acesta se află la cea de a X-a ediție și se va desfășura duminică, 15 decembrie, de la ora 18.00, la Centrul pentru Tineret Jean Constantin.
Concertul va fi susținut de Grupul psaltic “Sfântul Vasile cel Mare”, dirijat de Protopsalt Marian Bostan, Corul de copii “Noii ostași ai lui Hristos” al parohiei Basarabi, Corul Colegiului Național de Arte “Regina Maria” din Constanța și Corul “Sf. Cuvios Dionisie Exiguul” al Seminarului Teologic Ortodox din Constanța.
Invitați vor fi Mihai Trăistariu, Lucian Colareza și Elena Gatcin.
Fondurile colectate în urma evenimentului vor fi folosite pentru ajutorarea a doi copii cu probleme grave de sănătate.

Patriarhia Română transmite un îndemn parohiilor, mănăstirilor și credincioșilor să nu se implice și să nu participe la acțiuni contrare legii și păcii sociale.
Într-un comunicat al instituției, se arată că pe grupurile reprezentanților unor partide politice s-a stabilit ca aceștia să meargă în parohii pentru mobilizarea credincioșilor în vederea organizării unor proteste și mișcări de stradă împotriva Curții Constituționale a României și a altor instituții ale statului.
Reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române atrag atenția că astfel de instigări pot avea consecințe negative atât asupra clericilor, cât și a credincioșilor și reamintește că biserica promovează rugăciunea și pacea sufletească pentru binele societății.

CRTS Constanța organizează o nouă acţiune de donare de sânge.
Aceasta se va desfășura miercuri, la Centrul pentru Tineret “George Leolea” din localitatea Mihail Kogălniceanu, între orele 8.30 și 13.30.
Pentru donatorii din localitățile învecinate se decontează biletul de microbuz.

ANM a emis o informare meteorologică de precipitații moderate cantitativ, ninsori și intensificări ale vântului pentru toată țara.
Aceasta este valabilă până la ora 23.00.
Vor fi precipitații în regiunile estice, în jumătatea sudică a țării, nord și centru.
Va ploua, iar în zonele montane vor fi precipitații mixte.
Local se vor acumula cantități de apă de 10…20 l/mp.
Vântul va avea temporar intensificări, cu viteze în general de 40…45 km/h, în Dobrogea, sudul Banatului, Bărăgan și Moldova.

Astăzi este Ziua Internaţională Anticorupţie.
Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei a stabilit în anul 2003 ca data de 9 decembrie să fie Ziua Internaţională Anticorupţie.
România s-a alăturat astfel celorlalte state în prevenirea şi combaterea corupţiei, deoarece aceasta are un impact major asupra vieţii de zi cu zi a cetăţenilor.
Corupţia reprezintă una dintre cele mai serioase ameninţări la adresa statului de drept în cadrul societăţii contemporane, pentru că subminează instituţiile şi valorile democratice şi atentează la ordinea socială.

Două noi spitale vor fi construite la Constanța.
Anunțul a fost făcut de Consiliul Judeţean.
Lucrările la Spitalul „Mama și Copilul” au început și a fost depus pentru finanțare încă un proiect care prevede ridicarea unui nou corp de Urgențe Traumatologie, în curtea Spitalului Clinic Județean.
Spitalul „Mama și Copilul”, cu termen de finalizare în 2026, va avea 350 de paturi, dintre care 232 pentru spitalizare continuă, 79 pentru spitalizare de zi și 39 pentru secția ATI.
Vor fi 2 blocuri operatorii, unul pentru Obstetrică-Ginecologie și unul pentru Chirurgie Pediatrică, precum și 2 unități de primire urgențe.

Știri 6 decembrie 2024

Biserica Ortodoxă îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei.
Acesta este unul dintre cei mai îndrăgiţi sfinţi ai Bisericii şi a trăit pe vremea împăraţilor romani Diocleţian şi Maximian.
Pentru blândeţea şi milostenia lui, dar şi pentru înţelepciunea deprinsă din învăţătura creştină, a fost hirotonit preot şi apoi episcop al cetăţii Mira din ţinutul Liciei din Turcia de astăzi.
Din cauza persecuţiilor romane anticreştine, Sfântul Nicolae a fost şi el întemniţat şi apoi eliberat odată cu edictul de la Milan al sfântului împărat Constantin cel Mare.
În anul 325, Sfântul Nicolae a participat la sinodul I ecumenic de la Niceea.
Tradiţia bisericească păstrează şi câteva minuni făcute de Sfântul Ierarh Nicolae, dintre care cea mai importantă este ajutorul dat unor fecioare care erau în pericol de a se prostitua din cauza sărăciei.
De aici a apărut şi obiceiul ca în noaptea de 5 spre 6 decembrie copiii să îşi pregătească ghetuţele pentru a primi daruri din partea Moşului Nicolae.
Din anul 1087, moaştele Sfântului Nicolae se află în oraşul Bari din sudul Italiei.
Conform datelor statistice, peste 1 milion de români îşi serbează astăzi onomastica.

Biserica Ortodoxă Română o va cinsti mâine pe Sfânta Muceniţă Filofteia de la Curtea de Argeș.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie, de la ora 7.00, la biserica “Sfânta Filofteia” din cartierul constănțean Km 4.
De la ora 21.15, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Duminică, de la ora 7.30, va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea “Sfinții Nicolae și Bretanion” din apropierea localității 23 August.

Arhiepiscopia Tomisului organizează cea de a șasea ediție a acțiunii umanitare ”De Crăciun, fii bun!”.
Aceasta se desfășoară până pe 9 decembrie și are ca scop sprijinirea a aproximativ 3000 de familii sărace din peste 40 de sate constănțene.
Astfel, este organizată o colectă de alimente neperisabile, articole de igienă și jucării în parohiile urbane din Constanța, Mangalia, Medgidia, Năvodari, Hârșova, Ovidiu, Eforie, Negru-Vodă, Techirghiol și Cernavodă.
Mai multe informații pot fi obținute de la preoții parohiilor urbane din cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului.

ANM a emis o informare meteorologică de precipitații moderate cantitativ pentru toată țara.
Aceasta este valabilă până mâine la ora 18.00.
În intervalul menționat, temporar vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării.
Vor predomina ploile, însă astăzi, în nordul Olteniei și al Munteniei, în sudul și estul Transilvaniei și în Moldova, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.
Local, se vor acumula cantități de precipitații de 10…15 l/mp.

Romsilva scoate la vânzare aproape 19.000 de pomi de Crăciun.
Prețurile pornesc de la 15 lei, pentru molid, și 35 de lei, pentru brad.
Pomii de Crăciun sunt vânduţi la sediile ocoalelor silvice, în special cele din zonele de munte şi deal, iar persoanele fizice au prioritate la achiziţionarea acestora.

Comisia Europeană va intensifica supravegherea platformei TikTok.
Măsura a fost luată în contextul alegerilor din România.
Potrivit unui comunicat al executivului comunitar, Comisia a primit informaţii privind o posibilă interferenţă a Rusiei în procesul electoral din ţara noastră.