Știri 30 martie 2016

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfântul Cuvios Ioan Scărarul.
Acesta s-a născut în a doua jumătate a secolului al VI-lea şi este originar din Palestina.
Timp de 40 de ani a dus o viaţă ascetică, apoi a devenit îndrumător al monahilor din Sinai, rostind cuvinte de învăţătură în duminici şi sărbători.
A fost ales egumen al Sinaiului, perioadă în care a redactat opera sa de căpătâi, intitulată „Scara” sau „Scara Raiului”, una dintre cele mai cunoscute cărţi de spiritualitate creştin ortodoxă. Din acest motiv, sfântului i s-a atribuit şi supra-numele de Scărarul.
Sfântul Ioan Scărarul s-a mutat la Domnul în jurul anului 649.

Duminică Biserica Ortodoxă se află în duminica a treia din Postul Mare, dedicată Sfintei Cruci.
Cu acest prilej, sâmbătă, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia de la ora 16.45, slujba Privegherii la mănăstirea Dervent, din județul Constanța, în timpul căreia va fi scoasă din Sfântul Altar Sfânta Cruce și așezată în mijlocul bisericii.
Duminică, Ierarhul nostru va oficia de la ora 8.45, Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.

Duminică s-au împlinit 98 de ani de la unirea Basarabiei cu România.
Cu acest prilej, la Constanţa se va desfăşura mâine, sub patronajul Înaltpreasfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, conferința națională cu tema „Marile Puteri. Unirea. Basarabia.” (160 de ani de la Congresul de Pace de la Paris).
Vor lua cuvântul prof. univ. dr. Adrian Năstase, prof. univ. dr. Radu Ștefan Vergatti, istoricul Ion Constantin, avocata Cristina Narcisa Vergatti și diplomatul Vasile Buga.
Evenimentul va avea loc de la ora 12, în Sala Senatului din cadrul Campusului Universității Ovidius.
Organizatorii evenimentului sunt prof. univ. dr. Gheorghe Anghelescu şi preparator univ. Ionuţ Chircalan.

Astăzi se împlinesc 27 de ani de la mutarea către Domnul a părintelui Nicolae Steinhardt.
S-a născut pe 29 iulie 1912, într-o familie evreiască și este fiul inginerului și arhitectului Oscar Steinhardt.
S-a convertit la religia creștină ortodoxă în închisoarea de la Jilava, și-a luat numele de fratele Nicolae și s-a călugărit după punerea sa în libertate.
Este autorul unei opere unice în literatura română, Jurnalul fericirii și a fost doctor în drept constituțional.
Părintele Nicolae Steinhardt a trecut la cele veșnice, în urma unui infarct, pe 30 martie 1989 la Baia Mare.

Chilia părintelui Arsenie Boca, de la Mănăstirea Brâncoveanu, va fi restaurată.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Gabor, a declarat că a fost alocată suma de 50.000 de lei pentru refacerea chiliei.
Aceste fonduri fac parte din suma totală de un milion de lei, alocată, din bugetul judeţului pe acest an, pentru repararea diverselor biserici din Braşov.
Un număr de 85 de parohii ortodoxe și alte 16 parohii catolice vor primi fonduri din suma totală de un milion de lei.

Elevii constănţeni vor fi învăţaţi cum să facă faţă emoţiilor unui examen şi vor avea parte şi de ore suplimentare de pregătire.
Totodată, părinţii vor fi informaţi despre stadiul pregătirii copiilor lor, pentru examenele naţionale, în cadrul unor întâlniri periodice, cu profesorii.
Măsurile fac parte din planul prezentat de repezentanţii Inspectoratului Şcolar, pentru rezultate mai bune la examenele naţionale.
La Bac, elevii de clasa a XI-a au promovat doar în proporție de 20,94%, iar numai 34,9% din elevii de clasa a XII-a ar fi promovat examenul. Iar testele de Evaluare națională au fost trecute de doar 43% din elevii de clasa a VIII-a.

București este al patrulea cel mai periculos oraș din Europa.
17 localităţi din Europa sunt clasificate ca fiind periculoase pentru trai şi pentru o viaţă decentă, conform unui clasament realizat în 230 de oraşe din întreaga lume.
Astfel, cele mai periculoase oraşe din Europa sunt Kiev, Belgrad şi Sofia.
Evaluarea a fost făcută pe baza criteriilor precum nivelul de infracţionalitate, stabilitate internă, poliţie, justiţie şi situaţia securităţii geopolitice.
Aprecierile negative pentru Sofia pornesc în mare parte din cauza revoltelor şi protestelor care afectează adesea statul bulgar.
Capitala României şi cea a Croaţiei ocupă poziţiile patru, respectiv cinci, urmate de oraşe din ţările baltice.

Astăzi începe a doua etapă a înscrierilor la clasa pregătitoare.
Până pe 8 aprilie, se vor depune cererile de către părinţii copiilor care nu au fost cuprinşi în nicio instituţie şcolară în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă.
Conform calendarului, pe data de 15 aprilie vor fi afişate listele finale ale copiilor înscrişi în clasa pregătitoare.

Persoanele fizice vor putea să plătească taxele și impozitele cu ajutorul cardului bancar din luna iunie.
Anunțul a fost făcut de Ministrul Finanțelor, Anca Dragu.
Aceasta a mai susținut că se iau în calcul mai multe variante pentru a se ajunge la acest rezultat, una dintre ele fiind înrolarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală în platforma ghișeul.ro.

Bolnavii de Parkinson vor putea scăpa de pastile.
În cadrul secţiei de neurologie a Spitalului Clinic Judeţean „Sfântul Andrei” Constanța, va fi pus în aplicare un tratament, unic în lume, dedicat bolnavilor de Parkinson.
Proiectul implică transformarea medicaţiei clasice pe bază de pastile, prin administrarea substanţei active Levodopa cu ajutorul inhalatorului.
Medicii spun că rezultatele studiului vor fi făcute publice la momentul potrivit.
Procedura face ca tratamentul să fie mai uşor de administrat şi de suportat de bolnavii care suferă de această afecţiune.

Pașaportul simplu temporar poate fi obținut în două ore.
Potrivit legii, persoanele care solicitau un paşaport îl puteau obţine în termen de trei zile, iar în prezent, termenul a fost redus la două ore.
Paşaportul simplu temporar are o valabilitate de 12 luni.
Acesta poate fi obţinut de persoanele care nu dispun de timpul necesar pentru eliberarea unui paşaport simplu electronic sau când filele au fost epuizate.
Pentru eliberarea documentului se percepe tariful suplimentar de 100 lei.

Știri 29 martie 2016

Duminică Biserica Ortodoxă se află în duminica a treia din Postul Mare, dedicată Sfintei Cruci.
Cu acest prilej, sâmbătă, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia de la ora 16.45, slujba Privegherii la mănăstirea Dervent, din județul Constanța, în timpul căreia va fi scoasă din Sfântul Altar Sfânta Cruce și așezată în mijlocul bisericii.
Duminică, Ierarhul nostru va oficia de la ora 8.45, Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.

Mâine se va desfășura la Constanța conferinţa “Teologia și știința în dialog”.
Aceasta va avea loc de la ora 8.30, în Sala Senatului din cadrul Campusului Universității Ovidius.
Invitat va fi Prof. Dr. Iulian Rusu de la Facultatea de Inginerie Chimică și Protecția Mediului, de la Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iaşi.
Acest eveniment își propune să analizeze în ce măsură criteriile adevărului ştiinţific corespund adevărului teologic.
Organizatorii sunt diacon lector dr. Ioan Dura și Arhid. Conf. Dr. Bogdan Chiriluță.

Duminică s-au împlinit 98 de ani de la unirea Basarabiei cu România.
Cu acest prilej, la Constanţa se va desfăşura joi, sub patronajul Înaltpreasfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, conferința națională cu tema „Marile Puteri. Unirea. Basarabia.” (160 de ani de la Congresul de Pace de la Paris).
Vor lua cuvântul prof. univ. dr. Adrian Năstase, prof. univ. dr. Radu Ștefan Vergatti, istoricul Ion Constantin, avocata Cristina Narcisa Vergatti și diplomatul Vasile Buga.
Evenimentul va avea loc de la ora 12, în Sala Senatului din cadrul Campusului Universității Ovidius.
Organizatorii evenimentului sunt prof. univ. dr. Gheorghe Anghelescu şi preparator univ. Ionuţ Chircalan.

Mariajul gay îi afectează negativ pe copii, comparativ cu căsătoria tradiţională.
Un factor care are impact asupra copiilor cu părinţi de acelaşi sex, este rata mai mare a instabilităţii și de destrămării în cazul acestor familii, comparativ cu familiile intre persoane de sex opus.
Lipsa de legături biologice în cazul copiilor cuplurilor de același sex și incidența crescută a adopţiei reprezintă un alt factor care poate cauza probleme copiilor.
Cuplurile de același sex au de zece ori mai multe şanse de a adopta un copil, decât cuplurile de sex opus, conform studiului.
Studiul a fost efectuat pe un eşantion de peste 200.000 de copii, dintre care 512 aveau părinți de același sex.

Ordonanţa Guvernului, care amână cu trei luni plata impozitelor locale, a fost publicată în Monitorul Oficial.
Guvernul a prelungit până la 30 iunie, termenul până la care se pot plăti impozitele pe clădiri, terenuri şi mijloacele de transport cu o reducere de 10%.
De asemenea, a fost extins, până la 31 mai, termenul până la care proprietarii de autoturisme radiate din circulaţie au obligaţia să depună o declaraţie în acest sens.
31 mai este şi data limită pentru depunerea declaraţiilor privind destinaţia clădirilor nerezidenţiale sau cu întrebuinţare mixtă.

Autostrada Soarelui nu se va închide pentru reparații în acest sezon estival.
CNADNR a anunțat că lucrările vor începe din luna septembrie.
Director general al CNADNR, Cătălin Homor, spune că este exclus ca traficul rutier să fie afectat în perioada estivală.
Compania a anunțat săptămâna trecută reabilitarea a 40 de kilometri din Autostrada Soarelui, pe tronsonul Drajna-Lehliu.

Cinci milioane de români vor putea beneficia de ajutoare sociale.
Guvernul vrea ajutoarele sociale primite de familiile sărace să fie unificate într-un singur pachet.
Executivul estimează că vor creşte atât sumele pe care le vor primi nevoiaşii, cât şi numărul beneficiarilor.
Premierul Dacian Cioloş spune că proiectul legii salarizării unitare va fi gata săptămâna aceasta şi va fi suspus dezbaterii publice.
Este o lege care ar trebui să elimine discrepanţele dintre veniturile angajaţilor la stat.

Dependenții de droguri sau alcool pot beneficia de reabilitare gratuită.
Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Constanţa desfăşoară activităţi de identificare a persoanelor dependente de alcool şi droguri care doresc să renunţe şi să se reabiliteze, dar nu dispun de mijloace materiale pentru a achita costurile aferente recuperării.
Aceştia vor avea gratuitate la tratament, cazare, masă şi transport.
Astfel, persoanelor care solicită tratament în acest sens, li se oferă posibilitatea de a parcurge, gratuit, cure de reabilitare de până la trei luni, în centrele Agenției Naționale Antidrog din fiecare județ.

Guvernul pregătește o lege prin care cartelele pre-pay să fie cumpărate doar cu buletinul.
Măsura vine după ce premierul Dacian Cioloș a declarat că aceste cartele au fost folosite în pregătirea unor atentate.
Premierul a mai susținut că șefii serviciilor de informații i-au cerut să aducă din nou în dezbatere legile Big Brother, care impun un control la cumpărarea cartelelor pre-pay.
Printre statele europene în care utilizatorii sunt obligați să prezinte un act de identitate la cumpărarea unei cartele preplătite se numără Germania, Franța, Belgia, Grecia, Spania, Italia, Danemarca și Bulgaria.

Senatorii au votat un proiect legislativ care prevede eliminarea antenelor GSM din orașe.
Potrivit proiectului, amplasarea antenelor se face la o distanță de minim 500 de metri față de unitățile de învățământ, unitățile sanitare, centrele de plasament și căminele de bătrâni.
Dacă va fi votat în această formă, proiectul ar avea ca efect scoaterea celor mai multe antene din perimetrele orașelor.
Ministrul Comunicațiilor, Marius Bostan atrage atenția că dacă va fi adoptat proiectul de lege care interzice amplasarea antenelor de telefonie mobilă în apropierea școlilor sau spitalelor România va înregistra o scădere a vitezei traficului pe internet.

Știri 28 martie 2016

Mormântul lui Iisus Hristos din Ierusalim va fi restaurat.
Anunțul a fost făcut de Custodia Locurilor Sfinte.
Procesul de restaurare va fi finanțat de principalele trei confesiuni creștine de la Sfântul Mormânt: greco-ortodoxă, catolică și armeană.
Mormântul este un edicul de marmură de câțiva metri înălțime și lățime și este susținut de zeci de ani de o structură metalică ce sprijină blocurile.
Acestea se desprind din cauza intemperiilor, a umidității și a afluxului zilnic al miilor de pelerini.
Lucrările vor putea demara imediat după Paștele Ortodox, celebrat la 1 mai, iar locul va fi accesibil pe perioada lucrărilor.
Restaurarea va dura opt luni și se va încheia la începutul anului viitor.

Europa pierde pentru că nu are credință, nu pentru că nu are resurse.
Afirmația aparține scriitoarei Ana Blandiana, care a ținut un discurs de acceptare a distincției de Doctor Honoris Causa al Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca.
Ea a spus că momentele prin care trece continentul european seamănă cu ultimele clipe ale Imperiului Roman de Apus și este prizonierul dogmelor corectitudinii politice.
Ana Blandiana a amintit și de dezbaterile în urma cărora Uniunea Europeană a optat să refuze sintagma „rădăcinile creștine al Europei”, infirmându-și astfel propria istorie și propria definiție culturală.
Poeta a abordat și subiectul căsătoriilor între persoane de același sex, coroborat cu lipsa nașterii de prunci, ca pași ai procesului de distrugere a familiei.

Consumul de mezeluri este la fel de dăunător ca fumatul.
Organizaţia Mondiala a Sănătăţii a publicat un raport cu scopul de a lansa un semnal de alarma în privinţa consumului cărnii procesate şi a celei roşii.
Pe aceasta listă, carnea procesata de tip costiţă sau şuncă, precum şi carnea roşie proaspătă va fi inclusă în categoria „cancerigen”, alături de alcool, arsenic şi ţigări.
De asemenea, studiile arată că oamenii care consumă multă carne roşie tind să mănânce mai puţine alimente pe bază de plante, care protejează împotriva cancerului.
Este indicat consumul a mai puţin de 500 de grame, greutate după gătire, pe săptămână de carne roşie, precum vită, porc sau miel.
Totodată, consumul de produse procesate din carne precum şunca, salamul sau costiţa ar trebui redus cât de mult posibil, ne sfătuiesc specialiştii.

Consumul ridicat de sare crește riscul de boli de inimă.
Datele Organizației Mondiale a Sănătății arată că un consum ridicat de sodiu mai mare de 2 grame/zi și un aport insuficient de potasiu contribuie la apariția hipertensiunii arteriale și la creșterea riscului de boli de inimă și accident vascular cerebral. Un om consumă, în medie, 9-12 grame pe zi de sare, adică de două ori peste nivelul maxim recomandat.
Astfel, aproximativ 2,5 milioane de decese ar putea fi prevenite în fiecare an, dacă consumul de sare ar fi redus la nivelul recomandat.
OMS mai precizează și că sursele alimentare cu un nivel de sare ridicat pot proveni din alimentele prelucrate, precum carnea procesată, brânza și supele instant.
De asemenea, cantități mari de sare peste nivelul recomandat se mai găsesc și în pâine și produsele din cereale prelucrate.

O lege controversată privind îngrădirea drepturilor comunității LGBT este pe cale de a se aplica în statul american Georgia.
Acest fapt a adus o serie de proteste din partea marilor companii internaționale care amenință cu retragerea din acest stat.
Legea le va permite diferitelor organizații și companii să refuze acordarea de servicii homosexualilor.
Cei care sunt de acord cu această lege spun că astfel este protejată libertatea religioasă, iar opozanții spun clar că este o lege anti LGBT.

Dreptul la vot ar putea deveni o obligație.
Deputatul Ioan Munteanu a depus un proiect de lege potrivit căruia cine nu se va prezenta la vot ar putea să plătească o amendă de 1.000 de lei.
Persoanele trecute de 80 de ani şi cele care suferă de boli cronice sunt scutite de obligativitatea de a merge la vot.
Ioan Munteanu și-a motivat inițiativa spunând că din ce în ce mai puţini oameni vin la vot şi decid soarta ţării, în timp ce restul se declară nemulţumiţi după momentul votului.
Proiectul urmează să fie votat în plenul Camerei Deputaților, după ce a trecut tacit de Senat.

Parlamentarii propun reducerea săptămânii de muncă de la 5 la 4 zile.
Propunerea legislativă ar aduce modificări Codului Muncii. Potrivit proiectului de lege, angajații și angajatorii care doresc ca timpul de lucru să fie de 10 ore pe zi, vor avea săptămâna de lucru de doar patru zile.
Inițiatorii proiectului de lege argumentează că în SUA, peste 43% dintre companii au adoptat această măsură, care rămâne la alegerea angajaților și a patronilor, nefiind obligatorie.
Cei care s-ar încadra într-un astfel de program în țara noastră sunt tinerii între 25 și 40 de ani, absolvenți de studii superioare, care se pot adapta mai ușor la un program prelungit.
Proiectul a fost respins de Senat și urmează să primească votul final în plenul Camerei Deputaților.

Permisul auto ar putea fi reținut mai puțin dacă amenda este plătită în 48 de ore.
Mai mulți parlamentari vor să modifice Codul Rutier.
Ei propun ca perioada de suspendare a dreptului de a conduce să se înjumătăţească, atunci când şoferul vinovat îşi plăteşte amenzile imediat ce le primeşte.
Potrivit propunerii legislative, dacă amenda este plătită în 48 de ore, cei care au rămas şi fără permis de conducere îl vor primi înapoi mai repede.
Iniţiatorii spun că, astfel, vor să îi convingă pe români să îşi achite cât mai repede amenzile.
Proiectul de lege urmează să intre în dezbaterea Senatului.

Știri 26 martie 2016

Biserica Ortodoxă se va afla mâine în duminica a doua din Postul Mare sau a Sf. Grigorie Palama.
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 9, Sf. Liturghie la mănăstirea „Buna Vestire” din apropierea localității Mircea Vodă.

Românii vor da ceasurile cu o oră înainte în această noapte.
Astfel, România va trece la ora de vară, iar ora 3 va deveni ora 4.
Măsura se aplică în România din anul 1979 şi permite folosirea optimă a luminii naturale şi reducerea iluminatului artificial.

Știri 25 martie 2016

Biserica Ortodoxă prăznuiește astăzi Buna-Vestire.
Acest praznic împărătesc ne aduce aminte de momentul biblic în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare Maria că va naşte pe Mântuitorul lumii, Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos.
Tot în acel moment, Pruncul Iisus s-a zămislit în trupul Sfintei Fecioare prin puterea Sfântului Duh.
Numită popular şi Blago-Veştenie, această sărbătoare este confirmată în documente ca cea mai veche sărbătoare închinată Maicii Domnului.
Conform surselor istorice în secolul 4 sau 5 s-a construit la Nazaret o biserică, pe locul unde a fost casa în care Sfânta Fecioară a primit vestea naşterii lui Hristos.
Marii predicatori ai bisericii din secolul 5 au alcătuit panegirice la această sărbătoare.
Printre ei se regăsesc patriarhul Proclu al Constantinolopului şi episcopul Vasile al Seleuciei.
Data acestei sărbători a fost fixată de Biserică la 9 luni înainte de sărbătoarea Naşterii Domnului.
Totodată, pentru că suntem în postul mare, Biserica a rânduit şi dezlegare la peşte în această zi.

Tot astăzi este şi Ziua Poliţiei Române.
Alegerea acestei date este legată de reprezentarea sărbătorii Bunei-vestiri pe primul steag al Poliţiei Române, steag ce datează din anul 1822.
Această zi este sărbătorită din anul 2002.
Astfel, polițiștii constănțeni vor desfășura diverse activități pentru a marca acest eveniment.

Mâine, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 8.45 Sf. Liturghie la Mănăstirea Strunga.
Duminică, de la ora 9, Ierarhul nostru va săvârși Sf. Liturghie la mănăstirea „Buna Vestire” din apropierea localității Mircea Vodă.

Constănţenii sunt invitaţi la Marşul pentru Viaţă.
Acesta se va desfăşura mâine, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Adunarea va avea loc la ora 12 și se va pleca de la ora 13 pe traseul Catedrala Arhiepiscopală, Piaţa Ovidiu – Str. Mircea – Sala Spoturilor – Capitol – Spitalul Judeţean – Bdul Tomis – Capitol – Piața Ovidiu.
Scopul marşului este sensibilizarea întregii societăţi în privinţa avortului şi a efectelor negative ale acestuia asupra familiei şi civilizaţiei umane.
Acţiunea este organizată de către Asociațiile Ortodoxe afiliate la Mișcarea Provita și este susținută de Patriarhia Română.

Românii vor da ceasurile cu o oră înainte în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Astfel, România va trece la ora de vară, iar ora 3 va deveni ora 4.
Măsura se aplică în România din anul 1979 şi permite folosirea optimă a luminii naturale şi reducerea iluminatului artificial.

RATC dorește să achiziționeze în viitor un număr de 60 de autobuze noi.
Săptămâna trecută, RATC a testat un autobuz marca ISUZU, iar săptămâna aceasta un model KARSAN.
Directorul general al Regiei, Ovidiu Tănase spune că în dotarea regiei sunt unele autobuze care trebuie înlocuite din cauza sumelor mari investite în întreținerea lor.
Autobuzele de tip Karsan sunt destinate traficului din zonele cu mai puțini călători, iar costurile de exploatare sunt reduse semnificativ.

Tabletele şi telefoanele folosite în exces provoacă anxietate şi neadaptare socială.
Anxietatea este o problemă actuală a adolescenţilor, care se agravează din ce în ce mai mult, la nivel naţional.
Aceasta poate avea urmări grave asupra dezvoltării psihice a tinerilor şi poate apărea în diferite momente din viaţa lor.
Potrivit specialiştilor, anxietatea are mai multe manifestări: timiditate, teama de a vorbi în public, atacuri de panică, neadaptare socială, stres post traumatic şi tulburări obsesiv-compulsive.
Psihologii spun că anxietatea s-a acutizat în societatea actuală comparativ cu deceniile trecute, deoarece, în prezent, oamenii sunt mai supuşi la factorii de stres şi nu mai au timp să reflecteze la vieţile şi la credinţele lor.

Manifestările publice săvârşite cu intenţia de a defăima ţara sau naţiunea română ar putea fi pedepsite cu închisoarea.
Așa prevede un proiect de lege depus la Senat de un grup de parlamentari.
Iniţiatorii vor reintroducerea în Codul Penal a infracţiunii de „defăimare a ţării sau a naţiunii”, care ar urma să fie pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
Aleşii invocă evenimentele care au avut loc la Târgu Secuiesc pe 1 decembrie 2015, faptul că tot mai mulţi cetăţeni de alte etnii consideră Ziua naţională a României ca zi de doliu sau că personaje istorice au fost spânzurate simbolic.

Valoarea unui tichet de masă ar putea ajunge la 13 lei, față de 9,41 cât este în prezent.
Aceasta dacă propunerea legislativă depusă la Senat de un grup de parlamentari va fi votată.
Inițiatorii legii spun că un bon de masă nu acoperă în prezent valoarea unei mese de prânz, estimată în medie la 13 lei.
Potrivit aceluiași document, un număr mare de angajaţi se află în imposibilitatea de a avea o masă adecvată în timpul unei zile de lucru, fie ca urmare a programului de lucru încărcat, fie pentru că nu au acces la achiziţionarea unei mese.
Propunerea se află în consultare publică la Senat, care este prima Cameră sesizată.

Accesul auto sau cu animale pe plaje va fi interzis în acest sezon estival.
Reprezentanții Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea – Litoral trag un semnal de alarmă în acest sens, având în vedere amploarea fenomenului şi gestionarea dificilă a acestuia.
Amenzile sunt cuprinse între 10.000 şi 20.000 de lei.
De asemenea, pot fi sancţionaţi şi cei care depozitează materiale şi deşeuri de orice fel pe faleze, plaje şi în zonele de protecţie.