Știri 16 februarie 2016

Moaștele Sf. Nectarie de la Eghina au sosit la Constanța.
Mâine, parohia „Sf. Ierarh Nectarie Taumaturgul din Constanța, își serbează cel de-al doilea hram, Sf. Teodor Tiron.
Cu acest prilej, astăzi, o delegație a Bisericii Ortodoxe a Greciei a adus spre închinare moaștele Sf. Nectarie Taumaturgul, de la mănăstirea „Sf. Nectarie” din insula Eghina.
De la ora 17.00 preoții parohiei vor oficia slujba Vecerniei.
Mâine, în ziua serbării hramului, Sfânta Liturghie va fi săvârșită de la ora 8.30, de către IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Credincioșii vor putea cinsti și moaștele Sf. Ierarh Luca al Crimeei, ale Sf. Mare Mc. Teodor Tiron, ale Sf. Trifon, ale Sf. Mare Mc. Gheorghe și Veșmântul Cuv. Parascheva.

Turcia a permis oficierea primei Sfinte Liturghii într-o biserică din orașul Cesme.
Aceasta după ce autoritățile locale turce au eliberat licențele necesare.
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica ortodoxă, recent renovata, a Sfântului Haralambie din Cesme.
Biserica a fost construită în anul 1832, cu o capacitate de găzduire a 3.000 de persoane.

Telefoanele inteligente şi tabletele afectează ochii copiilor.
Medicii avertizează că acestea nu sunt jucării, iar timpul petrecut în faţa ecranului trebuie limitat, altfel vederea copiilor poate fi afectată serios.
Ochii adulţilor sunt diferiţi de cei ai copiilor, în sensul în care, pe măsură ce înaintăm în vârstă, cristalinul devine mai rezistent la lumina albastră emisă de ecranele dispozitivelor electronice.
În timp, expunerea frecventă şi îndelungată la surse de lumină albastră poate avea efecte nocive asupra retinei celor mici.
Specialiștii sfătuiesc părinţii să-și urmărească copiii, încă de la vârsta de trei ani, să observe dacă nu văd la distanţă şi să vină cu ei la medic, astfel încât tratamentul de corecţie optică să înceapă din timp.

Companiile din industria tutunului nu cred că legea anti-fumat îi va determina pe români să renunțe la acest viciu.
Drept urmare, nici vânzările nu vor fi afectate de actul normativ.
Reprezentanta unei companii producătoare de tutun, Gilda Lazăr, este de părere că afectați de această lege sunt patronii de localuri.
Legea care interzice fumatul în toate spațiile publice închise se va aplica din 16 martie.

În România, doar 4,5% dintre bărbaţii care devin părinţi aleg să rămână în concediu de creştere a copilului.
În astfel de cazuri mama este cea care are venitul mai mare sau nu doreşte o pauză în carieră.
Legislaţia prevede că părintele aflat în concediu are voie să obţină şi alte venituri, însă acestea nu trebuie să depăşească 3.000 de lei pe an.
În țara noastră, în fiecare an, din totalul angajatelor 2,5% rămân, în medie, însărcinate, iar dintre acestea, 42% optează pentru un concediu de creştere a copilului pentru o perioadă de doi ani, restul de 58% alegând varianta de un an.

Legea defăimării a fost transformată în Legea pentru asigurarea toleranţei faţă de diferenţele de grup.
Legea Toleranței nu va mai conține nici un fel de sancțiune.
Declarația aparține lui Liviu Dragnea, care a modificat din nou proiectul, după ce ambasadorul Statelor Unite a criticat luni inițiativa sa.
Comisia Juridică a operat în regim de urgenţă, schimbările propuse de Liviu Dragnea.
Potrivit noului proiect, va fi înființat un departament special la Consiliul Național de combatere a discriminării, care va supraveghea instituirea unei măsuri de promovare a toleranței.

Următoarele două săptămâni vin cu temperaturi ridicate și ploi.
Potrivit meteorologilor, la nivelul Dobrogei, media maximelor va fi de 16 – 18 grade, iar a minimelor de 8 – 10 grade.
De mâine, temperaturile vor scădea accentuat și vor ajunge la medii diurne de 8 grade și nocturne de 3 grade.
Regimul termic nu se va modifica semnificativ până la sfârșitul intervalului de prognoză.
Probabilitatea de apariție a ploilor slabe va fi mai ridicată pe 19 și 20 februarie, precum și după data de 23 februarie.

Doar 10% din fructele și legumele care ajung în țară sunt controlate de inspectorii sanitar-veterinari.
Potrivit unui raport al specialiștilor, merele, roșiile și portocalele sunt primele pe lista alimentelor care conțin cele mai multe pesticide.
În primele 10 luni ale anului trecut au fost importate aproape 160 de mii de tone de citrice, iar o treime dintre acestea sunt aduse din Turcia.

Senatorii au aprobat modificarea stemei României.
Coroana ar putea fi readusă pe capul acvilei din stema țării, după cum prevede o propunere legislativă adoptată ieri de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.
Potrivit senatorilor, readucerea Coroanei pe capul Acvilei din stemă are un rol moral, educativ și demonstrativ.
Proiectul de lege a primit și din partea Comisiei Naționale de Heraldică și Genealogie a Academiei Române un punct de vedere favorabil, în sensul că este oportună și întemeiată.

Agentia Nationala Antidrog a încheiat un nou protocol de colaborare cu Ministerul Educaţiei.
Cele două instituţii vor desfășura programe de prevenire a consumului de droguri, alcool si tutun, în școli.
De asemenea, vor derula proiecte de petrecere a timpului liber într-un mod sănătos, prin activități de informare, educare și comunicare.
Mai mult, experţii vor implementa programe de formare antidrog destinate profesorilor.
Datele statistice arată că un elev din 10 a consumat droguri măcar o dată.

Știri 15 februarie 2016

Moaștele Sf. Nectarie de la Eghina vor sosi la Constanța.
Miercuri, parohia „Sf. Ierarh Nectarie Taumaturgul din Constanța, își serbează cel de-al doilea hram, Sf. Teodor Tiron.
Cu acest prilej, mâine, o delegație a Bisericii Ortodoxe a Greciei, condusă de IPS Efrem, Mitropolit de Eghina, va aduce spre închinare moaștele Sf. Nectarie Taumaturgul, de la mănăstirea „Sf. Nectarie” din insula Eghina.
Oaspeții vor fi întâmpinați de către IPS Teodosie, credincioși și peste 100 de membri ai Comunității elene din Constanța, la ora 13.00 pe bdul. I.C. Brătianu, lângă podul C.F.R.
De aici, se va merge în procesiune spre biserica „Sf. Ierarh Nectarie”, iar de la ora 17.00 preoții parohiei vor oficia slujba Vecerniei.
Miercuri, în ziua serbării hramului, Sfânta Liturghie va fi săvârșită de la ora 8.30, de către IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu IPS Efrem, Mitropolit de Eghina.
Ierarhul grec va dărui bisericii o părticică din moaștele Sfântului Nectarie Taumaturgul.
Credincioșii vor putea cinsti și moaștele Sf. Ierarh Luca al Crimeei, Sf. Mare Mc. Teodor Tiron, ale Sf. Trifon, ale Sf. Mare Mc. Gheorghe și Veșmântul Cuv. Parascheva.
Tot miercuri de la ora 17, IPS Teodosie împreună cu IPS Efrem vor face o vizită protocolară la Comunitatea Elenă din Constanța, la Biserica Schimbarea la Față, cunoscută și sub numele de Biserica Greacă.

Papa Francisc și Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kirill, au semnat o declarație comună privind persecutarea creștinilor și apărarea valorilor creștine în lume.
În același timp, ei au lansat un apel “comunității internaționale la acțiuni urgente care să împiedice continuarea izgonirii creștinilor din Orientul Mijlociu.
În cadrul delarației comune, s a evidențiat și faptul că familia tradițională se întemeiază pe căsătorie ca act liber și credincios de iubire dintre un bărbat și o femeie.
Această întrevedere între Papa Francisc și Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kirill, de la Havana, este prima între un șef al Bisericii Romano-Catolice și patriarhul celei mai mari biserici ortodoxe din lume de la schisma din anul 1054.

Firmele care lucrează cu datele personale ale cetăţenilor vor fi obligate să ia măsuri de securitate cibernetică şi să-şi anunţe clienţii dacă au loc incidente.
Aşa prevede noul proiect de lege privind securitatea cibernetică.
Acesta este lansat în dezbatere publică, iar autorităţile spun că scopul documentului este protejarea datelor cu caracter personal.
Mai mult, accesul la aceste baze de date se va face numai în baza unui ordin judecătoresc.

Fructele din hipermaketuri sunt pline de pesticide.
Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a declarat că, potrivit legislaţiei, autorităţile nu pot controla transportatorii care sunt în tranzit prin România, aceasta fiind una dintre problemele care necesită o soluţie urgentă.
Doar 10% din fructele şi legumele care intră în România se pot controla potrivit legislaţiei europene.
Potrivit ministrului, sunt o serie de produse care vin şi din alte state şi care nu respectă normele europene, cum ar fi Turcia.
El a afirmat că a declanșat controlul la frontieră al fructelor şi legumelor care vin din alte state pentru a stopa astfel de transporturi.

Salariaţii nu vor mai avea voie să fumeze în spaţiile închise de la locul de muncă, din 17 martie.
Persoanele care vor încălca această interdicţie vor risca să fie sancţionate atât de către angajator, cât şi de către poliţişti.
În acelaşi timp, angajatorii vor fi nevoiţi să stabilească şi să aplice reguli interne cu privire la interzicerea fumatului şi să afişeze indicatoare pe care să scrie „Fumatul interzis”.
Sancţiunile disciplinare constau în avertismentul scris, retrogradarea din funcţie pentru o durată de cel mult 60 de zile, reducerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni cu 5-10% şi desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

În România, una din trei femei a fost abuzată fizic sau verbal de către partenerul de viaţă.
În acest context, Ministerul Muncii va implementa, până în 2018, un program destinat prevenirii şi combaterii fenomenului de violenţă în familie, ca parte a unei strategii naţionale.
Astfel, în următorii doi ani, autorităţile locale vor fi obligate să realizeze programe pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, să raporteze numărul cazurilor înregistrate lunar și să colaboreze cu instituţiile locale partenere pentru combaterea infracţiunilor legate de violenţa asupra femeilor şi a copilului.
Totodată, victimele vor beneficia de programe de recuperare cu ajutorul psihologilor, de consiliere, psihoterapie şi investigaţii medicale.

Elevii şi preşcolarii s-au întors de astăzi la cursuri.
Semestrul al doilea va dura 17 săptămâni, până pe 24 iunie, cu o săptămână de vacanţă de Paşti, între 23 aprilie şi 3 mai.
Înainte de vacanţa de primăvară, săptămâna 18 – 22 aprilie este dedicată activităţilor extraşcolare, în cadrul programului „Şcoala altfel”.
Clasele de învăţământ preşcolar şi primar pot planifica activităţile din programul „Şcoala altfel” în altă perioadă din semestrul al doilea, dar nu mai târziu de 27 mai 2016.

Olimpicii români ar putea fi recompensați cu premii mai mari cu 30%.
În acest sens o Hotărâre de Guvern a fost pusă în dezbatere publică de către Ministerul Educației.
Cuantumul sumelor privind premierea elevilor la olimpiadele naționale nu a fost modificat din 2008.
În ceea ce privește olimpiadele internaționale, cuantumurile au rămas la nivelul anului 2015 și sunt cumulate cu alte beneficii acordate elevilor și profesorilor.

Extremiștii maghiari vor schimbarea Constituției României pentru a putea fi introdusă autonomia pe criterii etnice.
Liderul partidului radical Jobbik, Vona Gabor cere schimbarea constituţiei ţării noastre pentru a putea fi introdusă autonomia pe criterii etn ice pentru secui.
În ceea ce priveşte anexarea Transilvaniei la Ungaria, preşedintele Jobbik spune că acest lucru nu reprezintă o posibilitate reală.
El a declarat însă că vrea autonomie pentru ţinutul secuiesc.

Comemorarea Preotului Căpitan Ioan Roșculeț

Comemorarea vieții și activității preotului căpitan Ioan Roşculeţ, la biserica “Sf. Gheorghe” din Constanța.
Evenimentul a fost organizat de către Arhiepiscopia Tomisului, în colaborare cu Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, filiala Constanța, în cadrul proiectului ’’Preoți militari dobrogeni în Primul Război Mondial’’.
Părintele Ioan Roșculeț s-a născut la 25 septembrie 1879, în localitatea Șapte Sate, de lângă Brașov.
În Primul Război Mondial a fost repartizat la Spitalul 9 Evacuare din Fetești și a fost avansat, pe 1 ianuarie 1918, la gradul de căpitan asimilat.
A slujit la parohiile „Sfântul Gheorghe” din Mangalia, „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și „Sfântul Gheorghe” din Constanța.
S-a mutat la Domnul în anul 1958 și este înmormântat în Cimitirul Central Constanța.

Au luat cuvântul:

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului

Dr. Costin Scurtu – Directorul Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” Filiala Constanța

Mihaela Burlacu, consilier superior în cadrul Direcţiei de Cultură a Consiliului Judeţean Constanţa

Protos. Maxim Vlad

Ionuț Druche, Directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului

Filmare: Radu Mihai Sima, Departamentul Comunicare Arhiepiscopia Tomisului.

Știri 13 februarie 2016

Biserica Ortodoxă se va afla mâine în duminica a 17-a după Rusalii.
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia de la ora 8.45, Sfânta Liturghie la biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipiul Constanța.
După slujbă va fi evocată viața și activitatea preotului căpitan Ioan Roşculeţ.
Evenimentul este organizat de către Arhiepiscopia Tomisului, în colaborare cu Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, filiala Constanța, în cadrul proiectului ’’Preoți militari dobrogeni în Primul Război Mondial’’.
Părintele Ioan Roșculeț s-a născut la 25 septembrie 1879, în localitatea Șapte Sate, de lângă Brașov.
În Primul Război Mondial a fost repartizat la Spitalul 9 Evacuare din Fetești și a fost avansat, pe 1 ianuarie 1918, la gradul de căpitan asimilat.
A slujit la parohiile „Sfântul Gheorghe” din Mangalia, „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și „Sfântul Gheorghe” din Constanța.
S-a mutat la Domnul în anul 1958 și este înmormântat în Cimitirul Central Constanța.

Moaștele Sf. Nectarie de la Eghina vor sosi la Constanța.
Miercuri, parohia „Sf. Ierarh Nectarie Taumaturgul din Constanța, își serbează cel de-al doilea hram, Sf. Teodor Tiron.
Cu acest prilej, marți, o delegație a Bisericii Ortodoxe a Greciei, condusă de IPS Efrem, Mitropolit de Eghina, va aduce spre închinare moaștele Sf. Nectarie Taumaturgul, de la mănăstirea „Sf. Nectarie” din insula Eghina.
Oaspeții vor fi întâmpinați de către IPS Teodosie, credincioși și peste 100 de membri ai Comunității elene din Constanța, la ora 13.00 pe bdul. I.C. Brătianu, lângă podul C.F.R.
De aici, se va merge în procesiune spre biserica „Sf. Ierarh Nectarie”, iar de la ora 17.00 preoții parohiei vor oficia slujba Vecerniei.
Miercuri, în ziua serbării hramului, Sfânta Liturghie va fi săvârșită de către IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu IPS Efrem, Mitropolit de Eghina.
Moaștele Sfântului Nectarie vor rămâne la biserică până pe 23 februarie.
Credincioșii vor putea cinsti și moaștele Sf. Ierarh Luca al Crimeei, Sf. M. Mc. Teodor Tiron, Sf. Cuv. Trifon Anthonitul, Sf. M. Mc. Gheorghe și Veșmântul Cuv. Parascheva.