Știri 22 martie 2016

Biserica Ortodoxă va prăznui vineri Bunavestire.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia joi, de la ora 16.45 Taina Sf. Maslu la biserica Bunavestire de pe strada Dionisie cel Mic, din Constanța.
Apoi, de la ora 18, Ierarhul nostru va oficia slujba Vecerniei la biserica Bunavestire din Năvodari, urmată de o procesiune cu moaștele Sfinților Stelian, Epictet și Astion, aduse de la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel din Constanța.
De asemenea, sâmbătă, IPS Teodosie va săvârși de la ora 8.45 Sf. Liturghie la Mănăstirea Strunga, iar duminică, de la ora 9, va oficia Sf. Liturghie la mănăstirea „Buna Vestire” din apropierea localității Mircea Vodă.

Constănţenii sunt invitaţi la Marşul pentru Viaţă.
Acesta se va desfăşura sâmbătă, 26 martie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Adunarea va avea loc la ora 12 și se va pleca de la ora 13 pe traseul Catedrala Arhiepiscopală, Piaţa Ovidiu – Str. Mircea – Sala Spoturilor – Capitol – Spitalul Judeţean – Bdul Tomis – Capitol – Catedrală.
Scopul marşului este sensibilizarea întregii societăţi în privinţa avortului şi a efectelor negative ale acestuia asupra familiei şi civilizaţiei umane.
Acţiunea este organizată de către Asociațiile Ortodoxe afiliate la Mișcarea Provita și este susținută de Patriarhia Română.

Arhiepiscopul Atenei, Ieronim, a făcut câteva declaraţii dure la adresa Uniunii Europene.
În ceea ce privește problema refugiaților și decizia Europei de a închide granițele cu Grecia, Arhiepiscopul a spus că Biserica are o poziție unică, iar misiunea sa este de a-i ajuta pe oameni.
Pe de altă parte, Europa ridică bariere în fața refugiaților.
Conform Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe a Greciei, “Uniunea Europeană nu este construită pe principiile solidarității, întrajutorării și Creștinismului, ci trăiește într-o atmosferă de exploatare și de obţinere de câştiguri financiare”.

ANM a emis o informare meteorologică de ploi moderate cantitativ și vânt puternic pentru toată țara.
Aceasta este valabilă până joi la ora 18.
În intervalul menţionat, vor fi ploi, iar la munte vor predomina ninsorile, mai consistente în Carpaţii Meridionali şi de Curbură.
În sudul, estul şi centrul teritoriului se vor cumula cantităţi de apă de 15…25 l/mp, iar local, peste 30 l/mp.
Vântul va avea intensificări temporare, cu precădere pe parcursul zilei de mâine, în majoritatea zonelor, cu rafale de peste 55…60 km/h în regiunile sudice şi la munte.
Valorile termice diurne vor fi în scădere, caracterizând, în cea mai mare parte a ţării, o vreme rece pentru ultima decadă a lunii martie.

Echipe ale RADET vor citi contoarele de energie termică.
Regia a anunțat că de astăzi va efectua citirea contoarelor de energie termică montate la branșamentul consumatorilor, până joi, 31 martie.
Totodată, consilierul local constănțean Tudorel Chesoi a inițiat un proiect de hotărâre prin care propune ca taxa de debranșare de la rețeaua de termoficare să fie de cel mult 50 de lei, în loc de 650 de lei cât este în prezent.

Astăzi este Ziua Mondială a Apei.
Decizia instituirii acestei sărbători a fost luată în cadrul Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvoltare din anul 1992.
În România, această zi se sărbătoreşte din anul 1993 şi are ca scop aducerea în atenţia societăţii a problemelor legate de necesitatea protejării cantitative şi calitative a apelor.

O elevă din România s-a clasat pe primul loc la un concurs organizat de NASA.
Ariana Zhao este elevă în clasa a X-a la Școala Internațională București și a obținut locul întâi la concursul NASA Space Settlement, la categoria individual, cu proiectul “Osiris”.
Acesta reprezintă o cercetare în ceea ce privește protecția împotriva radiațiilor, sistemul închis de agricultură și gravitație artificială.
De asemenea, proiectul explică toate detaliile unei așezări durabile, cu un spațiu de habitat pentru 15.000 persoane.
Eleva a declarat că a scrie despre colonizarea în spațiu a reprezentat pentru ea o oportunitate de a învăța despre viitor.

Emisiile de carbon se află la cel mai ridicat nivel de până acum.
Așa arată un studiu care a tras un semnal de alarmă în privinţa riscurilor la care este supusă biosfera din cauza încălzirii globale, provocată de activităţile umane.
Mai multe studii realizate de ONU afirmă că temperatura medie de pe Terra ar putea să crească cu 4,8 grade Celsius în acest secol, ceea ce ar putea provoca inundaţii, secete și furtuni extrem de violente, dacă emisiile de carbon nu vor fi limitate.
De asemenea, dioxidul de carbon determină acidificarea apei marine și amenință astfel capacitatea unor vieţuitoare, precum homari si scoici, de a-si construi o carapace protectoare.

Plafonul de 150.000 de euro a fost eliminat, iar programul “Prima Casă” a fost scos din schema legii dării în plată.
Acestea sunt noile amendamente puse la punct de parlamentari.
Conform datelor BNR, 90 la sută din piaţa creditelor ipotecare este acoperită acum de programul Prima Casă.
O altă concesie făcută pentru ca proiectul să treacă de plenul camerei decizionale constă în limitarea efectelor legii doar la contractele ipotecare aflate în derulare, nu şi pentru cele în care debitorii au fost deja executaţi silit.
Mâine, legea va primi votul deputaților juriști, urmând ca mai apoi să fie supusă votului final al acestora.

Toate mașinile vândute în SUA vor fi echipate obligatoriu cu frâne automate de urgență.
Guvernul american a semnat un pact cu 20 de producători de mașini care va intra în vigoare la 1 septembrie 2022.
Acesta prevede că 99 la sută din mașinile noi care vor fi vândute în Statele Unite, vor avea sisteme cu radare, camere video și lasere ca să detecteze un accident iminent și acționează automat frânele dacă șoferul nu reacționează la timp.
Experții americani spun că astfel tamponările din spate, care reprezintă o treime din toate accidentele rutiere, vor fi reduse cu 40 la sută, iar drumurile din Statele Unite vor deveni mult mai sigure.

Știri 21 martie 2016

Biserica Ortodoxă va prăznui vineri Bunavestire.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia joi, de la ora 16.45 Taina Sf. Maslu la biserica Bunavestire de pe strada Dionisie cel Mic, din Constanța.
Apoi, de la ora 18, Ierarhul nostru va oficia slujba Vecerniei la biserica Bunavestire din Năvodari, urmată de o procesiune cu moaștele Sfinților Stelian, Epictet și Astion, aduse de la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel din Constanța.

Preoții români acuzați că ar fi furat moaștele Sfântului Haralambie din Grecia sunt nevinovați.
Diaconul mănăstirii Mega Spilaio Kalavryta şi-a cerut iertare faţă de cei trei preoţi dar şi faţă de familiile lor, după ce Curtea de Apel din Patra i-a achitat pe preoții români care au fost găsiți nevinovați la acuzația de furt.
În același timp, cei doi enoriași acuzați odată cu preoții români, au fost condamnați la câte 4, respectiv 3 ani de închisoare cu suspendare.

Astăzi este Ziua Internaţională a Poeziei.
Aceasta a fost instituită de UNESCO, în anul 1999, ca o recunoaştere a faptului că, poeţii şi scriitorii din întreaga lume şi-au adus o contribuţie remarcabilă la îmbogăţirea culturii şi spiritualităţii universale.
Ziua Mondială a Poeziei promovează printre altele şi eforturile editurilor mici care încearcă să se afirme în acest domeniu prin publicarea de colecţii ale poeţilor tineri.

Medicii din mai multe spitale din România au intrat de astăzi în grevă japoneză.
Sindicaliștii sunt nemulțumiți de reglementările privind salarizarea unitară, de acordarea sporurilor calculate la salariul efectiv, dar și de faptul că normele de muncă și pauzele nu sunt respectate.
Ei reclamă totodată, că în acest moment nu sunt suficienți medici în sistemul sanitar, lucru ce duce la un program de muncă mult mai încărcat.
Sindicaliștii consideră că organizarea unor adevărate proteste poate fi luată în considerare doar dacă rezultatele nu vor fi cele așteptate.

Ieri a avut loc echinocţiul de primăvară.
Acest lucru înseamnă că ziua este egală cu noaptea.
Astfel, durata zilei creşte, iar a nopţii scade, până pe 21 iunie, la solstiţiul de vară.
Fenomenul astronomic este datorat înclinării axei Pământului, faţă de direcţia luminii Soarelui.

Cinci sortimente de apă de masă şi de izvor din România nu sunt bune pentru consum.
Inspectorii de la Protecția Consumatorilor spun că acestea nu respectă indicatorii microbiologici, conform prevederilor legale în vigoare.
Este vorba despre apa de izvor plată WINNY, îmbuteliată în peturi cu capacitatea de 2 litri, apa de masă necarbogazoasă ARO, apa de izvor CALIPSO, apa de izvor plată IZVORUL ZÂNELOR şi apa de izvor AQUA QUEEN.
Inspectorii ANPC au dat amenzi contravenţionale în valoare totală de 50 de mii de lei şi au decis să oprească de la comercializare apa care nu întrunea condiţiile pentru consum sigur.

O stație RATC a liniilor 101 M, 101 C și 1 a fost mutată temporar.
Măsura a fost luată din cauza faptului că RAJA execută lucrări la intersecția străzii Cumpenei cu bulevardul Aurel Vlaicu, până pe 5 aprilie.
Astfel, pe sensul de mers către Gara CFR, stația RATC Cumpenei s-a mutat cu 100 de metri spre CET, pe toată perioada lucrărilor.

Singura grădină botanică din judeţul Constanţa va fi dată în folosinţă săptămâna aceasta, la Techirghiol.
Vineri vor fi terminate lucrările, iar pentru introducerea acestui nou obiectiv în circuitul turistic, autorităţile locale spun că vor solicita sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa pentru infrastructură, pentru care ar avea nevoie de 540.000 de lei.
Aici, vizitatorii vor putea admira specii de plante diverse, inclusiv cele întâlnite în Grădină botanică de la Balcik, din Bulgaria.

Persoanele fără venituri vor putea alege cum să plătească contribuția de sănătate.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Finanțelor Publice, acestea vor putea opta pentru a plăti fie lunar, fie la momentul accesării serviciilor medicale.
Aceeași regulă se aplică și în cazul persoanelor care realizează venituri lunare exclusiv din investiții sau din alte surse sub nivelul valorii salariului de bază minim brut pe țară.

Prea multe poze de tip selfie pe zi pot ascunde dezechilibre emoţionale si psihice.
La această concluzie au ajuns specialiștii americani.
Ei spun că boala trădează lipsa de încredere în sine, iar persoana care postează multe asemenea poze caută prin intermediul fotografiilor confirmarea celorlalţi.
Specialiştii mai subliniază și că totul ar putea fi doar o modă trecătoare.
În final, psihiatrii recomandă şedinţe de terapie celor care folosesc telefonul mobil mai mult pentru fotografii, decât pentru a suna.

Pompierii vor patrula cu bărci pe litoral şi pe lacul Siutghiol în acest sezon estival.
Pompierii constănţeni vor demara un parteneriat, în premieră, alături de salvamari şi vor forma mai multe puncte de lucru de-a lungul litoralului românesc, pe durata sezonului estival.
Astfel, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă va pune la dispoziţie ambarcaţiuni şi paramedici, urmând ca salvamarii să fie cei care să intervină în situaţiile de înec.

Știri 19 martie 2016

Biserica Ortodoxă se va afla mâine în duminica Ortodoxiei.
Aceasta se serbează din secolul 9 și marchează biruința credinței atât asupra celor ce negau cinstirea icoanei, cât și a tuturor ereziilor.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 8.45, Sf. Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel.
Apoi, de la ora 12.15 se va merge în procesiune a icoanelor, numită „Calea Sfinților”, pe următorul traseu: faleza Cazinoului, str. Remus Opreanu, str. 9 Mai, str. Arhiepiscopiei, catedrală. Icoanele vor fi aduse și purtate în mâini de către credincioși, în semn de mărturisire a importanței cultului icoanei în viața Bisericii.
La ora 16.00, IPS Teodosie va oficia la catedrală slujba Vecerniei, urmată de o seară filocalică dedicată tinerilor, în care ierarhul va susține o meditație teologică pe tema: „Ortodoxia, credință și împlinire prin trăire”.
Procesiunea „Calea Sfinților” și seara filocalică sunt organizate în parteneriat cu Asociația Studenților Creștini Ortodocși din Constanța.

Dan Puric revine la Constanța.
Maestrul va susține un spectacol de pantomimă intitulat „Suflet românesc”.
Evenimentul va avea loc astăzi la Casa de Cultură din Constanța, de la ora 18.
Prețul unui bilet este de 35 de lei, iar banii obținuți vor fi donați pentru așezământul monahal de la Aiud, închinat memoriei foştilor deţinuţi politici decedați în temniţele comuniste.

Știri 18 martie 2016

Duminică, Biserica Ortodoxă se va afla în duminica Ortodoxiei.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 8.45, Sf. Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel.
Apoi, de la ora 12.15 se va merge într-o procesiune a icoanelor, numită „Calea Sfinților”, pe următorul traseu: faleza Cazinoului, str. Remus Opreanu, str. 9 Mai, str. Arhiepiscopiei, catedrală. Icoanele vor fi aduse și purtate în mâini de către credincioși, în semn de mărturisire a importanței cultului icoanei în viața Bisericii.
La ora 16.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia la catedrală slujba Vecerniei, urmată de o seară filocalică dedicată tinerilor, în care Ierarhul va susține o meditație teologică pe tema: „Ortodoxia, credință și împlinire prin trăire”.
Procesiunea „Calea Sfinților” și seara filocalică sunt organizate în parteneriat cu Asociația Studenților Creștini Ortodocși din Constanța.

Dan Puric revine la Constanța.
Maestrul va susține un spectacol de pantomimă intitulat „Suflet românesc”.
Evenimentul va avea loc mâine la Casa de Cultură din Constanța, de la ora 18.
Prețul unui bilet este de 35 de lei, iar banii obținuți vor fi donați pentru așezământul monahal de la Aiud, închinat memoriei foştilor deţinuţi politici decedați în temniţele comuniste.

Programul Cornul şi laptele ar putea fi înlocuit cu o masă caldă.
Propunerea Ministerului Educaţiei vine după ce, în ultimele săptămâni, mai mulţi elevi din diferite judeţe s-au intoxicat cu laptele primit la şcoală.
S-a întâmplat în şcoli din 6 localităţi diferite: Braşov, Codlea, Pechea, Galaţi, Dragoslavele și Ziduri.
Elevii au ajuns la spital unde au fost diagnosticaţi cu toxiinfecţie alimentară, iar până acum nu a fost găsită cauza îmbolnăvirilor.

Marea Britanie va introduce o taxă pe băuturile răcoritoare cu zahăr pentru a reduce obezitatea la copii.
Anunţul a fost făcut de ministrul finanţelor.
Taxa va fi introdusă în doi ani pentru a lăsa timp companiilor să schimbe compoziţia produselor.
Aceasta ar urma să aducă în bugetul britanic 520 de milioane de lire sterline, iar banii vor fi folosiţi pentru a dubla fondurile alocate sportului în şcoli.

Ministerul Sănătății a publicat, spre dezbatere publică, normele metodologice de aplicare a Legii autismului.
Potrivit acestora, fiecare persoană diagnosticată cu tulburare de spectru autist şi tulburări de sănătate mintală asociate beneficiază de servicii de sănătate medicale şi conexe actului medical prevăzute în pachetul de servicii de bază a asigurării sociale de sănătate.
Astfel, depistarea precoce a bolii va fi făcută de către medicul de familie și se efectuează pentru copiii cu vârste cuprinse între 0 şi 3 ani, pe baza unui chestionar tip screening, care va fi aplicat la evaluările periodice efectuate obligatoriu la 12, 18, 24, 36 de luni.

Ucraina intenționează să legalizeze căsătoriile gay anul viitor.
Cabinetul Miniștrilor din Ucraina vrea să dezvolte un proiect de lege care să vizeze legalizarea “căsătoriei” între persoane de același sex.
Acest lucru a fost menționat în “Planul de măsuri pentru punerea în aplicare a Strategiei naționale în domeniul drepturilor omului în perioada de până în 2020”, care a fost oferit publicității, de către Guvernul Ucrainean.
Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a aprobat în noiembrie 2015, modificări la legislația muncii, care interzic încălcarea drepturilor minorităților sexuale în domeniul ocupării forței de muncă.

Majoritatea adolescenților români consideră că România este o țară în care pot avea succes.
Astfel, 84% dintre adolescenții cu vârste între 14 și 18 ani sunt hotărâți să își construiască viitorul în țară, în timp ce doar 16% sunt de părere că pot avea un trai mai bun dacă pleacă în străinătate.
Mai mult, 73% dintre adolescenți își doresc foarte mult să contribuie, prin muncă, la schimbarea în bine a societății românești.
Studiul a fost realizat în perioada septembrie-octombrie 2015, pe un eșantion de circa 360 de adolescenți.

Peste 1.000 de copii au fost aduși la medic pentru tratarea dependenței de tabletă sau smartphone, anul trecut.
La Timișoara, medicii se confruntă cu două-trei cazuri de acest fel pe săptămână.
De asemenea, la Institutul de Psihiatrie de la Socola din Iași sunt aduși, în medie, trei copii care suferă de dependență de calculator, tabletă sau telefon.
Specialiștii afirmă că numărul acestora crește în fiecare an și susțin că un copil de patru-cinci ani nu ar trebui să cunoască calculatorul, tableta sau smartphone-ul.
Metoda de terapie clasică este psihoterapia cognitiv-comportamentală prin care se înlocuiește un comportament prin alt comportament.
Specialiștii recomandă părinților să se implice cât mai mult în viața copiilor, să-i lase cât mai mult în natură sau la țară la bunici.

Jumătate dintre români își pierd dinții până la vârsta de 40 de ani.
Principala cauză este lipsa prevenției, dar și igiena dentară precară.
9 din 10 pacienţi au peste 25 de ani, vârstă la care unele dintre problemele stomatologice sunt deja ireversibile şi pot genera o pierdere masivă şi rapidă a danturii.
33% dintre români şi-au pierdut deja 3 dinţi până la 40 de ani, iar 1 din 20 are nevoie de implanturi.
Studiul mai arată că mai puţin de 2% dintre părinţi îşi duc copiii la dentist înainte de împlinirea vârstei de 7 ani, iar între 8 şi 18 ani procentul urcă până la 3%.

Luna februarie a acestui an a fost cea mai caldă înregistrată de când au început măsurătorile de temperatură, în 1880.
Anunțul a fost făcut de Agenția Americană pentru Oceane și Atmosferă.
Temperatura la suprafața oceanelor și a uscatului depășește cu 1,21 grade Celsius media secolului 20, fiind cea mai ridicată a unei luni din perioada 1880-2016.
Totodată, depășește recordul lunar stabilit în decembrie 2015, care era mai mare decât media cu 0,09 grade.