Știri 3 februarie 2016

Constănțenii vor avea acces gratuit la cel mai mare cinematograf în aer liber din România.
În Piaţa Ovidiu va fi organizată „Cinemateca în aer liber”, în fiecare weekend din iunie până în septembrie.
Cinematograful va rula filme de artă, filme documentare, proiecţii pentru copii şi filme artistice clasice dar şi contemporane.
Ecranul de cinema va avea peste 90 de metri pătraţi, va fi utilizat un proiector profesional de foarte mare rezoluţie și vor fi puse la dispoziţie 700 de scaune.

Numărul bolnavilor de cancer este în creștere.
Dacă în 2014, în Constanța erau raportate 2.366 de cazuri noi de cancer luate în evidență, în 2015 numărul a ajuns la 2.471.
Cele mai multe cancere sunt cele bronhopulmonare, urmate de cele colorectale.
Medicii vorbesc despre importanța controalelor medicale periodice, despre faptul că boala, depistată în faze cât mai incipiente, poate fi tratată, iar suferința este, atunci, mult mai mică.

16 blocuri noi se vor construi în campusul social Henri Coandă.
La șase dintre ele se lucrează deja, iar trei dintre ele vor fi destinate persoanelor evacuate din casele naționalizate.
Valoarea proiectului se ridică la peste 10 milioane euro.
O parte din bani, circa 7 milioane, vor fi asigurați din fonduri guvernamentale.
Cartierul Henri Coandă a început să fie construit din 2012.

Jumătate din laptele comercializat în România nu este autentic.
Acesta conține sare, untură de porc, seu, uleiuri vegetale, aditivi, făină și lapte praf.
Conform datelor ANPC, în cadrul unui control național, s-a depistat că 80% dintre produsele controlate nu respectă normele legale – au conținut greșit, eticheta este eronată, iar depozitarea improprie.
Specialiștii spun că aproape toate metodele de falsificare descoperite pleacă de la folosirea apei tratată cu aditivi și cu alte substanțe.

Clasa a IX-a ar putea reveni la gimnaziu.
Aceasta este propunerea ministrului educaţiei, Adrian Curaj, în condițiile în care aproape un sfert din copiii din mediul rural abandonează şcoala imediat după terminarea studiilor gimnaziale.
Potrivit unui raport, în învăţământul dual, până la 95% din absolvenţi se duc pe piaţa muncii, în comparaţie cu învăţământul liceal, unde doar 5% din absolvenţi sunt absorbiţi de piaţa muncii.

Ţara noastră poate asigura apa minerală necesară țărilor din Europa timp de 25 de ani continuu.
Consumul de apă minerală naturală în România pe cap de locuitor este de 50-55 de litri pe an.
Rezervele României de apă minerală sunt foarte mari, acoperind aproximativ 60% din volumul de apă minerală existent la nivelul Europei.
În momentul achiziției, consumatorul ar trebui să fie atent în primul rând la calitate, „să fie apă minerală naturală, nu apă de masă”, iar pe etichetă trebuie să se menționeze sursa, unde se îmbuteliază apa, dar și compoziția fizico-chimică.

Cel puțin jumătate din populație are probleme la coloana vertebrală.
Circa 50% sunt cauzate de faptul că articulațiile acesteia și ale membrelor inferioare suportă în permanență greutatea porțiunii din corp situată deasupra lor și forța mușchilor.
În aceste condiții, uzura accentuată a discurilor intervertebrale și în cazurile mai grave, distrugerea acestora, pot provoca dureri greu de suportat.
Potrivit medicilor, durerile de cap, amețelile sau dificultățile în efectuarea unor mișcări ale capului, devin foarte frecvente.

Facebook anunță modificări la algoritmul care afișează postările.
Potrivit unui articol postat pe blogul companiei, vor fi afișate cu prioritate postările care oferă conținut relevant utilizatorilor, cu care aceștia vor dori să interacționeze mai mult.
Impactul modificărilor anunțate de Facebook asupra propagării unui subiect vor varia în funcție de public și activitatea de publicare de pe pagină.

Şoferii ar putea plăti polița RCA indiferent dacă folosesc sau nu autoturismul respectiv.
Autoritatea de Supraveghere Financiară propune ca Finanţele locale să nu mai încaseze impozitul pe maşină dacă proprietarii autoturismelor nu pot face dovada plăţii asigurării obligatorii.
Prevederea are ca scop reducerea numărului de persoane care circulă fără să aibă asigurarea auto obligatorie.
Potrivit statisticilor, un sfert din cele 6,6 milioane de maşini înmatriculate în România nu au RCA.
Dacă o astfel de normă intră în vigoare, vor fi obligaţi să-şi facă asigurare şi cei care au maşini, dar nu circulă cu ele.

Șoferii care rămân fără permis își vor putea cumpăra dreptul de a conduce.
Potrivit unui proiect de lege care modifică în totalitate Codul Rutier, șoferii care rămân fără permis își vor putea răscumpăra punctele de penalizare, astfel încât, cei care au bani, vor putea evita să cumuleze cele 15 puncte care conduc automat la suspendarea dreptului de a conduce.
Polițiștii s-au arătat nemulțumiți de prevederea care le va permite celor cu bani să continue să comită contravenții și să își păstreze permisele de conducere.

Știri 2 februarie 2016

Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi Întâmpinarea Domnului.
Această sărbătoare face parte din rândul sărbătorilor împărăteşti ale Bisericii şi prăznuieşte momentul în care Sfânta fecioară Maria, la 40 de zile de la naşterea pruncului Iisus, vine la templul din Ierusalim, conform rânduielilor Vechiului Testament.
La templu, pruncul Iisus va fi întâmpinat de către dreptul şi bătrânul Simeon, căruia i se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe Hristos, după cum ne relatează Sfântul evanghelist Luca.
Atunci dreptul Simeon a rostit frumoasa rugăciune ce se rosteşte în biserică la slujba vecerniei „Acum slobozeşte pe robul Tău Stăpâne”, şi totodată a profeţit sfintei Fecioare Maria suferinţele prin care va trece la patimile lui Hristos.
Prima atestare documentară a acestei sărbători se găseşte în însemnările de călătorie ale pelerinei Egeria, care scrie că sărbătoarea se ţinea prin anii 382-384, la Ierusalim, la 40 de zile de la Naşterea Domnului.
Ziua următoare acestei sărbători, 3 februarie, este ziua în care Biserica Ortodoxă cinsteşte pe dreptul şi bătrânul Simeon împreună cu sfânta proorociţă Ana, cele două personaje care au luat parte la momentul Întâmpinării Domnului.
Cu acest prilej,IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 8.45 Sf. liturghie la Mănăstirea „Întâmpinarea Domnului”, din apropierea orașului Năvodari, așezământ monahal care își prăznuiește cel de-al doilea hram.

O biserică foarte veche a fost descoperită într-un oraș subteran din Cappadocia (in Turcia).
Biserica a fost găsita în timpul lucrărilor de excavare întreprinse pentru construirea unei case în orașul mic Nevșehir, aflat pe platoul anatolian central.
Autoritățile locale au declarat că vechea biserică ar putea deveni unul dintre principalele obiective de pelerinaj creștin.
Potrivit primarului orașului Nevșehir, zidurile bisericii sunt decorate cu fresce frumos conservate, ce conţin scene ale Înălțării și Judecăţii de Apoi.
Arheologii spun că biserica datează din secolul 5 d. Hr.

Întâlnirea internaţională „Creştini şi păstori pentru Biserica de mâine” s-a încheiat sâmbătă la Roma.
Tema în acest an a fost Biserica milostivirii.
La această întâlnire au participat aproximativ 100 de episcopi catolici din Europa, Asia, Africa şi Statele Unite, iar ca invitaţi episcopi ortodocşi, anglicani, luterani şi armeni.
Din partea Bisericii Ortodoxe Române au participat, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Înaltpreasfinţitul Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, şi Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcei.
Conferinţele desfășurate au subliniat importanţa milostivirii în viaţa Bisericii şi a creştinilor și responsabilitatea Bisericilor creştine de întrajutorare a semenilor.

România va începe demersurile pentru înfiinţarea unei flote NATO în Marea Neagră, de luna viitoare.
Este vorba despre o grupare maritimă de nave militare a țărilor de la malul marii, partenere ale alianţei.
Potrivit ministrului Apărării Naţionale, Mihnea Moțoc, “scopul va fi unul de apărare și descurajare”.
O flota NATO în Marea Neagră, din care România să facă parte, este o prioritate strategică a Armatei Române și ar trebui să fie funcţională până la toamnă.
Propunerea României va intra în marile planuri geostrategice în care interesele marilor puteri privesc atât Siria cât și Ucraina.

Românii nu vor mai avea voie sa fumeze in spatiile publice închise, din 16 martie.
Legea care interzice fumatul în spațiile publice închise a fost publicata in Monitorul Oficial.
Astfel, fumatul va fi interzis în spatiile închise de la locul de munca, la locurile de joacă pentru copii, în unităţile sanitare și de învăţământ.
În restaurante, cafenele și în cluburi, ţigările, chiar si cele electronice, sunt interzise.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea, vineri, după ce judecătorii Curţii Constituţionale au stabilit ca prevederile modificate respecta Legea fundamentala.

Oamenii de ştiinţă britanici vor putea să modifice embrioni umani.
Este prima data si prima tara unde se aproba o astfel de solicitare.
Totuşi, va fi ilegala implantarea de embrioni modificaţi.
Decizia este una controversata si reprezintă începutul aşa-zişilor copii modificaţi genetic.
Experimentele se vor face in perioada de şapte zile după fertilizare, perioada in care de la ovulul fertilizat se ajunge la o structura cu 200 – 300 de celule.
Experții au explicat că se doreşte o mai bună înţelegere a genelor necesare pentru ca un embrion uman să se dezvolte cu succes intr-un bebeluş sănătos.

Mașinile abandonate din Constanța vor fi ridicate de Poliția Locală.
În prezent, zeci de autoturisme ţin ocupate locurile de parcare de mai mult de un an.
Mașinile care vor fi ridicate de polițiștii locali vor fi cele care nu au mai fost mutate din loc de mai mult de un an și care prezintă indicii clare că nu mai pot fi folosite.
Ridicarea autovehiculului se va face după ce Poliția îl sesizează pe proprietar să își mute bunul.
Imediat ce vor fi efectuate toate demersurile va începe ridicarea mașinilor.

Familia Nan a pierdut procesul în Norvegia.
Instanța și-a motivat decizia spunând că părinții nu au vrut să recunoască faptul că și-au bătut copiii.
La procesul împotriva Protecției copilului din Norvegia, familia Nan a fost susținută de reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe, dar și de o delegație de parlamentari români.
Familia Nan a cerut repunerea în drepturile părintești.
Autoritățile din Șieu, localitatea de origine a celor doi părinți, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe ar urma să solicite repatrierea celor doi copii și plasarea lor în familia unor rude de gradul 1 până la gradul 4.
Paralel cu cazul familiei Nan se lucrează și la soluționarea cazului Bodnariu.

Elevii români se află printre primii din Europa la studiul limbilor străine.
Potrivit Eurostat, aproape toţi elevii români din ciclul de învăţământ secundar studiau in 2014 cel puţin doua limbi străine.
In ceea ce priveşte limbile străine studiate, engleza ocupă primul loc in clasamentul Eurostat, astfel că peste 17 milioane de elevi studiază limba engleza la şcoală.
Pe locul doi se afla franceza, studiata de 5 milioane de elevi europeni, iar alte 3 milioane studiază limba germană.

Știri 1 februarie 2016

Biserica Ortodoxă va prăznui mâine Întâmpinarea Domnului.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 8.45, Sfânta Liturghie la mănăstirea „Întâmpinarea Domnului”, din apropierea orașului Năvodari, așezământ monahal care își prăznuiește cel de-al doilea hram.

Biserica Ortodoxă Rusă nu intenționează să renunțe la utilizarea calendarului iulian și să treacă la noul calendar(gregorian).
Problema sincronizării calendarelor a fost eliminată de pe ordinea de zi a Marelui și Sfântului Sinod Pan-Ortodox, pentru a permite fiecărei Biserici să slujească în conformitate cu calendarul său.
Afirmațiile au fost făcute de către Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, Kirill, la sfârșitul șederii sale în Chambésy.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului apărătoarea și ocrotitoarea Moldovei sosește astăzi la Constanța.
Aceasta va fi adusă, de la mănăstirea Hârbovăț, din Republica Moldova, de o delegație condusă de părintele arhimandrit Spiridon Marin, la ora 18.00, la biserica Sf. Haralambie, unde va rămâne până pe 15 februarie.
Icoana va fi întâmpinată de către IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, care va participa la Taina Sf. Maslu.
Mănăstirea Hârbovăț a fost reconstruită de trei ori, după trei incendii, și, de fiecare dată, icoana a fost găsită în cenușă, cu fața în jos, nearsă, cu toate că era pictată pe pânză şi lipită pe lemn.
Prin rugăciune în fața icoanei Maicii Domnului, mulți bolnavi și-au găsit alinare sufletească și trupească.
Icoana este adusă la această biserică cu prilejul hramului Sf. Haralambie, cinstit pe 10 februarie.

Amenzile de circulaţie vor crește semnificativ de la 1 mai.
Odată cu majorarea salariului de bază minim brut pe ţară de la 1.050 la 1.250 lei lunar, va creşte și punctul de amendă de la 105 la 125 de lei.
Şoferii care nu vor respecta regulile codului rutier vor plăti amenzi mai mari cu aproape 20%.
Din luna mai, cuantumul amenzilor rutiere va fi cuprins intre 250 si 2.500 de lei, în cazul persoanelor fizice.
În cazul persoanelor juridice, amenda maximă va ajunge la 12.500 de lei.

Zeci de mii de opozanţi ai uniunii civile între persoanele de acelaşi sex au manifestat sâmbătă la Roma împotriva unei propuneri de lege discutate în Parlament.
Manifestanții au purtat steagul Italiei și bannere pe care scria “NU uniunilor civile”.
Aceștia susțin că o societate care nu mai are limite este o societate care înnebuneşte.
Opozanții proiectului de lege afirmă că vor în primul rând să apere drepturile și viitorul copiilor care au nevoie de un tată și de o mamă.
Italia este ultimul mare stat din Europa Occidentală în care cuplurilor homosexuale nu li se recunoaşte niciun statut.

Consiliul Europei a declarat oficial că persecuția creștinilor din Orientul Mijlociu de către ISIS reprezintă un genocid.
Rezoluția a fost votată cu 117 voturi pentru și unul împotrivă.
Conform dreptului internațional, genocidul este considerat a fi cea mai severă formă de crimă.
Acesta are implicații reale pentru creștini și alte minorități persecutate de ISIS, deoarece va determina Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite să emită o rezoluție care va încuraja țările membre să ia măsuri active pentru oprirea genocidului.

RATC suplimentează de astăzi numărul autobuzelor pe mai multe linii.
Astfel, liniile 5-40, 2-43, 48, 101C și 102P, care circulă la orele de vârf de dimineață, respectiv intervalul 07.00-09.00, beneficiază de 12 autobuze în plus.
De asemenea, linia 3B este anulată, iar călătorii vor fi preluați de autobuzele de pe linia 3R, cu inscripţia „Târg de legume”.

Profesorii unei școli din Austria au rescris cântecele creștine pentru a nu-i ofensa pe musulmani.
Copiii au fost obligați să înlocuiască numele lui Iisus cu Allah, într-un celebru cântec creștin.
Argumentul profesorilor a fost că majoritatea elevilor de 10 ani din clasa respectivă este musulmană.
Părinții nemulsumani au fost deranjați și au depus o plângere la inspectoratul școlar.
Peste 60% din populația Austriei este romano-catolică, iar 7% dintre rezidenții acestei țări sunt musulmani.

Ministrul Educației a declarat că liceul ar putea avea 3 ani, iar școlile profesionale 4.
Această modificare ar fi rezultatul mutării clasei a IX-a la școala generală, pentru ca absolvenții de gimnaziu să aibă vârsta necesară angajării ca ucenici.
Ministrul Adrian Curaj susține că în prezent aproape un sfert dintre elevii din mediul rural care termină clasa a VIII-a nu merg la liceu deoarece familiile nu au resurse finaciare.
Ministrul Educației a mai declarat că și manualele se vor schimba deoarece sunt prea rigide și mai puțin inspirate.

Știri 30 ianuarie 2016

Biserica Ortodoxă cinstește astăzi pe Sfinţii Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur şi Grigorie Teologul.
Sărbătorirea împreună a celor trei sfinţi ierarhi, a fost rânduită de către episcopul Ioan al Evhaitelor, în secolul 11.
Pe atunci, la Constantinopol apăruse o dezbatere pe tema „care dintre cei trei sfinţi ar fi mai mare şi mai vrednic de cinstire”.
În timpul dezbaterilor, episcopului Ioan i-au apărut cei trei sfinţi ierarhi care i-au spus că în calitatea lor de mari dascăli şi îndrumători în teologie, sunt egali în cinstire la faţa lui Dumnezeu, motiv pentru care să fie cinstiţi toţi trei într-o singură zi.
Deoarece fiecare dintre cei trei sfinţi are câte o zi individuală de cinstire în cursul lunii Ianuarie, episcopul Ioan a hotărât ca şi cinstirea lor împreună să fie în aceeaşi lună.

Biserica Ortodoxă se va afla mâine în duminica a 32-a după Rusalii sau a lui Zaheu.
Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie de la ora 9, la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
Marți, Biserica Ortodoxă va prăznui Întâmpinarea Domnului.
Cu acest prilej, de la ora 8.45, Ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Întâmpinarea Domnului”, din apropierea orașului Năvodari, așezământ monahal care își prăznuiește cel de-al doilea hram.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului apărătoarea și ocrotitoarea Moldovei va sosi luni la Constanța.
Aceasta va fi adusă, de la mănăstirea Hârbovăț, din Republica Moldova, de o delegație condusă de părintele arhimandrit Spiridon Marin, la ora 18.00, la biserica Sf. Haralambie, unde va rămâne până pe 15 februarie.
Mănăstirea Hârbovăț a fost reconstruită de trei ori, după trei incendii, și, de fiecare dată, icoana a fost găsită în cenușă, cu fața în jos, nearsă, cu toate că era pictată pe pânză şi lipită pe lemn.
Prin rugăciune în fața icoanei Maicii Domnului, mulți bolnavi și-au găsit alinare sufletească și trupească.
Icoana este adusă la această biserică cu prilejul hramului Sf. Haralambie, cinstit pe 10 februarie.