Știri 15 februarie 2016

Moaștele Sf. Nectarie de la Eghina vor sosi la Constanța.
Miercuri, parohia „Sf. Ierarh Nectarie Taumaturgul din Constanța, își serbează cel de-al doilea hram, Sf. Teodor Tiron.
Cu acest prilej, mâine, o delegație a Bisericii Ortodoxe a Greciei, condusă de IPS Efrem, Mitropolit de Eghina, va aduce spre închinare moaștele Sf. Nectarie Taumaturgul, de la mănăstirea „Sf. Nectarie” din insula Eghina.
Oaspeții vor fi întâmpinați de către IPS Teodosie, credincioși și peste 100 de membri ai Comunității elene din Constanța, la ora 13.00 pe bdul. I.C. Brătianu, lângă podul C.F.R.
De aici, se va merge în procesiune spre biserica „Sf. Ierarh Nectarie”, iar de la ora 17.00 preoții parohiei vor oficia slujba Vecerniei.
Miercuri, în ziua serbării hramului, Sfânta Liturghie va fi săvârșită de la ora 8.30, de către IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu IPS Efrem, Mitropolit de Eghina.
Ierarhul grec va dărui bisericii o părticică din moaștele Sfântului Nectarie Taumaturgul.
Credincioșii vor putea cinsti și moaștele Sf. Ierarh Luca al Crimeei, Sf. Mare Mc. Teodor Tiron, ale Sf. Trifon, ale Sf. Mare Mc. Gheorghe și Veșmântul Cuv. Parascheva.
Tot miercuri de la ora 17, IPS Teodosie împreună cu IPS Efrem vor face o vizită protocolară la Comunitatea Elenă din Constanța, la Biserica Schimbarea la Față, cunoscută și sub numele de Biserica Greacă.

Papa Francisc și Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kirill, au semnat o declarație comună privind persecutarea creștinilor și apărarea valorilor creștine în lume.
În același timp, ei au lansat un apel “comunității internaționale la acțiuni urgente care să împiedice continuarea izgonirii creștinilor din Orientul Mijlociu.
În cadrul delarației comune, s a evidențiat și faptul că familia tradițională se întemeiază pe căsătorie ca act liber și credincios de iubire dintre un bărbat și o femeie.
Această întrevedere între Papa Francisc și Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kirill, de la Havana, este prima între un șef al Bisericii Romano-Catolice și patriarhul celei mai mari biserici ortodoxe din lume de la schisma din anul 1054.

Firmele care lucrează cu datele personale ale cetăţenilor vor fi obligate să ia măsuri de securitate cibernetică şi să-şi anunţe clienţii dacă au loc incidente.
Aşa prevede noul proiect de lege privind securitatea cibernetică.
Acesta este lansat în dezbatere publică, iar autorităţile spun că scopul documentului este protejarea datelor cu caracter personal.
Mai mult, accesul la aceste baze de date se va face numai în baza unui ordin judecătoresc.

Fructele din hipermaketuri sunt pline de pesticide.
Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a declarat că, potrivit legislaţiei, autorităţile nu pot controla transportatorii care sunt în tranzit prin România, aceasta fiind una dintre problemele care necesită o soluţie urgentă.
Doar 10% din fructele şi legumele care intră în România se pot controla potrivit legislaţiei europene.
Potrivit ministrului, sunt o serie de produse care vin şi din alte state şi care nu respectă normele europene, cum ar fi Turcia.
El a afirmat că a declanșat controlul la frontieră al fructelor şi legumelor care vin din alte state pentru a stopa astfel de transporturi.

Salariaţii nu vor mai avea voie să fumeze în spaţiile închise de la locul de muncă, din 17 martie.
Persoanele care vor încălca această interdicţie vor risca să fie sancţionate atât de către angajator, cât şi de către poliţişti.
În acelaşi timp, angajatorii vor fi nevoiţi să stabilească şi să aplice reguli interne cu privire la interzicerea fumatului şi să afişeze indicatoare pe care să scrie „Fumatul interzis”.
Sancţiunile disciplinare constau în avertismentul scris, retrogradarea din funcţie pentru o durată de cel mult 60 de zile, reducerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni cu 5-10% şi desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

În România, una din trei femei a fost abuzată fizic sau verbal de către partenerul de viaţă.
În acest context, Ministerul Muncii va implementa, până în 2018, un program destinat prevenirii şi combaterii fenomenului de violenţă în familie, ca parte a unei strategii naţionale.
Astfel, în următorii doi ani, autorităţile locale vor fi obligate să realizeze programe pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, să raporteze numărul cazurilor înregistrate lunar și să colaboreze cu instituţiile locale partenere pentru combaterea infracţiunilor legate de violenţa asupra femeilor şi a copilului.
Totodată, victimele vor beneficia de programe de recuperare cu ajutorul psihologilor, de consiliere, psihoterapie şi investigaţii medicale.

Elevii şi preşcolarii s-au întors de astăzi la cursuri.
Semestrul al doilea va dura 17 săptămâni, până pe 24 iunie, cu o săptămână de vacanţă de Paşti, între 23 aprilie şi 3 mai.
Înainte de vacanţa de primăvară, săptămâna 18 – 22 aprilie este dedicată activităţilor extraşcolare, în cadrul programului „Şcoala altfel”.
Clasele de învăţământ preşcolar şi primar pot planifica activităţile din programul „Şcoala altfel” în altă perioadă din semestrul al doilea, dar nu mai târziu de 27 mai 2016.

Olimpicii români ar putea fi recompensați cu premii mai mari cu 30%.
În acest sens o Hotărâre de Guvern a fost pusă în dezbatere publică de către Ministerul Educației.
Cuantumul sumelor privind premierea elevilor la olimpiadele naționale nu a fost modificat din 2008.
În ceea ce privește olimpiadele internaționale, cuantumurile au rămas la nivelul anului 2015 și sunt cumulate cu alte beneficii acordate elevilor și profesorilor.

Extremiștii maghiari vor schimbarea Constituției României pentru a putea fi introdusă autonomia pe criterii etnice.
Liderul partidului radical Jobbik, Vona Gabor cere schimbarea constituţiei ţării noastre pentru a putea fi introdusă autonomia pe criterii etn ice pentru secui.
În ceea ce priveşte anexarea Transilvaniei la Ungaria, preşedintele Jobbik spune că acest lucru nu reprezintă o posibilitate reală.
El a declarat însă că vrea autonomie pentru ţinutul secuiesc.

Comemorarea Preotului Căpitan Ioan Roșculeț

Comemorarea vieții și activității preotului căpitan Ioan Roşculeţ, la biserica “Sf. Gheorghe” din Constanța.
Evenimentul a fost organizat de către Arhiepiscopia Tomisului, în colaborare cu Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, filiala Constanța, în cadrul proiectului ’’Preoți militari dobrogeni în Primul Război Mondial’’.
Părintele Ioan Roșculeț s-a născut la 25 septembrie 1879, în localitatea Șapte Sate, de lângă Brașov.
În Primul Război Mondial a fost repartizat la Spitalul 9 Evacuare din Fetești și a fost avansat, pe 1 ianuarie 1918, la gradul de căpitan asimilat.
A slujit la parohiile „Sfântul Gheorghe” din Mangalia, „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și „Sfântul Gheorghe” din Constanța.
S-a mutat la Domnul în anul 1958 și este înmormântat în Cimitirul Central Constanța.

Au luat cuvântul:

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului

Dr. Costin Scurtu – Directorul Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” Filiala Constanța

Mihaela Burlacu, consilier superior în cadrul Direcţiei de Cultură a Consiliului Judeţean Constanţa

Protos. Maxim Vlad

Ionuț Druche, Directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului

Filmare: Radu Mihai Sima, Departamentul Comunicare Arhiepiscopia Tomisului.

Știri 13 februarie 2016

Biserica Ortodoxă se va afla mâine în duminica a 17-a după Rusalii.
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia de la ora 8.45, Sfânta Liturghie la biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipiul Constanța.
După slujbă va fi evocată viața și activitatea preotului căpitan Ioan Roşculeţ.
Evenimentul este organizat de către Arhiepiscopia Tomisului, în colaborare cu Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, filiala Constanța, în cadrul proiectului ’’Preoți militari dobrogeni în Primul Război Mondial’’.
Părintele Ioan Roșculeț s-a născut la 25 septembrie 1879, în localitatea Șapte Sate, de lângă Brașov.
În Primul Război Mondial a fost repartizat la Spitalul 9 Evacuare din Fetești și a fost avansat, pe 1 ianuarie 1918, la gradul de căpitan asimilat.
A slujit la parohiile „Sfântul Gheorghe” din Mangalia, „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și „Sfântul Gheorghe” din Constanța.
S-a mutat la Domnul în anul 1958 și este înmormântat în Cimitirul Central Constanța.

Moaștele Sf. Nectarie de la Eghina vor sosi la Constanța.
Miercuri, parohia „Sf. Ierarh Nectarie Taumaturgul din Constanța, își serbează cel de-al doilea hram, Sf. Teodor Tiron.
Cu acest prilej, marți, o delegație a Bisericii Ortodoxe a Greciei, condusă de IPS Efrem, Mitropolit de Eghina, va aduce spre închinare moaștele Sf. Nectarie Taumaturgul, de la mănăstirea „Sf. Nectarie” din insula Eghina.
Oaspeții vor fi întâmpinați de către IPS Teodosie, credincioși și peste 100 de membri ai Comunității elene din Constanța, la ora 13.00 pe bdul. I.C. Brătianu, lângă podul C.F.R.
De aici, se va merge în procesiune spre biserica „Sf. Ierarh Nectarie”, iar de la ora 17.00 preoții parohiei vor oficia slujba Vecerniei.
Miercuri, în ziua serbării hramului, Sfânta Liturghie va fi săvârșită de către IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu IPS Efrem, Mitropolit de Eghina.
Moaștele Sfântului Nectarie vor rămâne la biserică până pe 23 februarie.
Credincioșii vor putea cinsti și moaștele Sf. Ierarh Luca al Crimeei, Sf. M. Mc. Teodor Tiron, Sf. Cuv. Trifon Anthonitul, Sf. M. Mc. Gheorghe și Veșmântul Cuv. Parascheva.

Știri 12 februarie 2016

Duminică, Biserica Ortodoxă se va afla în duminica a 17-a după Rusalii.
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia de la ora 8.45, Sfânta Liturghie la biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipiul Constanța.
După slujbă va fi evocată viața și activitatea preotului căpitan Ioan Roşculeţ.
Evenimentul este organizat de către Arhiepiscopia Tomisului, în colaborare cu Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, filiala Constanța, în cadrul proiectului ’’Preoți militari dobrogeni în Primul Război Mondial’’.
Părintele Ioan Roșculeț s-a născut la 25 septembrie 1879, în localitatea Șapte Sate, de lângă Brașov.
În Primul Război Mondial a fost repartizat la Spitalul 9 Evacuare din Fetești și a fost avansat, pe 1 ianuarie 1918, la gradul de căpitan asimilat.
A slujit la parohiile „Sfântul Gheorghe” din Mangalia, „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și „Sfântul Gheorghe” din Constanța.
S-a mutat la Domnul în anul 1958 și este înmormântat în Cimitirul Central Constanța.

Biserica Romano-Catolică din Brazilia a respins autorizarea avortului în cazurile de microcefalie.
Afecţiunea este provocată de virusul Zika.
Legea braziliană permite avortul doar în cazuri de viol sau când viaţa mamei este în pericol şi, din 2012, în cazul fetuşilor acefali.
Săptămâna trecută, ONU a recomandat ţărilor afectate de Zika, virus suspectat că ar provoca o malformaţie congenitală numită microcefalie, să permită accesul femeilor la contracepţie şi avort, temă sensibilă în America Latină, zona cea mai afectată de epidemie.

Biserica Ortodoxă a căpătat statut oficial legal în Gabon.
Preasfințitul Pantelimon, Episcop de Brazzaville și Gabon a formulat în acest sens o petiție, în 2014.
Acesta s-a întâlnit cu Ministrul de Externe, care i-a înmânat solemn actul de recunoaștere oficială a Bisericii Ortodoxe în Republica Gabon, menționând că guvernul speră la o cooperare constructivă și fructuoasă.
Ministrul a mai spus că s-au luat măsuri pentru obținerea unui permis pentru construirea primei biserici ortodoxe, în centrul capitalei.

O icoana a Mântuitorului Hristos a fost îndepărtată de pe faţada Facultăţii de Teologie a Universității din Tesalonic, în Grecia.
Decizia aparține noului decan.
Până în prezent, icoana se afla aşezată deasupra intrării în clădire.
Fostul decan al Facultății a declarat că în opinia sa, “mutarea icoanei poate constitui un exemplu negativ, întrucât aceasta deschide posibilitatea eliminării icoanelor și de pe alte clădiri publice”.
Îndepărtarea icoanei ar fi asociată cu planurile guvernului de a deschide, în incinta Facultății de Teologie, un nou departament destinat educației islamice.
Călugării din Athos au manifestat deja împotriva acestor planuri.

Spitalul Județean Constanța a intrat de astăzi în carantină.
Măsura vine ca urmare a adresei Ministerului Sănătăţii, prin care medicii sunt informați despre creşterea numărului de infecţii acute respiratorii şi gripă.
Pentru a proteja pacienţii internaţi, în Spitalul Județean va fi interzis accesul vizitatorilor pe toată perioada carantinei.

Mai mult de jumătate dintre apelurile la 112 sunt false.
Anunțul a fost făcut de reprezentanții Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.
În ceea ce privește ponderea apelurilor false, judeţele Covasna, Călăraşi şi Mureş ocupă primele locuri.
Potrivit celui mai recent raport al Comisiei Europene, România se situează printre statele membre cu cei mai buni timpi de reacţie şi o acurateţe sporită în a localiza apelanţii la numărul unic de urgenţă 112.

Elevii din Constanța au dat în judecată Ministerul Educației.
Tinerii doresc să-i oblige în acest fel pe reprezentanții ministerului să demareze procedura de achiziție publică, în vederea asigurării manualelor școlare gratuite pentru clasele a XI-a și a XII-a.
Elevii motivează că până la începutul acestui an școlar, Ministerul Educației a refuzat să recunoască dreptul elevilor din ciclul liceal superior la manuale școlare gratuite.
Legea Educației prevede faptul că elevii şi profesorii din învăţământul de stat şi din învăţământul obligatoriu particular autorizat beneficiază de manuale şcolare gratuite.

Toate taxele şi impozitele vor putea fi plătite pe internet.
În trei luni, Ministerul Finanţelor va pune la punct un sistem de plăţi electronice cu ajutorul cardurilor MasterCard şi Maestro.
Cei mai mulţi români preferă să îşi achite impozitele direct la ghişeele primăriilor, la Poştă sau la CEC.

Jumătate dintre decesele înregistrate anual sunt cauzate de bolile cardiovasculare, în România.
Specialiştii insistă în mod special pentru depistarea din timp a problemelor cardiace.
Principalele măsuri de prevenție ar fi evitarea fumatului, adoptarea unei alimentaţii sănătoase, ţinerea sub control a tensiunii arteriale şi activitatea fizică adecvată.
Recent, mai mulți parlamentari au inițiat o lege a prevenţiei medicale care să prevadă pedepsirea pacienţilor care refuză investigaţiile periodice.

Numărul studenţilor din România s-a înjumătăţit în ultimii 9 ani.
Potrivit preşedintelui Consiliului Naţional al Rectorilor, Sorin Cîmpeanu, și numărul de cadre didactice a scăzut, în special în rândul celor tineri.
În urmă cu cinci ani, la nivelul învăţământului superior românesc erau 25.000 de cadre didactice titulare din care 30% erau tineri sub 35 de ani.
În prezent, la nivel naţional, 15% este procentul celor sub 35 de ani, dintr-un total de 23.000 de cadre didactice.
Sorin Cîmpeanu a mai spus că la nivel naţional nu există o premisă favorabilă cercetării în universităţi, unde nu mai lucrează decât 560 de cercetători cu normă întreagă.

Pacienţii care agresează medicii riscă ani grei de închisoare.
Potrivit unui studiu realizat la nivel naţional, 85% dintre cadrele medicale au fost agresate verbal, iar zece la sută – fizic.
În prezent, doar 1% dintre aceste incidente sunt raportate, iar pedepsele sunt simbolice.
În acest context, un nou proiect de lege, care are şi sprijinul Ministerului Sănătăţii, ar urma să fie depus în Parlament în cel mult două luni.
Acesta prevede pedepsirea agresorilor cadrelor medicale cu închisoare de la 6 luni la 2 ani pentru agresiunea verbală şi între 3 şi 12 ani de închisoare pentru agresiunea fizică.
Până atunci, propunerea va fi popularizată inclusiv în rândul medicilor, care vor fi încurajaţi să-i reclame pe cei care îi agresează fizic sau verbal.

Știri 11 februarie 2016

Duminică, Biserica Ortodoxă se va afla în duminica a 17-a după Rusalii.
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia de la ora 8.45, Sfânta Liturghie la biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipiul Constanța.
După slujbă va fi evocată viața și activitatea preotului căpitan Ioan Roşculeţ.
Evenimentul este organizat de către Arhiepiscopia Tomisului, în colaborare cu Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, filiala Constanța, în cadrul proiectului ’’Preoți militari dobrogeni în Primul Război Mondial’’.
Părintele Ioan Roșculeț s-a născut la 25 septembrie 1879, în localitatea Șapte Sate, de lângă Brașov.
În Primul Război Mondial a fost repartizat la Spitalul 9 Evacuare din Fetești și a fost avansat, pe 1 ianuarie 1918, la gradul de căpitan asimilat.
A slujit la parohiile „Sfântul Gheorghe” din Mangalia, „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și „Sfântul Gheorghe” din Constanța.
S-a mutat la Domnul în anul 1958 și este înmormântat în Cimitirul Central Constanța.

Sfântul Apostol Andrei ar fi stat în Dobrogea 20 de ani.
Această teorie este susținută, pe baza a numeroase cercetări, de ziaristul grec George Alexandrou.
De altfel, concluzia sa este că Apostolul Andrei a iubit Scythia Minor mai mult decât orice, după Hristos.
George Alexandrou a constatat că, din cele patru călătorii misionare ale sfântului, lipsește o “secvență” de 20 de ani, cuprinsă între întoarcerea lui la Marea Neagră din Valaamo și până la Patras, unde avea să fie martirizat.
Această lungă perioadă de timp, Apostolul Andrei ar fi petrecut-o în Dobrogea de astăzi, unde își avea ‘”cartierul general” în Peștera de care tradiția i-a legat numele.
Explicația jurnalistului ar fi că sfântul s-ar fi “simțit foarte apropiat de daci, deoarece erau monoteiști”.
Potrivit tradițiilor românești și descoperirilor arheologice, dacii au devenit creștini datorită Sfântului Andrei, în primul secol.

Patriarhia Română și Carrefour România au semnat un parteneriat pentru sprijinirea persoanelor defavorizate.
Programul social-filantropic se numește “Masa Bucuriei” și a fost extins la nivel național, ca urmare a derulării proiectului-pilot care a avut loc în toamna anului trecut la nivelul Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Potrivit unui comunicat al Patriarhiei, programul constituie o necesitate socială practică și are o semnificație spirituală profundă, fiind inspirată din Evanghelia iubirii lui Hristos pentru toți oamenii, dar mai ales pentru cei aflați în dificultate.

Reclamele la „suplimentele” alimentare ar putea fi interzise la radio și tv.
Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România a luat act de iniţiativa parlamentară care în mod esenţial interzice publicitatea explicită în programele de televiziune şi radiodifuziune pentru produsele medicamentoase care se eliberează fără prescripţie medicală.
Potrivit ANPC, un produs farmaceutic trebuie recomandat de specialişti şi nu de firmele de publicitate.
Piața farmaceutică este cel de-al treilea investitor în publicitatea TV, după domeniile telecom și cosmetice.

Cererile pentru acordarea tichetelor sociale de 50 de lei trebuie depuse până la finalul lunii aprilie.
Pentru a primi tichetele, absenţele copiilor, fie ele şi motivate, nu trebuie să depăşească 50% din totalul zilelor de grădiniţă.
Potrivit unui act normativ intrat recent în vigoare, copiii care provin din familii fără posibilităţi şi care vor frecventa zilnic grădiniţa primesc un stimulent educaţional, pentru a cumpăra alimente, haine şi rechizite.

Trenurile zăpezii ale companiei CFR Călători circulă cu tarife reduse până la finele lunii februarie.
Oferta este valabilă la trenurile care au ca destinaţie sau punct de plecare ori tranzitează staţiunile montane de pe Valea Prahovei, Vatra Dornei, Petroşani şi Piatra Neamţ.
Astfel, biletele sunt mai ieftine cu 25 la sută pentru călătorii cu punct de sosire sau plecare într-una din aceste staţiuni montane.
Reducerea este valabilă de luni până joi, la clasa a doua.
De asemenea, la trenurile InterRegio care circulă pe Valea Prahovei pe rute între Sinaia – Braşov şi retur, în toate zilele săptămânii, biletele au reduceri cuprinse între 31 şi 56 la sută.

Cancerul bronhopulmonar este principala cauză de decese survenite în urma afecţiunilor oncologice în România, la fel ca pe plan mondial.
Cele mai recente date ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că peste 11.500 de români au dezvoltat această patologie oncologică.
Fumatul reprezintă cel mai important factor de risc pentru cancerul bronhopulmonar, dar şi pentru cancer în general. Acesta este responsabil pentru circa 70% dintre decesele asociate cancerului de plămâni, respectiv 20% din totalul deceselor cauzate de cancer.

Alegerile locale din acest an vor avea loc pe 5 iunie.
Decizia a fost luată ieri de Guvern.
În cazurile de balotaj şi situaţiile în care se vor constata fraude electorale, un nou tur de scrutin va fi organizat pe 19 iunie.
Pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea în bune condiţii a alegerilor locale din acest an, sunt prevăzute peste 350 milioane lei, fonduri asigurate de la bugetul de stat.

Premierul Dacian Cioloş a prezentat, ieri, un pachet de măsuri destinat combaterii sărăciei.
Printre obiectivele urmărite prin promovarea acestui plan de măsuri se numără creşterea ratei de ocupare a populaţiei cu vârste între 20 şi 64 de ani la 70% până în anul 2020 şi reducerea ratei părăsirii timpurii a şcolii la 11,3%.
Guvernul îşi propune, între altele, ca până în 2020 numărul persoanelor aflate în risc de sărăcie să scadă cu cel puţin 580.000 de persoane.
Pentru fiecare categorie de populaţie expusă riscului de sărăcie, Guvernul pregăteşte un set de 47 de măsuri ce va fi finanţat atât de la bugetul de stat, cât şi din fonduri europene.

Poliţele RCA vor avea o lege proprie.
Specialiştii Autorităţii pentru Supraveghere Financiară spun că legea va fi gata la sfârșitul acestei luni.
Astfel, asiguratorii vor fi obligaţi ca dosarele de daună şi plata către atelierele de reparaţii să fie făcute în cel mult 50 de zile. Reprezentanţii unităţilor spun că firmele de asigurări virează banii foarte greu şi dacă nu vor exista sancţiuni, legea nu va fi respectată.
Normele actuale prevăd ca plata despăgubirilor să fie făcută în maxim 15 zile de la finalizarea dosarului, iar reprezentanţii service-urilor susţin că nimeni nu respectă acest termen.