Știri 15 decembrie 2015

Pensiile vor fi achitate în avans.
Plata drepturilor băneşti prin intermediul caselor teritoriale de pensii se realizează până la 24 decembrie.
Dacă beneficiarii nu vor fi găsiţi la domiciliu, plata drepturilor va fi asigurată de oficiile poştale până la data de 30 decembrie, în cazul celor avizaţi la domiciliu.
De asemenea, drepturile băneşti care se distribuie prin intermediul băncilor sunt achitate la termenele stabilite în convenţiile pe care Casa de Pensii le are încheiate cu băncile.

Lucrările la heliportul care va deservi elicoptere SMURD la Constanţa au fost finalizate ieri.
Heliportul din cartierul Viile Noi se întinde pe o suprafață de 2.500 de metri pătrați, are un hangar, camere de odihnă pentru medici și o sală de conferințe.
Valoarea investiției se ridică la aproximativ 1 milion de euro, sumă alocată de Fundația pentru SMURD.
Heliportul va deveni operațional în luna ianuarie, după ce se vor obține toate avizele necesare.

Publicitatea pentru medicamente va fi interzisă pe posturile de radio și de televiziune.
Astfel, va fi permisă în alte medii publicitatea la medicamente eliberate fără prescripţie medicală, cu aprobarea Agenţiei Naţionale a Medicamentului.
Prevederile sunt incluse într-un proiect de lege votat de Senat, în calitate de cameră decizională.

Utilizarea Internetului a crescut exponențial, în ultimii ani.
Potrivit unui studiu, în prezent, la nivel național sunt 8,8 milioane de utilizatori din care 6,5 milioane utilizează internetul în fiecare zi.
70% din populația orașelor și 44% din cea a satelor din România utilizează internetul.
În mediul urban, consumul zilnic de internet pentru segmentul de vârstă 14-64 de ani a crescut de peste 7 ori din 2002 până în prezent, de la 8% la 56%.
Același procent, 56%, reprezintă procentul persoanelor ce locuiesc în gospodarii din mediul rural care au acces la Internet.

Țările lumii au semnat un acord pentru salvarea planetei.
Cele 196 de state participante la conferinţa asupra schimbărilor climatice de la Paris au semnat sâmbătă un acord istoric prin care se angajează să depună eforturi pentru a limita creşterea temperaturii medii globale la 1,5 grade Celsius.
În prezent, cele mai poluatoare trei state ale lumii sunt China, SUA şi India, iar Germania, Polonia, Marea Britanie, Franța și Italia poluează cel mai mult aerul în Europa.
Acordul prevede obligaţia ca toate ţările să prezinte rapoarte cu privire la emisii şi la efortul pe care îl depun pentru a le reduce sau limita.
Ţările bogate s-au angajat să furnizeze fonduri de mediu în valoare de 100 de miliarde de dolari până în 2020.

Cadrele didactice ar putea fi obligate să facă masteratul pentru a mai putea profesa.
Federaţia Coaliţia pentru Educaţie consideră calitatea resurselor umane din sistemul de educaţie una dintre cele cinci direcţii de dezvoltare strategică necesare pentru îmbunătăţirea educaţiei.
Ca urmare, este necesar ca punerea în aplicare a masteratului didactic, prevăzut de Legea Educaţiei, să fie susţinută de toate părţile interesate.

Proiectul de modificare a Constituției, pentru definirea căsătoriei ca uniunea dintre un bărbat și o femeie, a apărut în Monitorul Oficial.
Noul articol prevede că „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.”
Autorii consideră că “soți” era un termen vag și deschis interpretărilor și astfel, a fost înlocuit.
Inițiativa are scopul de a proteja și sprijini nașterea și creșterea generațiilor viitoare.
Pentru a fi aprobat în Parlament, proiectul are nevoie de susţinerea a 500.000 de cetăţeni cu drept de vot.

Cazinoul din Constanța va fi renovat.
Arhitectura antebelică a clădirii va fi păstrată, la fel ca şi destinaţia principalelor încăperi.
La parter vor fi amenajate spaţii pentru conferinţe, expoziţii, spectacole, dar şi o cafenea.
La etajul întâi vor fi o sală de bal şi una de spectacole, iar la subsol vor fi amenajate săli de promovare a turismului pe litoralul Mării Negre.
Valoarea proiectului de renovare este 31,5 milioane de lei, iar banii sunt alocaţi de Compania Naţională de Investiţii.

30% dintre tinerii din România cu vârste cuprinse între 15-18 ani sunt fumători.
Așa arată ultimele date care demonstrează că numărul tinerilor care fumează a crescut în ultimul timp.
Adolescenţii încep să fumeze din diverse motive: dorinţa de a experimenta, pentru a-i imita pe adulţi, asociind fumatul cu o mare libertate şi cu o dovadă de putere, din revoltă faţă de părinţi sau societate.

Știri 14 decembrie 2015

Copiii de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Delfinul din Constanța vor fi colindați de copiii din Centrul de Plasament Ovidiu.
Evenimentul se va deșfășura mâine de la ora 9, la Biserica Sf. Haralambie din Constanța, din zona Boema.
La final, cei mici, vor primi daruri din partea preoților.
Tot mâine, de la ora 12, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, alături de preoții bisericii Sf. Haralambie, va săvârși slujba de sfințire a unei troițe ridicate în memoria eroilor neamului, aflată în curtea Liceului Decebal din Constanța.

Preoţii din Republica Moldova cer excluderea avorturilor din lista serviciilor acoperite de poliţa medicală.
Totodată, aceștia reiterează faptul că avortul reprezintă un păcat capital din perspectiva religioasă şi că fiecare fiinţă umană are dreptul la viaţă.
Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova susţine că acoperirea costurilor pentru efectuarea avorturilor generează fenomenul „impozitul pentru avort”, adică obligă cetăţenii să plătească pentru avorturi chiar dacă ei consideră această acţiune criminală.
Totodată, Sinodul a cerut Ministerului Sănătăţii să acorde medicilor dreptul de a refuza efectuarea avorturilor din motive religioase sau de conştiinţă şi să asigure consiliere psihologică pentru femeile care doresc să avorteze sau cele care sunt supuse tratamentelor fertilizării in vitro.

Tot mai mulţi lideri politici, religioși și ai societății civile se ridică împotriva intoleranței religioase.
Afirmația aparține ambasadorului pentru Libertatea Religioasă Internațională, David Saperstein.
Potrivit statisticilor, creștinii sunt victime în 80% din actele de discriminare religioasă din întreaga lume.
Ambasadorul a mai spus că Papa Francisc a inspirat “comunitatea internațională să se ridice și să reacționeze la acest val tot mai mare de intoleranță religioasă”.

Autorităţile vor intensifica în următoarele zile controalele în pieţe, târguri şi în centrele comerciale.
După verificările din ultima săptămână, au fost confiscate peste dousasprezece mii de kilograme de carne, precum şi bunuri în valoare de 200 de mii de lei – potrivit purtătoarei de cuvânt a Ministerului de Interne, Monica Dajbog.
Aceasta a mai spus că sunt verificaţi şi vânzătorii de brazi sau material lemnos.

ANAF va anula creanţele fiscale cu valoare simbolică.
Măsura are ca scop creşterea eficienţei procesului de recuperare a datoriilor către Stat.
Potrivit noului Cod de procedură fiscală, se anulează creanţele fiscale ale unor contribuabili restanţi la buget, aflate în sold la 31 decembrie, când valoarea acestora este mai mică de 40 lei.
Pentru aceste creanţe bugetare s-a stabilit anularea şi scăderea din evidenţă în primele 7 zile ale anului următor.

Bugetul Ministerului Educației a fost adoptat, ieri, de către Comisiile reunite de buget.
Acesta va fi, anul viitor, de aproape 10,6 miliarde de lei, în creștere cu 4,2% față de anul în curs.
La Comisiile de buget au fost depuse 18 amendamente, unul singur fiind admis.
Este vorba despre un amendament al senatorului Ecaterina Andronescu, care prevede că Academia Oamenilor de Știință din România nu va mai fi bugetată prin Ministerul Educației, ci va deveni ordonator de credite, cu buget propriu.

Legea anti-fumat a fost adoptată de Comisia pentru sănătate din Camera Deputaților.
Aceasta interzice complet fumatul în toate spațiile închise, în locurile de joaca pentru copii, unități sanitare, precum și cele de învăţământ.
Deputații au eliminat amendamentul care prevedea interzicerea afişării produselor din tutun în locurile obligatorii de trecere, pentru ca legea adoptată să nu fie considerată neconcurenţială.
Proiectul va fi votat în plenul Camerei Deputaţilor, for decizional.

Toate apartamentele din blocuri de locuinţe, racordate la sistemul centralizat de termoficare, trebuie ca, până la sfârșitul anului viitor, să fie dotate cu repartitoare de costuri la calorifere.
Astfel, este obligatorie montarea contoarelor pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire sau răcire şi apă caldă, la nivelul fiecărui apartament.
Principalul scop al acestor măsuri este de a reduce consumul de energie cu cel puţin 19%, până în anul 2020.

Știri 12 decembrie 2015

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfântul Ierarh Spiridon, făcătorul de minuni.
Acesta a fost un simplu păstor din insula Ciprului, a fost căsătorit şi a avut o fiică pe nume Irina.
Încă din tinereţe era foarte smerit şi se îngrijea de ajutorarea săracilor.
Pentru bunătatea si curăţia inimii a fost rânduit episcop al Trimitundei din Cipru.
Sfântul Spiridon a luat parte la întâiul Sinod Ecumenic de la Niceea din 325, unde mărturiseşte cu dârzenie dreapta credinţă în Iisus Hristos, împotriva ereziei lui Arie.
Sfântul este cunoscut ca un mare făcător de minuni, deoarece avea darul tămăduirii prin rugăciune.
S-a mutat la Domnul în anul 347, iar moaştele sale se află în insula Corfu din Grecia.

Tot astăzi Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului împlineşte 60 de ani.
S-a născut în anul 1955 în localitatea Gheorghiţeni, judeţul Suceava.
În anul 1975 a absolvit cursurile Seminarului Teologic Neamţ, iar în anul 1980 a obţinut licenţa in teologie la Facultatea de Teologie din Bucureşti.
În anul 1990, a fost tuns în monahism si a primit numele de TEODOSIE.
Patru ani mai târziu a fost hirotonit arhiereu-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, iar din anul 2001 este arhi-păstorul Tomisului.
Înalt Preasfinţitul Teodosie este doctor în teologie şi Membru corespondent al “Academiei Oamenilor de Ştiinţă”.
În anul 2002 a fost decorat de către Statul Roman cu ordinul „Steaua României în Grad de Cavaler”.
Tot din anul 2002, timp de 10 ani, a fost decan al Facultăţii de Teologie Sf. Ap. Andrei de la Universitatea Ovidius.

Biserica Ortodoxă Română va cinsti mâine pe Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei.
Acesta s-a născut în anul 1624, cel mai probabil în oraşul Suceava, într-o familie de mazili.
În anul 1649, după încheierea studiilor, s-a retras la Mănăstirea Probota, unde a fost tuns în monahism.
Aici şi-a început activitatea cărturărească, cu traducerea, pentru prima oară în româneşte, a Istoriilor lui Herodot.
La începutul anului 1658 a fost hirotonit episcop de Huşi, iar doi ani mai târziu, a fost instalat pe scaunul episcopal al Romanului.
A revizuit traducerea Septuagintei, realizată de spătarul Nicolae Milescu la Constantinopol, iar în jurul anului 1665 a început să lucreze la “Psaltirea în versuri” şi la “Viaţa şi petrecerea sfinţilor”.
Astfel, Sfântul Dosoftei este cel dintâi ierarh moldovean care a pus bazele procesului de pătrundere a limbii române în Biserică, prin înlocuirea slavonei bisericeşti.
După 11 ani de păstorire la Roman, în anul 1671 a fost ales mitropolit al Moldovei.
S-a mutat la Domnul în anul 1693 şi a fost înmormântat la Biserica “Naşterea Domnului” din Zolkiew, în Polonia.
Sfântul Ierarh Dosoftei a fost canonizat de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, în anul 2005.
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 8.45, Sf. Liturghie, la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel din Constanța.
Apoi, de la ora 14, Ierarhul nostru va oficia Taina Sfântului Maslu la Biserica Nașterea Sf Ioan Botezătorul din Eforie Sud.

Mâine este Ziua Tipografului Român.
La 13 decembrie 1918, circa 600 de tipografi bucureşteni au realizat o manifestaţie în care solicitau condiţii socio-economice pentru munca pe care o desfăşurau şi libertate pentru presă.
În urma evenimentului, zeci de tipografi şi-au pierdut viaţa sau au fost răniţi doar pentru ca au revendicat condiţii mai bune de muncă şi de trai.

Constănțenii sunt invitați la un concert caritabil de Crăciun.
Evenimentul se va desfășura mâine, de la orele 18, la biserica Sf. Vasile cel Mare din Constanța, din zona Inel 2, în prezența IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Concertul va fi susținut de Grupul bizantin Sf. Vasile cel Mare, dirijat de protopsalt profesor Marian Bostan.
Invitat va fi corul Belcanto al Școlii gimnaziale nr. 39, Nicolae Tonitza, dirijat de Ierodiacon Profesor Calinic Savin.
Fondurile rezultate din această acțiune vor fi donate pentru doi copii cu grave probleme de sănătate.

Știri 11 decembrie 2015

Biserica Ortodoxă va cinsti mâine pe Sfântul Ierarh Spiridon, făcătorul de minuni.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia astăzi de la ora 17, slujba Vecerniei la biserica Sf. Spiridon din cartierul Inel II.
Mâine, de la ora 8.15, Ierarhul nostru împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, va săvârşi Sf. liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Ap. Petru şi Pavel.
După sf. liturghie, va fi oficiată slujba de Te Deum cu ocazia aniversării zilei de naştere a Înaltpreasfinţitului Teodosie.
Apoi, de la ora 12.30, ierarhul nostru va lua prânzul cu 150 de persoane de la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Constanța și totodată va oferi o masă caldă și pentru 100 de bătrâni de la Centrul de Îngrijire și Asistență din Poarta Albă.

Duminică Biserica Ortodoxă se va afla in duminica a 28-a după Rusalii sau a Sfinților Strămoși.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 8:45, Sf Liturghie Arhiereasca la Catedrala Arhiepiscopală Sf Ap Petru și Pavel din Constanța.
Apoi, de la ora 14, Ierarhul nostru va oficia Taina Sfântului Maslu la Biserica Nașterea Sf Ioan Botezătorul din Eforie Sud.

Constănțenii sunt invitați la un concert caritabil de Crăciun.
Evenimentul se va desfășura duminică, de la orele 18, la biserica Sf. Vasile cel Mare din Constanța, din zona Inel 2, în prezența IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Concertul va fi susținut de Grupul bizantin Sf. Vasile cel Mare, dirijat de protopsalt profesor Marian Bostan.
Invitat va fi corul Belcanto al Școlii gimnaziale nr. 39, Nicolae Tonitza, dirijat de Ierodiacon Profesor Calinic Savin.
Fondurile rezultate din această acțiune vor fi donate pentru doi copii cu grave probleme de sănătate.

Constanța este unul dintre cele mai mari orașe ale țării care nu are supraveghere video în intersecții.
Potrivit autorităților locale, aceasta ar fi utilă atât pentru fluidizarea traficului, cât și pentru siguranța cetățenilor.
Această problemă a fost pusă în discuție în mai multe rânduri, de-a lungul anilor, dar nu a fost încă finalizată.
Pentru aplicarea măsurii este nevoie de aprobarea masterplanului, studierea documentelor de finanțare de la BERD și de organizarea licitațiilor.

Posturile de radio și televiziune din România ar putea fi obligate să difuzeze Imnul Național.
Potrivit unei propuneri legislative, acesta va fi difuzat integral în fiecare zi de la ora 7.00.
Inițiativa are ca scop întărirea sentimenului național și al respectului față de însemnele naționale.
Inițiatorul proiectului, parlamentarul Bogdan DIaconu, a arătat că este un lucru firesc ca un stat național unitar să își afirme pe toate căile conștiința de sine și valorile sale.

Folosirea făcliilor sau a lumânărilor la teatru, operă, în restaurante sau cluburi a fost interzisă.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a emis, ieri, un comunicat în atenţia organizatorilor de concerte, spectacole, întruniri, desfăşurate în aer liber sau în interiorul construcţiilor în care au loc evenimente cu public numeros.
În comunicat se arată că pentru spectacole desfăşurate în interiorul construcţiilor, pentru situaţia în care spaţiile sunt încadrate în categoria sălilor aglomerate, este obligatorie obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu a construcţiei.
Documentaţia tehnică în vederea emiterii autorizaţiei de securitate la incendiu se va depune obligatoriu cu cel puţin 30 de zile înainte de realizarea evenimentului la sediul ISU.

Compania Petrom a ieftinit din nou motorina şi benzina comercializate în staţiile proprii cu 5 bani pe litru.
Preţurile carburanţilor au coborât la minimele ultimilor ani.
Scăderile vin pe fondul prăbuşirii preţului la petrol.
Preţurile benzinei şi motorinei sunt direct legate de cotaţiile internaţionale ale produselor petroliere şi de cursul de schimb leu-dolar.
În ultimele luni, barilul a coborât de la 65 la 40 de dolari, iar cursul de schimb a rămas relativ constant.

Ministerul Educaţiei ar putea să finanţeze şi grădiniţele private acreditate.
Banii ar urma să fie alocaţi, în primă fază, pentru lunile septembrie-decembrie 2015.
Legea Educaţiei spune că finanţarea urmează copilul, indiferent dacă acesta învaţă în unităţi de stat sau private.
Grădiniţele private ar putea primi sume între 300 şi 600 de lei per copil, pentru ultimele luni din acest an.
Dacă grădiniţele private vor primi finanţare pentru tot anul, fiecărui preşcolar i-ar reveni lunar circa 300 de lei.
În grădiniţele, şcolile şi liceele private acreditate din România învaţă peste 45 de mii de copii.

Marea Britanie nu mai este o țară creștină și trebuie să inceteze sa se mai arate astfel.
Aceasta susţine un raport al unei comisii preocupate de locul religiei în societatea modernă, care a provocat o reacție furioasă din partea Bisericii Angliei.
Comisia prezidata de fostul judecător, Baroneasa Butler-Sloss, implicand lideri religioși din toate credințele, solicită ca viața publică din Marea Britanie sa fie în mod sistematic de-creștinată.
Raportul a provocat un val de furie, fiind condamnat de către miniștrii Cabinetului, ca o “greseala serioasa”, iar Biserica Angliei a declarat că pare să semene a “deturnare” din partea umaniștilor.

De anul viitor, amenzile vor fi primele datorii care se achită la bugetul local.
Potrivit noului Cod de procedură fiscală, care modifică ordinea de stingere a obligațiilor fiscale, amenzile vor trebui plătite înaintea taxelor pentru clădiri și mașini.
În prezent, contribuabilii pot alege ce tipuri de datorii plătesc mai întâi la bugetele locale.
Ineficiența colectării amenzilor a dus la reintroducerea plății lor cu prioritate, în noul Cod de procedură fiscală.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Grecia reacționează împotriva legalizării concubinajului.
Acesta a făcut o declarație specială cu privire la planurile guvernului elen de extindere a legii “privind coabitarea libera” pentru cuplurile de același sex.
Cu această ocazie, Sfântul Sinod a subliniat angajamentul sau continuu față de poziția exprimată în proclamaţia “Familia și societatea modernă”, lansată în anul 2013.
În declarație, Sfântul Sinod a declarat că Biserica se bazează, atunci când respinge noile forme alternative ale “familiei”, pe respectul pentru valoarea persoanei umane, care stă la baza teologiei ortodoxe, parte din valoarea fundamentală a Constituției Elene.