Invitat: Pr. Marius Moșteanu.
Realizator: Pr. Eugen Tănăsescu.
YOUTUBE
Local
YOUTUBE
Local
YOUTUBE
Local
În această perioadă, în Arhiepiscopia Tomisului se organizează acțiuni sociale.
Astfel, astăzi, preoții din cele trei parohii ale orașului Hârșova vor oficia Taina Sfântului Maslu la Spitalul orășenesc din localitate.
Apoi grupul de colindători ai Casei de Cultură a orașului îi vor colinda pe bolnavi, iar preoții vor oferi alimente celor ce vor rămâne internați în ziua praznicului Nașterii Domnului și nu se vor putea bucura de masa tradițională de Crăciun.
Vineri, în ziua de Crăciun, la ora 11,30, la biserica „Sf. Mina” din parcul Tăbăcărie, 600 de copii instituționalizați, dar și copiii parohiei vor primi daruri.
Totodată, preoții vor aduce vestea Nașterii Domnului prin colinde.
Mai mult de o treime din pacienții cu cancer în metastază și-au continuat activitatea la locul de muncă.
Această decizie a lor a fost semnificativ influențată de gestionarea simptomelor, indiferent de tipul de cancer sau de tratamentul urmat.
Așa au constatat oamenii de știință americani.
Ei menționează că o concentrare pe controlarea simptomelor poate ajuta la creșterea numărului bolnavilor care continuă să ducă o viață normală în timp ce luptă cu boala.
Studenții români vor putea să își facă masteratul în Marea Britanie, din toamna anului viitor.
Programul de studii este finanțat printr-un împrumut acordat de Guvernul britanic.
Dacă până acum tinerii puteau accesa aceste împrumuturi doar pentru studiile universitare, acum studenții români pot cere împrumuturi și pentru studiile postuniversitare.
Programele de master sunt cuprinse între 4.000 și 35.000 de lire sterline pe an, pentru universitățile din Marea Britanie.
Valoarea maximă a unui împrumut pentru studii postuniversitare este de 10.000 de lire sterline și este valabilă pentru toate programele și formele de învățământ.
Brazii de Crăciun, mesele festive și cadourile de sfârșit de an au fost interzise în instituțiile de învățâmânt din Tadjikistan.
Un decret a fost publicat ieri în această țară cu populație majoritar musulmană.
Acestea sunt cele mai severe restricții impuse în fosta republică sovietică în care, încă din 2013, nu mai sunt permise petrecerile de revelion, iar personajul Moș Crăciun nu a mai putut apărea în emisiunile televiziunii publice.
Spre deosebire de alte țări din regiune, precum Rusia, un brad va fi împodobit la Dușanbe doar cu puțin înainte de 31 decembrie și va fi menținut în public doar câteva zile din luna ianuarie.
Programul Poștei Române va fi modificat de sărbători.
Astfel, mâine se va asigura programul de lucru cu publicul, între orele 8:00 – 15:00.
În zilele de 25 şi 26 decembrie, 31 decembrie, 1 şi 2 ianuarie toate subunităţile poştale vor fi închise.
Ca urmare a programului anunţat, este posibil ca trimiterile poştale prezentate în zilele de 23, 24, 29 şi 30 decembrie să înregistreze timpi mai mari de circulaţie.
Pacienții din mediul rural nu se vor mai deplasa la oraş pentru investigaţii.
Aproape 200 de medici de familie din mediul rural din judeţele Brăila, Galaţi, Tulcea şi Constanţa au intrat în posesia unor echipamente medico-informatice.
Este vorba despre un scaner cu ultrasunete, electrocardiograf, monitor funcţii vitale, un spirometru şi un analizator.
Acestea permit efectuarea analizelor la cabinetele medicilor de familie şi transmiterea rezultatelor, în format electronic, la peste 500 de medici specialişti din ţară.
Aproape 20% dintre tinerii români sunt şomeri.
Potrivit Institutului Naţional de Statistică În trimestrul III 2015, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă a fost de 63,2%, în creştere faţă de trimestrul anterior cu 1,2%.
Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de 20-64 ani a fost de 67,8%, la o distanţă de 2,2% faţă de ţinta naţională de 70% stabilită în contextul Strategiei Europa 2020.
Gradul de ocupare era mai mare pentru bărbaţi şi pentru persoanele rezidente din mediul rural.
Reprezentanţii transportatorilor din România au semnat o înţelegere cu cei ai companiilor de asigurare de limitare a creşterii RCA-ului la maxim 50%.
A fost luat ca termen de referinţă tarifele practicate în iunie 2015.
Preşedintele Confederaţiei operatorilor şi transportatorilor autorizaţi din România, Vasile Ştefănescu a precizat că în cazul în care înţelegerile nu vor fi respectate, în luna februarie va avea loc un protest amplu al transportatorilor la nivel naţional.
În ceea ce priveşte RCA pentru persoanele fizice, nu vor exista modificări semnificative în 2016.
Autobuzele RATC vor circula de Crăciun şi Revelion după programul zilelor de sâmbătă şi duminică.
Mâine, transportul în comun al persoanelor se va desfăşura în program normal, iar pe 25, 26 și 27 decembrie, între orele 5,45 – 23,00.
În ultima zi a anului, pe 31 decembrie, mijloacele de transport în comun vor începe să circule de la ora 5,15 şi se vor retrage la ora 21,30.
Pe 1 ianuarie 2016, prima cursă va fi la ora 12,00, iar ultima, la ora 23,00.
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului oficiază de la această oră slujba de parastas pentru eroii Revoluției din Decembrie 1989 la Troița din parcul Casei de Cultură.
Apoi, de la ora 12.00, la Asociația pentru Persoane cu Dizabilități din Constanța, peste 30 de persoane vor primi alimente.
Acțiunea se intitulează „Masă îmbelșugată de Crăciun” și este organizată de către parohiile „Adormirea Maicii Domnului I”, „Adormirea Maicii Domnului II” și „Sfântul Ștefan”.
În cadrul evenimentului, IPS Teodosie va fi colindat de către cei prezenți și va rosti un cuvânt de învățătură.
De la ora 13.00, Ierahul nostru, împreună cu reprezentanți ai bisericii „Buna Vestire” din Constanța, va merge cu daruri la cei 100 de vârstnici din Centrul de îngrijire și asistență Poarta Albă, iar corul bisericii „Buna Vestire” va aduce, prin colinde, vestea Nașterii Domnului.
Acțiunea este organizată în parteneriat cu Școala generală nr. 40, „Aurel Vlaicu”.
Joi, în Ajunul Crăciunului, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 8.15, Sf. Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală.
De asemenea, vineri, de sărbătoarea Nașterii Domnului, Ierarhul nostru va săvârși, de la ora 9 Sf. Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel.
Astăzi se împlinesc 26 de ani de la revoluţia română din 1989.
Aceasta a constat într-o serie de proteste, lupte de stradă şi demonstraţii în luna decembrie a anului 1989, care au dus la sfârşitul regimului comunist din România şi la căderea lui Nicolae Ceauşescu.
Demonstraţiile din ce în ce mai ample au culminat cu procesul controversat şi execuţia lui Ceauşescu şi a soţiei sale.
Potrivit datelor oficiale, numărul total al celor decedaţi pe durata revoluţiei a fost de 1142, al răniţilor de 3138, iar al celor reţinuţi se ridica la 760.
Cu toate acestea, nici o persoană nu a fost oficial acuzată până în momentul de faţă de comiterea unor acte de terorism în cadrul revoluţiei din 1989.
Cu această ocazie la cimitirele, monumentele şi troiţele închinate eroilor revoluţiei din întreaga ţară vor fi oficiate rugăciuni de pomenire a celor ce şi-au dat viaţa pentru libertate, credinţa şi demnitatea poporului român.
Astăzi are loc solstiţiul de iarnă.
Astfel, această zi este cea mai scurtă din an şi are 8 ore şi 50 minute.
Până pe 21 iunie, durata zilelor va creşte continuu, iar cea a nopţilor va scădea.
La momentul solstiţiului de iarnă, Soarele luminează mai mult emisfera sudică a Pământului.
Poliţiştii nu vor mai fi evaluaţi la finalul acestui an.
Curtea Constituţională a precizat că evaluarea activităţii şi conduitei poliţistului trebuie reglementată prin lege organică, iar delegarea reglementării acestora în sarcina ministrului încalcă Constituţia.
Decizia este definitivă şi obligatorie şi a fost dată în luna octombrie.
Polițiștii spun că riscă să nu se mai facă avansări în martie pentru că lipsesc calificativele din anul acesta şi astfel nu se mai îndeplinesc condiţiile de înaintare în grad.
Secţia de chirurgie 1 a Spitalului Judeţean Constanţa a fost inaugurată ieri.
Valoarea investiţiei s-a ridicat la 10 milioane de lei, iar fondurile provin de la Consiliul Judeţean Constanţa şi din fondurile pe care spitalul le-a câştigat în urma procesului câştigat cu CJAS Constanţa.
Astfel, pacienţii operaţi în cadrul unităţii sanitare vor beneficia de aparatură modernă de intervenţie, dar şi de saloane noi, prevăzute cu paturi special create pentru terapie intensivă.
Liderii administrațiilor locale vor avea pensii speciale.
Senatul a adoptat ieri proiectul de lege privind acordarea de pensii speciale pentru primari, viceprimari, preşedinţi si vicepreşedinţi de consilii judeţene.
Proiectul a fost adoptat tacit de Camera Deputaţilor, iar Senatul este camera decizională.
Proiectul Legii antifumat a fost contestat la Curtea Constituţională de 33 de senatori.
În opinia parlamentarilor care au depus contestaţia, legea separă fumătorii în două categorii: cei care pot fuma în aeroporturi sau cei care sunt în închisori de maxima siguranţă și ceilalţi fumători care nu au voie.
Senatorii spun că demersul la CCR nu este împotriva unei legi antifumat, însă trebuie ca un astfel de act normativ să respecte prevederile constituţionale.
Pliculețele de ceai sunt periculoase pentru sănătate.
Potrivit unor studii, pliculețele ieftine de ceai pot conține cantități mult prea mari de fluor și pesticide care afectează cu timpul structura oaselor și dinților, pot duce la probleme ale rinichilor și chiar cancer.
Cele mai multe plante nu sunt spălate înainte de a fi uscate și astfel acestea conțin reziduuri de pesticide.
Unele branduri de ceai, chiar și cele care susțin a fi naturale, au fost descoperite cu un conținut ridicat de pesticide cangerigene, peste limitele europene.
De asemenea, experții avertizează că pliculețele din hârtie sunt tratate cu o substanță cancerigenă.
YOUTUBE
Local
Persoanele care modifică kilometrajul maşinilor ar putea face închiisoare de la 2 la 5 ani.
Așa prevede un proiect inițiat de un grup de parlamentari și depus la Senat.
Iniţiativa completează Codul Penal cu infracţiunea de „înşelăciune privind date sau caracteristici ale vehiculelor”, pedepsită cu închisoare de la 2 la 5 ani.
În expunerea de motive, iniţiatorii spun că scopul este acela de a descuraja tranzacţiile cu mașini ale căror date sau caracteristici sunt trucate şi, în consecinţă, creşterea siguranţei pe drumurile publice.
Senatul este prima cameră sesizată.
Comisia Europeană a avizat favorabil o iniţiativă pentru apărarea familiei.
Aceasta se numește ’’Mama, tata și copiii’’și are ca scop protejarea la nivelul legislației europene a familiei naturale, ca uniune între un bărbat și o femeie.
Inițiatorii speră ca până la 15 decembrie 2016 să strângă minim un milion de semnături necesare aducerii proiectului legislativ aferent în atenția instituțiilor europene.
Inițiativa poate fi semnată, online sau pe hârtie, de către oricare cetățean european cu drept de vot.
Slovenii au respins, pentru a doua oară, prin referendum, căsătoria între persoane de același sex.
Legea a fost respinsă ieri cu peste 60% din voturi.
Rezultatele arată o creștere în dezaprobarea „căsătoriilor” gay față de anul 2012 – aproximativ 64% față de 55%.
Papa Francisc a pledat săptămâna trecută pentru un “nu” la referendum și le-a cerut slovenilor să susţină “familia, structura de referinţă a vieţii în societate”.
Chinezii cumpără aer curat îmbuteliat din Canada.
O sticlă de aer de munte este de 50 de ori mai scumpă decât apa minerală: 25 de dolari pentru o sticlă de 7 litri de aer din munții stâncoși.
Canadienii au trimis 500 de sticle de aer și alte patru mii de recipiente sunt pe drum spre China, iar majoritatea sunt deja rezervate.
Beijingul se află sub cod roșu de poluare, pentru a doua oară în ultimele zece zile.
Experții spun că noxele depășesc de 20 de ori maximele admise de lege.
Cea mai mare parte a cazurilor de cancer ar putea fi evitate.
Așa arată un nou studiu asupra cauzelor acestei boli.
Factorii de mediu și stilul de viață al pacienților constituie principala origine a maladiei, iar printre celelalte cauze se numără toxinele, expunerea la razele solare și obiceiurile alimentare.
Potrivit specialiștilor, numai o parte infimă din cazurile de cancer pot fi imputate exclusiv factorilor genetici.
Ei mai spun că aceste rezultate au o importanță capitală în strategia de prevenire a cancerului, precum și pentru cercetare și sănătatea publică.
Constănţenii nu vor avea zăpadă de Crăciun.
Potrivit meteorologilor, temperaturile vor fi în general mai ridicate decât mediile climatologice.
În Dobrogea, vremea va fi caldă pentru această perioadă din an, iar pe 25 decembrie vor fi temperaturi maxime de 9 – 10 grade Celsius şi minime de 2 – 3 grade.
Cetățenii români pot călători în Japonia fără viză, dacă vizita este mai scurtă de 90 de zile.
Măsura este valabilă până la finalul anului 2018.
Condițiile nu se aplică și cetățenilor români care doresc să intre pe teritoriul Japoniei cu intenția de a căuta un loc de muncă sau de a exercita o profesie sau alte activități.
Ambasada Japoniei în România anunță că posesorii de pașapoarte temporare vor fi de asemenea incluși în acest program, de la 1 ianuarie 2016.
Multe produse din străinătate care ajung în România se vând pentru că sunt din segmentul cel mai ieftin, dar, astfel, populația este otrăvită.
Declarația a fost făcută de ministrul Agriculturii Achim Irimescu și s-a bazat pe rapoartele primite din partea Agenţiei Naţionale Fitosanitare.
El a afirmat că va reintroduce controlul la frontieră pentru reziduurile de pesticide, de produse chimice, pe considerentul că în cazul multor produse ieftine care ajung pe piața românească sunt utilizate pesticide interzise pe piața europeană.
YOUTUBE
Local