Știri 15 octombrie 2015

Toţi abonaţii RADET Constanţa vor primi subvenţii în această iarnă.
Anunțul a fost făcut de directorul companiei, Liviu Popa.
Astfel, indiferent de venituri sau starea materială, locuitorii municipiului vor plăti gigacaloria mai puţin decât preţul real, de 385 de lei.
Cuantumul subvenţiei urmează să fie stabilit prin hotărâre a Consiliului Local Municipal.
Familiile nevoiaşe vor beneficia, în continuare, de ajutoare suplimentare pentru încălzire, acordate de Primărie.
Totodată, conducerea RADET Constanța a precizat că săptămâna viitoare vor începe probele la rece.
Constănţenii racordaţi la sistemul centralizat de încălzire sunt sfătuiţi să urgenteze încheierea lucrărilor pe instalaţiile interioare sau să anunţe la Dispeceratul RADET că au lucrări.

Aproape 10.000 de elevi din municipiul Constanţa vor primi burse.
Primarul interimar al Constanţei, Decebal Făgădău a precizat că bursele se vor acorda din această lună.
Cuantumul burselor de performanță va fi de 100 lei, al celor de merit şi de studiu de 25 de lei, iar cele sociale, 75 de lei.
Conform previziunilor, suma acordată pentru anul viitor va trebui suplimentată cu încă 1,3 milioane de lei, deoarece vor beneficia de burse și elevii claselor I, a 5-a și a 9-a.

Trei sferturi dintre angajaţii români sunt stresaţi, iar 80% s-au îmbolnăvit din această cauză.
Potrivit unui studiu, majoritatea angajaților din România stau la munca intre 30 și 40 de ore pe săptămâna, iar aproape un sfert dintre aceștia stau mai mult de 40 de ore.
În plus, doi din trei români au probleme cu somnul.
Doar o zecime din angajații europeni este cu adevărat entuziastă la locul de muncă.

România este singura ţară din Uniunea Europeană în care Sănătatea este finanţată cu mai puţin de 6% din PIB.
În ţările dezvoltate, procentul ajunge şi la 11%.
Germania, Franța, Danemarca şi Olanda conduc în topul bugetelor pentru sistemul medical.
În majoritatea țărilor din Europa, principala sursă de finanțare a cheltuielilor publice cu sănătatea sunt asigurările sociale de sănătate.
În România, 6,8 milioane de contribuabili finanțează cheltuielile pentru 19 milioane de asigurați.
Pe termen lung, situația se va înrăutăți, mai ales din cauza îmbătrânirii populaţiei.

Guvernul a aprobat ordonanţa de urgenţă privind amnistia fiscală.
Actul normativ are scopul sprijinirii contribuabililor aflaţi în dificultate, dar și stimularea achitării obligaţiilor de plată restante la buget şi majorarea încasărilor bugetare.
Potrivit actului normativ, contribuabilii care îşi vor achita până la 31 martie 2016, obligaţiile de plată restante la data de 30 septembrie 2015, vor beneficia de anularea penalităţilor de întârziere aferente acestora.
De aceste facilităţi fiscale vor putea beneficia contribuabilii persoane fizice, juridice sau entităţi fără personalitate juridică.

Elevii vor învăța despre bani de la specialiști în finanțe.
Ministerul Educației și Autoritatea de Supraveghere Financiară au semnat un protocol de colaborare pentru îmbunătățirea nivelului de educație financiară din învățământul preuniversitar.
Protocolul își propune desfășurarea unor prezentări cu caracter educațional din domeniul financiar sau organizarea de concursuri de educație financiară în cadrul programului ”Școala altfel”.
Elevii vor avea la dispoziţie materiale didactice special concepute pentru acest program, realizate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Armata ar putea angaja rezerviști voluntari.
Proiectul de lege privind statutul acestora a fost adoptat de Senat și a fost trimis spre promulgare preşedintelui Klaus Iohannis.
Pot deveni rezervişti militari toţi tinerii între 18 şi 35 de ani.
Ei vor încheia un contract cu MApN pe termen de patru ani.
Prin acesta vor trebui să participe la instruire 15 zile pe an și vor primi 10% din solda funcţiei de bază.
De asemenea, pot deveni rezerviști voluntari soldaţii şi gradaţii profesionişti care au trecut în rezervă.
Numărul rezerviştilor voluntari va fi stabilit în funcţie de prevederile din bugetul Ministerului Apărării Naţionale anual.

Un zăcământ important de gaze naturale a fost descoperit în Marea Neagră, în apele teritoriale românești.
Potrivit unui comunicat al Romgaz, suprafața zăcământului poate atinge 39 de km pătrați, iar rezervele pot depăși 30 de miliarde de metri cubi de gaze.
Această cantitate ar acoperi consumul României pe o perioadă de 3 ani.
În România, consumul anual de gaze este de aproximativ 11 miliarde de metri cubi.

Italia a interzis fumatul în vehiculele care transportă minori și femei gravide.
De asemenea, decretul guvernamental stabilește și interzicerea fumatului în apropierea spitalelor și impunerea de sancțiuni pentru cei care vând sau furnizează minorilor produse derivate din tutun.
Reamintim că luna trecută și autorităţile din Marea Britanie au interzis fumatul în maşinile care au copii la bord.

Un copil din România petrece aproape 23 de ore pe săptămână în faţa calculatorului sau televizorului.
Ţara noastră este surclasată doar de Bulgaria, cu 25 de ore.
Iniţiatorii studiului sugerează părinților să controleze timpul petrecut de copil în fața ecranului și să nu permită instalarea unui televizor în camera copilului sau urmărirea programelor TV în timpul meselor.
La polul opus, studiile arată că în Olanda şi Belgia timpul petrecut este de circa 15 ore.

Un arheolog de la o universitate creştină din Statele Unite afirmă că a descoperit ruinele oraşului biblic Sodoma.
De-a lungul anilor, cercetătorii americani au găsit rămăşiţele unui zid de apărare, fundaţia unui palat şi un sistem complex de portaluri care datează din acea perioadă.
Locația sitului este sudul Văii Iordanului, cunoscut sub numele Tall el-Hammam.
Arheologul american Steven Coliins spune că a descoperit şi dovezi ce atestă faptul că acel oraş a avut parte de un sfârşit brusc, în urma unui incendiu, spre sfârşitul epocii bronzului mijlociu.
Cartea Genezei descrie felul în care Dumnezeu “a turnat pucioasă asupra lor”, pentru a pedepsi cele două oraşe pentru desfrâul din interiorul zidurilor lor şi ucigându-i pe toţi locuitorii.

Știri 14 octombrie 2015

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfânta Cuvioasă Parascheva – ocrotitoarea Moldovei.
Aceasta a trăit în prima jumătate a secolului al 11-lea şi s-a născut în cetatea Epivat, în apropiere de Constantinopol, pe ţărmul Mării Marmara, într-o zi de vineri.
Încă din tinereţe a intrat în viaţa monahală, la o mănăstire de lângă Constantinopol.
Apoi, timp de mulţi ani a trăit o viaţă ascetică în mânăstirile din Constantinopol, Ierusalim şi de pe Valea Iordanului, după care, la vârsta de 25 de ani s-a întors în locurile natale, unde a trăit timp de doi ani.
La vârsta de 27 de ani s-a mutat către Domnul, iar moaştele sale au fost păstrate în cetatea Epivat timp de 200 de ani.
În jurul anului 1235, moaştele Cuvioasei Parascheva au fost mutate la Târnovo, în Bulgaria, după care au plecat la Belgrad, iar în anul 1521 ajung la Constantinopol.
Un moment de referinţă în istoria Sfintei îl reprezintă anul 1641 când voievodul moldovean Vasile Lupu a adus moaştele Cuvioasei Parascheva la Iaşi, şi le-a aşezat în biserica ctitorită de el, biserica Sfinţii Tei Ierarhi.
În prezent, sfintele moaşte sunt depuse la catedrala Mitropolitană din Iaşi.
Generalizarea cultului Sfintei Parascheva în Biserica Română a fost hotărâtă de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la data de 28 februarie 1955.

Modernizarea ecluzelor va fi gata în martie 2016.
Este vorba despre trei ecluze de pe Canalul Dunăre-Marea Neagră de la Cernavodă, Agigea și Ovidiu, iar lucrările tehnice vor fi finalizate până la 31 decembrie 2015.
Valoarea totală a proiectului este de 65,2 milioane euro, din care contribuţia Fondului de Coeziune este de 85%.
Scopul modernizării ecluzelor este garantarea unei bune conexiuni între porturile Constanţa și Midia cu fluviul Dunărea și dezvoltarea unui sistem durabil de transport şi integrarea acestuia în reţelele de transport ale UE.

Alăptarea naturală ar putea salva vieţile unui milion de copii în fiecare an.
Potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, mai puţin de 40% dintre copiii din întreaga lume sunt alăptaţi exclusiv la sân până la vârsta de 6 luni.
OMS recomandă alăptarea exclusiv la sân timp de şase luni, chiar dacă există lucrări ştiinţifice care recomandă diversificarea alimentaţiei nou-născuţilor de la vârsta de cinci luni.
În prezent, recomandarea OMS privind alăptarea la sân este urmată de mame numai în cazul unuia din cinci copii cu vârsta de până la şase luni.

Șoferii pot solicita un duplicat al permisului de conducere, prin e-mail, fără să se mai deplaseze la serviciul public comunitar.
Facilitatea este disponibilă pentru permisele auto emise din 2009, numai dacă documentele au fost pierdute sau deteriorate ori numele actual al titularului nu mai corespunde cu cel din vechiul document.
Pentru eliberarea noului carnet de conducere, titularul trebuie să depună o cerere în acest sens la oricare serviciu public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor.

Părinţii australieni sunt scandalizaţi de apariţia băuturii energizante denumită “Cannabis” pe piaţă.
Aceștia susţin că băutura promovează ideea de droguri către copii.
Compania producătoare susţine că băutura are extract de cânepă dar insistă că nu conține substanța THC din marijuana, responsabilă de impactul psihologic.
Băutura, produsă în Austria, se vrea o alternativă la alte băuturi energizante cunoscute.

Tot mai mulți părinți cer Ministerului Educaţiei să ia măsuri ca şcolile de stat să nu mai promoveze Haloween-ul.
În Suceava, aceștia au trimis un memoriu Inspectoratului Județean prin care cer şefilor învăţământului sucevean să trimită o circulară în şcoli prin care să interzică promovarea şi sărbătorirea Halloweenului, o serbare a urii și a groazei.
Reprezentanţii instituţiei au răspuns că prin activităţile educative promovate în mediul educaţional este încurajată libertatea de exprimare, dar și “valorile morale, culturale și umane”.
La rândul lor, reprezentanţii ministerului de resort au spus că ministerul nu a impus şi nici nu a recomandat inspectoratelor şcolare şi implicit unităţilor de învăţământ organizarea unor activităţi dedicate diferitelor sărbători.
Anul trecut, 28 de ONG-uri au cerut Ministerului să respecte Legea Educaţiei şi să nu permită apariţia Halloween-ului în şcoli.

Marile magazine vând brânzeturi contrafăcute.
Astfel, produsele de tip mozzarella sau cașcaval conțin în cea mai mare parte brânză topită sau margarină inferioară, cu conținut de grăsimi vegetale și E-uri.
Specialiștii spun că modul în care sunt procesate grăsimile vegetale, dar și expunerea la temperaturi ridicate provoacă apariția unor compuși periculoși pentru sănătate.
Mai mult, aditivii utilizați pentru a obține textura, culoarea sau gustul pot fi nocivi în urma unei expuneri îndelungate la aceste temperaturi.
În anul 2013, în Marea Britanie a izbucnit un scandal național în urma verificărilor mai multor unități de alimentație care foloseau ca ingrediente brânzeturi contrafăcute, iar la începutul acestui an autoritățile franceze au scos la iveală aceste practici.

Curtea Constituțională din Polonia a decis în favoarea medicilor care refuză să facă avorturi.
Curtea a recunoscut că restrângerea dreptului medicilor poate fi făcută exclusiv în situații în care există o nevoie urgentă de a preveni moartea sau vătămarea gravă a sănătății femeii ca urmare a sarcinii.
Prin contrast, este neconstituțional să se solicite medicilor să acționeze contrar conștiinței lor în „alte situații urgente”.
În Polonia avortul la cerere este interzis, dar este posibil doar în caz de malformație a fătului sau de pericol pentru viața mamei.

Ofensa adusă însemnelor naţionale ar putea fi pedepsită cu închisoarea.
36 de parlamentari propun, într-un proiect de modificare a Codului Penal, reintroducerea pedepselor cu închisoare de la 1 an la 3 ani pentru infracţiunea de dispreţ pentru însemnele naţionale.
Fapta săvârşită în public prin care se exprimă dispreţ pentru emblemele sau semnele de care se folosesc autorităţile se va pedepsi cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.
Potrivit inițiatorilor, prin incriminarea manifestărilor cu dispreţ faţă de însemnele României, legea apără autoritatea de drept a statului român.

Știri 13 octombrie 2015

Biserica Ortodoxă va cinsti mâine pe Sf. Cuvioasă Parascheva de la Iași.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba Vecerniei astăzi, de la ora 17 la biserica Sf. Cuvioasă Parascheva din Năvodari, zona Kaufland.
Apoi va avea loc o procesiune pe traseul: biserica Sf. Parascheva – strada Constanței, biserica Bunavestire – strada Mării – strada Frunzelor – strada Rândunelelor – biserica Sf. Parascheva.

Astăzi este „Ziua Informării Preventive”.
Aceasta se marchează din anul 2011, în urma aderării Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă la o iniţiativă derulată la nivel european.
Ziua Informării Preventive se sărbătoreşte, anual, la dată variabilă, când 13 cade într-o zi de marţi.
La Constanţa, cu prilejul acestei zile, se desfăşoară exerciţiul de protecţie şi intervenţie în caz de accident nuclear la Centrala de la Cernavodă.

Mai mult de jumătate dintre români din români cred că, uneori, SRI şi DNA au încălcat drepturile şi libertăţile cetăţenilor, în acţiunile lor.
În același timp, potrivit unui sondaj, 27% din cei intervievaţi spun că aceste drepturi şi libertăţi niciodată nu au fost încălcate de cele două instituţii.
De asemenea, cei intervievaţi cred că dintre problemele cu care se confruntă România în prezent, cele mai importante sunt veniturile scăzute, corupţia, locurile de muncă, sănătatea, educaţia și criza refugiaţilor.

Primele doze de vaccin antigripal vor ajunge astăzi la Constanța.
Este vorba despre peste 19 mii de doze destinate imunizării personalului medical, persoanelor vârstnice, femeilor însărcinate și copiilor.
Ministerul Sănătăţii a achiziţionat 500.000 de doze de vaccin, în valoare de peste 5 milioane de lei, pentru imunizarea gratuită a persoanelor cu risc crescut de îmbolnăvire.

Pe eticheta laptelui proaspăt sau a produselor lactate va fi indicat procentul de lapte praf pe care acesta îl conţine.
Senatul a adoptat, ieri, un proiect de lege care prevede că, nerespectarea acestei obligativități va fi sancţionată cu amenda de la 5.000 la 10.000 de lei.
Avertizarea va fi cuprinsă in sintagma ‘Conţine lapte praf in proporţie de _%’.
In majoritatea cazurilor, lapte proaspăt pentru consum este un amestec cu lapte praf a cărui valoare nutriţionala este “foarte scăzută.

Compania Națională de Drumuri și Poduri va permite plata rovinietei prin terminale automate.
În timp ce CNADNR vrea ca rovinieta să nu mai poată fi plătită la aparatele electronice, reprezentanţii transportatorilor susţin că măsura nu este legală.
Aceştia din urmă afirmă ca economisesc timp prin achitarea taxei de drum prin terminalele automate.
Astfel, utilizatorii vor putea cumpăra în continuare roviniete la toate aparatele de procesare plăți numerar electronice neasistate.

Numărul naşterilor şi al căsătoriilor este în creştere.
Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, sporul natural a fost pozitiv în august, de 1.774 de persoane, la fel ca în luna iulie.
În august s-a înregistrat nașterea a 21.051 de copii, cu 511 mai mulți decât în iulie.
Totodată, în luna august a acestui an, numărul căsătoriilor și numărul divorțurilor înregistrate au crescut față de luna precedentă.

RADET Constanța a anunțat că începe probele la sistemul de încălzire centralizată.
Astfel, de ieri au fost demarate probele tehnologice în punctele și centralele termice aflate în exploatarea RADET.
Săptămâna viitoare vor demara probele la rece și ulterior la cald, probe ce se vor efectua numai pe rețeaua RADET, nu și pe instalațiile interioare ale blocurilor.
Potrivit RADET, furnizarea energiei termice va începe atunci când condițiile meteorologice o vor impune.

Salariile personalului din învățământ vor crește cu 15% de la 1 decembrie.
Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, după negocierile cu sindicatele din educație.
De această creștere vor beneficia 304.000 de persoane, cadre didactice și personal auxiliar.
Majorările salariale vor fi aprobate luna aceasta de către guvern, prin ordonanță de guvern.

Știri 12 octombrie 2015

Biserica Ortodoxă va cinsti miercuri pe Sf. Cuvioasă Parascheva de la Iași.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba Vecerniei mâine, de la ora 17 la biserica Sf. Cuvioasă Parascheva din Năvodari, zona Kaufland.
Apoi va avea loc o procesiune pe traseul: biserica Sf. Parascheva – strada Constanței, biserica Bunavestire – strada Mării – strada Frunzelor – strada Rândunelelor – biserica Sf. Parascheva.

Prioritatea la intersecţia străzii Traian cu bulevardul Tomis, la Primărie, s-a modificat.
Astfel, virajul la stânga pe bulevardul Tomis este drum cu prioritate.
La apropierea de intersecţie, șoferii vor fi nevoiţi să circule cu o viteză care să le permită oprirea, pentru a acorda prioritate de trecere participanţilor la trafic care au acest drept.

Studiile preuniversitare vor fi recunoscute şi echivalate mult mai repede decât până în prezent.
Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, care a adăugat că această sarcina va fi transferata inspectoratelor şcolare.
Astfel, timpul de aşteptare ar trebui să se reducă de la 3-4 luni la o singură săptămână.
Anul trecut, la centrul naţional de recunoaştere a diplomelor s-au primit aproape 10 mii de dosare de echivalare a studiilor.

Firmele care comercializează echipamente electrice şi electronice vor plăti noi taxe.
Acestea ar putea să plătească 20 de lei pe kilogram pentru diferenţa dintre cota anuală de colectare şi cantitatea efectivă colectată.
Proiectul de lege care aduce modificări Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind fondul de mediu este în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Mediului.
Documentul mai prevede şi o contribuţie de 5 lei pe kilogramul de baterii şi acumulatori portabili, plătită de operatorii care introduc pe piaţa naţională astfel de mărfuri, dar şi de cei care colectează deşeurile.

15 noiembrie este data limită pentru depunerea cererilor de decontare a manualelor cumpărate de liceenii din clasele a 11-a şi a 12-a.
Până în 25 noiembrie, ISJ Constanţa centralizează solicitările de la unităţile de învăţământ şi transmite necesarul către Ministerul Educaţiei.
Decontarea efectivă se va face până pe 18 decembrie.
Șeful ISJ Constanţa, Gabriela Bucovală a precizat că se decontează doar 55 de lei pentru fiecare elev şi doar pentru manualele care se regăsesc în lista aprobată de Ministerul Educaţiei.

Persoanele care au achiziționat o locuință prin intermediul programului „Prima casă” își pot cumpăra o nouă locuință, de dimensiuni mai mari.
Condiția este ca banii rezultați din vânzarea primei locuințe să se îndrepte exclusiv către achitarea primului credit contractat.
Un blocaj putea apărea din cauza prevederii legii care împiedică înstrăinarea locuinței achiziționate prin program, în răstimp mai mic de cinci ani.
Astfel noua hotărâre prevede că finanțatorul, cu acordul Ministerului Finanțelor, poate aproba înstrăinarea primei locuințe achiziționate în cadrul Programului, precum și ridicarea temporară a interdicției de grevare, înainte de perioada menționată, cu condiția lichidării creditului inițial.

Numărul persoanelor cu tulburări mintale este în creștere.
Acestea reprezintă 13% din bolile lumii.
Anunțul a fost făcut de Organizaţia Mondială a Sănătăţii cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii Mintale.
În România, statisticile arată că peste 210.000 de persoane au probleme de sănătate mintală, în creştere faţă de anul trecut, iar 22.000 dintre acestea sunt copii.
Preşedintele Federaţiei Mondiale a Sănătăţii Mintale a precizat că prea des ”demnitatea lipseşte din relaţiile pe care oamenii cu tulburări psihice şi familiile lor le au cu furnizorii de servicii medicale și cu societatea în general” și că ”profesioniștii din domeniul sănătății nu au timpul necesar pentru a aborda probleme dificile”.
OMS atrage atenția că bolnavii cu tulburări psihice nu sunt numai discriminați, stigmatizaţi și marginalizaţi, dar sunt și supuşi la abuzuri emoţionale şi fizice.

Românii alocă o treime din bugetul familiei pentru plata facturilor la energie.
Potrivit reprezentantului ANRE, Corneliu Rădulescu, în România, 42% din populaţie trăieşte în sărăcie, iar sărăcia energetică ajunge şi la 50%.
În unele ţări se consideră că aceia care depăşesc bugetul de 10% la factura energetică sunt vulnerabili.
Totodată, Corneliu Rădulescu a sesizat faptul că sectorul industrial consumă mai puţin decât populaţia.

Temperaturile vor scădea semnificativ în Dobrogea.
Meteorologii anunță că județul Constanța se află sub avertizare cod galben de ploi însemnate cantitativ și intensificări ale vântului până în această seară la ora 18.00.
Astfel, va ploua pe arii extinse şi se vor acumula cantităţi de apă ce vor depăşi izolat, 50 l/mp.
Totodată, vântul va avea intensificări cu viteze de peste 70 km/h.
Procesul de răcire se va accentua de mâine în Dobrogea, când temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 şi 8 grade Celsius, iar cele minime între 1 şi 6 grade Celsius.

O campanie împotriva violenței în școli a fost lansată de UNICEF și Ministerul Educației.
Conform statisticilor, în fiecare zi se înregistrează 70 de cazuri de violență, iar anul școlar trecut au fost raportate peste 19.000 de cazuri.
Este vorba despre violența verbală între copii, dar și despre violența verbală profesor — elev.
Începând din anul 2013, UNICEF derulează la nivel global și național o campanie de informare și conștientizare împotriva violenței asupra copiilor.

Peste jumătate dintre români sunt supraponderali.
Aceasta este concluzia alarmantă a specialiştilor în sănătate. Procentul este îngrijorător şi la copii.
Alimentaţia nesănătoasă, grăsimile, sucurile şi dulciurile în exces fac ca de la an la an numărul copiilor obezi să fie în creştere.
Medicii spun că prevenţia în acest caz ar trebui să fie o prioritate naţională.
Obezitatea este o problemă de sănătate gravă din cauza bolilor asociate iar riscul mortalităţii este crescut la aceste persoane.