Știri 7 octombrie 2015

9.500 de elevi constănțeni vor primi burse școlare.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa a finalizat listele provizorii cu elevii de gimnaziu și liceu din municipiu care ar putea primi burse şcolare.
Consilierii locali au votat alocarea a 2.000.000 de lei din bugetul local pentru acordarea, din acest an școlar, a burselor şcolare, aşa cum se prevede în Legea Educaţiei.

Elevii care vor decontarea manualelor cumpărate trebuie să depună cereri.
Guvernul a aprobat decontarea cheltuielilor pentru achiziționarea de manuale școlare de către elevii clasele a XI-a şi a XII-a aflați în acest an școlar.
Decontarea se face în limita maximă a 55 de lei pentru fiecare elev, pentru achiziționarea manualelor școlare aflate pe lista aprobată de către Ministerul Educației.
Elevii vor depune documentele justificative la unitățile de învățământ până la data de 15.11.2015.

Legea privind sancţionarea şoferilor români care încalcă regulile de circulaţie în alte state ale Uniunii Europene va fi modificată.
Propunerea de act normativ prevede, printre altele, că schimbul de informaţii privind şoferii care comit contravenții rutiere vor fi aplicabile inclusiv pentru Regatul Unit, Irlanda, Danemarca şi Elveţia.
Măsura vine în condiţiile în care, în primăvară acestui an, europarlamentarii au schimbat cadrul legislativ aplicabil în UE.
Senatul a adoptat proiectul ca primă cameră sesizată și urmează să fie votat de deputaţi.

Rata abandonului şcolar în România este în creștere.
Potrivit statisticilor, în fiecare an, 17% dintre elevii români abandonează cursurile, iar în mediul rural situaţia este şi mai gravă, unde abandonul ajunge la 30%.
În plus, sociologii spun că acest fenomen a suferit o mutaţie, în ultimii ani, astfel că nu doar sărăcia este cea care îi alungă pe elevi din băncile şcolii, ci şi lipsa motivaţiei.
Rata abandonului a crescut şi în rândul studenţilor, astfel că în ultimii 7 ani numărul acestora a scăzut la jumătate.
40% dintre studenţii români renunţă la studii, iar cauzele sunt sărăcia, lipsa de conexiune între sistemul de educaţie şi forţa de muncă sau o alegere greşită în ceea ce privește facultatea.

Copiii din programul “Şcoală după şcoală” ar putea primi tichete în valoare de 200 lei.
Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor a aprobat propunerea legislativă.
Măsura descurajează abandonul şcolar, sprijină părinţii şi îi încurajează să nu renunțe la locul de muncă și reprezintă o formă de suplimentare a veniturilor cadrelor didactice participante la clasele „Şcoală după Şcoală”.
Tichetele se vor putea acorda începând cu anul şcolar 2016-2017, dacă proiectul de lege va fi adoptat de plenul Camera Deputaţilor şi apoi de Senat.

Românii cheltuie cei mai mulţi bani pe ţigări.
Potrivit Institutului Naţional de Statistică, se cheltuiesc 88 de lei lunar pentru tutun, mai mult decât pe produse de îngrijire corporală, haine, benzină și medicamente.
Familiile de șomeri fumează, de 85 de lei pe luna, in timp ce in gospodăriile de pensionari se plătesc lunar 55 de lei pe țigari. Pentru produsele nealimentare, o familie a alocat anul trecut, in medie, 495 lei pe lună, adică 30% din totalul cheltuielilor.

Aproape un miliard de copii sunt abuzaţi zilnic în lume.
În același timp, 134 din 1.000 de fete din Uniunea Europeană sunt agresate sexual, iar 229 din 1.000 de minori sunt supuşi abuzurilor fizice.
Statisticile au fost realizate de către experţi internaţionali din domeniul prevenirii abuzului și neglijării copiilor.
Un raport al UNICEF, realizat la nivel global, anul trecut, a arătat ca urmările acestui tip de tratament de-a lungul vieţii și în primul rând impactul psihologic, nu se limitează la individ, costul violentei împotriva copiilor fiind estimat la şapte trilioane de dolari.

51% dintre alimentele vândute în marile magazine vor trebui să fie din producția românească.
Senatul a adoptat un proiect de lege, prin care marii comercianți sunt obligați să achiziţioneze carne, legume şi fructe în proporţie de cel puţin 51% corespunzător fiecărei categorii.
Cine nu respectă această prevedere riscă amenzi între 25.000 și 50.000 mii de lei.
Proiectul, aprobat de Senat, va merge la Camera Deputaților pentru vot final.

Podul de la Butelii va intra în reparații capitale.
Potrivit celor mai recente expertize, pasajului îi lipsesc trei grinzi de rezistenţă şi trebuie urgent reabilitat.
După finalizarea reparațiilor, pasajul va fi destinat traficului rutier, iar pietonii nu vor avea acces decât pe o singură latură, pentru traversarea căii ferate.
Vor fi scoase liniile de tramvai, iar circulaţia se va desfășura pe câte două benzi pe sens, cu o zonă de separare pe centrul podului.
Lucrările ar putea începe în prima parte a anului viitor iar valoarea estimativă a reparațiilor se apropie de 1,3 milioane de euro.

Avocata Paula Iacob a murit ieri seară la vârsta de 83 de ani.
Aceasta s-a confruntat cu probleme de sănătate severe în ultima perioadă.
Paula Iacob a fost celebră după Revoluţie, când a devenit avocata lui Nicu Ceauşescu, iar ulterior, o cunoscută activistă pentru drepturile animalelor.
A colaborat cu Securitatea sub pseudonimele Gabriela şi Ioana.
CNSAS a depus la dosar angajamentul acesteia, note scrise care ar fi fost semnate de Paula Iacob, cât și note ale agenţilor de Securitate redactate pe baza declaraţiilor acesteia. Informaţiile furnizate de avocată vizau diaspora română din Germania și jurnalişti din cadrul postului “Europa Liberă”.

Știri 6 octombrie 2015

Ieri a început la Constanța un nou an teologic universitar.
Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească și un Te-deum la Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru şi Pavel”.
În cuvântul de învățătură Ierarhul Tomisului a subliniat importanţa învăţământului teologic.


La slujbă au participat părinţii profesori care predau la Facultatea de Teologie, dar şi studenţii care învaţă în cadrul celor patru secţii: Teologie Pastorală, Teologie Didactică, Asistenţă Socială şi Muzică Sacră.
Către aceștia a fost îndreptat cuvântul de întâmpinare a Decanului Facultăţii de Teologie „Sf. Ap. Andrei” din Constanţa, Părintele Conferențiar Universitar Dr. Bogdan Moise.


Tot ieri, noii studenţi înscrişi la Facultatea de Teologie din Constanţa au putut vizita sediul Universităţii „Ovidius” şi au putut face cunoştinţă cu profesorii coordonatori.

Constănțenii vor rămâne fără apă caldă timp de 12 ore.
Potrivit CET Palas din această seară, de la ora 22.00, până mâine dimineaţă, la ora 10.00, apa caldă va fi oprită.
Motivul este o defecţiune apărută la instalaţia de termoficare din incinta CET Palas.

Covrigii, produsele de patiserie și pizza congelată sunt dăunătoare sănătății.
Acestea conțin făina albă, conservanţi, zahăr și sare în exces.
De asemenea, produsele de patiserie au în compoziție și uleiuri rafinate si parţial hidrogenate, agenţi de colorare, margarină, stabilizatori și diverse tipuri de E-uri.
Consumate pe termen lung și asociate cu alte elemente lipsite de aport calitativ vor determina un aport caloric mare, acumularea de grăsime și lipsa de nutritienți.
Specialiștii recomandă ca alternativă la aceste produse pe cele preparate în casă.

Organismele modificate genetic vor fi interzise în aproape toată Uniunea Europeană.
La nivel european, 19 state europene au cerut ca pe o parte sau pe întreg teritoriul lor să fie interzise culturile de OMG, în conformitate cu un act normativ adoptat în luna martie a acestui an de Consiliul European.
Până pe 2 octombrie, România ar fi trebuit să anunţe Uniunea Europeană dacă este acord ca OMG-urile să fie cultivate pe teritoriile noastre agricole.

Traseul liniilor de autobuz 42, 44, 48 și 51 se modifică de astăzi temporar.
Din cauza lucrărilor de asfaltare de pe strada Mihai Viteazu, pe porțiunea situată între străzile Constantin Brătescu și Traian, traseul liniei 48 va fi deviat pe bulevardul Ferdinand, b-dul Tomis, str. Traian, Poarta 2, str. Traian, b-dul Tomis, b-dul Ferdinand, iar apoi va intra pe b-dul I.C. Brătianu pe traseul normal.
Liniile 44 și 51 vor circula pe str. I.G. Duca, b-dul Ferdinand, b-dul Tomis, str. Traian, Poarta 2, Poarta 1, Poarta 2, str. Traian, b-dul Tomis, b-dul Ferdinand, str. I.G. Duca pe traseul normal. De asemenea, linia 42 va circula de la stația ”Capitol” pe b-dul Tomis, str. Traian, Poarta 2, str. Traian, b-dul Tomis pe traseul normal.

Sărăcia extremă afectează sub 10% din populația mondială.
Un raport al Băncii Mondiale relevă că în întreaga lume 702 milioane de persoane, adică 9,6% din populația mondială, trăiesc sub pragul sărăciei.
Cifra este în scădere față de anul 2012, când erau 902 milioane de săraci, adică 13% din populația mondială.
Deși în Asia și America de Sud se manifestă o tendință de scădere netă a sărăciei extreme, acest fenomen încă afectează 35% din populație în Africa subsahariană, unde trăiește aproape o jumătate din populația cea mai defavorizată la nivel mondial.

Papa Francisc a apărat indisolubilitatea căsătoriei şi a condamnat divorţul.
Suveranul Pontif a denunțat “singurătatea”, menționând “persoanele vârstnice, abandonate de propriii lor copii, văduvii și văduvele, bărbaţii şi femeile despărţiţi de soţii sau soţi și numeroasele victime tinere ale culturii consumului”.
Papa a mai spus că “cele mai avansate societăți sunt tocmai cele cu cea mai scăzută rată a natalității și cel mai ridicat nivel de avorturi, divorțuri, sinucideri și poluare socială și de mediu”.

Copiii, bătrânii și gravidele nu mai au prioritate la vaccinare.
În țara noastră au început pregătirile pentru imunizarea antigripală cu noua formulă de vaccin, transmisă de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Reprezentantul acesteia în România, Victor Olsavszky a explicat că noua formulă de vaccin a fost stabilită în funcţie de virusurile gripale care au circulat mai mult în sezonul precedent.
OMS recomandă, pentru acest sezon, vaccinarea antigripală cu prioritate a personalului medical, considerat unul dintre vectorii importanţi de transmitere a virusurilor.
Sezonul trecut Constanța a fost în topul celor mai mulți bolnavi de gripă din țară.

Parcul Natural Porţile de Fier a obţinut aprobarea UNESCO pentru a deveni a doua rezervaţie a biosferei din România, după Delta Dunării.
Ministerul Mediului va promova un proiect de hotărâre pentru ca Parcul Natural Porţile de Fier să capete statut de rezervaţie a biosferei.
Înainte de anul 1989 au mai fost declarate rezervaţii ale biosferei şi Pietrosul Rodnei şi Munţii Retezat, însă ele nu au mai îndeplinit noile criterii pentru a păstra acest statut, din cauza absenţei aşezărilor umane.
Acest statut poate conduce la creşterea nivelului de trai şi a calităţii vieţii pentru comunităţile locale aflate pe teritoriul rezervaţiilor biosferei.

Știri 5 octombrie 2015

Astăzi este Ziua Mondială a Educaţiei.
Aceasta este celebrată anual din anul 1994, în întreaga lume, pentru a aminti de importanţa rolului educaţiei.
Conform UNESCO, Ziua Mondială a Educaţiei este o ocazie de respecta şi aprecia contribuţia pe care dascălii de pretutindeni o aduc educaţiei generaţiilor viitoare.

Liniile de autobuz 44 și 51 vor circula pe un traseu deviat.
RATC anunță că, de astăzi, timp de aproximativ două luni, din cauza lucrărilor de reabilitare a rețelei de canalizare de pe strada Vlad Țepeș, tronsonul str. Mihăileanu – str. Mihai viteazu, traseul liniilor 44 și 51 spre Centru se va muta pe str. I.G. Duca, bdul. Ferdinand, iar la Fantasio va intra pe vechiul traseu Poarta 1 – Port.
Pe porțiunea de traseu str. I.G. Duca – bdul. Ferdinand, autobuzele vor opri în stația Piața Griviței-Republica.

Programul Prima Casă a fost modificat de la 1 octombrie.
Cei care au achiziționat sau au construit locuințe prin acest program pot cumpăra o nouă casă mai mare și mai scumpă, garantată tot de stat, dacă vând înainte proprietatea deținută sau lichidează creditul garantat de stat.
De asemenea, perioada de executare a garanțiilor a fost majorată la maxim 90 de zile de la formularea cererii de plată, nu în maxim 90 de zile de restanță.
Totodată, a fost prelungită și perioada în care beneficiarii pot plăti ratele restante.

Jumătate dintre români nu au fost la dentist în ultimul an.
Specialiștii avertizează ca problemele dentare pot duce la afecţiuni grave şi chiar la deces.
Statul alocă pentru dantură sume mici, iar medicii dentişti care acceptă tarifele mici decontate de CNAS spun că fondurile se termină imediat.
În România, 8 din 10 adulţi au probleme cu dinţii.

Uruguay va vinde oficial marijuana de anul viitor.
Două companii au primit de la guvern licențe de producție și distribuție în scop recreativ a marijuanei care, sub controlul statului, va fi vândută în farmacii abilitate.
Obiectivul stabilit de lege este ca marijuana să ajungă la cetățenii care se înregistrează la Institutul de Reglementare și Control al Canabisului în doze lunare de până la 40 de grame.
Până în prezent, există peste 3.000 de utilizatori în întreaga țară, între cultivatori domestici sau cluburi de consum de canabis.

Astăzi se împlinesc 22 de ani de la mutarea către Domnul a părintelui profesor Dumitru Stăniloae.
Acesta s-a născut la data de 16 noiembrie 1903 în localitatea Vlădeni din judeţul Braşov.
A urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Cernăuţi şi a fost profesor de dogmatica la Sibiu si Bucureşti.
În anul 1932 a fost hirotonit preot şi apoi hirotesit iconom-stavrofor în anul 1940.
Între anii 1958-1963, a făcut închisoare politică din cauza convingerilor sale religioase.
Timp de peste şase decenii, părintele Stăniloae a desfăşurat o bogată activitate ştiinţifică, mai ales în domeniul Dogmaticii unde a publicat lucrări în volum, studii în reviste şi traduceri.
Supranumit şi “teologul dragostei creştine”, părintele Stăniloae s-a mutat către Domnul pe 5 octombrie 1993, la vârsta de 90 de ani.

Elevii și studenții pot beneficia de burse în cadrul unui concurs național al Fundației ”Mitropolitul Bartolomeu”.
Aceasta pune la dispoziție 34 de burse în anul școlar și universitar 2015 – 2016, pe o perioadă de 9 luni pentru elevi și studenți, iar pentru doctoranzi timp de 1 an.
Se oferă 18 burse pentru elevi, 12 burse pentru studenți, 3 burse pentru masteranzi și o bursă pentru doctoranzi.
Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu”, înfiinţată în 2008 de Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu Anania, are ca scop principal acordarea de burse tinerilor merituoşi, dar lipsiţi de posibilităţi.

Elevii constănțeni vor studia educația rutieră în școli.
Inspectoratul Școlar Județean Constanța în colaborare cu Inspectoratul Județean de Poliție a transmis unităților de învățământ prevederile Codului Rutier și obligațiile sistemului de educație din România pentru formarea unor participanți la trafic responsabili.
Astfel, disciplina Educație pentru prevenirea riscului rutier va fi studiată obligatoriu la clasele I – IV.

Peste un sfert din populația României fumează.
Datele statistice arată că dintre persoanele de peste 40 de ani din România, 14% au boli obstructive.
Aceste boli, precum asmul bronsic afectează grav persoane cu vârste între 40 și 65 de ani.
Simptomele care ar trebui să îngrijoreze sunt: tusea cronică și dispneea, senzaţia de lipsă bruscă de aer.
În acest sens, Societatea Română de Pneumologie are în plan reluarea campaniilor de spirometrie, care vor fi efectuate inițial gratuit.
Asemenea campanii de spirometrie au mai fost efectuate, gratuit și în Constanța, la Dispensarul TBC din Tomis III.

Autoritățile române nu mai pot transmite între ele datele personale ale unui cetățean.
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a hotărât ca persoanele ale căror date cu caracter personal fac obiectul transmiterii si prelucrării între două autorități ale administraţiei publice a unui stat membru trebuie să fie informate în prealabil.
Decizia Curţii Europene vine după ce Curtea de Apel Cluj a solicitat o opinie într-un caz ce implică mai mulţi romani ce desfășoară o activitate independentă.

Statul îndelungat pe scaun afectează sănătatea.
Studiile au arătat că un comportament sedentar creşte riscul apariţiei bolilor cronice, de la cancer şi diabet la boli cardiovasculare sau la ficat gras.
Experţii avertizează însă că şi statul îndelungat în picioare poate avea efecte negative asupra sănătăţii, cum ar fi riscul apariţiei varicelor, problemele de spate şi de picioare sau bolile arterei carotide.
Specialiștii recomandă o combinaţie de două până la patru ore de activitate uşoară şi stat în picioare pe parcursul unei zile de muncă.

Știri 3 octombrie 2015

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfântul Sfinţit Mucenic Dionisie Areopagitul.
Acesta s-a născut în Atena şi a fost unul dintre oamenii înţelepţi ai Areopagului.
Totodată, sfântul Dionisie este autorul uneia dintre cele mai importante lucrări despre ierarhiile cereşti ale îngerilor.
A studiat în Egipt, a fost căsătorit, iar la vârsta de 25 de ani a devenit conducător al oraşului Atena.
Când Sfântul Apostol Pavel a ajuns în Atena, în anul 51 d.Hr., Dionisie a auzit cuvintele sale şi a luat aminte la ele.
S-a botezat şi i-a urmat lui Pavel timp de trei ani, după care Pavel l-a aşezat episcop în Atena.
Sfântul Dionisie a dorit să propovăduiască cuvântul lui Dumnezeu şi în alte ţări, fapt pentru care a suferit multe chinuri. În timpul celei de-a doua persecuţii împotriva creştinilor, începută de împăratul Domiţian, Dionisie a fost prins împreună cu episcopul Luchian, preotul Rustic şi cu diaconul Elefterie.
Ei şi-au mărturisit credinţa creştină cu mult curaj şi au primit moarte martirică.

La Constanța va începe luni anul universitar teologic.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 7.30, Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel.

Săptămâna aceasta s-au desfășurat lucrările Sinodului mitropolitan al Munteniei şi Dobrogei.
Şedinţa de lucru a fost prezidată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Membrii Sinodului au examinat activitatea misionară a eparhiilor acestei mitropolii și au amintit lucrările necesare pentru pregătirea evenimentelor omagiale şi comemorative din anul 2016 în Patriarhia Română.
Anul 2016 a fost declarat Anul omagial al educaţiei religioase a tinerilor creştini ortodocşi şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti.
Potrivit Patriarhului Daniel, pe ordinea de zi s-a aflat și analizarea «Acatistului Sfântului Ierarh Grigorie Luminătorul», dar și aspecte referitoare la ajutorarea Mitropoliei Basarabiei.