Știri 22 octombrie 2015

Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sfinți duminică, de la ora 8.00, biserica „Înălțarea Domnului” din localitatea Dunărea.
Slujba va fi urmată de Sfânta Liturghie.
Biserica a fost construită în perioada 1886 – 1891 și a fost sfințită pe 8 septembrie 1891, de către episcopul Pimen, al Dunării de Jos.
După cutremurul din 1940, când au fost înregistrate pagube, așezământul de cult a fost consolidat, iar între anii 1988-1989, biserica a fost repictată de către Vasile Nițescu.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Dervent va sosi mâine la Constanța.
Aceasta va veni la orele 17, la Biserica Sf. Dimitrie, cu ocazia sărbătoririi hramului bisericii, pe 26 octombrie.
Apoi va fi săvârşită taina Sf. Maslu în sobor de șapte preoți.
Duminică, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârși slujba Vecerniei hramului, de la ora 17.
La sfârșitul slujbei vor fi înmânate bursele „Sfântul Dumitru”, distincții acordate elevilor cu performanțe școlare.
De această dată, beneficiari vor fi trei olimpici de la Școala Ferdinand.
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Dervent va rămâne la biserica „Sf. Dimitrie” până marți.
De asemenea, moaștele Sfântului Constantin cel Mare, ale Sfinților Doctori Cosma, Damian și Trifon, ale Sfinților Modest, Varvara, Iacov Iviritul, Filimon, Noul Teodor și Teoctista vor fi așezate spre închinare în fața bisericii.
Lăcașul de cult este situat pe strada Dorobanți din zona Delfinariu.

România va trece la ora oficială de iarnă.
Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, ora 4.00 va deveni ora 3.00.
Duminică, ziua va fi cea mai lungă din an, cu 25 de ore.
Începând cu anul 1997, România a adoptat trecerea la ora oficială de iarnă şi de vară în aceeaşi zi cu statele Uniunii Europene.
Trecerea la ora oficială de iarnă se face în ultima duminică a lunii octombrie, iar la ora oficială de vară în ultima duminică a lunii martie.

Mai mulți studenți ai Universității Ovidius din Constanța reconstituie vechile basilici tomitane în imagini 3D.
În anul 2010, studenții au reconstruit virtual cetatea Tomisului,
dar și un simulator virtual pentru dezvoltarea tehnicilor medicale laparoscopice.
Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa va expune prezentarea lăcaşurilor de cult paleocreştine din secolele I-VI.

Ministerul Agriculturii va primi cei mai mulți bani la rectificarea bugetară.
Ministrul Daniel Constantin a declarat că suma de un miliard de lei va fi suficientă pentru despăgubirile acordate fermierilor din cauza secetei din vară şi pentru subvenţia la motorina folosită de agricultori.
Totodată, Guvernul a decis ieri reangajarea a 955 de persoane la Agenţia Naţională pentru Îmbunătăţiri Funciare.
Aceştia se vor ocupa de mentenanţa staţiilor de pompare aflate în patrimoniul statului.

Factura de curent electric va arăta diferit de anul viitor.
Potrivit vicepreşedintelui ANRE, Emil Calotă, noul model de factură are o primă pagină în care sunt definite părţile contractuale, cantitatea consumată în mod curent şi suma de plată.
Energia consumată va fi comparată nu doar cu perioada anterioară, ci şi cu aceeaşi perioadă a anului precedent.
Potrivit reprezentanţilor ANRE, noul model de factură a fost adus deja la cunoştinţa furnizorilor.

Bulgaria taxează produsele alimentare dăunătoare sănătăţii.
Taxa de sănătate publică variază în funcţie de produse şi este decontată la prima vânzare, dacă cel taxat este producător din Bulgaria sau din Uniunea Europeană.
Nivelul maxim de taxare este de 78% și se aplică produselor care imită lactatele cu grăsimi trans.
Totodată, vor fi interzise clipurile publicitare pentru produse dăunătoare sănătăţii în emisiunile pentru copii.
Noua taxă va aduce anual în buget echivalentul a 75 de milioane de euro.
Din fondurile strânse se vor moderniza sălile de sport şi se vor finanţa programe de prevenţie.

Poluarea din București depășește de patru ori normele europene.
Măsurătorile indică valori de 70.000 – 80.000 de micrograme de particule pe metru cub, în vreme ce media europeană este de 20.000 – 25.000.
Într-un raport al Comisiei Europene se arată că bucureştenii inspiră zilnic zeci de substanţe toxice, peste limita de siguranţă.
Praful toxic cauzat de trafic, activități industriale și şantiere însumează între 300 şi 400 de tone de praf pe kilometru pătrat,
O altă problemă este poluarea fonică, astfel că locuitorii capitalei sunt expuşi zilnic la nivele de zgomot care depăşesc limita legală.

Zahărul rafinat, sărurile nitrice și aditivii distrug sănătatea omului modern.
Medicii spun că sărurile nitrice din mezeluri duc la apariția cancerului.
În privința băuturilor răcoritoare, specialiștii au criticat faptul că în România acestea conțin benzoat de sodiu, aflat pe lista substanțelor cancerigene la nivel european.
De asemenea, dulciurile care conțin zahăr rafinat și o serie de îndulcitori nocivi, pot fi înlocuite cu fructe, bomboane cu miere de albine, semințe și fructe uscate.

Știri 21 octombrie 2015

Biserica Ortodoxă Română cinsteşte astăzi pe Sfinţii Cuvioşi Mărturisitori Ardeleni.
Aceştia sunt: Sfinţii Cuvioşi Mărturisitori Visarion şi Sofronie, Sfântul Mucenic Oprea, Sfinţii Părinţi Mărturisitori şi Mucenici Ioan şi Moise Măcinic.
Sfântul Cuvios Visarion Sarai, originar din Bosnia, a călătorit prin Transilvania, propovăduind ortodoxia.
A fost întemniţat în închisoarea din Kufstein, unde a murit.
Sfântul Cuvios Sofronie a întemeiat un schit în satul natal, Cioara.
Pentru râvna faţă de ortodoxie, a fost de două ori închis şi apoi eliberat.
S-a mutat la Domnul, în Mănăstirea Argeşului.
Sfântul Mucenic Nicolae Oprea, ţăran din Săliştea Sibiului, și Sfântul Preot Mărturisitor Moise Măcinic din Sibiel au murit în temniţa din Kufstein pentru că au dus plângerile românilor la Viena.
Sfântul Preot Mărturisitor Ioan din Galeş a luptat împotriva încercărilor habsburgilor de a impune unirea cu Roma.
Închis în anul 1756, peste 24 de ani a murit tot în temniţa din Kufstein.

Sfinții Martiri Brâncoveni au fost comemorați duminica trecută la Istanbul.
Sfânta Liturghie a fost oficiată în limbile română și greacă de către Mitropolitul Ghenadie de Sassima, înconjurat de un sobor de preoți, la Biserica Sfânta Muceniţă Paraskevi.
După slujbă, a fost dezvelită placheta comemorativă dedicată Sfinților Martiri Brâncoveni de către ambasadorul României în Turcia și de către președintele Ligii Culturale Române pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni.
Evenimentul a fost organizat de Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul, Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni și Parohia Ortodoxă Română din Istanbul.

Un milion de copaci vor fi plantaţi în data de 14 noiembrie în cadrul unei campanii naționale.
Aceasta se numește „Plantăm fapte bune în România” și presupune împădurirea terenurilor publice neproductive pe bază de voluntariat.
Potrivit Ministerului Mediului, Romsilva va furniza gratuit puieţii, iar voluntarii se vor putea înscrie pe internet la adresa www.plantamfaptebune.ro.
Copacii vor fi îngrijiţi de către specialiştii Romsilva până vor ajunge la maturitate.
Un studiu Greenpeace pentru anii 2013-2014 arată că tăierile ilegale de pădure au prejudiciat statul cu peste 50 de milioane de euro într-un singur an.

Bugetarii vor primi banii tăiați din salarii și câștigați în instanță.
Guvernul va plăti, până la sfârşitul anului, sumele câştigate în instanţă de angajaţii bugetari care au dat statul în judecată pentru drepturile salariale, tăiate în 2010, de Guvernul Boc.
Premierul Victor Ponta a anunţat că excedentul bugetar de anul acesta permite plata în avans a banilor, faţă de 2016, cum era stabilit iniţial.
De la 1 octombrie a intrat în vigoare creşterea cu 25 la sută a salariilor din Sănătate, iar de la 1 decembrie, vor fi majorate veniturile pentru angajaţii din Educaţie.
Banii necesari vor fi alocaţi la cea de-a doua rectificare bugetară din acest an.

Statul trebuie să le plătească dobânzi cetăţenilor cărora nu le-a reținut banii la timp.
Decizia a fost luată ieri de Curtea Constituţională, care a motivat prin faptul că statul se îmbogățește în mod nejustificat.
Astfel, la restituirea integrală a sumei, se va adăuga şi dobânda pentru întreaga perioadă în care au fost reținuți banii dacă aceștia nu sunt restituiți în termen de 45 de zile.
Curtea a apreciat că astfel se încalcă dreptul de proprietate al contribuabilului.
Decizia CCR este definitivă și obligatorie.

Liceenii pot echivala probele de competență lingvistică din cadrul Bacalaureatului.
Acestea pot fi echivalate cu rezultatele obținute la examenele de limbi străine cu recunoaștere internațională.
Ministerul Educaţiei a publicat pe site-ul oficial lista examenelor cu recunoaştere internaţională pentru certificarea competenţelor lingvistice în limbi străine, care pot fi recunoscute şi echivalate.

Un nou sens giratoriu va fi amenajat pe Șoseaua Mangaliei, în zona Pod Dorally Mall.
Primăria Municipiului Constanţa a emis ieri un certificat de urbanism pentru realizarea acestui nod rutier.
Reprezentanţii Confort Urban spun că lucrările vor începe din această lună.

Guvernul a decis introducerea unor noi molecule în lista medicamentelor compensate şi gratuite.
Este vorba despre cele pentru tratamentul fără interferon al hepatitei cronice virale C şi a cirozei hepatice C, care astfel vor putea fi acordate bolnavilor cu stadiu de fibroză F4.
Măsura este posibilă ca urmare a încheierii contractului cost-volum-rezultat, în data de 1 octombrie, între Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi unul dintre deţinătorii autorizaţiei de punere pe piaţă.
De săptămâna viitoare, pacienţii pot începe investigaţiile necesare pentru a fi depuse la dosarul medical, în vederea aprobării tratamentului fără interferon.

Legea pentru onorariile medicilor a fost aprobată de Senat.
Aceasta se află în dezbatere la Camera Deputaţilor, care este for decizional.
Potrivit propunerii legislative, medicii din spitalele de stat vor putea acorda consultaţii în regim privat după cele opt ore de program.
Plata pentru aceste consultaţii va include onorariul pentru medic şi echipa acestuia, dar şi cheltuielile cu materialele sanitare.
Atât Colegiul Medicilor cât şi reprezentanţii pacienţilor au reţineri în această privință.

Senatul a aprobat înfiinţarea Gărzilor forestiere.
Acestea au rolul de a combate și preveni fenomenul tăierilor ilegale de masă lemnoasă.
Potrivit actului normativ, Gărzile forestiere sunt instituţii publice cu personalitate juridică, aflate în subordinea autorității publice centrale răspunzătoare de domeniul silvic.
Propunerea legislativă va merge la Camera Deputaţilor, care este for decizional.
Conform statisticilor, trei hectare de pădure dispar în fiecare oră.

Știri 20 octombrie 2015

Un simpozion dedicat Sfântului Ioan Gură de Aur s-a desfășurat ieri la Constanța.
Tema evenimentului s-a numit „Pastorație și misiune în viața, slujirea și scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur”.
În cuvântul de deschidere, Înaltpreasfințitul teodosie, Arhiepiscopul Tomisului a subliniat importanța deosebită a Sfântului Ioan Hrisostom în viața Bisericii.


Simpozionul a fost organizat de către Facultatea de Teologie din Constanța și a reunit prelegeri ale cadrelor universitare, doctoranzilor și studenților pe teme diverse de pastorală, omiletică, morală, liturgică, dar și filosofie, după cum ne-a spus decanul Facultății, părintele conferențiar doctor Moise Bogdan.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Dervent va sosi vineri la Constanța.
Aceasta va veni la orele 17, la Biserica Sf. Dimitrie, cu ocazia sărbătoririi hramului bisericii, pe 26 octombrie.
Apoi va fi săvârşită taina Sf. Maslu în sobor de șapte preoți.
Duminică, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârși slujba Vecerniei hramului, de la ora 17.
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Dervent va rămâne la biserica „Sf. Dimitrie” până marți.
De asemenea, moaștele Sfântului Constantin cel Mare, ale Sfinților Doctori Cosma, Damian și Trifon, ale Sfinților Modest, Varvara, Iacov Iviritul, Filimon, Noul Teodor și Teoctista vor fi așezate spre închinare în fața bisericii.

Bisericile și mănăstirile din Georgia nu mai plătesc gazele naturale.
Conform Patriarhiei Georgiei, cheltuielile cu gazele naturale consumate de bisericile și mănăstirile din Georgia vor fi acoperite în totalitate de compania SOCAR.
Acordul iniţial expiră pe 1 noiembrie, dar rămâne în vigoare în conformitate cu decizia companiei.
De acest serviciu vor beneficia și celelalte religii din țară.

Două linii RATC vor fi deviate timp de două luni.
Măsura a fost luată pentru liniile 44 și 51 din cauza lucrărilor de reabilitare a rețelei de canalizare de pe strada Ţepes Vodă, tronson strada Mihăileanu – strada Mihai Viteazu.
Astfel, traseul acestor linii spre centru se va muta pe strada I.G. Duca, bulevardul Ferdinand și la „Fantasio” va intra pe vechiul traseu spre Poarta 1 – port.
Pe porțiunea de traseu strada I.G. Duca – bulevardul Ferdinand autobuzele vor opri în stația Piața Griviței, Republica.

Jumătate din constănțeni nu au astăzi apă caldă.
Societatea Termocentrale Constanţa a anunțat întreruperea furnizării agentului termic, până la ora 20.00, în mai multe zone din municipiu.
Cauza o reprezintă remedierea unor defecţiuni apărute pe instalaţia de termoficare.
Locuitorii din mai multe zone ale Constanţei nu vor avea apă caldă: Anda, Abator, Poarta 6, Km 4-5, Poarta 4, Gara CFR, Peninsulă și Centru.

Senatul a adoptat legea privind votul prin corespondenţă.
Aceasta se va aplica la alegerile parlamentare, prezidenţiale şi europarlamentare.
Alegătorii din străinătate vor putea să opteze pentru această procedură printr-o cerere scrisă transmisă ambasadei sau printr-un formular online.
Potrivit documentului, se înfiinţează câte un birou electoral pentru votul prin corespondenţă pentru fiecare 10.000 de alegători.
Proiectul urmează să fie votat în Camera Deputaţilor, care este for decizional.

Casa Naţională vrea să elimine din nou limita minimă de pacienţi pentru medicii de familie.
Anul trecut, propunerea a fost retrasă după ce medicii de familie s-au revoltat că ar fi avantajate clinicile private.
Pentru contractul cu casa de asigurări, un medic de familie de la oraş trebuie acum să aibă cel puţin 800 de asiguraţi pe listă.
Limita dispare prin proiectul contractului-cadru privind asistenţa medicală pe următorii doi ani.
Autorităţile susţin că vor să stimuleze concurenţa şi să le permită absolvenţilor să intre în sistem.

Orele de educaţie sexuală în şcoli sunt susţinute de Ministerul Sănătăţii.
Reprezentanții Ministerului doresc introducerea în curricula școlară a orelor de educație sanitară şi sexuală, pentru dezvoltarea sănătoasă a generațiilor viitoare.
Ei spun că România are una din cele mai crescute rate a natalității din Europa în rândul fetelor cu vârsta sub 15 ani.
Profesorii sunt de părere însă că ar trebui introduse ore de educaţie pentru viaţă în general, de la bune maniere la gestionarea bugetului.

Fermierii români, alături de cei europeni, vor beneficia anul viitor de programe de sprijin în valoare de peste 100 de milioane de euro.
Astfel, ei își vor putea promova produsele şi vor putea găsi pieţe noi în afara spaţiului comunitar.
Fermierii europeni se confruntă în prezent cu probleme de supraproducţie agravate de embargoul Rusiei, mai ales la carnea de porc, lapte, legume şi fructe.
Cofinanţarea naţională va dispărea, astfel încât fermierii să beneficieze de condiţii echitabile, indiferent de statul european în care îşi desfăşoară activitatea.

Guvernul vrea reducerea impozitului pe dividende de la 16 la 5%.
Măsura s-ar putea aplica de la anul, şi nu din 2017.
Guvernul dorește și plafonarea contribuţiilor la asigurările de sănătate la cinci salarii medii.
Pe lângă cele două măsuri de relaxare fiscală, Guvernul mai vrea să oblige microîntreprinderile să aibă cel puţin un angajat.
Economiştii sunt de părere însă, că măsurile nu sunt sustenabile.

Senatul a aprobat, ieri, completarea Legii privind sistemul unitar de pensii publice.
Femeile care au realizat stagiul complet de cotizare şi care au născut cel puţin trei copii, până la data de 1 octombrie 1990, şi i-au crescut până la vârsta de zece ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare astfel: cu un an – pentru trei copii; cu doi ani – pentru patru sau mai mulţi copii”.
Potrivit articolului nou introdus, reducerea vârstei standard de pensionare, nu poate fi cumulată însă cu o altă reducere prevăzută în legea privind sistemul unitar de pensii publice sau de legile speciale.
Senatul a adoptat noul articol în calitate de primă Cameră sesizată.

Stressul de la locul de muncă crește riscul de accident vascular cerebral.
Așa arată un studiu efectuat recent de oamenii de știință chinezi.
Factorii avuţi în vedere au inclus impunerea de termene limită foarte strânse, presiunea psihologică determinată de efectuarea sarcinilor de lucru și metodele de coordonare în echipă.
Persoanele care lucrează în domeniile cu nivel ridicat de stres au fost predispuse la pericolul ischemiei cerebrale, cauzate prin formarea unui cheag de sânge în creier, în 58% dintre cazuri.
Specialiștii spun că cele mai multe locuri de muncă duc la dezvoltarea unei rutine deficitare, caracterizată prin lipsa de mişcare, fumatul excesiv și dezvoltarea unui comportament alimentar nesănătos.