Biserica Ortodoxă se va afla mâine în duminica după Înălţarea Sfintei Cruci.
Cu acest prilej, de la ora 8, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va fi prezent în satul Stupina, comuna Crucea, unde va resfinţi biserica ce poartă hramul “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”.
După slujbă, ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie.
Părintele Nicolae Codreanu, fost protopop al Constanţei va fi comemorat mâine la 35 de ani de la trecerea la Domnul.
Evenimentul va avea loc la Biserica Sfântul Gheorghe din localitatea Ovidiu.
Astfel, de la ora 9 va fi oficiată Sfânta Liturghie, urmată de slujba parastasului.
Apoi, de la ora 11.30 va avea loc evocarea vieţii şi personalităţii preotului Nicolae Codreanu, dar şi date despre istoria bisericii vor fi prezentate de protosinghel Maxim Vlad, preot Constantin Vlad, fost paroh al bisericii din Ovidiu şi Ionuţ Druche, Directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului.
Preotul Nicolae Codreanu s-a născut pe 23 mai 1921, în satul Găiţa, comuna Făcăieni, judeţul Ialomiţa.
Absolvent al Seminarului Teologic din Galaţi şi al Facultăţii de Teologie din Bucureşti, a slujit la biserica din Ovidiu între anii 1961 şi 1980, an în care a trecut la cele veşnice.
Timp de 9 ani, între 1962 şi 1971, a fost protopopul Protoieriei Constanţa.
Duminică, Biserica Ortodoxă se va afla în duminica după Înălţarea Sfintei Cruci.
Cu acest prilej, de la ora 8, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va fi prezent în satul Stupina, comuna Crucea, unde va resfinţi biserica ce poartă hramul “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”.
După slujbă, ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie.
Părintele Nicolae Codreanu, fost protopop al Constanţei va fi comemorat duminică la 35 de ani de la trecerea la Domnul.
Evenimentul va avea loc la Biserica Sfântul Gheorghe din localitatea Ovidiu.
Astfel, de la ora 9 va fi oficiată Sfânta Liturghie, urmată de slujba parastasului.
Apoi, de la ora 11.30 va avea loc evocarea vieţii şi personalităţii preotului Nicolae Codreanu, dar şi date despre istoria bisericii vor fi prezentate de protosinghel Maxim Vlad, preot Constantin Vlad, fost paroh al bisericii din Ovidiu şi Ionuţ Druche, Directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului.
Preotul Nicolae Codreanu s-a născut pe 23 mai 1921, în satul Găiţa, comuna Făcăieni, judeţul Ialomiţa.
Absolvent al Seminarului Teologic din Galaţi şi al Facultăţii de Teologie din Bucureşti, a slujit la biserica din Ovidiu între anii 1961 şi 1980, an în care a trecut la cele veşnice.
Timp de 9 ani, între 1962 şi 1971, a fost protopopul Protoieriei Constanţa.
O nouă rută va fi disponibilă pentru fluidizarea traficului spre litoral.
Consiliul Județean Constanța, prin Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri, va finaliza în curând lucrările de modernizare a drumului – DJ 228A, paralel cu DJ 228.
DJ 228A leagă localitățile Ovidiu și Poarta Albă.
Autoritățile locale din Ovidiu spun că modernizarea acestui drum este importantă din mai multe puncte de vedere.
Astfel, el este în folosul locuitorilor din Ovidiu și Poarta Albă, dar poate fi şi o rută spre staţiunea Mamaia.
Valoarea lucrărilor se ridică la aproximativ 23 de milioane de lei, din care 14 milioane, provin din fonduri europene.
Duminică începe ediția de toamnă a programului ”Vacanțe la țară”.
În ediția actuală a programului, 5 nopți de cazare în cameră dublă, la pensiuni de două margarete, vor costa 175 de lei pentru o persoană.
De asemenea, la pensiuni de 3 și 4 margarete, prețul celor 5 nopți de cazare este de 225 de lei pentru o persoană, iar la pensiuni de 5 margarete, o persoană va achita 290 de lei pentru întreg sejurul.
Potrivit programului, care se va încheia pe 30 octombrie, prima noapte de cazare trebuie să fie într-o zi de duminică, iar sejurul să se încheie vineri.
Salariile profesorilor ar putea fi majorate cu peste 10% de la 1 decembrie.
Ministrul Educației a declarat după întâlnirea avută cu sindicatele din învățământ, că salariile cadrelor didactice ar putea fi majorate de la 1 decembrie, dacă vor fi identificate fonduri disponibile în acest sens.
El a mai spus că este vorba ca tot ceea ce a fost asumat prin acel acord din domeniul educației pentru anul 2016 să fie acordat din decembrie.
Ministerul Apărării Naționale a început procedurile pentru modernizarea fregatelor române.
Ministrul Mircea Dușa a adăugat că lucrările vor începe cel mai probabil anul viitor.
Este vorba despre modernizarea fregatelor Regele Ferdinand și Regina Maria.
Deputaţii europeni solicită protecţia indicaţiei geografice pentru produsele tradiţionale.
Un raport al Comisiei de Afaceri Juridice ar putea contribui la o mai bună protecţie a indicaţiei geografice pentru o serie de produse româneşti precum covoarele de Cisnădie sau ceramica din Corund, Cucuteni, Horezu, Maramureş, Oboga şi Marginea.
Deputaţii au scos în evidenţă faptul că legătura cu zona de producţie este esenţială pentru a putea indica autenticitatea, calitatea şi caracteristicile produsului.
De asemenea, indicaţiile geografice pot avea un mare potenţial şi pot atrage beneficii semnificative pentru IMM-uri şi pentru regiunile Uniunii Europene.
Pliculețele de borș conțin chimicale și prafuri în loc de legume.
Aceste produse au şase tipuri de aditivi alimentari: monoglutamat de sodiu, acid citric, acid lactic, lactat de calciu, caramel simplu şi riboflavină, toate dăunătoare sănătăţii.
Aceste informaţii sunt susţinute de studiul APC România privind calitatea condimentelor tip borş la plic.
Specialiștii atrag atenția asupra alimentelor ce conţin acid lactic, care nu trebuie consumate de bebeluşi şi copii mici pentru că ei nu deţin echipamentul enzimatic necesar metabolizării acestuia.
Prețul gazelor se va reduce cu până la 10% la 1 iulie anul viitor.
Anunțul a fost făcut de Autoritatea de Reglementare în Domeniul Energiei.
Președintele ANRE – Niculae Havrileț – spune că acest lucru se datorează, între altele, și scăderii prețului petrolului.
În prezent, un megawatt-oră costă 130 de lei – ceea ce înseamnă că tariful s-ar putea reduce cu 13 lei.
Bateriile uzate reprezintă un pericol pentru mediu.
Uniunea Europeană a dat o directivă prin care este necesară reciclarea a cel puţin 75% din bateriile folosite de către consumatorii particulari şi cel puţin 95% din cele folosite de consumatorii industriali.
Bateriile de la telefoane, calculatoare, radiouri, casetofoane, şi chiar cele de la automobilele electrice conţin tone de metale toxice şi periculoase, de aceea şi metodele de reciclare trebuie să fie îmbunătăţite în mod continuu.
Nerespectarea regimului bateriilor şi al deşeurilor de baterii şi acumulatori se pedepseşte cu amenzi cuprinse între 1000 şi 30.000 de lei.
Terapia fără interferon pentru bolnavii de hepatita C va fi disponibilă de la 1 octombrie.
Acest tip de tratament nu va putea fi cumpărat individual de către pacient, iar programul susţinut de CNAS se va derula pe durata unui an.
Bolnavii vor fi investigaţi în centrele universitare şi tratamentul se face oral, administrat acasă.
Datele statistice arată că 3,2% din populația României suferă de hepatita C.
Patriarhia Română dezaprobă acțiunile de învrăjbire între cultele religioase.
Aceasta îşi exprimă surprinderea şi dezaprobă acţiunea organizată, fără binecuvântarea Arhiepiscopiei Bucureştilor, în seara zilei de luni, pe terenul din Bucureşti atribuit comunităţii musulmane, în care au fost implicaţi trei clerici cu statut necanonic.
Patriarhia Română îşi reiterează poziţia fermă de respingere a oricărei forme de învrăjbire etnică şi religioasă şi îndeamnă la respect, înţelegere şi toleranţă faţă de cei de alt neam, cultură şi credinţă.
Părintele Nicolae Codreanu, fost protopop al Constanţei va fi comemorat duminică la 35 de ani de la trecerea la Domnul.
Evenimentul va avea loc la Biserica Sfântul Gheorghe din localitatea Ovidiu.
Astfel, de la ora 9 va fi oficiată Sfânta Liturghie, urmată de slujba parastasului.
Apoi, de la ora 11.30 va avea loc evocarea vieţii şi personalităţii preotului Nicolae Codreanu, dar şi date despre istoria bisericii vor fi prezentate de protosinghel Maxim Vlad, preot Constantin Vlad, fost paroh al bisericii din Ovidiu şi Ionuţ Druche, Directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului.
Preotul Nicolae Codreanu s-a născut pe 23 mai 1921, în satul Găiţa, comuna Făcăieni, judeţul Ialomiţa.
Absolvent al Seminarului Teologic din Galaţi şi al Facultăţii de Teologie din Bucureşti, a slujit la biserica din Ovidiu între anii 1961 şi 1980, an în care a trecut la cele veşnice.
Timp de 9 ani, între 1962 şi 1971, a fost protopopul Protoieriei Constanţa.
Circulația rutieră pe podul de la Agigea va fi restricționată.
CNADNR anunţă că, până la 15 octombrie, traficul rutier pe podul de la Agigea, situat pe drumul naţional DN 39 la poziția kilometrică 8+988, se va desfășura restricționat.
Potrivit reprezentanților CNADNR, pe toată lungimea podului, pe cele patru benzi de circulație, viteza de deplasare a autovehiculelor este limitată la 50 km/h.
Totodată, se restricționează traficul pentru autovehiculele și coloanele agabaritice.
Calendarul de desfășurare a examenului de Bacalaureat 2016 a fost publicat în „Monitorul Oficial“ în această săptămână.
Potrivit documentului, înscrierea candidaților pentru prima sesiune de examen începe între 30 mai și 3 iunie.
Între 13 și 15 iunie încep evaluările competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română.
Elevii participă la probele scrise ale examenului de Bac de pe 4 iulie.
Primele note vor fi afișate pe 12 iulie, până în ora 16.00, iar rezultatele finale vor fi făcute publice pe 16 iulie.
Constănțenii care doresc să își sigileze robinetele caloriferelor o pot face până la 1 octombrie.
RADET Constanța anunță că aceasta este data-limită până la care se pot depune cererile de aplicare a sigiliilor pe robinetele caloriferelor aflate în apartamente pentru care s-a încheiat un protocol între solicitant și conducerea asociației.
Persoanele care adoptă un copil primesc concediu de trei luni plătit cu 10.000 lei.
Guvernul a aprobat, ieri, un proiect de lege prin care procedura de adopţie atât în cazul adopţiilor interne, cât şi al celor internaţionale se simplifică.
Astfel, termenul de apel în instanţa judecătorească va fi redus de la 30 la 10 zile, iar primul termen de judecată va fi în 15 zile de la înregistrarea cererii.
Potrivit proiectului, concediul se acordă în cazul adopţiei unui copil cu vârsta mai mare de doi ani, întrucât în cazul copiilor de până la doi ani, sunt incidente dispoziţiile privind concediul şi indemnizaţia lunară privind creşterea copilului.
Bugetul alocat pentru medicamente va creşte de anul viitor.
Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu.
El a declarat că poate confirma creșterea bugetului atât pentru medici cât și pentru medicamente, prin reducerea de prețuri.
Lactatele cu 0% grăsimi pot afecta sănătatea.
Medicii avertizează că, pentru unele sortimente, se folosesc pe post de agenţi de îngroşare amidon sau gelatină.
Potrivit specialiștilor, în România nu există nicio reglementare pentru înlocuitori, în afară de faptul că aceştia trebuie trecuţi pe etichetă.
Istoricul mașinilor second-hand poate fi verificat online.
Românii vor afla, astfel, câte reparaţii a avut maşina sau dacă a fost furată, iar o verificare costă între 12 şi 16 euro.
Portalul foloseşte datele personale ale clientului şi numărul de identificare al maşinii.
La doar câteva zile de la inaugurarea platformei peste 100 de maşini au fost verificate.
La autoturismele din ţară, peste jumătate au avut cel puţin o daună, iar o treime au avut daune de peste 3000 de euro.
Mecanicii recomandă şi verificarea fizică a maşinii pentru că este cea mai sigură.
Fauna marină s-a înjumătăţit în ultimii 40 de ani.
Un raport realizat de organizaţia de mediu World Wild Fund, arată că populaţiile unor specii folosite în alimentaţia umană a scăzut chiar şi mai mult.
Directorul programului maritim al organizației a declarat că „depindem cu toţii de oceane, într-un fel sau altul, de la oxigenul pe care îl respirăm, până la peştele pe care îl consumăm’’.
El a mai spus că aceste cifre şi analize ridică un semnal de alarmă, dar există soluţii pentru aceste probleme.
Patriahia Română a lansat o hartă online de prezentare a activităţii social-filantropice a Bisericii.
Secţiunea îşi propune creşterea vizibilităţii acestor activităţi precum şi facilitarea accesului populaţiei la toată gama de servicii sociale, medicale şi programe filantropice destinate principalelor categorii de beneficiari aflaţi în dificultate: copii, vârstnici, bolnavi, şomeri, persoane cu dizabilităţi și familii aflate în situaţii de risc social.
Potrivit Patriarhiei, acest demers face cunoscută publicului larg grija Bisericii Ortodoxe Române pentru persoanele aflate în suferinţe şi nevoi şi totodată se constituie într-un îndemn adresat tuturor credincioşilor să se alăture şi să preia exemplele de bună practică.
Constănțenii sunt invitați la un concert de muzică veche.
Acesta se intitulează ’’Unicorn – O călătorie în istoria noastră’’ și face parte din Turneul Anton Pann de muzică veche.
Evenimentul se va desfășura astăzi de la orele 19, la Casa de Cultură din Constanța.
Spectacolul va fi susținut de Formația Vocal-Instrumentală de Muzică Veche Anton Pann, actorul Vlad Gălățianu și vj Oana Răileanu.
Intrarea va fi liberă.
Fragmentul de papirus numit “Evanghelia Soției lui Iisus” este un fals.
Timp de aproape trei ani, au existat controverse considerabile și confuzii privind acest fragment, prezentat ca artefact antic autentic.
Cercetările specialiştilor, încheiate pe 27 august 2015, au confirmat si ele, suplimentar, că aşa-zisa “Evanghelie a Soţiei lui Iisus” a fost doar fals, creat după o copie găsită pe Internet, a Evangheliei lui Toma.
Practic, pentru a crea Evanghelia Soției lui Iisus, falsificatorul s-a putut folosi doar de funcţiile de editare de text “taie si lipeşte’’, pornind de la Evanghelia lui Toma.
El a trecut doar câteva pronume masculine, la feminin, și a introdus două cuvinte-cheie copte, “Maria” și “soția mea”.
Dezbaterea despre legitimitatea Evangheliei Soţiei lui Iisus a ajuns la capăt, iar cel care a oferit acest fals rămâne încă neidentificat.
Programul Trenurile Soarelui a ajuns la final.
În acest sezon estival, cele 40 de trenuri din program au transportat peste 900.000 de pasageri, în uşoară creştere faţă de anul trecut.
CFR Călători mai informează că, la cererea pasagerilor, menţine în circulaţie toate trenurile directe care au conectat marile oraşe, respectiv Arad, Craiova, Iaşi, Suceava, Braşov şi Constanţa.
De asemenea, în Gara de Nord Bucureşti vor fi asigurate legături la toate trenurile din ţară spre și dinspre Litoral.
Astfel, turiştii care vor merge la mare prin programul ‘Litoralul pentru toţi’, vor putea călători cu trenul până la Constanţa.
Examenul de treaptă în liceu se va reintroduce de anul viitor.
Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Vasile Şalaru, a declarat că acesta ar aduce mai multe avantaje.
Astfel, elevii vor avea posibilitatea să se transfere, de la profilul real la cel uman, dar în baza unui examen pe care să-l susţină la sfârşitul clasei a X-a.
Potrivit secretarului, sindicatele agreează această propunere.
Noua lege a Educației ar putea fi gata anul viitor.
Medicamentele ieftine ar putea dispărea din farmacii.
Producătorii avertizează că aproape toate produsele până în 6 lei vor dispărea de pe piaţă.
Fabricile nu vor mai produce produse care nu le aduc profit, iar autorităţile se gândesc să le impună medicilor cote minime pentru prescrierea aşa-numitelor generice.
Cei mai afectaţi vor fi cei cu venituri medii şi mici, pentru că majoritatea medicamentelor cu preţuri accesibile ce vor dispărea de pe piaţă sunt cele pentru afecţiuni cardiace, reumatice, respiratorii, precum şi antibioticele ieftine.
Reprezentanţii industriei farmaceutice cer ca taxa pe vânzări să fie aplicată diferenţiat, în funcţie de preţurile medicamentelor pe care le fabrică.
Constănţenii cu datorii la bănci ar putea să beneficieze de Legea insolvenţei pentru persoane fizice.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a publicat pe site-ul instituţiei, normele metodologice pentru insolvenţa persoanei fizice.
Astfel, o persoană fizică este considerată în stare de insolvenţă atunci când nu mai are bani pentru plata datoriilor scadente. Documentul legislativ are ca scop instituirea unei proceduri colective pentru redresarea situaţiei financiare a datornicilor persoane fizice, de bună-credinţă.
Legea va intra în vigoare pe 26 decembrie 2015.
Dieta mediteraneană poate reduce riscul de cancer mamar.
Așa arată un studiu realizat în Spania, în cadrul căruia, specialiștii au observat că femeile cărora li s-a cerut să urmeze o dietă mediteraneană, bogată în ulei de măsline extravirgin, se confruntau cu un risc de îmbolnăvire de cancer mamar cu 68% mai mic decât cele care au urmat o dietă doar cu conținut redus de grăsime.
Dieta mediteraneană, bogată în legume, pește și ulei de măsline și săracă în carne și produse lactate, este recunoscută pentru că micșorează riscurile oncologice și cardiovasculare.
Studiul a fost realizat pe un eșantion de peste 4.000 de femei.
Următorii doi ani vor fi cei mai fierbinţi de pe Terra, de la începutul măsurătorilor meteorologice.
Așa au anunţat, luni, reprezentanţii Serviciului naţional de meteorologie din Marea Britanie.
Noul raport arată că o serie de schimbări majore sunt în plină derulare în cadrul sistemului climatic global, iar gazele cu efect de seră vor avea un impact tot mai mare asupra tendinţelor naturale ale climei de pe planetă.
Studiul meteorologilor britanici a evidenţiat o nouă manifestare a fenomenului El Nino, în desfăşurare în Oceanul Pacific, care va determina o încălzire globală a climei.
Cu toate acestea, verile din Europa ar putea deveni ceva mai reci, pentru o vreme, în timp ce restul globului se va încălzi.
De asemenea, oamenii de ştiinţă au confirmat faptul că, în acest an, temperatura medie de la suprafaţa Terrei a atins niveluri-record.
Week-end-ul ar trebui să dureze trei zile.
Acest lucru a fost demonstrat științific, iar printre cele mai importante argumente este cel al sănătății.
Sunt vizați îndeosebi cei care stau aproape fără întrerupere cu cu ochii pe monitor.
Un alt lucru stabilit științific este că, datorită weekend-urilor de trei zile, salariații rezolvă sarcinile de serviciu mai eficient.
Oboseala poate provoca și mai multe certuri cu apropiații, situații neplăcute atât în familie, cât și în mediul profesional.
Ultimul argument este că oamenii sunt mai eficienți la serviciu dacă lucrează mai puțin.
Rezultatul studiului este atât de general, încât multe firme americane propun program de lucru redus unor salariați ai lor.
Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş.
Acesta s-a născut în anul 1568, în Dalmaţia, şi a ajuns Mitropolit al Banatului la vârsta de 80 de ani.
A intrat în monahism în Mănăstirea Maicii Domnului din Ohrid, sub numele de Iosif și a fost hirotonit ieromonah la vârsta de 20 de ani.
A vieţuit în mai multe mănăstiri din Muntele Athos şi a devenit egumen al Mănăstirii “Sfântul Ştefan” din Adrianopol.
A fost ales mitropolit al Timişoarei şi a păstorit până în 1653, când, din cauza vârstei înaintate, s-a retras la Mănăstirea Partoş, în Banat.
A trecut la cele veşnice în anul 1656, la data de 15 august.
Sfintele sale moaşte se află în Catedrala Mitropolitană din Timişoara.
Canonizarea sfântului Iosif cel nou de la Partoş a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1950.
Elevii seminarului Teologic „Sf. Dionisie Exiguul” din Constanţa au început astăzi cursurile.
Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului a oficiat la catedrala Arhiepiscopală Sfânta Liturghie arhierească și o slujbă de Te-Deum.
În cuvântul de învățătură, ierarhul nostru a subliniat legătura strânsă dintre școala teologică și Sfânta Liturghie
La rândul său, Directorul Seminarului Teologic, părintele profesor Ilie Petre a spus că acest an școlar începe cu optimism și cu o speranțe pentru rezultate cât mai bune
După slujbă, elevii cu rezultate deosebite din anul şcolar anterior au fost premiați.
Seminarul Teologic „Sf. Dionisie Exiguul” a fost reînfiinţat în anul 2001 deoarece învăţământul teologic în Constanţa își are originile în perioada interbelică, când un important seminar teologic funcţiona la Tomis.
Astăzi este Ziua Internațională a Democrației.
Aceasta a fost marcată pentru prima dată în 2008, iar decizia privind sărbătorirea acestei zile a fost luată de Adunarea Generală a ONU, la 8 noiembrie 2007, ca rezultat al unei propuneri avansate inițial de Qatar și un grup de 8 state, printre care și România.
Potrivit Adunării Generale a ONU, democrația este o valoare universală bazată pe voința liber exprimată a oamenilor de a-și determina propriile sisteme politice, economice, sociale și culturale și cu participarea lor deplină în toate aspectele vieții lor.
Tema propusă de Națiunile Unite pentru acest an este ”Spațiu pentru Societatea Civilă”.
Lucrul prelungit în poziția șezând poate provoca anxietate.
Oamenii de știință australieni susțin că sedentarismul și îndeosebi timpul petrecut în poziția șezând pot fi extrem de nefaste pentru sănătatea mentală.
Studii anterioare au arătat că un număr mare de ore petrecute șezând dăunează sănătății fizice, și contribuie la apariția unor tulburări cronice, cardiovasculare și metabolice, iar practicarea unei activități fizice nu atenuează complet acest impact.
Specialiștii recomandă celor care lucrează timp îndelungat în poziția șezând să se ridice regulat, să iasă la aer la ora prânzului și să facă puțină mișcare la sfârșitul zilei.
Cadrele didactice ar putea deveni autorități publice.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ a propus, printr-o inițiativă legislativă, ca personalul didactic din învățământ să aibă statut de autoritate publică și să beneficieze astfel de protecție în fața unor eventuale abuzuri ale elevilor și părinților.
Potrivit propunerii FSLI, directorii unităților de învățământ care au aflat de o infracţiune împotriva personalului didactic sunt obligați să sesizeze de îndată organul de urmărire penală şi să ia măsuri pentru ca urmele infracţiunii, corpurile delicte şi orice alte mijloace de probă să nu dispară.
Constănţenii din zona de sud a orașului vor fi lipsiţi de apă rece, timp de 12 ore.
Pentru executarea unor lucrări pe străzile Vârful cu Dor, Theodor Speranţa şi Fântânele, RAJA va întrerupe furnizarea apei potabile mâine în intervalul 8,00 – 20,00.
Vor fi afectaţi de lipsa apei potabile consumatorii din zonele Viile Noi, Km 4 – 5, Km 5, Metro – Auchan – Practiker, precum şi constănţenii din perimetrul delimitat de străzile Şoseaua Mangaliei – Amurgului – Micşunelelor – Mugurului – Şoseaua Mangaliei.
Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Constanţa nu mai eliberează adeverinţe înlocuitoare ale cardului.
De la 1 septembrie, serviciile medicale sunt acordate, obligatoriu, în baza cardului de sănătate.
În acest fel, constănţenii asiguraţi nu mai sunt nevoiţi să stea la cozi la CJAS pentru eliberarea adeverinţelor care fac dovada de asigurat.
Pe de altă parte, pentru ca pacienţii să beneficieze de servicii medicale gratuite, furnizorii trebuie să verifice calitatea de asigurat în sistem.
Politicianul Corneliu Vadim Tudor s-a stins din viaţă ieri seara.
În vârstă de 65 de ani, acesta a suferit un infarct şi a fost supus unei intervenţii, fără a mai putea fi salvat.
Corneliu Vadim Tudor a mai fost internat, în martie 2013, la secţia de cardiologie a Spitalului Militar.
A publicat 29 volume de eseuri şi studii de istorie, discursuri, poezii, publicistică şi memorialistică, unele editate în mai multe limbi de circulaţie internaţională.
În anul 1991 a înfiinţat Partidul România Mare, calitate în care a fost o prezenţă constantă a vieţii politice româneşti în ultimele două decenii.
Dumnezeu să-l odihnească!
Unul din opt copii din mediul rural nu merge la şcoală.
În acelaşi timp, unul din cinci copii merge pe jos mai mult de o oră până la şcoală.
Doar unul din doi elevi din mediul rural foloseşte calculatorul şi puţin peste o treime dintre ei au acces la internet.
Datele reies dintr-un studiu făcut public de Fundaţia World Vision România, care lucrează de 25 de ani în parteneriat cu şcolile, primăriile, bisericile şi mediul de afaceri local pentru îmbunătăţirea educaţiei copiilor din mediul rural.
Beneficiarii proiectelor au fost 100.000 de copii şi tineri din mediul rural din 8 judeţe, printre care şi Constanţa.
Lucrările de lărgire a plajelor se vor finaliza în luna noiembrie.
Proiectul cofinanțat din fonduri europene este gata în proporție de 40 la sută.
La Eforie Nord, o porțiune de drum pietruit de pe malul mării a fost deja transformată într-o plajă de peste 80 de metri lățime.
Totodată, lucrările de înnisipare din Faleză Nord au fost finalizate.
Pentru cea de-a doua fază a proiectului, care va cuprinde și restul stațiunilor de pe litoral, autoritățile urmează să organizeze o licitație pentru a găsi compania care să se ocupe de lărgirea plajelor.
Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi Înălţarea Sfintei Cruci.
Această sărbătoare ne aduce aminte de două momente importante din istoria lemnului Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Iisus Hristos.
Primul moment a fost înălţarea solemnă a Sfintei Cruci înaintea credincioşilor din Ierusalim, în data de 14 septembrie a anului 335, de către patriarhul Macarie, după ce lemnul Crucii a fost descoperit de către mama Sfântului împărat Constantin cel Mare, împărăteasa Elena.
Al doilea moment este tot o înălţare solemnă a Sfintei Cruci înaintea credincioşilor din Ierusalim, în anul 630, de către patriarhul Zaharia al Ierusalimului.
Momentul a marcat recuperarea Sfintei Cruci de la perşi, în anul 629, de către împăratul bizantin Heraclius.
Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci a avut la început un caracter local, dar până în secolul 6 s-a generalizat în întreaga Biserică.
Ziua de astăzi este marcată ca zi de post în amintirea Patimilor, Răstignirii şi morţii de pe Cruce a Mântuitorului.
Părinții trebuie să-și protejeze copiii de influența internetului.
Avertismentul vine din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în mesajul transmis la începutul anului școlar.
Acesta arată că bazele educației se pun în familie, iar școala are rolul de a continua actul educativ.
Ea oferă tinerilor un bagaj informațional complet și contribuie la formarea personalității elevului.
Potrivit Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române, respectul de sine și respectul copiilor față de părinţi, profesori şi colegi sunt valori fără de care o societate nu se poate dezvolta în mod armonios.
Românii din Portugalia vor studia limba și cultura maternă în școli.
Guvernul României a semnat un memorandum cu cel al Republicii Portugheze.
Astfel, în unitățile școlare din Portugalia va fi implementat un curs de Limbă, Cultură și Civilizație Românească, începând din acest an școlar.
Cursul este structurat în câte 2 ore pe săptămână și va fi predat atât elevilor din ciclul primar, cât și celor de nivel gimnazial și liceal.
Potrivit datelor actuale, în școlile portugheze sunt înscriși peste 3.500 de elevi români.
Astăzi începe un nou an școlar.
Prima vacanţă va fi în perioada 31 octombrie – 8 noiembrie, pentru clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar.
Vacanţa de iarnă este programată de pe 19 decembrie 2015, până pe 10 ianuarie 2016.
Potrivit ordinului de ministru, vacanța de vară va începe pe 25 iunie și se va încheia pe 11 septembrie.
Tatuajele și piercingurile ar putea fi interzise în toate unitățile de învățământ.
Așa prevede un proiect de lege care stipulează o serie de reguli și norme de conduită în incinta școlilor.
Documentul se află în prezent în dezbaterea Parlamentului.
Astfel, elevii vor fi obligați să renunțe la cercei și să-și acopere tatuajele dacă vor să nu aibă nota scăzută la purtare, să plătească o amendă de până la 1.000 de lei și să riște exmatricularea în cazul refuzurilor repetate.
Circulaţia rutieră din staţiunea Mamaia va suferi modificări.
De mâine, la intersecția bulevardelor Mamaia și Aurel Vlaicu, traficul rutier va fi redirijat.
Astfel, din direcţia Pescărie, autovehiculele vor putea vira la stânga, pe lângă fosta staţie de taxare Perla, sau vor putea merge înainte, în interiorul staţiunii.
Din direcţia Năvodari, conducătorii auto vor putea continua pe b-dul Aurel Vlaicu sau la stânga, spre Satul de Vacanţă, pe lângă fosta staţie de taxare.
Totodată, viteza de 50 km/h va fi modificată şi semnalizată corespunzător cu indicatoare rutiere care limitează viteza la 70 km/h.
Reţelele de socializare pot dauna grav sănătăţii mentale.
Potrivit unui studiu realizat recent, conexiunea îndelungată la ele face să crească riscul de anxietate și depresie.
Cercetarea mai arată că adolescenții care rămân conectați prea mult la rețelele de socializare riscă mai mult să fie depresivi.
De asemenea, utilizarea rețelelor de socializare în timpul zilei și o prea mare implicare emoțională duc la perturbarea somnului nocturn, dar și la scăderea respectului de sine.
România nu mai are datorii la FMI.
Premierul Victor Ponta a declarat că au fost plătite ultimele sume din datoria către Fondul Monetar Internaţional.
La începutul săptămânii trecute, premierul spunea că o nouă înțelegere cu creditorii internaționali, FMI, Banca Mondială și Comisia Europeană, ar avea efecte pozitive și ar oferi un plus de credibilitate marii relaxări fiscale.
Actualul acord expiră la sfârșitul acestei luni.
Alte 7 medicamente noi pentru bolnavii de cancer vor intra din acest an pe lista de compensate şi gratuite.
Anunţul a fost făcut de ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.
El a precizat că pentru un medicament care se administrează în tratamentul melanomului malign s-a finalizat procesul de negociere şi urmează încheierea contractului cost-volum, iar pentru alte patru medicamente, procesul de negociere se încheie în curând.
De asemenea, două dintre medicamente sunt utilizate în tratamentul cancerului de prostată, iar celelalte două – în tratarea melanomului malign.
Noul pod de la Agigea ar putea fi deschis în aproximativ trei săptămâni.
Anunțul a fost făcut de directorul general al Administrației Porturilor Maritime Constanța, Valeriu Ionescu.
De asemenea, se estimează că, în următoarele două luni, va fi finalizat și segmentul de drum care va conecta capătul de sud al noului pod cu DN 39 Constanța – Mangalia, la intrarea în Eforie Nord.
După finalizarea acestei ultime lucrări, vechiul pod de la Agigea ar putea fi închis complet pentru reparații, iar circulația tuturor autovehiculelor să fie deviată pe noul pod.