Știri 7 august 2015

Biserica Ortodoxă Română cinsteşte astăzi pe Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla.
S-a născut în localitatea Vânători, în judeţul Neamţ, pe la anul 1650 şi a fost din tinereţe căsătorită.
La vârsta de 30 de ani, deoarece nu avea copii, Teodora a hotărât să intre în monahism la schitul Vărzăreşti din Vrancea.
Datorită unei invazii otomane, stareţa mânăstirii s-a refugiat împreună cu Teodora şi alte maici într-un loc mai retras, unde au vieţuit timp de 10 ani, după care Teodora s-a mutat în apropierea schitului Sihăstria.
Însă armatele turceşti au ajuns şi aici, iar Teodora s-a ascuns într-o peşteră, cunoscută astăzi ca Peştera Cuvioasei Teodora, din apropierea schitului Sihla, construit între anii 1730-1763, în cinstea cuvioasei, când peştera a ajuns loc de pelerinaj.
În anul 1856, sfintele moaşte ale cuvioasei au ajuns la Lavra Pecerska din Kiev, unde se află şi astăzi.
Sfânta Cuvioasă Teodora a fost canonizată de către Sfântul Sinod în anul 1992.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia duminică de la ora 8.30 Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Crucea din județul Constanța, al cărei paraclis poartă hramul Sfintei Teodora de la Sihla.

Papa Francisc a denunțat ”persecuțiile inumane împotriva creștinilor în Orient”.
El i-a calificat drept ”martiri ai timpurilor moderne, umiliți și discriminați din cauza credinței lor în Evanghelie, victime ale fanatismului și intoleranței, deseori sub privirile și în tăcerea tuturor”.
Papa denunță cu regularitate persecuțiile ale căror victime sunt creștini, nu doar catolici, în întreaga lume și în special în Orientul Apropiat și Mijlociu.

Mâine va avea loc Ziua Porților Deschise în porturile militare.
Aceasta este organizată de către Forțele Navale Române, în porturile militare Constanța, Mangalia, Brăila și Tulcea.
În cadrul evenimentului, vor fi prezentate expoziții de tehnică, armament și echipamente militare, expoziții de pictură cu tematică marină, expoziții de lucrări de matelotaj și ofertele educaționale ale învățământului militar de marină.
Vizitatorii vor avea ocazia să învețe să confecționeze noduri marinărești la atelierele interactive, sub îndrumarea marinarilor militari.
Portul militar Constanța va fi deschis între orele 9 și 17, și tot în același interval orar Muzeul Marinei Române va putea fi vizitat gratuit.

World Trade Center Constanţa nu se va mai construi.
Lucrările de pe strada Traian au fost sistate.
Surse din cadrul autorităţilor locale spun, că zona va fi sigilată, malul va fi refăcut şi nu se va mai construi nimic.
În luna februarie, investitorii au redeschis şantierul, iar valoarea totală a lucrărilor efectuate în zonă depăşea 40 de milioane de euro.
Proiectul prevedea construirea unui hotel de patru stele, un mall de 36.000 de metri pătraţi, două clădiri de birouri, o zonă de divertisment, un institut de artă contemporană şi o parcare subterană.

Noul Cod Rutier ar putea suferi modificări.
Deputatul Tudor Ciuhodaru a propus ca pedeapsa în cazul unui șofer care provoacă un accident după ce s-a urcat băut la volan să ajungă la 10 ani de închisoare.
Mai mult, pentru alcoolemia penală, deputatul susține că permisul trebuie suspendat între 5 și 10 ani, iar dacă șoferul va repeta infracțiunea, permisul să fie suspendat încă 10 ani.
În cazul contravențiilor legate de alcool, permisul ar urma să fie suspendat până la un an.
În opinia parlamentarului, înăsprirea pedepselor ar conduce la o scădere cu 20% a ratei șoferilor care se urcă băuți la volan.

Medicii nu vor mai putea primi atenții din partea pacienților.
Potrivit unei hotărâri a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recent publicată în Monitorul Oficial, medicii care lucrează în spitalele de stat nu mai au voie să accepte „donaţii” sau plăţi suplimentare din partea pacienţilor.
Astfel, judecătorii au decis ca medicii angajaţi cu contract de muncă în spitalele din sistemul public de sănătate să nu poată primi recompense pentru tratamentul acordat.

Ministerul Sănătății dezvoltă anul acesta două noi programe.
Este vorba despre chirurgie endovasculară și intervenții endoscopice digestive, pe lângă cele cinci programe de acțiuni prioritare demarate de anul trecut.
Ministerul a alocat, de la începutul anului, 244 de milioane de lei în aceste direcții.
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă “Sf. Apostol Andrei” Constanţa va fi finanţat, alături de alte 17 instituţii, în cadrul programului de Intervenție endoscopică digestivă.

Firmele care nu protejează angajații de caniculă primesc sancțiuni mari.
Angajatorii sunt obligaţi ca în zilele caniculare să ia măsuri de protecţie a lucrătorilor.
Printre acestea se numără asigurarea a cel puţin doi litri de apă pentru fiecare persoană, reducerea activităţii în aer liber şi alternarea perioadelor de lucru cu cele de repaus în locuri umbrite.
Inspectorii Muncii au sancționat luna trecută mai mulți angajatori, cărora le-au dat amenzi de peste 70.000 de lei.
Aceștia vor continua acţiunile de control în perioadele în care se semnalează temperaturi extreme.

Asigurarea facultativă pentru locuinţă nu mai poate fi încheiată fără cea obligatorie.
Din cauza numărului redus de poliţe încheiate, statul va înăspri regulile pe piaţa de profil.
Orăşenii care nu sunt expuşi riscurilor alunecărilor de teren sau a inundaţiilor naturale, sunt obligaţi să-şi cumpere şi poliţele ce acoperă dezastrele naturale.
Judeţele care au cele mai mari probleme cu inundaţiile au şi cele mai puţine asigurări încheiate în primele şase luni ale anului.
În Gorj, Dolj, Olt sau Mehedinţi mai puţin de 10 la sută dintre gospodării sunt asigurate, iar situația este similară în nordul ţării, în Vaslui sau Maramureş.

Cei care vor să-și construiască o locuinţă trebuie să angajeze un diriginte de şantier autorizat care să supervizeze lucrările.
Noile reglementări cu privire la calitatea în construcţii se vor aplica de la 31 august.
Legea prevede ca proiectele tehnice să fie controlate înainte de demararea lucrărilor de construcţie de către specialişti autorizaţi.
Excepţie de la această verificare fac locuinţele cu parter şi anexele gospodăreşti din mediul rural şi din satele care ţin de municipii şi oraşe.
Potrivit noilor reglementări, proprietarii vor plăti statului o cotă de 0,5% din valoarea autorizată, o jumătate din sumă va fi virată către Inspectoratul de Stat în Construcţii înainte de demararea lucrărilor, iar cealaltă jumătate va fi virată la momentul recepţiei de terminare a lucrărilor de construcţie.
Cei care nu se vor supune normelor legale vor fi amendaţi cu sume cuprinse între 5.000 şi 10.000 de lei.

Știri 6 august 2015

Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi Schimbarea la faţă a Domnului nostru Iisus Hristos.
Sărbătoarea face parte din rândul praznicelor Împărăteşti ce sunt închinate Domnului Nostru Iisus Hristos şi ne aduce aminte de momentul în care Mântuitorul Şi-a schimbat în mod minunat chipul feţei Sale, pe muntele Taborului, în prezenţa a trei dintre ucenicii Săi, Petru, Ioan şi Iacov.
Datele istorice spun că această sărbătoare are ca origine momentul sfinţirii unei biserici zidite de Sfânta împărăteasă Elena, pe muntele Taborului, în secolul 4.
Atestarea documentară a sărbătorii apare în prima jumătate a secolului 5, în cadrul unor cuvântări festive ale Patriarhului Proclu al Constantinopolului, patriarhului Chiril al Alexandriei sau papei Leon cel Mare.
În secolul 8, odată cu generalizarea acestui Parznic Sfântul Andrei Criteanul a compus o predică pentru Schimbarea la Faţă, iar Sfinţii Ioan Damaschinul şi Cosma de MAIUMA au compus imne religioase în cinstea sărbătorii.
În această zi, conform canonului 28 al Sinodului Trulan din 692 există obiceiul ca în biserici să se aducă spre binecuvântare prinoase din struguri, ca simbol al mulţumirii către Dumnezeu pentru roadele toamnei care se apropie.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia mâine de la ora 8, Sfânta Liturghie Arhierească, urmată de Taina Sfântului Maslu, la biserica Sf. Mina din parcul Tăbăcărie, care își va sărbători unul din hramuri.

Duminică, Biserica Ortodoxă se va afla în duminica a 10-a după Rusalii sau a Vindecării lunaticului.
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 8.30 Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Crucea din localitatea constănțeană cu același nume.

Conservele de pește nu sunt recomandate femeilor însărcinate, copiilor, cardiacilor și bătrânilor.
Specialiștii de la Protecția Consumatorului au analizat mai multe tipuri de conserve de pește.
Ei au constatat că acestea conțin 7 aditivi, printre care guma de guar, acidul citric sau glutamatul monisodic, care pot produce dureri de cap, slăbiciune, greaţă, arsuri, astm, pot declanşa Alzheimer şi Parkinson.
Studiul realizat de experţii APC relevă faptul că 39% dintre producători nu specifică procentul de pastă de tomate utilizat la obţinerea produsului, iar 36% nu declară conţinutul de sare.
Potrivit experților, trebuie evitate şi conservele de peşte cu adaos de zahăr, ulei vegetal şi amidon, care maschează calitatea scăzută a peştelui din conservă.

Medicii dermatologi oferă consultații gratuite pe litoral.
În perioada 9 – 11 august, în intervalul 08.00-17:30, constănţenii şi turiştii care vor ajunge pe plajă în staţiunile Mamaia, Eforie Nord şi Neptun vor beneficia de consultaţii dermatologice gratuite şi vor primi produse de protecţie solară.
Astfel, în locurile ce vor fi special amenajate pe plaja hotelului Iaki din Mamaia, pe cea a hotelului Europa din Eforie Nord, precum și pe plaja din Neptun (zona „La steaguri”), se vor afla 12 medici dermatologi din ţară, cărora li se vor adăuga medici din Constanţa.
Demersul face parte din campania naţională „Pune stop cancerului de piele”, care a fost demarată din luna iunie de specialiştii Societăţii Române de Dermatologie.

Primăria comunei Peştera din județul Constanța a redus preţul apei la 90 de bani.
Acest lucru a fost posibil datorită investiţiilor realizate prin automatizarea serviciului de alimentare cu apă, care este în administrarea directă a primăriei Peştera.
La preţul de 90 de bani pe metrul cub de apă, primăria Peştera va înregistra şi o marjă de profit de peste zece la sută, care va fi folosit pentru dezvoltare şi investiţii în comună.
Localnicii din Peştera mai beneficiază printre altele de serviciul de salubritate gratuit, internet wireless gratuit, iar Primăria susţine toate cheltuielile elevilor şi studenţilor.

Legea Educației va fi modificată.
Bacalaureat diferenţiat pe două nivele de dificultate, examen de admitere la liceele bune, în afara evaluării naţionale, şi învăţământ obligatoriu prelungit la 12 clase, sunt doar câteva dintre propunerile primite de Ministerul Educaţiei.
Legea urmează însă să intre în două runde de dezbateri pentru a fi aprobată.

Ministrul de Interne, Gabriel Oprea, cere înăsprirea sancțiunilor aplicate celor care îi agresează verbal sau fizic pe polițiști.
Un proiectul de act normativ în această privință a ajuns deja la Ministerul Justiției.
Ministerul de Interne propune să se schimbe două articole din Codul Penal.
Agresarea unui polițist, jandarm, procuror sau judecător aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu ar urma să fie pedepsită cu până la cinci ani de închisoare, în funcție de gravitatea faptei.
Potrivit statisticilor Poliţiei Române, anul trecut au fost sesizate aproape 600 de fapte de ultraj.

Locuințele ANL pentru tineri s-au scumpit.
Printr-un ordin al ministrului Dezvoltării Regionale a fost stabilit prețul de vânzare, iar acesta a crescut cu 55 de euro pe metrul pătrat față de anul trecut.
Astfel, cei care doresc să își cumpere un apartament de tip ANL, vor plăti aproximativ 383 de euro metrul pătrat.

Preţurile alimentelor au început să crească faţă de acum două luni.
Atunci, măsura reducerii de TVA la alimente de la 24 la 9% a intrat în vigoare, astfel că în unele reţele de magazine sunt produse care au preţuri majorate chiar şi cu 30%.
Cele mai vizibile creşteri le-au consemnat în perioada 8 iunie – 4 august laptele, carnea și băuturile răcoritoare.
Avansul preţurilor vine după o perioadă în care magazinele au fost sub atenta supraveghere a mai multor instituţii precum Consiliul Concurenţei, Protecţia Consumatorului sau ANAF.

Agenţia Federală pentru Medicamente din Statele Unite a aprobat primul medicament realizat cu ajutorul unei imprimante 3D.
Pastila, numită Spritam, este destinată tratării crizelor de epilepsie.
Un avantaj al comprimatului este faptul ca are o concentraţie foarte mare, care nu poate fi obţinută prin procedurile tradiţionale.
Medicamentul va ajunge în farmaciile din Statele Unite în primul trimestru din 2016.