Știri 23 iulie 2015

Biserica Ortodoxă va cinsti luni pe Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon.
Cu acest prilej, duminică, de la ora 18.00, va avea loc procesiunea religioasă cu moaştele Sfântului Pantelimon şi ale Sfinţilor Epictet şi Astion, cu plecare de la Catedrală.
Traseul va cuprinde Strada Revoluției, popas de rugăciune la Biserica Greacă, str. Mircea cel Bătrân, bd. Mamaia, Spitalul Militar, cu popas de rugăciune, str. Nicolae Iorga, bd. Tomis – Capela Militară, Piața Ovidiu, Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”.
Luni, de la ora 8.30, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârşi Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala Arhiepiscopală.

Trei dintre fântânile din Constanța au fost puse ieri în funcțiune.
Este vorba despre fântâna din Parcul Arheologic de lângă Primăria Constanța, cea de pe faleza de la Cazino Mamaia și cea din zona hotelului Oxford.
Reprezentanții autorităților locale au anunțat că, în scurt timp, vor fi finalizate lucrările la fântânile din zonele faleză Cazino Constanţa, Miga şi Policlinica 2.
De asemenea, se mai află în reabilitare artezienele amplasate în Piața Far, parcul de la Gară, parcul din cartierul Tomis II, zona Casei de Cultură și zona Dacia.
Valoarea tuturor lucrărilor de reabilitare ajunge la aproximativ 450.000 de lei, fără TVA.

Angajații de la stat care au rămas cu zile neluate din concediul de pe anul anterior ar putea să primească bani pentru acestea.
Ei trebuie insă să solicite acest lucru angajatorului.
Potrivit unor surse guvernamentale, acesta nu va fi un efort prea mare pentru buget întrucât, numărul salariaților de la stat care și-ar lua bani în loc de concediu nu va fi atât de mare.
Măsura se va regăsi într-o ordonanță de urgență până la sfârșitul acestui an.
În acest moment, zilele de concediu rămase de la un la altul se reportează.

Pacienții cu hepatită C vor primi tratamentul fără interferon de luna viitoare, timp de 12 săptămâni.
Anunțul a fost făcut ieri de de șeful Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea.
Din păcate, nu toți pacienții vor beneficia de tratamentul care vindecă 100%, ci doar cei aflați în stare gravă.
Aproximativ 5.000 de pacienţi vor intra, pentru început, în program.
Ei vor avea o mare obligativitate, și anume să respecte medicaţia și să meargă la controlul periodic.

Salariile bugetarilor vor crește semnificativ.
Astfel, salariul unui profesor universitar ar ajunge la 7.868 lei/lună, cel al unui profesor cu studii superioare şi vechime peste 40 de ani – la 4.563 lei, iar un medic rezident ar trebui remunerat cu până la 3.409 lei.
Potrivit unei propuneri de proiect al Legii salarizării, și muncitorii calificați și necalificați vor fi remunerați cu minimum 1400 de lei și maximum 1700 de lei.

Programul guvernamental ”Termoficare 2006-2015 – căldură şi confort” a fost prelungit cu încă 5 ani.
Executivul a luat această hotărâre, în condiţiile în care sistemul are în continuare nevoie de investiţii pe segmentele infrastructură, transport şi distribuţie a energiei termice.
Până acum, proiectul a folosit doar o cincime din fondurile alocate iniţial de peste două miliarde de lei.
Restul de bani urmează să fie alocaţi în perioada 2015-2020. Programul are ca obiective modernizarea, retehnologizarea şi dezvoltarea sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică, precum şi eficientizarea şi îmbunătăţirea calităţii serviciului public de alimentare cu energie termică a localităţilor.

Mai mult de jumătate dintre români ar alege un candidat independent pentru funcţia de primar la alegerile locale de anul viitor.
Așa arată un sondaj INSCOP.
În acelaşi timp, 25% dintre cei chestionaţi resping o asemenea ipoteză.
Sondajul a fost realizat în perioada 9 – 14 iulie 2015, pe un eşantion de 1.075 persoane şi este reprezentativ pentru populaţia României de 18 ani şi peste 18 ani.

Procentul copiilor depistaţi ca incomplet vaccinaţi la vârsta de 18 luni a crescut cu 15% faţă de anul precedent.
Coordonatorul programe în cadrul Institutului pentru Politici Publice, Raluca Popovici consideră că acest fapt trebuie să alarmeze autoritățile statului român.
În ce privește Programul privind sănătatea femeii și a copilului, numărul de medici implicaţi în furnizarea de servicii de planificare familială este în continuă scădere, faţă de anul trecut înregistrându-se o scădere cu 20%.

Programele de pierdere în greutate și exercițiile sportive efectuate de persoanele obeze nu sunt eficiente pentru pierderea în greutate.
O echipă de cercetători britanici a demonstrat că șansa unei persoane moderat obeze să ajungă la o greutate corporală normală după tratament este de 1 la 210 pentru bărbați și 1 la 124 la femei.
Pentru pacienții cu obezitate severă, șansele sunt chiar mai mici: 1 la 1.290 pentru bărbați și 1 la 677 pentru femei.
Aceștia consideră că, pentru combaterea acestui fenomen, tratamentul prioritar trebuie să se concentreze pe prevenirea creșterii în greutate.

Sporul pentru zilele lucrate de sărbători in sistemul sanitar ar putea fi de 100%.
Sporul pentru gărzi, pentru desfăşurarea activităţii în trei schimburi sau pentru asigurarea asistenţei medicale de urgenţă, sunt câteva din drepturile prevăzute în propunerea de proiect a Legii salarizării.
Iniţiatorii Legii salarizării au prevăzut în propunerea de proiect, mai multe sporuri care să fie acordate în domeniul sanitar.
Astfel, în unităţile sanitare, de asistenţă socială şi de asistenţă medico-socială, unde activitatea se desfăşoară fără întrerupere, în trei ture, personalul va primi un spor de 15 la sută din salariul de bază pentru orele lucrate în cele trei, respectiv două ture.

Știri 22 iulie 2015

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel împlineşte astăzi 64 de ani.
El s-a născut la 22 iulie 1951, în comuna Bara, judeţul Timiş, ca al treilea copil în familia învăţătorului Alexie şi Stela Ciobotea.
În anul 1987, a intrat în viaţa monahală la Mănăstirea Sihăstria, din Judeţul Neamţ, cu numele Daniel şi l-a avut ca naş de călugărie pe părintele arhimandrit Ilie Cleopa.
Potrivit unui comunicat al Patriarhiei, sărbătoarea oficială a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel este în ziua de 30 septembrie, data întronizării Preafericirii Sale în demnitatea de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

Mâine la ora 11 va avea loc vernisajul expoziţiei „Dunărea si Dobrogea creştina”.
Acesta va fi organizat cu prilejul finalizării celei de-a 10-a ediţii a Taberei Internaţionale de creaţie, proiect desfășurat la Manastirii Dervent.
Cu această ocazie va avea loc și lansarea albumului Constanța anilor 1980, cu schițe realizate de arhitect Dan Corneliu.
La eveniment va participa și Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

Biserica Ortodoxă va cinsti luni pe Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon.
Cu acest prilej, duminică, de la ora 18.00, va avea loc procesiunea religioasă cu moaştele Sfântului Pantelimon şi ale Sfinţilor Epictet şi Astion, cu plecare de la Catedrală.
Traseul va cuprinde Strada Revoluției, popas de rugăciune la Biserica Greacă, str. Mircea cel Bătrân, bd. Mamaia, Spitalul Militar, cu popas de rugăciune, str. Nicolae Iorga, bd. Tomis – Capela Militară, Piața Ovidiu, Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”.
Luni, de la ora 8.30, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârşi Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala Arhiepiscopală.

Clădirile campusului Universității ”Ovidius” din Constanța vor fi închise astăzi și pe 24 iulie, până la ora 13.00.
Decizia a fost luată datorită desfășurării examenelor de admitere la facultățile cu probe de concurs.
Candidații de la Facultatea de Teologie, respectiv Facultatea de Științele Naturii și Științe Agricole, care doresc să se înscrie online la sediile facultăților în aceste zile o pot face la sediul de pe b-dul Mamaia nr. 124, sala E1.
Totodată, candidații la specializarea Teologie Pastorală din cadrul Facultății de Teologie își mai pot depune dosarele de înscriere online până mâine, la ora 17.00.

Elevii constănțeni pot participa, din anul școlar viitor, la mai multe concursuri.
Acestea sunt organizate de Inspectoratul Școlar Județean.
În cadrul acestora, elevii pot câștiga premii în bani prin intermediul a două proiecte POSDRU cu finanțare nerambursabilă.
Este vorba despre concursurile ”Scrisul face bine”, la care se vor implica 60 de unități de învățământ și 18.000 de elevi, și ”Competențe-cheie pentru implicare civică în sprijinul dezvoltării durabile – Energy Smart”.

Debitul la intrarea în ţară a Dunării este la jumătate faţă de media multianuală.
O scădere cu încă 700 de metri cubi pe secundă va duce la închiderea centralei de la Cernavodă se va opri.
Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie, debitul Dunării la intrarea în ţară se situa ieri la puţin sub 2.900 de metri cubi pe secundă.
În aceste condiţii, activitatea Centralei Nucleare de la Cernavodă este pusă în pericol, pentru că, nu mai este suficientă apă în bazinul centralei de la Cernavodă pentru răcirea reactoarelor, iar atomocentrala trebuie să se închidă. Aşa s-a întâmplat, în 2003, când, la 1.900 de metri cubi pe secundă, centrala a fost închisă din motive de siguranță.

ANAF a anunţat că a început să blocheze conturile marilor datornici la stat.
Primele companii ajunse în această situaţie sunt Regia de Transport Bucureşti şi Televiziunea Publică, care au şi datoriile cele mai vechi.
Conducerea TVR spune că s-a ajuns în această situaţie şi pentru că taxa tv nu a mai fost indexată de peste 10 ani, perioadă în care costurile de producţie sau redifuzare au crescut constant.
Datoriile TVR depăşesc 700 de milioane de lei, dintre care aproape 350 la stat.

Până la 1 septembrie se va găsi o formulă constituţională pentru reducerea TVA şi adoptarea Codului Fiscal.
Anunțul a fost făcut de Premierul Victor Ponta.
Şeful Guvernului nu a precizat însă şi care va fi modalitatea de soluţionare a cererii preşedintelui, pentru ca actul normativ să intre nemodificat în vigoare.
Tot ieri, Codul Fiscal a fost susţinut şi de Consiliul Investitorilor Straini, care şi-a declarat aprecierea pentru acest proiect în varianta aprobata de Parlament.
Investitorii străini consideră că multe din prevederile noului Cod sunt un pas înainte în zona de modernizare şi clarificare a cadrului fiscal românesc.

Peste 370 de mașini ecologice au fost cumpărate prin programul Rabla, din luna mai până în prezent.
Numărul lor e de peste șase ori mai mare decât în intervalul ianuarie – mai, cînd nu funcționa programul.
Ministerul Mediului a anunțat că au fost epuizate peste 60% din totalul celor 20 000 de tichete alocate persoanelor fizice.
În programul Rabla din acest an, a cărui valoare totală e de 200 milioane lei, au fost alocate și 5.000 de tichete pentru persoane juridice și instituţii publice.

Turkmenistanul este țara în care se fumează cel mai puțin din lume.
Afirmația a fost făcută de directoarea Organizației Mondiale a Sănătății, Margaret Chan.
Numai 8 oameni dintr-o sută fumează în aceasta țară.
Pe de altă parte, conform unui raport al OMS, circa 30% din tinerii cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani din România sunt fumători.

Știri 21 iulie 2015

Biserica Ortodoxă Română îi cinstește astăzi pe Sfinţii Cuvioşi Rafael şi Partenie de la Agapia Veche.
Sfântul Rafael a trăit în secolul 16 și a avut o viaţă de sihastru.
Sfântul Partenie a trăit în secolul 17 și a sihăstrit în zonă, pe muntele Scaunele.
Datorită rugăciunii şi povăţuirii sale blânde, mulţi călugări şi pustnici s-au mântuit și a fost învrednicit cu darurile tămăduirii şi scoaterii demonilor.

Biserica Ortodoxa o va cinsti mâine pe Sfânta Mironosiță întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena.
Cu acest prilej Înaltpresfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului oficiază de la această oră, Sfânta Liturghie la mănăstirea Sfânta Maria Magdalena din apropierea localității Cobadin.
Mâine, Ierarhul nostru va răspunde invitației PreaSfințitului Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, și va participa la Sfânta Liturghie arhierească oficiată la mănăstirea Pantocrator, paraclisul Sfânta Maria Magdalena, din localitatea Drăgănești-Vlașca.

Doar 39% dintre profesorii constănţeni au reuşit să obţină nota minimă, 7, la examenul de titularizare.
Procentul este si mai scăzut, la nivel național, de doar 37%.
Peste 100 de profesori constănțeni au luat note de 2, 3 și 4 la acest examen și doar 3 cadre didactice au obținut nota 10.
Astfel, acestea sunt cele mai slabe rezultate la titularizare din ultimii 4 ani.

Anul acesta se împlinesc 120 de ani de la inaugurarea podului de cale ferată de la Cernavodă.
Acesta este un prim simbol al revenirii Dobrogei la Patria Mamă, România.
În acest sens, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, organizează expoziţia „Anghel Saligny – făuritor al Dobrogei moderne: 120 de ani de la inaugurarea podului de la Cernavodă”.
Vernisajul expoziţiei are loc mâine, de la ora 13, în sala „Vasile Canarache” a Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa.

Președintele Klaus Iohannis a promulgat ieri legea micii amnistii fiscale.
Aceasta prevede anularea unor obligații de plată, inclusiv prin reîncadrarea unor activități.
Actul normativ se referă și la anularea obligațiilor fiscale pentru salariații care au primit indemnizații de delegare, pe care Fiscul le-a considerat salarii și a cerut impozit.
Din primele estimări ale autorităților, mica amnistie fiscală vizează circa patru milioane de contribuabili.

Jumătate dintre pensionarii din România au pensii mai mici de 800 de lei.
Este vorba despre aproximativ 2,3 milioane de persoane.
Potrivit datelor Casei Naţionale de Pensii, la sfârşitul primului trimestru din acest an erau înregistraţi 1,14 pensionari la un salariat.
Din date mai rezultă că, la sfârşitul primului trimestru, erau aproximativ 5 milioane 162 de mii de pensionari, în scădere cu peste 40.000 faţă de perioada similară a anului trecut.

Cei care au achitat taxa de poluare vor putea solicita restituirea integrală a sumei.
Potrivit unui proiect de lege lansat în dezbatere publică de Ministerul Mediului, românii care au achitat taxa auto sau taxa de poluare la înmatricularea mașinilor, vor putea solicita restituirea integrală a sumelor de bani achitate.
În prezent, proprietarii mașinilor au posibilitatea de a solicita restituirea diferenței dintre valoarea achitată și valoarea timbrului de mediu pentru autovehiculul înmatriculat.

Luna iunie a acestui an a fost cea mai călduroasă lună iunie de pe glob de când a început măsurarea temperaturii, în 1880.
Agenţia americană oceanică si atmosferică a anunţat că și primele șase luni ale anului au fost marcate de temperaturi record pentru aceasta perioada.
Aceasta arată că încălzirea climatică a continuat.
Anul 2014 fusese deja cel mai călduros an înregistrat vreodată.

Știri 20 iulie 2015

Biserica ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul.
Originar din cetatea Tesva, fiu al unui preot evreu, Sfântul Ilie este cunoscut în special datorită unei minuni legate de lipsa ploii.
La Horeb, Dumnezeu i se descoperă lui Ilie „într-o adiere de vânt lin”, precedată de manifestări ale puterii dumnezeieşti: vârtej nimicitor, cutremur şi foc.
Înainte de sfârşitul misiunii sale profetice, Sfântul Ilie l-a lăsat urmaş pe Elisei, apoi Ilie s-a înălţat la cer într-un „car cu cai de foc”.
În Noul Testament, Sfântul Ilie este prezent la Schimbarea la Faţă a Mântuitorului, pe muntele Tabor.
Sfântul Ilie va veni la sfârşitul veacurilor, va propovădui credinţa şi va fi ucis de către Antihrist, alături de Dreptul Enoh, un alt drept al Vechiului Testament care nu a cunoscut moartea, asemenea Sfântului Ilie.
Sf. Mare Prooroc Ilie este considerat ocrotitorul recoltelor şi a rămas în istoria Bisericii Ortodoxe ca un exemplu de credinţă şi curaj demn de urmat.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfântul Ilie” din Histria, de la ora 8.00.

Biserica Ortodoxă va cinsti miercuri pe Sfânta Mironosiță și întocmai cu apostolii, Maria Magdalena.
Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va întâmpina astăzi, la ora 16 sfintele moaște ale Sfintei Maria Magdalena, aduse din Episcopia Alexandriei și Teleormanului, la mănăstirea „Sfânta Maria Magdalena” din apropierea localității Cobadin.
Sfintele odoare vor rămâne aici până mâine.
De asemenea, mâine, ierarhul nostru va oficia de la ora 8, Sfânta Liturghie la această mănăstire.
Miercuri, IPS Teodosie va răspunde invitației PS Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, și va participa la Sfânta Liturghie oficiată la mănăstirea Pantocrator, paraclisul „Sf. Maria Magdalena”, din localitatea Drăgăneşti – Vlașca.

Astăzi este Ziua Aviaţiei Române.
Această zi este marcată, în fiecare an, de sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, patronul Forţelor Aeriene şi al aviaţiei din ţara noastră.
Cu acest prilej, Piaţa Aviatorilor din Bucureşti va fi survolată de formaţii de aeronave aparţinând Forţelor Aeriene Române şi Ministerului Administraţiei şi Internelor.
La eveniment participă reprezentanţi ai Ministerului Apărării, cadre militare şi veterani de război.

Trenurile ar putea ajunge cu întârzieri în staţii, zilele acestea, din cauza caniculei.
Reprezentanţii CFR Călători anunţă că, din cauza temperaturilor ridicate care se înregistrează în aer şi, implicit, la nivelul solului, viteza de circulaţie a trenurilor se reduce, în anumite intervale de timp, astfel încât traficul să se desfăşoare în siguranţă.
Călătorii se pot informa la numărul de telefon 021/9521 despre eventualele modificări intervenite în programul de circulaţie a trenurilor.

Salariile personalului medical vor crește odată cu intrarea în vigoare a noii grile de salarizare a bugetarilor.
Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu. Potrivit demnitarului, salariile medicilor vor fi triplate până la sfârşitul anului 2016.
Astfel, dacă până acum un medic rezident de anul I avea un salariu de bază de 1.40 lei, după noua lege, acesta va ajunge la 3.670 de lei.
În cazul unui medic specialist, salariul de bază crește de la 2.498 la 4.563 de lei.

Mai puțin de jumătate din populația României era conectată, anul trecut, la sistemele de canalizare.
Datele au fost prezentate de Institutul Național de Statistică. Rețeaua totală din România se situa la 28.659 de kilometri, în creștere cu aproape 2.100 km față de anul anterior.
La sfârșitul anului trecut puțin peste 9 milioane 390 de mii de locuitori aveau locuințele conectate la sistemele de canalizare.

Nicio maşină parcată neregulamentar nu mai poate fi ridicată.
Decizia luată de Curtea Supremă a intrat în vigoare şi interzice autorităţilor locale să mai încheie contracte cu firme private pentru astfel de servicii.
Poliţia locală şi cea rutieră sunt singurele care mai pot sancţiona şoferii cu amendă şi puncte de penalizare.
Amenda pentru parcare neregulamentară este între 400 şi 800 de lei pentru persoane fizice şi poate ajunge la 1.500 de lei pentru maşinile companiilor.

Știri 18 iulie 2015

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfântul Mucenic Emilian de la Durostor.
Acesta a fost fiul lui Sabbatianus din oraşul Durostorum, Silistra de astăzi şi a primit cununa muceniciei în timpul împăratului Iulian Apostatul, în secolul 4.
A fost unul din sfinţii ieşiţi din rândurile strămoşilor noştri, unul din mucenicii care au pătimit pentru Mântuitorul Iisus Hristos pe pământ daco-roman.
În timpul prigoanei anticreştine, sfântul Emilian a distrus idolii din templul cetăţii Durostor, iar pentru aceasta, a fost supus la chinuri şi în cele din urmă aruncat în foc.
După stingerea focului, trupul i-a fost găsit nears şi a fost îngropat în locul numit Gedina.
O parte din sfintele moaşte se găsesc în Catedrala mitropolitană din Silistra, în Bulgaria.
Pe teritoriul ţării noastre, părticele din moaştele Sfântului Mucenic Emilian se găsesc la Galaţi, la Catedrala episcopală din Slobozia şi în Biserica “Naşterea Maicii Domnului” din Capitală.

Mâine se împlinesc 4 ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui Arsenie Papacioc.
Cu acest prilej, luni, de la orele 19 se va desfășura Conferința ’’Omagiu Părintelui Arsenie Papacioc’’, la Casa de Cultură din Constanța.
În cadrul evenimentului va fi lansată cartea memorială cu titlul ’’Ochii prin care vedeam cerul’’, iar corala Armonia va susține un concert de excepție.
Vor participa IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, pr. Ilarion Dan, duhovnicul Mănăstirii Crucea și pr. Iustin Petre, starețul Mănăstirii Ioan Casian.

Biserica Ortodoxă îl va cinsti luni pe Sf. slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul.
Cu acest prilej, mâine, de la ora 8.30, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Ilie” din Constanța din cartierul Viile Noi, iar seara, la ora 19.00, la biserica „Sf. Ilie Tesviteanul” din Techirghiol, va întâmpina moaștele Sfântului Efrem cel Nou, aduse de la Paraclisul istoric al Reşedinţei Patriarhale „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” care vor rămâne până luni.
De la ora 19.30, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu preoți și diaconi, va oficia Taina Sfântului Maslu.
Luni, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfântul Ilie” din Histria, de la ora 8.00.
Apoi, de la ora 16.00, la mănăstirea „Sfânta Maria Magdalena” din apropierea localității Cobadin, Arhiepiscopul Tomisului va întâmpina sfintele moaște ale Sfintei Maria Magdalena, aduse din Episcopia Alexandriei și Teleormanului, care vor rămâne aici până a doua zi.
De asemenea, marți, ierarhul nostru va oficia de la ora 8, Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfânta Maria Magdalena” din apropierea localității Cobadin.
Miercuri, când Biserica Ortodoxă o va cinsti pe Sfânta Mironosiță întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena, IPS Teodosie va răspunde invitației PS Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, și va participa la Sfânta Liturghie oficiată la mănăstirea Pantocrator, paraclisul „Sf. Maria Magdalena”, din localitatea Drăgăneşti – Vlașca.

Știri 17 iulie 2015

Astăzi, de la ora 17.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfântul Ilie Tesviteanul” din Eforie Nord.
Aceasta este situată pe strada Daliei nr. 35.
Mâine, Biserica Ortodoxă îl va cinsti pe Sfântul Emilian de la Durostor.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, va savârși sfânta liturghie arhierească de la ora 8, la mănăstirea Dumbrăveni, care își va sărbători hramul.
Duminică, de la ora 8.30, ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Ilie” din Constanța din cartierul Viile Noi, iar seara, la ora 19.00, la biserica „Sf. Ilie Tesviteanul” din Techirghiol, va întâmpina moaștele Sfântului Efrem cel Nou, aduse de la Paraclisul istoric al Reşedinţei Patriarhale „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” care vor rămâne până luni.
De la ora 19.30, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu preoți și diaconi, va oficia Taina Sfântului Maslu.
Luni, de sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfântul Ilie” din Histria, de la ora 8.00.
Apoi, de la ora 16.00, la mănăstirea „Sfânta Maria Magdalena” din apropierea localității Cobadin, Arhiepiscopul Tomisului va întâmpina sfintele moaște ale Sfintei Maria Magdalena, aduse din Episcopia Alexandriei și Teleormanului, care vor rămâne aici până a doua zi.
De asemenea, marți, ierarhul nostru va oficia de la ora 8, Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfânta Maria Magdalena” din apropierea localității Cobadin.

Duminică, se împlinesc 4 ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui Arsenie Papacioc.
Cu acest prilej, luni, de la orele 19 se va desfășura Conferința ’’Omagiu Părintelui Arsenie Papacioc’’, la Casa de Cultură din Constanța.
În cadrul evenimentului va fi lansată cartea memorială cu titlul ’’Ochii prin care vedeam cerul’’, iar corala Armonia va susține un concert de excepție.
Vor participa IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, pr. Ilarion Dan, duhovnicul Mănăstirii Crucea și pr. Iustin Petre, starețul Mănăstirii Ioan Casian.

ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă valabil pentru toată țara.
Astfel, duminică şi luni valul de căldură se va intensifica şi va cuprinde toată ţara.
Temperaturile maxime vor depăşi frecvent 35-36 de grade şi local se vor atinge 37-38 de grade.
Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în cea mai mare parte a teritoriului.

Salariile din Elveția sunt cele mai mari din Europa.
Așa arată un studiu publicat ieri de Oficiul federal de statistică din Elveția.
În 2010, un angajat cu program normal de lucru din această țară a primit un salariu mediu brut anual de 63.549 euro.
Pe ultimele poziții în acest clasament se află România cu 6.048 de euro și Bulgaria cu 4.618 euro.

Astăzi este Ziua Națională a Donatorului.
Aceasta este organizată, începând de anul trecut, de către Asociaţia Transplantaţilor din România şi Agenţia Naţională de Transplant.
Din anul 2005, în România se sărbătoreşte, în luna aprilie, „Ziua Naţională a Transplantului”.
Astfel este marcată performanţa echipei profesorului Irinel Popescu, care a realizat, la 15 aprilie 2000, prima operaţie reuşită de transplant hepatic din România.

Consiliul Județean Constanța va primi un elicopter nou, în locul celui prăbușit în lacul Siutghiol.
Atunci, toţi cei patru membri ai echipajului şi-au pierdut viaţa. Aparatul de zbor era asigurat, astfel că unul similar, va intra în dotarea SMURD.
Anunțul a fost făcut de vicepreședintele CJC, Cristinel Dragomir.
Elicopterul implicat în tragedia aviatică a costat 5 milioane de euro și avea 2 motoare, sisteme de zbor pe timp de noapte, flotoare iar la bord echipamente medicale.

Angajații cu normă întreagă din România au lucrat anul trecut cel mai mult din Uniunea Europeană.
Aceștia au lucrat 41 de ore pe parcursul unei săptămâni, în stagnare față de precedenții doi ani, fiind urmați la mică distanță de Luxemburg, Marea Britanie, Portugalia, Germania și Polonia. La polul opus se situează angajații din Finlanda și Franța, care pe parcursul unei săptămâni au lucrat 37,3 ore.
În România, programul de lucru negociat colectiv este de 40 de ore pe săptămână, maxim în UE.

Toate punctele Enel din judeţele Constanţa, Tulcea, Ialomiţa şi Călăraşi vor fi închise luni, 20 iulie.
Măsura a fost luată ca urmare a desemnării Zilei Energeticianului drept zi liberă.
În celelalte zile, punctele Enel vor funcţiona după programul obişnuit: de la ora 8 la ora 16.

Naveta către locul de muncă a cadrelor didactice și a personalului didactic auxiliar va fi decontat.
Potrivit unei Hotărâri de Guvern, adoptată de Executiv, cadrele didactice care merg la locul de muncă fie cu mașina personală, fie cu trenul sau cu ambarcațiuni își vor primi banii înapoi la sfârșitul lunii următoare de la autoritățile locale.
65 de mii de cadre didactice sunt vizate de reglementările acestei Hotărâri de Guvern.

Pilula contraceptivă subţiază porţiuni din creier.
Un studiu a descoperit că femeile care au folosit contraceptive orale combinate prezentau o subţiere a cortexului.
Aceasta ar putea avea efect asupra comportamentului, astfel că unele femei trec prin efecte emoţionale negative de la pilulele contraceptive.
Studiul a fost realizat de Universitatea din California Los Angeles și publicat în luna aprilie.

Știri 16 iulie 2015

Mâine, de la ora 17.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfântul Ilie Tesviteanul” din Eforie Nord.
Aceasta este situată pe strada Daliei nr. 35.
Sâmbătă, Biserica Ortodoxă îl va cinsti pe Sfântul Emilian de la Durostor.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, va savârși sfânta liturghie arhierească de la ora 8, la mănăstirea Dumbrăveni, care își va sărbători hramul.

Proba teoretică a examenului pentru obținerea permisului de conducere nu va putea fi susținută vineri.
Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Inmatriculare a Vehiculelor Constanța informează cetățenii că a luat această decizie, din motive tehnice.
Atât la sediul institutiei, cât și la sala de examen pentru proba teoretică din Stațiunea Mamaia vor fi postate anunțuri privind informarea cetățenilor.

Fântânile arteziene din Constanţa vor fi puse în funcţiune.
Reprezentanţii Primăriei au anunţat că, ieri au început lucrările de reparaţii curente şi punere în funcţiune a fântânilor arteziene şi bazinelor ornamentale din municipiul Constanţa şi staţiunea Mamaia.
În anul 2012, revizia tehnică era demarată încă din luna martie.

Pasagerii cu mobilitate redusă pot beneficia gratuit, la cerere, de servicii de asistență la transportul cu trenul.
Potrivit companiei CFR Călători, cererea se depune cu cel puțin 48 ore înainte de plecare, cu precizarea tuturor detaliilor necesare: date de identificare, dizabilitate, servicii necesare, datele trenului de plecare/sosire.
Categoria pasagerilor cu mobilitate redusă include orice persoană a cărei mobilitate este afectată din cauza unei incapacități, a unei deficiențe fizice, a vârstei, a unei boli sau a altei cauze.

Operele lui Brâncuşi nu au intrat în patrimoniul UNESCO.
Subiectul a fost tratat cu superficialitate de autorităţile române, iar cei de la UNESCO nu au fost convinși de argumentele României.
Ministerul Culturii a retras dosarul trimis spre aprobare la UNESCO.
Raportorii spun că nu sunt convinşi de importanţa Ansamblului Monumental de la Târgu Jiu şi de unicitatea lui.
Autorităţile române vor reveni cu o cerere când vor fi pregătite să-l prezinte pe Brâncuşi la adevărata lui valoare.

Transalpina ar putea fi deschisă oficial luna viitoare.
CNADNR montează zilele acestea parapeți de protecție pentru ca traficul să se desfăşoare în siguranţă.
Turiştii circulau, până acum, pe proprie răspundere, pentru că şoseaua avea statut de drum închis.
Şoseaua, care traversează munţii Parâng şi urcă până la 2.100 de metri altitudine, este foarte căutată de turiști.

88 de absolvenți de liceu care au obținut media 10 la examenul de Bacalaureat, în sesiunea iunie – iulie 2015, vor beneficia de câte un stimulent financiar în valoare de 3.000 de lei.
Decizia a fost luată ieri în şedinţa de Guvern.
De asemenea, conform Hotărârii de Guvern aprobate, cei 457 de absolvenți de clasa a VIII-a, promoția 2015, care au obținut media 10 la Evaluarea Națională vor primi câte un stimulent financiar în valoare de 1.000 de lei.
Sumele necesare acordării stimulentelor financiare se alocă din bugetul aprobat pe anul 2015 Ministerului Educației.

Părinții vor primi zile lucrătoare libere pentru îngrijirea sănătății copiilor.
Normele metodologice pentru aplicarea acestei legi s-au aprobat ieri, printr-o Hotărâre de Guvern.
Aşadar, ziua liberă urmează să se acorde unuia dintre părinţi, la alegere, respectiv reprezentantului legal al copilului, în baza unei cereri depuse cu 15 zile înainte de vizita la medic.
Părintele care solicită ziua liberă trebuie, de asemenea, să dea o declarație pe propria răspundere, conform căreia celălalt părinte nu a solicitat o zi liberă în acel an și nici nu o va solicita.

O treime din populația României este sau va fi diagnosticată cu diabet în 10-15 ani.
Medicii specialiști avertizează că suntem în primele 3-4 locuri din Europa ca prevalenţă a diabetului zaharat.
În ceea ce priveşte pre-diabetul, 18% dintre români au fost diagnosticați în ultima vreme.
Specialiștii Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice declară de asemenea că obezitatea împreună cu supraponderalitatea afectează 65% din populaţia adultă.