Știri 28 octombrie 2024

Biserica Ortodoxă Română îl cinstește astăzi pe Sfântul Ierarh Iachint, mitropolitul Ţării Româneşti.
A trăit în prima jumătate a secolului al 14-lea şi fost mai întâi episcop al cetăţii Vicina, situată undeva în Dobrogea, posibil lângă localitatea Isaccea de astăzi, sau la cetatea Păcuiul lui Soare de lângă mânăstirea Dervent, după ipoteze istorice mai noi.
Din cauza ocupaţiei tătarilor şi genovezilor, ierarhul a fost nevoit să se retragă la curtea domnească de la Argeş, iar documentele istorice de la Constantinopol spun că în anul 1359 era deja mitropolitul Ungrovlahiei.
Totodată, Sfântul Ierarh Iachint a fost prieten şi ucenic al sfântului Grigorie Palama, motiv pentru care a reorganizat monahismul românesc, cu ajutorul Sfântului Nicodim de la Tismana.
În anul 1372, Sfântul Iachint s-a mutat la Domnul şi a fost înmormântat în complexul mitropolitan de la Curtea de Argeş.
Sfântul Sinod al BOR a decis canonizarea Sfântului Ierarh Iachint în luna iulie a anului 2008.

Mai multe zone din Constanța vor rămâne fără apă potabilă.
Măsura este luată în contextul în care, la nivelul sistemului centralizat din municipiu se vor executa lucrări de conectare la rețeaua existentă a noilor conducte magistrale.
Astfel, din această noapte, de la ora 00:00, până miercuri – 30 octombrie, ora 16:00, se va sista furnizarea apei în zonele Coiciu, Compozitori, Icil, Inel I și Inel II, Halta Traian, Zona Comercială Vest, Brătianu și
Zona Oil Terminal.

Primul tren electric Alstom Coradia va intra în circulație din 15 noiembrie.
Acesta va circula pe ruta Bucureşti Nord – Braşov, anunţă Autoritatea pentru Reformă Feroviară.
În prima parte a anului 2025, pe măsură ce restul de 11 trenuri vor fi predate spre operare CFR Călători, ramele electrice Alstom Coradia vor circula pe toate rutele din contract, urmând să facă legătura între Bucureşti şi Constanţa, Craiova, Timişoara, Arad și Deva.
Primul tren electric a ajuns în România pe 4 decembrie 2023, de atunci aflându-se în teste, iar calendarul de livrare a celorlalte 36 de rame electrice s-a decalat.

Muzeul de Artă Populară din Constanța organizează săptămâna aceasta ateliere de țesut dedicate copiilor.
În perioada 29 octombrie – 1 noiembrie, în fiecare zi, de la ora 10.00, la Muzeul de Artă Populară Constanța vor avea loc ateliere educative cu tematica „Învățăm să țesem”, dedicate copiilor cu vârsta cuprinsă între 8 și 14 ani.
Pentru desfășurarea atelierelor sunt necesari minim 5 participanți.
Costul activității este 50 de lei de persoană, iar în preț sunt incluse toate materialele necesare.
Participanții vor putea pleca acasă cu propriile creații.

Bursele sociale pentru studenți au fost majorate de Ministerul Educației.
Cuantumul minim este acum de 925 de lei.
Ordinul a fost aprobat de ministrul Ligia Deca, iar pe baza autonomiei universitățile pot crește și mai mult acest cuantum.
De asemenea, au fost majorate bursele pentru doctorat și masterat didactic.
Ele sunt acum de 3.700 de lei, iar cele de excelență olimpică pentru rezultatele din liceu sunt cuprinse între 1.850 şi 3.700 de lei, în funcție de premiile obținute.

Ministerul Finanţelor propune schimbări la confiscarea mărfurilor nedeclarate conform sistemului RO-eTransport.
Proiectul de ordonanţă de urgenţă a fost pus în dezbatere publică pe site-ul instituţiei.
Acesta mai prevede înfiinţarea unui registru electronic la nivelul Centrului Naţional pentru Informaţii Financiare.
Noile reglementări susţin confiscarea a 15% din contravaloarea bunurilor nedeclarate în cazul contribuabililor aflaţi la prima abatere şi de 100% la a treia contravenţie.

Ministerul Agriculturii dorește o plafonare a adaosului comercial la toate alimentele româneşti.
Acesta pregăteşte o ordonanţă de urgenţă în acest sens.
Ministrul Florin Barbu a precizat că măsura vizează combaterea excesivă a preţurilor la alimente şi nu a exclus posibilitatea ca plafonarea să se aplice şi în cazul produselor din import.
Comercianţii susţin însă că astfel de măsuri sunt nejustificate şi ar duce la dezechilibre majore în piaţă, inclusiv creşteri de preţuri.

Știri 25 octombrie 2024

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent zilele acestea la manifestările prilejuite de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, din Capitală.
Mâine și duminică, de la ora 9.30, ierarhul nostru va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală.
Mâine, de la ora 21.15, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală din Constanța.
Duminică noapte, de la ora 23.00, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent, cu prilejul hramului Sfântul Ierarh Iachint de Vicina, cinstit de Biserica Ortodoxă, luni, 28 octombrie.
Luni, va participa la lucrările Sfântului Sinod, desfășurate la Reședința Catedralei Patriarhale din București.

Locuitorii orașului Năvodari sunt așteptați să doneze sânge.
O echipă mobilă de la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța va fi prezentă, mâine, în intervalul orar 08.30-13.30, la Centrul de Zi pentru Copii și Persoane în Vârstă.
Sunt așteptate persoanele sănătoase din oraș, dar și din zonele învecinate.

România va trece la ora oficială de iarnă în acest week-end.
Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, ora 4.00 va deveni ora 3.00.
Duminică, ziua va fi cea mai lungă din an, cu 25 de ore.
Din anul 1997, România a adoptat trecerea la ora oficială de iarnă şi de vară în aceeaşi zi cu statele Uniunii Europene.

Astăzi este Ziua Armatei Române.
Aceasta semnifică data eliberării totale a nord-vestului Transilvaniei de sub ocupaţie şi administraţie străine.
Acesta a fost singurul obiectiv strategic naţional, realizat de Armata Română pe câmpul de luptă, recunoscut juridic în Tratatul de Pace dintre România şi Puterile Aliate şi Asociate.
Eliberarea întregului teritoriu naţional s-a obţinut prin lupta eroică a peste 525.000 de militari, între 23 august şi 25 octombrie 1944.
Ziua Armatei Române este marcată în toate unităţile militare din România dar şi în teatrele de operaţii unde execută misiuni trupele româneşti.

Mai multe zone din Constanța vor rămâne fără apă potabilă.
Măsura este luată în contextul în care, la nivelul sistemului centralizat din municipiu se vor executa lucrări de conectare la rețeaua existentă a noilor conducte magistrale.
Astfel, din noaptea de luni spre marți, 29 octombrie, ora 00:00, până miercuri – 30 octombrie, ora 16:00, se va sista furnizarea apei în zonele Coiciu, Compozitori, Icil, Inel I și Inel II, Halta Traian, Zona Comercială Vest, Brătianu și Zona Oil Terminal.

Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor de stat pentru agricultorii români afectaţi de secetă.
Fondurile, în valoare de 400 de milioane de euro, vor fi acordate pentru pierderile din perioada septembrie 2023 – august 2024.
Ajutorul de stat este destinat producătorilor agricoli care au avut pierderi pentru una sau mai multe din cele 39 de tipuri de culturi selectate de Comisie, ca de exemplu, grâu, secară, orz, ovăz sau rapiță, mazăre, floarea-soarelui sau porumb, culturi afectate de seceta severă după toamna lui 2023.

Băuturile alcoolice se vor scumpi și mai mult.
Avertismentul vine din partea producătorilor, având în vedere că de la 1 ianuarie 2025 se vor majora accizele.
Majorările prețurilor ar putea fi între 20 și 40%.
Analiștii economici spun că măsura scumpirii vine pe fondul lipsei de bani la bugetul de stat.

Știri 24 octombrie 2024

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent zilele acestea la manifestările prilejuite de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, din Capitală.
Ierarhul nostru va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală, duminică, 27 octombrie.
Mâine și luni, va participa la lucrările Sfântului Sinod, desfășurate la Reședința Catedralei Patriarhale din București.
Duminică noapte, de la ora 23.00, va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent, cu prilejul hramului Sfântul Ierarh Iachint de Vicina, cinstit de Biserica Ortodoxă, luni, 28 octombrie.

Locuitorii orașului Năvodari sunt așteptați să doneze sânge.
O echipă mobilă de la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța va fi prezentă, sâmbăta aceasta, în intervalul orar 08.30-13.30, la Centrul de Zi pentru Copii și Persoane în Vârstă.
Sunt așteptate persoanele sănătoase din oraș, dar și din zonele învecinate.

România va trece la ora oficială de iarnă.
Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, ora 4.00 va deveni ora 3.00.
Duminică, ziua va fi cea mai lungă din an, cu 25 de ore.
Din anul 1997, România a adoptat trecerea la ora oficială de iarnă şi de vară în aceeaşi zi cu statele Uniunii Europene.

Astăzi este Ziua Națiunilor Unite.
În fiecare an, la 24 octombrie, se celebrează Ziua Națiunilor Unite, pentru a marca intrarea în vigoare, în 1945, a Cartei Organizației Națiunilor Unite.
Prin ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi, Organizația Națiunilor Unite și-a început oficial activitatea.
Sărbătorită din 1948, Adunarea Generală a ONU a recomandat ca statele membre să facă din această zi o sărbătoare publică, dedicată informării popoarelor din lume cu privire la obiectivele și realizările Organizației Națiunilor Unite.
România a fost admisă în cadrul ONU, la 14 decembrie 1955, împreună cu alte 15 state.

Mai multe zone din Constanța vor rămâne fără apă potabilă.
Măsura este luată în contextul în care, la nivelul sistemului centralizat din municipiu se vor executa lucrări de conectare la rețeaua existentă a noilor conducte magistrale.
Astfel, din noaptea de luni spre marți, 29 octombrie, ora 00:00, până miercuri – 30 octombrie, ora 16:00, se va sista furnizarea apei în zonele Coiciu, Compozitori, Icil, Inel I și Inel II, Halta Traian, Zona Comercială Vest, Brătianu și
Zona Oil Terminal.

Impozitele pe proprietate vor rămâne neschimbate anul viitor.
Executivul a amânat aplicarea noului mod de calcul până la 1 ianuarie 2026.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, cităm, “până atunci, Ministerul Finanţelor trebuie să-şi construiască o structură specializată, iar Agenţia de Cadastru are obligaţia de a furniza date către această structură.”, am încheiat citatul.

Familiile cu venituri reduse vor primi lemne de foc pentru iarnă.
Este vorba despre un proiect întocmit de Asociaţia Energia Inteligentă împreună cu Ministerul Energiei.
Trei milioane şi jumătate de gospodării din România sunt încălzite cu lemne.
80.000 se află numai în Bucureşti şi jud. Ilfov, iar peste 7.000 dintre acestea sunt locuite de familii vulnerabile, arată datele asociației.

Știri 23 octombrie 2024

Locuitorii orașului Năvodari sunt așteptați să doneze sânge.
O echipă mobilă de la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța va fi prezentă, sâmbăta aceasta, în intervalul orar 08.30-13.30, la Centrul de Zi pentru Copii și Persoane în Vârstă.
Sunt așteptate persoanele sănătoase din oraș, dar și din zonele învecinate.

România va trece la ora oficială de iarnă.
Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, ora 4.00 va deveni ora 3.00.
Duminică, ziua va fi cea mai lungă din an, cu 25 de ore.
Din anul 1997, România a adoptat trecerea la ora oficială de iarnă şi de vară în aceeaşi zi cu statele Uniunii Europene.

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind stabilirea salariului minim european.
Acesta este valabil, în egală măsură, pentru cei care lucrează în mediul public şi privat.
Potrivit proiectului, salariul minim european va ţine cont de evoluţia indicatorilor economici şi sociali, iar valoarea salariului minim brut ar trebui să se situeze între 47 şi 52% din salariul mediu pe economie.

Pensionarii vor fi scutiți de la restituirea banilor primiți din eroare în plus la recalculare.
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege.
Se are în vedere, astfel, asigurarea unei forme de protecţie a pensionarilor, indiferent de categoria de pensie de care aceştia beneficiază, în situaţia emiterii unor decizii de recuperare a sumelor plătite necuvenit ulterior datei de 1 octombrie 2024, precum şi sub condiţia nereţinerii culpei beneficiarilor în raport cu modul de generare a debitului.

Companiile de asigurări au achitat despăgubiri în valoare de un milion de euro în urma inundaţiilor de luna trecută.
În România, mai puţin de un sfert din totalul locuinţelor, sunt asigurate prin poliţa valabilă în caz de dezastru natural, deşi aceasta este obligatorie, iar conform legii neîncheierea ei se sancţionează cu amendă.
Potrivit unei evaluări realizate de IGSU, cutremurul rămâne cel mai mare risc la noi în ţară, urmat de inundaţii şi alunecări de teren.

Unul din trei copii români a prezentat o formă de tulburare emoțională, în ultimii 2 ani, din cauza rețelelor de socializare.
Conform datelor organizației “Salvați Copiii”, este vorba despre copii cu vârsta cuprinsă între 8 și 17 ani care suferă de anxietate sau depresie cauzate de expunerea îndelungată la rețelele de socializare.
Datele mai arată că 48% din copii petrec peste 6 ore/zi online.

Creșterea și sacrificarea speciilor de șinșilă și nurci vor fi interzise din 2027.
Prevederile au fost adoptate de Camera Deputaților în calitate de for decizional.
Documentul completează legislația privind protecția animalelor.
Inițiatorii subliniază că în prezent majoritatea țărilor membre ale Uniunii Europene au interzis sau se află în proces de stopare a acestor practici.
Doar România, Grecia, Spania și Finlanda permit acum creșterea animalelor de blană în scop comercial.

Știri 22 octombrie 2024

Constănțenii vor avea căldură în apartamente din acest weekend.
Termoficare Constanța va începe vineri, 25 octombrie, procedura tehnologică de furnizare a energiei termice, astfel încât, din dimineața zilei de sâmbătă, să furnizeze căldură către toți consumatorii racordați la sistemul centralizat.
Cu această ocazie, consumatorii sunt rugați să se asigure că instalațiile termice din locuințe sunt aerisite.

Cazinoul din Constanța ar putea reintra în circuitul turistic până la finalul anului.
În mai puțin de o lună este programată recepția lucrărilor, începute în urmă cu patru ani.
Autoritățile de la malul mării anunță că monumentul istoric va găzdui, printre altele, trei muzee imersive și o sală de spectacole.
Viceprimarul municipiului Constanța, Ionuț Rusu, spune că tot ce vor avea ocazia să vadă turiștii și constănțenii va fi o premieră pentru România, iar cazinoul va avea șansa să devină un obiectiv important în Europa.

30 de microbuze electrice vor asigura transportul elevilor în județul Constanța.
Reprezentanții Consiliului Județean au semnat documentul care prevede achiziția a încă 5 microbuze, pe lângă cele 25 contractate deja.
Întrucât după achiziția inițială au mai rămas fonduri disponibile, s-a decis cumpărarea de microbuze și pentru transportul elevilor din Saligny, Saraiu, Grădina, Hârșova și Bărăganu.

Lucrările la Departamentul „Mama și copilul”, din cadrul Spitalului Județean de Urgență Constanța vor începe în curând.
Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu.
Investiția se ridică la aproape 867 de milioane de lei, iar termenul de finalizare este iunie 2026.
Clădirea va avea 9 etaje şi va dispune de 365 de paturi, două unităţi de primiri urgenţe, compartiment de Terapie Intensivă şi mai multe săli de operaţii.

Vremea se va încălzi în următoarele zile iar temperaturile vor urca până la 21 de grade în unele zone.
Pe parcursul săptămânii viitoare, însă, vremea se va răci treptat, iar temperaturile vor scădea până la maxime de 13 – 14 grade, arată prognoza ANM.
În Dobrogea, valorile termice diurne vor fi în creştere de la medii de 14 grade, până la 18 grade, iar cele din timpul nopţilor, de la medii de 3 grade, spre 8 grade.
Ulterior, până la sfârşitul intervalului, temperaturile vor avea tendinţa să scadă uşor.
În medie, maximele vor ajunge la 14 grade, iar minimele se vor menţine în jurul a 7 grade.

Boala Alzheimer ar putea fi diagnosticată prin analize de sânge.
Este o metodă minim invazivă cu potențial de a revoluționa depistarea precoce.
Oamenii de știință înregistrează progrese atât în ceea ce privește identificarea afecțiunii în stadii incipiente, cât și în ceea ce privește încetinirea evoluției acesteia.
Boala Alzheimer și celelalte tipuri de demențe afectează aproximativ 44 de milioane de oameni din toată lumea și reprezintă a şaptea cauză de deces la nivel mondial.

Circulaţia autovehiculelor pe Podul Prieteniei, între Giurgiu şi Ruse, se desfăşoară în mod alternativ, pe o singură bandă şi semaforizat.
Restricţiile rutiere au fost impuse de ieri, după ce şi pe partea română a podului Prieteniei au început lucrări de reparaţii la rosturile de dilataţie, pe o distanţă de 50 de metri, concomitent cu cele de reabilitare efectuate pe partea bulgară.
Lucrările se vor efectua zilnic, de la ora 8.00 până la ora 17.00.

Știri 21 octombrie 2024

Biserica Ortodoxă Română îi cinsteşte astăzi pe Sfinţii Cuvioşi Mărturisitori Ardeleni.
Aceştia sunt: Sfinţii Cuvioşi Mărturisitori Visarion şi Sofronie, Sfântul Mucenic Oprea, Sfinţii Părinţi Mărturisitori şi Mucenici Ioan şi Moise Măcinic.
Sfântul Cuvios Visarion Sarai, originar din Bosnia, a călătorit prin Transilvania, propovăduind ortodoxia.
A fost întemniţat în închisoarea din Kufstein, unde a murit.
Sfântul Cuvios Sofronie a întemeiat un schit în satul natal, Cioara.
Pentru râvna faţă de ortodoxie, a fost de două ori închis şi apoi eliberat.
S-a mutat la Domnul, în Mănăstirea Argeşului.
Sfântul Mucenic Oprea, ţăran din Săliştea Sibiului, și Sfântul Preot Mărturisitor Moise Măcinic din Sibiel au murit în temniţa din Kufstein pentru că au dus plângerile românilor la Viena.
Sfântul Preot Mărturisitor Ioan din Galeş a luptat împotriva încercărilor habsburgilor de a impune unirea cu Roma.
Închis în anul 1756, peste 24 de ani a murit tot în temniţa din Kufstein.

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine la Catedrala arhiepiscopală.
Ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie, de la ora 6.30.
După slujbă, va rosti un cuvânt de învățătură.

Constănțenii pot depune, de astăzi, cererile și declarațiile pe proprie răspundere pentru a beneficia de ajutorul de încălzire a locuinței.
În ceea ce privește pensionarii care beneficiază de acest sprijin, pentru aceștia se va lua în calcul cuantumul pensiilor aferente lunii august 2024.
Dosarele pot fi depuse și online la adresa de e-mail ajutoareincalzire@dgas-ct.ro.

România va trece la ora oficială de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Astfel, ora 4.00 va deveni ora 3.00, iar duminică, ziua va fi cea mai lungă din an, cu 25 de ore.
Din anul 1997, România a adoptat trecerea la ora oficială de iarnă şi de vară în aceeaşi zi cu statele Uniunii Europene.

Fermierii care au culturi afectate de secetă pot să depună cereri la direcțiile județene pentru agricultură până pe 29 octombrie, pentru a beneficia de despăgubiri de la stat.
Este vorba despre 1.000 lei pentru fiecare hectar, iar pentru a intra în posesia banilor, agricultorii trebuie să aibă procese verbale de constatare a pagubelor.
Solicitările pot fi transmise și prin fax, poștă sau email.

Persoanele care solicită notarilor publici reconstituirea actelor distruse de o calamitate ar putea fi scutite de onorarii.
Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere publică un proiect de ordin în acest sens.
Potrivit ministerului, în elaborarea acestui proiect a fost luat în considerare contextul evenimentelor meteo extreme de luna trecută din ţara noastră şi efectele deosebit de grave produse asupra comunităţilor din zonele afectate.
Printre acestea se numără şi distrugerea documentelor notariale aflate în arhiva birourilor notariale ori în posesia persoanelor afectate.

Parlamentarii au propus un proiect de lege pentru protejarea cetățenilor care cumpără imobile aflate în fază de proiect.
Măsurile prevăzute în proiect asigură garanțiile necesare pentru cumpărători, astfel încât să nu se mai repete situații cum sunt cele generate de cazul Nordis.
Promisiunile bilaterale de vânzare-cumpărare vor fi înregistrate în cartea funciară, iar avansul pe care cumpărătorii îl pot plăti, va fi limitat la 15%.