Realizator: Pr. Eugen Tănăsescu.
YOUTUBE
Local
YOUTUBE
Local
Tot astăzi, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Mărturisitor Ioan Rusul.
Acesta s-a născut într-un sat din Rusia, în jurul anului 1690 și a participat ca soldat în războiul ruşilor împotriva turcilor din anul 1711.
A fost luat prizonier de către tătari și a refuzat să renunțe la credința în Hristos.
Dormea puţin, se ruga mult și se hrănea cu pâine și apă.
În fiecare sâmbătă mergea la o biserică și se împărtășea cu Trupul și Sângele Domnului.
A trecut la cele veşnice, în anul 1730, iar mai târziu, în anul 1773, trupul său a fost descoperit întreg și neputrezit.
În anul 1832, Osman Pașa a aruncat în foc moaştele Sfântului Ioan Rusul, din dorința de a se răzbuna pe creştini, însă nu a ars.
După anul 1922, moaştele Sfântului Ioan au ajuns în insula Evvia, în actualul oraş Procopie.
Constănțenii se pot debranșa de la sistemul centralizat de alimentare cu energie termică.
Consumatorii pot depune cererile pentru obţinerea avizului de debranşare de la sistemul de alimentare cu energie termică centralizată la R.A.D.E.T.
Cererile tip sunt disponibile pe site-ul www.radet-constanta.ro și la sediul regiei.
Cei care doresc să se debranșeze, trebuie să fie, în primul rând, proprietarii de drept ai apartamentului şi să nu aibă datorii către asociaţia de proprietari.
Facturile mari la întreţinere din iarna aceasta i-au determinat pe mai mulţi constănţeni să renunţe la sistemul centralizat de încălzire și urmează să se branșeze la gaze.
Parcul arheologic din Constanța va fi reabilitat şi reamenajat din fonduri europene.
Vestigiile istorice şi arheologice aflate în zonă vor fi puse în evidenţă, dar în acelaşi timp, vor fi amenajate spaţii speciale de joacă pentru cei mici, dar şi pentru cei care preferă mişcarea în aer liber.
Valoarea totală a proiectului este de peste 20 de milioane de lei, din care contribuţia proprie a municipalităţii va fi de 450 de mii de lei.
Durata de implementare a proiectului este de 17 luni, iar durata de execuţie a lucrării va fi de 10 luni.
Taxa clawback ar putea să scadă cu până la 5%, odată cu reducerea preţurilor la medicamente.
Anunțul a fost făcut de preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea.
Acesta a adăugat că noile preţuri de referinţă vor fi publicate mai repede decât se aşteaptă marea majoritate.
Preţul gazelor pentru populaţie ar putea creşte cu 10% de la 1 iulie.
Președintele ANRE, Niculae Havrileţ preconizase inițial o majorare de 5-8%.
În acest moment, calendarul liberalizării prețului la gaze se află în discuție între Guvern și reprezentanții Comisiei Europene și delegația FMI.
Dacă negocierile vor da undă verde calendarului liberalizării prețului, atunci, în fiecare an, de la 1 iulie, vom avea parte de o scumpire cu 10%.
70% din serviciile medicale sunt acordate acum în baza cardului de sănătate.
Totodată, numărul de reţete este cu o treime mai mare decât al reţetelor acordate fără card.
În prezent sunt activate 6,2 milioane de carduri.
De la 1 mai, de când utilizarea cardului de sănătate a devenit obligatorie, au apărut mai multe probleme în sistem.
Au fost pacienţi care nu îşi primiseră cardul, unii medici nu au înţeles cum poate fi utilizat acesta, iar validarea s-a făcut cu dificultate.
La Constanţa s-ar putea construi un spital de copii, până în 2020.
Unitatea sanitară ar fi de sine stătătoare și ar cuprinde secţii precum neonatologie, pediatrie, chirurgie pediatrică şi ortopedică şi obstetrică-ginecologie.
Potrivit conducerii Spitalului Judeţean, investiţia ar putea ajunge la 15 milioane de euro, iar costurile vor fi suportate din fonduri europene.
Cel puţin 8.000 de internări sunt înregistrate, în fiecare an, în cadrul secţiei de pediatrie a Spitalului Judeţean Constanţa. Toate aceste internări se fac în contextul în care secţia deţine doar 75 de paturi disponibile, iar copiii nu pot fi internaţi fără aparţinător.
La alegerile parlamentare de anul viitor se va renunţa la votul uninominal şi se va reveni la votul pe liste.
Partidele au votat în unanimitate, în comisia de cod electoral, noile reguli pentru alegerile legislative din 2016.
Acestea au acceptat reducerea numărului de parlamentari, astfel că vor fi în jur de 320 de deputaţi, cu aproape 70 mai puţini decât au fost aleşi în 2012 şi aproximativ 130 de senatori, adică aproximativ 40 mai puţini decât în prezent.
Noua lege electorală va fi dezbătută de Senat, iar Camera Deputaţilor va da votul final.
Legea ar urma să fie aprobată până la sfârşitul lunii viitoare.
Adolescenții de 16 ani vor putea obține permisul de conducere.
După modelul american sau a unor state din vestul Europei, limita de vârstă pentru obținerea permisului de conducere se va mișcora de la 18 la 16 ani, însă în anumite condiții stricte.
Conform unui proiect de lege, adolescenții care vor dori să devină șoferi vor fi supuși unui examen psihologic mult mai amplu decât cel aplicat în prezent.
O altă condiție ar fi că tinerii vor putea conduce numai mașini cu motoare ale căror capacitate cilndrică să nu depășească 1.000 de centimetri cubi.
Mai mult, în primul an de după obținerea permisului de conducere, adolescenții vor putea conduce numai alături de un însoțitor care are permis de conducere de minim 5 ani.
Proiectul care ar urma să modifice legislația rutieră va avea nevoie de votul deputaților și al senatorilor.
YOUTUBE
Local
Prima biserică ortodoxă românească a fost sfințită într-un oraș din Timoc, în Serbia.
Biserica are hramul ‘Sfântul Mucenic Ioan Valahul’ și se află sub jurisdicția Protopopiatului ,,Dacia Ripensis’ în fruntea căruia se află preotul Boian Alexandrovici.
Potrivit părintelui, acest așezământ de cult din Negotin urmează celor din Malainița, Isakova, Gorneana și Bor, zidite de credincioși în condiții grele.
Autoritățile publice locale și cele ecleziastice sârbe s-au împotrivit oficierii, în Timoc, Morava, Homolie și sudului Dunării, a slujbelor în limba română.
Franţa obligă marile magazine să doneze mâncarea nevândută.
Parlamentul francez a votat în unanimitate o lege prin care se speră că va fi stopată risipa de mâncare.
Produsele alimentare vizate sunt cele apropiate de termenul de garanţie, care vor fi oferite în scopuri caritabile, dar şi cele deja expirate, ce vor fi folosite pentru hrănirea animalelor.
Francezii aruncă fiecare, în medie, la gunoi, 20 de kilograme de mâncare într-un an, iar costul acestei risipe se ridică la circa 12-20 miliarde de euro.
Ministerul Sănătăţii propune, din toamnă, ora obligatorie de educaţie sanitară, la toate clasele.
Medici şi specialişti vor preda elevilor noţiunile de bază pentru a trăi sănătos.
În prezent, materia se studiază la cerere, iar copiii vor învăţa şi noţiuni de acordare a primului ajutor.
Şoferii care vor să îşi pună folie închisă la culoare pe geamurile maşinilor nu vor mai fi amendaţi.
Legea va fi modificată în curând, pentru a fi armonizată cu cea europeană, iar foliile vor putea fi puse chiar şi pe parbriz.
În prezent, legea prevede că doar la geamurile din spate pot fi lipite folii întunecate.
Potrivit Registrului Auto Român, geamurile mașinii vin încă din fabrică, inclusiv geamurile din față, cu o opacitate de aproape 20 la sută și trebuie acordată o atenție sporită opacității foliei, pentru a nu depăși limita de 30%.
Cei care nu respectă legea, care au folie prea întunecată sau nu este omologată RAR riscă amenzi de până la 2.000 de lei și ridicarea talonului.
4 milioane de români au o afecțiune psihică.
Potrivit statisticilor Eurostat, unul din șase români suferă de depresie.
Alți trei din zece trăiesc într-o stare de neliniște și teamă nedeterminată, denumită anxietate.
Aceleași statistici arată că românii sunt printre cei mai depresivi din Uniunea Europeană, iar numărul lor este de două ori mai mare decât în urmă cu 15 ani.
În România există doar două programe naționale de sănătate mintală: pentru consumatorii de droguri și cei cu afecțiuni psihice severe.
Opt din zece copii au cont pe reţelele de socializare.
Un studiu arată că în perioada 2010-2014, în ţara noastră, s-a înregistrat o creştere exponenţială, de la 25 la 80% a copiilor care au un cont pe reţelele de socializare online.
Acelaşi raport relevă că 57% dintre copiii români cu vârste între 9 şi 16 ani au contul setat public, chiar dacă, oficial, Facebook interzice accesul lor, faţă de alte ţări europene, unde procentul este, în medie, de 27%.
Psihologii sunt de părere că accesul copiilor la Internet, de la cele mai fragede vârste, poate avea dezavantaje majore pentru dezvoltarea lor fizică şi mentală.
Portugalia recunoaște copilului nenăscut statutul de „ființă înzestrată cu demnitatea persoanei umane”.
Potrivit Curții Supreme a Portugaliei, copilul nenăscut este o ființă umană cu demnitatea unei persoane umane, independente de sistemul legal al fiecărui stat, fie că acesta recunoaște sau nu personificarea sa legală”.
Decizia vine sa facă dreptate, la 7 ani de la legalizarea avortului în Portugalia.
Chiar dacă nu are puterea de a schimba legea în cauză, decizia va fi un important precedent în munca mișcării provita din această țară.
Maşinile parcate neregulamentar nu pot fi ridicate în baza unei decizii a consiliului local.
Decizia a fost luată ieri de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Potrivit acesteia, consiliul local nu este competent să reglementeze procedura în acest sens, astfel că doar Guvernul poate stabili regulamentul de aplicare a acestor măsuri contravenţionale.
Avocatul Poporului a precizat că, instanţele probabil că vor mai pronunţa decizii care să vina în contradicţie cu această hotărâre.
YOUTUBE
Local
Elevii de clasa a 4-a vor susţine mâine proba scrisă a evaluării competenţelor la limba română.
Aceasta va fi urmată miercuri de proba la matematică, iar joi de cea la limba maternă pentru elevii ce aparțin minorităţilor naţionale.
Durata alocată rezolvării este de 60 de minute.
Evaluările se vor desfăşura în timpul orelor de curs, în funcţie de programul fiecărei unităţi de învăţământ.
Radu Mazăre a demisionat din funcția de primar al municipiului Constanța.
Motivul care a stat la baza hotărârii sale a fost hărțuirea la care este supus de procurorii DNA de mai bine de 10 ani.
Demisia lui Radu Mazăre a fost înaintată Consiliului Local și Primăriei municipiului Constanța și adusă la cunoștința prefectului județului.
La următoarea ședință a Consiliului Local se va vota cine va prelua atribuțiile de primar.
Radu Mazăre a condus Primăria din anul 2000 când a fost ales ca independent.
Irlandezii au votat în favoarea căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex.
Potrivit rezultatelor finale, 62% dintre irlandezi au votat pentru legalizarea căsătoriilor între homosexuali, în timp ce 38% s-au pronunţat împotrivă.
Irlanda este astfel prima ţară care aprobă prin referendum căsătoriile între persoanele de acelaşi sex.
Referendumul a avut loc la 22 de ani după ce Irlanda a dezincriminat homosexualitatea.
Cel mai mare centru social din Transilvania a fost inaugurat sâmbătă.
Acesta aparţine Parohiei Ordodoxe Românaşi şi a fost construit de părintele Gheorghe Gherman din donaţii şi sponsorizări.
Suprafaţa totală a edificiului este de 3.470 mp şi include un centru destinat vârstnicilor și un centru de zi destinat copiilor din familii defavorizate.
Cu această ocazie, mitropolitul Clujului i-a acordat părintelui Gheorghe Gherman, distincţia Crucea Transilvană, cea mai înaltă distincţie bisericească a Mitropoliei.
China a autorizat hirotonirea de preoţi ortodocşi, pentru prima dată, după 60 de ani.
În scopul compensarii izolarii Occidentale pe marginea crizei ucrainene, Moscova și-a reluat alianța strategică cu Beijingul, un pas care include si Biserica.
Mitropolitul Ilarion, șeful Departamentului Sinodal pentru Relații Externe al Bisericii Patriarhiei Moscovei, a făcut acest anunț după o vizită oficială în China.
În Beijing, oficialul Bisericii Ortodoxe Ruse a luat parte la o a patra sesiune a grupului de lucru ruso-chinez pentru contacte și cooperare pe probleme religioase.
Aproximativ 400.000 de români suferă de obezitate morbidă.
Potrivit președintelui Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, Maria Moța, singura soluție medicală pentru aceștia este operația, o intervenție dificilă, cu posibile complicații și mai ales foarte costisitoare.
Operații de micșorare de stomac se fac în mai multe centre private din România, însă costurile nu sunt mai mici de 3.000 de euro pentru o singură intervenție de acest fel.
Potrivit medicilor, în ultima vreme, tot mai mulți români apelează la chirurgi mai mult din dorința de a arăta bine, nu din nevoia de a fi sănătoși.
Mai mulţi parlamentari au depus un proiect de lege intitulat “Primul loc de muncă”.
Acesta este adresat tinerilor cu vârste între 16 și 29 de ani, care își propune să reducă rata șomajului în rândul tinerilor și să stimuleze forţa de muncă.
Potrivit proiectului de lege, finanţarea se va face prin subvenţionare de la bugetul de stat și fonduri europene.
Olanda a interzis parţial vălul islamic, în locurile publice.
Cabinetul Olandez a aprobat o interdicție de purtarea a vălurilor islamice, care acoperă fața, în locuri publice, cum ar fi școlile și spitalele, precum și în transportul in comun.
Documentul explică decizia, prin garantarea siguranţei cetăţenilor.
Cei care încalcă interdicția ar putea fi amendaţi cu până la 400 euro.
YOUTUBE
Local