Știri 15 aprilie 2015

Biserica Ortodoxă va prăznui vineri Izvorul Tămăduirii.
Astfel, mâine de la ora 19.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba Vecerniei la mănăstirea Crucea situată în localitatea Crucea.
Vineri, de praznicul Izvorului Tămăduirii, ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie, de la ora 9.00 la mănăstirea Dervent, care își sărbătorește hramul.
Clerul și credincioșii vor merge apoi, în procesiune, la Izvorul tămăduitor, unde va fi săvârșită slujba de sfințire a apei, Aghiasma mică.

Turcia reacţionează violent după declaraţiile Papei Francisc referitoare la “genocidul armenilor”.
Suveranul Pontif a declanşat un scandal diplomatic sâmbăta trecută când a vorbit despre uciderea a 1,5 milioane de armeni, pe atunci supuşi ai Imperiului Otoman, în urmă cu 100 de ani.
Ankara a rechemat ambasadorul de la Vatican şi i-a cerut explicaţii reprezentantului Sfântului Scaun în Turcia.
În replică, Papa a afirmat ieri că drumul Bisericii este unul al adevărului și că acesta a fost primul genocid al secolului.
Papa Francisc este primul Suveran Pontif care foloseşte cuvântul “genocid” pentru a descrie evenimentele din 1915.

Şoferii ar putea scăpa de sancţiunile pentru parcările ilegale.
Avocatul Poporului a sesizat Curtea Supremă cu privire la ridicarea maşinilor de pe străzi şi amezile primite.
Potrivit sesizării, doar Guvernul poate decide astfel de sancţiuni, prin lege, nu consiliile locale, aşa cum se întâmplă acum.
Aceasta înseamnă că şoferii pot obţine în instanţă anularea deciziilor de ridicare a maşinilor.
Mai mult, cei care au plătit ca să-şi recupereze vehiculele ar putea obţine despăgubiri în instanţa.
Judecătorii Înaltei Curţi vor analiza sesizarea în următoarea perioadă, iar decizia va fi definitivă.

Legea cu privire la limitarea plăților în numerar și la persoanele fizice a fost publicată în monitorul oficial.
Acesta va intra în vigoare peste 30 de zile, însă prevederile referitoare la limitarea comisioanelor interbancare se aplică peste un an.
Potrivit Legii, sunt interzise încasările în numerar, integral sau fragmentate, pentru facturile de peste 5.000 lei, respectiv de 10.000 lei, în cazul magazinelor de tipul cash and carry, precum și fragmentarea facturilor pentru o livrare de bunuri sau o prestare de servicii a căror valoare depășește 5.000 lei, respectiv 10.000 lei.
Documentul limitează și plățile făcute între persoane fizice la 50.000 de lei.

În 2-3 ani România ar putea rămâne fără medici specialiști.
Declarația aparține ministrului Sănătății, Nicolae Bănicioiu, care consideră că acest lucru este posibil dacă în 2015 nu vor fi adoptate o serie măsuri pentru stimularea financiară a personalului medical.
El a precizat că susține proiectul de lege din Parlament care se referă la impozitarea “contribuției” pacienților pentru motivarea personalului medical.
Potrivit acestuia, tarifele personalului medical vor fi stabilite de o comisie la nivelul Ministerului Sănătății, prin norme care să fie modificate anual sau la doi ani.

Peste 1.000 de medicamente din noul catalog național, vor fi mai ieftine.
Potrivit preşedintelui Agenţiei Naţionale a Medicamentelor şi Dipozitivelor Medicale, Marius Savu, unele se vor ieftini şi cu până la 20%.
În plus, din noul Catalog naţional al prețurilor medicamentelor de uz uman vor face parte 40 de medicamente în plus față de actualul catalog.
O altă problemă care ar urma să fie rezolvată ar fi actualizarea preţurilor în funcţie de cursul de schimb valutar, adică de la 4,20 lei la 4,40 lei.

Părinţii australieni care refuză să-şi vaccineze copiii riscă să piardă ajutoare de la stat.
Anunțul a fost făcut de premierul australian, Tony Abbot.
În prezent, părinţii pot opta să nu le facă copiilor anumite vaccinuri, din motive religioase sau medicale.
Însă, conform noilor reglementări care vor intra în vigoare în ianuarie 2016, părinţii nu vor mai primi ajutorul de la stat de 11 mii de dolari pe an, dacă refuză vaccinarea pe proprie răspundere.
Excepţiile existente cu privire la vaccinare pe motive medicale sau religioase vor fi menţinute, dar criteriile religioase vor fi sporite.

Operația de cezariană trebuie efectuată numai atunci când este necesară din punct de vedere medical.
Organizația Mondială a Sănătății este îngrijorată de faptul că se recurge din ce în ce mai des la această intervenție.
Este prima oară când agenția ONU recomandă clar ca recurgerea la cezariană să fie limitată doar la motive medicale. Până în prezent, organizația a spus doar că rata ideală de cezariană este cuprinsă între 10% și 15% din nașteri, limite stabilite de experți în 1985.
De atunci, rata operațiilor de cezariană a atins 23% din numărul nașterilor în Europa.

Ibuprofenul sporește riscul unui infarct sau accident vascular cerebral.
Avertismentul a fost dat de Agenția Europeană a Medicamentului care subliniază că riscul cardiovascular crescut nu afectează decât pacienții care depășesc o doză de ibuprofen mai mare de 2.400 de mg pe zi.
Nu a fost observat niciun risc la persoanele care au luat mai puțin de 1.200 de mg pe zi, ceea ce înseamnă majoritatea pacienților.
Ibuprofenul este un medicament comercializat din anii 60 sub diferite denumiri, precum Advil sau Nurofen.

PET-urile sunt periculoase pentru sănătate.
Studii recente au demonstrat faptul că apa îmbuteliată în sticle de plastic are o mare concentraţie de bacterii nocive, atunci când este expusă constant razelor solare.
Deşi incoloră şi cu aspect cristalin, apa conţine microorganisme care sunt responsabile pentru un sfert din cazurile de greaţă, diaree, febră şi care, pentru bătrâni şi copii, pot fi fatale.
În plus, plasticul ambalajului ţinut la temperaturi mai mari de 30 de grade Celsius eliberează o serie de substanţe toxice, cum ar fi bisfenol A, despre care cercetări efectuate în Statele Unite ale Americii au demonstrat că este cancerigenă.

Știri 11 aprilie 2015

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica.
Acesta s-a născut în anul 1787 în Bucureşti şi a fost botezat cu numele Constantin.
În anul 1807, tânărul Constantin Antonescu a intrat frate la Mănăstirea Cernica.
Un an mai târziu a fost tuns în monahism sub numele de Calinic, iar după o lună a fost hirotonit ierodiacon la Biserica “Sfântul Nicolae” de la Cernica.
În anul 1813, a fost hirotonit preot împotriva voinţei sale şi a devenit duhovnicul şi marele eclesiarh al Mănăstirii Cernica, iar în anul 1850, domnitorul Barbu Ştirbei l-a convins să accepte scaunul episcopiei Râmnicului.
S-a mutat la Domnul pe 11 aprilie 1868, iar pentru curăţia vieţii sale, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca el să fie trecut în rândurile sfinţilor.

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va aduce astăzi, de la ora 23.25, Sfânta Lumină din largul Mării Negre în zona falezei Cazino din municipiu.
Lumina Sfântă va fi purtată în procesiune la altarul de vară din aripa de sud a Catedralei arhiepiscopale, unde, de la ora 23.45, se va oficia Canonul Învierii, urmat de Sfânta Liturghie.
Mâine, de la ora 12.00, ierarhul Tomisului va oficia, la Catedrala arhiepiscopală, slujba Vecerniei, cunoscută sub numele de „a doua Înviere”, în timpul căreia Sfânta Evanghelie va fi citită în 12 limbi de circulație internațională, după numărul apostolilor.
La ora 18.00, la Casa de Cultură din Constanţa este programat tradiționalul Concert pascal.

Reprezentanții ISU Dobrogea solicită tuturor lăcașelor de cult să aibă în vedere măsuri de prevenție a incendiilor în perioada Sfintelor Paști.
Astfel, credincioșii vor păstra distanța de siguranță față de elementele combustibile, în timpul slujbelor și vor fi asigurate surse de apă suficiente, precum și mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor.
Totodată, în perioada următoare, specialiști ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, vor desfășura activități preventive la unități de cult din zona de compentență a inspectoratului.
Măsurile de prevenție a incendiilor vor fi afișate pe site-ul Arhiepiscopiei Tomisului.

Autobuzele RATC vor circula, în perioada sărbătorilor de Paşti, în program de week-end.
Astăzi, mâine şi luni, autobuzele vor pleca de dimineaţă de la ora 5,45, iar ultima cursă rămâne la ora 23,00.
În perioada vacanţei de Paşte a studenţilor, linia 40C se suspendă.
Totodată, mâine, casele de abonamente vor fi închise, cu excepţia casei de la Gară, care va funcţiona între orele 6,00 – 21,00.

Știri 10 aprilie 2015

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi sfânta şi marea zi de vineri.
În această zi biserica pomeneşte sfintele şi mântuitoarele Patimi ale Mântuitorului Hristos.
În Vinerea Patimilor, de la ora 10.00 în cadrul Vecerniei, va avea loc procesiunea scoaterii Sfântului Epitaf din Sfântul Altar.
Arhiepiscopul Tomisului va oficia această slujbă la Catedrala arhiepiscopală din Constanța, iar de la ora 17, ierarhul nostru va oficia slujba deniei prohodului.
Mâine, de la ora 8.30, Înaltpreasfințitul Teodosie va săvârși Sfânta Liturghie la Capela „Sfântul Ierarh Nicolae” a Penitenciarului Poarta Albă, în prezenţa persoanelor private de libertate.

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va aduce mâine, de la ora 23.25, Sfânta Lumină din largul Mării Negre în zona falezei Cazino din municipiu.
Lumina Sfântă va fi purtată în procesiune la altarul de vară din aripa de sud a Catedralei arhiepiscopale, unde, de la ora 23.45, se va oficia Canonul Învierii, urmat de Sfânta Liturghie.
Duminică, de la ora 12.00, ierarhul Tomisului va oficia, la Catedrala arhiepiscopală, slujba Vecerniei, cunoscută sub numele de „a doua Înviere”, în timpul căreia Sfânta Evanghelie va fi citită în 12 limbi de circulație internațională, după numărul apostolilor.
La ora 18.00, la Casa de Cultură din Constanţa este programat tradiționalul Concert pascal.

Autobuzele RATC vor circula, în perioada sărbătorilor de Paşti, în program de week-end.
Astăzi ele vor avea program normal, între orele 5,15 şi 23,00.
Mâine, duminică, şi luni, autobuzele vor pleca de dimineaţă de la ora 5,45.
Ultima cursă rămâne la ora 23,00.
În perioada vacanţei de Paşte a studenţilor, linia 40C se suspendă.
Totodată, în ziua de 12 aprilie, casele de abonamente vor fi închise, cu excepţia casei de la Gară, care va funcţiona între orele 6,00 – 21,00.

Reprezentanții ISU Dobrogea solicită tuturor lăcașelor de cult să aibă în vedere măsuri de prevenție a incendiilor în perioada Sfintelor Paști.
Astfel, credincioșii vor păstra distanța de siguranță față de elementele combustibile, în timpul slujbelor și vor fi asigurate surse de apă suficiente, precum și mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor.
Totodată, în perioada următoare, specialiști ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, vor desfășura activități preventive la unități de cult din zona de compentență a inspectoratului.
Măsurile de prevenție a incendiilor vor fi afișate pe site-ul Arhiepiscopiei Tomisului.

Copiii care beau alcool până la 11 ani au un risc de cinci ori mai ridicat să devină băutori peste câţiva ani.
Potrivit unui nou studiu, riscul este mult mai ridicat ca aceştia să devină alcoolici la vârsta adultă, faţă de copiii care nu au băut alcool la o vârstă fragedă.
Studiul a fost efectuat în Statele Unite unde, unii părinţi le permit copiilor să bea alcool sub supraveghere, acasă.
Cercetări anterioare sugerează că atitudinea parentală este unul din cei mai importanţi factori în educarea copiilor şi avertizarea lor în ceea ce priveşte riscul pe care îl reprezintă consumul de alcool.

Comisia Europeană este îngrijorată de reducerea TVA-ului în România.
Potrivit previziunilor Comisiei Europene, planurile Guvernului român, de reducere a TVA-ului, pot duce la pierderi semnificative pe planul veniturilor provenite din impozite.
Vicepreşedintele Comisiei Europene pentru moneda euro şi dialog social, a precizat că este important ca economia românească să crească în continuare.
Premierul Victor Ponta a declarat că toate măsurile Guvernului au acoperire, iar reducerea TVA-ului poate fi durabilă.

Oamenii de știință americani au descoperit o nouă terapie anti-HIV.
Potrivit unui studiu american, acesta ar oferi rezultate promițătoare.
Primul test clinic a fost realizat cu anticorpi naturali și ar putea elimina, în viitor, virusul din sângele pacienților.
Terapia se bazeză pe injecții cu anticorpi, administraţi în concentraţii mari.
În cazul unor pacienți, această protecţie naturală a durat chiar mai mult de o lună, însă în cazul altora virusul HIV și-a modificat structura.

Vremea va fi frumoasă de Paști în toată țara.
Potrivit estimărilor transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru perioada 6-19 aprilie, vremea se încălzeşte în următoarele zile în toată ţara, astfel că se vor înregistra temperaturi de până la 20 de grade Celsius.
Pe arii restrânse se vor înregistra ploi slabe în intervalul 14-19 aprilie.

Traficul rutier în perioada Paştelui va fi monitorizat în România, Ungaria și Bulgaria, în zona punctelor de graniță.
Potrivit ministrului Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, pentru supravegherea circulaţiei pe drumurile naţionale va fi folosit și un elicopter.
Pe drumurile naţionale vor fi 415 radare și 1.800 de poliţişti rutieri, care vor fi susţinuţi de 6.800 de poliţişti de la ordine publică.

Accesul la școlarizare continuă să fie o utopie în mare parte a lumii.
Conform raportului UNESCO, doar o treime din țări au atins până în 2015 obiectivele programului, așa cum se preconizase în anul 2000.
Rezultate bune s-au înregistrat în Europa, precum și în Kârghâstan, Mongolia și Cuba, iar la polul opus se situează mai multe state din Africa subsahariană, Pakistanul și Yemenul.
O treime dintre copiii neșcolarizați trăiesc în zone de război.
Totodată, rămâne de soluționat reducerea la jumătate a analfabetismului în rândul adulților, obiectiv atins de numai 25% din țări.
Raportul va fi analizat în detaliu la Forumul Mondial pentru Educație, care va avea loc peste o lună.

Spirometria şi consultaţia preventivă au fost introduse în serviciile medicilor de familie.
Potrivit noului contract cadru, pacienţii vor beneficia şi de servicii de administrare de tratamente în timpul programului de lucru în cabinet.
De asemenea, s-a dublat numărul maxim de consultaţii la domiciliu ce pot fi acordate lunar de către medicii de familie, respectiv de la 21 la 42.
Spirometria, un test pentru depistarea afecţiunilor pulmonare a fost introdusă în cadrul serviciilor adiţionale ce pot fi acordate de către medicii de familie.

Știri 9 aprilie 2015

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi sfânta şi marea zi de joi.
În această zi ne aducem aminte de spălarea picioarelor ucenicilor de către Hristos, la Cina cea de Taină, de rugăciunea lui Hristos către Tatăl din Gradina Ghetsimani şi de prinderea lui Iisus şi ducerea la judecată.
Astăzi, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși slujba deniei de la ora 17.
În Vinerea Patimilor, de la ora 10.00 în cadrul Vecerniei, va avea loc procesiunea scoaterii Sfântului Epitaf din Sfântul Altar.
Arhiepiscopul Tomisului va oficia această slujbă la Catedrala arhiepiscopală din Constanța, iar de la ora 17, ierarhul nostru va oficia slujba deniei prohodului.
Sâmbătă, de la ora 8.30, Înaltpreasfințitul Teodosie va săvârși Sfânta Liturghie la Capela „Sfântul Ierarh Nicolae” a Penitenciarului Poarta Albă, în prezenţa persoanelor private de libertate.

Parohiile constănțene „Adormirea Maicii Domnului – I”, „Adormirea Maicii Domnului – II” și „Sfântul Ștefan” vor oferi pachete cu alimente pentru masa de Paște persoanelor cu dizabilități.
Acțiunea va avea loc astăzi de la ora 12 la Asociația pentru protecția persoanelor cu handicap neuro – locomotor „Carmen Sylva” din Constanța.
La eveniment va participa și IPS Teodosie.
Tot astăzi, de la ora 14.00, arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba de sfințire a bisericii mănăstirii „Sf. Dionisie Exiguul și Sf. Efrem cel Nou” din apropierea localității Târgușor, jud. Constanța.

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va aduce sâmbătă, de la ora 23.25, Sfânta Lumină din largul Mării Negre în zona falezei Cazino din municipiu.
Lumina Sfântă va fi purtată în procesiune la altarul de vară din aripa de sud a Catedralei arhiepiscopale, unde, de la ora 23.45, se va oficia Canonul Învierii, urmat de Sfânta Liturghie.
Duminică, de la ora 12.00, ierarhul Tomisului va oficia, la Catedrala arhiepiscopală, slujba Vecerniei, cunoscută sub numele de „a doua Înviere”, în timpul căreia Sfânta Evanghelie va fi citită în 12 limbi de circulație internațională, după numărul apostolilor.
La ora 18.00, la Casa de Cultură din Constanţa este programat tradiționalul Concert pascal.

Unul din doi români este de acord că religia trebuie să fie materie obligatorie în școlile publice.
Totodată, potrivit unui studiu, 64% dintre respondenți consideră că în școli ar trebui să fie predată și istoria religiilor.
În ceea ce privește religia, bărbații sunt cei care dezaprobă în mai mare măsură caracterul obligatoriu al acestei materii. Studiul relevă însă că nu există diferențe statistice de atitudine între grupurile de apartenență religioasă.
Pe de altă parte, sondajul arată că 7 din 10 români consideră că religia ar trebui să fie predată de absolvenți ai facultăților de teologie.

În anul 2050, numărul musulmanilor de pe glob va fi aproape la fel de mare ca al creştinilor.
Potrivit unui studiu american, în 2100, musulmanii ar putea fi chiar mai mulţi decât creştinii.
În următorii 35 de ani, religiile lumii nu vor pierde din forţă.
În condiţiile în care populaţia globului ar putea ajunge la 9 miliarde de persoane, în 2050, 6 din 10 oameni vor fi creştini sau musulmani.
În unele ţări, creştinii nu vor mai reprezenta peste 50% din populaţie.
Printre ele: Australia, Marea Britanie, Franţa, Macedonia, Noua Zeelandă, Bosnia-Herţegovina și Olanda.

Mare parte din banii românilor se duc pe mâncare si plata utilităților.
Potrivit Institutului Național de Statistică, din totalul cheltuielilor de consum, 60% înseamnă alimente și utilități.
Venitul mediu lunar al unei gospodării din România a fost, în ultimele trei luni ale anului trecut, de aproape 2.600 de lei. Peste jumătate din această sumă provine din salarii.
Totodată, datele INS arată că, în România, un șomer câștigă aproape la fel de mult ca un agricultor, respectiv peste 550 de lei raportat la puțin peste 650 de lei.

CNAS va deconta protezele mamare pentru femeile care au fost operate de cancer de sân.
În fiecare an, aproximativ 10 mii de femei sunt diagnosticate cu cancer de sân avansat.
Multe dintre ele rămân fără unul sau ambii sâni şi prea puţine au bani să îşi facă implant mamar.
Pentru fiecare operaţie de reconstrucţie mamara statul va deconta 800 de euro, iar pentru anul acesta este alocat peste jumătate de milion de euro.

Din această lună putem face tratamente stomatologice gratuite.
Pentru a beneficia, însă de aceste tratamente, pacienții trebuie să se programeze la început de lună, deoarece plafonul este limitat.
În majoritatea statelor din Uniunea Europeană, serviciile stomatologice sunt însă incluse în asigurarea de sănătate obligatorie.
Pacientul plăteşte astfel şi cu 70 la sută mai puţin pentru îngrjirea dentară.

Reducerea TVA la alimente poate duce la relansarea consumului.
Declarația a fost făcută ieri de ministrul agriculturii, Daniel Constantin.
El a mai spus ca se va încuraja producţia internă şi se vor crea condiţiile pentru scăderea taxei la toate mărfurile.
Totodată, acesta a adăugat că reducerea TVA-ului este modalitatea în care putem să arătăm şi creditorilor internaţionali că în felul acesta avem încasări mai mari la bugetul de stat şi devine mult mai sustenabilă în acest fel măsura de reducere a TVA-ului de la 24% la 20% pentru toate produsele.

Abonamentele gratuite pentru pensionari sunt distribuite până pe 11 aprilie.
De acestea beneficiază pensionarii cu pensii de până la 1.000 de lei, dar și a persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani care nu realizează venituri.
Pentru eliberarea abonamentelor, beneficiarii trebuie să prezinte buletinul sau cartea de identitate și taloanele de pensie pentru luna martie sau aprilie 2015.

ANM a emis o avertizare cod galben de vânt puternic pentru județele Tulcea și Constanța.
Astfel, până astăzi la ora 16:00 se vor semnala intensificări ale vântului ce vor depăşi la rafală 55 – 65 km/h.

Știri 8 aprilie 2015

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi sfânta şi marea zi de miercuri.
În această zi se pomeneşte vinderea lui Hristos de către Iuda, unul din cei doisprezece apostoli, precum şi ungerea cu mir a picioarelor Mântuitorului de către femeia cea păcătoasă.
Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârşi slujba deniei, de la ora 17:30, la Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.
În Joia Patimilor, Ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare la Catedrala arhiepiscopală de la ora 8.00, iar de la ora 17.00, va oficia slujba deniei.
În Vinerea Patimilor, de la ora 10.00 în cadrul Vecerniei, va avea loc procesiunea scoaterii Sfântului Epitaf din Sfântul Altar.
Arhiepiscopul Tomisului va oficia această slujbă la Catedrala arhiepiscopală din Constanța, iar de la o
Sâmbătă, de la ora 8.30, Înaltpreasfințitul Teodosie va săvârși Sfânta Liturghie la Capela „Sfântul Ierarh Nicolae” a Penitenciarului Poarta Albă, în prezenţa persoanelor private de libertate.

Parohiile constănțene „Adormirea Maicii Domnului – I”, „Adormirea Maicii Domnului – II” și „Sfântul Ștefan” vor oferi pachete cu alimente pentru masa de Paști persoanelor cu dizabilități.
Acțiunea va avea loc mâine de la ora 12 la Asociația pentru protecția persoanelor cu handicap neuro – locomotor „Carmen Sylva” din Constanța.
La eveniment va participa și IPS Teodosie.
Tot mâine, de la ora 14.00, arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba de sfințire a bisericii mănăstirii „Sf. Dionisie Exiguul și Sf. Efrem cel Nou” din apropierea localității Târgușor, jud. Constanța.

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși astăzi la Biserica Sf. Maria slujba arhierească de așezare în raclă a sfintelor moaște ale Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Nectarie, Sf. Haralambie și a unei părticele din Lemnul Sfintei Cruci.
Slujba va fi oficiată de la ora 19.30, apoi Ierarhul nostru va săvârși Taina Sf. Maslu împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Biserica Sf. Maria este situată pe bd. 1 Mai, zona Far.

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va aduce sâmbătă, de la ora 23.25, Sfânta Lumină din largul Mării Negre în zona falezei Cazino din municipiu.
Lumina Sfântă va fi purtată în procesiune la altarul de vară din aripa de sud a Catedralei arhiepiscopale, unde, de la ora 23.45, se va oficia Canonul Învierii, urmat de Sfânta Liturghie.
Duminică, de la ora 12.00, ierarhul Tomisului va oficia, la Catedrala arhiepiscopală, slujba Vecerniei, cunoscută sub numele de „a doua Înviere”, în timpul căreia Sfânta Evanghelie va fi citită în 12 limbi de circulație internațională, după numărul apostolilor.
La ora 18.00, la Casa de Cultură din Constanţa este programat tradiționalul Concert pascal.

Numărul îmbolnăvirilor din cauza chimicalelor din alimente trebuie să fie un semnal de alarmă.
Avertismentul a fost dat de Organizația Mondială a Sănătății.
Experții au anunțat că numărul persoanelor care se îmbolnăvesc din cauza chimicalelor din alimente şi a microorganismelor, cum ar fi Salmonella, este din ce în ce mai mare, în condiţiile în care oamenii au acces mai mare la alimente transportate de pe un continent pe altul.
OMS estimează că numărul cazurilor de boli transmise prin alimente este mult mai mare decât cel raportat, iar riscurile sunt sporite de complexitatea lanţului alimentar.

Declaraţiile de venit pot fi depuse şi online.
Persoanele fizice care au realizat venituri în anul 2014 pot depune formularul 200 şi prin internet, până la data de 25 mai. Tot până la această dată, persoanele fizice pot opta pentru redirecţionarea a 2% din impozitul pe venit către o entitate nonprofit sau unitate de cult.
Formularele pot fi descărcate de pe site-ul ANAF.

Imunitatea senatorilor va fi mai uşor de ridicat.
Parlamentul a votat modificarea articolului din Statut, astfel că deciziile şi hotărârile se vor lua cu votul majorităţii simple a celor prezenţi în plen.
Astăzi, Curtea Constituţionala va lua in discuţie 3 solicitări legate de neconstituţionalitatea articolului modificat ieri din Regulamentul Senatului.

TVA-ul va fi redus la 9%, din luna iunie, pentru toate produsele agro-alimentare.
Premierul Victor Ponta a precizat că TVA va fi redusa la toate alimentele, fără diferenţieri, pentru o aplicare simplificată, dar și la băuturile nealcoolice și serviciile de alimentaţie publică.
El a arătat că măsura poate fi susţinută deoarece, în primul trimestru al acestui an, încasările la buget sunt de 5 miliarde lei în plus față de trimestrul similar de anul trecut.

Guvernul vrea să impoziteze bacşişul.
Banii lăsaţi de clienţi ospătarilor, de exemplu, ar putea fi trecuţi pe un bon fiscal separat şi taxaţi cu 16%.
Patronatele din industria hotelurilor şi restaurantelor din România spun că sunt de acord cu impozitarea veniturilor din bacşişuri, dar nu prin emiterea unui nou bon fiscal.
Piaţa bacşişului este estimată la peste 300 milioane de euro.
Dacă va fi legalizat, statul ar urma să câştige la buget aproape 50 milioane de euro.

Oficiile poștale vor fi închise a doua zi de Paște.
Programul anunţat este în conformitate cu prevederile Codului Muncii, potrivit cărora prima şi a doua zi de Paşti sunt declarate zile de sărbătoare legală, în care nu se lucrează.
Ca urmare a programului anunţat, trimiterile poştale prezentate în zilele de 10 şi 11 aprilie ar putea înregistra timpi mai mari de circulaţie.