Realizator: Bogdan Nicolae Mateescu.
YOUTUBE
Local
YOUTUBE
Local
Patriarhia Română este implicată în proiecte imobiliare majore în Franţa.
Conform unui raport recent, dinamismul demografic al comunității ortodoxe din Franța necesită noi lăcașuri de cult, în ciuda resurselor financiare limitate.
Aceasta deoarece, timp de 40 de ani, religia ortodoxă a cunoscut o creștere în această țară, ca urmare a populațiilor imigrante din țări cu majoritate ortodoxă.
În acest context, bisericile ortodoxe importante ar putea beneficia de un sprijin mai activ din partea autorităților locale, de exemplu, prin furnizarea de hale comunitare sau terenuri de construcții, la tarife atractive.
ANM a emis o informare meteo de intensificări ale vântului și precipitații mixte pentru toată țara.
Aceasta este valabilă de astăzi până vineri, la ora 18.
În intervalul menţionat, vântul va avea intensificări în toate regiunile, cu viteze ce vor depăși local 55…60 km/h.
La munte vor predomina ninsorile, iar mai ales în Carpaţii Orientali şi în Carpaţii Occidentali izolat cantităţile de precipitaţii vor depăşi 20 l/mp şi se va depune strat nou de zăpadă.
În Maramureş, Transilvania, Crişana şi local în Moldova şi în zonele deluroase din restul ţării, trecător, precipitaţiile, în general slabe cantitativ, vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, mai ales în noaptea de joi spre vineri şi în cursul zilei de vineri.
Un Centru de intervenție în regim de urgență va fi înființat în cadrul Spitalului Clinic Județean Constanța.
Centrul reprezintă o premieră pe țară și va oferi asistență socială și medicală, consiliere psihologică a mamelor care se află în dificultate sau consilierea mamelor care prezintă risc de abandon al copiilor.
Beneficiarii direcți ai centrului sunt cuplurile mamă-copil aflate în situații de risc de degradare sau ruptură a legăturilor familiale, în care copilul nu depășește vârsta de 3 ani.
Un nou contract-cadru in sănătate a intrat în vigoare de astăzi.
Astfel, vaccinarea copiilor si a elevilor se va face numai la medicul de familie, care vor putea acorda un număr mai mare de consultaţii la domiciliul bolnavilor.
Printre noile reguli din sistemul sanitar care intră de astăzi în vigoare, se afla un program nou de radioterapie şi reluarea asigurării gratuite a fertilizării in vitro.
Tot de azi, coplata va fi percepută doar pentru îngrijirile ambulatorii de reabilitare medicală, domeniu pentru care nu era prevăzută până acum.
Asiguraţii vor plăti cel puţin 5 lei si cel mult 10 lei pe seria de proceduri.
Tarifele pentru gazele naturale livrate consumatorilor casnici se modifică de astăzi.
Clienţii E.ON Energie vor plăti cu un procent şi jumătate mai mult, în vreme ce GDF SUEZ scade prețurile de furnizare cu 9%.
Piaţa gazelor livrate populaţiei este complet liberalizată din decembrie anul trecut.
Cadrele didactice îşi vor recupera integral, anul acesta, banii câştigaţi în instanţă.
Ministrul pentru Dialog Social, Liviu Pop a precizat că Executivul a achitat, anul trecut, către primării, jumătate din sumele necesare punerii în practică a hotărârilor judecătorești referitoare la plata profesorilor.
Liviu Pop a adăugat că, prin legea bugetului de stat pe anul 2015, s-a stabilit ca din primul trimestru sa fie făcută plata şi pentru celelalte hotărâri.
O noua ediţie a programului Rabla începe astăzi.
Mai întâi, producătorii, importatorii și distribuitorii de autoturisme trebuie să se înscrie.
Urmează validarea dosarelor iar abia apoi, proprietarii de maşini vechi le pot duce la centrele de casare.
Persoanele fizice vor avea la dispoziţie 20.000 de tichete valorice în format electronic.
Bugetul alocat noii ediţii a programului de înnoire a parcului auto este de 200 de milioane lei.
Codul fiscal a primit aviz negativ din partea Consiliului Fiscal.
Potrivit unui comunicat al instituției, implementarea prevederilor Codului fiscal va conduce la deviaţii de proporţii de la ţintele bugetare pe termen mediu.
De asemenea, reducerile ample la nivelul taxelor şi impozitelor sunt nesustenabile.
Consiliul fiscal este o instituţie independentă, înfiinţată prin legea responsabilităţii fiscal-bugetare şi compusă din 5 membri cu experienţă în domeniul politicilor macroeconomice şi bugetare.
Cifrele de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar şi universitar pentru anul 2015-2016 au fost aprobate prin hotărâre de Guvern.
Numărul de locuri pentru învăţământul profesional va fi mai mare cu 2.000 faţă de anul şcolar în curs, în timp ce în învăţământul liceal de masă vor fi cu circa 4.000 de locuri mai puţin.
Cifra de şcolarizare pentru anul universitar 2015-2016 este în consonanţă cu valoarea impusă de Strategia Europa 2020. România, care a implementat învăţământul universitar pe cicluri din cadrul procesului Bologna, se situează la valorile cele mai mici în cadrul Uniunii Europene la indicatorul privind educaţia terţiară în grupa de vârstă 30-34 ani.
YOUTUBE
Local
Vânzarea cetăţeniei devine o practică economică mondială.
Multe țări sunt dispuse să își vândă cetățenia pentru a strânge bani la bugetul de stat.
Printre acestea se numără SUA, Noua Zeelandă și Australia.
Administraţia americană este interesată ca imigranţii să finanţeze afaceri şi să creeze locuri de muncă mai ales în zonele rurale cu şomaj mare.
Cartea verde este primită de cei care investesc cel puţin 500.000 de dolari în zonele rurale şi cel puţin un milion de dolari în alte regiuni, cu condiţia ca investiţia să creeze 10 locuri de muncă full-time.
Australia, Noua Zeelandă, Spania, Portugalia şi Cipru au anunţat programe similare de atragere a imigranţilor chinezi.
Reducerea TVA la 9% va aduce în mod automat scăderea preţurilor cu 15% pentru carnea de pasăre şi ouă.
Industria avicolă din România are de suferit, după cum apreciază reprezentanţii Uniunii Crescătorilor de Păsări din România.
Motivele sunt diminuarea exporturilor şi o supraofertă pe piaţă rezultată din creşterea importurilor care a dus, implicit, la o scădere a preţului la carnea de pasăre la fermieri cu aproximativ 12%.
În perioada dinaintea Sfintelor Paşti, românii cumpără aproximativ 180 milioane de ouă, cu 50% mai mult decât într-o lună obişnuită.
Utilizatorii care își plătesc facturile de apă si canalizare nu pot fi debranşaţi, din cauza restanţierilor.
Plenul Senatului a votat această propunere legislativă ieri.
Astfel, operatorii nu au dreptul sa sisteze furnizarea serviciului de alimentare cu apa si canalizare acelor utilizatori care achita contravaloarea serviciilor de furnizare.
De asemenea, debitele utilizatorilor care nu achita contravaloarea acestor servicii, pentru care nu exista modalitatea tehnica de debranşare individuală, vor fi recuperate in instanţa.
Executivul propune majorări de salarii, în funcție de nivelul studiilor.
Astfel, salariul minim brut ar putea ajunge la 1.200 de lei, iar cel maxim, la 22.000 de lei.
Noua lege este programată pentru a doua parte a acestui an.
Salariul cel mai mic îl vor primi persoanele fără vreo calificare.
În următoarea categorie sunt absolvenţii de liceu sau de şcoli profesionale, fără bacalaureat.
Cei care au diploma de bac intră în altă clasă iar cei cu studii superioare de lungă durată ar urma să primească salarii şi mai mari.
Consumul în exces de băuturi carbogazoase poate genera pierderi de memorie si dezvoltarea celulelor canceroase.
Acesta este rezultatul mai multor teste clinice efectuate de oamenii de știință americani.
Astfel, ei au reuşit să demonstreze că excesul de băuturi carbogazoase dulci antrenează procese ireversibile în organismul omului.
Specialiștii atrag atenţia că aceste procese apar inclusiv în diferite sectoare ale sistemului nervos, iar responsabili de aceste fenomene nu sunt îndulcitorii artificiali sau dioxidul de carbon, ci coloranţii.
Potrivit unui studiu citat de ziarul Daily Mail, 133.000 de persoane au decedat de diabet, 44.000 din cauza unor probleme cardiace, iar 6000 au murit de cancer, boli generate de un consum exagerat de băuturi carbogazoase.
Comercianţii sunt obligaţi să expună produsele care expiră în trei zile într-un raft special amenajat.
Legea a intrat în vigoare duminică, 29 martie.
În timp ce unii clienți spun că nu sunt interesați să cumpere produse la limita termenului de valabilitate, alții susțin că profită de acestea deoarece au prețuri reduse.
Reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului spun că amenzile pentru cei care nu respectă legea sunt cuprinse între 5.000 și 100.000 de lei.
Un proiect de lege care ar permite funcţionarilor să-și angajeze rudele a fost adoptat tacit de Senat.
Potrivit acestuia, funcţionarii publici ar putea să-și angajeze rudele până la gradul II, inclusiv, fără ca acest lucru să fie considerat conflict de interese.
Proiectul a avut aviz negativ atât de la Ministerul Justiţiei cât și de la Comisia Juridică a Senatului.
Senatul este prima camera sesizată, iar decizia finală aparţine deputaţilor.
YOUTUBE
Local
YOUTUBE
Local
Muzeul de Artă din Constanța îşi va redeschide porţile pe 3 aprilie.
Instituţia a fost închisă aproape jumătate de an pentru lucrări de reparaţie, reabilitare şi conservare.
Constănţenii vor putea admira lucrări ce aparţin lui Tonitza, Pătraşcu sau Pallady.
Vineri, cu prilejul redeschiderii, va avea loc și expoziţia „Muzeul din depozit” va cuprinde aproximativ 50 de lucrări.
O grădină botanică va fi amenajată pe malul lacului, la Techirghiol.
Aceasta va include aproximativ 200 de soiuri vegetale de arbori şi arbuşti decorativi, plante perene, precum şi o seră pentru plante exotice.
De asemenea, va exista o alee pietonală adiacentă unei piste pentru biciclişti pe întreaga lungime a zonei, paralelă cu malul lacului.
Proiectul „Arta grădinăritului transfrontalier la Marea Neagră“ este realizat în colaborare cu Grădina Botanică din Balcic și are ca parteneri Universitatea „Ovidius“ Constanţa, Centrul Cultural „Palatul din Balcic“, Universitatea „Sofia“ şi Primăria Balcic din Bulgaria.
Abecedarele digitale pentru elevi vor fi retrase.
Curtea de Apel Bucureşti a anulat contractul dintre Ministerul Educaţiei şi compania Siveco Litera, pe motiv că nu s-au îndeplinit procedurile necesare pentru atribuirea contractului.
În urmă cu doi ani, fostul ministru Remus Pricopie anunţa că elevii vor studia şi după manuale digitale, chiar dacă în mediul rural nu pot fi folosite.
În primăvara anului trecut, Ministerul Educației a lansat licitaţia cu privire la achiziţia de manuale şcolare.
Pensionarii și cei care lucrează în sistemul bugetar vor primi pensiile și salariile înainte de Paște.
Anunțul a fost făcut de premierul Victor Ponta.
Astfel, salariile vor fi plătite până pe 8 aprilie, iar pensiile până pe data de 10 a aceleiași luni.
Ministerul Dezvoltării Regionale va achiziționa 1.000 de microbuze școlare tip 16+1 locuri.
Valoarea contractului se ridică la aproape 110 milioane de lei, iar autovehiculele vor trebui livrate în termen de șase luni.
Cele 1.000 de microbuze de tip 16+1 locuri reprezintă primul lot al licitaţiei.
Mai există trei loturi pentru care nu s-au depus încă oferte, potrivit datelor disponibile pe www.e-licitatie.ro.
Constănţenii care se vor interna într-un spital de stat nu vor mai fi nevoiţi să aducă de acasă tratamentele, de la 1 aprilie.
Conform CNAS, orice abatere de la această regulă va fi aspru sancţionată de autorităţi și va ajunge până la suspendarea contractului pe o perioadă de cinci ani.
Tot de miercuri, 1 aprilie, pacienţii bolnavi de cancer pot beneficia de radioterapie fără nicio coplată la furnizorii de servicii medicale din sistemul public sau privat.
Pacienţii care suferă de hepatita C vor putea beneficia de tratament fără interferon, de la 1 mai.
Deşi este eficace, terapia antivirală prezintă multiple efecte adverse care influenţează negativ calitatea vieţii şi implicit aderenţa la tratament a pacienţilor.
Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat că între minister şi CNAS există numeroase discuţii asupra tratamentelor „fără interferon” pe care Agenţia Medicamentului ar trebui să le lanseze pe piaţă în acest an.
Aproximativ 5.000 de pacienţi diagnosticaţi cu hepatita C sunt trataţi, în prezent, cu medicamente pe bază de interferon.
Ministerul Educației își propune reducerea abandonului şcolar sub 10% şi creşterea la 95% a copiilor înscrişi în învăţământul preşcolar de la patru ani.
Proiectul supus dezbaterii publice ia în considerare Strategia educaţiei şi formării profesionale Europa 2020.
Comparativ cu media europeană şi ţintele asumate de România pentru 2020, rata abandonului şcolar timpuriu în țara noastră era de 17,3% în 2013, faţă de media europeană de 12%.
Aceasta este una dintre cele mai ridicate rate din Europa, cu un progres lent în direcţia ţintei naţionale, de 11,3%, pentru 2020.
A fost lansat programul „Delta Dunării pentru toţi”.
Acesta este unic în România și îşi propune să promoveze Delta şi să o plaseze pe harta celor mai dorite destinaţii de vacanţă.
Un pachet de 2 nopţi va porni de 350 de lei şi va cuprinde transport cu autocarul şi cazare cu demipensiune.
De asemenea, sunt incluse cine cu specific pescăresc, excursii cu barca pe Dunăre, dar şi partide de pescuit.
Prețul litrului de motorină se apropie de cel al litrului de benzină.
Deși producția internă de motorină este suficientă pentru a acoperi cererea, țara noastră exportă mai mult decât importă.
Prețul motorinei a coborât, la nivel internațional, sub cel al benzinei în ultimele săptămâni, pe fondul cererii și ofertei disponibile, ca și a cotațiilor la țiței.
Astfel, în câteva stații Petrom din țară, prețul motorinei este egal sau mai mic decât cel al benzinei, o situație rară în ultimii ani.