Știri 19 septembrie 2024

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent astăzi, de la ora 18.00, în podcastul de dialog cu credincioșii “Cuvântul ierarhului”.
Acesta va fi transmis pe paginile de Facebook, YouTube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 21.15, va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Mâine, de la ora 6.30, va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală.

Duminică, 22 septembrie, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji la mănăstirea Văcăreștii Noi, din apropierea localității Lumina.
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 8.00, slujba de sfințire a paraclisului și punerea pietrei de temelie a bisericii mari a mănăstirii, și Sfânta Liturghie.
Cu acest prilej, mâine seară, la ora 18.00, vor fi aduse spre cinstire Brâul Maicii Domnului și moaștele Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, care vor rămâne spre închinare până luni, 23 septembrie.

Parohia Sfântul Mare Mucenic Mina din Constanța organizează o campanie umanitară pentru sinistrați.
Aceasta se desfășoară până duminică și va realiza o colectă de alimente neperisabile, dar și produse igienico-sanitare.
Luni, 23 septembrie, aceste alimente vor fi trimise în localitățile afectate de viituri, din județele Galați și Vaslui.

Arhiepiscopia Tomisului și Spitalul Clinic CFR Constanța organizează proiectul misionar intitulat “Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor”.
Un sobor de preoți va oficia luni, de la ora 10.00, Taina Sfântului Maslu în incinta Spitalului CFR.
Cei prezenți se vor putea închina la moaștele Sfinților Tămăduitori Doctori fără de arginți Nectarie și Pantelimon.

CRTS Constanța face apel la cetățeni să vină să doneze sânge.
Programul de donare este de luni până vineri între orele 7.30 și 13.30.
Este nevoie de donatori din toate grupele de sânge și în special din grupa A, care se menține în topul solicitărilor spitalelor din județ.

Noua lege a pensiilor prevede condiții mai aspre privind contractele de cumpărare a vechimii în muncă.
Vechea lege prevedea că neplata ratelor lunare atrăgea rezilierea contractului după șase luni, în timp ce noua lege prevede un interval de timp redus la jumătate.
Directorul adjunct al Casei Județene de Pensii Constanța, Daniela Mihaela Lazăr, a precizat că elementul de noutate îl constituie faptul că în contractele de asigurare, persoanelor li se aduc la cunoștință că în perioada în care nu vor plăti acest contract se reziliază din oficiu.

Eutanasierea câinilor sănătoşi din adăposturi care rămân neadoptaţi în primele 14 zile de la capturare va fi interzisă.
Așa prevede o iniţiativă legislativă depusă ieri la Senat.
Proiectul a fost elaborat în urma consultării cu asociaţiile pentru protecţia animalelor şi va încuraja autorităţile locale să investească în programe de sterilizare pentru reducerea câinilor fără stăpân.

Știri 18 septembrie 2024

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji în această seară la mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din localitatea Dorna Arini, județul Suceava.
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 18.00, Taina Sfântului Maslu.
Mâine, de la ora 6.30, va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală.
De la ora 18.00, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii “Cuvântul ierarhului”, ce va fi transmis pe paginile de Facebook, YouTube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 21.15, va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.

Duminică, 22 septembrie, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji la mănăstirea Văcăreștii Noi, din apropierea localității Lumina.
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 8.00, slujba de sfințire a paraclisului și punerea pietrei de temelie a bisericii mari a mănăstirii și Sfânta Liturghie.
Cu acest prilej, vineri, 20 septembrie, vor fi aduse spre cinstire Brâul Maicii Domnului și moaștele Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, care vor rămâne spre închinare până luni, 23 septembrie.

Parohia Sfântul Mare Mucenic Mina din Constanța organizează o campanie umanitară pentru sinistrați.
Aceasta se desfășoară până duminică și va realiza o colectă de alimente neperisabile, dar și produse igienico-sanitare.
Luni, 23 septembrie, aceste alimente vor fi trimise în localitățile afectate de viituri, din județele Galați și Vaslui.

Persoanele afectate de inundaţii în judeţul Galaţi au primit un sprijin financiar în valoare de 100.000 de lei din Fondul Filantropia al Patriarhiei Române.
Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române, întreaga sumă a fost virată încă din 14 septembrie în contul Arhiepiscopiei Dunării de Jos, eparhie în care se află localităţile care au suferit cel mai mult din cauza inundaţiilor.
De asemenea, în următoarele două săptămâni, se va desfăşura o colectă la nivelul tuturor unităţilor de cult – parohii şi mănăstiri – din Arhiepiscopia Bucureştilor, toate fondurile urmând să fie virate eparhiilor afectate, în vederea ajutorării sinistraţilor.

O parte din constănțeni va rămâne fără apă potabilă timp de 30 de ore.
RAJA va întrerupe furnizarea apei potabile, din această noapte, de la ora 22.00, până vineri, 20 septembrie, ora 04.00, în mai multe zone din municipiul Constanța, precum și în localitățile Cumpăna, Lazu, Agigea și Eforie Nord.
Vor fi afectați consumatorii din cartierele Palas, CET, Brătianu, KM 4-5, Medeea, Far, Abator, Gară, Zona Industrială, Faleză Sud, Casa de Cultură, Inel I, Inel II, Coiciu, zonele Baba Novac și Halta Traian, precum și Zona Comercială Vest – cu excepția Complexului Comercial Vivo.

Românii vor plăti acelaşi preţ la energie iarna aceasta, ca şi în sezonul rece precedent.
Precizarea a fost făcută de Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, care a menționat că schema de plafonare a preţurilor este în vigoare până la 1 aprilie 2025.
După această dată, nu este exclusă varianta unei noi scheme de plafonare, a mai spus ministrul.

Românii nu vor primi mesaje de tip RO-Alert la cutremure.
Declarația aparține șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.
El a afirmat că trebuie pus la punct un sistem care poate anunța acest lucru cu o perioadă de timp suficient de mare înainte, pentru ca oamenii să aibă timp să se refugieze undeva unde este sigur.
Reacția șefului DSU a venit după cutremurul cu magnitudinea de 5,4, produs luni, în zona seismică Vrancea, care s-a resimțit în mai multe localități din jumătatea de est a României, precum și la București.

Știri 17 septembrie 2024

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine la mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din localitatea Dorna Arini, județul Suceava.
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 7.45, Sfânta Liturghie, iar de la ora 18.00, Taina Sfântului Maslu.
Joi, de la ora 6.30, va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală.
De la ora 18.00, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii “Cuvântul ierarhului”, ce va fi transmis pe paginile de Facebook, YouTube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 21.15, va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.

Duminică, 22 septembrie, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji la mănăstirea Văcăreștii Noi, din apropierea localității Lumina.
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 8.00, slujba de sfințire a paraclisului și punerea pietrei de temelie a bisericii mari a mănăstirii, și Sfânta Liturghie.
Cu acest prilej, vineri, 20 septembrie, vor fi aduse spre cinstire Brâul Maicii Domnului și moaștele Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, care vor rămâne spre închinare până luni, 23 septembrie.

Astăzi este Ziua Mondială pentru Siguranța Pacientului.
Aceasta este sărbătorită din anul 2019 și a fost stabilită de către Organizația Mondială a Sănătăţii.
Tema din acest an este „Îmbunătățirea diagnosticului pentru siguranța pacienților”, având în vedere importanța fundamentală a diagnosticelor corecte și în timp util în siguranța pacienților.
Clădiri emblematice, monumente și instituții publice din București și din țară, precum și spitale, vor fi iluminate în portocaliu, pentru a marca această zi.

Executivul a alocat o primă tranșă de ajutor financiar pentru persoanele afectate de inundațiile din estul țării.
Aceasta este în valoare de 100 de milioane de lei.
Fiecare familie sau persoană singură afectată va primi câte 10.000 lei, iar familiile celor care au decedat vor primi suplimentar încă 10.000 lei.
De asemenea, vor fi patru clădiri modulare pentru ca elevii din școlile afectate de inundații să își poată continua cursurile.

Crucea Roşie Română a lansat o campanie de ajutorare a persoanelor afectate de inundaţiile din ultimele zile.
Este vorba despre judeţele Galaţi şi Vaslui, unde peste 5.000 de gospodării au fost distruse şi sute de persoane au fost evacuate.
Cei care doresc să ofere ajutor pot face donații online pe pagina oficială a Crucii Roşii Române.
De asemenea, pot oferi alimente, prin intermediul Băncii de Alimente, în toate magazinele Carrefour din ţară.

În România, doar o locuință din patru are asigurare obligatorie împotriva dezastrelor naturale.
Legea dă posiblitatea primarilor să acorde amenzi de până la 500 de lei pentru proprietarii care nu au încheiat astfel de polițe.
Inundațiile din ultimele zile au distrus peste 700 de locuințe în comuna gălățeană Slobozia Conachi.
Aceasta a suferit astfel de pagube și în anii 2016 și 2013.
Cu toate acestea, doar 14% dintre locuințe au asigurare obligatorie împotriva dezastrelor naturale, conform statisticilor.

Fumatul modifică ADN-ul și după 30 de ani de la ultima țigară.
Aceasta este concluzia unui studiu amplu de treizeci de ani realizat în Statele Unite.
Efectele dăunătoare ale fumatului apar și după 30 de ani și contribuie la apariția unor boli cardiovasculare grave la foștii fumători și la creșterea riscului de infarct miocardic și accident vascular cerebral.
Studiul a mai arătat că și poluanții de mediu afectează genetic ființele umane, și au un impact asupra sănătății chiar înainte de naștere și începând din perioada sarcinii.

Știri 16 septembrie 2024

Biserica Ortodoxă Română îl va cinsti mâine pe Sfântul Dionisie Erhan, episcopul Cetății Albe-Ismail.
Cu acest prilej, de la ora 6.45, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfântul Dionisie Erhan și Sfântul Apostol și Evanghelist Matei”.
Lăcașul de cult este situat pe DN22C, la ieșirea din Mircea Vodă Gară.

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji duminică, 22 septembrie la mănăstirea Văcăreștii Noi.
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 8.00, slujba de sfințire a paraclisului și punerea pietrei de temelie a bisericii mari a mănăstirii, și Sfânta Liturghie.
Cu acest prilej, vineri, 20 septembrie, vor fi aduse spre cinstire Brâul Maicii Domnului și moaștele Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, care vor rămâne spre închinare până luni, 23 septembrie.

Linia de autobuze City Tour este suspendată de astăzi.
Anunțul a fost făcut de CT BUS, care a precizat că acesta a fost ultimul weekend în care autobuzele etajate au mai circulat, întrucât sezonul estival s-a încheiat.
Acestea vor reveni pe traseu în vara anului viitor.

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța s-a închis de astăzi.
Acesta va intra într-un proces amplu de reabilitare.
Muzeul va funcționa, pentru o perioadă, într-o nouă clădire, cu o expoziție permanentă care va grupa cele mai frumoase piese din patrimoniul de peste 400.000 de piese al muzeului.

Ministerul Sănătăţii recomandă, în cazul inundațiilor, ca apa din rețea să se consume fiartă și răcită, dar fără a adăuga gheață.
În cazul în care nu este posibilă fierberea apei, dezinfecția chimică a apei contaminate cu preparate cu clor este eficientă pentru eliminarea bacteriilor și a majorității virușilor.
În zonele rurale, unde apa se consideră nepotabilă, locuitorii sunt sfătuiți să consume doar apă îmbuteliată sau apă potabilă asigurată de reprezentanții autorităților publice.

Comercianții vor fi obligați să marcheze la raft produsele preambalate vândute la aproximativ același preț, dar al căror volum, sau greutate, a fost redus.
Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor a fost pus în dezbatere publică și urmează să intre în vigoare din 10 octombrie.
Este vorba despre o tactică prin care producătorii vând cu același preț o cantitate redusă de produs, inducând în eroare consumatorii.
Ordinul ANPC are astfel scopul de a proteja cumpărătorii de aceste practici incorecte.

Știri 13 septembrie 2024

Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop.
Fiu al Ţării Haţegului, Sfântul a trăit la începutul secolului al 16-lea şi s-a nevoit la Mănăstirea Prislop.
Dornic de o viaţă mai aspră, s-a retras într-o peşteră din apropierea mânăstirii, unde a trăit în post şi rugăciune.
Tradiţia populară spune că a fost împuşcat de doi vânători în timp ce îşi făcea o fereastră la chilie.
Sfântul Ioan de la Prislop a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 1992.

Tot astăzi îi pomenim şi pe Sfinţii Mucenici din Dobrogea Macrobie, Gordian, Ilie, Zotic, Lucian, Valerian, Seleuc, Straton, Marina, Victor, Marcial şi Servul.
Ei au pătimit prin anii 323-324, în timpul persecuţiei lui Liciniu.
Macrobie şi Gordian erau doi tineri din parţile Asiei Mici, unul din Paflagonia, celalalt din Capadocia.
Ei slujeau la curtea împăratului Liciniu, iar pentru că s-a aflat că sunt creştini au fost exilaţi în Scythia Minor, la Tomis.
Aici au asistat la procesul Sfinţilor Zotic, Lucian şi Ilie care în final au fost decapitaţi pentru faptul că au refuzat să se lepede de credinţa creştină.
Ulterior, Macrobie şi Gordian au fost condamnaţi la moarte prin ardere în foc.
Un alt sfânt pomenit astăzi, Valerian, a murit în lacrimi pe mormintele fraţilor săi de credinţă.

Biserica Ortodoxă va prăznui mâine Înălţarea Sfintei Cruci.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia în această seară, de la 18.00, slujba Vecerniei și slujba de sfințire mică a apei la mănăstirea Crucea din județul Constanța.
Mâine, de la ora 7.45, ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent, apoi va conduce o procesiune spre Izvorul Tămăduitor din apropiere, unde va avea loc slujba de sfințire mică a apei.
Noaptea, de la ora 21.30, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Duminică, de la ora 7.45, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la biserica Sfântul Cuvios Antonie cel Mare de pe strada Ștefăniță Vodă.
Luni, de la ora 6.30, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală.

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji duminică, 22 septembrie la mănăstirea Văcăreștii Noi.
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 8.00, slujba de sfințire a paraclisului și punerea pietrei de temelie a bisericii mari a mănăstirii și Sfânta Liturghie.
Cu acest prilej, pe 20 septembrie, vor fi aduse spre cinstire Brâul Maicii Domnului și moaștele Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, care vor rămâne spre închinare până luni, 23 septembrie.

Astăzi este Ziua Pompierilor din România.
Aceștia sunt sărbătoriţi, ca urmare a faptelor de patriotism şi devotament de care au dat dovadă în 1848, atunci când au apărat Revoluţia paşoptistă împotriva intervenţiei otomane, în bătălia din Dealul Spirii.
Legal, oficializarea ei s-a produs începând cu anul 1953, iar după revoluție acest lucru a fost legiferat.

Stația de autobuz Sălciilor de pe Șoseaua Mangaliei a fost anulată temporar.
Această măsură afectează călătorii care circulă pe liniile 5-40, 5B și 13.
CT Bus le recomandă călătorilor pentru deplasare, stațiile Mugurului și Parc KM 4-5.

Platforma ROeID a fost recunoscută de Comisia Europeană drept sistemul de identificare electronică al statului român.
Aceasta le permite tuturor românilor să își creeze identitatea digitală, recunoscută de autoritățile publice și de companiile private, indiferent dacă se află în țară sau în străinătate.
Cu ajutorul acestui sistem, disponibil ca aplicație pe telefonul mobil, laptop sau tabletă, pot fi plătite taxe și impozite către bugetul de stat, pot fi solicitate certificate pentru semnătură digitală sau se accesează servicii consulare.

Știri 12 septembrie 2024

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent astăzi, de la ora 18.00, în podcastul de dialog cu credincioșii Cuvântul ierarhului.
Acesta va fi transmis pe paginile de Facebook, Youtube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 21.15 va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Mâine, de la ora 5.45, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie, la Catedrala arhiepiscopală, iar de la ora 18.00, va oficia slujba Vecerniei la mănăstirea Crucea, care își va serba hramul sâmbătă, 14 septembrie, când Biserica Ortodoxă prăznuieşte Înălțarea Sfintei Cruci.

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji duminică, 22 septembrie la mănăstirea Văcăreștii Noi.
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 8.00,
slujba de sfințire a paraclisului și punerea pietrei de temelie a bisericii mari a mănăstirii, și Sfânta Liturghie.
Cu acest prilej, pe 20 septembrie, vor fi aduse spre cinstire Brâul Maicii Domnului și moaștele Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, care vor rămâne spre închinare până luni, 23 septembrie.

România plăteşte cel mai ridicat preţ al poliţei de asigurări obligatorii auto RCA din Europa.
Acesta este de aproximativ 220 de euro, deşi despăgubirile RCA au scăzut cu 9%, susţin reprezentanţii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România.
Ei precizează că preţul mediu al RCA în Bulgaria este de 100 de euro, în Ungaria – de 98 de euro şi în Polonia – de 120 de euro, iar responsabilitatea pentru acest decalaj ar reveni conducerii Autorităţii de Supraveghere Financiară.
ASF susţine, însă, că nu intervine asupra preţului primelor de asigurare.

Legislația pentru anihilarea dronelor ce pătrund pe teritoriul României va fi modificată.
Decizia MApN vine după ce, în ultimul an mai multe drone ruseşti au ajuns ilegal în spaţiul aerian românesc, în contextul războiului din Ucraina.
Purtătorul de cuvânt al MApN, Constantin Spînu, a dat asigurări că spaţiul aerian este bine apărat în acest moment.
Cu toate acestea, sunt necesare îmbunătăţiri ale legislaţiei în domeniu, menţionând că pachetul de legi privind siguranţa naţională este în proces de avizare.

Pragul de impozitare a pensiilor militare va fi ridicat de la 2.000 la 3.000 lei, la fel ca la restul pensiilor din sistemul public.
Măsura vizează 200.000 de persoane și a fost aprobată de Guvern.
Premierul Marcel Ciolacu a precizat că executivul lucrează și pentru a rezolva problemele pensionarilor din minerit și ale celor cu dizabilități.

Senatul a adoptat un proiect de lege care va asigura asistență juridică gratuită pentru victimele infracțiunilor de racolare a minorilor în scopuri sexuale, pornografie infantilă, hărțuire sexuală, tortură, sclavie și supunere la muncă forțată.
Victimele vor primi compensație financiară pentru prejudicii materiale, dar și daune morale.
Ministrul justiției, Alina Gorghiu, a subliniat că legea este necesară, în condițiile în care în primele șase luni ale anului au fost depuse aproape 1.200 de dosare active privind traficul de persoane și minori.

Şcolile europene iau măsuri drastice cu privire la utilizarea telefoanelor mobile pe fondul îngrijorărilor legate de sănătate.
Unele state europene iau în considerare, sau au introdus deja, interdicţii referitoare la prezenţa telefoanelor mobile în şcoli sau restricţii privind utilizarea lor în timpul orelor de curs.
Printre aceste state se numără Belgia, Franţa, Ţările de Jos, Italia, Spania şi Grecia.
Un raport asupra utilizării ecranelor de către tineri, realizat de o comisie de experţi francezi, a recomandat limitarea accesului la telefoane până la vârsta de 11 ani, oferirea copiilor între 11 şi 13 ani a unui dispozitiv fără internet şi restricţionarea accesului la internet până la vârsta de 15 ani.